ICCJ. Decizia nr. 76/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 76/2011
Dosar nr. 8948/1/2010
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2011
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Persoana vătămată C.C., rezidentă în Italia, prin procuratorul A.M., a formulat plângere penală în conformitate cu disp. art. 222 alin. (1)-(3) C. proc. pen., prin care a solicitat efectuarea de cercetări penale, sub aspectul săvârşirii infr. prev. şi ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) de către prim procurorul L.I. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, P.N., procuror la aceeaşi structură a Ministerului Public şi M.C., agent şef adjunct, şef al Postului de Poliţie Tâmboieşti, judeţul Vrancea, pretins a fi fost comise cu ocazia instrumentării dosarului nr. 1296/P/2010.
Iniţial, plângerea a fost înregistrată sub nr. 254/P/2010, la grefa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, care prin ordonanţa cu acelaşi număr din data de 10 august 2010, având în vedere că L.I., prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, a fost promovat pe loc la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, începând cu data de 1 ianuarie 2001, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică.
2. Plângerea penală formulată de petiţionar a fost soluţionată prin rezoluţia nr. 913/P/2010 din 17 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, în sensul că s-a dispus în baza art. 228 alin. (4) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii L.I., prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, P.N., procuror la aceeaşi structură a Ministerului Public şi M.C., agent şef adjunct, şef al Postului de Poliţie Tâmboieşti, judeţul Vrancea sub aspectul săvârşirii infracţiunii reclamate, întrucât faptele nu există.
Din actele premergătoare administrate în cauză, procurorul a reţinut că, drept consecinţa plângerii penale formulate la data de 3 martie 2010 de persoana vătămată C.C., prin procurator A.M., s-a format la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea dosarul nr. 1296/P/2010, ce a avut ca obiect infr. prev şi ped. de art. 250 alin. (1), (2) C. pen. pretins a fi fost săvârşită de agentul de poliţie V.M.F. de la Postul de Poliţie Tâmboieşti, jud. Vrancea.
Dosarul a fost repartizat spre soluţionare magistratului procuror P.N. care, prin rezoluţia nr. 1296/P/2010, din data de 22 iulie 2010, a dispus neînceperea urmăririi penale, faţă de numitul V.M.F. sub aspectul săvârşirii infr. prev. şi ped. de art. 250 alin. (1) şi (2) C. pen., în conformitate cu dispoziţiile art. 10 lit. b) C. proc. pen.
Cu ocazia efectuării actelor premergătoare în dosarul nr. 1296/P/2010, agentul de poliţie M.C. de la Postul de Poliţie Tâmboieşti, a citat pe numitul A.M. în vederea prezentării pentru data de 20 iulie 2010, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, în calitate de avocat.
Partea vătămată, C.C. a fost citată separat de către procuror, pentru a se prezenta pentru audieri la data de 25 iunie 2010, în aceeaşi cauză, însă la data menţionată nu s-au prezentat nici avocatul A.M. şi nici susnumita parte vătămată.
Ulterior, procuratorul avocat A.M. a formulat în numele persoanei vătămate C.C. plângere penală, ce constituie obiectul prezentei cauze, sesizând faptul că, atât citarea sa, cât şi a susnumitei persoane vătămate, au avut un caracter abuziv, întrucât „nu îndeplineşte cerinţele codului de procedură civilă";.
Analizând aspectele sesizate de persoana vătămată prin prisma situaţiei de fapt expuse, procurorul a constatat că nu pot fi reţinute indicii de natură penală privind existenţa faptelor reclamate în sarcina niciunuia dintre procurorii sau a lucrătorului de poliţie, care au instrumentat această cauză.
Astfel, procuratorul A.M. şi persoana vătămată C.C., au fost citaţi în dosarul nr. 1296/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, cu respectarea dispoziţiilor art. 175-181 C. proc. pen.
A mai reţinut că deşi persoana vătămată avea la îndemână exercitarea căilor legale de atac împotriva rezoluţiei nr. 1296/P/2010 din data de 22 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, nu Ie-a utilizat, însă în mod tendenţios a formulat plângere penală împotriva procurorilor şi lucrătorilor de poliţie care au instrumentat cauza suscitată.
3. Plângerea împotriva acestei rezoluţii, formulată în temeiul art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluţia nr. 8963/3995/11-2/2010 din data de 26 octombrie 2010 a procurorului şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
4. În plângerea adresată instanţei la data de 1 noiembrie 2010, petenta a atacat rezoluţia menţionată, reiterând în esenţă susţinerile din plângerea penală şi solicitând desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale, arătând că acest a efectuat verificări superficiale care nu antamează niciunul din aspectele invocate.
Examinând actele premergătoare efectuate în cauză, Curtea constată că plângerea este nefondată pentru următoarele considerente:
Procurorul a apreciat în mod corect că intimaţii nu se fac vinovaţi de săvârşirea vreunei infracţiunii în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, deoarece aceştia au emis citaţiile în dosarul penal nr. 1296/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea cu respectarea dispoziţiilor legale, în vederea prezentării petiţionarei - citată în calitate de parte vătămate - şi/sau a mandatarului său - indicat în plângerea penală -, în scopul precizării plângerii şi a efectuării actelor de cercetare care se impuneau în cauză.
Împrejurarea că mandatarul a fost citat, pentru operativitate, prin intermediul postului de poliţie al localităţii unde îşi avea domiciliul, nu este de natură să altereze respectivul act procedural, atâta vreme cât s-a indicat unitatea de parchet unde trebuia să se prezinte şi numele procurorului care instrumenta plângerea formulată chiar de către mandatar.
Pe de altă parte, în plângerea penală ce face obiectul prezentei cauze, la pag. 3 pct. 5, petenta contestă citarea mandatarului său în calitate de avocat, întrebându-se de unde au reţinut cei trei făptuitori că mandatarul lucrează în calitate de avocat; or, observând atât plângerea penală cât şi celelalte memorii şi plângeri aflate la dosarul cauzei, depuse de partea vătămată, prin mandatar, rezultă că acesta din urmă şi-a indicat calitatea de avocat în toate aceste înscrisuri, astfel că este explicabil de ce intimaţii l-au citat în această calitate.
In altă ordine de idei, nu rezultă care este vătămarea suferită de petiţionară sau de mandatarului său ca urmare a citării acestuia din urmă în calitate de avocat.
Ca atare, apreciind că activităţile desfăşurate de intimaţi sunt conforme cu dispoziţiile legale în materie şi cum din verificările efectuate nu rezultă nici un indiciu în legătură cu exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu sau a prejudicierii intereselor procesuale ale persoanei vătămate, Înalta Curte constată că rezoluţia procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale este legală şi temeinică, astfel că, văzând şi prevederile art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondată plângerea formulată de petiţionară, prin mandatar şi, pe cale de consecinţă, va menţine rezoluţia atacată, urmând ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionara să fie obligată la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petiţionara C.C., prin procurator M.A., împotriva rezoluţiei nr. 913/P/2010 din 17 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Menţine rezoluţia atacată.
Obligă petiţionara la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 761/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 747/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
