ICCJ. Decizia nr. 713/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTTŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 713/2011
Dosar nr. 1004/1/2011
Şedinţa publică din 23 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 27 ianuarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, ca instanţă de prim control judiciar (instanţă de apel) a menţinut - în temeiul art. 3002 rap. la art. 160b C. proc. pen. - starea de arest a inculpatului N.M., apreciind că motivele care au impus luarea măsurii preventive subzistă. De asemenea, a apreciat că aspectele invocate cu privire la precaritatea stării de sănătate a inculpatului nu pot constitui impedimente pentru menţinerea stării de arest, acesta având la dispoziţie alte instituţii procesua l-pena le (art. 303 şi art. 1391 C. proc. pen.).
Împotriva încheierii, inculpatul N.M. a declarat prezentul recurs, motivele fiind menţionate în partea introductivă a deciziei.
Recursul inculpatului va fi admis, în sensul celor arătate, pentru următoarele motive:
- prin sentinţa penală nr. 704 din 13 octombrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpatul N.M. la 7 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), reţinându-se în favoarea acestuia circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) din C. pen.;
- prin aceeaşi sentinţă, a fost menţinută starea de arest şi s-a dedus din pedeapsă durata măsurilor preventive de la 19 octombrie 2009 la zi;
- pentru garantarea obligaţiilor civile stabilite prin sentinţă, a fost menţinută măsura sechestrului asigurător asupra unui imobil de locuit, imobil situat în Bucureşti, sectorul 1.
Împotriva sentinţei a declarat apel, M.P. şi inculpatul N.M.
Reprezentatul M.P., la termenul din 27 ianuarie 2011, a solicitat menţinerea stării de arest a inculpatului arătând că „sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen." (pag. 2 încheiere), solicitare apreciată ca întemeiată de către instanţa de apel. S-a fixat termen de judecată a apelurilor pentru data de 24 februarie 2011.
Prealabil prezentării argumentelor deciziei Înaltei Curţi, se impune observarea cadrului legal al luării şi menţinerii stării de arest preventiv:
- conform art. 136 alin. (1) C. proc. pen. scopul măsurilor preventive este asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărirea penală, judecată sau de la executarea pedepsei;
- potrivit art. 136 alin. (8) C. proc. pen., la alegerea măsurii preventive se au în vedere: scopul măsurii, gradul de pericol social al infracţiuni, sănătatea, vârsta, antecedentele şi alte situaţii privind persoana inculpatului;
- în art. 148 lit. f) C. proc. pen. (invocat de M.P. pentru menţinerea stării de arest) se arată condiţia potrivit căreia „există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică".
Este adevărat, reţine şi Înalta Curte, că - spre deosebire de arestarea provizorie prealabilă trimiterii în judecată (în sensul jurisprudenţei C.E.D.O.) care are ca temei un mandat de arestare emis de judecător - în prezent există o hotărâre de condamnare care, chiar nedefinitivă fiind ca urmare a apelării de către inculpat şi M.P., poate justifica, în principiu, o continuare a privării de libertate în temeiul art. 3002 combinat cu art. 160b din C. proc. pen., dar şi conformă art. 5 paragr. 1 lit. a) din C.E.D.O., astfel cum acesta a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Wemhoff contra Germaniei.
- în sfârşit, potrivit art. 139 alin. (1) C. proc. pen. măsura preventivă luată se înlocuieşte cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii. Dispoziţia art. 139 alin. (1) C. proc. pen. nu se află în contradicţie cu cea prevăzut în art. 160b alin. (2) C. proc. pen., mai ales dacă se au în vedere dispoziţiile art. 139 alin. (3)3 C. proc. pen. conform cărora „măsura arestării preventive poate fi înlocuită cu una din măsurile prevăzute de art. 136 alin. (1) lit. b) şi c) din C. proc. pen."
Revenind la situaţia din prezenta cauză, Înalta Curte - pe lângă aspectele deja menţionate - reţine următoarele cu privire la persoana inculpatului N.M.
- vârsta inculpatului - 56 ani;
- actele medicale care relevă că inculpatul se află în evidenţa cabinetului medical din Penitenciarul Bucureşti-Rahova cu diagnosticul:
- hipertensiune arterială esenţială grad II cu risc înalt;
- diabet zaharat tip II în tratament cu antidiabetice orale;
- accident vascular cerebral ischemic carotidian drept recent (09 ianuarie 2011);
- la data de 24 ianuarie 2011, a fost recomandată modificarea schemei de tratament medicamentos psihiatric, control psihiatric peste 2 săptămâni, apoi lunar, şi consiliere psihologică;
- un alt act medical, care relevă că inculpatul a prezentat diagnosticul „fractură dublă de mandibulă".
Vârsta inculpatului, corelată cu starea actuală de sănătate - astfel cum rezultă din actele medicale eliberate pe durata privării de libertate {din conţinutul cărora Înalta Curte nu a reprodus detalii ca o respectare a caracterului confidenţial al menţiunilor medicale, dar şi a principiului respectării vieţii familiale, intime şi personale) - justifică, pe de o parte, concluzia că, în prezent, lăsarea în libertate a inculpatului nu ar fi de natură să prezinte un pericol concret pentru odinea publică, iar pe de altă parte, că s-au schimbat temeiurile iniţiale care au impus luarea măsurii arestării acestuia.
Nu în ultimul rând, în mod incidental în raport cu examinarea aspectelor referitoare la starea de arest, se reţine că prin sentinţă au fost menţinute garanţiile pentru plata despăgubirilor acordate părţilor civile.
Înalta Curte apreciază că, în prezent, scopul măsurilor preventive, astfel cum este definit de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. poate fi pe realizat prin măsura preventivă prevăzută de art. 136 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., obligaţiile prevăzute de lege pe durata respectivei măsuri fiind de natură să asigure, printre altele, prezenţa inculpatului pe durata judecării întregului proces penal, sub sancţiunea înlocuirii, din nou, cu măsura arestării.
Înalta Curte observă, cu valoare de referinţă, şi opinia exprimată în jurisprudenţa C.E.D.O. potrivit căreia „Curtea a considerat că măsurile privative de libertate sunt, în mod firesc, acompaniate de astfel de suferinţe şi forme de umilire. Art. 3 din Convenţie impune însă statelor ca orice deţinut să fie tratat în condiţii compatibile cu respectul datorat demnităţii umane, iar condiţiile de detenţie nu trebuie să îl supună pe acesta la o stare psihică care să exceda nivelul inevitabil de suferinţe inerente detenţiei"(C.E.D.O., secţia III, hotărârea Valasinas c. Lituania, 24 iulie 2001, 44558/98). într-o altă cauză „Curtea a subliniat, în mod constant, că suferinţa şi umilinţa implicate nu trebuie, în orice caz, merge dincolo de acel element inevitabil de suferinzi sau umilire în legătură cu o anumită formă de tratament sau pedeapsă legitime. Măsurile privative de libertate a unei persoane pot implica, adesea, un astfel de element. In temeiul acestei dispoziţii statul trebuie să se asigure că o persoană este deţinută în condiţii care sunt compatibile cu respectul pentru demnitatea umană, sau că modul şi metoda de executare a măsurii nu-l supun la tulburări sau greutăţi de o intensitate care să depăşească nivelul inevitabil de suferinţă inerent în detenţie şi că, având în vedere cerinţele practice ale detenţiei, sănătatea şi bunăstarea sunt garantate în mod adecvat" (Kudla c. Polonia [GC], nr. 30210/96, §§ 92-94, C.E.D.O. 2000-XI).
Faţă de cele arătate, Înalta Curte va admite recursul inculpatului, va casa încheierea atacată şi va dispune înlocuirea măsurii arestării cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.
Cheltuielile judiciare, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul M.N. împotriva încheierii din 27 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 7279/3/2010 (3112/2010).
Casează, în parte, încheierea recurată şi rejudecând:
În baza art. 139 alin. (3)5 C. proc. pen. înlocuieşte măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara prevăzută de art. 1451 C. proc. pen.
Conform art. 1451 C. proc. pen. raportat la art. 145 alin. (1) C. proc. pen. pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara inculpatul se va supune următoarelor obligaţii:
- să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
- să se prezinte la organul de poliţie în a cărui rază teritorială domiciliază conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
- să nu schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar;
- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 145 alin. (2)2 C. proc. pen. şi pune în vedere acestuia că încălcarea cu rea-credinţă a măsurii obligării de a nu părăsi ţara sau obligaţiilor impuse atrage înlocuirea măsurii de a nu părăsi ţara cu măsura arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege.
Dispune efectuarea comunicărilor prevăzute de art. 145 alin. (2)1 C. proc. pen.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului M.N. (fiul lui I. şi Z.Z.) de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 20 octombrie 2009 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 41541/3/2009, dacă nu este arestat în altă cauză.
Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, urmând a se plăti din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 709/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 717/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
