ICCJ. Decizia nr. 822/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 822/2011
Dosar nr.10546/1/2010
Şedinţa publică din 02 martie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 1186 din 26 martie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 998/59/2009, s-a decis respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de petiţionarul F.I. împotriva sentinţei penale nr. 229 PI din 5 octombrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
A obligat recurentul petiţionar la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 229 PI din 5 octombrie 2009 Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins plângerea formulată de F.I. împotriva rezoluţiilor din 11 iunie 2009 dată în dosar nr. 285/P/2009 şi din 11 august 2009 dată în dosar nr. 819/11/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, pe care Ie-a menţinut ca temeinice şi legale.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petentul la 50 lei cheltuieli judiciare faţă de stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului a reţinut că prin rezoluţia nr. 285/P/2009 din 11 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorii, din cadrul Tribunalului Timiş şi de K.G., grefier la aceeaşi instanţă pentru infracţiunile prev. de art. 246 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
S-a mai reţinut că împotriva intimaţilor s-a formulat o plângere penală de către petentul F.I. care pretinde că prin soluţia adoptată în dosarul nr. 10542/325/2008 cei 3 judecători împreună cu grefiera i-au cauzat o vătămare a intereselor legale întrucât magistraţii n-au semnat minuta, semnăturile acestora fiind executate de către grefieră.
Instanţa a apreciat că plângerea petentului F.I. împotriva rezoluţiei nr. 285/P/2009 este inadmisibilă în condiţiile în care aceasta a fost comunicată petentului la data de 16 iunie 2009, iar petentul a depus plângere la procurorul ierarhic superior împotriva acestei rezoluţii abia la 15 iulie 2009.
S-a constatat, prin urmare, că în cauză nu a fost respectat termenul de 20 de zile prevăzut de art. 278 alin. (3) C. proc. pen.
Împotriva sentinţei a declarat recurs petentul F.I., care nu şi-a motivat recursul.
Examinând din oficiu sentinţa atacată, Curtea a constatat că aceasta este legală şi temeinică.
Potrivit art. 2781 C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror persoana vătămată poate face plângere în termen de 20 de zile de la comunicarea de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi art. 278, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni potrivit legii competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Din examinarea textului mai sus menţionat a rezultat că pentru exercitarea dreptului procesual reglementat la art. 2781 legea prevede termene şi condiţii.
Prima condiţie înscrisă în text este că o astfel de plângere împotriva rezoluţiei de neurmărire poate fi făcută doar „după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale"...
Or, potrivit art. 278 alin. (3) C. proc. pen. în cazul rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei de pe rezoluţie persoanelor interesate.
Pe de altă parte, potrivit art. 185 C. proc. pen., când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen.
S-a apreciat că în cauză, în mod corect instanţa fondului a constatat că rezoluţia de neurmărire penală a fost comunicată petentului la 16 iunie 2009, iar acesta a sesizat procurorul ierarhic superior abia la 15 iulie 2009, cu depăşirea termenului de 20 de zile, care potrivit textului mai sus menţionat este un termen de decădere a petentului din exerciţiul dreptului de a cere instanţei controlul rezoluţiei procurorului în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii, la data de 23 decembrie 2010, recurentul petiţionar a formulat contestaţie în anulare, fiind nemulţumit de faptul că Decizia pronunţată nu a fost semnată de toţi membrii completului care a soluţionat cauza.
Examinând contestaţia în anulare în raport cu lucrările şi materialul din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanţa constatând că cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute în art. 386 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii,
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştiinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f)- i)1,cu privire la care existau probe la dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (1)1 ori art. 38516 alin. (1)1.
Examinând cauza în raport de dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanţa constată că, cererea de contestaţie nu este făcută în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 388 C. proc. pen., respectiv 30 de zile de la data pronunţării hotărârii a cărei anulare se cere.
In speţa de faţă, Decizia nr. 1186 a fost pronunţată la data de 26 martie 2010, iar contestaţia a fost înregistrată pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 23 decembrie 2010, deci cu depăşirea termenului de 30 de zile.
Ca atare, văzând dispoziţiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul F.I. şi îl va obliga pe contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de petiţionarul F.I. împotriva deciziei penale nr. 1186 din 26 martie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 998/59/2009.
Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 02 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 814/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 83/2011. Penal → |
|---|
