ICCJ. Decizia nr. 806/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 806/2011
Dosar nr. 10667/1/2010
Şedinţa publică din 02 martie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 137 din 13 mai 2010 a Tribunalului Arad, în baza art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.A.G., arestat în Penitenciarul Arad, la 10 (zece) ani închisoare pentru infracţiunea de omor calificat.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b), lit. d) şi lit. e) C. pen., pe o durată de 5 ani.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b), lit. d) şi lit. e) C. pen.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a scăzut din pedeapsa aplicată acestuia durata reţinerii şi arestării preventive de la 31 decembrie 2009 până la zi.
S-a admis în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă C.M. şi a fost obligat inculpatul să plătească acesteia suma de 2.782,60 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 20.000 Euro sau contravaloarea în lei la data executării, cu titlu de daune morale şi au fost respinse celelalte pretenţii.
A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile suma de 2.200 lei cheltuieli judiciare.
A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 4.200 lei cheltuieli judiciare.
S-a reţinut în fapt că, în seara zilei de 30 decembrie 2009, inculpatul R.A.G. s-a deplasat la barul „La Daicu" din comuna Macea, judeţul Arad, local în care se aflau victima G.N., martorii V.G.I. şi G.A.P. precum şi alte persoane. Toţi cei prezenţi consumau băuturi alcoolice, victima G.N., aflându-se în stare de ebrietate, l-a abordat pe martorul V.G.I., întrebându-l dacă ştie care este capitala Germaniei. La răspunsul negativ al martorului, victima a început să-l jignească, comportament pe care l-a repetat şi cu alţi consumatori. De asemenea, victima l-a abordat pe inculpat, făcând referire la relaţiile pe care le-a avut cu fosta soţie a acestuia. Cei prezenţi au rămas în local până în jurul orelor 2330, consumând bere. La închiderea localului inculpatul, victima şi martorii V.G.I. şi G.A. au ieşit şi au rămas în faţa barului, continuând să consume bere. Victima şi martorul V.G. au început să se certe pe acelaşi subiect, dezbătut în local, victima l-a jignit pe martorul V.G., care i-a aplicat o lovitură cu palma peste faţă, moment în care victima s-a prins cu mâna de geaca martorului care s-a rupt. Drept urmare, martorul i-a cerut victimei să-i plătească geaca şi pentru că acesta nu avea bani asupra sa i-a dat martorului cu titlu de garanţie telefonul său mobil. În continuare, victima a început să facă referire la relaţiile intime pe care le-a avut cu fosta soţie a inculpatului şi a afirmat că fiica minoră a acestuia va semăna cu mama sa. În acest context, inculpatul a fost deranjat, înţelegând că victima a precizat că fiica sa va ajunge o femeie de moravuri uşoare şi, pe fondul consumului de alcool, a început să aplice lovituri victimei cu pumnii şi palmele peste faţă. Ca urmare a loviturilor primite victima a căzut jos, iar inculpatul a continuat să o lovească cu piciorul în zona feţei. Martorul V.G.I. a intervenit în apărarea victimei pe care a ridicat-o de la pământ şi i-a cerut inculpatului să înceteze agresiunea, după care cei doi martori (V.G.I. şi G.A.) au plecat spre casă. După ce au parcurs o distanţă scurtă au văzut că inculpatul aplica lovituri cu pumnii şi picioarele asupra victimei, care îi cerea inculpatului să înceteze. După un timp inculpatul a părăsit locul faptei, lăsând victima căzută în zona barului. În dimineaţa zilei de 31 decembrie 2009, victima G.N. a fost găsită de martorul H.C. care a anunţat poliţia şi ambulanţa, constatându-se decesul.
Din raportul medico-legal de necropsie nr. 409/A3 din 15 martie 2010 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Arad rezultă că moartea numitului G.N. a fost violentă şi s-a datorat traumatismului cranio-cerebral acut cu hemoragie meningee şi contuzie cerebrală difuză. S-a concluzionat că leziunile traumatice au putut fi produse prin loviri multiple repetate cu şi de corpuri dure şi au o legătură de cauzalitate directă cu mecanismul tanatogenerator.
II. Împotriva sentinţei penale nr. 137 din 13 mai 2010 a Tribunalului Arad pronunţată în dosarul nr. 1729/108/2010 au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, partea civilă apelantă C.M., apeluri înregistrate pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 10 iunie 2010, sub nr. 1729/108/2010.
În motivarea apelului său, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a arătat că instanţa de fond a efectuat o greşită individualizare a pedepsei aplicate inculpatului în contextul unei nejustificate activităţi de recunoaştere de circumstanţe atenuante în favoarea acestuia, aspect ce s-a reflectat în cuantumul redus al pedepsei aplicate.
Partea civilă apelantă, în motivarea apelului a arătat că pedeapsa aplicată inculpatului de 10 ani închisoare este prea redusă prin reţinerea forţată de circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului. A mai arătat aceasta că pericolul concret pentru ordinea publică reiese din însăşi modul de comitere a faptei, atitudinea în timpul comiterii acesteia şi după comitere prin abandonarea victimei, reacţia comunităţii locale faţă de această pedeapsă redusă fiind una negativă. De asemenea în latură civilă, partea civilă a solicitat acordarea în întregime a daunelor materiale şi morale solicitate.
Prin Decizia penală nr. 100/A din 07 iulie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara s-a dispus, în baza art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., respingerea ca tardiv a apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva sentinţei penale nr. 137 din 13 mai 2010 a Tribunalului Arad pronunţată în dosarul nr. 1729/108/2010, iar în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de partea civilă apelantă C.M. împotriva aceleiaşi sentinţe; a fost desfiinţată in parte, în latură civilă sentinţa apelată şi rejudecând s-a majorat cuantumul daunelor materiale la suma de 4.262,60 lei, iar al celor morale la suma de 30.000 Euro. S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
În baza art. 383 alin. (1)1 raportat la art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului R.A.G., iar în baza art. 381 C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus în continuare perioada arestării preventive a inculpatului de la data de 13 mai 2010 la zi.
Împotriva deciziei penale nr. 100A din 07 iulie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 1729/108/2010 a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Prin Decizia penală nr. 3627 din 18 octombrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva deciziei penale nr. 100/A din 07 iulie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, a fost casată Decizia şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, reţinându-se că apelul procurorului a fost declarat înăuntrul termenului prevăzut de lege.
Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Timişoara sub nr. 1729.2/108/2010. Instanţa de rejudecare a constatat că prin Decizia penală nr. 3627/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara în întregul său, fără a se menţine vreo dispoziţie a deciziei penale nr. 100/A/2010 a Curţii de Apel Timişoara. Prin urmare, s-a apreciat că este învestită cu rejudecarea nu numai a apelului declarat de procuror, ci şi cu rejudecarea apelului declarat de partea civilă.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate prin prisma motivelor de apel formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi partea civilă C.M., precum şi din oficiu conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a apreciat că hotărârea atacată este netemeinică în ceea ce priveşte modul de evaluare a daunelor morale şi materiale, în rest apelurile fiind nefondate pentru următoarele considerente:
Starea de fapt reţinută de prima instanţă este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul cercetării judecătoreşti şi în faza de urmărire penală, respectiv: procesul verbal de cercetare la faţa locului, schiţe, planşe foto, raportul medico legal de autopsie, declaraţiile martorilor M.L., H.C., A.S., G.A.P., V.G.I., M.R.I., declaraţiile inculpatului.
Încadrarea juridică dată faptei este corectă, în cauză fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
În ce priveşte circumstanţele atenuante prevăzute de art.74 alin. (2) C. pen. reţinute de prima instanţă s-a apreciat că acestea au fost corect aplicate. Este adevărat că circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. sunt judiciare, ele nu operează automat, sunt lăsate la aprecierea judecătorului, chemat să analizeze dacă o anumită atitudine a inculpatului reflectă un grad de periculozitate scăzut al acestuia şi faptul că reeducarea lui se poate realiza şi printr-o pedeapsă mai uşoară. În cauză, în favoarea inculpatului s-a reţinut în mod justificat conduita bună a acestuia înainte de săvârşirea infracţiunii, comportarea sinceră de recunoaştere şi regret a faptei, că nu are antecedente penale, precum şi concluziile referatului de evaluare, împrejurările comiterii faptei, toate acestea conducând la concluzia că fapta a fost un eveniment izolat în comportamentul inculpatului. Astfel, concluziile Referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad relevă că inculpatul nu se încadrează în tipologia „personalităţii criminale", că se încadrează în sfera „comportamentului izolat, circumstanţial", datorat consumului de alcool şi sentimentului de revoltă şi indignare produs de dezvăluirile făcute public de partea vătămată la adresa fostei soţii a inculpatului şi a expresiilor triviale folosite la adresa fiicei minore a acestuia, ceea ce a produs o destructurare a comportamentului inculpatului prin dezvoltarea agresivităţii acestuia şi diminuarea capacităţii acestuia de autocontrol în situaţii de criză. În cuprinsul referatului de evaluare s-au relevat ca factori de natură să inhibă comportamentul infracţional al inculpatului, următoarele aspecte: „atitudinea pozitivă faţă de muncă, sinceritatea, onestitatea, generozitatea, capacitatea de asumare a responsabilităţilor intra-familiale şi sociale; modalitatea concretă de comitere a faptelor, aşa cum rezultă din relatările inculpatului (pe fondul unui puternic sentiment de tulburare şi al acumulării unor tensiuni provocate de stimuli afectivi negativi); atitudinea membrilor familiei inculpatului, care manifestă compasiune faţă de situaţia inculpatului, pe care intenţionează să-l susţină necondiţionat, vizitându-l la locul de detenţie şi pe care intenţionează să-l încurajeze în scopul depăşirii situaţiei de criză pe care o traversează; renumele şi buna reputaţie de care se bucură inculpatul în colectivitatea locală; atitudinea de regret manifestată de inculpat ulterior comiterii faptei, caracterizată prin emoţia pe care acesta a manifestat-o în cursul discuţiei purtate pentru întocmirea prezentului referat; capacitatea de analiză şi introspecţie pe care a dovedit-o inculpatul în cursul discuţiei purtate pentru întocmirea prezentului referat, dovedită prin capacitatea de a reflecta şi de a exprima mecanismul declanşator al reacţiilor sale; maturitatea emoţională manifestată de inculpat prin afectivitatea sa faţă de membrii familiei sale şi faţă de cei din jur, aceasta incluzând toate sentimentele conexe: altruism, compasiune, generozitate". Ca factori de natură să dezvolte comportamentul infracţional s-a apreciat că „singurul factor de natură să influenţeze în sens negativ conduita generală a inculpatului ar putea fi insuficienta capacitate a inculpatului de gestionare a autocontrolului, în situaţii de criză, pe fondul consumului de alcool". Pe de altă parte, nu poate fi omisă nici conduita părţii vătămate, conduită confirmată de declaraţiile martorilor V.G.I. şi G.A. Este adevărat că acţiunea victimei nu poate fi calificată drept o provocare în sensul art. 73 lit. b) C. pen., întrucât după ce martorul V.G.I. a intervenit în apărarea victimei, a ridicat-o de la pământ şi i-a cerut inculpatului să înceteze agresiunea, după ce martorii s-au îndepărtat, inculpatul a continuat să lovească victima cu pumnii şi picioarele. De altfel, instanţa de apel nici nu ar avea posibilitatea reţinerii unei asemenea circumstanţe în calea de atac declarată de procuror şi partea civilă. Cu toate acestea, conduita victimei nu poate fi omisă din circumstanţele comiterii infracţiunii, cu atât mai mult cu cât inculpatul nu este caracterizat ca o persoană violentă nici de cei din anturajul său, nici de specialişti, astfel că se include alături de celelalte aspecte relevate anterior în art. 74 alin. (2) C. pen. Toate aceste aspecte coroborate cu cele constatate de instanţa de judecată şi modul de comitere a faptei conduc la concluzia că în mod corect s-au reţinut circumstanţele atenuante în cauză.
În ce priveşte sancţiunea aplicată, instanţa de apel a apreciat că prin sentinţa penală atacată s-a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepsei raportat la criteriile generale de individualizare reglementate de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social al faptei comise, persoana inculpatului, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei este condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte şi durata sancţiunii şi natura sa pe de altă parte. În procesul individualizării pedepselor se parcurg mai multe etape succesive care au criterii specifice de apreciere (faptă – amploarea prejudiciilor cauzate, metode folosite pentru săvârşire, gradul de premeditare etc.; făptuitor – conduita socială până la faptă, antecedente penale, poziţia în procesul penal, încercarea de înlăturare sau chiar înlăturarea ori ameliorarea efectelor infracţiunii; pericol social concret rezultat din pluralitatea de infracţiuni, din perseverenţa infracţională etc.), criterii indicate ca atare de lege (art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)); dar, în final, judecătorul trebuie să facă o apreciere globală, în cadrul căreia se impun a fi coroborate toate elementele concrete rezultate din etapele succesive. Această apreciere globală finală, care fundamentează opţiunea pentru pedeapsa ce urmează a se aplica şi în general pentru un anume regim sancţionator, condiţionează eficienţa deciziei judiciare în atingerea scopului reglementat de legiuitor. Pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 lit. a) C. pen. este în măsură să asigure atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., respectiv reeducarea inculpatului şi prevenirea comiterii de noi fapte penale. În aplicarea dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), trebuie avute în vedere atât circumstanţele personale ale inculpatului, condiţiile producerii faptei şi consecinţele acesteia, dar şi concluziile cuprinse în referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad.
Referitor la pedepsele complementare şi accesorii aplicate inculpatului, s-a constatat că acestea nu pot fi cenzurate în sensul eliminării restrângerii exerciţiului unora dintre drepturi întrucât căile de atac cu care a fost sesizată instanţa de apel sunt declarate de procuror în defavoarea inculpatului şi de partea civilă.
În ceea ce priveşte latura civilă, s-a constatat că potrivit constituirii de parte civilă s-a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 6.462,60 lei reprezentând daune materiale şi 50.000 Euro reprezentând daune morale.
În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale la care a fost obligat inculpatul, instanţa de apel a apreciat că suma de 20.000 Euro acordată părţii civile nu este suficientă şi echitabilă în raport cu suferinţele acesteia urmare a decesului fiului său, datorită agresiunii inculpatului. Astfel, despăgubirile acordate pentru daunele morale au semnificaţia unei compensaţii, a unei satisfacţii acordate victimei. Trebuie reţinut că nu orice daună se concretizează prin stări de fapt, ci se menţine la nivelul trăirilor psihice. Tulburarea, prin fapta care creează suferinţe de ordin psihic, dăunează climatului moral sănătos, de care are dreptul să beneficieze orice persoană, „creează o stare de nelinişte, de zbucium interior, de zdruncinare a mersului calm şi paşnic al vieţii sufleteşti, deci o daună". Evaluarea daunelor morale, chiar atunci când existenţa lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, ci doar pe baza unei aprecieri subiective, în care rolul hotărâtor îl au posibilităţile de orientare a judecătorilor în cunoaşterea sufletului uman şi a reacţiilor sale. De aceea, referitor la daunele morale, s-a arătat că nu se poate pune problema evaluării lor precise în bani, în adevăratul sens al cuvântului, dar această împrejurare nu îl poate împiedica, prin ea însăşi, pe judecător ca, prin apreciere, să stabilească nivelul despăgubirilor, care, în circumstanţele unui caz dat, ar putea constitui o reparaţie suficientă.
Referitor la cuantumul daunelor morale, având în vedere că în urma conduitei violente a inculpatului a survenit decesul fiului părţii civile suma acordată cu titlu de daune morale nu este una rezonabilă, cu atât mai mult cu cât suferinţa pricinuită de decesul prematur al unui membru al familiei nu poate fi compensată prin nici o valoare materială. În acelaşi timp, instanţa a constatat că posibilităţile materiale ale inculpatului sau sancţiunea penală aplicată acestuia nu au relevanţă sub aspectul evaluării daunelor morale, nefiind criterii în această privinţă, însă nu poate fi omisă nici conduita victimei. Astfel fiind, instanţa de apel a apreciat că se impune majorarea daunelor morale la suma de 30.000 Euro.
În ceea ce priveşte daunele materiale solicitate, instanţa a constatat că s-a dovedit suma de 4.262,60 lei. Potrivit dispoziţiilor art. 14 C. proc. pen., obiectul acţiunii civile exercitată în cadrul procesului penal îl constituie repararea pagubei pricinuită părţii vătămate, iar potrivit art. 998, art. 999 C. civ., răspunderea civilă delictuală este antrenată atunci când sunt îndeplinite următoarele condiţii: existenţa unei fapte ilicite, existenţa prejudiciului, legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, existenţa vinovăţiei. Prejudiciul constă în consecinţele negative patrimoniale sau morale suferite de o persoană ca urmare a faptei ilicite săvârşită de inculpat, acesta trebuind să fie cert, ceea ce presupune că este sigur în ce priveşte existenţa sa şi posibilităţile de evaluare. Mai trebuie reţinut că prejudiciul cert este atât cel actual, adică deja produs, cât şi cel viitor, care este sigur că se va produce şi este susceptibil de evaluare, însă nu şi prejudiciul eventual, partea civilă având sarcina de a-şi proba pretenţiile materiale formulate. Din probele administrate în cauză, declaraţiile martorilor A.A. şi O.A. coroborate cu înscrisurile depuse la dosar a rezultat că daunele materiale se ridică la suma de 4.262,60 lei din care 2.955 lei cheltuieli cu înmormântarea şi 1.307,6 lei cheltuieli pentru pomana potrivit obiceiului.
Faţă de considerentele anterior expuse, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva sentinţei penale nr. 137 din 13 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 1729/108/2010.
În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelul declarat de partea civilă C.M. împotriva aceleiaşi sentinţei; va desfiinţa sentinţa penală atacată în ceea ce priveşte latura civilă şi rejudecând: va majora cuantumul daunelor materiale la suma de 4.262,60 lei şi al daunelor morale la 30.000 Euro.
Va menţine în rest dispoziţiile hotărârii atacate.
În temeiul art. 383 alin. (1)1 C. proc. pen. raportat la art. 350 C. proc. pen., va menţine starea de arest a inculpatului, având în vedere că subzistă temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri şi mai mult împotriva inculpatului s-a pronunţat o hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare în regim de deţinere.
În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), va deduce în continuare din pedepsele aplicate durata arestului preventiv de la 13 mai 2010 la zi.
Aşa fiind, prin Decizia penală nr. 187/A din 02 decembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva sentinţei penale nr. 137 din 13 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 1729/108/2010.
În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de partea civilă C.M. împotriva aceleiaşi sentinţe.
S-a desfiinţat sentinţa penală atacată în ceea ce priveşte latura civilă şi rejudecând:
S-a majorat cuantumul daunelor materiale la suma de 4.262,60 lei şi al daunelor morale la 30.000 Euro.
Au fost menţinute, în rest, dispoziţiile hotărârii atacate.
În temeiul art. 383 alin. (1)1 C. proc. pen. raportat la art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului R.A.G.
În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus în continuare din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestului preventiv de la data de 13 mai 2010 la zi.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia
În temeiul art. 193 alin. (6) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile suma de 700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
III. Împotriva acestor hotărâri penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi partea civilă C.M., ambii solicitând, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., casarea acestora şi majorarea pedepsei aplicate intimatului inculpat R.A.G.
Suplimentar, cu ocazia dezbaterilor pe fondul recursurilor de faţă, procurorul de şedinţă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia judiciară a invocat oral şi un motiv de nelegalitate, în sensul reţinerii corecte al dispoziţiilor art. 76 alin. (2) C. pen. în loc de cele prevăzute de art. 76 lit. a) C. pen. cu referire la pedeapsa aplicată intimatului inculpat.
Examinând actele şi lucrările dosarului, recursurile declarate de unitatea de parchet şi partea civilă C.M., Înalta Curte, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, are în vedere că ambele recursuri se privesc ca nefondate şi urmează a fi respinse ca atare, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
a) Sub aspectul primului motiv de critică din recursul declarat de procuror, identic cu cel din recursul promovat de partea civilă C.M. şi prin care, în mod identic, se solicită majorarea pedepsei aplicate, într-un cuantum de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., Înalta Curte are în vedere nepertinenţa acestuia şi, în consecinţă, lipsa de incidenţă în speţa de faţă a cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Aceasta întrucât, din oficiu, Înalta Curte are în vedere că ambele instanţe, de fond şi prim control judiciar, au reţinut corect prin coroborarea corespunzătoare a probelor administrate în cursul cercetării judecătoreşti şi în faza de urmărire penală, respectiv: procesul verbal de cercetare la faţa locului, schiţe, planşe foto, raportul medico legal de autopsie, declaraţiile martorilor M.L., H.C., A.S., G.A.P., V.G.I., M.R.I., declaraţiile inculpatului, situaţia de fapt imputată, constând în esenţă în aceea că în seara zilei de 30 decembrie 2009 inculpatul R.A.G. s-a deplasat la barul „La Daicu" din comuna Macea, judeţul Arad, local în care se aflau victima G.N., martorii V.G.I. şi G.A.P. precum şi alte persoane. Toţi cei prezenţi consumau băuturi alcoolice, victima G.N. aflându-se în stare de ebrietate l-a abordat pe martorul V.G.I. întrebându-l dacă ştie care este capitala Germaniei. La răspunsul negativ al martorului, victima a început să-l jignească, comportament pe care l-a repetat şi cu alţi consumatori. De asemenea, victima l-a abordat pe inculpat, făcând referire la relaţiile pe care le-a avut cu fosta soţie a acestuia. Cei prezenţi au rămas în local până în jurul orelor 2330, consumând bere. La închiderea localului inculpatul, victima şi martorii V.G.I. şi G.A. au ieşit şi au rămas în faţa barului, continuând să consume bere. Victima şi martorul V.G. au început să se certe pe acelaşi subiect, dezbătut în local, victima l-a jignit pe martorul V.G., care i-a aplicat o lovitură cu palma peste faţă, moment în care victima s-a prins cu mâna de geaca martorului care s-a rupt. Drept urmare, martorul i-a cerut victimei să-i plătească geaca şi pentru că acesta nu avea bani asupra sa i-a dat martorului cu titlu de garanţie telefonul său mobil. În continuare, victima a început să facă referire la relaţiile intime pe care le-a avut cu fosta soţie a inculpatului şi a afirmat că fiica minoră a acestuia va semăna cu mama sa. În acest context, inculpatul a fost deranjat, înţelegând că victima a precizat că fiica sa va ajunge o femeie de moravuri uşoare şi, pe fondul consumului de alcool, a început să aplice lovituri victimei cu pumnii şi palmele peste faţă. Ca urmare a loviturilor primite victima a căzut jos, iar inculpatul a continuat să o lovească cu piciorul în zona feţei. Martorul V.G.I. a intervenit în apărarea victimei, pe care a ridicat-o de la pământ şi i-a cerut inculpatului să înceteze agresiunea, după care cei doi martori (V.G.I. şi G.A.) au plecat spre casă. După ce au parcurs o distanţă scurtă, au văzut că inculpatul aplica lovituri cu pumnii şi picioarele asupra victimei, care îi cerea inculpatului să înceteze. După un timp inculpatul a părăsit locul faptei, lăsând victima căzută în zona barului. În dimineaţa zilei de 31 decembrie 2009, victima G.N. a fost găsită de martorul H.C. care a anunţat poliţia şi ambulanţa, constatându-se decesul.
Din raportul medico-legal de necropsie nr. 409/A3 din 15 martie 2010 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Arad a rezultat că moartea numitului G.N. a fost violentă şi s-a datorat traumatismului cranio-cerebral acut cu hemoragie meningee şi contuzie cerebrală difuză. S-a concluzionat că leziunile traumatice au putut fi produse prin loviri multiple repetate cu şi de corpuri dure şi au o legătură de cauzalitate directă cu mecanismul tanatogenerator.
Fapta descrisă mai sus a fost încadrată judicios în drept ca întrunind, atât în planul laturii obiective, cât şi în planul laturii subiective, elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 174-art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
În propriul demers analitic al motivului de critică comun din recursurile de faţă declarate de procuror şi de partea civilă, prin care se tinde la înlăturarea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. şi, în consecinţă, la majorarea pedepsei stabilite într-un cuantum de 10 ani închisoare, Înalta Curte are în vedere că, în cauză, analiza obiectivă a probelor de la dosar relevă justeţea concluziei instanţelor de fond şi prim control judiciar relativ la existenţa faptelor şi vinovăţia inculpatului dar, în egală măsură, evidenţiază caracterul adecvat al pedepsei aplicate.
În conformitate cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile generale ale acestui cod, de limitele speciale ale pedepsei, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei este esenţial condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei proporţii între gravitatea faptei şi periculozitatea socială a autorului, pe de o parte şi durata sancţiunii şi natura sa, pe de altă parte.
Circumstanţele concrete în care inculpatul R.A.G. a comis infracţiunea constituie împrejurări de natură să indice potenţialul său criminogen, precum şi gravitatea infracţiunii comise.
La aplicarea pedepsei de 10 ani închisoare, au fost avute în vedere lipsa antecedentelor penale, nivelul scăzut de instruire şcolară, în condiţiile în care inculpatul a absolvit doar 6 clase primare, faptul că acesta prestează activităţi în gospodăria familiei, că are 1 copil minor cu care păstrează o strânsă legătură, deşi s-a separat de soţia sa, buna reputaţie de care se bucură în comunitatea locală, atitudinea sinceră de recunoaştere şi regret a faptei comise.
Conduita bună în familie şi societate anterior comiterii faptei generează concluzia că fapta săvârşită este urmare a unui complex de împrejurări care au determinat ca inculpatul R.A.G. să se abată de la conduita sa obişnuită. Se mai reţine în acelaşi sens că referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad a concluzionat că trăsăturile caracteristice ale personalităţi criminale nu se regăsesc în structura de personalitate a inculpatului, acesta nu se încadrează în tipologia „personalităţii criminale", aşa cum este cea descrisă în literatura de specialitate. Toate aceste împrejurări au fost apreciate, în mod judicios, ca fiind circumstanţe atenuante, potrivit art. 74 alin. (2) C. pen., reţinute în favoarea inculpatului.
În mod temeinic instanţa de apel a reiterat aceleaşi argumente, reţinând, în concordanţă cu concluziile referatului de evaluare descris mai sus, că „reacţia violentă a inculpatului s-a datorat consumului de alcool şi sentimentului de revoltă şi indignare produs de dezvăluirile făcute public de victimă la adresa fostei soţii a inculpatului şi a expresiilor triviale folosite la adresa fiicei minore a acestuia, ceea ce a produs o destructurare a comportamentului inculpatului prin dezvoltarea agresivităţii acestuia şi diminuarea capacităţii acestuia de autocontrol în situaţii de criză. În cuprinsul referatului de evaluare s-au relevat ca factori de natură să inhibe comportamentul infracţional al inculpatului, următoarele aspecte: „atitudinea pozitivă faţă de muncă, sinceritatea, onestitatea, generozitatea, capacitatea de asumare a responsabilităţilor intra-familiale şi sociale; modalitatea concretă de comitere a faptelor, aşa cum rezultă din relatările inculpatului (pe fondul unui puternic sentiment de tulburare şi al acumulării unor tensiuni provocate de stimuli afectivi negativi); atitudinea membrilor familiei inculpatului, care manifestă compasiune faţă de situaţia inculpatului, pe care intenţionează să-l susţină necondiţionat, vizitându-l la locul de detenţie şi pe care intenţionează să-l încurajeze în scopul depăşirii situaţiei de criză pe care o traversează; renumele şi buna reputaţie de care se bucură inculpatul în colectivitatea locală; atitudinea de regret manifestată de inculpat ulterior comiterii faptei, caracterizată prin emoţia pe care acesta a manifestat-o în cursul discuţiei purtate pentru întocmirea referatului; capacitatea de analiză şi introspecţie pe care a dovedit-o inculpatul în cursul discuţiei purtate pentru întocmirea referatului, dovedită prin capacitatea de a reflecta şi de a exprima mecanismul declanşator al reacţiilor sale; maturitatea emoţională manifestată de inculpat prin afectivitatea sa faţă de membrii familiei sale şi faţă de cei din jur, aceasta incluzând toate sentimentele conexe: altruism, compasiune, generozitate"; ca factori de natură să dezvolte comportamentul infracţional s-a apreciat că „singurul factor de natură să influenţeze în sens negativ conduita generală a inculpatului ar putea fi insuficienta capacitate a inculpatului de gestionare a autocontrolului, în situaţii de criză, pe fondul consumului de alcool". Pe de altă parte, nu poate fi omisă nici conduita părţii vătămate, descrisă prin declaraţiile martorilor V.G.I. şi G.A. Este real că acţiunea victimei nu poate fi calificată drept o provocare în sensul art. 73 lit. b) C. pen., întrucât după ce martorul V.G.I. a intervenit în apărarea victimei, a ridicat-o de la pământ şi i-a cerut inculpatului să înceteze agresiunea, iar după ce martorii s-au îndepărtat, inculpatul a continuat să lovească victima cu pumnii şi picioarele. ...".
Înalta Curte concluzionează că în mod justificat ambele instanţe, de fond şi prim control judiciar, au avut în vedere corespunzător circumstanţele reale concrete în care fapta imputată a fost comisă, gradul de pericol social concret al acesteia, urmarea socialmente periculoasă produsă – suprimarea vieţii victimei G.N., precum şi reţinerea judicioasă în planul evaluării datelor care caracterizează persoana intimatului inculpat R.A.G., a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen.
În raport de toate cele sus expuse, se apreciază că pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată în speţa de faţă este aptă în totalitate să asigure scopurile şi finalităţile definite prin dispoziţiile art. 52 C. pen., respectiv să constituie o reală măsură de constrângere şi reeducare a inculpatului R.A.G., cât şi să prevină săvârşirea de noi infracţiuni de maximă gravitate şi extremă violenţă.
b) În examinarea motivului secund de critică invocat oral cu ocazia dezbaterilor de către reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia judiciară, în sensul reţinerii corecte a incidenţei dispoziţiilor art. 76 alin. (2) C. pen. pentru arătarea efectului circumstanţelor atenuante şi nu al dispoziţiilor art. 76 lit. a) C. pen., Înalta Curte are în vedere că într-adevăr textul la care face trimitere procurorul vizează distinctiv ipoteza de aplicabilitate a efectului unor atare circumstanţe în cazul infracţiunii de omor, dar întrucât pedeapsa stabilită este într-un cuantum legal, o casare parţială a ambelor hotărâri numai sub acest aspect ar fi pur formală şi indubitabil sterilă, sens în care şi această critică se priveşte ca nepertinentă.
Urmează ca, în baza art. 38516 alin. (2) C. proc. pen. combinat cu art. 381 alin. (1) C. proc. pen., să se compute prevenţia pentru intimatul inculpat R.A.G. de la 31 decembrie 2009 la zi.
Urmează ca sumele de bani cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara să rămână în sarcina statului.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi partea civilă C.M. împotriva deciziei penale nr. 187/A din 02 decembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, privind pe intimatul inculpat R.A.G.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate intimatului inculpat R.A.G., durata reţinerii şi arestării preventive de la 31 decembrie 2009 la 02 martie 2011.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu intimatului inculpat în sumă de 200 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 02 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 791/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 813/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
