ICCJ. Decizia nr. 1172/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Primirea de foloase necuvenite (art.256C.p.), traficul de influenţă (art.257 C.p.), falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.), infracţiunea de spălar

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1172/2012

Dosar nr. 1767/33/2011

Şedinţa publică din 13 aprilie 2012

Asupra recursurilor de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 30 martie 2012, la dosarul de fond al cauzei s-a înregistrat cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată pe seama inculpatului S.C.M. de apărătorul ales al acestuia.

Prin cererea de liberare provizorie sub control judiciar - cerere în care inculpatul a învederat în mod expres faptul că are cunoştinţă de prevederile art. 160¹⁰ C. proc. pen. - s-a învederat că, după ce se va constata admisibilitatea în principiu a acesteia, se va putea reţine cu uşurinţă faptul că petentul inculpat nu se află în niciuna dintre situaţiile avute în vedere de legiuitorul român în al II-lea alineat al art. 160² C. proc. pen.

S-a învederat că, conform deciziei nr. 17/2011 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în recurs în interesul legii, într-o a doua etapă, cea a temeiniciei cererii, instanţa verifică: condiţiile reţinute de art. 160² alin. (2) C. proc. pen., privind dalele din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat: a) să săvârşească alte infracţiuni, b) că acesta va încerca zădărnicirea aflării adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distragerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, şi c) în ce măsură buna desfăşurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului.

a) Inexistenţa datelor cu privire la necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni.

Cu privire la acest aspect, s-a învederat instanţei că inculpatul nu are antecedente penale şi nu a fost implicat în derularea vreunei proceduri judiciare finalizate cu o soluţie de netrimitere în judecată.

De asemenea, s-a arătat că persoana inculpatului reprezintă criteriul principal ce se impune a fi analizat din perspectiva riscului de a săvârşi noi infracţiuni. în acest sens, al importanţei majore a criteriului persoanei şi al preponderenţei, pe care el trebuie să-l aibă în acest context, s-au invocat considerentele Curţii Europene a Drepturilor Omului din Hotărârea Velyev c. Rusia.

Astfel, raportat la toate aceste circumstanţe, devine evident că nu există nicio probă care să susţină ideea că se impune privarea de libertate a inculpatului, din necesitatea de a-l împiedica pe acesta să săvârşească noi infracţiuni.

Un argument în plus vizavi de inexistenţa datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească noi infracţiuni îl constituia, inclusiv înlăturarea temeiului de arestare prevăzut de art. 148 lit. c) C. proc. pen., stabilindu-se că acest temei nu era şi nu a fost niciodată incident în cauză. în consecinţă, raportat la acest motiv s-a apreciat că nu există niciun temei care să justifice privarea de libertate în continuarea inculpatului.

b) Zădărnicirea aflării adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, prin alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte nu poate fi luată în considerare ca şi piedică reală a acordării beneficiului acestei măsuri.

Întrucât această condiţie prevăzută de art. 160² alin. (2) este identică celei prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. b) s-a susţinut că reperele jurisprudenţiale formulate de C.E.D.O. în această din urmă problemă sunt mutaţia mutandis aplicabile în materia liberării provizorii sub control judiciar.

Astfel, C.E.D.O. a arătat că, în aprecierea privind existenţa şi actualitatea pericolului de zădărnicire a adevărului, se impune o analiză a modalităţii în care mai poate fi în mod efectiv zădărnicit adevărul printr-o activitate ilicită de denaturare desfăşurată de cel în cauză.

S-a statuat că, în măsura în care mijloacele de probă, esenţiale pentru cauză, au fost administrate, menţinerea unei masuri privative de libertate în considerarea acestui aspect nu se mai justifică.

Martorii audiaţi au confirmat că primarul nu avea vreo atribuţie de serviciu în legătură cu contractul de salubrizare şi firma B. nu a fost favorizata în niciun fel. Oricum, împrejurarea dacă primarul avea atribuţii de serviciu în legătura cu contractul de salubrizare, nu este o problemă de fapt, care să se probeze cu martori, ci este exclusiv o problemă de drept care rezultă din dispoziţiile legilor speciale (Legea nr. 101/2006 etc.)

c) Inexistenţa unor motive concrete care să conducă la concluzia că lăsarea în libertate a inculpatului ar afecta buna desfăşurare a procesului penal.

O ultimă verificare pe care trebuie să o facă instanţa, conform deciziei obligatorii a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este aceea dacă lăsarea în libertate sub control judiciar a inculpatului poate influenţa negativ buna desfăşurarea procesului penal.

Raţionamentul, pentru care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a impus o asemenea verificare, reiese din coroborarea prevederilor art. 136 alin. (1) din C. proc. pen., referitoare la scopul masurilor preventive (printre care apare şi buna desfăşurare a procesului penal) cu prevederile art. 136 alin. (2) C. proc. pen. care arată că scopul acestor măsuri poate fi atins şi prin liberarea provizorie sub control judiciar.

Astfel, buna desfăşurare a procesului penal se raportează la celeritatea judecaţii, evitarea amânării cauzei din motive imputabile inculpatului, cum ar fi lipsa acestuia de la judecarea cauzei, lipsă care ar face imposibilă administrarea anumitor probe.

De asemenea, acest motiv nu poate fi analizat decât tot prin raportate la circumstanţele personale ale inculpatului, întrucât doar în acest mod, se poate verifica în ce măsură ar exista în mod real, riscul afectării bunei desfăşurări a procesului penal. După cum deja s-a demonstrat, aceste circumstanţe sunt în totalitate favorabile admiterii cererii, reprezentând inclusiv o garanţie în plus că acesta va respecta obligaţiile impuse de instanţă.

Mai mult decât atât, nu s-ar putea face abstracţie nici de momentul procesual la care se află cauza. Astfel, la acest moment urmărirea penală a fost finalizată, s-a procedat la citirea actului de sesizare precum şi la ascultarea inculpaţilor. Până la acest moment nu a fost identificat niciun element care să creeze măcar suspiciunea teoretică că, lăsat în libertate, inculpatul va încerca să afecteze buna desfăşurare a procesului penal, ci, din contră, acesta şi-a exprimat, aproape la fiecare termen de judecată, dorinţa ca acest proces sa se finalizeze cât mai repede. Aşadar, nici raportat la acest ultim motiv nu ar rezulta o necesitate reală de a-l priva pe inculpat de libertate şi, în consecinţă, s-a reiterat solicitarea adresată instanţei de a admite prezenta cerere şi de a nu cădea în capcana menţinerii măsurii arestării din pură inerţie şi în baza unor pure speculaţii.

S-a mai arătat că admiterea prezentei cereri formulate se impune şi pentru că, potrivit deciziei înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie anterior menţionată, instanţa de judecată, în cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat atestarea preventivă subzistă, verifică în ce măsura buna desfăşurare a procesului penal este ori nu împiedicata de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune a învinuitului ori inculpatului.

Cu alte cuvinte, subzistenţa temeiurilor de arestare reprezintă condiţia premisă pentru dispunerea liberării provizorii sub control judiciar. Logic, această premisă conduce la concluzia că, pentru a refuza liberarea pe considerente de netemeinicie, instanţa trebuie să constate existenţa unor temeiuri mai puternice decât cele avute în vedere, îndeobşte, la luarea măsurii arestării preventive, cate să justifice convingerea că lăsarea inculpaţilor în libertate, sub control judiciar, nu este totuşi oportună.

- Raportat la natura şi gravitatea faptelor comise, precum şi la circumstanţele personale ale inculpatului.

În primul rând, s-a considerat că, temeinicia unei cereri de liberare provizorie se apreciază în funcţie de circumstanţele ce ţin de natura şi gravitatea faptelor comise şi de circumstanţei personale ale inculpatului. Cu privire la acest al doilea criteriu, s-a considerat binevenită această precizare dat fiind că, în nenumărate rânduri, s-a apreciat că circumstanţele de ordin personal respectiv lipsa antecedentelor penale, conduita procesuală adoptată, situaţia profesională, socială şi familială, va fi examinată într-un moment procesual ulterior, apreciere în totală contradicţie cu prevederile art. 136 alin. (8) C. proc. pen., potrivit căruia alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face ţinându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracţiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele şi alte situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura.

Cu toate acestea, ori de câte ori s-a analizat necesitatea privării de libertate a inculpatului din această perspectivă, singurul argument adus de instanţă a fost faptul că activitatea presupus infracţională a inculpatului este legată de persoana inculpatului A.S., primar al localităţii, şi atribuţiile de serviciu ale acestuia, astfel că interesul public este unul major deoarece consecinţele acţiunilor acestora sunt de natură a afecta o întreagă comunitate. Ori, circumstanţele de ordin personal al inculpatului, cu referire strictă la acesta au contrazis concluzia că liberarea provizorie ar crea pericol pentru ordinea publică.

Cu toate acestea judecătorii au considerat că, datorită calităţii celuilalt inculpat, punerea în libertate a numitului S.C. nu este posibilă întrucât ar fi tulburată ordinea publică, fără a lua în considerare circumstanţele personale ale inculpatului. Un astfel de raţionament devine inacceptabil şi vădit în contradicţie inclusiv cu principiul răspunderii personale.

Pentru a stabili că prin admiterea unei cereri de liberare provizorie s-ar produce o tulburare a ordinii publice, judecătorul este obligat să se raporteze exclusiv la persoana celui care a făcut cererea şi să existe probe în susţinerea acestui motiv.

În plus, argumentul, anterior menţionat, nu doar că este în vădită neconcordanţă cu principiul răspunderii personale, dar chiar acceptându-l se observă că acesta conduce la o gravă inechitate procesuală. Astfel, nu se înţelege de ce raportat la calitatea de fost primar a inculpatului A.S. s-ar impune privarea de libertatea numitului S.C.M., în timp ce, faţă de celelalte două inculpate, din prezent cauză, nu s-a dispus luarea nici unei măsuri preventive, chiar dacă şi activitatea acestora era în legătura directă cu cel dintâi inculpat. Aceasta raportare la ceilalţi coacuzaţi din perspectiva strictă a echităţii o face şi C.E.D.O. atunci când analizează legalitatea şi temeinicia unei măsuri privative de libertate: „în plus, Curtea observă că ceilalţi doi co-inculpaţi nu au fost reţinuţi şi nu exista nimic în dosar care să sugereze că acest fapt a afectat cursul corespunzătoare a procedurii"- Hotărârea Malik c. Poloniei, din 4 iulie 2006, par. 48

În ceea ce priveşte natura şi gravitatea faptelor nu trebuia pierdut din vedere faptul că, un element important în aprecierea gravităţii faptei, îl constituie conform jurisprudenţei C.E.D.O. şi caracterul violent/non-violent al faptei imputate. C.E.D.O. cere o mult mai mare rigurozitate în aprecierea existenţei unor temeiuri care să justifice privarea de libertate atunci când inculpatului îi este imputata comiterea unei fapte non-violente: „Având în vedere cete de mai sus şi constatând că infracţiunile de care reclamantul a fost acuzat, chiar dacă sunt sancţionate cu o sancţiune severă, nu au fost crime violente (.), Curtea concluzionează că motivele invocate de către autorităţile naţionale nu ar putea justifica perioada totală de detenţie a reclamantului".- Hotărârea Kaprzyk c. Poloniei din 21 octombrie 2009, par. 41

De asemenea, gravitatea deosebită a faptelor nu era prin ea însăşi suficientă pentru susţinerea necesitaţii menţinerii acestei măsurii excepţionale a arestului preventiv. în mod evident, probele concrete că liberarea provizorie a inculpatului ar conduce la existenţa unui pericol pentru ordinea publică trebuiau să se refere la elemente extrinseci faptelor imputate, căci pericolul pentru ordinea publici reprezentat de comiterea faptelor urmează să fie valorificat prin funcţia punitivă şi represivă a sancţiunii penale.

Pare superfluu că, în susţinerea acestor idei, de necesitate a unor probe concrete, care să vizeze exclusiv teza probatorie a existenţei unui pericol concret pentru ordinea publică să fie făcută o referire la multitudinea condamnărilor pe care România le-a primit la C.E.D.O. tocmai în temeiul unei abordări generice, stereotipe şi neparticularizate la circumstanţele speţei a condiţiei privind pericolul concret pentru ordinea publică. Au fost invocate cauzele Calinanovici c. României, cauza Irinel Popa şi alţii c României, cauza Tarău c. României, cauza Tiron o României, cauza Jiga c. României, cauza Miluită c. României, cauza Begu c. României.

Curtea a arătat de nenumărate ori că odată cu trecerea timpului acest pericol se diminuează, devenind din ce în ce mai puţin pertinent odată cu trecerea timpului. în plus, Curtea a arătat că în lipsa unei argumentaţii cu privire la imposibilitatea recursului la alte măsuri preventive - precum eliberarea sub control judiciar sau pe cauţiune - de la un moment dat încolo detenţia preventiva a unei persoane nu mai este justificată - Hot. Jaworski c. Poloniei din 28 martie 2006 (în acelaşi sens, Hot. Kubicz c. Poloniei din 28 martie 2006, Hot. Radoslav Popov c. Bulgariei din 2 noiembrie 2006, Hot. Hasan Ceylan c. Turciei din 23 mai 2006, ş.a.).

- Raportat la rezonanţa faptei.

Un alt argument invocat des în susţinerea existenţei unui pericol de tulburare a ordinii publice părea să fie cel referitor la faptul că rezonanţa faptei de genul celei presupus a fi comise de inculpat e actuală şi suscită interes cel puţin sub aspectul modului de acţiune a organelor statului. Un asemenea argument practic conduce la concluzia că interesează mai puţin dacă lăsarea inculpatului în libertate provizorie ar putea conduce la tulburarea ordinii publice, aspectul cu adevărat important din această perspectivă fiind modul de acţiune a organelor statului. S-a învederat că, deşi este o practică încetăţenită a instanţelor de judecată de a lua măsuri preventive şi a le menţine, pe perioade îndelungate de timp, pentru a crea cetăţenilor imaginea de instanţe eficiente, scopul măsurilor preventive nu este cel de exemplaritate a lor, ci strict cel stabilit de art. 136 C. proc. pen.

În acest context, s-a arătat a fi superfluu să se mai menţioneze că o concepţie precum cea menţionată anterior, este în mod vădit contrară, atât dispoziţiilor legale interne, cât şi jurisprudenţei C.E.D.O., dat fiind faptul că dreptul la libertate şi siguranţă este un drept fundamental, iar orice atingere adusă acestuia trebuie să se înscrie în cazurile de excepţie, prevăzute expres de lege, să fie temeinic justificată şi necesară, celui în cauză fiindu-i oferite toate garanţiile împotriva unei privări de libertate arbitrare. Cu toate acestea, instanţele naţionale par să nu cunoască, într-un mod absolut inacceptabil, motivele pentru care se justifică privarea de libertate a unei persoane, ori printre acestea în mod cert nu figurează cel privitor la „necesitatea dovedirii că organele statului luptă împotriva corupţiei".

Raportat la acest aspect, s-a amintit că presiunea mass - media nu este şi nu trebuie să reprezinte un criteriu care să influenţele judecata cererii de liberare provizorie. Mai mult decât atât, s-a învederat că oricum interesul mass-media pentru prezenta cauză a fost generat de calitatea de primar a celuilalt inculpat şi nici pe departe nu are în vedere persoana inculpatului S.C.M.. în plus, chiar şi prin raportare la celălalt inculpat, arestat în cauză, s-a observat o scădere semnificativă a interesului mass-media pentru prezenta cauză. în consecinţă, şi din această perspectivă, a fost relevat faptul că analizată singular cauza, în ceea ce-l privea pe inculpatul S.C., opinia publică nu era interesată de derularea procesului penal.

Referitor la starea de sănătate a inculpatului s-a arătat că, aşa cum reiese din fişa sa medicală, inculpatul suferă de spondiloză cervico - lombară, acesta având nevoie de tratament conservator balneo - fizio - kinetoterapeutic şi de o reevaluare lunară neurochirurgicală. în absenţa acestor măsuri medicale, inculpatul poate ajunge la dureri lombare de o deosebită intensitate, putând ajunge în situaţia de a fi necesară o intervenţie chirurgicală. în baza respectivei fişe medicale inculpatului i-a fost asigurat tratamentul medical în cursul urmăririi penale, acesta fiind transportat zilnic la Spitalul de Recuperare Cluj, întrucât în sistemul A.N.P, acest lip de tratament nu poate fi asigurat. Deşi aspectele legate de problemele de sănătate ale inculpatului au fost învederate instanţei, la fiecare termen de judecată, privarea acestuia de libertate a fost menţinută, considerându-se că tratamentul de care acesta beneficiază este suficient. Cu toate acestea, s-a dovedit contrariul, inculpatul fiind internat în perioada 30 ianuarie 2012 - 15 februarie 2012 la Spitalul Penitenciar Dej tocmai datorita agravării stării sale de sănătate determinată de condiţiile de detenţie. Potrivit scrisorilor medicale din data de 07 februarie 2012 inculpatul a fost diagnosticat cu polidiscopatie cervico - dorso - lombară, lumbago cronic, microlitiază renala, lombosciatică dreapta, prostatita cronică, hipercolesterolemie şi aritmie extrasistolică ventriculară cls. III A. în consecinţă, devenea evident că starea de sănătate a inculpatului s-a agravat, acesta fiind diagnosticat cu afecţiuni inexistente la momentul arestării.

S-a considerat că se impune admiterea prezentei cereri şi din acest motiv, în caz contrar dreptul prev. de art. 3 din C.E.D.O. fiind unul pur formal şi teoretic în contradicţie totală cu jurisprudenţa CEDO.

În context, s-a arătat că starea de sănătate reprezintă un element ce trebuie luat în considerare atât la alegerea măsurii care se dispune, potrivit art. 136 alin. (8) C. proc. pen., cât şi la individualizarea acestora, cu alte cuvinte, aprecierea temeiniciei unei cereri de liberare nu se poate face cu ignorarea acestui aspect. Aşadar nu s-ar putea susţine că această circumstanţă, putea justifica doar o eventuală revocare a măsurii atunci când starea de sănătate face absolut imposibilă menţinerea acesteia, ci aceasta trebuie avută în vedere ori de câte ori se analizează necesitatea privării de libertate a unui inculpat. De altfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie recunoaşte importanţa acestui criteriu atunci când se analizează necesitatea privării de libertate a unei persoane. Astfel, într-o altă cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul Parchetului împotriva încheierii din 18 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti prin care s-a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului inclusiv din considerentul stării de sănătate a acestuia, reţinând că referitor la persoana inculpatului B.V.A., înalta Curte are în vedere datele referitoare la persoana acestuia: fost lucrător D.G.A., doctorand, lipsit de antecedente penale, are un domiciliu stabil şi o familie cu doi copii minori, precum şi probleme de sănătate, de natură cardiologică, cate se pot agrava datorită regimului de detenţie.

Astfel, dată fiind această situaţie s-a considerat că şi din acest motiv se impunea liberarea provizorie sub control judiciar.

Inculpaţilor cărora li s-au imputat fapte chiar mai grave decât cea imputată inculpatului S.C., au fost eliberaţi după perioade mult mai scurte de timp. Aşadar, chiar raportat la alte dosare de mare corupţie, s-a arătat că, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul S.C., privarea acestuia în continuare de libertate nu se poate face decât cu consecinţa unei grave inechităţi procesuale.

În mod constant instanţele care au analizat necesitatea privării de libertate a inculpatului au considerat că aceasta se impune datorită naturii şi gravitaţii faptei, datorită calităţii de primar a coinculpatului, activitatea inculpatului S.C. fiind în strânsă legătură cu cea desfăşurată de A.S., sau datorită faptului că era necesar să se demonstreze, opiniei publice, că organele statului luptă împotriva corupţiei. în acest caz, de ce doar inculpatul S.C. era privat în continuare de libertate, atâta timp cât celelalte persoane erau cercetate pentru aceleaşi fapte, activitatea acestora fiind de asemenea în strânsă legătură cu cea a inculpatului A.S., iar organele statului au afirmat, în mod constant, că luptă împotriva corupţiei nu împotriva faptelor de corupţie săvârşite de anumiţi inculpaţi.

Mai mult decât atât, această inechitate procesuală a existat încă de la momentul dispunerii măsurii. S-a constatat că, după aproximativ 5 luni de la arestare, inculpatul este în continuare privat de libertate în baza aceloraşi motive stereotipe.

Dată fiind perioada scursă de la momentul dispunerii măsurii şi dată fiind inechitatea procesuală existentă încă de la acel moment, s-a susţinut că nu se mai poate argumenta în niciun fel necesitatea menţinerii inculpatului în stare de arest.

Din punct de vedere formal această cerere, aşa cum s-a şi reţinut, de altfel, în şedinţa publică din 2 aprilie, este admisibilă în principiu, dar, pe fondul ei, instanţa de fond a constatat că există considerente pentru care se impune respingerea ei ca nefondată.

în continuare, instanţa de fond a expus considerentele pentru care apreciază că se justifică respingerea cererilor, formulate de fiecare dintre cei doi inculpaţi, privaţi în mod preventiv de libertate, în prezenta cauză, cereri care vizează revocarea măsurii preventive a arestului, respectiv înlocuirea acestei drastice măsuri preventive, fie cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, fie cu cea a obligării de a nu părăsi ţara.

Pe cale de consecinţă, considerentele fundamentează soluţia instanţei de menţinere a acestora în stare de arest preventiv, potrivit disp. art. 300² raportat la art. 160^b alin. (3) C. proc. pen.

Detaliat, inculpatul A.S. a fost deferit justiţiei la data de 22 decembrie 2011 sub acuza comiterii, în condiţiile concursului real de infracţiuni, a faptelor penale incriminate de:

- art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin (2) C. pen. (18 acte materiale);

- art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), rap. la art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (19 acte materiale);

- art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 prev. cu aplicarea art. 41 alin (2) C. pen. (19 acte materiale);

- art. 257 C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (21 acte materiale);

- art. 25 C. pen. raportat la art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (23 acte materiale);

- art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (23 acte materiale);

- art. 256 C. pen. Potrivit art. 139 C. proc. pen. măsura preventivă iniţial dispusă faţă de o persoană, care are calitatea de inculpat într-o cauză penală, se poate înlocui, cu o altă măsură preventivă când a intervenit o schimbare a temeiurilor de fapt şi de drept ce au fost avute în vedere la luarea iniţială a respectivei măsuri. Potrivit alin. (3⁵) din art. 139 C. proc. pen., măsura arestului preventiv poate fi înlocuită cu una din măsurile preventive prev. de art. 136 alin. (1) lit. b) şi c), când, conform tezei finale a alin. 1 din acelaşi text legal invocat, s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.

La acest moment procesual, respectiv la primul termen de judecată fixat în cauză, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a dispus strămutarea speţei de la Curtea de Apel Cluj, cu referire la inculpatul A. se constată că nu există niciun motiv faptic sau juridic pentru care să se dispună revocarea sau înlocuirea celei mai drastice măsuri preventive - cea a arestului - cu una mai blândă. Iniţial, inculpatul a fost supus măsurii arestului preventiv în prezenta cauză, reţinându-se ca fiind incidente faţă de acesta prev. art. 148 alin. (1) lit. b), lit. c) şi lit. f) C. proc. pen. După ce instanţa - Curtea de Apel Cluj - a fost investită cu soluţionarea cauzei, la data de 29 decembrie 2011 (primul termen de judecată, fixat în cauză, în urma repartizării aleatorii fiind de 19 ianuarie 2012), dar s-a recurs la un termen intermediar la 5 ianuarie 2012, pentru a se da eficienţa necesară art. 300¹ C. proc. pen., la termenul de judecată fixat pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestului preventiv de către judecător, au fost avute în vedere doar temeiurile reglementate de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., deoarece s-a constatat că doar acestea sunt incidente faţă de inculpat, în mod motivat arătându-se de ce se justifică înlăturarea prev. lit. b) şi lit. c) ale art. 148 C. proc. pen., iniţial reţinute faţă de inculpatul A.S.

Analizând conţinutul prev. art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., se constată că acest temei legal este în continuare incident faţă de inculpat, deoarece acuzele care planează asupra acestuia, respectiv infracţiunile de trafic de influenţă, instigare la spălare de bani, luare de mită, complicitate la spălare de bani, primire de foloase necuvenite, sunt infracţiuni ce sunt sancţionate de legiuitorul român cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani. O parte din aceste infracţiuni sunt reţinute a fi comise în formă continuată, iar lăsarea în libertate a inculpatului şi la acest moment procesual constituie pericol concret, actual pentru ordinea publică. Acest pericol concret pentru ordinea publică (nu se confundă cu pericolul social al faptelor imputate), rezultă din circumstanţele reale reţinute drept cadru al săvârşirii faptelor, ce îi sunt imputate acestui inculpat. Din interpretarea coroborată a probatoriului administrat în faza urmăririi penale şi care trebuie încă avut în vedere în prezenta cauză, ce se află la debutul cercetării judecătoreşti - la nivelul Curţii de Apel Cluj, după verificarea regularităţii actului de investire procedându-se doar la audierea celor trei inculpaţi - A.S., S.C.M. şi A.M.U. - (reprezentat de declaraţiile de învinuiți/ inculpaţi, declaraţiile martorilor N.G.L., I.O.M., P.I., T.A.E., M.N., M.R.M., L.A., H.S.H., V.A.M., L.A.A., P.B.N.D., S.M.C., P.V., C.E.C., C.D., Ş.G., Ş.M.O., B.I., M.M., C.M.E., T.C., A.C., L.L., T.G., M.C.G., N.S., M.A., L.S., L.F., Ţ.A., F.Ș., P.M., F.M., C.M., M.L., G.E., copiile certificate ale convorbirilor telefonice purtate între inculpaţii din prezenta cauză, înscrisurile ridicate de la inculpaţi cu ocazia efectuării percheziţiilor, înscrisurile administrate din partea persoanelor juridice din prezenta cauză), rezultă că, lăsarea în libertate a acestuia, constituie pericol actual concret pentru ordinea publică date fiind natura relaţiilor sociale, vătămate prin activitatea infracţională ce îi este imputată, relaţii sociale care vizează exerciţiul funcţiei de primar, ca reprezentant al administraţiei publice locale, apariţia evidentă a unui sentiment de indignare în rândul comunităţii din care provine inculpatul, cum că, persoane ce s-au bucurat de încrederea lor (primarul fiind reprezentant al statului, al administraţiei publice locale, ce este ales prin vot secret, direct, universal) şi care sunt acuzate de comiterea unor infracţiuni grave, ar putea beneficia de clemenţa nejustificată a organelor abilitate ale statului, de a fi cercetate în stare de libertate.

Inculpatul, chiar dacă nu a comis infracţiuni de violenţă, este acuzat de săvârşirea, într-un interval de timp substanţial, a unor infracţiuni, atât de pericol, cât şi de rezultat, ce au avut în materialitatea lor un caracter repetitiv. De reţinut că, la şase dintre capetele de acuză ce sunt reţinute în sarcina sa, este reţinută incidenţa prev. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), dispoziţie legală pe care instanţa o are în vedere atunci când reţine repetativitatea materială a unora dintre acuzele reţinute faţă de acesta. Acest inculpat avea, la momentul la care se susţine că ar fi comis faptele imputate, calitatea de primar a municipiului Cluj - Napoca, funcţie publică, ce implică autoritatea statului şi care are la bază încrederea şi respectul cetăţenilor, care, participând la procesul electiv, au apreciat că inculpatul este cel care trebuie să le reprezinte pe plan local şi naţional interesele, dar, acuzele ce planează asupra sa, demonstrează la acest moment procesual, că acesta ar fi „trădat" încrederea ce i-a fost acordată de membrii comunităţii, ce l-a votat, şi care este acum nesigură, în mod cert, pe opţiunile făcute.

Aceste considerente sunt avute în vedere la justificarea soluţiei adoptate de către instanţă pentru respingerea cererilor formulate de către inculpat în direcţia revocării măsurii arestului preventiv şi punerii sale, de îndată, în libertate, respectiv în direcţia înlocuirii acestei drastice măsuri preventive cu una mai blândă, fie cu cea prev. de art. 145 C. proc. pen., fie de cea reglementată de art. 145¹ C. proc. pen. Aşa cum s-a mai reţinut, aceste considerente fundamentează şi soluţia de menţinere a acestei măsuri preventive, ce a fost iniţial luată, prelungită şi ulterior menţinută faţă de A.S., în baza art. 300² rap. la art. 160^b alin. (3) C. proc. pen. Această măsură preventivă a fost iniţial luată, prelungită şi ulterior menţinută de către magistratul competent din punct de vedere material şi teritorial să dispună în această materie, prevederile legale şi garanţiile procesuale ale inculpatului, în aceste materii, fiind riguros interpretate şi aplicate.

Raportat la situaţia celuilalt inculpat, la acest moment procesual, respectiv la primul termen de judecată fixat în cauză după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a dispus strămutarea speţei de la Curtea de Apel Cluj, cu referire la inculpatul S.C. se constată că nu există niciun motiv faptic sau juridic pentru care să se dispună revocarea sau înlocuirea celei mai drastice măsuri preventive - cea a arestului - cu una mai blândă. Iniţial, inculpatul a fost supus măsurii arestului preventiv în prezenta cauză, reţinându-se ca fiind incidente faţă de acesta prev. art. 148 alin. (1) lit. b), lit. c) şi lit. f) C. proc. pen. După ce instanţa - Curtea de Apel Cluj - a fost investită cu soluţionarea cauzei, la data de 29 decembrie 2011 (primul termen de judecată, fixat în cauză, în urma repartizării aleatorii fiind de 19 ianuarie 2012), dar s-a recurs la un termen intermediar la 5 ianuarie a.c., pentru a se da eficienţa necesară art. 300¹ C. proc. pen., la termenul de judecată fixat pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestului preventiv de către judecător, au fost avute în vedere doar temeiurile reglementate de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., deoarece s-a constatat că doar acestea sunt incidente faţă de inculpat, în mod motivat arătându-se de ce se justifică înlăturarea prev. lit. b) şi c) ale art. 148 C. proc. pen., faţă de acest inculpat.

Analizând conţinutul prev. art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., se constată că acest temei legal este în continuare incident faţă de inculpat. Două din acuzele care planează asupra acestuia, respectiv infracţiunile de dare de mită şi participaţie improprie la spălare de bani, sunt infracţiuni ce sunt sancţionate de legiuitorul român cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani. Infracţiunile ce sunt reţinute a fi comise de către inculpat, sunt infracţiuni în formă continuată, iar lăsarea în libertate a acestuia şi la acest moment procesual constituie pericol concret, actual pentru ordinea publică. Acest pericol concret pentru ordinea publică (nu se confundă cu pericolul social al faptelor imputate), rezultă din circumstanţele reale reţinute drept cadru al săvârşirii faptelor, ce îi sunt imputate acestui inculpat. Din interpretarea coroborată a probatoriului administrat în faza urmăririi penale şi care trebuie încă avut în vedere în prezenta cauză, ce se află la debutul cercetării judecătoreşti (probatoriu enunţat la anteriorul inculpat şi care, fiind deja expus, nu se impune a fi reluat), rezultă că, lăsarea în libertate a acestuia, constituie pericol actual concret pentru ordinea publică date fiind natura relaţiilor sociale, vătămate prin activitatea infracţională ce îi este imputată şi efectul negativ produs şi menţinut la nivelul colectivităţii în care acesta ar fi comis faptele. Inculpatul, chiar dacă nu a comis infracţiuni de violenţă, este acuzat de săvârşirea, într-un interval de timp substanţial, a unor infracţiuni, ce au avut în materialitatea lor un caracter repetitiv. De menţionat că, la toate cele trei capete de acuzare, reţinute în sarcina acestui inculpat, este reţinută incidenţa prev. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), dispoziţie legală pe care instanţa o are în vedere atunci când reţine repetitivitatea materială a acuzelor reţinute faţă de acesta. Acest inculpat, era un potent om de afaceri, la nivelul judeţului Cluj, la momentul la care se susţine că ar fi comis faptele şi, prin poziţia sa socio-financiară, a adus atingere normalei desfăşurări a relaţiilor ce trebuiau să se deruleze pe piaţa financiară şi economică a judeţului Cluj. Prin acţiunile ce se susţine că le-ar fi desfăşurat vis-a-vis de coinculpaţii A., acesta ar fi produs şi perturbarea semnificativă a normalei desfăşurări a activităţii de primar, dar şi a activităţii instituţiei în care coinculpatul lucra. Infracţiunile imputate acestui inculpat, în mod categoric nu vizează infracţiuni de violenţă, dar ele se situează în sfera criminalităţii cu un grad crescut de pericol, deoarece, profitând de potenţa sa financiară şi socială, acesta ar fi reuşit să îşi asigure, în mod nelegitim, o parte a activităţii economice desfăşurate la nivelul municipiului Cluj - Napoca, prin prisma relaţiilor dezvoltate cu familia A. Amploarea activităţii infracţionale imputate acestui inculpat, prin prisma repetitivității actelor materiale şi a intervalului de timp substanţial în care se susţine că ar fi desfăşurat-o, a produs, la nivelul opiniei publice, un puternic impact negativ, un evident sentiment de indignare ce nu s-a diminuat, ci dimpotrivă, continuă să subziste. Dacă în continuarea derulării acestei cercetări judecătoreşti, ce de abia a debutat, acest inculpat ar fi cercetat în stare de libertate s-ar declanşa, cu certitudine, puternice reacţii în rândul opiniei publice vis-a-vis de faptul că, persoane ce sunt acuzate de comiterea unor infracţiuni de corupţie, ar putea să beneficieze de o inexplicabilă clemenţă din partea organelor statului abilitate cu restabilirea ordinii de drept.

Intervalul de timp de când acest inculpat este privat de libertate, în mod preventiv, nu poate fi privit ca depăşind termenul rezonabil, avut în vedere de CEDO, în contextul în care, urmărirea penală declanşată împotriva acestuia s-a finalizat la data de 22 decembrie 2011, instanţa a fost sesizată cu soluţionarea cauzei la data de 29 decembrie 2011, măsura preventivă a arestului debutând împotriva acestuia la data de 11 noiembrie 2011. Faza urmăririi penale cu inculpatul aflat în stare de arest preventiv s-a desfăşurat înlăuntrul unui interval de timp mai mic de şapte săptămâni, iar de la momentul sesizării instanţei cu soluţionarea cauzei s-a scurs un interval de timp de 3 luni şi 4 zile, în care s-au parcurs etapele prev. de art. 300¹ C. proc. pen., de art. 300 şi art. 323 C. proc. pen. Dacă s-ar accepta ideea, şi instanţa resubliniază aici, la acest moment procesual, că inculpatul ar putea fi pus în stare de libertate, s-ar accentua, în mod evident, sentimentul de insecuritate şi indignare, deja format la nivelul opiniei publice, că persoane, ce prin prisma statutului socio-financiar, pot să ignore valorile sociale ocrotite de legiuitorul român în statul de drept (normala desfăşurare a relaţiilor economice şi a relaţiilor ce implică exerciţiul autorităţii locale) şi beneficiind de o inexplicabilă clemenţă a organelor statului ar putea fi cercetate în stare de libertate.

Elementele invocate de către inculpat, prin apărătorii săi aleşi, cum că circumstanţele personale favorabile prezentate (infractor primar, bine integrat în familie şi societate, suportul constant de care beneficiază din partea membrilor familiei, este absolvent al unei forme de învăţământ superior, are în întreţinere un copil minor), trebuie să aibă „greutatea" reală la aprecierea cererilor formulate, sunt avute în vedere tocmai pentru că, aceste cereri instanţa le analizează şi prin luarea în considerare a prev. art. 136 alin. (1) rap. la alin. (8) C. proc. pen.

În unitatea din cadrul A.N.P.R în care inculpatul S.C.M. a fost transferat, ca şi în cea în care s-a aflat până la momentul transferului său, i s-a asigurat şi i se asigură asistenţa medicală optimă, la care a făcut trimitere prin prisma stării sale de sănătate, respectiv prin prisma afecţiunilor ce le prezintă şi care au fost dovedite cu actele medicale depuse la filele 64 - 66 din al doilea volum al Curţii de Apel Cluj. Starea de sănătate a inculpatului urmează a fi evaluată corespunzător de către organe specializate ale statului şi, în funcţie de concluziile acestora, instanţa va dispune măsurile care se impun, cu atât mai mult cu cât la nivelul municipiului Tg. Mureş există clinici medicale ce pot asigura şi, acordă, la standarde înalte, acestui inculpat ajutorul necesar.

Aceste considerente sunt avute în vedere la justificarea soluţiei adoptate de către instanţă pentru respingerea cererilor formulate de către inculpat în direcţia revocării măsurii arestului preventiv şi punerii sale, de îndată, în libertate, respectiv în direcţia înlocuirii acestei drastice măsuri preventive cu una mai blândă, fie cu cea prev. de art. 145 C. proc. pen., fie de cea reglementată de art. 145¹ C. proc. pen. Ele fundamentează însă şi soluţia de menţinere a acestei măsuri preventive, ce a fost iniţial luată, prelungită şi ulterior menţinută faţă de S.C.M., în baza art. 300² rap. la art. 160^b alin. (3) C. proc. pen. Această măsură preventivă a fost iniţial luată, prelungită şi ulterior menţinută de către magistratul competent din punct de vedere material şi teritorial să dispună în această materie, prevederile legale şi garanţiile procesuale ale inculpatului, în aceste materii, fiind riguros interpretate şi aplicate.

Faţă de aceste motive, s-a respins, pe calea încheierii din 4 aprilie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpatul S.C.M.; s-au respins, ca nefondate, cererile formulate de către apărătorii aleşi ai inculpaţilor A.S. şi S.C.M. şi care au fost însuşite de aceştia, de:

- revocare a măsurii preventive a arestului şi punere, de îndată, în libertate;

- înlocuire a măsurii preventive a arestului cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu;

- înlocuire a măsurii preventive a arestului cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, şi s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a arestului, în baza dispoziţiilor art. 300² raportat la art. 160^b alin. (3) C. proc. pen., menţinându-se, faţă de inculpaţii A.S. şi S.C.M., arestul preventiv.

Împotriva acestei încheieri din 4 aprilie 2012 s-a exercitat calea de atac a recursului de către cei doi inculpaţi.

în motivele scrise ataşate, coroborate cu susţinerile orale, sunt reluate pe larg aspectele de fapt, juridice şi personale ce reclamă punerea în libertate a inculpaţilor.

Rezumativ, raportat la situaţia inculpatului S.C., se invocă, sub aspectul chestiunilor de nelegalitate - judecarea globală a cererii de liberare provizorie sub control judiciar şi a menţinerii arestării preventive cu consecinţa pronunţării unei singure încheieri privitoare la ambele instituţii precum şi la ambii inculpaţi; din lecturarea încheierii recurate rezultă că judecătorul în mod repetat se antepronunţă în cauză; admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar s-a desfăşurat fără respectarea principiului contradictorialităţii.

Sub aspectul chestiunilor de temeinicie - pentru a refuza liberarea pe considerente de netemeinicie, instanţa trebuie să constate existenţa unor temeiuri mai puternice decât cele avute în vedere, îndeobşte, la luarea măsurii arestării preventive, ca^e sa justifice convingerea că lăsarea inculpaţilor în libertate, sub control judiciar, nu este totuşi oportună.

S-a considerat că, temeinicia unei cereri de liberare provizorie se apreciază în funcţie de circumstanţele ce ţin de natura şi gravitatea faptelor comise şi de circumstanţei personale ale inculpatului. Ori de câte ori s-a analizat necesitatea privării de libertate a inculpatului din această perspectiva, singurul argument adus de instanţă a fost faptul că activitatea presupus infracţională a inculpatului este legată de persoana inculpatului A.S., primar al localităţii, şi atribuţiile de serviciu ale acestuia, astfel că interesul public este unul major deoarece consecinţele acţiunilor acestora sunt de natură a afecta o întreagă comunitate. Argumentul, anterior menţionat, nu doar că este în vădită neconcordanţă cu principiul răspunderii personale, dar chiar acceptându-1 se observă că acesta conduce la o gravă inechitate procesuală.

În ceea ce priveşte natura şi gravitatea faptelor nu trebuia pierdut din vedere faptul că, un element important în aprecierea gravităţii faptei, 11 constituie conform jurisprudenţei C.E.D.O. şi caracterul violent/non-violent al faptei imputate. De asemenea, gravitatea deosebită a faptelor nu era prin ea însăşi suficientă pentru susţinerea necesitaţii menţinerii acestei măsurii excepţionale a arestului preventiv. în mod evident, probele concrete că liberarea provizorie a inculpatului ar conduce la existenţa unui pericol pentru ordinea publică trebuiau să se refere la elemente extrinseci faptelor imputate, căci pericolul pentru ordinea publici reprezentat de comiterea faptelor urmează să fie valorificat prin funcţia punitivă şi represivă a sancţiunii penale.

Curtea a arătat de nenumărate ori că odată cu trecerea timpului acest pericol se diminuează, devenind din ce în ce mai puţin pertinent odată cu trecerea timpului.

Inculpatul recurent A.S. a invocat că hotărârea nu este motivată; pentru menţinerea stării de arest trebuie să existe probe care să conducă la presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care a fost pus sub acuzare; instanţa a prezumat existenţa pericolului concret pentru ordinea publică, riscul de tulburare a ordinii publice nu trebuie să fie apreciat în mod abstract de către autorităţi; în mod formal instanţa a analizat posibilitatea luării unei alte măsuri preventive; s-a încălcat garanţia duratei rezonabile a arestării preventive. De altfel inculpatul şi-a dat demisia din funcţia deţinută anterior la momentul săvârşirii pretinselor fapte.

Inculpatul S.C. a depus o listă cu numeroase semnături, 593 ca număr, prin care persoanele respective arată că lăsarea sa în liberate nu prezintă vreun pericol pentru ei sau pentru ordinea publică.

Instanţa de recurs analizând motivele invocate, argumentele şi înscrisurile aduse în susţinere, cu examinarea cauzei sub toate aspectele, reţine următoarele:

Deşi vastă în expunerea formală a susţinerilor apărării inculpaţilor aduse în faţa instanţei şi succintă în prezentarea propriilor opinii în ceea ce priveşte răspunsurile la situaţiile invocate (în special cele plasate pe un culoar strict juridic de abordare), hotărârea judecătorului fondului este la adăpost de orice critici raportat la modul de tratare procesual-juridic al problemelor ivite.

Astfel, analiza într-un cadru unitar a tuturor chestiunilor legate de instituţia juridică largă a măsurilor preventive, implicit şi a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, constituia o necesitate în cauză; au fost respectate toate regulile de bază vizând derularea în condiţii legale a unei cauze penale, inclusiv principiile contradictorialităţii sau imparţialităţii; au fost tratate problemele speţei inclusiv în formulele recomandate de jurisprudenţa Curţii Europene a drepturilor omului în materie; cu inserarea unei argumentaţii adiacente solide, o expunere care deşi perfectibilă conţine toate elementele necesare care să reclame analiză a actelor şi lucrărilor dosarului precum şi aplecare juridică din partea judecătorului speţei asupra cazului.

Abordând într-o primă etapă situaţia inculpatului A.S., instanţa de recurs reţine că a fost deferit justiţiei la data de 22 decembrie 2011 sub acuza comiterii, în condiţiile concursului real de infracţiuni, a faptelor penale incriminate de :

- art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (18 acte materiale);

- art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 prev. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (19 acte materiale);

- art. 257 C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (21 acte materiale);

- art. 256 C. pen.

Dezbaterea pe tema instituţiei măsurii preventive a fost de plano aşezată de către instanţa fondului într-o notă legală de analiză alternativă - potrivit art. 139 C. proc. pen. măsura preventivă iniţial dispusă faţă de o persoană, care are calitatea de inculpat într-o cauză penală, se poate înlocui, cu o altă măsură preventivă când a intervenit o schimbare a temeiurilor de fapt şi de drept ce au fost avute în vedere la luarea iniţială a respectivei măsuri. Potrivit art. 139 C. proc. pen., măsura arestului preventiv poate fi înlocuită cu una din măsurile preventive prev. de art. 136 alin. (1) lit. b) şi c), când, conform tezei finale a alin. (1) din acelaşi text legal invocat, s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.

Cu toate acestea, cu deplin temei s-a consfinţit că la acest moment procesual, respectiv la primul termen de judecată de fond, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a dispus strămutarea speţei de la Curtea de Apel Cluj, cu referire la inculpatul A. se constată că nu există niciun motiv faptic sau juridic pentru care să se dispună revocarea sau înlocuirea celei mai drastice măsuri preventive - cea a arestului - cu una mai blândă.

Din interpretarea coroborată a probatoriului administrat în faza urmăririi penale şi care trebuie încă avut în vedere în prezenta cauză, ce se află la debutul cercetării judecătoreşti - reprezentat de declaraţiile de învinuiţi/inculpaţi, declaraţiile martorilor N.G.L., I.O.M., P.I., T.A.E., M.N., M.R.M., L.A., H.S.H., V.A.M., L.A.A., P.B.N.D., S.M.C., P.V., C.E.C., C.D., Ş.G., Ş.M.O., B.I., M.M., C.M.E., T.C., A.C., L.L., T.G., M.C.G., N.S., M.A., L.S., L.F., Ţ.A., F.Ș., P.M., F.M., C.M., M.L., G.E., copiile certificate ale convorbirilor telefonice purtate între inculpaţii din prezenta cauză, înscrisurile ridicate de la inculpaţi cu ocazia efectuării percheziţiilor, înscrisurile administrate din partea persoanelor juridice din prezenta cauză -, rezultă că, lăsarea în libertate a acestuia constituie pericol actual concret pentru ordinea publică date fiind natura relaţiilor sociale, vătămate prin activitatea infracţională ce îi este imputată, relaţii sociale care vizează exerciţiul funcţiei de primar, ca reprezentant al administraţiei publice locale, apariţia evidentă a unui sentiment de indignare în rândul comunităţii din care provine inculpatul, cum că, persoane ce s-au bucurat de încrederea lor şi care sunt acuzate de comiterea unor infracţiuni grave, ar putea beneficia de clemenţa organelor abilitate ale statului, de a fi cercetate în stare de libertate.

Acest inculpat avea, la momentul la care se susţine că ar fi comis faptele imputate, calitatea de primar a municipiului Cluj - Napoca, funcţie publică, ce implică autoritatea statului şi care are la bază încrederea şi respectul cetăţenilor, care, participând la procesul electiv, au apreciat că inculpatul este cel care trebuie să le reprezinte pe plan local şi naţional interesele, dar, acuzele ce planează asupra sa, demonstrează la acest moment procesual, că acesta ar fi „trădat" încrederea ce i-a fost acordată de membrii comunităţii, ce l-a votat, şi care este acum nesigură, în mod cert, pe opţiunile făcute.

Intervenirea, la momentul prezent, a unei demisii din partea sa din funcţia încredinţată nu diminuează cu nimic atât cadrul acuzaţiilor grave ce i-au fost aduse cât şi repercusiunile explicitate asupra aspectului că lăsarea sa în libertate prezintă în continuare un pericol concret evident pentru ordinea publică.

Aceste considerente au fost avute în vedere la justificarea soluţiei adoptate de către instanţa de fond pentru respingerea cererilor formulate de către inculpat în direcţia revocării măsurii arestului preventiv şi punerii sale, de îndată, în libertate, respectiv în direcţia înlocuirii acestei drastice măsuri preventive cu una mai blândă, fie cu cea prev. de art. 145 C. proc. pen., fie de cea reglementată de art. 145¹ C. proc. pen.

Totodată, aceste considerente fundamentează şi soluţia de menţinere a acestei măsuri preventive, ce a fost iniţial luată, prelungită şi ulterior menţinută faţă de A.S., în baza art. 300² rap. la art. 160^b alin. (3) C. proc. pen.

Aşadar instanţa de recurs reţine deplină legalitate şi temeinicie în menţinerea arestului acestui inculpat de către magistratul competent din punct de vedere material şi teritorial să dispună în această materie, prevederile legale şi garanţiile procesuale ale inculpatului, în aceste materii, fiind riguros interpretate şi aplicate, recursul acestuia fiind astfel de respins ca nefondat pe considerentele art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În alt plan, inculpatul S.C.M. a fost deferit justiţiei la data de 22 decembrie 2011 sub acuza comiterii, în condiţiile concursului real de infracţiuni, a faptelor penale incriminate de:

- art. 255 C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (18 acte materiale);

- art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în forma participaţiei improprii potrivit art. 31 alin. (2) C. pen. (19 acte materiale);

- art. 290 C. pen., rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi a art. 31 alin. (2) C. pen., fiecare dintre acestea fiind sancţionate de legiuitorul român cu pedepse a căror maxim special este situat sub limita expusă în art. 160² alin. (1) C. proc. pen.

Inculpatul, care până la pronunţarea unei hotărâri definitive împotriva sa se bucură de prezumţia de nevinovăţie, garantată prin prev. art. 52 C. proc. pen., a formulat, după cum s-a arătat, şi cerere de liberare provizorie sub control judiciar, învederând în mod larg motive de fapt şi de drept care justifică, în opinia sa, admiterea ei.

Raţionamentul pentru care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie impune o verificare compactă atât a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulate cât şi a temeiurilor care justifică menţinerea măsurii arestului preventiv reiese din coroborarea prevederilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen. referitoare la scopul masurilor preventive cu prevederile art. 136 alin. (2) C. proc. pen. care arată că scopul acestor măsuri poate fi atins şi prin liberarea provizorie sub control judiciar; iar în paralel - cadrul general de motivaţii care reclamă înlocuirea sau revocarea măsurilor preventive instituit la art. 139 C. proc. pen.

Cu alte cuvinte, subzistenţa temeiurilor de arestare reprezintă condiţia premisă pentru dispunerea liberării provizorii sub control judiciar.

Instanţa de fond a reţinut că această cerere are, pe fond, caracter neîntemeiat, deoarece din starea de fapt, descrisă în actul de investire al instanţei, rezultă că pentru a se asigura îndeplinirea prev. art. 1 din C. proc. pen. şi pentru a nu se crea oportunitatea pentru acest inculpat de a se plasa în sfera ilicitului penal, din nou, este necesar ca acesta să fie la dispoziţia instanţelor de judecată, sub puterea mandatului de arestare iniţial emis împotriva sa, la data de 11 noiembrie 2011. Verificându-se această cerere pe fond, se constată că nu poate fi admisă, deoarece acuzele pentru care inculpatul a fost deferit justiţiei şi faza în care se află ancheta judecătorească demonstrează că, faţă de inculpat, continuă să subziste temeiurile prev. de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. Infracţiunile ce se susţin că ar fi fost comise de către acest inculpat petent şi care au fost negate a fi fost săvârşite de către acesta nu sunt sancţionate, aşa cum s-a mai arătat, cu o pedeapsă maximă egală sau mai mare de 18 ani de închisoare dar, repetabilitatea actelor materiale, reţinute a fi fost săvârşite de acest inculpat, într-un interval de timp substanţial, de aproximativ 16-18 luni, natura relaţiilor sociale vătămate prin această activitate infracţională imputată inculpatului, justifică respingerea acestei cereri pentru ca, astfel, să se asigure normala desfăşurare a prezentului proces şi neangajarea acestui petent din nou în sfera ilicitului penal. Chiar dacă în cererea astfel formulată au fost invocate aspecte de ordin personal şi medical al acestui inculpat, se apreciază că, prin prisma prev. art. 136 alin. (7) şi alin. (8) C. proc. pen. se impune a se adopta aceeaşi soluţie, deoarece, în unităţile penitenciare, în care acest inculpat a fost depus, i s-au asigurat şi i se asigură procedurile medicale necesare pentru ameliorarea afecţiunilor de care suferă şi menţinerea unui nivel normal al stării de sănătate, iar circumstanţele de ordin personal invocate de acesta, trebuie raportate şi la atitudinea manifestată de acest inculpat de la începutul declanşării urmăririi penale împotriva sa. Desigur că, la analizarea acestei cereri provizorie sub control judiciar, instanţa a avut în vedere şi faptul că acesta este infractor primar, este absolvent de studii superioare, are în întreţinere un copil minor, dar toate aceste circumstanţe se interpretează prin raportare la comportamentul adoptat după declanşarea urmării penale de acest inculpat împotriva sa, la circumstanţele reale reţinute drept cadru al săvârşirii faptelor imputate şi la numărul şi natura acuzelor ce i se reţin în sarcină.

Toate aceste considerente expuse justifică de ce, în conformitate cu prev. art. 160^8a C. proc. pen., se impune respingerea ca nefondată a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, cerere formulată de către inculpatul S.C.M.

Instanţa de recurs reţine însă că intervalul de timp de când acest inculpat este privat de libertate, în mod preventiv, nu poate fi privit ca un fenomen detaşat de ansamblul speţei şi a argumentelor ce conduc la schimbarea sau nu a temeiurilor ce au determinat luarea măsurii arestului preventiv.

Urmărirea penală declanşată împotriva acestuia s-a finalizat la data de 22 decembrie 2011, instanţa a fost sesizată cu soluţionarea cauzei la data de 29 decembrie 2011, măsura preventivă a arestului debutând împotriva acestuia la data de 11 noiembrie 2011.

Toate aceste elemente conduc la ideea că, la acest moment procesual, strict raportat la inculpatul S.C. se poate reţine că poate fi cercetat în prezenta cauză, în stare de libertate.

Inclusiv elementele de detaliu invocate de către inculpat, prin apărătorii săi aleşi, cum că circumstanţele personale favorabile prezentate (infractor primar, bine integrat în familie şi societate, suportul constant de care beneficiază din partea membrilor familiei, faptul că este absolvent de forme de învăţământ superior), trebuie să aibă o anumită „greutate" reală la aprecierile formulate.

Toate acestea conduc la argumentul schimbării temeiurilor care au determinat luarea măsurii arestului, potrivit art. 139 alin. (1) C. proc. pen., prioritară în analiză juridică în faţa împrejurării că temeiurile respective, care au determinat arestarea, şi care deci ar subzista, ar impune continuarea privării de libertate.

Schimbarea temeiurilor care au determinat luarea măsurii arestului se impune a fi abordată şi prin prisma inechităţii procesuale din cadrul acestui dosar.

Astfel, nu se putea face abstracţie nici de faptul că în prezenta cauza există alte persoane asupra cărora planează aceleaşi suspiciuni de săvârşire a unor fapte de corupţie, în aceeaşi modalitate şi în aceleaşi împrejurări reţinute în ceea ce-l priveşte pe inculpatul S.C. în prezenta cauză există alte două învinuite, în sarcina cărora sunt reţinute acuzaţii similare, iar din dosarul de urmărire penală ar fi rezultat că sfera persoanelor implicate în pretinsul mecanism relevat de reprezentanţii D.N.A. este una mult mai mare, toate acestea aflate în stare de libertate.

Or, atunci când se analizează existenţa pericolului concret pentru ordinea publică organele judiciare trebuie să se raporteze la întreg dosarul şi la toate persoanele implicate.

Aceasta raportare la ceilalţi coacuzaţi din perspectiva strictă a echităţii o face şi C.ED.O. atunci când analizează legalitatea şi temeinicia unei măsuri privative de libertate: „în plus, Curtea observă că ceilalţi doi co-inculpaţi nu au fost reţinuţi şi nu exista nimic în dosar care să sugereze că acest fapt a afectat cursul corespunzătoare a procedurii"- Hotărârea Malik c. Poloniei, din 4 iulie 2006, par. 48.

Nu doar C.E.D.O analizează o astfel de problemă prin raportare şi la coinculpaţi, dar inclusiv instanţele naţionale, în mod frecvent, se raportează la situaţia celorlalţi coinculpaţi atunci când analizează necesitatea privării de libertate a unei persoane. Astfel, în cauze similare, Curtea a arătat că nu în ultimul rând, trebuie avute în vedere şi considerentele de echitate şi egalitate în faţa legii, faţă de împrejurarea că alţi inculpaţi din aceeaşi cauza au fost eliberaţi, în cazul acestora considerându-se că asigurarea normalei desfăşurări a procesului şi protejarea valorilor sociale pot fi realizate şi prin luarea unei măsuri preventive mai puţin severe.

Având în vedere că situaţia inculpatului S.C., chiar într-o notă de particularizare a contextului său acuzatorial dar într-o strânsă legătură cu perioada de detenţie preventivă deja efectuată, nu se deosebeşte la acest moment cu nimic de situaţia celorlalte persoane cercetate în libertate în prezentul dosar, este de susţinut că punerea în libertate a inculpatului se impune inclusiv din considerente de echitate.

Aşadar, instanţa de recurs de faţă, în esenţă, face trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene care a arătat de nenumărate ori că odată cu trecerea timpului acest pericol public se diminuează, devenind din ce în ce mai puţin pertinent odată cu trecerea timpului - de la un moment dat încolo detenţia preventiva a unei persoane nu mai este justificată, Hot. Jaworski c. Poloniei din 28 martie 2006 (în acelaşi sens, Hot. Kubicz c. Poloniei din 28 martie 2006, Hot. Radoslav Popov c. Bulgariei din 2 noiembrie 2006, Hot. Hasan Ceylan c. Turciei din 23 mai 2006, ş.a.).

Este superfluu să se mai menţioneze că o concepţie de persistenţă într-un cadru privativ de libertate, exceptând situaţiile speciale - inclusiv cel din speţă raportat la situaţia inculpatului A., este în mod vădit contrară, atât dispoziţiilor legale interne, cât şi jurisprudenţei CEDO, dat fiind faptul că dreptul la libertate şi siguranţă este un drept fundamental, iar orice atingere adusă acestuia trebuie să se înscrie în cazurile de excepţie, prevăzute expres de lege, să fie temeinic justificată şi necesară, celui în cauză fiindu-i oferite toate garanţiile împotriva unei privări de libertate arbitrare.

Înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura mai blândă a obligării de a nu părăsi ţara, propusă de instanţa recursului de faţă, poate avea repercusiuni inclusiv referitor la starea de sănătate a inculpatului, unde s-a arătat că, aşa cum reiese din fişa sa medicală, inculpatul suferă de spondiloză cervico - lombară, acesta având nevoie de tratament conservator balneo - fizio - kinetoterapeutic şi de o reevaluare lunară neurochirurgicală. în absenţa acestor măsuri medicale, inculpatul poate ajunge la dureri lombare de o deosebită intensitate, putând ajunge în situaţia de a fi necesară o intervenţie chirurgicală. Potrivit scrisorilor medicale din data de 07 februarie 2012 inculpatul a fost diagnosticat cu polidiscopatie cervico - dorso - lombară, lumbago cronic, microlitiază renala, lombosciatică dreapta, prostatita cronică, hipercolesterolemie şi aritmie extrasistolică ventriculară cls. III A.

Starea de sănătate reprezintă un element ce trebuie luat în considerare la alegerea măsurii care se dispune cât şi la individualizarea obligaţiilor auxiliare legale de îndeplinit.

În concluzie, dată fiind perioada scursă de la momentul dispunerii măsurii şi dată fiind inechitatea procesuală existentă la acest moment, nu se mai poate argumenta în niciun fel necesitatea menţinerii inculpatului în stare de arest, vor avea incidenţă prev. art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., s-a argumentat că toate acestea impun schimbarea temeiurilor care au determinat arestul, înlocuirea cu măsura obligării de a nu părăsi ţara apare oportună dar în acelaşi timp şi necesară, se impun obligaţiile legale aferente, cu dispunerea punerii inculpatului S.C. în libertate dacă nu este arestat în altă cauză.

Văzând şi dispozițiile art. 192 alin. (2) și alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul S.C.M. împotriva încheierii din 4 aprilie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 1767/33/2011.

Casează în parte încheierea atacată şi rejudecând în fond înlocuieşte măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.

În baza art. 145¹ raportat la art. 145 alin. (1¹) C. proc. pen. dispune ca inculpatul să respecte următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să se prezinte la organul de poliţie din raza de domiciliu conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;

c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura;

d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;

e) să nu comunice direct sau indirect cu inculpaţii din prezenta cauză şi cu martorii.

Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului S.C.M. (fiul lui I. şi N.S., născut în Sibiu, domiciliat în Cluj Napoca) de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 11 noiembrie 2011 emis de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. 1502/33/2011 dacă nu este arestat în altă cauză.

Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.S. împotriva aceleiaşi încheieri.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul S.C.M., în sumă de 25 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţie.

Obligă recurentul inculpat A.S. la plata sumei de 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 aprilie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 1283/2012. Penal. Lovirile sau vătămările...		ICCJ. Decizia nr. 1100/2012. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1172/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Primirea de foloase necuvenite (art.256C.p.), traficul de influenţă (art.257 C.p.), falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.), infracţiunea de spălar