ICCJ. Decizia nr. 163/2011. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 163/2011
Dosar nr. 4861/109/2009
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 75/A din 28 septembrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 4861/109/2009 a fost respins, ca nefondat apelul declarat de inculpatul I.R. împotriva sentinţei penale nr. 202 din 17 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia penală.
S-a menţinut starea de arest şi s-a dedus detenţia la zi.
Apelantul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut că prin sentinţa penală nr. 202 din 17 iunie 2010, pronunţată de Tribunalul Argeş, a fost condamnat inculpatul I.R., la 6 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen., în condiţiile art. 57 C. pen.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., pe durata executării pedepsei s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă perioada executată, începând cu data de 29 septembrie 2009 şi până la pronunţare, iar în baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, suma de 1273,12 lei, plus penalizările de întârziere până la data achitării efective a debitului, reprezentând cheltuielile de spitalizare ale victimei, iar părţii civile A.E., 5000 lei despăgubiri materiale şi 10.000 lei daune morale.
A mai fost obligat inculpatul la 1814,9 lei cheltuieli judiciare către stat, 1214,9 lei în faza de urmărire penală şi 600 lei în faza de judecată, din care 300 lei reprezentând onorariu de avocat din oficiu ce s-a dispus a se avansa din fondurile MJLC.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a constatat, că prin rechizitoriul nr. 369/P din 18 decembrie 2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş a trimis în judecată pe inculpatul I.R., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 183 C. pen.
În esenţă, în actul de sesizare s-a reţinut, că la data de 20 septembrie 2009, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul i-a aplicat numitului F.A., mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele în zona toracelui şi abdomenului, provocându-i leziuni ce au condus la deces.
Din probatoriul administrat în cauză, tribunalul a reţinut, că la data de 20 septembrie 2009, în jurul orelor 15,00, în timp ce inculpatul era în curtea locuinţei, 1-a auzit pe vecinul său, F.A., ce-i aducea injurii şi-l ameninţa.
Inculpatul I.R., la un moment dat, a ieşit din curtea casei şi 1-a văzut pe vecinul său, F.A., pe partea cealaltă a şoselei proferându-i în continuare injurii.
Inculpatul s-a dus către F.A., 1-a ajuns din urmă şi a început să-l lovească cu pumnii, până când acesta a căzut la pământ, după care 1-a lovit cu picioarele în zona superioară a corpului.
Victima a fost transportată ulterior la Spitalul Judeţean Argeş dar, datorită loviturilor, nu a mai putut fi salvat, acesta decedând la data de 27 septembrie 2009.
Din raportul de necropsie medico-legală nr. 243/B/2009, emis de SML Argeş, la data de 7 octombrie 2009, s-a reţinut că „moartea lui F.A. a fost violentă şi a fost cauzată de insuficienţa cardio-respiratorie acută, determinată de pneumonie, consecinţa directă a unui traumatism toraco-abdominal cu fracturi costale cu volet şi ruptură de splină. Leziunile care au cauzat decesul s-au putut produce prin următoarele mecanisme: lovire cu corpuri dure şi comprimare între corpuri (planuri) dure, între leziuni şi deces existând legătură directă de cauzalitate”.
Situaţia de fapt a fost dovedită cu actele efectuate de către organele de urmărire penală, cu depoziţiile martorilor A.S. şi L.G., audiaţi în cauză, probe ce se coroborează cu recunoaşterea inculpatului.
Tribunalul a reţinut, că acesta a precizat că a lovit-o pe victimă, însă a susţinut că a fost provocat de aceasta.
Din probele dosarului, tribunalul a apreciat, că între inculpat şi victimă există o stare de duşmănie, între ei având loc mai multe conflicte înainte de comiterea faptei.
Cu toate acestea, tribunalul a reţinut, că în speţă, nu se pot retine dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., privind scuza provocării, întrucât din probele administrate în cauză nu rezultă că pretinsa provocare din partea victimei a fost de natură să-i provoace inculpatului o tulburare sau o emoţie atât de puternică, încât reacţia acestuia să fie justificată, iar răspunderea penală diminuată.
Prin urmare, tribunalul a considerat, că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen., text în baza căruia s-a pronunţat condamnarea.
La stabilirea pedepsei, au fost avute în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), reţinându-se, pe lângă gradul sporit de pericol social al infracţiunii, atitudinea sinceră a inculpatului, faptul că acesta nu este recidivist, precum şi împrejurarea că are o familie numeroasă.
Faţă de aceste circumstanţe, tribunalul a considerat că scopul preventiv şi educativ al pedepsei prev. de art. 52 C. pen., va fi realizat numai prin condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii situată către minimul special, în condiţii privative de libertate, potrivit art. 57 C. pen.
Potrivit art. 71 alin. (2) C. pen., pe durata executării pedepsei s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
Tribunalul a apreciat, că întrucât inculpatul este arestat în cauză, în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsă perioada executată, iar în baza art. 350 C. pen., a menţinut starea de arest.
În legătură cu menţinerea stării de arest, tribunalul a considerat că temeiul ce a determinat arestarea iniţială nu s-a schimbat, privarea sa de libertate impunându-se în continuare, dată fiind natura infracţiunii şi urmarea acesteia, respectiv suprimarea vieţii unei persoane.
În acest context, este evident, în opinia tribunalului, că lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol concretizat în starea de insecuritate pe care persoana acestuia o poate induce la nivelul colectivităţii, îndată ce ar fi lăsat în libertate.
Sub aspectul laturii civile, tribunalul a constatat, că fiica victimei, A.E., s-a constituit parte civilă cu 40.000 lei, reprezentând cheltuieli de înmormântare şi cheltuielile ocazionate de pomenile ulterioare până la 7 ani şi cu 10.000 lei reprezentant daune morale.
Din probele administrate pe latură civilă, respectiv depoziţiile martorilor F.M. şi A.S., şi actele depuse (filele 67-93 dosar instanţă), tribunalul constatat, că cheltuielile efectuate cu rânduielile creştineşti se ridică la 5.000 lei.
De asemenea, tribunalul a apreciat, că prin fapta sa, ce a condus la decesul tatălui, inculpatul i-a cauzat părţii civile şi un prejudiciu moral pe care însă aceasta 1-a cuantificat exagerat.
De aceea, tribunalul a considerat, că întinderea prejudiciului material est cea dovedită, iar pentru o justă dezdăunare morală suma de 10.000 lei este suficientă.
Aşa fiind, în baza art. 14 rap. la art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., a fost admisă, în parte, acţiunea civilă şi a fost obligat inculpatul să-i plătească părţii civile A.E. 5.000 lei despăgubiri materiale şi 10.000 lei daune morale.
De asemenea, Spitalul Judeţean de Urgenţă Argeş Piteşti s-a constituit parte civilă cu suma de 1273,12 lei, reprezentând cheltuielile de spitalizare a victimei până la deces.
Tribunalul a apreciat că, întrucât prin fapta sa inculpatul i-a cauzat aceste părţi civile prejudiciul reclamat, în baza art. 14 rap. la art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., acesta a fost obligat la plata sumei pretinse, plus penalităţile de întârziere calculaţi până la plata integrală a debitului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul I.R., criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, că se impunea reţinerea circumstanţei atenuante a scuzei provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., ca urmare a injuriilor adresate în prealabil de victimă, în urma cărora inculpatul a reacţionat, cu consecinţa reducerii pedepsei.
Examinând sentinţa atacată, prin prisma motivelor invocate, potrivit prevederilor art. 378 rap. la art. 371 alin. (1) C. proc. pen., curtea constată că acestea nu sunt întemeiate, pentru considerentele ce vor urma:
Este adevărat că, acest conflict, soldat cu moartea victimei, a fost urmarea unor injurii pe care victima le-a adresat inculpatului în data de 20 septembrie 2009, în jurul orelor 15,00, în timp ce inculpatul se afla în locuinţa sa, dar aceste injurii erau frecvente între părţi, existând un conflict mai vechi, aşa cum confirmă chiar inculpatul (f.31 dosar prima instanţă) sau martorul A.S. (f.40 dosar primă instanţă).
Acest conflict preexistent între inculpat şi victimă, nu poate avea, în opinia curţii, ca de altfel şi a tribunalului, semnificaţia unei provocări prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., care presupune, pe de o parte, o anumită spontaneitate, o surprindere a inculpatului de natură să-l determine să acţioneze sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, iar, pe de altă parte, provocarea trebuie să fie produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoane sau altă acţiune ilicită gravă, injuriile pe fondul conflictelor anterioare, nefiind incidente, nici sub acest ultim aspect, textului prevăzut de art. 73 lit. b) C. pen., pentru a putea fi reţinută scuza provocării invocată de apărare.
Ca atare, soluţia pronunţată sub acest aspect cu nereţinerea scuzei provocării de către prima instanţă, este o soluţie legală şi temeinică, tribunalul făcând o judicioasă individualizare a pedepsei, potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), prin aplicarea unei pedepse de 6 ani şi 6 luni închisoare, orientată spre minimul pedepsei prevăzut de textul penal incriminator, care sancţionează astfel de fapte cu închisoarea între 5 şi 15 ani dându-se, astfel, eficienţă şi împrejurărilor în care a avut loc conflictul, dar şi atitudinii sincere a inculpatului, care nu este recidivist şi care are o familie numeroasă, aşa cum a arătat şi tribunalul.
În consecinţă, cum motivele invocate nu sunt întemeiate şi cum examinând cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., nu se constată alte motive de nelegalitate sau de netemeinicie, curtea, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, criticând soluţia ca netemeinică şi nelegală, întrucât în mod greşit a fost respins apelul inculpatului, deşi prin sentinţa penală nr. 202 din 17 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Argeş, nu a fost dedusă din pedeapsă şi perioada reţinerii.
A fost invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
Înalta Curte, analizând recursul formulat, constată că acesta este inadmisibil.
Conform dispoziţiilor art. 3851 alin. (4) C. proc. pen. „nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinţa cărora persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac. Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunţată în apel a fost modificată soluţia din sentinţă şi numai cu privire la această modificare”.
Printre persoanele enumerate la art. 362 se află şi procurorul. Cum acesta nu a promovat apel, iar prin decizia pronunţată în apel nu a fost modificată soluţia din sentinţă, rezultă că parchetul nu putea promova recurs.
De aceea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, urmând ca statul să suporte cheltuielile judiciare conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti împotriva deciziei penale nr. 75/A din 28 septembrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe intimatul inculpat I.R.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat I.R., în sumă de 200 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 911/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 23/2011. Penal. Contestaţie la executare... → |
|---|
