ICCJ. Decizia nr. 568/2011. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 568/2011

Dosar nr. 8241/62/2009

Şedinţa publică din 15 februarie 2011

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 153/2010, Tribunalul Braşov, în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 l-a condamnat pe inculpatul D.B.I. - la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc.

În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 l-a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc.

În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 l-a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc.

În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 l-a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc.

În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 l-a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc.

În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele de mai sus şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 861 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate, stabilind un termen de încercare de 6 ani.

În baza art. 863 alin. (1) lit. a)-d) C. pen. a obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov potrivit programului de supraveghere,

- să anunţe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă, şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea,

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă.

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 863 alin. (3) lit. a) şi e) C. pen. a obligat inculpatul să desfăşoare o activitate neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 300 de ore în cadrul Atelierului MFC Braşov sau altă locaţie stabilită de Serviciul de Probaţiune şi să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire în scopul dezintoxicării, potrivit programului stabilit de Agenţia Naţională Antidrog.

În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. referitoare la faptul că: dacă în cursul termenului de încercare va săvârşi din nou o infracţiune pentru care se va pronunţa o hotărâre de condamnare definitivă, chiar şi după expirarea acestui termen, instanţa va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi va dispune executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune; dacă nu va îndeplini, cu rea-credinţă, măsurile de supraveghere şi obligaţia stabilite, instanţa va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi va dispune executarea în întregime a acesteia.

În baza art. 71 alin. (1) şi (5) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe perioada termenului de încercare.

În temeiul art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea de la inculpatul D.B.I. a sumei de 1050 lei obţinută din valorificarea drogurilor la datele de 21 octombrie 2008, 21 noiembrie 2008, 12 februarie 2008, 22 ianuarie 2009 şi 3 februarie 2009.

În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 2120 lei cheltuielile judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că, la data de 21 octombrie 2008, în jurul orei 20,35, inculpatul D.B.I., a vândut colaboratorului investigatorului sub acoperire „M." cantitatea de 0,68 grame rezină de cannabis (haşiş), la preţul de 200 lei. Se arată că cei doi s-au întâlnit în jurul orei 19,30 pe bd. Iuliu Maniu din mun. Braşov, în zona Liceului de Artă, iar apoi au intrat în barul Groove Garden de pe str. Republicii. La ora 19,55, după ce colaboratorul i-a înmânat suma de bani menţionată, inculpatul D.B.I. a ieşit singur din bar şi s-a deplasat la Modaron, unde a urcat în autoturismul Peugeot cu nr. de înmatriculare, condus de martorul T.A.. La ora 20,15 inculpatul D.B.I.l-a chemat pe colaboratorul „M." la autoturismul Menţionat şi cu toţii s-au deplasat pe traseul Bd. Eroilor – Bd. 15 Noiembrie – Str. Agrişelor – str. Apullum. Tranzacţia a avut loc în maşină şi a fost monitorizată de la mică distanţă de către investigatorul sub acoperire „G." şi lucrătorii de poliţie judiciară şi lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul B.C.C.O. Braşov. După predarea – primirea drogurilor (4 fragmente solide, ambalate într-o ţiplă de nailon transparent) cei menţionaţi şi-au continuat deplasarea cu autoturismul până în apropierea sediului Omniasig de pe bd. Iuliu Maniu, unde învinuitul D.B. şi colaboratorul „M." s-au despărţit, cel din urmă fiind preluat imediat de către investigatorul sub acoperire „G." şi lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul B.C.C.O. Braşov, cărora le-a remis cantitatea de droguri vândută de inculpat.

La data de 21 noiembrie 2008, în jurul orelor 17,20, inculpatul D.B.I. a vândut colaboratorului sub acoperire „M." cantitatea de 0,99 grame rezină de cannabis (haşiş), contra sumei de 250 lei. Cei doi s-au întâlnit pe str. Basarabiei, zona Liceului Meşotă, la ora 17,05. Tranzacţia a avut loc pe str. Moldovei din mun. Braşov şi a fost monitorizată de la mică distanţă de investigatorul sub acoperire „G." şi lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul B.C.C.O. Braşov. Apoi inculpatul D.B.I. şi colaboratorul „M." s-au despărţit, ultimul fiind preluat imediat de către investigatorul sub acoperire „G." şi lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul B.C.C.O. Braşov, cărora le-a remis cantitatea de droguri vândută de inculpat.

La data de 12 februarie 2008 în jurul orei 01,45, D.B.I. a vândut colaboratorului investigatorului sub acoperire „M." o cantitate de 1,03 grame rezină de cannabis (haşiş), contra sumei de 250 lei, tranzacţie ce a avut loc pe str. General Mociulschi din mun. Braşov, în locuinţa martorului M.S.C. - zis Ş., unde s-au mai aflat la momentul critic şi martorii B.V.L. şi M.A.D. Anterior, inculpatul D.B.I. s-a deplasat într-o locaţie necunoscută pentru a procura drogurile împreună cu B.V.L. şi G.A.S., cu autoturismul Opel Astra Caravan, înmatriculat sub nr. condus de M.S.C. Investigatorul sub acoperire „G." şi lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul B.C.C.O. Braşov l-au preluat imediat pe colaboratorul „M." şi au primit cantitatea de droguri vândută de inculpat.

La data de 22 ianuarie 2009, în jurul orei 20,10, inculpatul D.B.I. a vândut colaboratorului investigatorului sub acoperire „M." o cantitate de 0,34 grame cannabis, contra sumei de 150 lei, tranzacţie ce a avut loc pe câmp, în zona străzilor Bronzului şi Aluminiului din mun. Braşov, în prezenţa martorului B.V.L. Tranzacţia a fost monitorizată de la mică distanţă de către investigatorul sub acoperire „G." şi lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul B.C.C.O. Braşov, care l-au preluat pe colaboratorul „M." imediat ce s-a despărţit de inculpat şi au primit de la acesta cantitatea de droguri, ambalată într-o ţiplă de nailon transparent.

La data de 3 februarie 2009 a fost introdus în cauză de procuror şi autorizat să procure drogurile oferite spre vânzare de D.B.I., în perioada 3 februarie 2009-17 februarie 2009, un alt colaborator al investigatorului sub acoperire „G.", respectiv „A.". La data de 3 februarie 2009, în jurul orelor 19,30, D.B.I. a vândut colaboratorului sub acoperire „A." o cantitate de 0,85 grame rezintă de cannabis (haşiş), contra sumei de 200 lei, tranzacţie ce a avut loc pe str. Independenţei din mun. Braşov, la capătul liniei autobuzului nr. 36. Tranzacţia a fost monitorizată de la mică distanţă de către investigatorul sub acoperire „G." şi lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul B.C.C.O. Braşov, care l-au preluat imediat pe colaboratorul „A." şi au primit de la acesta cantitatea de droguri ambalată în hârtie şi într-o ţiplă de nailon transparent.

Împotriva hotărârii a declarat apel, în termen legal, inculpatul D.B.I., criticând-o ca nelegală şi netemeinică şi solicitând desfiinţarea acesteia şi achitarea sa potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. deoarece nu este vinovat, considerând că există un dubiu care trebuie să îi profite.

Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 62/AP din 9 septembrie 2010 a dispus respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de inculpat.

Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs.

Analizând actele dosarului, se constată că la soluţionarea apelului inculpatul a fost prezent, asistat de apărător ales, cauza fiind rămasă în pronunţare la data de 7 septembrie 2010 şi respectiv 9 septembrie 2010, data pronunţării deciziei.

La data de 16 septembrie 2010 i-a fost comunicat dispozitivul hotărârii.

Potrivit art. 3853 alin. (1) şi (2) raportat la art. 363 alin. (3) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile care începe să curgă de la data pronunţării hotărârii sau comunicării, în speţă de la 16 septembrie 2010.

Cum inculpatul a declarat recurs la data de 29 septembrie 2010, cum de altfel a susţinut şi apărătorul în faţa instanţei, termenul de 10 zile este depăşit.

În consecinţă, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul va fi respins, ca tardiv.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul D.B.I. împotriva deciziei penale nr. 62/AP din 09 septembrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 15 februarie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 568/2011. Penal