ICCJ. Decizia nr. 745/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 745/2011
Dosar nr. 1207/2/2011
Şedinţa publică din 19 mai 2011
Asupra cauzei penale de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 1207/2/2011 ca urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-au reţinut următoarele:
La data de 01 septembrie 2010, P.L. – în calitate de avocat în cadrul Baroului Bucureşti – a formulat un denunţ în legătură cu săvârşirea de posibile infracţiuni de către organele de urmărire penală care efectuează cercetările în dosarul nr. 855/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, referitor la inculpata C.D.F., cercetată sub aspectul comiterii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) şi (5) C. pen. şi art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen., pe care, anterior, acesta a şi reprezentat-o.
În esenţă, autorul denunţului a învederat faptul că, în perioada cât a acordat asistenţă juridică inculpatei C.D.F., respectiv, la judecarea recursului declarat de inculpată împotriva încheierii din 24 august 2010 pronunţată de Judecătoria Sector 6 Bucureşti prin care s-a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a inculpatei a constatat că: ordonanţa procurorului de delegare a poliţiei judiciare pentru efectuarea actelor procedurale în dosarul nr. 855/P/2010 poartă data de 17 august 2010 iar, decesul nou născuţilor a intervenit la data de 18 august 2010, fiind anticipat astfel un eveniment viitor; actele procedurale efectuate de organele de poliţie judiciară sunt realizate astfel în lipsa unei delegări a procurorului; declaraţia olografă din data de 17 august 2010 dată de numita C.D.F. nu putea fi luată decât în calitatea de martor întrucât în acel moment procesual, urmărirea penală era începută în cauză in rem, abia la data de 23 august 2010 s-a început urmărire penală in personam, faţă de C.D.F.
Denunţul a fost înregistrat la data de 03 septembrie 2010 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Biroul registratură generală, arhivă şi grefă, iar la data de 06 septembrie 2010 la Secţia de urmărire penală şi criminalistă sub nr. 954/P/2010.
În urma verificărilor efectuate şi precizărilor făcute de autorul denunţului, s-a reţinut că urmărirea penală a fost efectuată în dosarul nr. 855/D/P/2010 de domnii procurori I.M. şi B.R. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, iar prin rechizitoriul din data de 06 decembrie 2010 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor C.D.F. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 178 alin. (2) şi (5) C. pen. şi art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen. şi a inculpaţilor M.B., D.V., T.A.I. şi O.G. pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, faptă prevăzută de art. 249 alin. (2) C. pen.
Din actele premergătoare efectuate în cauză de procuror s-a reţinut că ordonanţa prin care s-a dispus delegarea ofiţerilor de poliţie judiciară, în dosarul nr. 855/P/2010, poartă într-adevăr data de 17 august 2010 dar, este o eroare materială care a şi fost îndreptată de organul de urmărire penală (procesul verbal din data de 01 septembrie 2010), astfel că, actele procedurale efectuate de către ofiţerii de poliţie judiciară sunt îndeplinite în baza delegării procurorului, instanţa de judecată învestită cu soluţionarea fondului urmând să aprecieze asupra incidenţei dispoziţiilor art. 197 C. proc. pen.
În legătură cu declaraţia olografă a numitei C.F.D. din data de 17 august 2010, completată la data de 18 august 2010, s-a reţinut că nu există niciun indiciu care să contureze elementele comiterii vreuneia dintre infracţiunile sesizate în denunţ, după cum, tot instanţei învestită cu soluţionarea fondului cauzei îi revine şi competenţa exclusivă de a face aprecieri privind calitatea în care numita C.D.F. a fost audiată – martor sau făptuitor – şi implicit, de a da relevanţă, sub aspect probator, acestui mijloc de probă administrat în faza de urmărire penală.
Apreciind că, aspectele descrise în denunţul formulat de avocatul P.L. constituie apărări/excepţii propriu-zise specifice fazelor procesului penal, pe care de altfel autorul le-a şi invocat în faţa instanţei, în calea de atac a recursului împotriva încheierii prin care s-a luat măsura arestării pe o perioadă de 29 zile faţă de inculpata C.D.F., şi nu încălcări ale legii sau a atribuţiilor de serviciu de către magistraţii care au efectuat urmărirea penală în cauză, prin rezoluţia nr. 954/P/2010 din 21 decembrie 2010 s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmării penale faţă de procurorii I.M. şi R.B. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 249, art. 289 şi art. 291 C. pen.
Prin rezoluţia nr. 149/II/2/2011 din data de 20 ianuarie 2011 a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de avocatul L.P. şi C.D.F. împotriva soluţiei adoptate în dosarul nr. 954/P/2010.
S-a apreciat că, în mod corect, procurorul de caz a reţinut că nu există elemente care să contureze comiterea vreunei fapte penale de natura celor sesizate în denunţ, de către magistraţii care au efectuat urmărirea penală în dosarul nr. 855/P/2010, actele procedurale întocmite şi măsurile dispuse de procurori fiind rezultatul analizei temeinice a probelor aflate la dosarul cauzei şi întemeiate pe dispoziţiile legale în materie.
Împotriva acestei rezoluţii, petenta a formulat plângere la instanţă, în condiţiile art. 2781 C. proc. pen.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, fiind învestită cu soluţionarea plângerii petentei prin sentinţa penală nr. 102/F din 8 martie 2011 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având în vedere că printre persoanele cercetate sunt şi procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
La termenul de judecată din 19 mai 2011, petenta a depus la dosar note scrise, în care a invocat excepţia de necompetenţă materială şi după calitatea persoanei a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât plângerea împotriva rezoluţiei procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, adresate procurorului ierarhic superior a purtat exclusiv asupra punctului 3 al denunţului (neîndeplinirea obligaţiei poliţistului – organ de cercetare penală al poliţiei judiciare – de a lua jurământul martorului şi de a-i aduce la cunoştinţă consecinţele faptei de a nu spune adevărul, cu referire la declaraţia de martor din data de 17 august 2010, declaraţia F.D.C. la poliţie), astfel încât această faptă nu putea fi săvârşită de persoanele faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, care sunt procurori, cât timp ea a fost comisă de un poliţist, deci actele premergătoare au fost efectuate cu privire la alte persoane decât posibilul făptuitor, iar calitatea acestuia de poliţist, organ de cercetare penală a poliţiei judiciare nu atrage competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În cazul în care se va respinge această excepţie, petenta a solicitat admiterea plângerii, aşa cum a fost formulată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând atât excepţia invocată de către petentă, cât şi plângerea îndreptată împotriva rezoluţiei nr. 954/P/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, le consideră nefondate pentru următoarele considerente:
1. Cu privire la excepţia necompetenţei materiale şi după calitatea persoanei a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Pornind de la dispozitivul rezoluţiei nr. 954/P/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, în care se menţionează că s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de I.M., procuror şef al secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi B.R. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 291 C. pen., întrucât faptele nu există, Înalta Curte constată că este învestită cu o plângere care-i atrage competenţa, întrucât cei doi intimaţi au calitatea de procurori la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fapt de atrage competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform art. 29 pct. 1 lit. e) C. proc. pen., astfel încât excepţia invocată de petent este nefondată.
2. Cu privire la plângerea petentei D.F.C.
În plângerea formulată, petenta învederează că s-a procedat în data de 17 august 2010 la audierea petentei ca martor, fără depunerea jurământului şi fără a i se pune în vedere consecinţele faptului de a nu spune adevărul, fapt ce ar constitui infracţiunea de abuz în serviciu sau infracţiunea de neglijenţă în serviciu, nefiind cercetată persoana responsabilă de acest fapt şi nici nu s-a analizat acest motiv de plângere.
Astfel, rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale şi cea de respingere a plângerii sunt nelegale, întrucât actele premergătoare au fost efectuate, iar soluţia de neîncepere a urmăririi penale a fost dispusă faţă de alte persoane decât posibilul făptuitor.
Se critică faptul că plângerea împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nu a fost soluţionată de procurorul şef de secţie, ci de adjunctul acestuia.
Petenta nu a cunoscut cine soluţionează plângerea, astfel că a cerut recuzarea altui procuror (procuror şef al secţiei) decât cel care a soluţionat plângerea, iar soluţia cererii de recuzare a fost comunicată abia la 20 ianuarie 2011, exact în aceeaşi zi când procurorul a respins plângerea petentei şi aceasta nu a mai avut posibilitatea să formuleze cerere de recuzare a adjunctului procurorului şef.
De asemenea, respingerea cererii de recuzare a adjunctului procuror şef de secţie nu a fost comunicată şi nici cine a soluţionat această cerere, ca şi cererea de recuzare a procurorului K.C.L.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că în cauză au fost efectuate acte premergătoare cu privire la toate aspectele învederate de către petentă în plângerea acesteia.
Cu privire la presupusa activitate infracţională a martorului învederat în denunţ la punctul 3 de către petenta C.D.F., se constată că a fost analizată de către procuror, acesta constatând că în „declaraţiile olografe date de petentă la datele de 17 august 2010 şi 18 august 2010 nu se decelează, pe de o parte, nici un indiciu de natură a contura elementele vreunei infracţiuni”, iar pe de altă parte s-a considerat că este de competenţa instanţei de a stabili/califica calitatea în care aceasta a dat respectivele declaraţii – de făptuitor ori de martor şi, implicit, de a le da eficienţă probatorie sau nu în cauză”, fapt pentru care nu s-a mai identificat persoana care a luat declaraţia petentei, atâta timp cât actele efectuate de organul de cercetare al poliţiei judiciare au fost supravegheate şi vizate de cei doi procurori faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
În ceea ce priveşte soluţionarea plângerii de către procurorul adjunct de secţie, modul de soluţionare a cererilor de recuzare, comunicarea acestora, prin care s-ar fi încălcat dispoziţiile legale care reglementează desfăşurarea procesului penal, fapt ce ar atrage nulitatea actului, nedepunerea jurământului de către petentă atunci când a fost audiată ca martor, Înalta Curte constată că petenta nu a dovedit vătămarea care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act, pentru a putea fi examinate de către instanţă.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată nefondată plângerea petentei, motiv pentru care o va respinge.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta C.D.F. împotriva rezoluţiei nr. 954/P/2010 din 21 decembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
Menţine rezoluţia atacată.
Obligă petenta la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 747/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 742/2011. Penal. Strămutare (art. 55 şi... → |
|---|
