ICCJ. Decizia nr. 681/2011. Penal. Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 681/2011
Dosar nr. 401/39/2007
Şedinţa publică din 22 februarie 201.
Asupra recursurilor de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr. 25 din 28 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Tg.Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost condamnată inculpata B.C. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În baza art. 289 alin. (1) C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual.
În baza art. 291 C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de uz de fals.
În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001, a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate la trecerea ilegală a frontierei de stat a unui minor.
În baza art. 34 lit. b) raportat la art. 33 lit. a) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate, inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, iar în baza art. 82 alin. (1) C. pen., s-a stabilit un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni.
S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate.
În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998 - 999 C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile B.E. şi B.P., şi în consecinţă a fost obligată inculpata la plata următoarelor sume de bani:
- 28.525,87 lei cu titlu de despăgubiri materiale;
- 10.000 lei cu titlu de daune morale;
- 53.686 lei cu titlu de cheltuieli judiciare;
Au fost respinse restul pretenţiilor formulate de părţile civile ca neîntemeiate.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată inculpata la plata sumei de 4.700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Părţile civile B.P. şi B.E. sunt plecate de mai mulţi ani în Anglia, la muncă, iar fiica lor B.A. a rămas în ţară, în municipiul Rădăuţi, jud. Suceava în grija bunicilor.
Aceasta s-a întâlnit de mai multe ori cu numitul H.M.M. şi s-a împrietenit cu acesta, iar după plecarea lui în Spania, vorbeau frecvent la telefon insistând să-l viziteze în Spania. în cele din urmă, B.A. a cedat insistenţelor prietenului său şi i-a comunicat lui H.I.M. că va merge în Spania, însă fără ştirea părinţilor.
Având în vedere că minora nu avea nici acte şi nici bani H.I.M. i-a promis acesteia că o va ajuta cu bani pentru drum şi va vorbi cu prietenii său pentru a o ajuta să obţină actele necesare. Astfel, la insistenţele lui H.I.M., numitul P.C.M., căruia H. i-a trimis bani, a ajutat-o pe minoră plătind pentru ea taxele pentru paşaport, i-a cumpărat bilete de drum şi i-a dat o invitaţie din Spania, trimisă tot de H.
Numitul C.B. a însoţit-o pe minoră la SPCEP Rădăuţi, la data de 07 decembrie 2005, unde minora a completat documentele necesare pentru eliberarea paşaportului, iar în data de 21 decembrie 2005 numitul D.T. a ridicat paşaportul minorei, fiind remis acesteia.
La acea dată, pentru ca un minor să părăsească ţara neînsoţit de părinţi, avea nevoie de o declaraţie dată de aceştia în faţa unui notar public.
În rechizitoriu s-a reţinut că H.I.M. a luat legătura cu unchiul său H.A. să-i facă rost de un asemenea act comunicându-i totodată minorei nr. de telefon al unchiului său şi spunându-i să ţină legătura cu acesta.
Instanţa a reţinut că H.A. a fost cel care a intermediat obţinerea unei declaraţii false pentru ca minora B.A. să poată părăsi ţara.
S-a mai reţinut că părinţii lui B.A. erau în Anglia, iar acasă rămăseseră doar copii xerox de pe buletinele lor, pe baza cărora, în ziua de 17 ianuarie 2006, inculpata B.C. a întocmit în fals o declaraţie din care rezulta că aceştia sunt de acord ca fiica lor să călătorească în străinătate, neînsoţită.
Inculpata B.C. în declaraţiile date în cursul urmăririi penale nu a recunoscut că a întocmit în fals această declaraţie, arătând că s-a prezentat în biroul său doi cetăţeni un bărbat şi o femeie care au solicitat să le autentifice o declaraţie prin care în calitate de părinţi acceptă ca fiica lor să plece în străinătate, astfel că a dispus luarea unei declaraţii, încheierea de autentificare fiind înregistrată la nr. 233 din data de 17 ianuarie 2006, la poziţia nr.367 din registru.
În cursul judecăţii, inculpata nu a dorit să dea declaraţii în faţa instanţei de judecată, invocând dreptul la tăcere, reglementat de art. 70 alin. (1) C. proc. pen. (f.65 dosar fond).
S-a reţinut că declaraţiile inculpatei sunt nesincere, fiind infirmate de probele dosarului.
În sarcina inculpatei B.C., s-a reţinut comiterea a patru infracţiuni, după cum urmează:
1. Cu privire la infracţiunea de fals intelectual reglementată de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) instanţa a reţinut următoarele:
Inculpata B.C. a comis infracţiunea de fals intelectual în prima modalitate, cea a atestării, consemnând în mod nereal, că în data de 17 ianuarie 2006 părţile civile B.P. şi B.E. s-au prezentat la biroul notarul B.C. şi au declarat că sunt de acord ca fiica lor B.A. să plece în străinătate neînsoţită, întrucât părţile civile la data de 17 ianuarie 2006 când s-a autentificat această declaraţie de către inculpată nu erau în ţară, fiind în Anglia, la muncă, iar buletinele de identitate ale acestora nu se aflau în România, ci doar simple copii xerox, după care a fost întocmită această declaraţie.
Prin urmare, în drept, fapta inculpatei care în calitate de notar public a autentificat o declaraţie a părţilor civile B.P. şi B.E. prin care aceştia au declarat că sunt de acord ca fiica lor minoră B.A. să plece în străinătate, neînsoţită, fără ca părţile civile să fie prezente în faţa notarului public, atestând astfel o stare de fapt necorespunzătoare adevărului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
2. Cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor s-a reţinut că, după ce în data de 17 ianuarie 2006, inculpata B.C. a autentificat în fals o declaraţie a părţilor vătămate B.P. şi B.E., şi având cunoştinţă că cele două părţi civile au sesizat Interpolul cu privire la faptul că fiica lor minoră a ieşit ilegal din ţară, în baza acestei declaraţii false, în data de 23 ianuarie 2006 a dispus angajaţilor biroului său să redacteze o nouă declaraţie cu privire la aceleaşi părţi civile, înlocuind-o astfel pe cea din data de 17 ianuarie 2006 şi să se facă modificări şi în registrele ţinute la biroul notarial, toate acestea pentru a ascunde faptul că în data de 17 ianuarie 2006 a autentificat o declaraţie falsă a părţilor civile B.P. şi B.E.
3. Cu privire la infracţiunea de uz de fals reţinută în sarcina inculpatei, s-a reţinut că inculpata, după ce a întocmit declaraţia din data de 23 ianuarie 2006, care era falsă, deoarece nu corespundea adevărului (părţile civile B.P. şi B.E. nu s-au prezentat niciodată la biroul notarial al inculpatei, la data întocmirii acestei declaraţii, ei fiind în Anglia, la muncă), a prezentat-o organelor de urmărire penale, ca fiind reală, producând astfel consecinţe juridice.
Aşadar, în drept, fapta inculpatei B.C. de a prezenta organelor de urmărire penală o declaraţie autentificată la data de 23 ianuarie 2006, care este falsă, producând astfel consecinţe juridice, îndeplineşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen.
4. Cu privire la infracţiunea de complicitate la trecerea ilegală a frontierei de stat a unui minor, instanţa a reţinut că minora B.A., la data de 21 ianuarie 2006, ora, 19,59, a părăsit România prin punctul de trecere al frontierei Turnu, în baza unei declaraţii false autentificate de către inculpată în calitate de notar public.
Cu privire la latura civilă a cauzei, instanţa a reţinut următoarele:
Părţile vătămate B.P. şi B.E. s-au constituit părţi civile în cauză în termenul legal prev. de 15 C. proc. pen., solicitând obligarea inculpatei la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune materiale şi 400.000 lei cu titlu de daune morale.
La dosarul cauzei, părţile civile, prin avocat ales, au depus o serie de documente în susţinerea acestei cereri (f.260-371 dosar fond) prin care au justificat în parte daunele materiale solicitate.
De asemenea, instanţa a constatat că părţile civile au depus la dosar un raport de expertiză contabilă extrajudiciară întocmit de un expert contabil autorizat în care au fost analizate toate cheltuielile făcute de părţile civile, şi anume: cheltuielile de deplasare şi cazare efectuate de B.E. în Spania şi România, cheltuielile consulare în vedere efectuării investigaţiilor şi găsirii minorei B.A. în Spania, cheltuieli de convorbiri telefonice, transport local, obţinerea vizei, traduceri acte, fax, psiholog, onorarii avocaţi, sumele avansate de B.P. pentru şederea în România a soţiei sale B.E. şi fiicei B.A. în perioada martie 1006-august 2006.
Toate aceste cheltuieli au la bază documente justificative, respectiv, chitanţe, facturi, bilete de tren, avion etc., ele fiind totodată actualizate în funcţie de rata inflaţiei raportată de Institutul Naţional de Statistică, precum şi în raport de cursul valutar, actualizarea calculându-se de la data efectuării fiecărei cheltuieli şi până la data de 25 iunie 2010.
Prin urmare, având în vedere documentele justificative ale cheltuielilor efectuate de părţile civile, instanţa de judecată în baza art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998-999 C. civ. a admis în parte acţiunea civilă a părţilor civile şi a obligat inculpata la plata sumei de 28.525,87 lei, cu titlu de despăgubiri materiale.
În baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen. instanţa a obligat inculpata la plata sumei de 53.686 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea părţilor civile, cheltuieli care rezultă din documentele justificative depuse la dosarul cauzei (f.265, 275- 279 dosar fond).
Cu privire la daunele morale, instanţa a constatat că părţile civile au solicitat suma de 400.000 lei cu acest titlu. Legea civilă nu prevede criterii de determinare cu privire la cuantificarea prejudiciului moral.
În consecinţă, cuantumul daunelor morale se stabileşte, prin apreciere, urmare a aplicării de către instanţa de judecată, a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate şi măsura lezării lor, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura afectării şi măsura în care părţii vătămate i-a fost afectată situaţia familiară, profesională sau socială, după caz.
90
Aşadar, în vederea acordării daunelor morale, partea vătămată nu trebuie să dovedească prejudiciul sub aspect valoric, aceasta fiind obligată doar a produce acel minim de argumente şi indicii din care să rezulte afectarea sa, de natură a duce la concluzia prejudicierii morale.
Însă, cuantificarea prejudiciului moral, prin aplicarea criteriilor menţionate, este subordonată condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, reglementată prin art. 41 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
În speţă, este în afara oricărei discuţii că prin faptele comise de inculpată, s-a produs o suferinţă fizică şi psihică a părţilor civile, întrucât fiica lor minoră, a plecat în Spania, fără consimţământul lor, fiind nevoie de intervenţia Interpolului, a autorităţilor spaniole şi a unor detectivi particulari, precum şi deplasarea mamei minorei din Anglia în Spania pentru ca în final, după câteva zile minora să fie găsită.
Aşadar, instanţa a apreciat, că părţile civile au suferit un prejudiciu moral, astfel că a obligat inculpata la plata sumei de 10.000 lei cu acest titlu, sumă apreciată ca rezonabilă de către instanţă.
De asemenea, instanţa de judecată a respins restul pretenţiilor materiale a părţilor civile ca nedovedite, precum şi cele privind daunele morale ca nerezonabile.
Împotriva sentinţei sus-menţionate, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş, inculpata B.C. şi părţile civile B.P. şi B.E.
Prin recursul declarat, procurorul a solicitat casarea hotărârii în baza art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. şi, rejudecând, să se restabilească situaţia anterioară, prin anularea actelor false întocmite de recurenta inculpată, conform art. 170, art. 348, art. 445 C. proc. civ.
Prin recursul declarat de inculpata B.C., s-a solicitat casarea hotărârii şi achitarea pentru infracţiunea de uz de fals, întrucât fapta nu există, iar, în ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la infracţiunea prevăzută de art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001, a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. civ. Totodată, a solicitat reducerea despăgubirilor civile, doar în măsura în care au fost dovedite, pentru motivele arătate în partea introductivă a hotărârii.
Recursurile declarate de părţile civile nu au fost motivate în scris.
Examinând sentinţa recurată, prin prisma cazurilor de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de parchet şi de părţile civile sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că, prin hotărârea pronunţată, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatei şi a soluţionat acţiunea civilă formulată de părţile civile B.P. şi B.E., cu privire la acordarea daunelor materiale şi morale, însă a omis să facă aplicarea dispoziţiilor art. 348 C. proc. civ.
Potrivit art. 348 C. proc. civ., instanţa se pronunţă cu privire la restituirea lucrului, desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.
În cauză, deşi instanţa a constatat vinovăţia inculpatei şi a
dispus condamnarea acesteia pentru infracţiunea de fals intelectual, a omis să dispună anularea actelor false, reprezentând produsul infracţiunii.
Pentru aceste motive, urmează a se admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş şi părţile civile B.P. şi B.E., a se casa sentinţa penală atacată, numai cu privire la omisiunea aplicării dispoziţiilor art. 348 C. proc. civ. şi, rejudecând, în baza acestui text de lege, să se dispună anularea actelor false.
În ce priveşte recursul declarat de inculpata B.C. împotriva aceleiaşi sentinţe, Curtea constată că este nefondat.
Referitor la prima critică a inculpatei, pentru care a solicitat achitarea pentru infracţiunea de uz de fals, se constată că aceasta există şi întruneşte elementele constitutive prevăzute de textul incriminator.
Pentru existenţa infracţiunii de uz de fals este necesar să se constate o acţiune de folosire a unui înscris fals, într-unui din următoarele moduri: depunerea, invocarea şi ataşarea acestuia ori prezentarea înscrisului, care este susceptibil de a produce consecinţe juridice, adică de a servi ca probă.
În cauză, fapta inculpatei de a prezenta organelor de urmărire penală declaraţia părţilor civile B.P. şi B.E., care a înlocuit-o pe cea întocmită în fals la data de 17 ianuarie 2006, prin care aceştia au declarat că sunt de acord ca fiica lor minoră B.A. să plece în străinătate, neînsoţită, a produs consecinţe juridice, astfel că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals.
Nici a doua critică a inculpatei, care a solicitat achitarea pentru infracţiunea de complicitate la trecerea ilegală a frontierei de stat a unui minor, nu este fondată.
Din probele dosarului, rezultă că, prin autentificarea declaraţiei false la data de 17 ianuarie 2006, în calitate de notar, inculpata a ajutat pe minora B.A. să părăsească teritoriul ţării, în mod ilegal şi, chiar dacă nu a urmărit acest rezultat, a acceptat producerea lui.
Drept urmare, fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la trecerea ilegală a frontierei de stat a unu minor, prev. de art. 26 rap. la art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi a celei subiective.
În ce priveşte soluţionarea laturii civile a cauzei, Curtea constată că sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică, urmând a fi casată numai cu privire la omisiunea anulării actelor false.
Referitor la cuantumul despăgubirilor civile şi al daunelor morale, instanţa de fond a făcut o corectă apreciere a acestora, raportat la actele justificative depuse de părţile civile (raportul de expertiză contabilă extrajudiciară întocmit de un expert contabil autorizat în care au fost analizate toate cheltuielile făcute de părţile civile, respectiv cheltuielile de deplasare şi cazare efectuate de B.E. în Spania şi România, cheltuielile consulare în vederea efectuării investigaţiilor şi găsirii minorei B.A. în Spania, cheltuieli convorbirilor telefonice, transportul local, obţinerea vizei, traduceri acte, fax, psiholog, onorarii avocaţi, sumele avansate de B.P. pentru şederea în România a soţiei sale B.E. şi fiicei B.A. în perioada martie-august 2006, toate aceste cheltuieli fiind actualizate în funcţie de rata inflaţiei raportată de Institutul Naţional de Statistică, precum şi în raport de cursul valutar, actualizarea calculându-se de la data efectuării fiecărei cheltuieli şi până la data de 25 iunie 2010) şi la gradul în care a fost afectată viaţa minorei.
Examinând hotărârea recurată şi în raport de alte temeiuri care pot fi luate în considerare din oficiu şi constatând că nu există nici unul dintre acele temeiuri care impun casarea din oficiu, urmează ca recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş şi părţile civile B.P. şi B.E. să fie admise, în limitele mai sus-arătate, iar recursul declarat de inculpata B.C. să fie respins, ca nefondat.
În conformitate cu protocolul încheiat între Baroul Bucureşti şi Ministerul Justiţiei, va fi acordat onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apărarea inculpatei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş şi de părţile civile B.P. şi B.E.
Casează sentinţa penală nr. 25 din 28 iunie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, numai cu privire la omisiunea aplicării dispoziţiilor art. 348 C. proc. pen. şi, rejudecând, în baza textului de lege arătat dispune anularea actelor false.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.C. împotriva sentinţei penale nr. 25 din 28 iunie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 67/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 7/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare... → |
|---|
