ICCJ. Decizia nr. 1201/2012. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1201/2012
Dosar nr. 3917/116/2011
Şedinţa publică din 18 aprilie 2012
Asupra recursurilor de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 163 din 30 noiembrie 2011 Tribunalul Călăraşi a dispus următoarele:
În baza art. 254 alin. (1), (2) C. pen. rap. la art. 6 şi la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpaţii P.Z. cu domiciliu în str. P., jud. Călăraşi, fără antecedente penale şi C.L. domiciliat în Călăraşi, jud. Călăraşi, fără antecedente penale, la câte 4 ani închisoare fiecare şi la câte 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen. pentru ambii inculpaţi, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la terminarea executării pedepselor.
S-a menţinut starea de arest a inculpaţilor şi potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a computat prevenţia acestora, de la 8 septembrie 2011 la zi, pentru fiecare.
A fost obligat fiecare inculpat la câte 3 .500 RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bucureşti au fost trimişi în judecată inculpaţii P.Z. şi C.L., în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din legea nr. 78/2000.
În cuprinsul actului de trimitere în judecată s-a arătat că, în baza probelor administrate, s-a evidenţiat faptul că inculpaţii, în calitate de comisari ai Gărzii Financiare secţia judeţeană Călăraşi, la data de 8 septembrie 2011, în baza unei rezoluţii infracţionale şi a unei pretinderi anteriore, au primit de la denunţătorul B.A., asociat la SC R.I. SRL, suma de 1.000 RON, cu titlu de mită, scopul fiind îndeplinirea, în mod defectuos, a atribuţiilor de serviciu de către funcţionarii publici cu atribuţii de control, în sensul aplicării unei sancţiuni minime pentru neregulile constatate şi pentru a nu efectua verificări amănunţite ale evidenţei contabile a firmei.
Ancheta penală a fost declanşată de D.N.A. - Serviciul Teritorial Bucureşti, ca urmare a denunţului formulat de către B.A., care a arătat că, la 25 august 2011, la punctul de lucru al SC R.I. SRL din jud. Călăraşi, s-a prezentat o echipă de control din cadrul Gărzii Financiare - secţia Călăraşi, formată din cei doi inculpaţi din prezenta cauză, care au lăsat o invitaţie pentru prezentarea de documente contabile ale societăţii la sediul instituţiei în data de 30 august 2011, invitaţie primită de către fratele denunţătorului, martorul B.I.
La data menţionată, denunţătorul B.A. s-a prezentat la sediul Gărzii Financiare Călăraşi cu documentele solicitate, unde a luat legătura cu comisarul C.L., care le-a şi verificat şi care i-a comunicat că a identificat o factură ce avea anexat un bon fiscal şi că marfa achiziţionată pe acest document nu poate fi revândută, deoarece prevederile legale interzic recomercializarea produselor achiziţionate în sistem en-detail. Totodată, comisarul C.L. i-a precizat că fapta este sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum ridicat, precum şi confiscarea adaosului comercial aferent.
Cu această ocazie, C.L. l-a întrebat pe denunţător „ce propuneri are în raport cu situaţia prezentată, dându-i de înţeles, indirect, dar explicit, prin gesturi şi comportament, că există posibilitatea aplicării unei alte sancţiuni mai blânde, în schimbul oferirii unei sume de bani, cu titlu de mită. Această situaţie l-a surprins pe denunţător, care i-a spus comisarului C.L. că „ nu a venit pregătit lăsându-i de înţeles că nu avea bani asupra sa la acel moment, însă, ulterior, „o să rezolve cum trebuie" prin intermediul fratelui său B.I., angajat al societăţii şi care se afla tot timpul la punctul de lucru din mun. O..
După aceste discuţii, inculpatul C.L. a ieşit din birou şi s-a întors cu colegul său, comisarul P.Z. şi împreună au purtat, cu denunţătorul, discuţii referitoare la fapta contravenţională şi la modalitatea de sancţionare, fără a încheia vreun proces - verbal de sancţionare.
Cei doi comisari i-au dat de înţeles denunţătorului că, în schimbul mitei, nu vor continua controlul şi, în acest fel, nu vor identifica alte nereguli. Comisarul P.Z. a propus ca denunţătorul să se prezinte marţi, 6 sept. 2011, la punctul de lucru al societăţii, pentru a finaliza controlul. Înainte de a părăsi sediul Gărzii Financiare, denunţătorul a comunicat numărul de telefon mobil, înregistrat de SC R.I. SRL, utilizat de fratele denunţătorului, angajat al firmei, iar P.Z. l-a notat pe invitaţie. La data de 2 septembrie 2011, comisarul P.Z. l-a contactat telefonic pe martorul B.I., ocazie cu care i-a spus că amână finalizarea controlului până la data de 8 septembrie 2011, solicitându-i să-l încunoştinţeze pe B.A., pentru a fi prezent la punctul de lucru al societăţii.
În ziua de 8 septembrie 2011, în jurul orei 11:40, cei doi comisari, inculpaţi în prezenta cauză, s-au deplasat la punctul de lucru al SC R.I. SRL din O., jud. Călăraşi, cu autoturismul de serviciu marca D.L., cu însemnele Gărzii Financiare, în scopul finalizării controlului.
Conform înţelegerii anterioare, P.Z. şi C.L. au discutat referitor la modul de finalizare a controlului, ocazie cu care comisarii i-au adus la cunoştinţă lui B.A. sancţiunea aplicabilă pentru fapta contravenţională, respectiv amendă în cuantum ridicat. Denunţătorul a pus 10 bancnote în valoare de 1000 RON pe birou, în imediata apropiere a inc. C.L., solicitându-le comisarilor să verifice dacă suma era suficientă. Fără să numere suma de bani, comisarii i-au spus denunţătorului că îi vor aplica sancţiunea „avertisment", iar apoi au întocmit procesul verbal de constatare şi sancţionare contravenţională, prin care au aplicat societăţii sancţiunea principală a „avertismentului", precum şi sancţiunea aplicabilă pentru fapta contravenţională, respectiv amendă în cuantum ridicat. Denunţătorul a pus 10 bancnote în valoare de 1.000 RON pe birou, în imediata apropiere a inc. C.L., solicitându-le comisarilor să verifice dacă suma era suficientă. Fără să numere suma de bani, comisarii i-au spus denunţătorului că îi vor aplica sancţiunea „avertisment", iar apoi au întocmit procesul verbal de constatare şi sancţionare contravenţională , prin care au aplicat societăţii sancţiunea principală a „avertismentului", precum şi sancţiunea complementară a confiscării sumei de 198 RON, reprezentând contravaloarea mărfurilor comercializate către populaţie, conf. art. 1 lit. g) din legea nr. 12/1990.
În timpul discuţiilor, comisarii l-au asigurat pe denunţător că putea fi aplicată o sancţiune mult mai mare în raport cu neregulile constatate în timpul controlului. După semnarea procesului verbal, P.Z. i-a făcut semn denunţătorului să introducă suma de bani într-o folie transparentă, pe care i-a pus-o la dispoziţie, cerându-i, totodată, să-i urmeze la autoturismul de serviciu. După ce au ajuns la autovehicul, P.Z. a deschis portiera dreapta spate şi i-a făcut semn denunţătorului să pună folia transparentă în care se afla suma de bani (1.000 RON), pe partea dreaptă a banchetei, iar apoi comisarul a pus peste folie geanta în care se aflau documentele de serviciu.
P.Z. şi C.L. au fost surprinşi în flagrant delict de DNA - Serviciul Teritorial Bucureşti imediat după primirea sumei de bani de la B.A.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii P.Z. şi C.L. solicitând în principal, să se dispună achitarea lor în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., motivând că în cauză nu există probe care să dovedească vinovăţia lor, iar în subsidiar au solicitat reindividualizarea pedepselor ce li s-au aplicat, susţinând că se impune reducerea cuantumului sub minimul special şi fără executarea în regim de detenţie, invocând în acest sens circumstanţele lor personale favorabile, nu au antecedente penale, sunt căsătoriţi şi au obligaţii familiare, au un profil moral desăvârşit.
Prin decizia penală nr. 50/A din 21 februarie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis apelurile declarate de inculpaţii P.Z. şi C.L. împotriva sentinţei penale nr. 163 din 30 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Călăraşi.
A desfiinţat, în parte, sentinţa penală nr. 163 din 30 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Călăraşi şi rejudecând în fond:
A făcut aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. şi a redus cuantumul pedepselor aplicate inculpaţilor de la câte 4 ani închisoare la 2 ani închisoare pentru fiecare inculpat.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
A menţinut starea de arest a inculpaţilor şi a dedus prevenţia de la 08 septembrie 2011 la zi, pentru fiecare inculpat.
Pentru a pronunţa această decizie Curtea a reţinut următoarele:
Examinând hotărârea atacată pe baza actelor şi lucrărilor din dosar în raport de motivele de apel, dar şi din oficiu conform dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen. a constatat fondate apelurile.
În conformitate cu dispoziţiile art. 287 C. proc. pen. instanţa de fond şi-a exercitat în mod activ atribuţiile în vederea aflării adevărului în cauză, a stabilit corect situaţia de fapt, a făcut o legală încadrare juridică a faptei comisă de inculpaţi şi a reţinut judicios vinovăţia acestora şi a dispus în mod legal condamnarea inculpaţilor.
În raport de întreg materialul probator administrat în cauză în ambele faze procesuale, redat şi analizat amplu în considerentele hotărârii instanţei de fond (fii.78-81) şi anume denunţurile martorului B.A., declaraţiile martorilor B.N., B.I., procesele-verbale din 08 septembrie 2011 privind: consemnarea seriilor bancnotelor de 100 de RON fiecare ce au compus suma de 1.000 RON; de redare a convorbirilor telefonice; de înregistrare convorbire ambientală şi copiere pe suport optic; de redare înregistrare convorbire purtată în mod ambiental de inculpaţi şi martorul B.A.; planşa fotografică cu imaginii din timpul întâlnirii dintre inculpaţi şi acelaşi martor; de verificare autoturism şi documentele în original ridicate de la inculpaţi, dovedesc pe deplin vinovăţia acestora care prin natura funcţiilor deţinute, beneficiau de putere de decizie pe care au exploatat-o abuziv în interes propriu şi în mod voit au încălcat legea, în baza unei înţelegeri infracţionale şi a unei pretinderi interioare au primit de la denunţătorul B.A. suma de 1.000 RON, pentru a nu efectua verificări amănunţite de evidenţe contabile ale firmei acestuia şi aplicarea unei sancţiuni minime pentru neregulile constatate.
În cursul urmăririi penale inculpaţii nu au dat declaraţii în cauză iar la data de 27 septembrie 2011 li s-a pus la dispoziţie dosarul de urmărire penală şi au luat la cunoştinţă de întreg conţinutul acestuia şi au declarat că nu au de formulat cereri noi şi nici nu doresc să facă declaraţii suplimentare în cauză.
În cursul cercetării judecătoreşti inculpaţii nu au contestat nici un mijloc de probă administrat în cauza de faţă şi nu au înţeles să administreze şi alte probe în apărarea lor, şi au susţinut doar că vinovăţia lor nu este dovedită în speţă invocând doar faptul că, principala probă în acuzare, înregistrările audio-video din data la care se pretinde că s-a realizat flagrantul nu sunt clare şi nu dovedesc vinovăţia lor aşa cum s-a susţinut în actul de inculpare, fapt pe care l-au realizat cu ocazia celor trei vizionări a acestor înregistrări, situaţie în care s-a dispus în mod nelegal condamnarea lor.
Ca urmare s-a constatat că în cauză este dovedită pe deplin vinovăţia inculpaţilor, şi în mod legal s-a dispus şi condamnarea acestora iar cu privire la individualizarea pedepselor aplicate acestora, Curtea, faţă de actele dosarului a constatat că se impune şi reţinerea în favoarea acestora a circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. avându-se în vedere că anterior datei comiterii faptei inculpaţii au fost încadraţi în muncă, inculpatul C.L. din anul 1993 iar inculpatul P.Z. din anul 1989, au studii superioare şi nu au mai comis fapte cu caracter penal ceea ce dovedeşte fără echivoc că au avut o bună conduită înainte de comiterea faptei penale reţinută în sarcina lor.
Această circumstanţă atenuantă poate fi aplicată în cauză şi a i se da o eficienţă juridică corespunzătoare, prin reducerea cuantumului pedepselor sub minimul special, chiar dacă inculpaţii nu au avut o conduită sinceră până în prezent în cauză, întrucât conduita bună a unui inculpat se analizează şi se constată înainte de săvârşirea infracţiunii reţinută în sarcina sa.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepselor care au fost aplicate inculpaţilor s-a constatat că scopul pedepsei, aşa cum acesta este circumscris în art. 52 C. pen. poate fi atins doar prin executarea acestor pedepse în regim de detenţie, avându-se în vedere atât gradul ridicat de pericol social al faptei comisă dec inculpaţi, concretizat în speţă prin calitatea ce au deţinut-o erau obligaţi să respecte drepturile cetăţenilor şi buna funcţionare a serviciilor şi instituţiilor dintr-un stat democratic, iar nu să abuzeze de puterea de decizie pe care au exploatat-o abuziv în interes propriu, dar şi de comportamentul acestora după comiterea faptei în sensul că nu au recunoscut şi regretat fapta comisă.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au formulat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpaţii P.Z. şi C.L.
Prin motivele scrise de recurs depuse la dosar parchetul a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 14 teza a II-a C. proc. pen. arătând că instanţa de apel a redus în mod nejustificat pedepsele aplicate inculpaţilor, în cauză neimpunându-se reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen., în raport de calitatea inculpaţilor, funcţionari publici, comisari ai Gărzii financiare Călăraşi şi de atitudinea procesuală oscilantă a acestora.
Inculpaţii au invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în principal şi în subsidiar cel prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 14 teza a II-a C. proc. pen.
Referitor la primul caz de casare, s-a arătat că în cauză probatoriul a fost administrat în alte condiţii decât cele prevăzute de dispoziţiile procesual penale, cu consecinţa greşitei aprecieri a vinovăţiei inculpaţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită.
În acest sens, s-a susţinut că în cauză, instanţa de fond a încuviinţat vizionarea DVD-ului cuprinzând înregistrarea momentului flagrantului, însă aceasta s-a desfăşurat în lipsa preşedintelui completului de judecată. În acest fel instanţa nu a avut astfel posibilitatea să ia cunoştinţă de aspecte esenţiale privind momentul flagrantului, denunţărorul fiind cel care a plasat suma de bani pe bancheta din spate a autoturismului cu care veniseră inculpaţii. Referitor la probatoriul administrat s-a învederat faptul că acesta nu demonstrază dincolo de orice dubiu vinovăţia inculpaţilor, impunându-se achitarea acestora în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Totodată în cauză au fost încălcate şi dispoziţiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen., denunţătorului acţionând ca un agent provocator.
În subsidiar s-a solicitat reindividualizarea pedepsei, atât sub aspectul cuantumului cât şi sub aspectul modalităţii de executare, invocându-se circumstanţele personale favorabile ale ambilor inculpaţi.
Analizând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare invocate cât şi din perspectiva cazurilor de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, conform art. 385 alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte reţine următoarele:
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de dispoziţiile 385 alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen. în care a fost încadrată prima critică a recurenţilor inculpaţi, Înalta Curte constată că acesta este invocat doar din perspectiva soluţiei ce se solicită a fi pronunţată de către instanţa de recurs, aceea de achitare în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Dispoziţiile invocate implică o analiză în drept, situaţia de fapt nefiind contestată, ci numai concluzia instanţelor că fapta constituie o anumită infracţiune, în realitate lipsind unul din elementele constitutive ale acesteia, soluţia fiind astfel contrară legii. Ceea ce critică inculpaţii este situaţia de fapt, arătând că aceasta nu are susţinere în probatoriul administrat iar cazul de casare ce permite cenzurarea situaţie de fapt, respectiv verificarea concordanţei dintre cele reţinute în hotărârea de condamnare şi probele administrate este cel prevăzut de dispoziţiile art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., prin prisma căruia Înalta Curte va analiza ambele recursuri.
Pe de altă parte, se reţine că inculpaţii invocă şi aspecte de nelegalitate ale cercetării judecătoreşti, în sensul administrării unor probe în lipsa preşedintelui completului de judecată, situaţie ce s-ar circumscrie cazului de casare prev. de art. 3899 alin. (3) C. proc. pen.
Criticile sunt total nefondate, întrucât în cauză nu s-au administrat probe în lipsa preşedintelui completului de judecată, ci, instanţa le-a acordat posibilitatea inculpaţilor, care erau arestaţi preventiv, să ia cunoştinţă de un mijloc de probă existent la dosarul de urmărire penală, respectiv înregistrarea audio video, în cadrul unui termen de grefa, acordat după terminarea şedinţei de judecată de la termenul din 03 noiembrie 2011. La următorul termen de judecată, apărătorul inculpaţilor a arătat că nu contestă înregistrările audio video, întrucât acestea reflectă cu exactitate realitatea.
Concluzia că, în acest fel, judecătorul fondului nu a putut să cunoască conţinutul înregistrării, este de asemenea eronată, întrucât instanţa are posibilitatea oricând să ia cunoştinţă de mijloacele de probă existente la dosar. Pe de altă parte, din considerentele hotărârii judecătoreşti, în care se analizează în detaliu activitatea inculpaţilor, cu referire la dialogul dintre aceştia şi martorul denunţător, Ia modalitatea în care aceştia s-au comportat în momentul în care denunţătorul a oferit suma de bani, rezultă că instanţa cunoştea conţinutul înregistrărilor audio video şi au fost avute în vedere la pronunţarea soluţiei.
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată că situaţia de fapt stabilită este în totală concordanţă cu conţinutul probelor administrate, nefiind rezultatul denaturării acestora. Astfel, este adevărat că o mare parte a dialogului purtat între inculpaţi şi denunţător nu a putut fi şi vizionat, camera video fiind obturată de o coală de hârtie, însă, în partea finală a înregistrării se observă cum între cei doi inculpaţi care completau, la un birou, procesul verbal de aplicare a sancţiunii contravenţionale, se afla o sumă de bani (ce nu exista la momentul în care inculpaţii au intrat în încăpere), sumă ce este luată apoi de denunţător, pusă într-o folie de plastic, inculpatul P.Z. solicitându-i să îl însoţească la maşină „cu planu".
Din procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante şi planşele foto ce însoţesc acest proces-verbal se reţine că pe bancheta din spate a autoturismului cu care se deplasau inculpaţii, în partea dreaptă, sub geanta inculpatului P.Z., a fost găsită folia de plastic în care se găsea suma de 1.000 RON, compusă din 10 bancnote în valoare de 100 RON, seriile acestora fiind identice cu cele consemnate anterior în procesul verbal întocmit de organele de urmărire penală.
Faptul că inculpaţii nu au încheiat procesul verbal de sancţionare la sediu Gărzii Financiare, la data de 30 august 2011 când denunţătorul s-a prezentat cu actele, lipsa oricărei reacţii a inculpaţilor la vederea sumei de bani, plasată de denunţător pe masă, la o distanţă de câţiva centimetri de aceştia, împrejurarea că inculpatul P.Z. i-a solicitat acestuia să îl însoţească la maşină, deşi controlul fusese finalizat şi procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei fusese încheiat, locul unde au fost găsiţi banii, sunt împrejurări ce vin în susţinerea declaraţiei denunţătorului. Acesta arăta că după depistarea neregulilor, inculpaţii i-au prezentat faptul că riscă o amendă de până la 10.000 RON, că minimul amenzii este de 6.000 RON, că inculpatul C.L. l-a întrebat „ce propuneri are", dându-i de înţeles că i-ar putea aplica şi o sancţiune mai mică, denunţătorul afirmând că nu a venit pregătit, că inculpatul P.Z. a fost cel care i-a făcut semn să pună banii în folie, apoi i-a cerut să îl însoţească la maşină, iar la maşină i-a făcut semn să pună banii pe bancheta din spate, iar peste aceştia inculpatul a aşezat geanta sa (o mapă din material textil). Având în vederea atât dispoziţiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen. cât şi conceptul de provocare, astfel cum acesta a fost definit în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauzele Constantin şi Stoian împotriva României, Bulfinski împotriva României şi AU împotriva României, respectiv exercitarea unei anumite influenţe asupra subiectului astfel încât să îl incite la săvârşirea unei infracţiuni care altfel nu ar fi fost comisă, cu scopul de a face posibilă stabilirea infracţiunii şi de a oferi probe pentru a se începe urmărirea penală, Înalta Curte apreciază că în cauză este exclusă posibilitatea reţinerii unui provocări din partea denunţătorului. Astfel cum s-a arătat anterior, lipsa oricărei reacţii la vederea sumei de bani şi modul în care s-au derulat faptele, susţin concluzia că hotărârea de a săvârşi infracţiunea era anterioară oricărei acţiuni a martorului denunţător.
Ca atare, Înalta Curte constată situaţia de fapt stabilită de către prima instanţă, la care a achiesat şi instanţa de apel, este rezultatul unei analize coroborate a materialului probator administrat, neexistând discordanţă între cele reţinute de şi conţinutul real al probelor, astfel că, dispoziţiile art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. nu sunt incidente în cauză.
Aceeaşi concluzie se impune şi în ceea ce priveşte cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 14 teza a II-a C. proc. pen., invocat atât de către parchet, în sensul majorării pedepsei, cât şi de inculpaţi, în sensul reducerii acesteia şi a schimbării modalităţii de executare.
Comportamentul bun în societate anterior săvârşirii infracţiunii, caracterizările favorabile de la locul de muncă, împrejurarea că în referatele de evaluare a performanţelor personale individuale activitatea acestora a fost, în mod constant, apreciată cu calificativul „foarte bine", justifică reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de dispoziţiile art. 74 lit. a) C. pen., criticile parchetului sub acest aspect fiind nefondate.
Înalta Curte constată că pedeapsa de 2 ani închisoare, coborâtă sub minimul special, prin reţinerea art. 74 lit. a) C. pen., a fost în mod corect individualizată, în raport de toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind proporţională cu gravitatea faptelor comise şi aptă să conducă la atingerea scopului prevăzut de dispoziţiile art. 52 C. pen., neexistând argumente de fapt sau de drept care să impună la reducerea acesteia.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, în acord cu ambele instanţe, Înalta Curte apreciază, faţă de natura şi gravitatea faptei, dată în principal de calitatea inculpaţilor, comisari ai Gărzii Financiare, faţă de modul de comitere a infracţiunii (măsurile de precauţie luate de inculpaţi) şi atitudinea acestora faţă de faptă şi urmările acesteia, că scopul pedepsei nu poate fi atins decât în condiţiile executării acesteia în regim de detenţie. Circumstanţele personale favorabile pe care inculpaţii le invocă au fost deja avute în vedere de către la individualizarea pedepsei şi au condus la coborârea acesteia sub minimul prevăzut de lege, însă acestea nu justifică, în raport de celelalte date anterior reţinute, şi aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. sau 861 C. pen.
În raport de aceste considerente, constatând neîntemeiate criticile formulate atât de parchet cât şi de inculpaţi, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 385 alin. (4) C. proc. pen. va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, durat reţinerii şi arestării preventive de la 8 septembrie 2011 la 18 aprilie 2012.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenţii urmează să fie obligaţi ia plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticoruptie şi de inculpaţii P.Z. şi C.L. împotriva deciziei penale nr. 50/A din 21 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 8 septembrie 2011 la 18 aprilie 2012 pentru flecare inculpat.
Obligă recurenţii intimaţi inculpaţi la plata sumei de câte 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON, reprezentând onorariile pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publica, azi 18 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 142/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1197/2012. Penal → |
|---|
