ICCJ. Decizia nr. 70/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 70/2011
Dosar nr. 7887/2/2010
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2011
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 305 din 6 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petiţionarul S.C.S. împotriva ordonanţei nr. 1948/P/2009 din 19 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Petiţionarul S.C.S. a formulat plângere la instanţă potrivit dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen. împotriva ordonanţei nr. 1948/P/2009 din 19 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul V.C. – comisar de penitenciare sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 250 alin. (1) şi (3) C. pen.
În motivarea plângerii petentul arată, în esenţă, că cercetările efectuate în cauză sunt incomplete, că procurorul anchetator nu a administrat toate probele necesare aflării adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei sub toate aspectele şi care au fost solicitate de acesta, fiind efectuată o cercetare superficială, procurorul nedând dovadă de rol activ, respectiv nu a fost administrată proba cu înregistrarea audio-video făcută cu camera montată la Postul de control nr. 2 al Penitenciarului Jilava şi nici proba testimonială – nu au fost audiaţi medicul care a constatat urmele agresiunii şi nici asistenta de serviciu, medicul de pe ambulanţa venită la Penitenciarul Bucureşti Jilava şi nici numitul G.B., a căror audiere se impunea acestea fiind singurele persoane ce puteau da relaţii în legătură cu traumatismele suferite în urma loviturilor şi ştrangulării aplicate de către numitul V.C. petentului.
Prin ordonanţa din data de 19 iulie 2010, adoptată în dosarul nr. 1948/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul V.C. – comisar de penitenciare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 250 alin. (1) şi (3) C. pen., întrucât fapta nu există.
Procurorul de caz, prin ordonanţa mai sus menţionată, a constatat şi reţinut în fapt că petiţionarul a solicitat efectuarea de cercetări faţă de intimat sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 180 C. pen., constând în aceea că la data de 14 octombrie 2009 l-a lovit cu pumnul în ceafă, l-a ştrangulat şi l-a împins cu capul în perete.
Persoana vătămata a ataşat la dosar în copie mai multe acte medicale, printre care şi adeverinţa medicală nr. 5143 din 15 octombrie 2009 eliberată de Cabinetul Medical Cadre al Penitenciarului Jilava, în care se consemnează faptul că susnumitul s-a prezentat în data de 14 octombrie 2009 având o mică excoriaţie la nivelul mânii stângi şi echimoza pe braţul drept şi la nivelul gâtului. Totodată, a fost depus la dosar în copie şi certificatul medico-legal nr. A2/8095 eliberat de I.N.M.L. la data de 04 noiembrie 2009, prin care se concluzionează că persoana vătămata prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur şi comprimare cu mâna, putând data din 14 octombrie 2009 necesitând 1-2 zile de îngrijiri medicale.
Audiat fiind, numitul V.C. a declarat ca aspectele sesizate de petent sunt neadevărate şi a precizat ca în ziua incidentului reclamat de persoana vătămata, 14 octombrie 2009, era ofiţer de serviciu, îndeplinind funcţia de şef de tură. În jurul orei 0800, au sosit în biroul său aflat în clădirea Punctului de Primire Deţinuţi numiţii M.M.M. şi S.C.S. ocazie cu care i-a înmânat acestuia din urmă o decizie a conducerii unităţii pentru a lua la cunoştinţă conţinutul acesteia. În continuare, numitul S.C.S. a ieşit din birou cu documentul respectiv, refuzând a-l restitui şi plecând din clădire prin Postul Control 2. În tot cursul incidentului, numitul V.C. nu 1-a agresat fizic pe numitul S.C.S.
Numitul M.M.M., agent la grupa de intervenţie, a declarat că l-a însoţit pe numitul S.C.S. în biroul şefului de tură V.C., unde a primit pentru a lua la cunoştinţă o notă internă, act pe care persoana vătămata nu l-a mai înapoiat. Acesta a precizat că numitul V.C. nu l-a lovit pe numitul S.C.S., iar acesta nu prezenta urme de violenţă la nivelul feţei în momentul în care acesta din urmă i-a solicitat a-l însoţi până la cabinetul medical.
Numiţii G.M., agent şef post control 2, C.G., G.I., S.A., agenţi grupa de intervenţie, au declarat că nu au asistat la vreun incident în cursul căruia persoana vătămată să fie agresată fizic de numitul V.C. Totodată, aceştia au precizat că cei doi au purtat o discuţie privitoare la restituirea unui document. De asemenea, numitul S.C.S. i-a cerut lui M.M. să-1 însoţească la cabinetul medical, deşi primul nu prezenta urme de lovituri sau excoriaţii pe corp.
Audiat fiind, numitul C.M.L., agent la punctul de control 1 (poarta de intrare în unitate), a declarat că în data de 14 octombrie 2009, ora 0830-0900, s-a prezentat la acest punct de control persoana vătămată, dorind să iasă din unitate. Cu acest prilej, acesta nu a observat că persoana în cauză să prezinte urme de violenţă la nivelul feţei sau gâtului.
Prin adresa nr. 1422338 din 12 februarie 2010, Penitenciarul Jilava a comunicat în copie o filă din registrul de consultaţii al cabinetului medical din data de 14 octombrie 2009, în care se precizează ca numitul S.C.S. prezintă excoriaţii la nivelul mânii stângi şi echimoză pe braţul drept.
Totodată, au fost ataşate la dosar documente din dosarul de cercetare disciplinara nr. 222 format cu privire la acelaşi incident reclamat în prezenta plângere penală. Prin referatul final din data de 25 ianuarie 2010 întocmit de Comisia de Disciplină a Penitenciarului Jilava s-a decis că numitul V.C. nu se face vinovat de săvârşirea vreunei abateri disciplinare şi s-a clasat sesizarea formulată de S.C.S.
În cursul cercetării disciplinare au fost audiaţi mai mulţi martori – M.M., N.M.D., T.F. – care au infirmat aspectele sesizate.
Analizând materialul probator administrat în cauză, procurorul de caz a constatat că aspectele sesizate nu au fost confirmate, nefiind identificate date certe şi temeinice, care să probeze faptul că persoana vătămata a fost agresată fizic în data de 14 octombrie 2009, în jurul orei 0800, de către numitul V.C.
Avându-se în vedere că persoana reclamată este un funcţionar public şi se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu la momentul incidentului reclamat, s-a constatat că încadrarea juridică corectă a faptei sesizate este infracţiunea de purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. (1) şi (3) C. pen., iar nu cea de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 C. pen.
S-a mai reţinut că aspectele reclamate au făcut obiectul verificării şi în cadrul dosarului de cercetare disciplinară nr. 222 din 28 octombrie 2009 al Penitenciarului Jilava, în final sesizarea fiind clasată.
De asemenea, s-a menţionat că martorii audiaţi în cauză, inclusiv numitul C.M.L., persoana care i-a permis lui S.C.S. să părăsească Penitenciarul Jilava, nu au observat urme de violenţă pe corpul persoanei vătămate.
Întrucât susţinerile persoanei vătămate nu s-au coroborat cu nici un alt mijloc de probă, iar persoana vătămată nu a făcut menţiune în sesizare sau în declaraţia din data de 07 decembrie 2009 de faptul că numitul V.C. i-ar fi produs excoriaţii la nivelul mânii stângi şi echimoză pe braţul drept, a constatat că eventualele leziuni suferite de persoana vătămată au fost produse în alte condiţii decât cele menţionate în actul de sesizare, respectiv nu au fost cauzate de numitul V.C. în exercitarea atribuţiilor de serviciu în data de 14 octombrie 2009, în jurul orei 0800.
Ordonanţa procurorului din 19 iulie 2010 a fost atacată de petent conform art. 275 şi următoarele C. proc. pen., însă a fost menţinută prin rezoluţia nr. 1705/II-2/2010 din 09 septembrie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin care s-a dispus respingerea plângerii petentului ca neîntemeiată.
Verificând ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a înscrisurilor depuse, Curtea a constatat că plângerea formulată în temeiul art. 2781 C. proc. pen. de către petentul S.C.S. este nefondată.
Organele de anchetă au procedat la efectuarea de acte premergătoare, respectiv au procedat la audierea persoanei împotriva căreia s-a formulat plângerea, intimatul V.C., a persoanelor care au cunoştinţă despre faptele sesizate, respectiv M.M.M., G.M., C.T.G., G.I., C.M.L. şi S.A. De asemenea, s-au depus şi copii ale actelor medicale, precum şi cele referitoare la anchetele interne efectuate cu privire la incident.
Toate aceste acte premergătoare au fundamentat soluţia de neîncepere a urmăririi penale efectuate faţă de intimatul V.C., nefiind dovezi care să ateste că acesta ar fi săvârşit fapta sesizată.
Criticile formulate de către petent în plângere vizează în principal neadministrarea de către procuror a unor mijloace de probă relevante în opinia petentului. Instanţa însă a apreciat că audierea medicilor care au constatat leziunile suferite de către acesta nu este relevantă, atâta vreme cât nu a contestat nimeni actele medicale eliberate de către aceştia, aşa încât audierea acestor persoane care să ateste ceea ce au constatat în actele medicale apare ca fiind inutilă.
Referitor la neadministrarea probei cu înregistrarea video făcută cu camera montată la Postul de control nr. 2, probă solicitată, de asemenea, de către petent, Curtea a constatat că nici aceasta nu este utilă. Astfel, legat de această chestiune, Curtea a reţinut din declaraţiile scrise ale persoanelor audiate (arătate mai sus), precum şi din declaraţia petentului, că incidentul ar fi avut loc în biroul şefului de tură, aflat într-o altă clădire, la aproximativ 10 m (conform declaraţiei lui M.M.M.) de Punctul de control 2, loc în care s-ar fi aflat camera video. În aceste condiţii este inutilă administrarea probei, aceasta neputând să redea înregistrarea evenimentului cu privire la incidentul ce a făcut obiectul sesizării petentului.
Împotriva sentinţei penale nr. 305 din 6 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în termen legal, a declarat recurs petiţionarul S.C.S., fără a arăta în cerere care sunt motivele pe care îşi întemeiază calea de atac.
Cu ocazia dezbaterii recursului, petiţionarul a lăsat la aprecierea instanţei soluţionarea acestuia.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate sub toate aspectele conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Petiţionarul S.C.S. a formulat plângere penală împotriva intimatului (V.C. – comisar de penitenciare) solicitând tragerea la răspundere penală a acestuia pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 180 C. pen.
În fapt, petiţionarul susţine că la data de 14 octombrie 2009, în jurul orelor 800, s-a deplasat la Punctul de Primire Deţinuţi din cadrul Penitenciarului Jilava, unde intimatul i-a înmânat nota internă nr. H-76068/PBJB din 14 octombrie 2009. La solicitarea persoanei vătămate de a face o copie xerox de pe respectivul document, intimatul a devenit violent, lovind-o cu pumnul în ceafă, ştrangulând-o şi împingând-o cu capul de perete.
Din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă însă că intimatul ar fi cauzat leziunile pe care le-a prezentat persoana vătămată şi care sunt consemnate în actele medicale existente la dosarul cauzei.
Din declaraţiile persoanelor audiate – G.M., C.G., G.I., S.A. – agenţi grupă de intervenţie a reieşit că la data de 14 octombrie 2009 între persoana vătămată şi intimat a avut loc o discuţie cu privire la restituirea unui document, însă intimatul nu a agresat-o pe aceasta.
Numitul M.M.M. care s-a deplasat împreună cu petiţionarul în clădirea Punctului de Primire Deţinuţi a declarat că s-a aflat în biroul şefului de tură, timp în care intimatul V.C. nu l-a lovit pe petiţionar.
De asemenea, C.M.L. – agent la Punctul de Control nr. 1 a relatat că nu a sesizat ca petiţionarul să prezinte urme de violenţă la nivelul feţei sau gâtului la ieşirea din unitate în data de 14 octombrie 2009, orele 830-900.
Prima instanţă a reţinut corect că nu se impunea audierea în calitate de martori a medicilor care l-au examinat pe petiţionar, actele medicale eliberate de aceştia nefiind contestate, iar prin ordonanţa atacată s-a dispus disjungerea cauzei şi declinarea competenţei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 pentru a continua cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen.
Totodată, nu se impunea nici administrarea probei cu înregistrarea video făcută cu camera montată la Postul de Control nr. 2, o astfel de probă nefiind utilă faţă de locul unde persoana vătămată reclamă că s-a produs incidentul.
Faţă de considerentele expuse, întrucât actele premergătoare efectuate în cauză nu relevă existenţa unor indicii în sensul comiterii de către intimat a infracţiunii sesizate, în mod întemeiat a fost respinsă plângerea persoanei vătămate.
În consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionar.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul S. (M.)C.S. împotriva sentinţei penale nr. 305 din 6 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare... | ICCJ. Decizia nr. 724/2011. Penal → |
|---|
