ICCJ. Decizia nr. 1095/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1095/2012

Dosar nr.12057/118/2010

Şedinţa publică din 10 aprilie 2012

Deliberând asupra recursului de faţă.

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 422 din 20 decembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia penală, în dosarul penal nr. 12057/118/2010, a fost condamnat inculpatul D.R. la următoarele pedepse:

- în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 320/1 alin. (7) C. proc. pen., pentru deţinerea de droguri de risc în vederea punerii în circulaţie prin vânzare, fără drept, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de un an după executarea pedepsei închisorii;

- în baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 320/1 alin. (7) C. proc. pen., pentru deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. s-au contopit pedepsele stabilite şi s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, în final inculpatul D.R. - urmând să execute pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de un an după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

Conform art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive, cu începere de la data de 08 septembrie 2010 la zi.

Potrivit art. 17 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea şi distrugerea cantităţilor de 73,4 grame rezină de canabis, 5,5 grame canabis şi 29,1 grame canabis, predate Direcţiei cazier Judiciar şi Evidenţă Operativă din cadrul IGPR, cu dovada seria H nr. 0020377 din 21 septembrie 2010.

În baza art. 190 alin. (4) C. proc. pen. suma de 150 lei, reprezentând onorariul de traducător în favoarea doamnei traducător T.L. s-a avansat din fondurile M.J.L.C.

În temeiul art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1210 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Lucrătorii de poliţie din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa s-au sesizat, din oficiu, la data de 07 septembrie 2010 cu privire la faptul că cetăţeanul italian D.R. era implicat în activităţi de trafic de droguri, existând suspiciunea că acesta deţinea şi punea în circulaţie droguri de risc pe raza municipiilor Constanţa şi Mangalia. Prin ordonanţa cu nr. 43/A/2010 din data de 07 septembrie 20120 au fost autorizaţi un investigator sub acoperire şi un colaborator al acestuia, pentru culegerea de date şi informaţii despre activitatea infracţională desfăşurată de către inculpat şi pentru procurarea de la acesta de rezină de canabis şi canabis. Din procesul verbal întocmit la data de 07 septembrie 2010 de către investigatorul sub acoperire a rezultat că în cursul după-amiezii de 07 septembrie 2010, inculpatul D.R. s-a întâlnit cu colaboratorul sub acoperire căruia i-a precizat că deţinea circa 200 grame de rezină de canabis (haşiş), pe care intenţiona să o vândă cu suma de 50 lei/gram. Cei doi au stabilit să se întâlnească în zona gării din Mangalia, pentru realizarea tranzacţiei, respectiv pentru vânzarea cantităţii de droguri mai sus menţionată.

Celor doi le-a făcut cunoştinţă numitul B.I.M., care nu a participat la discuţia pe care aceştia au purtat-o despre tranzacţia cu droguri.

La data de 07 septembrie 2010 s-a constituit echipa de prindere în flagrant şi, pentru constatarea infracţiunii, s-a procedat, începând cu ora 20.00, la supravegherea parcării gării din mun. Mangalia. în jurul orei 20.30, în parcarea gării şi-a făcut apariţia inculpatul D.R. împreună cu B.I.M. şi S.C., cu vehiculul inculpatului, acesta deplasându-se pe jos la autoturismul în care se aflau investigatorul sub acoperire şi colaboratorul acestuia. Inculpatul a solicitat şi a examinat suma de 4.000 lei pe care o cerea pentru cantitatea de rezină de canabis pe care dorea să o vândă, situaţie de fapt ce rezultă din procesul verbal al investigatorului sub acoperire şi declaraţia din 08 septembrie 2010 dată de B.I.M. După câteva minute, poliţiştii din dispozitivul de supraveghere au intervenit, încercuind autoturismul în care se afla inculpatul, şi-au declinat calitatea şi l-au somat pe acesta să coboare din autoturism.

Inculpatul a refuzat să asculte somaţiile „Stai. Poliţia.", auzite în mod cert şi de către B.I.M., aşa cum acesta a precizat în declaraţia din 08 septembrie 2010 şi a încercat să fugă de la locul depistării, opunând rezistenţă prinderii, fiind necesară utilizarea forţei fizice.

Inculpatul D.R. a declarat că vorbeşte şi înţelege limba română, locuind în România de doi ani. Pe preşul din spate al scaunului stânga spate a autovehiculului investigatorului, respectiv locul în care s-a aflat inculpatul, s-a găsit cantitatea de 74,1 grame rezină de canabis sub forma a opt fragmente ovoidale. De asemenea, în autovehiculul inculpatului a fost găsită borseta acestuia în care se afla cantitatea de 1,3 grame canabis ambalată şi porţionată în două punguţe. Având în vedere afirmaţiile numitei S.C., că la adresa unde locuieşte împreună cu inculpatul, acesta mai deţine droguri şi este de acord să le predea organelor de poliţie, s-a procedat la conducerea în teren a susnumitei, la adresa menţionată de aceasta, unde a predat 6,3 grame canabis ambalate într-o punguţă, 32,2 grame canabis ambalate într-o altă punguţă, o ţigaretă conţinând canabis şi 0,2 grame rezină de canabis, despre care a declarat că îi aparţin inculpatului, aşa cum rezultă şi din procesul verbal de depistare a inculpatului şi de ridicare a corpurilor delicte.

Natura şi masa substanţelor în litigiu a fost stabilită prin constatarea tehnico-ştiinţifică efectuată de Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, în urma căreia s-au întocmit adresa nr. 1026418/8 septembrie 2010 şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 1026418 din 8 septembrie 2010.

În cauză s-au efectuat analize biologice de urină de către Spitalul Jud. Constanţa la data de 07 septembrie 2010, care a emis buletinul din aceeaşi dată, constatându-se prezenţa canabisului (THC-marijuana) în organismul inculpatului.

Audiat în cauză, în declaraţia de învinuit, numitul D.R. a precizat că a fost găsit de poliţie în gara din Mangalia şi că în vehiculul în care se afla el a adus droguri sub formă de ouă alungite, în număr de şapte sau opt. D.R. a menţionat şi faptul că toate substanţele găsite îi aparţin şi le avea pentru consum propriu, însă această apărare este infirmată de întreg materialul probator administrat la dosar, astfel că instanţa de fond a apreciat că urmează a fi respinsă ca fiind neadevărată

În declaraţia de inculpat, în prezenţa apărătorului ales, D.R. nu a mai recunoscut că s-a opus prinderii şi că a încercat să fugă de la locul depistării. El a arătat că nu a auzit, după plecarea sa de la locul depistării, somaţiile „Poliţia. Stai poliţia", iar această apărare s-a apreciat că este mincinoasă avându-se în vedere procesul verbal de prindere în flagrant şi declaraţia martorului G.M., din care rezultă că, încă de la iniţierea activităţii de prindere în flagrant, s-a procedat la somarea inculpatului, folosindu-se expresia „Poliţia. Stai poliţia".

De asemenea, instanţa de fond a reţinut că aşa cum rezultă din procesul verbal încheiat la data de 08 septembrie 2010, s-au solicitat relaţii prin ofiţerul de legătură de pe lângă Ambasada Italiei la Bucureşti, ocazie cu care s-a comunicat autorităţilor judiciare romane că în anul 2008 (de când inculpatul a venit în România) în Italia a fost emis un mandat de arestare valabil şi în momentul de faţă pentru infracţiuni de fraude informatice.

Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul D.R., prin apărătorul ales, a depus documentul intitulat certificat de cazier judiciar emis de Autorităţile Judiciare din Italia, şi traducerea acestuia în română, din care rezultă că inculpatul nu ar fi înregistrat în cazierul judiciar al acestei ţări, respectiv că nu ar fi suferit condamnări până în prezent.

A constatat însă instanţa de fond că împrejurarea potrivit căreia numitul D.R. este implicat în activităţi de trafic ilicit de droguri, a rezultat şi din conţinutul a trei mesaje ce apar în telefonul acestuia, ca datând din 27 august 2010, 29 august 2010 şi 7 septembrie 2010, pe care inculpatul le-a primit sau le-a expediat către trei persoane diferite. Din conţinutul lor, rezultă, fără echivoc, că numitul D.R. desfăşoară activităţi de punere în circulaţie de rezină de canabis, constituite în bucăţi sub formă ovoidală.

În opinia primei instanţe, situaţia de fapt, expusă mai sus şi reţinută prin actul de inculpare, este dovedită cu următoarele acte şi probe: procesul verbal de sesizare din oficiu din data de 7 septembrie 2010; procesele verbale întocmite de către investigatorul sub acoperire la data de 7 septembrie 2010; procesul verbal de prindere în flagrant din 7 septembrie 2010; adresa şi raportul nr. 1026418 din 8 septembrie 2010 ale Laboratorului de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa; buletinul de analize medicale întocmit de Laboratorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa; procesele verbale din 7 şi 8 septembrie 2010 întocmite de lucrătorii de poliţie din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa de ridicare a telefoanelor mobile aparţinând inculpatului şi de verificare a conţinutului SMS-urilor din aceste telefoane; declaraţiile martorei S.C.; declaraţiile de martor şi învinuit date de B.I.M.; declaraţiile inculpatului D.R.

Se mai reţine că la termenul de judecată din data de 15 noiembrie 2010, instanţa de fond a procedat la audierea inculpatului, acesta declarând că menţiunile din cuprinsul actului de inculpare corespund adevărului, mai puţin precizarea că la somaţia lucrătorilor de poliţie ar fi încercat să fugă, aspect care însă nu are nici o consecinţă asupra încadrării juridice a faptelor şi asupra vinovăţiei inculpatului. La următorul termen de judecată, din data de 06 decembrie 2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, inculpatul, prin apărător, a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., susţinând că-şi însuşeşte probele administrate în cursul urmăririi penale şi nu solicită administrarea de noi probe.

Deşi în cauză fusese începută cercetarea judecătorească, instanţa de fond a apreciat că pot fi aplicate aceste dispoziţii legale. Astfel, s-a arătat că, după intrarea in vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, s-au ridicat deja în practică o serie de probleme de interpretare, în special cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. în cauzele aflate în curs de soluţionare.

În final, după o amplă motivare, instanţa de fond a arătat că, deşi a început cercetarea judecătorească, fiind audiat numai inculpatul - care şi-a recunoscut vinovăţia - pot fi incidente dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., în condiţiile în care inculpatul a menţionat că doreşte să se prevaleze de aceste dispoziţii legale.

La stabilirea pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., precum şi criteriile generale de individualizare, prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul concret de pericol social al infracţiunilor săvârşite, apreciat prin prisma împrejurărilor şi a modalităţii concrete de comitere, a urmărilor produse, a datelor ce caracterizează persoana inculpaţilor. S-a avut în vedere, în primul rând, că infracţiunile de care inculpatul se face vinovat prezintă un grad sporit de pericol social, având în vedere natura acestora, atingerea adusă relaţiilor sociale ocrotite de legiuitor şi referitoare la protejarea sănătăţii persoanei. Totodată, s-a avut în vedere şi scopul urmărit de inculpat, respectiv obţinerea de venituri în mod ilicit. Pe de altă parte, s-a reţinut că inculpatul, deşi nu este recidivist, totuşi din înscrisurile dosarului rezultă că nu este la prima infracţiune de acest gen, figurând în evidenţe cu o condamnare în Italia, pentru deţinere ilegală de droguri.

În termen legal, împotriva sentinţei au declarat apel, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - DIICOT - Serviciul Teritorial Constanţa şi inculpatul D.R.

MINISTERUL PUBLIC a criticat sentinţa pentru nelegalitate, sub aspectul greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. după începerea cercetării judecătoreşti, solicitând desfiinţarea sentinţei şi rejudecarea cauzei de către instanţa de fond.

Inculpatul D.R., în concluziile scrise şi in concluziile orale, formulate cu ocazia dezbaterilor, a criticat sentinţa sub aspectul modului de individualizare a executării pedepsei, solicitând să se constate că sunt aplicabile disp. art. 86/ 1 C. proc. pen.

În cursul judecării apelului, curtea de apel - din oficiu - a invocat excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 3201 C. proc. pen., sesizând Curtea Constituţională în vederea soluţionării acestei excepţii, prin încheierea din 18 februarie 2011. Deşi dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate se invocă servesc la buna rezolvare a cauzei în apel, întrucât prin modificările recente au fost abrogate dispoziţiile legale vizând suspendarea judecăţii cauzei pe timpul soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, curtea de apel a apreciat că trebuie să se pronunţe asupra apelurilor, înainte de soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate, pentru asigurarea termenului rezonabil de judecată şi ţinând seama de faptul că inculpatul se află în stare de arest preventiv.

Prin Decizia penală nr. 66 P din 20 mai 2011, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală, a dispus următoarele:

A respins ca nefondat apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanţa.

A admis apelul declarat de inculpatul D.R., a desfiinţat, în parte, sentinţa apelată şi, rejudecând, a dispus - în baza art. 861 alin. (1) şi (2) C. pen. - suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

Conform art. 862 C. pen. a stabilit un termen de încercare de 4 ani, pe durata acestuia, potrivit, art. 863 alin. (1) C. pen. inculpatul fiind obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere :

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, organ desemnat cu supravegherea.

- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă;

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În temeiul art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. a dispus punerea, de îndată, în libertate a inculpatului D.R. de sub puterea mandatului de arestare preventive nr. 88 din 08 septembrie 2010 emis de TRIBUNALUL CONSTANŢA în dosarul penal nr. 11272/118/2010, dacă nu este arestat sau reţinut în altă cauză.

Din pedeapsă s-a dedus durata arestului preventiv din perioada 20 decembrie 2010 la 20 mai 2011.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a reţinut următoarele:

S-a constatat, pe de o parte, în ce priveşte aplicarea de către prima instanţă a disp. art. 3201 C. proc. pen., că aceasta, la termenul din 25 octombrie2010, primul termen de judecată pe fondul cauzei, a dat citire actului de sesizare, şi a constatat că inculpatul, cetăţean italian, aflat în stare de arest, a primit o copie a acestui act, întocmit în limba română. De asemenea, la cererea inculpatului, prima instanţă a amânat judecarea cauzei si a dispus recomunicarea actului de sesizare a instanţei către inculpat, tradus în limba italiană. La următorul termen fixat, respectiv la 15 noiembrie 2010, s-a procedat la ascultarea inculpatului şi s-a dispus amânarea cauzei pentru citarea, în vederea audierii, a martorilor din rechizitoriu, precum şi pentru obţinerea unor informaţii de la DIICOT.

La termenul din 6 decembrie 2010, inculpatul a dat o nouă declaraţie, în care a recunoscut faptele ce i-au fost reţinute în actul de sesizare, însuşindu-şi probele administrate pe timpul urmăririi penale, şi renunţând la dreptul de a solicita readministrarea acestora în faţa instanţei, şi a solicitat aplicarea art. 3201 C. proc. pen.

Este adevărat, a constatat instanţa de prim control judiciar, că instanţa de fond a procedat la soluţionarea cauzei cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., după ascultarea inculpatului, şi după citirea actului de sesizare al instanţei, însă, din punctul de vedere al instanţei de apel, dispoziţia legală sus - menţionată este o prevedere legală penală cu caracter mixt, procesual şi substanţial, şi - în acest sens - ea poate fi aplicată pe toată durata procesului.

În ce priveşte apelul declarat de inculpat, instanţa de prim control judiciar a apreciat că este întemeiat, gravitatea concretă redusă a faptelor săvârşite de inculpat, împreună cu atitudinea sinceră a acestuia, cu faptul că este rezident in România, unde şi-a întemeiat o familie, şi că a colaborat cu organele de urmărire penală, astfel cum rezultă din adresa DIICOT - Serviciul Teritorial Constanţa, conducând la concluzia că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privare de libertate, pronunţarea condamnării constituind un avertisment faţă de inculpat, care - anterior - a executat din pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, în stare de arest preventiv, aproape jumătate. în final, s-a arătat că fiind îndeplinite şi celelalte condiţii prev. de art. 86/1 C. pen., se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate acestuia.

Împotriva deciziei a declarat recurs PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - DIRECŢIA DE INVESTIGARE A INFRACŢIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ŞI TERORISM - Serviciul Teritorial Constanţa.

Se reţine că Ministerul Public a renunţat la primul caz de casare invocat, în raport cu deciziile Curţii Constituţionale şi cu publicarea OUG nr. 121/2011, toate adoptate după pronunţarea hotărârilor atacate, nu mai susţine prima critică referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 320/1 C. proc. pen.

A fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. în sensul stabilirii greşite de către instanţa de apel a modalităţii de executare a pedepsei rezultante aplicate de către instanţa de fond, solicitându-se admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea sentinţei instanţei de fond prin care s-a dispus executarea în penitenciar a pedepsei rezultante aplicate inculpatului. Astfel, s-a susţinut că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pentru comiterea în concurs a infracţiunilor prev. de art. 2 alin. (1) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, nu este aptă să conducă la reeducarea acestuia, pentru următoarele considerente:

1. - inculpatul a mai fost condamnat, în Italia, pentru infracţiuni legate de droguri;

2. - în România, inculpatul deţinea legal un magazin de vânzare a plantelor etnobotanice, dar făcea acest lucru doar în scopul de a racola clienţi cărora să le vândă nelegal droguri, informaţie care a condus la sesizarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Constanţa şi la prinderea în flagrant a inculpatului, împrejurare în care s-au descoperit cantităţi însemnate de droguri şi asupra inculpatului D.R., dar şi în autoturismul acestuia, precum şi la locuinţa sa, cu precizarea că cele de la locuinţa acestuia au fost predate poliţiştilor de către concubina sa - martora S.C.;

3. - cu ocazia prinderii în flagrant, inculpatul a încercat să fugă, forţând barajul făcut de poliţişti, şi chiar s-a opus cu vehemenţă atunci când s-a încercat imobilizarea sa după ce a fost prins;

4. - în timpul urmăririi penale, în faţa procurorului, şi apoi în faţa judecătorului care a admis propunerea de arestare preventivă, inculpatul a avut o poziţie oscilantă, invocând împrejurarea că drogurile i-ar fi fost plasate de către poliţişti ori de către martorul B.I.M., pentru ca, mai apoi, în faţa instanţei de fond, la termenul din 15 noiembrie 2010, să precizeze că recunoaşte doar deţinerea de droguri în vederea consumului, spunând că nu se face vinovat de trafic de droguri.

Înalta Curte apreciază ca întemeiate criticile Ministerului Public cu privire la modalitate de executare neprivativă de liberate a pedepsei rezultante aplicată inculpatului, pentru următoarele motive.

I) în primul rând, se constată că argumentele menţionate în decizie pentru schimbarea modalităţii de executare a pedepsei aplicată inculpatului D.R. sunt neîntemeiate:

- primul argument este cel potrivit căruia s-a constatat „gravitatea redusă concretă a faptelor săvârşite de inculpat";

Faptele menţionate în rechizitoriu, şi pe care inculpatul - în final - nu le-a mai contestat (în sinteză, deţinerea a circa 200 grame de rezină de canabis (haşiş), pe care intenţiona să o vândă cu suma de 50 lei/gram, pentru care, cu ocazia prinderii în flagrant, a solicitat suma de 4.000 lei), nu pot fi caracterizate printr-o gravitate redusă, chiar dacă se are în vedere numai venitul pe care, printr-o singură tranzacţie, l-ar fi obţinut (suma de 4.000 lei neputând fi apreciată, în nici un caz, ca una modică în România ci, dimpotrivă, semnificativă, reprezentând echivalentul a circa 1.000 de Euro, în condiţiile în care salariul minim era de circa 140 Euro/lună, iar salariul mediu era de circa 430 Euro/lună).

- al doilea argument este cel privitor la „atitudinea sinceră a acestuia";

Declaraţiile inculpatului, în cursul urmăririi penale, şi chiar în cele iniţiale date în cursul judecăţii în primă instanţă (fil.38), nu se conciliază cu „sinceritatea" menţionată ca argument de către instanţa de apel, acesta invocând, succesiv, diferite apărări, şi afirmând că nu se face vinovat de trafic de droguri. Abia după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, în cursul judecăţii în primă instanţă, inculpatul, în scopul obţinerii beneficiului reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă, a solicitat să dea o nouă declaraţie şi să-şi recunoască faptele menţionate în rechizitoriu (fil.71).

Recunoaşterea faptelor de către inculpat, în final, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, făcută în scopul obţinerii beneficiului reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă, a primit deja eficienţă juridică, instanţa de fond - prin aplicarea dispoziţiilor art. 320/1 alin. (7) C. proc. pen. - aplicând pedepse reduse, în noile limite.

- al treilea argument se referă la faptul că inculpatul „este rezident in România";

După condamnarea din Italia, din anul 2003, inculpatul a venit în România. Aşa cum arată în declaraţia dată în cursul judecăţii la instanţa de fond, în România „am deţinut un magazin cu plante etnobotanice ... obţineam venituri de la magazinul meu" (fii.38-38 verso).

De asemenea, într-o altă declaraţie, inculpatul a arătat că „am fost căsătorit în România 5 ani şi am un copil minor .... S.C. este concubina mea ... cu concubina sunt de 2 ani ... în Italia sunt cercetat pentru infracţiuni informatice dar nu am nici un mandat de arestare" (fil. 8 declaraţie inculpat cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă, dosar nr. 11272/118/2010).

Împrejurarea că inculpatul era rezident în România, coroborată cu împrejurarea că obţinea venituri din funcţionarea unui magazin de plante etnobotanice, nu sunt argumente rezonabile care să justifice concluzia că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia.

- următorul argument este că inculpatul, în România, „şi-a întemeiat o familie";

Aşa cum s-a arătat, din declaraţia inculpatului, şi din înscrisurile în circumstanţiere depuse la dosar, rezultă următoarele cu privire la situaţia sa, după venirea în România: „am fost căsătorit în România 5 ani şi am un copil minor .... S.C. este concubina mea ...cu concubina sunt de 2 ani ..." (fil. 8 declaraţie inculpat cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă, dosar nr. 11272/ 118/2010).

- în sfârşit, ultimul argument constă în aceea că inculpatul „a colaborat cu organele de urmărire penală, astfel cum rezultă din adresa DIICOT- Serviciul Teritorial Constanţa";

Conform înscrisului la care a făcut referire instanţa de apel „...D.R. a precizat că nu poate să ofere elemente concrete pentru identificarea lui „C.", ci doar că poate să cumpere personal de la acesta rezină de canabis, dacă va fi pus în libertate .... după ce s-a încercat identificarea persoanei denunţate ceea ce nu s-a reuşit" (fil.66 d.p.i.).

Or, conţinutul acestei adrese nu se conciliază cu reţinerea unei „colaborări cu organele de urmărire penală".

II) în al doilea rând, se constată că soluţia instanţei de apel, cu privire la schimbarea modalităţii de executare a pedepsei rezultante aplicată inculpatului D.R., este netemeinică şi din observarea dispoziţiilor art. 86/1 alin. (1) lit. c) C. pen. cu următorul conţinut: „se apreciază, ţinând seama de persoana condamnatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta şi, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârşi infracţiuni".

Prin prisma acestor dispoziţii legale, instanţa de apel a apreciat greşit, în raport cu toate datele cauzei penale, inclusiv a celor legate de persoana inculpatului, cum au fost deja menţionate, că scopul pedepsei - astfel cum este definit de art. 52 C. pen. - poate fi realizat printr-un „avertisment" în sensul celui prevăzut de dispoziţiile art. 86/1 alin. (1) lit. c) C. pen. De altfel, în doctrină şi jurisprudenţă se acceptă că în operaţiunea de individualizare judiciară a pedepsei (cuantum şi modalitate de executare) se recurge la criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), criterii la care face trimitere şi cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen.

Toate împrejurările comiterii infracţiunii, inclusiv recunoaşterea faptelor de către inculpat, au fost utilizate drept criterii de individualizare a pedepselor stabilite, în sensul celor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Cu toate acestea, nu se poate ignora împrejurarea că inculpatul, în Italia, a mai fost condamnat la o pedeapsă de 1 an şi 2 luni închisoare şi amendă de 5.000 Euro, pentru „deţinere ilegală de droguri" prin procedura judecătorului de cameră preliminară, la cererea părţilor (fil. 68-70, informaţii de la Ministerul Justiţiei din Italia).

Nu este întemeiată opinia apărării în sensul că întrucât, pe de o parte, pentru această condamnare a intervenit „reabilitarea", iar pe de altă parte, hotărârea autorităţilor judiciare italiene nu a fost recunoscută în România, nu se poate reţine ca antecedent penal al inculpatului; această condamnare penală, pentru o faptă asemănătoare, constituie o realitate nu numai juridică, ci şi faptică, în condiţiile principiilor generale ale Uniunii Europene, printre care şi cel referitor la edificarea unui spaţiu comun de libertate, securitate şi justiţie (în acest sens, Decizia-cadru a Consiliului U.E. nr. 2009/315/JAI din 26 februarie 2009, respectiv, Decizia Consiliului U.E. nr. 2009/316/JAI din 6 aprilie 2009, ambele referitoare la informaţiile din cazierele judiciare ale statelor U.E.).

De asemenea, instanţa de fond a reţinut că aşa cum rezultă din procesul verbal încheiat la data de 08 septembrie 2010 (fil. 28 d.u.p.), s-au solicitat relaţii prin ofiţerul de legătură de pe lângă Ambasada Italiei la Bucureşti, ocazie cu care s-a comunicat autorităţilor judiciare române că în anul 2008 în Italia a fost emis un mandat de arestare valabil şi în momentul de faţă pentru infracţiuni de fraude informatice.

III) se mai constată că apărarea, în esenţă, nu a contestat aspectele din motivele scrise de recurs ale Ministerului Public care, de altfel, rezultă din probatoriul administrat, ci a făcut unele precizări legate de împrejurarea că inculpatul nu ar fi înţeles somaţiile în limba română a organelor de poliţie, că sentinţa de condamnare din Italia nu a fost recunoscută în România, că - oricum - pentru această condamnare a intervenit reabilitarea, că inculpatul a recunoscut faptele şi chiar a fost de acord cu efectuarea percheziţiei domiciliare şi cu predarea drogurilor deţinute.

Toate aceste aspecte la care a făcut referire apărare nu pot conduce, în mod rezonabil, la concluzia impusă de art. 86/1 C. pen. potrivit căreia se poate aprecia „..., ţinând seama de persoana condamnatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta şi, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârşi infracţiuni".

Faţă de cele arătate, Înalta Curte - în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. - va admite recursul declarat de Ministerul Public, va casa Decizia atacată, menţinând sentinţa instanţei de fond.

Conform art. 192 alin.(3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursului vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Constanţa împotriva deciziei penale nr. 66/P din 20 mai 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, privind pe inculpatul D.R.

Casează Decizia penală sus-menţionată şi menţine sentinţa penală nr.422 din 20 decembrie 2010 a Tribunalului Constanţa.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul pentru interpretul de limbă italiană se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi IO aprilie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 1099/2012. Penal  ICCJ. Decizia nr. 1092/2012. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1095/2012. Penal