ICCJ. Decizia nr. 2982/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2982/2011
Dosar nr. 413/2/2011
Şedinţa publică din 8 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 147 din 30 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul P.M.I. împotriva rezoluţiei din 10 decembrie 2010, dată în dosarul nr. 260/II/2/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Petentul a sesizat organele de urmărire penală în legătură cu faptele săvârşite de judecătoarea J.C., precum şi de grefierele T.F. şi D.L., de la Judecătoria Sectorului 1, care au comis infracţiunile prevăzute de art. 246, art. 247, art. 249 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), atestând fapte necorespunzătoare adevărului în încheierea de şedinţă din 2 noiembrie 2007.
Instanţa a reţinut că o plângere penală cu un conţinut identic a fost înregistrată anterior de petent la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, împotriva aceluiaşi magistrat judecător şi a aceloraşi grefiere. Această plângere iniţială, care se referă la aceleaşi fapte, înregistrată sub nr. 369/P/2010 a fost în mod definitiv soluţionată în sensul neînceperii urmăririi penale, conform prevederilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., prin rezoluţia din 11 iunie 2010.
Noua plângere, ce face obiectul prezentei cauze, a fost înregistrată cu nr. 1728/P/2010 la acelaşi Parchet şi cuprinde în plus referirea la prevederile art. 247 şi art. 249 C. proc. pen. în ceea ce priveşte încadrarea juridică.
Analizând noua plângere a petentului, Parchetul a făcut aplicarea principiului „non bis in idem" şi a invocat jurisprudenţa relevantă a CEDO în materie, dispunând prin ordonanţa din 22 octombrie 2010 neînceperea urmăririi penale faţă de persoanele menţionate, precum şi disjungerea cauzei şi declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti cu privire la numiţii V.E., P.A. şi C.E. referitor la infracţiunile prevăzute de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), art. 290, art. 291 şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
Această soluţie a fost atacată de petent, fără a aduce nici un fel de argumente ori date suplimentare, fiind respinsă prin rezoluţia din 19 decembrie 2010 semnată de procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
S-a reţinut că soluţie este corectă, nu numai prin prisma aplicării principiului „non bis in idem", ci şi datorită împrejurării că petentul a făcut o serie de afirmaţii neprobate, exprimându-şi nemulţumiri cu privire la unele aspecte din activitatea judecătoriei respective. Aceste chestiuni nu au conotaţii penale, astfel încât soluţia de neîncepere a urmăririi penale este justificată.
În privinţa pretinsei lipse de abilitare a Procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, de a semna rezoluţia, s-a reţinut că şi această afirmaţie a petentului este infirmată prin Nota de serviciu nr. 363 din 7 decembrie 2010, din care rezultă că pe perioada 8-31 decembrie 2010 inclusiv, pe perioada concediului de odihnă al procurorului general, dreptul de semnătură a fost delegat în mod legal adjunctului său.
Împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat recurs petiţionarul.
Recursul declarat de petiţionar împotriva sentinţei este inadmisibil.
Potrivit dispoziţiilor art. 2871 alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) şi (8) din acelaşi cod, judecătorul, soluţionând plângerea, pronunţă una dintre soluţiile prevăzute la lit. a), b), c) de la alin. (8).
Conform prevederilor art. 2781 alin. (10), astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, publicată în M.Of. nr. 714 din 26 octombrie 2010 şi intrată în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă.
În cauză, hotărârea recurată de petiţionar a fost pronunţată la data de 30 martie 2011, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, care nu mai prevede posibilitatea exercitării recursului împotriva acestor hotărâri.
În raport de considerentele expuse, urmează a fi respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionar, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul petiţionar P.M.I. împotriva sentinţei penale nr. 147 din 30 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2935/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3044/2011. Penal → |
|---|
