ICCJ. Decizia nr. 7/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 7/2011
Dosar nr. 10668/1/2010
Şedinţa publică din 05 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 24 decembrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost menţinută starea de arest a persoanei solicitate V.M., dispusă prin încheierea de şedinţă nr. 17/MEA din 22 decembrie 2010 în dosarul nr. 870/45/2010, pe o durată de 25 zile, respectiv de la 27 decembrie 2010 până la 20 ianuarie 2011, inclusiv.
Prin aceeaşi încheiere s-a dispus amânarea cauzei la 05 ianuarie 2011, cu citarea persoanei solicitate, în vederea solicitării de la autoritatea judiciară emitentă a garanţiei prevăzute de art. 87 alin. (2) din lege, originalul mandatului european de arestare sau copia legalizată a acestuia.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
În executarea mandatului european, cauza aflându-se în faza îndeplinirii procedurii prealabile, persoana solicitată V.M. fiind arestată în conformitate cu art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 modificată şi republicată, în baza semnalării transmise prin Biroul SIRENE de autorităţile judiciare din Germania, nu s-au schimbat temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive dispusă prin încheierea din 22 decembrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Examinând necesitatea menţinerii arestării preventive sau a punerii în libertate a persoanei solicitate, conform art. 90 alin. (9) din aceeaşi lege, prima instanţă a arătat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile impuse de lege, din mandatul european de arestare emis şi înaintat instanţei de autorităţile judiciare germane rezultând că acesta a fost emis de Procuratura Offenburg la 08 septembrie 2008, în vederea efectuării urmăririi penale faţă de persoana solicitată V.M., ce este bănuit de săvârşirea la data de 19 noiembrie 2006 a infracţiunii denumită de legislaţia germană „pregătire falsificare garanţii – carduri securitate de plată cu referire la spionajul de date".
Având în vedere că în cauză urmează a se solicita garanţiile procesuale prevăzute de lege raportat la fapta procesuală pentru care este cerută predarea de către autorităţile judiciare emitente ale mandatului european de arestare, Curtea a concluzionat cu privire la necesitatea menţinerii stării de arest a persoanei solicitate, în contextul în care persoana solicitată are domiciliul şi familia în Bucureşti, fiind depistat în timp ce încerca să părăsească teritoriul României, iar din datele aflate la dosar rezultă că a comis infracţiuni economice şi pe teritoriul Franţei.
În termen legal, împotriva acestei soluţii a declarat recurs persoana solicitată V.M., invocând că se impune casarea încheierii atacate şi punerea sa în libertate până la primirea garanţiilor procesuale şi a documentelor de la autorităţile judiciare din Germania, garanţia returnării în România pentru a executa o eventuală pedeapsă în România, în situaţia în care va fi condamnat de autorităţile judiciare germane, în cauză putându-se forma convingerea că nu se va sustrage cercetărilor întrucât are o familia organizată şi o locuinţă stabilă, iar în legătură cu aspectul că ar fi încercat să părăsească România, s-a precizat că nu corespunde realităţii.
Examinând criticile formulate în raport de prevederile art. 3856 C. proc. pen. combinate cu art. 7 din Legea nr. 302/2004, modificată şi republicată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul persoanei solicitate este nefondat pentru considerentele de fapt şi de drept ce urmează.
Prima instanţă a pronunţat o hotărâre ce respectă condiţiile şi cerinţele stabilite printr-o procedură specială, care priveşte cooperarea judiciară internaţională în materie penală cu referire la instituţia mandatului european de arestare.
Prin semnalarea emisă de autorităţile judiciare din Germania la 21 decembrie 2010 înregistrată la Biroul Sirene şi după identificarea persoanei solicitate, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, s-a solicitat de către Tribunalul Offenburg – arestarea şi predarea numitului V.M., semnalarea având la bază mandatul european de arestare cu referinţa dosarului 12 Js 13210/07 emis de Tribunalul Offenburg, pentru cercetarea sub aspectul infracţiunii din legislaţia germană – pregătire falsificare garanţii – carduri securitate de plată cu referire la spionajul de date, infracţiune pentru care maximul pedepsei aplicabile este de 5 ani.
Constatând îndeplinite cerinţele art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 222 din 10 noiembrie 2008, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a pronunţat încheierea nr. 17/MEA din 22 decembrie 2010, dispunând arestarea persoanei solicitate aflată în stare de reţinere pe o durată de 5 zile, cu începere de la 22 decembrie 2010 şi până la 26 decembrie 200 inclusiv. Prin aceeaşi încheiere s-a fixat termen la 24 decembrie 2010, cu citarea persoanei solicitate, în scopul solicitării depunerii de către procuror a mandatului european de arestare, însoţit de traducerea în limba română.
La termenul din 24 decembrie 2010, instanţa, luând spre examinare sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi privind arestarea şi predarea numitului V.M., a menţinut starea de arest a persoanei solicitate, amânând cauza la 05 ianuarie 2011 pentru a solicita de la autoritatea judiciară emitentă garanţia prevăzută în art. 87 alin. (2) din lege, apreciind totodată cu privire la subzistenţa temeiurilor ce determinaseră iniţial luarea măsurii arestării preventive.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că prevederile art. 87 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată şi republicată, reglementează garanţia returnării persoanei solicitate în România, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, astfel încât solicitarea instanţei este justificată în acest sens.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată, de asemenea, satisfăcute în cauză cerinţele impuse de lege cu privire la condiţia referitoare la emiterea mandatului, la identificarea persoanei solicitate, a dublei incriminări a faptei penale ce i se impută acesteia.
Potrivit art. 90 alin. (2) din lege, dacă persoana solicitată a fost reţinută potrivit art. 883, judecătorul poate dispune, prin încheiere motivată, pe baza semnalării transmise prin Interpol, arestarea persoanei solicitate sau obligarea de a nu părăsi localitatea pe o durată de 5 zile.
Arestarea în cadrul acestei proceduri, ce constituie o excepţie de la procedura standard prevăzută de lege pentru executarea unui mandat de arestare preventivă şi menţinerea ulterioară a măsurii preventive prin încheierea recurată, invocându-se dispoziţiile art. 87 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată şi republicată, este legală şi temeinică, prima instanţă apreciind corespunzător în funcţie de particularităţile cauzei că se impune arestarea persoanei urmărite şi nu este suficientă luarea faţă de aceasta a unei măsuri restrictive de drepturi, cum e obligarea de a nu părăsi localitatea.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră, în raport cu datele cauzei, că o asemenea măsură este menită să asigure o corespunzătoare derulare a procedurii executării mandatului de arestare preventivă şi are în vedere în acest sens aspectele relevate cu privire la circumstanţele personale ale persoanei solicitate, dar şi particularităţile cauzei.
Pentru toate aceste considerente, criticile aduse de recurentul persoană solicitată sunt nefondate, urmând ca încheierea din 24 decembrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, să fie menţinută ca legală şi temeinică, prin respingerea recursului declarat, conform art. 38515 pct. 1 lit. d) C. proc. pen.
Văzând şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta persoană solicitată va fi obligată la cheltuieli judiciare în favoarea statului, ce vor include şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de persoana solicitată V.M. împotriva încheierii din 24 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 870/45/2010.
Obligă recurenta persoană solicită la plata sumei de 520 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 5 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 681/2011. Penal. Abuz în serviciu contra... | ICCJ. Decizia nr. 70/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
