ICCJ. Decizia nr. 1055/2012. Penal. înlocuirea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1055/2012
Dosar nr. 2574/1/2012
Şedinţa publică din 5 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 29 martie 2012 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 702/57/2011 în baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 145 C. proc. pen. a înlocuit măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpaţii V.A., B.D.I., B.I.Ş., D.A.V., O.M.F., S.C.M., B.F.B., L.A.I., S.L.L., O.C.C., S.M. şi N.I. cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu inculpaţii au fost obligaţi să respecte următoarele dispoziţii, conform prevederilor art. 145 alin. (11) rap. la art. 1451 alin. (2) C. proc. pen.:
Să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
Să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat; să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura;
Să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme;
În baza art. 145 alin. 12 C. proc. pen. a impus inculpaţilor ca pe durata măsurii să nu ia legătura, şi să nu comunice direct sau indirect, cu persoanele împreună cu care au săvârşit fapta şi martorii încuviinţaţi în cauză.
A dispus punerea în libertate a inculpaţilor V.A., B.D.I., B.I.Ş., D.A.V., O.M.F., S.C.M., B.B., L.A.I., S.L.L., O.C.C., S.M. şi N.I., la rămânerea definitivă a prezentei încheieri dacă nu sunt arestaţi în altă cauză.
Prin încheierea din 29 martie 2012 a dispus îndreptarea erorii materiale cuprinse în minuta şi dispozitivul încheierii penale pronunţată la data de 29 martie 2012 şi a introdus următorul aliniat „în baza art. 145 alin. (3) C. proc. pen. rap. la art. 145 alin. (11) C. proc. pen. atrage atenţia inculpaţilor V.A., B.D.I., B.I.Ş., D.A.V., O.M.F., S.C.M., B.B., L.A.I., S.L.L., O.C.C., S.M. şi N.I. că în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau obligaţiilor menţionate mai sus, se va lua faţă de ei măsura arestării preventive."
A reţinut instanţa că nu există date concrete din care să rezulte că inculpaţii, lăsaţi în libertate, vor săvârşi acelaşi gen de infracţiuni, pentru că prin aplicarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea se restrânge în mod semnificativ libertatea de circulaţie a inculpaţilor, care nu se mai pot deplasa în afara localităţii fără a anunţa, iar în situaţia contrară aceştia pot fi plasaţi din nou în arest. în concordanţă cu bogata jurisprudenţă C.E.D.O (cauzele Lettelier şi Tomasi c. Franţei, Ringeisen şi Neumeister c. Austriei, Calmanovici, Scundeanu, Tărău, Mihuţă c. României), instanţa a arătat că privarea de libertate nu trebuie să se limiteze la gravitatea infracţiunilor, examinând în mod pur abstract necesitatea prelungirii acesteia, ci trebuie demonstrat că punerea în libertate ar tulbura în mod real ordinea publică. De asemenea, prin gravitatea lor deosebită şi prin reacţia publicului la săvârşirea lor, anumite infracţiuni pot genera tulburări sociale care să justifice arestarea preventivă, cel puţin o anumită perioadă de timp. Totuşi, un astfel de pericol scade în mod necesar în timp şi, prin urmare, autorităţile judiciare trebuie să prezinte motive mai specifice care să justifice persistenţa motivelor detenţiei .
A constatat că nu s-au administrat probe noi care să justifice necesitatea menţinerii inculpaţilor în stare de arest, iar atitudinea inculpaţilor de negare a săvârşirii faptelor nu poate constitui singur, un argument suficient pentru menţinerea în arest a inculpaţilor, dimpotrivă ar aduce atingere drepturilor inculpaţilor de a nu face declaraţii şi de a nu contribui la propria incriminare. A mai constatat că în cauză nu s-a evidenţiat existenţa pericolului sustragerii inculpaţilor de la judecată, şi, în fapt, dacă ar fi existat în mod real un astfel de pericol parchetul ar fi solicitat arestarea şi pe temeiul art. 148 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Nu în ultimul rând, a reţinut că încă de la momentul arestării preventive parchetul a ales să dispună în privinţa unora dintre inculpaţii/învinuiţii din prezenta cauză măsuri mai puţin restrictive de libertate, cu toate că, gravitatea acuzaţiilor este aceeaşi, circumstanţele personale sunt în genere favorabile tuturor persoanelor cercetate, singura diferenţiere fiind de ordin "cantitativ", respectiv al numărului de acte materiale reţinute în sarcina fiecărui inculpat. Mai mult, în aceeaşi cauză, instanţele au dispus soluţii de luare a unei măsuri mai puţin restrictive faţă de alţi inculpaţi, aflaţi în situaţii identice, un argument în plus ce vine să susţină schimbarea temeiurilor iniţiale ale arestării.
Împotriva încheierii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Alba Iulia şi a solicitat admiterea recursului şi menţinerea stării de arest a inculpaţilor, arătând ca în mod greşit a fost înlocuită măsura arestării preventivă cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, întrucât cei 12 inculpaţi au fost trimişi în judecata pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire şi aderare la un grup infracţional, ce a avut ca obiectiv săvârşirea de infracţiuni de furt cu consecinţe deosebit de grave pe teritoriul mai multor state. A arătat că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei masuri, infracţiunile săvârşite au un grad de pericol deosebit de ridicat, pe timp îndelungat, transfrontalier cu consecinţe deosebit de grave. Din actele dosarului rezulta că inculpaţii sunt recidivişti şi au fost trimişi în judecata pentru acelaşi gen de infracţiuni.
Analizând recursul declarat, sub aspectele invocate precum şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (3) şi art. 38514 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Alba Iulia este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare:
Inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor:
V.A. pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen. cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.
B.D.I. pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen. cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.
B.I.Ş. pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen. cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.
D.A.V. pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 293 alin. (1) C. pen., art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001, art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001 cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.
O.M.F. pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen. cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.
B.F.B. pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen., cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.
S.C.M. pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen. cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.
L.A.I. pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen. cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.
O.C.C. pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.
S.M. pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplic.art. 37 lit.a) C. pen., art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen., cu aplic.art. 37 lit. a) C. pen. cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.
S.L.L. pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen., art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.
În fapt, s-a reţinut că de circa doi ani, a fost constituit un grup infracţional organizat iniţiat de către inculpaţii V.A. şi L.F.R. în scopul săvârşirii de furturi calificate cu consecinţe deosebit de grave în ţări U.E. precum Franţa, Italia, Olanda şi Grecia. Ca membri ai grupării au fost recrutaţi inculpaţii B.I.I., B.D.I. şi B.I.Ş., aceştia având atribuţia de a identifica utilaje agricole, modalitatea de păstrare şi depozitare folosită de proprietari, identificarea căilor de acces pentru pătrunderea prin efracţie, identificarea şi neutralizarea eventualelor sisteme de alarmă, verificarea utilajelor sub aspectul dotări cu sistem de urmărire GPRS. După executarea tuturor acestor operaţiuni, cei trei membri ai grupului organizat executau efectiv operaţiunea de sustragere a utilajelor. Anterior ultimei etape, cei trei comunicau telefonic liderilor grupului tipul utilajelor, marca, capacitatea cilindrică, anul de fabricaţie, numărul actelor de utilizare şi starea fizică a acestora, precum şi dacă sunt prevăzute cu accesorii (încărcător frontal, grape etc). Transportul în străinătate s-a afirmat că a fost asigurat prin intermediul inculpatului O.C.C.
Cei doi lideri le comunicau celor trei membri dacă utilajele identificate merită să fie sustrase, în sensul că puteau fi uşor valorificate „la negru" şi sumele care puteau fi obţinute erau importante.
După toate acestea, V.A. şi L.F.R. identificau în reţeaua Internet, pe site-ul Bursei de Transporturi Internaţionale de Mărfuri, firme de transport care deţineau mijloace de transport adecvate. Apoi, intrau în contact cu reprezentantul firmei respective şi solicitau efectuarea unor transporturi de utilaje agricole din alte ţări U.E. către România, precizând locul şi data încărcării utilajelor.
Odată antamat mijlocul de transport, liderii grupului puneau în legătură membrii grupului care se aflau în străinătate pentru realizarea furtului cu şoferii acestuia pentru a reuşi să se întâlnească în apropierea locului de unde urma să se realizeze sustragerea.
După comiterea furtului, inculpatul B.I.I., cu ajutorul unui laptop, al unei imprimante şi al unui CD, falsifica o comandă către firma de transport, o factură şi o scrisoare de trăsură, pentru ca în cazul în care camionul era oprit pe drumul spre România de către organele de poliţie sau reprezentanţi ai autorităţii vamale, şoferul să poată justifica transportul.
Imediat după ce se comunica inculpaţilor V.A. şi L.R. marca şi tipul utilajelor sustrase, aceştia căutau cumpărători interesaţi de achiziţionarea acestora.
S-a mai reţinut că din grupul infracţional a făcut parte şi inculpatul I.C.D., care ulterior împreună cu inculpatul D.A.V., şi prin atragerea altor persoane, O.M.F., B.F.B., L.A.V., au dezvoltat propria grupare infracţională. în privinţa inculpatului S.C.M. se reţine de către acuzare că ar fî transportat un număr de trei tractoare de la locul sustragerii până în localitatea D.
Pentru a îngreuna descoperirea utilajelor la o parte dintre ele s-a procedat la modificarea seriilor cu ajutorul inculpatului S.L.L.
O parte din bunurile pretins furate se susţine că ar fi fost valorificate cu sprijinul inculpaţilor K.C.P., S.M., B.C.D., R.Ş.F.
Inculpaţii V.A., B.D.I., B.I.Ş., au fost arestaţi preventiv la data de 11 decembrie 2010 prin încheierea penală nr. 59/2010 a Tribunalului Hunedoara, inculpaţii D.A., O.M.F., B.F., S.C., L.A.I., au fost arestaţi preventiv la 24 ianuarie 2011 prin încheierea penală nr. 3/2011 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, iar inculpaţii O.C.C., S.M. şi S.L.L. au fost arestaţi la 15 aprilie 2011 prin încheierea nr. 17/2011 pronunţată de Tribunalul Hunedoara.
Potrivit dispoziţiilor art. 139 alin. (1) C. proc. pen., măsura arestării preventive luată se înlocuieşte cu o altă măsură preventivă când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
Înalta Curte constată că în mod corect a apreciat Curtea de Apel Alba Iulia că la acest moment procesual s-au schimbat temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, faţă de circumstanţele personale ale inculpaţilor, împrejurarea că în cauză nu s-au relevat probe care să dovedească existenţa riscului ca inculpaţii odată eliberaţi să poată influenţa cursul procesului şi nici să comită pe viitor infracţiuni de aceeaşi natură.
Totodată, Înalta Curte apreciază că obligaţiile ce au fost stabilite în sarcina inculpaţilor, respectiv să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi, să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori sunt chemaţi, să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura, să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme, să nu ia legătura, şi să nu comunice direct sau indirect, cu persoanele împreună cu care au săvârşit fapta şi martorii încuviinţaţi în cauză, oferă suficiente garanţii pentru realizarea scopului măsurilor preventive.
În condiţiile art. 5 parag. 3 din C.E.D.O., inculpatul arestat preventiv are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil şi de a fi eliberat în cursul procedurii, în cauza de faţă instanţa reţine că oportunitatea punerii în libertate a inculpaţilor prin înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea este oportună prin stadiul actual al procedurii cât şi faţă de durata arestării preventive a inculpaţilor V.A., B.D.I., B.I.Ş., arestaţi la data de 11 decembrie 2010, inculpaţii D.A., O.M.F., B.F., S.C., L.A.I., arestaţi la data de 24 ianuarie 2011, inculpaţii O.C.C., S.M. şi S.L.L. arestaţi la data de 15 aprilie 2011.
În conformitate cu dispoziţiile art. 5 parag. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenţia consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres şi limitativ, de dispoziţiile art. 5 parag. 1 lit. c) din C.E.D.O.
Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în fata autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
În materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, la legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern. Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca arestarea preventivă a unei persoane şi menţinerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile Convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
Conform jurisprudenţei C.E.D.O., măsura arestării preventive este o măsură de excepţie şi aceasta trebuie luată doar în situaţia în care nici una dintre celelalte măsuri preventive prevăzute de dispoziţiile art. 136 C. proc. pen. nu este potrivită datelor speţei, fiind patru motive fundamentale acceptabile pentru arestarea preventivă a unui acuzat suspectat că a comis o infracţiune: pericolul ca inculpatul să fugă, riscul ca inculpatul, odată pus în libertate, să împiedice administrarea justiţiei, să comită noi infracţiuni sau să tulbure ordinea publică.
Înalta Curte constată că în mod corect a apreciat Curtea de Apel Alba Iulia că nu există date concrete din care să rezulte că inculpaţii, lăsaţi în libertate, vor săvârşi acelaşi gen de infracţiuni, pentru că, prin aplicarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea se restrânge în mod semnificativ libertatea de circulaţie a inculpaţilor care nu se mai pot deplasa în afara localităţii fără a anunţa, iar în situaţia contrară aceştia pot fi plasaţi din nou în arest.
Astfel, obligaţiile stabilite în sarcina inculpaţilor oferă suficiente garanţii pentru realizarea scopului măsurilor preventive.
În consecinţă, Înalta Curte în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. -Serviciul Teritorial Alba Iulia.
În baza art. 192 alin. (6) C. proc. pen., cheltuielilor judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lăngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. -Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva încheierii din 29 martie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 702/57/2011, privind pe inculpaţii V.A., B.D.I., B.I.Ş., D.A.V., O.M.F., S.C.M., B.F.B., L.A.I., S.L.L., O.C.C., S.M. şi N.I.
Obligă recurenţii inculpaţi N.I., B.D.I., B.I.Ş. şi B.F.B. la plata sumei de câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariile pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenţii inculpaţi V.A., D.A.V., O.M.F., S.C.M., L.A.I., S.L.L., O.C.C. şi S.M. la plata sumei de câte 125 RON cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 25 RON, reprezentând onorariile pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1059/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1053/2012. Penal → |
|---|
