ICCJ. Decizia nr. 581/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 581/2011
Dosar nr. 542/64/2010
Şedinţa publică din 15 februarie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Braşov, prin sentinţa penală nr. 68F din 2 august 2010, în temeiul disp. art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta C.I.R. împotriva rezoluţiei din 15 aprilie 2010 emisă în dosarul penal nr. 70/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, rezoluţie pe care a menţinut-o.
În baza dispoziţiilor art. 193 C. proc. pen., s-a respins cererea formulată de intimata P.M.C., privind obligarea petentei la plata onorariului avocatului ales.
După pronunţarea sentinţei, instanţa prin încheierea din camera de consiliu din 12 august 2010, în baza disp. art. 196 C. proc. pen. a admis cererea de înlăturare a omisiunii vădite strecurată în minuta sentinţei, cerere formulată de intimata P.M.C. şi a dispus următoarele: În baza art. 193 C. proc. pen., respinge cererea formulată de numita P.M.C. privind obligarea petentei C.I.R., la plata onorariului avocatului ales.
Pentru a pronunţa sentinţa şi implicit încheierea menţionată instanţa a reţinut următoarele:
La 28 iunie 2010, petenta C.I.R. s-a plâns că procurorul care a dispus rezoluţia din 15 aprilie 2010 în dosarul nr. 70/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, s-a folosit de probe administrate într-o altă cauză, de către o altă unitate de parchet, astfel încălcând principii ce guvernează desfăşurarea procesului penal (administrarea nemijlocită a probatorului, legalităţii în aflarea adevărului, rol activ, drept de apărare), era imperios necesar să se asculte martori, să se efectueze o expertiză judiciară, să se administreze înscrisuri care ar fi demonstrat că făptuitoarea P.M.C. se face vinovată de comiterea infracţiunilor de fals intelectual, uz de fals, complicitate la înşelăciune, toate acestea pentru a se constata că semnătura de pe testamentul autentificat privindu-l pe defunctul ei soţ, C.A., nu a fost realizată de el.
Actele premergătoare efectuate au reţinut că în cauză sunt incidente disp. art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. şi, ca atare, prin rezoluţia din 15 aprilie 2010 procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public P.M.C., sub aspectul infracţiunilor prevăzută de art. 289 şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), faptele neexistând.
În fapt, petenta sesizase faptul că semnătura testatorului C.A., decedat la 28 aprilie 2008, de pe testamentul autentificat sub nr. 354 din 20 martie 2007 de către notarul public P.M.C., ar fi contrafăcută, ea cerând tragerea la răspundere penală a persoanelor responsabile şi anularea (desfiinţarea) înscrisului în temeiul dispoziţiilor art. 348 C. proc. pen.
La 29 martie 2010, petenta a cerut cercetarea penală a notarului public care a autentificat testamentul în lipsa testatorului, sub aspectul comiterii infracţiunilor de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi de abuz în serviciu în contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
La aceeaşi dată petenta a arătat că s-a adresat cu o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Făgăraş, plângere ce a vizat plăsmuirea semnăturii soţului ei, cauza s-a soluţionat prin neînceperea urmăririi penale, în acel dosar efectuându-se o expertiză de către IGPR şi, din această cauză, a cerut să se realizeze o altă expertiză de către specialişti din cadrul Ministerului Justiţiei, precum şi să fie audiaţi fiica sa, T.C.A., soţul acesteia, T.M., A.A.E., fostul şofer al defunctului, în ideea relaţiei deosebite ce a existat între defunct şi cele două fiice.
Expertiza depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Făgăraş a fost realizată pe baza unei fotocopii a testamentului, aspect relevat chiar de către petentă.
Iniţial, petenta indicase ca făptuitor al plastografierii semnăturii, pe B.M.M., sora defunctului său soţ, beneficiară, în parte, a dispoziţiilor testamentului.
Până la soluţionarea plângerii vizând-o pe aceasta, în cauză se depuseseră două expertize criminalistice extrajudiciare (experţi S.G. şi M.G.), între concluziile acestora existând contradicţii evidente, motiv pentru care procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Făgăraş a dispus realizarea unei expertize grafice de către organul de cercetare al poliţiei judiciare, respectiv experţi criminalişti din Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Expertiza realizată de aceştia a concluzionat că semnătura de la rubrica „testator" aplicată pe testamentul în discuţie, a fost executată de C.A., de această dată experţii având testamentul original, procura şi copia cărţii de identitate a defunctului.
În ce o priveşte pe P.M.C., actele premergătoare au reţinut că la 20 martie 2007, C.A., însoţit de sora sa, s-au prezentat la biroul notarial pentru redactarea şi autentificarea unui testament, cu acea ocazie ei discutând telefonic şi cu avocatul H.A., angajat de testator.
În ce priveşte motivaţiile întocmirii şi semnării testamentului, defunctul a dorit să asigure părinţilor, surorii lui şi fiului acesteia, un trai decent după decesul lui, având în vedere relaţiile încordate existente între familia sa şi cei menţionaţi, dorinţa de a nu lăsa societatea deţinută unor persoane străine, socrul fiicei lui, precum şi apropierea ce se realizase între el şi Mănăstirea Făget Boholt, soţiei lui rămânându-i parte din societate.
În sprijinul motivaţiilor expuse, s-a mai reţinut că după semnarea testamentului, C.A. a cerut notarului ca exemplarul cuvenit lui să fie păstrat în arhivă pentru a nu identificat de soţia şi fiicele lui, după deces, actul fiindu-i predat petentei.
Rezoluţiile Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraş şi hotărârile pronunţate în plângerile şi recursul petentei, au fost menţinute şi la controlul judecătoresc s-a constatat că semnătura aplicată pe testamentul autentificat sub nr. 354 din 20 martie 2007 nu este una contrafăcută.
Totodată, s-a mai reţinut că testamentul a vizat doar părţile sociale pe care soţul petentei le deţinea la SC R.P. SRL Boholt, precum şi la instituirea unor rente viagere de 2000 euro/lunar în favoarea surorii lui, a părinţilor C.V. şi A.C., precum şi a nepotului B.M. Deşi defunctul instituise şi o sultă de 2000 Euro/lunar în favoarea Mănăstirii Făget Boholţ, reprezentanta acesteia, B.C.M., ulterior datei menţionate, a renunţat.
Verificând rezoluţia procurorului, instanţa a constatat că în cauză expertiza amintită a concluzionat că semnătura de pe testament a fost executată de testatorul C.A., acesta a fost prezent personal la notarul public la 20 martie 2007, chiar petenta atestând acest fapt, nu există niciun indiciu că notarul public ar fi semnat, iar în soluţionarea plângerii actele premergătoare sunt legale, obiectul cauzei reprezentându-l examinarea îndeplinirii de către notar, a atribuţiilor specifice profesiei sale legat de redactarea şi autentificarea testamentului şi neregăsindu-se a fi fals înscrisul, nu există infracţiunea de uz de fals şi nici complicitate la infracţiunea de înşelăciune.
Împotriva sentinţei, în termenul legal, au declarat recursuri intimata notar public, calea sa de atac îndreptându-se şi împotriva încheierii din 12 august 2010, precum şi petenta.
Recursurile nu sunt fondate pentru considerentele ce se vor dezvolta.
Cu referire la recursul intimatei motivat pe considerentul că în mod nelegal instanţa nu a obligat-o pe petentă la plata sumei de 2500 lei onorariu avocat ales, este de reţinut că instanţa, în mod legal, a constatat că actul depus ca dovadă a plăţii, nu îndeplineşte condiţiile de formă întrucât chitanţa nu poartă serie, număr, acestea fiind obligatorii pentru înregistrarea în evidenţele cabinetului de avocatură.
De asemenea, respectivul act nu era datat pentru a se verifica momentul întocmirii şi cauza în care era exercitată apărarea (fila 34 dosar curte de apel).
Totodată, acel act trebuia însoţit de un contract de asistenţă juridică şi de o factură fiscală, dispoziţiile Legii nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat consacrând principiul obligativităţii respectării contractului de asistenţă judiciară cu observarea însă a formalităţii actului care, într-adevăr, să dovedească realitatea plăţii opozabil părţii care are culpă procesuală.
Petenta, în motivarea recursului, atât prin memoriul depus în dosar, cât şi în concluziile scrise predate instanţei de recurs fără ca avocatul ales să le expună oral, întrucât a părăsit sala de şedinţă înainte ca obiectul cauzei să fie dezbătut, a reiterat relaţiile speciale, în opinia sa, avute cu soţul său încă din perioada când ambii erau liceeni şi până în momentul decesului, „surprinderea" sa că acesta a făcut un testament neglijând relaţiile de familie, că în testament nu sunt amintite fiicele lui, ci sora, părinţii, nepotul, călugăriţa, expertizele „spun" că soţul ei nu era de faţă la conceperea şi semnarea testamentului, astfel „crede că are dreptate în ceea ce pretinde" (filele 63-65 dosar Î.C.C.J. –S.p.).
În concluzii, apărătorul petentei a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei, trimiterea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale pentru că a probat falsul, expertizele criminalistice dovedesc că semnătura este efectuată prin imitaţie, martorul A.E. a declarat că imitaţia a fost făcută de sora defunctului, boala în urma căreia soţul petentei a murit, nu i-a afectat psihicul, astfel că era imposibil să nu lase nimic celor apropiaţi şi iubiţi, probatoriul creează dubiu dacă testamentul a fost semnat sau nu, astfel că se impune efectuarea unui raport de contestare de analiză grafoscopică, audierea martorilor, cei din cauză nedepunând jurământ şi nefiind prezent apărătorul (fila 70 dosar ICCJ).
Recursul nu este fondat.
Este de amintit că în conformitate cu disp. art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., soluţionând plângerea, se verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi oricăror înscrisuri noi prezentate.
Ca atare, sentinţa recurată, precum şi actele premergătoare efectuate de procuror, se referă, în exclusivitate, la plângerea petentei în ce o priveşte, pe notarul public P.M.C., în sarcina acesteia neexistând vreo faptă dintre cele sesizate.
Pentru că nu s-a dispus începerea urmăririi penale, cererea petentei, de refacere a acesteia, nu are suport în legea de procedură penală, art. 332 C. proc. pen. comportând asupra unor situaţii strict şi imperativ prevăzute.
În ce priveşte fondul cauzei, actele premergătoare, efectuându-se conform art. 224 C. proc. pen., ele sunt limitate la îndeplinirea scopului, de a completa informaţiile organului de urmărire penală pentru a le aduce la nivelul unor constatări care să determine începerea urmăririi penale, de a verifica informaţiile deţinute, confirmând sau infirmând concordanţa acestora cu realităţile faptice ale cauzei şi, după caz, de a fundamenta convingerea organului de urmărire penală referitoare la soluţia de neurmărire penală, potrivit art. 228 C. proc. pen.
Pentru a se începe urmărirea penală într-o cauză, este necesar să se constate existenţa acelui minim de date ce ar permite să se considere că s-a săvârşit o infracţiune, acestea fie din sesizare, fie din acte premergătoare desfăşurate ulterior sesizării şi conform art. 228 C. proc. pen. să nu existe o cauză de împiedicare a punerii în mişcare a urmăririi penale dintre cele prev. de art. 10 acelaşi cod.
În cauză actele premergătoare au constatat existenţa cazului de împiedicare prev. de art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Împrejurarea că petenta doreşte o altă expertiză, audieri de martori, nu constituie încălcarea, de către procuror, a vreunui text de lege, aceeaşi soluţie impunându-se şi în ce priveşte susţinerea că în fundamentarea rezoluţiei a fost analizată expertiza din cauza Parchetul de pe lângă Judecătoria Făgăraş, cauza privind acelaşi testament autentificat de notarul public fiind supusă analizei organului judiciar şi controlului instanţelor competente (d. 663/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraş), acestea stabilind că semnătura depusă pe testamentul autentificat de către notarul public nu este una contrafăcută.
Pentru considerentele expuse, recursurile declarate de intimată şi de către petentă nefiind fondate, sentinţa şi încheierea recurate fiind legale şi temeinice, în conformitate cu disp. art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse.
Potrivit art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) din acelaşi cod, recurentele vor fi obligate la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de intimata P.M.C. şi de petenta C.I.R. împotriva sentinţei penale nr. 68/F din 02 august 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentele la plata sumei de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 15 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 576/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 60/2011. Penal → |
|---|
