ICCJ. Decizia nr. 1053/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1053/2012
Dosar nr. 273/39/2012
Şedinţa publică din 5 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar , constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr. 39 din 29 martie 2012 Curtea de Apel Suceava în temeiul art. 107 alin. (1) coroborat cu art. 103 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 republicată, a admis cererile de executare a mandatului european de arestare din data de 25 martie 2012, emis de către Curtea Districtuală pentru Praga 5 - Republica Cehă, şi a mandatului european de arestare din data de 24 martie 2012, emis de Curtea Districtuală pentru Praga 8 - Republica Cehă, împotriva persoanei solicitate V.J.
A dispus predarea persoanei solicitate V.J., autorităţilor judiciare emitente ale statului ceh.
În baza art. 103 alin. (10), (13) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus arestarea persoanei solicitate V.J., împotriva căreia s-au emis mandatele europene de arestare din data de 25 martie 2012, de către Curtea Districtuală pentru Praga 5 - Republica Cehă şi din data de 24 martie 2012, de Curtea Districtuală pentru Praga 8 - Republica Cehă, în vederea predării, pe o durată de 26 de zile, începând cu data de 29 martie 2012 şi până la data de 23 aprilie 2012, inclusiv.
În baza art. 103 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus emiterea mandatului de arestare.
A constatat încetate efectele mandatului de arestare din data de 26 martie 2012, emis de Curtea de Apel Suceava în baza încheierii nr. 3 din aceeaşi dată.
A luat act că persoana solicitată nu a renunţat la regula specialităţii.
A respins ca neîntemeiată cererea formulată de procuror, de remitere a bunurilor indicate în dovada de reţinere din 24 martie 2012 către autoritatea judiciară emitentă şi ca inadmisibilă cererea de restituire a aceloraşi bunuri formulată de persoana solicitată.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că prin ordonanţa de reţinere nr. 1 din 25 martie 2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a dispus reţinerea persoanei solicitate V.J. pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 25 martie 2012, ora 16:30, până la data de 26 martie 2012, ora 16:30, având în vedere că autorităţile judiciare din Republica Cehă au dispus urmărirea internaţională şi transmiterea unei semnalări în Sistemul Informatic Schengen.
La data de 26 martie 2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a înaintat instanţei, ca autoritate judiciară competentă de executare, propunerea de luare a măsurii arestării a persoanei solicitate V.J., pe baza semnalării transmise de către Biroul SIRENE naţional, urmare emiterii mandatului european de arestare din 25 martie 2012 de către Tribunalul Districtual din Praga 5.
A reţinut că sunt date în cauză cerinţele prevăzute de disp. art. 103 alin. (2), (13) din Legea nr. 302/2004 republicată, şi a dispus arestarea persoanei solicitate V.J. pe o durată de 5 zile, respectiv de la 26 martie 2012 şi până la data de 30 martie 2012, inclusiv, prin încheierea nr. 3 din 26 martie 2012, încheiere rămasă definitivă prin nerecurare.
La data de 27 martie 2012 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a înaintat acestei instanţe, ca autoritate judiciară competentă de executare, cererea de executare a mandatului european de arestare din data de 25 martie 2012, emis de către Curtea Districtuală pentru Praga 5 -Republica Cehă, solicitând totodată arestarea persoanei solicitate, în vederea predării către autoritatea solicitantă din Republica Cehă.
De asemenea, la data de 29 martie 2012 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a înaintat acestei instanţe, ca autoritate judiciară competentă de executare, cererea de executare a mandatului european de arestare din data de 24 martie 2012, emis de Curtea Districtuală pentru Praga 8 -Republica Cehă, împotriva persoanei solicitate V.J., solicitând conexarea la Dosarul nr. 273/39/2012. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Suceava sub nr. 286/39/2012, şi în temeiul art. 114 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 republicată, instanţa a conexat cauzele privind executarea mandatelor europene de arestare referitoare la persoana solicitată V.J., emise de autorităţile judiciare din Republica Cehă, ce formează obiectul Dosarelor nr. 286/39/2012 şi nr. 273/39/2012, formând un singur Dosar ce poartă nr. 273/39/2012.
S-a reţinut în conţinutul mandatului european de arestare din data de 25 martie 2012, emis de către Curtea Districtuală pentru Praga 5 - Republica Cehă, că persoana solicitată V.J. este cercetată pentru săvârşirea unei infracţiuni de delapidare foarte gravă conform secţiunii 206 (1) (5) a C. pen., în conexiune cu infracţiunea de abuz de putere a unui funcţionar public conform secţiunii 329 (1) (3) C. pen. ceh, constând în aceea că :
„Acuzatul a comis o infracţiune, cu toate că era conştient că acestea erau fondurile altcuiva, cu intenţia de a se îmbogăţi pe sine sau pe altcineva, ca executor judecătoresc al Biroului de Executări din Praga - Vest, a fost determinat prin depunerea unui depozit în valoare de 80.269,144 CZK de la compania obligată G.G. a.s., şi când procedurile de executare au fost îndeplinite de partea obligată, deschis la Banca K. a.s., el a retras aceste fonduri la 15 decembrie 2011, în depozitul Biroului de Executări Praga-Vest, din care au fost deturnaţi ilegal într-un mod neidentificat cel puţin 80.269,144 CZK. Acesta a comis infracţiunea ca funcţionar public care îşi exercită autoritatea într-un mod care contravine altor reglementări legale, atunci când a acţionat în contradicţie cu actul 120/2011 Coli. pentru executori şi activităţile executorilor -Reglementările Executorilor, aşa cum sunt amendate de actul nr. 281/2009 Coli, a încălcat în special prevederea de la secţiunea 12 a actului citat, de a respecta Constituţia Republicii Cehe şi alte legi şi reglementări legale, cauzând astfel o daună companiei G. G. a.s. în valoare de 80.269,144 CZK".
Conform mandatului european de arestare din data de 24 martie 2012, emis de Curtea Districtuală pentru Praga 8 - Republica Cehă, persoana solicitată urmează a executa o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani închisoare, fiind condamnată definitiv pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă conform secţiunii 250 (1) (3) b) act nr. 140/1961 Coli C. pen. ceh, constând în aceea că:
„La un moment care nu este specificat exact, probabil pe 22 decembrie 1998 şi 12 ianuarie 1999, probabil la sediul companiei S. a.s., unde era preşedinte şi director executiv, după înţelegerea anterioară cu inculpatul B. a emis factura x şi z pentru furnizarea tehnologiei de încălzire - o combinaţie între boilere cu gaz şi panouri solare, pretinzând că a produs şi livrat dispozitivul, şi a semnat un proces-verbal din 11 ianuarie 1999, unde compania S. a.s. era menţionată ca furnizorul obiectului în leasing, cu toată că ştia că obiectul nu a fost livrat, deoarece această activitate nu era obiectul de activitate al companiei Superior a.s. primind la data de 30.12.1998 numerar în valoare de 1.309.610,- CZK şi pe 22 ianuarie 1999 numerar în valoare de 1.159.416,48 CZK de la compania C. a.s., pe care inculpatul V. i-a transferat parţial în contul celeilalte companii a sale G.T. spol s.r.o unde este asociat unic, iar în continuare suma totală care a fost redusă la 69.026,50 CZK pe care i-a lăsat în conturile companiilor menţionate mai sus, la care era organ de drept public, şi apoi i-a înmânat inculpatului B. (suma de 2.400.000,- CZK) şi inculpatei K.".
S-a reţinut de către instanţa de fond că în cauză nu există motive de refuz al executării mandatului, în accepţiunea art. 98 din Legea nr. 302/2004 republicată, întrucât, pe de o parte, nu sunt întrunite condiţiile alin. (1) lit. a) al textului legal amintit, iar pe de altă parte executarea pedepsei aplicate, la care se face referire în mandatul din data de 24 martie 2012, emis de Curtea Districtuală pentru Praga 8 - Republica Cehă, nu s-a prescris (de altfel, acesta este un motiv opţional de refuz al instanţei, deci lăsat la latitudinea acesteia) şi nici de predare amânată sau condiţionată, în accepţiunea art. 112 din acelaşi act normativ. în plus, nu există nicio dovadă că persoanei solicitate nu i se vor garanta, de către autoritatea solicitantă, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, cu tot ce acestea includ.
S-a mai reţinut că este real că persoana solicitată a formulat cerere de azil politic, însă, raportat la motivele obligatorii de refuz a executării mandatelor europene de arestare, la faptul că persoana în cauză nu a solicitat clarificarea situaţiei acestei cereri, care din punctul de vedere al instanţei trebuie soluţionată în procedură accelerată, existenţa ei nu constituie o cauză de împiedicare a soluţionării cererilor formulate de autorităţile judiciare cehe, prioritate având Decizia Cadru transpusă în Legea nr. 302/204 republicată faţă de legea specială română, privind azilul în România.
Conform art. 113 din Legea nr. 302/2004 republicată, la cererea autorităţii judiciare emitente sau din oficiu, autoritatea judiciară de executare română va dispune remiterea în conformitate cu legea română a obiectelor care constituie mijloace materiale de probă sau au fost dobândite de persoana solicitată ca urmare a săvârşirii infracţiunii care stă la baza emiterii mandatului european de arestare, fără a aduce atingere drepturilor pe care statul român sau terţii le pot avea asupra acestora. în speţă, autorităţile judiciare cehe nu au formulat o astfel de cerere, pe de o parte, iar pe de altă parte, simpla dovadă de reţinere a unor bunuri ce dau conţinut dovezii existente la dosar, fără detalierea acestora pentru a se putea aprecia dacă potrivit legii române acestea constituie mijloace materiale de probă sau au fost dobândite ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni de către persoana solicitată, nu poate conduce automat la admiterea cererii formulată de procuror, în sensul remiterii acestor obiecte către statul solicitant.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs persoana solicitată şi a solicitat admiterea recursului, arătând că dispoziţiile art. 97 alin. (1) reprezintă o garanţie. A mai susţinut că a formulat cerere de azil politic, cererea sa aflându-se în curs de soluţionare pe rolul Judecătoriei Rădăuţi. A arătata că instanţa poate să constate că hotărârea care se executa s-a prescris, există dovezi că a fost întreruptă prescripţia şi că fapta aşa cum a fost descrisă în mandat nu corespunde cu infracţiunea de înşelăciunea prevăzută de C. pen. român, astfel că, nu este îndeplinită condiţia dublei incriminări.
Analizând recursul declarat, sub aspectele invocate precum şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (3) şi art. 38514 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de persoana solicitată V.J. este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare:
Principiile generale ale cooperării judiciare internaţionale în materia penală stabilite prin Legea nr. 302/2004 ce constituie dreptul comun în această materie şi dispoziţiile art. 84 din Legea nr. 302/2004 definesc mandatul european de arestare ca o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, emis în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate şi se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce în conformitate cu Decizia Cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.
Mandatul european se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce.
Înalta Curte, examinând actele dosarului constată că din conţinutul mandatelor europene de arestare rezultă că acestea au fost emise de către o autoritate judiciară competentă în scopul anchetării persoanei solicitate pentru săvârşirea unei infracţiuni de delapidare foarte gravă în conexiune cu infracţiunea de abuz de putere a unui funcţionar şi, totodată, persoana solicitată urmează a executa o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani închisoare, fiind condamnată definitiv pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă.
Mandatul european de arestare reprezintă un instrument prin care se realizează cooperarea judiciară internaţională, prin care a fost pus în aplicare principiul recunoaşterii reciproce a hotărârilor judiciare care presupun ca Decizia unei autorităţi judiciare a unui stat membru, prin care se cere arestarea şi predarea unei persoane, să fie recunoscută şi executată, fără alte formalităţi în celelalte state membre.
Raţiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura că infractorii nu se pot sustrage justiţiei pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în faţa justiţiei statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.
Dat fiind caracterul special al procedurii în această materie, potrivit art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, opoziţia persoanei solicitate la predare nu se poate baza decât pe invocarea existenţei unei erori cu privire la identitatea acesteia sau a unui motiv de refuz al executării mandatului european de arestare.
În ceea ce priveşte susţinerea persoanei solicitate în sensul că a fost judecat fără a fi citat şi fără a fi prezent, Înalta Curte constată că aceste susţineri nu are suport, întrucât, în faţa instanţei de fond, aşa cum s-a consemnat în practicaua sentinţei, persoana solicitată a declarat că a aflat în cursul anului 2005 de condamnarea sa la pedeapsa de 3 ani cu suspendarea executării şi totodată că a fost prezent la proces. A menţionat că în luna octombrie 2011 s-a dispus ca pedeapsa de 3 ani să fie executată în regim de detenţie şi împotriva acestei hotărâri apărătorul său a formulat apel, însă nu a fost chemat.
Totodată, se constată că cele două mandate îndeplinesc cerinţele de conţinut şi formă prev. de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată şi nu este în competenţa instanţei învestite cu soluţionarea cererii de executare a mandatului european de arestare să constate existenţa faptelor imputate şi temeinicia acuzaţiilor, operand principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce, aşa cum este stabilit în art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
Înalta Curte constată că faptele reclamate se regăsesc printre cele enumerate în art. 96 alin. (1) din acelaşi act normativ, la pct. 20, context în care, raportat şi la durata pedepsei, nu vor fi supuse verificării îndeplinirii condiţiei dublei incriminări.
De altfel, din examinarea dispoziţiilor art. 84, art. 99, art. 102, art. 103 şi art. 108 din Legea nr. 302/2004 privitoare la punerea în executare a mandatului european de arestare se constată că judecătorul român hotărăşte asupra arestării şi predării persoanei solicitate, numai după ce, potrivit legii, a verificat în prealabil, dacă au fost respectate condiţiile necesare referitoare la emiterea mandatului, el neputându-se pronunţa cu privire la temeinicia urmăririi sau la oportunitatea arestării, decât cu atingerea principiului referitor la recunoaşterea hotărârilor penale, ceea ce nu este admisibil.
Verificând hotărârea atacată, în raport de dispoziţiile art. 102 din Legea nr. 302/2004, se constată că în mod corect instanţa de fond a apreciat că sunt îndeplinite cerinţele impuse de aceste texte legale, neexistând impedimente legale care să justifice respingerea cererii Parchetului privind arestarea persoanei solicitată şi predarea acesteia autorităţilor judiciare ale statului ceh.
Persoana solicitată nu a fost de acord cu predarea sa autorităţii emitente a mandatelor, invocând prescripţia, şi precizând că nu renunţă la principiul specialităţii, însă acesta nu este un motiv de refuz al mandatelor europene de arestare în accepţiunea disp art. 98 din Legea nr. 302/2004 şi totodată nu există indicii că nu îi vor fi garantate de autoritatea cehă dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, constatându-se că măsura arestării fost luată cu respectarea dispoziţiilor evocate ale art. 102 din Legea nr. 302/2004, a drepturilor şi garanţiilor procesuale ale persoanei solicitate.
În ceea ce priveşte susţinerea persoane solicitate referitoare la cererea de azil formulată, Înalta Curte apreciază că acesta nu constituie un impediment la arestarea şi predarea persoanei solicitate, raportat la dispoziţiile art. 98 din Legea nr. 302/2004, referitoare la motivele de refuz al executării mandatelor.
Faţă de considerentele ce preced se constată că hotărârea atacată a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale, nu există temeiuri de refuz a punerii în executare a mandatului european de arestare şi în consecinţă, Înalta Curte în baza art. 38515 pct. 1 lit b) din C. pen. urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată V.J.
Totodată, în baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul persoană solicitată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată V.J. împotriva sentinţei penale nr. 39 din 29 martie 2012 a Curţii de Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta persoană solicitată la plata sumei de 180 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limbă cehă se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1055/2012. Penal. înlocuirea măsurii... | ICCJ. Decizia nr. 1043/2012. Penal → |
|---|
