ICCJ. Decizia nr. 811/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 811/2011
Dosar nr.10654/3/2010
Şedinţa publică din 2 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 626 din 21 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 10654/3/2010 în temeiul disp. art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului B.S.A. din infracţiunea prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) în infracţiunea prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), text de lege în baza căruia, cu aplic. art. 74 lit. c), art. 76 lit. d), art. 80 C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni. În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen. În temeiul art. 17 alin. (1), art. 18 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea cantităţii de 3,52 grame de substanţă care conţine heroină, cafeina şi paracetamol, în vederea distrugerii.
In temeiul art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond analizând prin coroborare probatoriul administrat în cursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti, a reţinut, în fapt, că la data de 15 septembrie 2009, în jurul orei 10.00-10.30, în timp ce inculpatul B.S.A. se afla în sectorul 5, Bucureşti a fost oprit de lucrători din cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti şi în prezenţa martorului asistent G.C., inculpatul a fost perchiziţionat corporal, ocazie cu care s-a găsit în şapca pe care o purta pe cap o punguţă din plastic ce conţinea o substanţă ca un praf, probă ce a fost ridicată, introdusă într-un plic ce a fost sigilat cu sigiliul tip M.l. cu nr. 32077 şi predată laboratorului pentru analize.
Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 524272 din 15 septembrie 2009 efectuată în cauză a concluzionat că punguţa cu substanţă ridicată de la inculpatul B. conţinea 3,62 grame heroină, substanţă ce face parte din tabelul anexă nr. 1 din Legea nr. 143/2000.
Situaţia de fapt astfel reţinută a rezultat din coroborarea declaraţiilor date de inculpat in cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti în faţa primei instanţe cu cele ale martorului asistent G.C., cu menţiunile cuprinse în procesul verbal întocmit de organele de urmărire penală cu prilejul depistării inculpatului.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului, astfel cum a fost reţinută, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului pentru infracţiunea săvârşită instanţa a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv pericolul social concret al infracţiunii comise, modalitatea de săvârşire dar şi aspectul că inculpatul este recidivist postexecutoriu în raport de condamnarea anterioară la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, aplicată acestuia prin sentinţa penală nr. 1626 din 16 decembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3921 din 24 iunie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inculpatul fiind arestat la 16 aprilie 2004 şi liberat condiţionat la 02 octombrie 2007, cu un rest neexecutat de 469 zile, pedeapsă considerată ca executată în raport de data săvârşirii faptei din prezenta cauză (15 septembrie 2009).
Având în vedere atitudinea sinceră avută de inculpatul pe parcursul cercetării judecătoreşti dar şi actele în circumstanţiere ce au fost depuse la dosar, Tribunalul a reţinut în favoarea acestuia circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. c) C. pen. căreia i-a dat eficienţă în condiţiile art. 76 lit. d) C. pen. şi art. 80 C. pen.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpatul B.S.A., criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei, apreciind că în raport de fapta comisă şi de probatoriile existente în cauză cuantumul pedepsei ce i-a fost aplicată apare ca fiind exagerat.
Acesta a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii apelate şi în fond, în principal, aplicarea unei amenzi penale, iar în subsidiar, o reducere a cuantumului pedepsei, dându-se eficienţă mai mare dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în limitele art. 371 C. proc. pen., Curtea a reţinut următoarele:
Prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, în urma unei analize coroborate a întregului material probator administrat în cauză, atât în fata de urmărire penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti.
De altfel, se constată că inculpatul nici nu a înţeles să critice în apel aceste aspecte, în condiţiile în care, fiind oprit la data de 15 septembrie 2009, de către lucrătorii din cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a municipiului Bucureşti, a recunoscut încă de la bun început că deţine asupra sa heroină în vederea consumului propriu.
În drept, instanţa de fond a apreciat întemeiat că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000. Tot astfel, s-a reţinut corect în sarcina inculpatului starea de recidivă postexecutorie prev. de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în raport de condamnarea anterioară la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare suferită de acesta prin sentinţa penală nr. 1626 din 16 decembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3921 din 24 iunie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din care a fost liberat condiţionat la 02 octombrie 2007, cu un rest neexecutat de 469 zile, pedeapsă considerată ca executată la data săvârşirii faptei din prezenta cauză (15 septembrie 2009).
Singurul aspect criticat de inculpat în apel a privit pedeapsa la care s-a oprit prima instanţă, solicitarea sa principală fiind de aplicare a unei amenzi penale, iar cea subsidiară, de reducere a cuantumului pedepsei închisorii.
Curtea a constatat însă că în cauză nu este posibilă aplicarea unei amenzi penale, având în vedere că infracţiunea imputată inculpatului - art.4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 - este pedepsită cu închisoarea între 2 şi 5 ani, nefiind prevăzută alternativ şi pedeapsa amenzii penale [ca în cazul infracţiunii prev. de art. 4 alin. (1) din aceeaşi lege]. Mai mult, aplicarea unei amenzi penale nu este posibilă nici chiar prin reţinerea de circumstanţe atenuante, dat fiind minimul special al pedepsei, mai mare de 1 an închisoare, dispoziţiile art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. permiţând în acest caz coborârea pedepsei doar până la minimul general, de 15 zile închisoare.
Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul ales al apelantului inculpat a susţinut că aplicarea unei amenzi penale este posibilă prin prisma modificărilor legislative, fără însă a indica în concret care sunt acestea. Curtea a constatat că aceste susţineri sunt neîntemeiate, căci dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 nu au suferit modificări în sensul învederat.
Curtea a găsit întemeiată solicitarea subsidiară a apelantului inculpat, privind reducerea cuantumului pedepsei închisorii la care s-a oprit prima instanţă, de 1 an şi 6 luni închisoare. Astfel, Curtea a avut în vedere nu doar gradul de pericol social concret, relativ redus, al infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, cât mai ales circumstanţele personale ale inculpatului care, deşi este drept că nu se află la primul conflict cu legea penală, a adoptat totuşi o atitudine procesuală constant sinceră şi cooperantă, suferă de o serie de afecţiuni destul de grave (după cum o dovedesc numeroasele înscrisuri medicale depuse la dosar), se bucură de apreciere în societate (conform caracterizărilor), beneficiază de sprijinul familiei sale şi îşi asigură în mod licit veniturile, lucrând în construcţii fără carte de muncă (aspect confirmat de mama sa, martora B.E.).
In acest context, Curtea a apreciat că se justifică o valorificare mai accentuată a circumstanţelor atenuante judiciare reţinute deja în favoarea inculpatului, cu consecinţa reducerii cuantumului pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, în condiţiile art. 80 C. pen. (dată fiind şi existenţa unei cauze de agravare a răspunderii penale, respectiv starea de recidivă), o pedeapsă de 6 luni închisoare fiind aptă, în opinia Curţii, să satisfacă scopul preventiv şi educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
Cât priveşte modalitatea de executare a pedepsei, aceasta nu poate fi decât una efectivă, având în vedere cuantumul pedepsei la care a fost anterior condamnat inculpatul, de 4 ani şi 6 luni închisoare, ce exclude aplicarea dispoziţiilor art. 81 sau art. 861 C. pen., privind suspendarea condiţionată ori sub supraveghere a executării pedepsei.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea a admis apelul declarat de inculpat, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând, a redus pedeapsa aplicată acestuia conform celor mai sus reţinute.
S-au aplicat art. 71 C. pen., interzicându-i-se inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., apreciindu-se că, în raport de datele ce caracterizează persoana inculpatului, dar şi de natura infracţiunii, nu se justifică şi interzicerea dreptului de a alege.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia, urmând ca onorariul avocatului din oficiu (parţial), în sumă de 100 lei, să fie suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a formulat recurs inculpatul B.S.A., care a criticat-o prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 38514 C. proc. pen.
Prin motivele de recurs susţinute oral de apărătorul desemnat din oficiu, s-au reiterat criticile din apel şi s-a solicitat reducerea pedepsei aplicată inculpatului la minimul general prevăzut de lege respectiv 15 zile închisoare, având în vedere circumstanţele atenuante precum şi multitudinea actelor medicale aflate la dosarul cauzei.
Examinând Decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 38514 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor urma.
Înalta Curte consideră că nu poate avea în vedere critica formulată de către recurentul inculpat B.S.A., întrucât din actele şi lucrările dosarului rezultă că pedeapsa aplicată de instanţa de apel a fost corect individualizată.
Înalta Curte, a apreciat că instanţa de apel a realizat o corectă individualizare a pedepsei, cât şi a modalităţii de executare a acesteia.
Astfel, s-a aplicat o pedeapsă orientată sub minimul special prevăzut de lege, ca urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante constând în atitudinea sinceră manifestată de inculpat pe parcursul procesului penal.
Înalta Curte a apreciat că în apel, au fost valorificate circumstanţelor atenuante judiciare reţinute deja în favoarea inculpatului de către instanţa de fond, inculpatul având o atitudine procesuală constant sinceră şi cooperantă, acesta suferă de o serie de afecţiuni (după cum o dovedesc numeroasele înscrisuri medicale depuse la dosar), se bucură de apreciere în societate (conform caracterizărilor), beneficiază de sprijinul familiei sale şi îşi asigură în mod licit veniturile, lucrând în construcţii fără carte de muncă.
Valorificarea acestor circumstanţe, a avut drept consecinţă reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, în condiţiile art. 80 C. pen. (dată fiind şi existenţa unei cauze de agravare a răspunderii penale, respectiv starea de recidivă), pedeapsa de 6 luni închisoare fiind aptă, în opinia Înaltei Curţii, să satisfacă scopul preventiv şi educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, retine că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 38514 C. proc. pen., neimpunându-se reducerea pedepsei aplicată inculpatului la minimul general prevăzut de lege respectiv 15 zile închisoare, chiar şi în raport de multitudinea actelor medicale aflate la dosarul cauzei.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.S.A. împotriva deciziei penale nr. 259/A din 06 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.S.A. împotriva deciziei penale nr. 259/A din 06 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 02 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 808/2011. Penal. Lovirile sau vătămările... | ICCJ. Decizia nr. 814/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
