ICCJ. Decizia nr. 83/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 83/2011
Dosar nr. 9196/3/2010
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2011
Deliberând asupra recursului de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 366/2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei în ceea ce îl priveşte pe inculpatul M.M. din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi art. 37 lit. a) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul M.M., la o pedeapsă de 5 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II a, lit. b) C. pen.
În baza art. 39 C. pen. a contopit pedeapsa mai sus aplicată cu pedeapsa rămasă neexecutată de 2471 zile, din totalul celor 10 ani închisoare aplicaţi prin sentinţa penală nr. 1518 din 30 noiembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti.
În baza art. 33-34 lit. b) C. pen. a dispus ca inculpatul să fie condamnat la pedeapsa cea mai grea de 6 ani şi 8 luni şi 9 zile ce a fost sporită cu 4 luni, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 7 ani şi 9 zile închisoare.
A făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II a, b) C. pen.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a confiscat de la inculpat cantitatea de droguri găsită asupra sa, respectiv, 2,30 grame heroină.
În baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a dispus distrugerea a 2,19 grame heroină rămasă după efectuarea analizelor de laborator.
A constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul la 1000 lei cheltuieli judiciare statului cont IBAN RO62TREZ7045032XXX003561; Cod fiscal 4340633, deschis la Trezoreria sector 4 Bucureşti , beneficiar Tribunalul Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Bucureşti nr. 487/D/P/2007 din 18 februarie 2010, a fost trimis în judecată, cercetat în stare de arest, în altă cauză, inculpatul M.M. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. a) din Legea nr. 143/2000 si art. 37 lit. a) C. pen.
În fapt, în faza de urmărire penală s-au reţinut următoarele:
Inculpatul M.M. este condamnat din anul 2005, la 10 ani închisoare pentru trafic de droguri (heroină) şi la data comiterii acestei fapte era încarcerat în Penitenciarul Jilava.
La data de 03 septembrie 2007, în jurul orei 12,00, după servirea mesei, inculpatul M.M. a fost supus unui control amănunţit la punctul de control nr. 2 întrucât avea un comportament suspect.
Cu această ocazie, s-au găsit ascunse în lenjeria intimă o punguţă din plastic şi un pacheţel de hârtie ce conţineau o substanţă pulverulentă de culoare maronie.
Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 333555 din 23 noiembrie 2007 rezultă că substanţele analizate conţin în total 2,30 grame de heroină.
Inculpatul M.M. a declarat că a văzut când un deţinut a ascuns ceva la gunoi şi, crezând că este un telefon, s-a dus să vadă ce era ascuns. A găsit pacheţelele şi le-a ascuns în lenjeria intimă, acestea fiind găsite asupra lui cu ocazia controlului.
Situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu a fost probată cu următoarele mijloace de probă: proces verbal de control; rapoarte de activitate; raport de constatare tehnico ştiinţifică; declaraţiile inculpatului.
În faza de cercetare judecătorească a fost audiat inculpatul si martorii P.F. si G.M., ale căror declaraţii au fost consemnate si ataşate la dosarul cauzei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut că la data de 3 septembrie 2007, la Penitenciarul Bucureşti, la punctul de control nr. 2, cu ocazia percheziţiei corporale, asupra deţinutului M.M. s-a găsit o punguţă din material plastic ce conţinea o substanţă pulverulentă (droguri) ascunsă în lenjeria intimă.
Din analiza declaraţiei inculpatului dată în faţa instanţei, a reţinut următoarele: „am găsit în urmă cu 2 ani, în timp ce executam pedeapsa la Penitenciarul Jilava, şi eram scos la muncă, la reparaţii şi construcţii, la ghena de gunoi, cantitatea de droguri menţionată în rechizitoriu. Precizez că am ajuns la locul respectiv, deoarece anterior am văzut un inculpat ce lucra la o altă brigadă, cum ascundea ceva la gunoi. Eu nu am avut o înţelegere cu acesta, deoarece nu îl cunoşteam. Am crezut iniţial că este vorba de un telefon mobil, cu toate că mărimea cantităţii de droguri era ascunsă într-un parchet de ţigări. Am căutat în pachetul de ţigări, am văzut să că sunt droguri, le-am ascuns în lenjeria intimă, cu intenţia de ale consuma, întrucât am obişnuit şi acest lucru, iar la controlul de la poartă, drogurile au fost găsite asupra mea.
Înainte de a fi arestat, am lucrat în cadrul unei firme de pază, am familie compusă din părinţi, soţie şi 2 copii minori.
Chiar şi în penitenciar am mai consumat droguri, dar mai rar. Drogurile le procuram de la alţi colegi de arest. Regret fapta comisă"
Această declaraţie se coroborează declaraţiile martorilor P.F. si G.M., ce efectuau controlul de pază la locul de detenţie al inculpatului, date în faza de cercetare judecătorească precum si cu declaraţiile inculpatului si cu celelalte probatorii administrate în faza de urmărire penală, respectiv, proces-verbal de percheziţie corporală, raport de activitate proces-verbal de predare-primire, raport de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 333555 din 23 noiembrie 2007 întocmit de MIRA - Laboratorul Control de Analiză şi Profil al Drogurilor, Precursori. Astfel, din probatoriile administrate rezultă că inculpatul este consumator de droguri, că a consumat şi în timp ce se afla în stare de arest procurându-şi drogurile de la colegii din arest şi că este arestat în vederea executării unei pedepse aplicate pentru trafic ilicit de droguri de mare risc.
Pentru a da relevanţă principiului in dubio pro reo, tribunalul a dat eficienţă declaraţiei inculpatului care a afirmat că este consumator de droguri şi în stare de arest astfel încât a apreciat că drogurile ce au fost găsite asupra sa, au fost deţinute de acesta, în vederea consumului şi nu a traficării, atâta timp cât nu au fost produse dovezi care să certifice preocuparea inculpatului pentru traficul de droguri de mare risc si în această perioadă, când se află în arest, pentru executarea unei pedepse.
În acest sens, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de deţinere de droguri de mare risc fără drept, în vederea traficării acestora, într-o unitate de detenţie, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. a) din Legea nr. 143/2000 şi art. 37 lit. a) C. pen. în infracţiunea de deţinere de droguri de mare risc, fără drept, într-un loc de detenţie, în vederea consumului, prevăzută de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din aceeaşi lege si art. 37 lit. a) C. pen., text de lege în baza căruia inculpatul a fost condamnat.
În legătură cu reţinerea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, Tribunalul a reţinut împrejurarea că inculpatul a săvârşit fapta de deţinere de droguri de mare risc, într-un loc de detenţie, fără drept, constituie o circumstanţă agravantă, ce va fi avută în vedere la individualizarea pedepsei, ca de altfel, si împrejurarea că acesta se află în stare de recidivă, conform art.37 lit. a) C. pen., postcondamnatorie.
În acest sens, conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului au fost avute în vedere: gradul ridicat de pericol social al faptei comise, modalitatea de operare, respectiv, împrejurarea că inculpatul a simulat că se simte rău, pentru a determina organele de pază să-1 transporte la locul de detenţie pentru a ascunde drogurile, pericolul pe care îl prezintă inculpatul pentru ceilalţi inculpaţi, în condiţiile în care deţinea droguri în arest precum, si persoana inculpatului, care este recidivist în modalitatea prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. dar a avut o atitudine sinceră, a recunoscut si regretat fapta comisă.
Faţă de aceste aspecte, tribunalul a orientat pedeapsa la limita maximă prevăzută de Legea penală si, având în vedere împrejurarea că, fapta din prezenta cauză a fost săvârşită în concurs real, faţă de fapta pentru care acelaşi inculpat a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1518 din 30 noiembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în baza art. 34 lit. b) C. pen. i-a aplicat inculpatului şi un spor, pentru ca pedeapsa să-şi atingă scopul coercitiv şi sancţionator adecvat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, criticând-o pe considerente de legalitate cu privire la omisiunea deducerii deţinerii. Fapta din prezenta cauză a fost săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie, faţă de condamnarea prin sentinţa penală nr. 1518 din 30 noiembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 3858 din 16 iunie 2006 a Î.C.C.J., la o pedeapsă de 10 ani pentru o faptă de trafic de droguri de mare risc. Condamnatul arată că greşit instanţa de fond nu a făcut aplicarea art. 36 C. pen. şi nu a dedus deţinerea din executarea acelei pedepse.
Analizând hotărârea apelată, Curtea în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul pentru următoarele considerente.
Apelantul din prezenta cauză a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de consum de droguri de mare risc în stare de recidivă postcondamnatorie, reţinându-se în sarcina sa că la data de 03 septembrie 2007, în jurul orei 12,00, inculpatul M.M. a fost supus unui control amănunţit la punctul de control nr. 2 întrucât avea un comportament suspect, ocazie cu care s-au găsit ascunse în lenjeria intimă o punguţă din plastic şi un pacheţel de hârtie ce conţineau o substanţă pulverulentă de culoare maronie.
Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 333555 din 23 noiembrie 2007 rezultă că substanţele analizate conţin în total 2,30 grame de heroină.
Fapta a fost recunoscută de inculpat, care a criticat hotărârea instanţei de fond doar sub aspectul omisiunii deducerii deţinerii din executarea pedepsei aplicată prin sentinţa penală nr. 1518/2005 a Tribunalului Bucureşti.
Critica apelantului este corectă. Fapta din prezenta cauză a fost săvârşită la 03 septembrie 2007, dată la care apelantul se afla în executarea unei pedepse de 10 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1518 din 30 noiembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 3858 din 16 iunie 2006 a Î.C.C.J. Starea de recidivă postcondamnatorie s-a născut deci la 03 septembrie 2007, dată în raport de care instanţa de fond trebuia să calculeze restul de executat, să îl contopească cu pedeapsa stabilită prin prezenta şi să deducă durata deţinerii în executarea sentinţei 1518 din 30 noiembrie 2005 de la data săvârşirii faptei de consum de droguri la zi.
Restul calculat de instanţa de judecată este greşit. Apelantul a fost arestat preventiv la 23 mai 2005, iar pentru calcularea restului ce trebuia contopit, instanţa de fond trebuia să scadă din pedeapsa de 10 ani deţinerea de la 23 mai 2005 la 03 septembrie 2007(data comiterii infracţiunii ce face obiectul prezentei cauze).
De asemenea, este de observat că apelantul a beneficiat de o întrerupere a executării pedepsei de 10 ani de la 15 august 2008 la 15 noiembrie 2008, perioadă care trebuia de asemenea înlăturată pentru a se obţine durata exactă a restului ce trebuia contopit cu pedeapsa din prezenta cauză. Restul de pedeapsă de executat din pedeapsa de 10 ani calculat de la 03 septembrie 2007 este de 7 ani 8 luni şi 24 de zile, mai mare decât restul calculat de instanţa de fond, de şase ani 8 luni şi 9 zile.
Curtea a apreciat că această eroare nu se poate remedia pe calea apelului declarat de inculpat deoarece s-ar agrava situaţia acestuia în propria cale de atac.
Instanţa de fond a omis însă să deducă durata executată în continuare din pedeapsa de 10 ani (apelantul se află în executarea acestei pedepse care va expira în 2015), de la 03 septembrie 2007 (data naşterii stării de recidivă) la 15 august 2008 (data întreruperii executării pedepsei) şi de la 15 noiembrie 2008 (data la care a fost reluată executarea pedepsei, la expirarea perioadei de întrerupere) la zi.
În consecinţă, admiţând apelul, Curtea a desfiinţat - în parte - sentinţa atacată, în ceea ce priveşte omisiunea deducerii deţinerii; conform art. 36 alin. (3) C. pen., a dedus deţinerea de la 3 septembrie 2007 la 15 august 2008 şi de la 15 noiembrie 2008 la zi.
Având în vedere soluţia ce s-a pronunţat, s-a exercitat în continuare calea de atac a recursului de către procuror.
S-a apreciat că greşit a dedus instanţa de apel perioada de deţinere de la 3 septembrie 2007 la 15 august 2008.
Fără a relua aspecte ce vizează starea de fapt, vinovăţia, încadrarea juridică şi nici procesul de individualizare a sancţiunii întrucât niciunul dintre aceste elemente nu au fost criticate în cauză, inculpatul nici nu a declarat recurs, instanţa I.C.C.J. se va rezerva în a face aprecieri stricte raportat la deducerea corectă a perioadelor executate ce se impune a opera în cauză.
Astfel, din fişa de cazier a inculpatului aflată la fila 21 dosar - instanţa de apel, rezultă că susnumitul a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti prin sentinţa penală nr. 1518 din 30 noiembrie 2005 rămasă definitivă prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3858 din 16 iunie 2006 la 10 ani închisoare, fiind arestat în cauză neîntrerupt de la data de 23 mai 2005 până la data de 15 august 2008 când a fost eliberat prin întreruperea executării pedepsei restul rămas de executat, la această dată fiind de 2471 de zile.
Din adresa Penitenciarului Giurgiu aflată la fila 4 - dosar instanţa de apel rezultă că a fost reîncarcerat la data de 15 noiembrie 2008.
Infracţiunea pentru care a fost condamnat inculpatul în prezenta cauză a fost săvârşită la data de 03 septembrie 2007, în stare de recidivă postcondamnatorie, dată de la care instanţa de fond trebuia să calculeze restul rămas de executat din pedeapsa de 10 ani în vederea efectuării contopirii cu pedeapsa aplicată şi ulterior deducerea perioadei executate de la 03 septembrie 2007 la 15 august 2008 şi de la 15 noiembrie 2008 la zi.
Însă instanţa de fond a procedat în mod greşit la contopirea pedepsei cu restul rămas neexecutat la momentul punerii în libertate urmare întreruperii pedepsei, a transformat acest rest de 2471 de zile în 6 ani, 8 luni şi 9 zile în loc de 6 ani, 9 luni şi 11 zile cum era corect, nu a dedus perioada de deţinere şi nu a anulat mandatul de executare a pedepsei de 10 ani.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel numai inculpatul, astfel încât instanţa de apel putea soluţiona calea de atac cu respectarea principiului non reformatio in pejus.
Astfel, în limitele acestui principiu, în mod corect instanţa de apel a dedus perioada executată începând cu data de 15 noiembrie 2008 la zi întrucât s-a raportat la faptul că nu se putea proceda în apelul inculpatului la contopirea restului rămas neexecutat de la data săvârşirii infracţiunii întrucât se ajungea la aplicarea unei pedepse mai mari, restul fiind mai mare decât pedeapsa aplicată pe de o parte, iar pe de altă parte contopind pedeapsa aplicată cu acest rest de 2471 de zile trebuia dedusă perioada executată după data de 15 noiembrie 2008. Pe cale de consecinţă instanţa de apel nu trebuia însă să deducă şi perioada cuprinsă între 03 septembrie 2007 la 15 august 2008 întrucât această perioadă fusese deja considerată ca executată din pedeapsa de 10 ani, contopirea fiind efectuată cu restul rămas de executat de 2471 de zile.
Practic prin această deducere inculpatul va executa cu aproape 11 luni mai puţin din pedeapsa aplicată de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel, fapt ce nu poate fi justificat de tehnica greşită de stabilire a restului şi a contopirii ulterioare, a acestui rest cu pedeapsa aplicată.
Respectarea principiului non reformatio in pejus, reiterat şi în recurs în sprijinul inculpatului, nu impunea instanţei de apel şi la deducerea acestei perioade care a fost avută în vedere la calcularea restului, chiar dacă contopirea s-a efectuat de instanţa de fond cu un rest calculat greşit.
În aplicarea acestui principiu este important să nu se agraveze situaţia inculpatului în propria cale de atac ori, prin deducerea doar a perioadei de la 15 noiembrie 2008 la zi nu se încalcă acest principiu întrucât instanţa de fond nu a dedus practic nimic.
Acesta a fost şi motivul pentru care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a putut critica Decizia pronunţată în apel sub doar aspectul greşitei deduceri de la 03 septembrie 2007 la 15 august 2008.
Faţă de cele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se impune admiterea recursului, casarea în parte a deciziei criticate în sensul înlăturării dispoziţiei de deducere a deţinerii de la 03 septembrie 2007 -15 august 2008.
Greşeala esenţială de la care a pornit o operaţiune eronată este că instanţa de fond a stabilit un rest neexecutat de 6 ani, 8 luni şi 5 zile închisoare raportându-se nu la data comiterii faptei din această cauză, ci la data punerii în libertate, motiv pentru care perioada considerată executată este mai mare şi restul neexecutat mai mic, pentru că relevată în cauză este data comiterii faptei dedusă judecăţii, însă acest lucru nu s-a mai putut remedia în calea de atac exercitată de inculpat.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 186/A din 02 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe intimatul inculpat M.M.
Casează Decizia penală atacată numai cu privire la greşite deducere a perioadei executate de inculpat.
Rejudecând, deduce perioada executată de inculpatul M.M. din 15 noiembrie 2008 la zi.
Constantă că inculpatul este arestat în altă cauză.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea recursului rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 822/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 858/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
