ICCJ. Decizia nr. 858/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 858/2011
Dosar nr. 504/32/2010
Şedinţa publică din 4 martie 2011
Asupra recursurilor de faţă,
Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău la data de 29 iunie 2009, petentul V.V. a solicitat tragerea la răspundere penală a numiţilor F.C., C.I., avocaţi în cadrul Cabinetului de Avocatură, I.C. şi L.C.A., director la SC A.R. SA, pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 291 C. pen. şi art. 323 C. pen.
În motivarea plângerii petentul V.V. a arătat că cei 3 menţionaţi anterior au încheiat în fals contractul de asistenţă juridică seria NT BARC nr. 009112 din 15 ianuarie 2009 precum şi împuternicirile avocaţiale 180 din 26 noiembrie 2008 şi seria NT BARC nr. 009104 prin care s-a acordat asistenţă juridică în dosarul nr. 1241/103/2006 al Curţii de Apel Bacău pentru societatea reprezentată de L.C.A.
A mai arătat petentul că menţiunile de pe copia contractului de asistenţă juridică seria NT BARC nr. 009112 din 15 ianuarie 2009 depus în dosarul civil nr. 1241/103/2006 al Curţii de Apel Bacău sunt diferite faţă de copia aceluiaşi contract depus în acelaşi dosar civil la 6 aprilie 2009.
Petentul a mai arătat în plângere că a existat o consecinţă juridică a depunerii acestui contract falsificat, respectiv hotărârea pronunţată în dosarul 1241/103/2006 prin care Curtea de Apel Bacău i-a respins recursul.
Întrucât avocatul C.I. are şi calitatea de senator în Parlamentul României, prin Ordonanţa nr. 1335/P/2009 din 18 august 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, raportat la prevederile art. 29 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Prin ordonanţa nr. 1173/P/2009 din 25 noiembrie 2009 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de C.I. pentru infracţiunile prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 291 C. pen. şi art. 323 C. pen. şi disjungerea cauzei cu privire la F.C.E. şi L.A.C.
Dosarul a fost trimis la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău unde a fost înregistrat cu nr. 1523/P/2009.
Prin rezoluţia nr. 1523/P/2009 din 22 iunie 2010 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de F.C.E. şi L.A.C. sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 291 C. pen. şi art. 323 C. pen.
Pentru a pronunţa această soluţie procurorul a reţinut că între Cabinetul individual de avocatură I.C. şi SC A.R. SA reprezentată de L.C.A. a intervenit contractul de asistenţă juridică seria NT BARC nr. 009112 din 15 ianuarie 2009 reprezentând asistenţa juridică acordată în dosarul nr. 1241/103/2006 aflat pe rolul Curţii de Apel Bacău.
Copia de pe contract a fost depusă în dosar la data de 30 martie 2009.
Instanţa de judecată a indicat avocatului să menţioneze pe contractul de asistenţă juridică dosarul în care acordă asistenţă juridică SC A.R. SA.
Astfel, s-a trecut pe contract dosarul nr. 1241/103/2006 de pe rolul Curţii de Apel Bacău.
A apreciat procurorul ca poziţia diferită a unor ştampile şi semnături de pe original şi respectiv copia contractului de asistenţă juridică nr. 009112/2009 nu prezintă nici un fel de relevantă referitor la atestarea unor date nereale în condiţiile în care aceste atestări sunt aceleaşi (atât pe contractul original cât şi pe copia acestuia).
Pe factura AV 11 din 15 ianuarie 2009 a fost trecută şi contravaloarea onorariului de 4.277 lei - asistenţă juridică acordată potrivit contractului nr. 009113 într-o cauză penală.
Această factură nu a fost întocmită în prezenţa reprezentantului SC A.R. SA - L.C.A., şi aceasta, potrivit menţiunii, a fost expediată acestuia la dat de 15 ianuarie 2009.
Împotriva rezoluţiei nr. 1523/P/2009 din data de 22 iunie 2010 a formulat plângere petentul V.V., care a fost respinsa prin rezoluţia nr. 399/II/2/ din data de 12 august 2010 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
A reţinut procurorul general că petentul V.V. prin plângerea la soluţie formulată, consideră că actele premergătoare efectuate în cauză sunt incomplete, şi solicită efectuarea unei expertize grafice, cât şi audierea sa în cadrul acestor acte premergătoare.
Prin rezoluţia nr. 399/11/2/ din data de 12 august 2010 procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău a reţinut că în cauză nu se impune efectuarea unei expertize grafice, situaţia de fapt fiind corect reţinută şi pe deplin dovedită, iar audierea petentului - parte vătămată, nu este obligatorie în cadrul actelor premergătoare, ci doar atunci când organul de cercetare penală o apreciază ca fiind necesară în lămurirea completă a cauzei.
Nemulţumit de soluţie petentul s-a adresat cu plângere care a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău cu nr. 504/32/2010.
În motivare petentul V.V. a arătat că soluţia Parchetului este nelegală şi netemeinică, deoarece nu a fost audiat intimatul L.C. Afirmă că avocata F. a fost audiată şi din declaraţia ei rezultă că vinovat este celălalt intimat, insa nu se poate spune că a încheiat contractul de asistenţă juridică şi reprezentantul părţii angajatoare nu avea la el ştampila, fiind ştampilat la începerea cercetărilor penale.
Precizează că cercetarea penală este lapidară, iar contractul nr. 9112 se află la dosar cu un număr de ştampilă iar la altă pagină apare acelaşi contract cu un alt număr de ştampilă.
A mai arătat petentul că este vorba despre un act ilicit, este fals, un fals pe care parchetul l-a acceptat. Menţionează că Parchetul nu era competent să-i cerceteze pe ambii intimaţi iar L. trebuia cercetat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, conform codului penal şi de procedură penală.
Solicită admiterea plângerii şi trimiterea cauzei la procuror pentru retrimiterea plângerii faţă de intimata F. la Bacău şi cercetarea intimatului L. de Parchetul competent de la Bucureşti.
Analizând plângerea, Curtea a reţinut că aceasta este fondată, pentru considerentele următoare:
Pe fondul cauzei instanţa retine că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău nu a efectuat o cercetare completă pentru stabilirea situaţiei de fapt.
Astfel în cauză doar intimata F.C. a fost audiată, ocazie cu care a declarat că atunci când a încheiat contractul de asistenţă juridică cu reprezentantul SC A.R. SA, acesta nu avea la el ştampila, înscrisul fiind ştampilat ulterior.
Cu toate acestea celalalt intimat, L.C. nu a fost audiat pentru a confirma sau infirma susţinerea avocatei şi dacă activitatea de reprezentare a reflectat voinţa părţilor şi plata onorariilor s-au petrecut în realitate.
Curtea a observat că cercetarea efectuata de procuror la nivelul actelor premergătoare este foarte sumara şi nu au fost verificate decât în parte susţinerile petentului V.V.
Astfel originalul contractului de asistenţă juridică seria NT BARC nr. 009112 din 15. 01. 2009 încheiat între Cabinetul individual de avocatură I.C. şi SC A.R. SA prin intimatul L.C.A. reprezentând asistenţa juridică acordată în dosarul nr. 1241/103/2006 de pe rolul Curţii de Apel Bacă nu se află la dosar, deşi copia depusă are un număr de ştampilă iar la altă pagină apare acelaşi contract cu un alt număr de ştampilă.
În cauză se impunea şi audierea intimatului L.C., pentru a se stabili circumstanţele în care a fost încheiat contractul de asistenta juridică cu cabinetul de avocatură.
În altă ordine de idei, Curtea a observat că factura AV nr. 11 din 15 ianuarie 2009 a fost emisă pentru suma totală de 10.178 lei din care 4.277 lei plus T.V.A - asistenţă juridică acordată potrivit contractului nr. 009113 într-o cauză penală, iar 4.277 plus TVA în dosarul nr. 1241/103/2006.
Această factură nu a fost semnată de reprezentantul SC A.R. SA - L.C.A., şi a potrivit menţiunii, avea dată scadentă 15 ianuarie 2009.
Procurorul nu a efectuat verificări temeinice în cauză pentru a confirma dacă s-a efectuat într-adevăr o asemenea plată anterior lui 30 martie 2009 (data depunerii înscrisurilor la Curtea de Apel Bacău) şi nu este o operaţiune fictivă, după cum pretinde petentul, care să aibă drept scop obligarea lui V.V. la plata unor sume importante cu titlu de cheltuieli judiciare, sume care să nu fi fost plătite în realitate.
S-a constatat că în cauză sunt indicii de săvârşire a infracţiunii prev. de art. 290 C. pen., de fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât înscrisurile despre care petentul pretinde că sunt false sunt înscrisuri sub semnătură privată, întocmite şi folosite în vederea producerii unor consecinţe juridice.
Fără a se pronunţa la acest moment cu privire la vinovăţia intimaţilor Curtea a observat că se impune în baza art. 278l alin. (8) lit. b) C. proc. pen. admiterea plângerii, desfiinţarea în totalitate a rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 1523/P/2009 din 22 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimaţii F.C.E. şi L.A.C. cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen.
S-a dispus, pe calea sentinţei penale pronunţate, respectiv nr. 147 din 26 noiembrie 2010 ca, după primirea dosarului procurorul va efectua următoarele activităţi procesual penale:
- Va fi audiat intimatul L.A.C. , în legătură cu circumstanţele în care s-a realizat încheierea contractului de asistenţă juridică între SC A.R. SA şi Cabinetul Individual de Avocatură I.C.
- Va fi audiat acelaşi intimat în legătură cu primirea facturii fiscale SERIA AV nr. 11 emisă la 15 ianuarie 2009 (fila 19 dosar Parchet), justificarea motivului pentru care nu există semnătura de primire din partea reprezentantului SC A.R. SA şi modalitatea prin care s-a făcut plata către Cabinetul de avocatură a sumei de 10.178 lei din care 5089 lei în dosarul civil nr. 1241/103/2006 al Curţii de Apel Bacău, pentru care s-a încheiat contractul nr. 009112.
- Se va identifica de către procuror şi se va ataşa la dosar originalul contractului de asistenţă juridică seria NT BARC nr. 009112 din 15 ianuarie 2009 şi originalul facturii seria AV nr. 11 din 15 ianuarie 2009.
- Se vor compara originalele înscrisurilor sus-amintite cu copiile depuse de intimata F.C. în dosarul Curţii de Apel Bacău şi în cazul în care există diferenţe relevante faţă de originale se va dispune efectuarea unui raport de constatare tehnico - ştiinţifică grafoscopică pentru a se stabili cine este autorul modificărilor.
Întrucât la dosar există o simplă copie a unui înscris care atestă istoricul unor plăţi efectuate de SC A.R. SA ( fila 20 dosar Parchet), care relevă plata sumei totale de 10. 178 lei prin transfer bancar către Cab. de Av. I.C. prin intermediul B.K. SA Neamţ - Roman, ordinul 113, procurorul va face o adresă către banca în cauză pentru a confirma dacă s-a efectuat într-adevăr o asemenea plată anterior lui 30 martie 2009 şi nu este o operaţiune fictivă, după cum pretinde petentul, care să aibă drept scop obligarea lui V.V. la plata unor sume importante cu titlu de cheltuieli judiciare, sume care nu au fost plătite în realitate.
La cererea părţilor, procurorul de caz va efectua orice alte activităţi procesual penale pentru justa soluţionare a cauzei.
Împotriva sentinţei s-au exercitat căile de atac ale recursului de către petiţionarii F.C.E. şi L.C.A.
Esenţial de redat este însă că pronunţarea sentinţei supusă criticilor s-a realizat cu data de 26 noiembrie 2010, aşadar imediat după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor.
Actul normativ adus în discuţie conţine dispoziţii de modificare a textului art. 278/1 C. proc. pen. funcţional în materia soluţionării plângerii în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor şi ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, precum în cazul de faţă.
Ori potrivit alin. (10) al art. respectiv, hotărârile judecătorului pronunţate potrivit alin. (8), cum este şi situaţia de speţă, sunt definitive.
În aceste condiţii se nasc toate auspiciile legale de constatare a inadmisibilităţii unor astfel de recursuri.
În consecinţă se va pronunţa o soluţie corespunzătoare grefată pe disp. art. 385/15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de petiţionarii F.C.E. şi L.C.A. împotriva sentinţei penale nr. 147 din 26 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Obligă recurenţii petiţionari la plata sumelor de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 martie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 83/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 861/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
---|