ICCJ. Decizia nr. 1045/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1045/2012
Dosar nr. 9244/2/2011
Şedinţa publică din 5 aprilie 2012
Deliberând asupra recursului de faţă, pe baza materialului din dosarul cauzei, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 515 F din 10 noiembrie 2011 pronunţată în dosarul nr. 9244/2/2011 (3550/2011) a admis sesizarea formulată de Procurorul General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin rezoluţia din 24 octombrie 2011 dată în dosarul nr. 2036/II/5/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti având ca obiect cererea formulată de autorităţile judiciare ungare.
A recunoscut sentinţa nr. 554/2007/2 pronunţată de Judecătoria Oraşului MOsonmagyarovar prin care persoana condamnată R.S. a fost condamnată la 2 ani închisoare definitivă prin sentinţa nr. 3.Bf.8/2008/17 a Tribunalului Judeţean Gyor-Moson-Sopron.
A dispus transferarea persoanei condamnate R.S. pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România.
A dedus din pedeapsă perioada arestului preventiv de la 27 noiembrie 2007 la 29 noiembrie 2007.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 300 lei s-a suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî în acest sens, instanţa fondului a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia din 24 octombrie 2011 dată în dosarul nr. 2036/II/5/2011 de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus, în temeiul art. 162 alin. (4) şi art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată, sesizarea acestei instanţe cu privire la cererea formulată de autorităţile maghiare referitoare la transferul persoanei condamnate R.S., cetăţean român, în vederea continuării executării pedepsei aplicate de instanţele maghiare într-un penitenciar din România.
Cererea formulată de autorităţile ungare a fost însoţită de documentele prev. de art. 6 pct. 2 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, respectiv: cererea de transferare formulată de către autorităţile maghiare ce conţine şi stadiul executării pedepsei, sentinţa nr. B 554/2007/2 pronunţată de către Judecătoria oraşului Mosonmagyarovar la data de 29 noiembrie 2007, sentinţa instanţei de apel nr. 3.Bf.8/2008/17 pronunţată de către Tribunalul Judeţean Gyor-Moson-Sopron, procesul verbal nr. Bv. 1287/2011/2 privind consimţământul condamnatului, dispoziţiile legale aplicabile.
Curtea a constatat din analiza documentelor şi informaţiilor remise de statul de condamnare şi din verificările efectuate de Ministerul Administraţiei şi Internelor din România, următoarele:
Prin sentinţa penală nr. B 554/2007/2 pronunţată de Judecătoria oraşului Mosonmagyarovar numitul R.S., cetăţean român, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, la expulzare de 4 ani de pe teritoriul Republicii Ungare şi cu titlu de pedeapsă complementară la o amendă de 40.000 forinţi pentru infracţiunea de tâlhărie prev. de art. 321 alin. (1) din Codul penal maghiar. Judecătoria a suspendat executarea pedepsei închisorii pentru o perioadă de încercare de 4 ani.
Prin sentinţa nr. 3Bf.8/2008/17 pronunţată de către Tribunalul Judeţean Gyor-Moson-Sopron în calitate de instanţă de apel s-a modificat sentinţa penală nr. B 554/2007/2 din 29 noiembrie 2007 a Judecătoriei oraşului Mosonmagyarovar, în sensul că s-a înlăturat suspendarea executării pedepsei principale, expulzarea şi pedeapsa complementară a amenzii.
Această hotărâre a rămas definitivă la data de 11 martie 2009, astfel că este îndeplinită condiţia prev. de art. 3 lit. b) din Convenţia europeană adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. b) din Legea nr. 304/2004 republicată.
Prin hotărârea de condamnare s-a reţinut în sarcina persoanei condamnate R.S. că la data de 27 noiembrie 2007 a intrat în locuinţa numitului N.L. cu acordul acestuia, ulterior 1-a îmbrâncit şi 1-a deposedat prin violenţă de mai multe bunuri.
Coroborând aceste documente cu verificările efectuate de Ministerul Administraţiei şi Internelor din România, în urma cărora a reieşit că persoana condamnată R.S.
Prin urmare, s-a constatat îndeplinită condiţia prev. de art. 3 lit. a) din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate şi art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.
De asemenea, s-a constatat că este îndeplinită şi condiţia dublei incriminări cerută de prevederile art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 republicată şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, în sensul că fapta ce i se impută persoanei condamnate, adoptată la Strasbourg, are corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1) şi alin. (2)1 lit. C. pen. român.
Referitor la situaţia executării pedepsei comunicată de autorităţile ungare a reieşit că durata condamnării urmează a se împlini la data de 27 februarie 2013, fiind îndeplinite astfel şi condiţiile prev. de art. 3 lit. c) din Convenţie şi art.143 lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată.
În urma acordului manifestat de persoana condamnată privind transferarea sa într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei pronunţate împotriva sa de autorităţile judiciare maghiare, s-a realizat şi condiţia impusă de art. 3 lit. d) din Convenţie şi art. 143 lit. d) din Legea nr. 302/2004.
Prin urmare, Curtea a admis sesizarea făcută de Procurorul General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin rezoluţia din 24 octombrie 2011 dată în dosarul nr. 2036/II/5/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti având ca obiect cererea formulată de autorităţile judiciare ungare.
S-a recunoscut sentinţa nr. 554/2007/2 pronunţată de Judecătoria Oraşului Mosonmagyarovar prin care persoana condamnată R.S. a fost condamnată la 2 ani închisoare definitivă prin sentinţa nr. 3.Bf.8/2008/17 a Tribunalului Judeţean Gyor-Moson-Şopron.
S-a dispus transferarea persoanei condamnate pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România.
S-a dedus din pedeapsă perioada arestului preventiv de la 27 noiembrie 2007 la 29 noiembrie 2007.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, invocând cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 şi 10 C. proc. pen. în planul greşitei deduceri a prevenţiei executate de condamnatul R.S., susţinând că instanţa fondului nu a manifestat rol activ în vederea obţinerii informaţiilor necesare unei corecte deduceri a perioadei de prevenţie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, procurorul a arătat că în mod corect instanţa a dispus recunoaşterea sentinţei de condamnare nr. B 554/2007/2 a numitului R.S., pronunţată de Judecătoria Oraşului Mosonmagyarovar prin care persoana transferabilă a fost condamnată la o pedeapsă de 2 ani închisoare, soluţionată definitiv prin sentinţa nr. 3.Bf.8/2008/17 a Tribunalului Judeţean Gyor-Moson-Şopron.
Se apreciază că faţă de datele existente la dosarul cauzei nu a fost clarificată situaţia măsurilor preventive, a deducerii executării pedepsei la zi.
Se invocă principiul rolului activ, instanţa de judecată impunându-se a efectua cercetări pentru a stabili cu exactitate data încarcerării persoanei condamnate transferabile, în contextul în care din informaţiile existente, insuficiente de altfel, reiese că ultima zi a detenţiei ar fi 27 februarie 2013, iar la data sesizării Curţii de Apel Bucureşti cu cererea de recunoaştere a hotărârii şi transferul persoanei condamnate, aceasta era deţinută.
În opinia procurorului nu au fost respectate nici dispoziţiile privind emiterea de către judecătorul fondului a mandatului de executare a pedepsei, pe care Ministerul Justiţiei ar fi urmat să-l transmită autorităţii centrale competente din Ungaria, în scopul transferării persoanei condamnate, mandat de executare a pedepsei ce s-ar fi impus a cuprinde menţiunea corectă a deducerii prevenţiei şi a duratei pedepsei executate la zi.
Concluzionând, procurorul consideră că judecătorul fondului, prin maniera în care a procedat, încălcând principiul rolului activ în a solicita relaţii suplimentare de la autoritatea judiciară străină, nu s-a pronunţat asupra unor aspecte esenţiale, de natură a garanta dreptul persoanei condamnate, critici ce se circumscriu cazului de casare reglementat în art. 3859 pct. 10, 172 C. proc. pen.
În aceste împrejurări se solicită admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii, astfel cum procurorul a precizat în cadrul dezbaterilor.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a criticilor aduse, dar şi în raport cu prevederile art. 3856 (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie expune.
În acord cu prevederile Legii 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală republicată în 2011 (M.Of. nr. 377 din 31 mai 2011) s-a dispus, în urma sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, admiterea cererii formulate de autorităţile ungare, procedându-se la recunoaşterea sentinţei nr. 554/2007/2 pronunţată de Judecătoria Oraşului Mosonmagyarovar în baza căreia persoana R.S. a fost condamnată la 2 ani închisoare, definitivă prin sentinţa nr. 3.Bf.8/2008/17 a Tribunalului Judeţean Gyor-Moson-Sopron.
Judecătorul fondului a dispus transferarea persoanei condamnate R.S. pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România şi a dedus din pedeapsă perioada arestului preventiv de la 27 noiembrie 2007 la 29 noiembrie 2007.
Critica avansată de procuror vizând greşita deducere a prevenţiei este întemeiată, iar din această perspectivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că instanţa fondului nu a efectuat demersurile ce se impuneau pentru obţinerea unor informaţii complete cu privire la pedeapsa pe care condamnatul persoană transferabilă a executat-o până în prezent din pedeapsa aplicată, în împrejurarea în care la data sesizării Curţii, acesta era deţinut.
Deducerea din pedeapsă a perioadei arestului preventiv de la 27 noiembrie 2007 la 29 noiembrie 207 este în dezacord cu situaţia, incompletă dealtfel, ce se conturează din actele aflate la dosarul cauzei cu referire la durata prevenţiei persoanei condamnate.
Pe de altă parte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă că dispoziţiile art. 162 alin. (6) din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală obligă instanţa să emită un mandat de executare a pedepsei pe care Ministerul Justiţiei îl transmite autorităţii centrale competente din statul de condamnare în vederea transferării persoanei condamnate, predarea condamnatului urmând a avea loc în baza acestui mandat .
O asemenea dispoziţie nu se regăseşte însă în dispozitivul sentinţei penale nr. 515/F din 10 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Având în vedere procedura specială instituită de prevederile art. 154-165 din legea specială (statul roman ca stat de executare), obligaţiile ce reveneau instanţei investită cu soluţionarea cererii, în concret, de a solicita potrivit art. 146 alin. (3) din aceeaşi lege informaţii privitoare la durata, data începerii executării pedepsei, de a se informa în mod complet în acest sens, dar şi sarcina de a dispune emiterea unui mandat de executare a pedepsei, în acord cu dispoziţiile art. 162 alin. (6) din Legea 302/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa fondului a omis a se pronunţa asupra acestor aspecte, esenţiale, fără îndoială, în soluţionarea cauzei.
În atare împrejurare, potrivit art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. se va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi se va casa sentinţa atacată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, pentru condamnatul persoană transferabilă R.S. în sumă de 320 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 515/F din 10 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe condamnatul persoană transferabilă R.S.
Casează sentinţa penală atacată şi trimite cauza spre rejudecare privind sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, având ca obiect cererea formulată de autorităţile judiciare ungare, aceleiaşi instanţe
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, pentru condamnatul persoană transferabilă R.S. în sumă de 320 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1091/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1041/2012. Penal. Abuz în serviciu contra... → |
|---|
