ICCJ. Decizia nr. 1060/2012. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1060/2012
Dosar nr. 703/44/2011
Şedinţa publică din 6 aprilie 2012
Asupra recursurilor de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 28 martie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, investită cu judecarea apelurilor declarate de inculpaţii B.S., B.I., M.J., P.D., P.Ş.C., R.V. şi V.A. împotriva Sentinţei penale nr. 297 din 8 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia penală, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor B.S., B.I., M.J., P.D., P.Ş.C., R.V., V.A.
Totodată au fost respinse cererile formulate de inculpaţii B.S., M.J., P.D. şi V.A., privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara.
Pentru a se hotăra astfel s-a reţinut că inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen.
S-a mai arătat că măsura arestării preventive a inculpaţilor a fost luată în baza art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în sensul că pedepsele prevăzute de lege pentru infracţiunile presupus a fi săvârşite de aceştia sunt mai mari de 4 ani închisoare şi că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. S-a apreciat că pericolul social al unei fapte prevăzute de legea penală rezultă din atingerea pe care acea faptă a adus-o sau, în mod obiectiv, poate să o aducă unei valori pe care legea penală o apără. Este vorba aşadar, nu numai de o atingere actuală, efectiv produsă, asupra unei valori ci, mai cu seamă, de atingeri viitoare, oricând posibile.
Periculozitatea socială a infracţiunii rezidă, prin urmare, atât în răul pe care fiecare infracţiune îl produce într-un caz determinat, cât şi în perspectivă că, în condiţii similare, faptele de acelaşi tip să se repete, să devină un fenomen.
Caracterul social al pericolului rezultă din împrejurarea că el vizează valori şi rânduieli sociale, că faptele care îl creează tulbură desfăşurarea normală a relaţiilor statornicite între membrii societăţii, că provoacă nemulţumire, teamă şi îngrijorare pentru ceea ce s-a săvârşit şi s-ar mai putea comite, prin încălcarea legii penale, în cadrul colectivităţii.
Inculpaţii nu au indicat şi nici instanţa nu a identificat vreo probă, din care să reiasă că s-au fi modificat temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor.
S-a mai arătat că inculpaţii au fost condamnaţi, în primă instanţă, prin Sentinţa penală nr. 297 din 08 aprilie 2011 a Tribunalului Galaţi, la pedepse cuprinse între 12 ani şi 17 ani închisoare, hotărâre care, deşi nedefinitivă, s-a pronunţat asupra existenţei faptelor imputate inculpaţilor şi asupra vinovăţiei acestora.
În ceea ce priveşte caracterul rezonabil al duratei măsurii arestării preventive a inculpaţilor, aşa cum a statuat CEDO, în multiple hotărâri, acesta trebuie calculat în funcţie de complexitatea cauzei, ce este dată, între altele, de numărul mare de inculpaţi şi de părţi vătămate.
Pentru aceleaşi argumente, au fost respinse cererile formulate de inculpaţi, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă mai puţin restrictivă de drepturi, respectiv, măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara, precum şi cea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul V.A.
împotriva acestei încheieri, inculpaţii B.S., B.I., M.J., P.D., P.Ş.C., R.V. şi V.A. au declarat, în termen legal, recurs, solicitând, casarea încheierii şi, pe fond revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acestei măsuri cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea.
Recursurile sunt nefondate.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În raport cu stipulaţiile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 23 din Constituţia României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că aceasta a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârşirii unei noi infracţiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, asigurarea desfăşurării în bune condiţii a procesului penal.
Pericolul pentru ordinea publică îşi găseşte expresia şi în starea de nelinişte, în sentimentul de insecuritate în rândul societăţii, generat de faptul că persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni grave sunt cercetate şi judecate în stare de libertate.
Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpaţilor, înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se presupune că au fost săvârşite faptele, care prezintă un grad ridicat de pericol social - inculpaţii fiind trimişi în judecată şi condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen.
Aşa fiind, Curtea constată că protejarea ordinii publice şi asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal fac necesară menţinerea arestării preventive a inculpaţilor B.S., B.I., M.J., P.D., P.Ş.C., R.V. şi V.A., context în care examinarea cererilor privind înlocuirea măsurii cu o alta mai puţin restrictivă devine inutilă.
Recursurile declarate învederându-se, aşadar, nefondate, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respinse.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpaţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.S., B.I., M.J., P.D., P.Ş.C., R.V. şi V.A.
Împotriva încheierii din 28 martie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 703/44/2011.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1114/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1059/2012. Penal → |
|---|
