ICCJ. Decizia nr. 1189/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1189/2012
Dosar nr. 438/32/2011
Şedinţa publică din 17 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 126 din 14 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenţii C.D. şi C.A. împotriva rezoluţiei din data de 30 mai 2011 dispusă în Dosarul nr. 198/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
În conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligaţi petenţii să plătească statului câte 50 RON cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Bacău cu nr. 438/32/2011, petenţii C.D. şi C.A. au contestat rezoluţia din 31 mai 2011 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 198/P/2011.
În motivarea plângerii petenţii au arătat faptul că sunt nemulţumiţi de modul de efectuare a cercetărilor, întrucât la dosar sunt date din care rezultă că intimatul, executor judecătoresc B.I. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, drept pentru care s-a solicitat „restituirea cauzei la parchet pentru reluarea cercetărilor faţă de toţi intimaţii".
La dosar au fost depuse înscrisuri noi de către petenţi, respectiv xerocopii după sentinţa civilă nr. 965/2011 a Judecătoriei Bicaz, documentaţie cadastrală, raport de expertiză întocmit în dosarul penal nr. 133/180/2011 al Judecătoriei Bicaz.
A fost ataşat dosarul nr. 198/P/2011, în care a fost dispusă soluţia contestată.
Procedând la verificarea soluţiei în raport de actele aflate la dosar, instanţa de fond a apreciat că aceasta este pe deplin legală şi temeinică, reţinând următoarele:
Prin rezoluţia din 30 mai 2011 dispusă de Parchetul Curţii de Apel Bacău s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc B.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 289 C. pen., V.M., privind săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 25 C. pen., raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen., D.N., R.N., privind săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP) şi de către funcţionari din cadrul Primăriei comunei G., privind săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 289 C. pen., întrucât faptele nu există.
S-a reţinut că pentru a pronunţa această soluţie, procurorul a avut în vedere că la data de 30 martie 2011, numiţii C.D. şi C.A., domiciliaţi în comuna G., judeţul Neamţ, au sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, solicitând efectuarea de cercetări faţă de executorul judecătoresc B.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 289 C. pen. , precum şi faţă de numiţii V.M., D.N., R.N. şi de către funcţionari din cadrul Primăriei comuna G., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals şi uz de fals, abuz în serviciu.
În plângere, s-a menţionat faptul că în executarea sentinţei penale nr. 385/2005, executorul B.I. a încălcat normele ce reglementează instituirea sechestrului asigurător, indicând drept proprietăţi ale debitorului C.M., bunuri ce aparţineau în fapt reclamanţilor.
S-a mai arătat în considerentele hotărârii faptul că potrivit art. 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., competenţa de judecare a cauzelor privind pe executorii judecătoreşti revine curţii de apel, astfel încât competenţa de efectuare a cercetărilor în prezenta cauză revine Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, executorul judecătoresc B.I. având sediul în Piatra Neamţ, judeţul Neamţ.
S-a mai reţinut că cercetările efectuate în cauză au relevat, însă, faptul că în sarcina executorului judecătoresc nu poate fi reţinută săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 289 C. pen., în condiţiile în care acesta a acţionat în strictă conformitate cu normele legale care îi reglementează activitatea, de asemenea, nici în sarcina celorlalte persoane reclamate nu a fost dovedită săvârşirea vreunei infracţiuni.
Instanţa de fond a mai arătat în considerentele hotărârii faptul că prin sentinţa penală nr. 385/ din 23 noiembrie 2005 pronunţată de Judecătoria Bicaz în dosarul nr. 460/2005, s-a dispus condamnarea inculpatului A.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 184 alin. (2), (4) C. pen. la pedeapsa de 6 luni închisoare, iar în temeiul art. 14 şi 346 C. proc. pen. a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente C.G., judeţul Neamţ să plătească părţii civile V.M., suma de 160.000 RON daune materiale şi 20.000 RON daune morale. Prin aceeaşi hotărâre a fost menţinută măsura asiguratorie a sechestrului aplicat prin procesul verbal din 10 noiembrie 2005 asupra bunurilor părţii responsabile civilmente, până la concurenţa debitului datorat.
Sentinţa a rămas definitivă la data de 22 iunie 2006, după respingerea apelurilor şi recursurilor formulate de părţi.
S-a mai menţionat că pe cale de consecinţă, partea civilă V.M. a solicitat executorului judecătoresc B.I. punerea în executare a sentinţei penale nr. 385/23.011.2005, instanţa admiţând la data de 21 septembrie 2006 cererea de învestire cu formulă executorie a acestei hotărâri.
Executorul judecătoresc a procedat la identificarea bunurilor aparţinând A.F. C.G. (administrată de numitul C.M.), existând mai multe contestaţii legate de această procedură.
S-a mai reţinut că situaţia a fost soluţionată la momentul pronunţării deciziei civile nr. 279/AC/ din 21 octombrie 2008 de către Tribunalul Neamţ, în dosarul nr. 286/188/2006, când a fost admisă în parte, contestaţia formulată de C.D. şi C.A. împotriva formelor de executare întreprinse în dosarul de executare nr. 117/2006 al executorului judecătoresc B.I. sa şi au fost anulate formele de executare pentru unele imobile, menţinându-le se formele de executare asupra următoarelor imobile: casă de locuit în suprafaţă de 118 m.p., bucătărie de vară - 31 m.p., suprafaţa de 200 m.p. teren aferentă construcţiilor de mai sus.
Hotărârea a rămas irevocabilă prin respingerea ca nefondat a recursului promovat de contestatorii C.D. şi C.A. - decizia nr. 304 din 15 martie 2010 a Curţii de Apel Bacău.
Pentru identificarea exactă a imobilelor ce puteau face obiectul executării, instanţa şi executorul judecătoresc au apelat la serviciile experţilor tehnici D.N. şi R.N., aceştia precizându-şi punctul de vedere în expertizele întocmite. Nu există nici un element care de să ateste faptul că cei doi experţi au precizat în documentele întocmite lucruri neconforme cu realitatea sau au urmărit inducerea în eroare a instanţei, având ca scop prejudicierea intereselor reclamanţilor C.D. şi C.A.
În ceea ce priveşte pe funcţionarii Primăriei corn. G. instanţa de fond a reţinut că petenţii reclamă faptul că aceştia au eliberat autorizaţii de construcţii false, apreciindu-se însă că reclamaţia se dovedeşte a fi nereală. Mai mult, fiind incriminate acte eliberate de Primăria comuna G. la datele de 12 februarie 2001, 15 februarie 2001, 20 februarie 2001, 23 februarie 2001, în cauză s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
S-a mai reţinut că petenţii C.D. şi C.A. au fost formulat plângere împotriva rezoluţiei din data de 30 mai 2011 dispusă în Dosarul nr. 198/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, iar prin rezoluţia din 04 iulie 2011 s-a dispus respingerea plângerii deoarece din probele administrate nu rezultă săvârşirea unor infracţiuni de către intimaţi.
Instanţa de fond a constatat că această concluzie este susţinută de probele aflate la dosarul cauzei şi urmează a fi însuşită.
În acest sens, prima instanţă a avut în vedere faptul că pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu este necesară evidenţierea intenţiei de a acţiona împotriva intereselor persoanelor precum şi reliefarea unei atitudini vădite de rea credinţă din partea subiectului activ al acestei infracţiuni.
Ori, aşa cum s-a arătat şi în soluţia contestată, executorul judecătoresc a depus demersuri pentru identificarea exactă a imobilelor aflate în proprietatea debitorului A.F. C.G., în vederea executării silite.
S-a mai constatat faptul că împrejurarea că parte din aceste imobile nu au aparţinut debitorului a fost probată în cadrul contestaţiei la executare formulată de petenţi, iar această neregularitate apărută în cadrul procedurii de executare a fost înlăturată prin admiterea în parte de către instanţa civilă a contestaţiei la executare.
Prima instanţă a apreciat că sunt în parte reale criticile petenţilor referitoare la procedura de executare, întrucât în cadrul executării s-au strecurat erori care i-ar fi putut prejudicia, însă acestea nu au caracter penal, neexistând nici un indiciu că executorul judecătoresc a acţionat cu scopul de a vătăma interesele petenţilor.
Faţă de aceste circumstanţe, s-a apreciat că nici înscrisurile noi depuse de petenţi la dosar nu se pot constitui în indicii privind săvârşirea de infracţiuni.
De asemenea, s-a constatat că faptele pretins a fi săvârşite de funcţionarii primăriei comunei G., acestea se constituie în simple afirmaţii fără nici un suport real din partea petenţilor, apreciindu-se că plângerea acestora nu evidenţiază fapte de natură penală, continuarea cercetărilor fiind astfel cu totul inutilă.
La data de 24 noiembrie 2011 petenţii C.D. şi C.A. ca au declarat recurs împotriva sentinţei penale nr. 126 din 14 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 438/32/2011.
În motivarea recursului, petenţii au criticat hotărârea atacată în sensul că instanţa a apreciat greşit materialul probator administrat şi nu a constatat că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău nu a efectuat acte premergătoare începerii urmăririi penale împotriva executorului judecătoresc B.I., V.M. D.N., R.N. şi alţii, pe care i-au reclamat pentru infracţiunile săvârşite şi în consecinţă, aceste persoane, prin activitatea infracţională pe care au desfăşurat-o, deposedându-i de o casă situată în comuna G., judeţul Neamţ, care era proprietatea lor.
La termenul fixat pentru soluţionarea recursurilor, 17 aprilie 2012, Înalta Curte, din oficiu, în temeiul art. 3851 raportat la art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a, cu referire la art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., a pus în discuţie excepţia de inadmisibilitate a recursurilor declarate de petenţii C.D. şi C.A. împotriva hotărârii atacate.
Înalta Curte, examinând actele şi lucrările dosarului constată că potrivit dispoziţiilor 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., recursul declarat de petiţionari este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secţiunile I şi II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora conform dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, conform dispoziţiilor ari. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti, sentinţe sau decizii, după caz, nedefinitive, fiind arătate expres şi limitativ hotărârile care sunt supuse recursului şi anume, deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curţi de apel şi Curtea Militară de Apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.
Potrivit dispoziţiilor ari. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, hotărârile pronunţate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ, rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.
Din interpretarea per a contraho a acestor prevederi, înalta Curie apreciază că împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate începând cu 25 noiembrie 2010, dată la care a intrat în vigoare „legea micii reforme" nu se mai pot exercita căile de atac prevăzute de legea sub care a început procesul, decât în măsura în care sunt reglementate şi sub imperiul noului act normativ. O altă interpretare a acestor dispoziţii legale ar lipsi de conţinut raţiunile avute în vedere la adoptarea Legii nr. 202/2010, respectiv implementarea unor măsuri de natură a accelera soluţionarea definitivă a proceselor, atât a celor aflate în curs de judecată cât şi a cauzelor cu care instanţele ar fi sesizate după intrarea în vigoare a acestei legi.
Or, în cauza dedusă judecăţii, potrivit dispoziţiilor ari. 2781 alin. (10) din C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea primei instanţe a dobândit caracter definitiv odată cu soluţionarea plângerii, prin sentinţa penală sentinţei penale nr. 126 din 14 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, întrucât a fost pronunţată ulterior datei de 25 noiembrie 2010 şi prin urmare, aceasta nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar specific căii de reformare.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare o soluţie inadmisibilă.
Faţă de considerentele expuse, înalta Curie, în temeiul dispoziţiilor ari. 38515 alin. (1) lit. a), teza a II-a C. proc. pen., va dispune respingerea, ca inadmisibile, a recursurilor declarate de petenţii C.D. şi C.A. împotriva sentinţei penale nr. 126 din 14 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii petenţi la plata sumei de câte 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de petenţii C.D. şi C.A. împotriva sentinţei penale nr. 126 din 14 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenţii petenţi plata sumei de câte 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică azi 17 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1190/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1187/2012. Penal. Traficul de influenţă... → |
|---|
