ICCJ. Decizia nr. 911/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 911/2011
Dosar nr. 1952/1/2011
Şedinţa publică din 8 martie 2011
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 23 februarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, învestită cu soluţionarea apelurilor declarate, printre alţii, de inculpatul B.I. împotriva deciziei penale numărul 292 din 16 iulie 2010, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 16384/63/2008, a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului, constatând că aceasta este legală şi temeinică.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin încheierea din 5 septembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 15486/63/2008, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B.I., apreciindu-se că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 148 lit. a), b) şi f) C. proc. pen., fiind indicii temeinice că inculpatul împreună cu B.S. şi alţii, s-au constituit în grup infracţional organizat în scopul de obţine în mod direct sau indirect sume mari de bani de la bănci prin manopere frauduloase şi prin folosirea de adeverinţe de venituri şi copii ale unor carnete de muncă fictive.
Măsura a fost prelungită şi menţinută, iar prin sentinţa penală nr. 292 din 16 iulie 2010, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 16384/63/2008, inculpatul B.I. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 6 luni închisoare cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.
Analizând întreg materialul probator aflat la dosar, instanţa a apreciat că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, existând în continuare indicii temeinice în sensul săvârşirii de către inculpat a faptelor pentru care este cercetat şi pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani închisoare.
De altfel, de la data când s-a verificat ultima dată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, nu au intervenit elemente noi, care să conducă la concluzia că s-ar fi schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii.
Totodată, s-a avut în vedere decizia penală nr. 4564 din 15 decembrie 2010, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care, s-a admis recursul declarat de D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Craiova, împotriva încheierii de şedinţă din 8 decembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, s-a casat încheierea recurată şi rejudecând, conform art. 300/2 C. proc. pen., cu referire la art. 160/b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului B.I.
Aşadar, având în vedere că prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a menţinut starea de arest a inculpatului, s-a constatat că, în cauză, există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, ce rezultă din împrejurările în care faptele au fost comise, amploarea acestora, gradul lor ridicat de pericol social, atingerea adusă valorilor sociale apărate de lege, rezonanţa socială pe care faptele acestora le-au avut în rândul comunităţii din care fac parte.
Totodată, ţinând cont de natura şi gravitatea faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, s-a reţinut că este justificată ideea că, dacă inculpatul s-ar afla în libertate, ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, producându-se un sentiment de nesiguranţă în rândul celorlalţi membri ai comunităţii.
De asemenea, s-a reţinut că există riscul ca inculpatul să continue activităţile pentru care este cercetat, avându-se în vedere şi faptul că din actele dosarului a rezultat că inculpatul a părăsit ţara, sustrăgându-se procesului penal, pe numele său fiind emis şi un mandat european de arestare.
În acelaşi timp, nu trebuie ignorat nici efectul asupra opiniei publice, care reclamă o reacţie promptă din partea autorităţilor.
Totodată, nu s-a depăşit durata unui termen rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei şi specificul acestui gen de fapte, care impune o anumită perioadă de timp pentru soluţionarea tuturor cererilor formulate şi judecarea apelurilor declarate în cauză.
În consecinţă, ţinând cont de dispoziţiile art. 3002 C. proc. pen. şi art. 160b C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive pentru inculpatul B.I.
Împotriva încheierii sus-menţionate, inculpatul a declarat recurs, solicitând casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive, pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.
Recursul inculpatului nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se menţin, aşa cum a reţinut în mod corect instanţa de apel şi există temeiuri noi care justifică şi impun în continuare privarea de libertate.
Potrivit Codului nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea legislaţiilor europene, menţinerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a trei condiţii de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi să fie prezent cel puţin unul dintre temeiurile de arestare expres şi limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
În cauză, se constată că temeiurile care au stat la baza luării şi menţinerii măsurii arestării preventive, prevăzute de art. 148 lit. a), b), f) C. proc. pen. subzistă şi în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de textul de lege.
Referitor la aceste temeiuri, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menţinerea detenţiei este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puţin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unei noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura şi gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de constituire şi aderare la un grup infracţional organizat, în scopul comiterii infracţiunilor de înşelăciune, fals şi uz de fals în dauna unor unităţi bancare, pentru săvârşirea cărora a fost condamnat de prima instanţă la pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 6 luni închisoare, lăsarea inculpatului în libertate ar putea crea atât riscul de a zădărnici aflarea adevărului, precum şi ca acesta să repete asemenea fapte.
Acest risc rezultă şi din actele dosarului, în concret inculpatul s-a sustras procesului penal, prin încercarea de a părăsi ţara.
Pe de altă parte, natura, amploarea şi modalitatea de comitere a infracţiunilor sus-menţionate (în cadrul unui grup infracţional format din 16 inculpaţi), relevă nu doar o periculozitate infracţională dată şi de perseverenţa acestuia, dar şi una socială care impun o reacţie fermă, deoarece lăsarea în libertate ar putea crea riscul ca inculpatul să repete asemenea fapte şi ar induce un sentiment de insecuritate în ordinea publică.
Aşa fiind, temeiurile care au stat iniţial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, iar condamnarea inculpatului în primă instanţă, chiar dacă nu înlătură prezumţia de nevinovăţie, care subzistă în favoarea sa, oferă indicii cu privire la vinovăţia acestuia şi constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.
Pe de altă parte, în raport de momentul procesual şi de complexitatea cauzei, dată de natura infracţiunilor de o gravitate sporită, de numărul mare al inculpaţilor care au acţionat ca o structură organizată, precum şi de numărul mare de părţi, simpla trecere a unei perioade mai mari de timp, nu este de natură să încalce principiul rezonabilităţii măsurii arestării preventive, în accepţiunea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, întrucât aceasta se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părţilor şi durata procedurilor în faţa instanţei.
Aşa fiind, menţinerea măsurii arestării preventive se impune în continuare, întrucât prin lăsarea inculpatului în libertate s-ar crea un pericol pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de recurentul inculpat B.I. împotriva încheierii din 23 februarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva încheierii 23 februarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 16384/63/2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 8 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3044/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 163/2011. Penal. Lovirile sau vătămările... → |
|---|
