ICCJ. Decizia nr. 1255/2012. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1255/2012
Dosar nr. 1317/89/2011
Şedinţa publică din 23 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 201 din 23 noiembrie 2011, Tribunalul Vaslui a condamnat pe inculpatul C.M., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 cu referire la art. 175 lit. i) C. pen. la pedeapsa de 9 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen.
Pe durata executării pedepse a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului C.M., iar în temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. a dedus din pedeapsa stabilită durata reţinerii şi arestării preventive de la 23 februarie 2011 la zi.
A admis acţiunea civilă formulată de partea vătămată constituită parte civilă C.C. şi a obligat inculpatul C.M. să-i achite acesteia suma de 3.000 RON cu titlu de daune morale.
În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 a obligat inculpatul C.M. să achite părţilor civile Spitalul Clinic de Urgenţă Profesor Dr. N.O. laşi suma de 10.380,44 RON şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vaslui suma de 1.203,60 RON, cu titlu de despăgubiri civile.
A obligat inculpatul C.M. la 1.850 RON cheltuieli judiciare către stat, la urmărirea penală şi la judecata cauzei, din care suma de 600 RON reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu asigurat inculpatului la urmărirea penală şi la judecată, s-a dispus a se achita din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept: Inculpatul C.M., în vârstă de 42 ani, este locuitor al satului D., corm. R., jud. Vaslui, este cunoscut cu antecedente penale de violenţă şi, din acest motiv, este temut în colectivitate.
Partea vătămată C.C. este locuitor al aceluiaşi sat şi mai în vârstă decât inculpatul, având 59 ani, nefiind cunoscut cu un comportament violent.
În cursul lunii ianuarie 2011 partea vătămată C.C. i-a tăiat nişte lemne inculpatului C.M., nefiind plătit pentru această activitate.
În seara zilei de 14 februarie 2011, în jurul orelor 19:00, partea vătămată C.C. se deplasa pe drumul public, împreună cu martorul V.C., în deplasarea acestora trecând pe lângă curtea inculpatului C.M., care este de dimensiuni mari şi împrejmuită cu gard de scândură.
În deplasarea sa, partea vătămată C.C. se afla în coborâre pe partea stângă a drumului, la circa un metru de gardul inculpatului.
În curte se afla inculpatul, care a început să discute cu partea vătămată referitor la plata lemnelor tăiate anterior, discuţia degenerând în replici acide, inculpatul refuzând practic să plătească partea vătămată pentru serviciul prestat anterior.
Cele arătate s-au petrecut la câteva zeci de metri, mai la vale de poarta inculpatului.
Pe fondul celor arătate inculpatul C.M., folosind un corp contondent alungit, care nu a putut fi identificat, cel mai probabil o furcă cu coadă lungă sau un par de aceleaşi dimensiuni, i-a aplicat părţii vătămate C.C. o lovitură în zona dreapta a capului, cauzându-i astfel leziuni traumatice severe care au provocat căderea vătămatului pe solul acoperit de zăpadă.
Martorul V.C., văzând ce s-a întâmplat, a plecat pentru a cere ajutor iar prin zonă a trecut şi martorul N.P. care ducea caii la apă, partea vătămată fiind transportată la spital, urmare demersurilor arătate.
Încă de la începerea cercetărilor, inculpatul a avut o conduită recalcitrantă, a ameninţat familiile poliţiştilor implicaţi şi a încercat să intimideze organele de urmărire penală.
Între timp, inculpatul s-a deplasat în municipiul laşi, unde I-a contactat pe martorul C.R., care consuma în loc public alcool, I-a convins pe martor să declare, în mod mincinos, că în seara conflictului s-ar fi aflat în satul D., la locuinţa inculpatului şi că a perceput împrejurarea că vătămatul ar fi intrat în curtea inculpatului cu intenţia de a-l agresa pe acesta.
Martorul C.R. a fost luat de inculpat la D., cu promisiunea că îi va găsi un ioc de muncă, iar în zilele ulterioare martorul I-a însoţit pe inculpat şi aceştia au mers la sediul Judecătoriei Vaslui, unde au contactat un avocat, însă, după începerea cercetărilor, martorul şi-a dat seama că este folosit pentru a fi acoperită o faptă gravă, astfel că a recunoscut procurorului că anterior nu a spus adevărul şi că s-a profitat de către inculpat, pe fondul consumului de alcool al martorului, pentru a-i oferi un alibi inculpatului, în condiţiile în care, la data de 14 februarie 2011, martorul nu se afla în localitatea D. şi nu a perceput ceea ce s-a întâmplat.
În urma efectuării constatării medico-legale traumatologice privind vătămatul C.C. s-a stabilit că în urma agresiunii comise de inculpatul C.M., acesta a suferit, urmare unei lovituri active în partea dreaptă a extremităţii cefalice, o fractură cominutiva cu înfundare fronto-parietală dreaptă, cu traiect iradiat la stânca temporalului, care a necesitat 50-55 zile îngrijiri medicale şi a pus în primejdie viaţa părţii vătămate.
Leziunile s-au produs prin lovire activă cu obiect contondent, au pus în primejdie viaţa părţii vătămate, care a rămas cu infirmitate fizică permanentă, prin lipsă de substanţă osoasă, urmare a craniectomiei.
Deşi inculpatul, în mod constant, nu a recunoscut săvârşirea faptei, din analiza şi coroborarea întregului material probator administrat în cauză, tribunalul a apreciat că s-a dovedit că inculpatul a săvârşit fapta şi că este vinovat. Pentru a ajunge la această concluzie, instanţa a avut în vedere declaraţiile părţii vătămate care se coroborează cu datele ce rezultă din raportul de expertiză medico-legală traumatologică şi declaraţiile martorilor V.C., N.P., M.C., C.R. şi B.P.
Inculpatul a prezentat, pe durata procesului, mai multe variante de derulare a faptelor. Astfel, la urmărirea penală, iniţial inculpatul a adresat o plângere şefului postului de poliţie, în care reclama faptul că în seara zilei de 14 februarie 2011 i-a surprins pe C.C. şi V.C. rupând scânduri din gardul său. V.C. a sărit peste gard, în curtea sa, fiind înarmat cu un par şi l-a alergat prin curte, până în faţa uşii, unde a fost atacat de câini. La conflict a asistat mama sa şi martorul C.R., care ieşiseră din casă. Partea vătămată a rămas la gard şi nu s-a implicat în conflict.
Aceeaşi variantă a prezentat-o inculpatul în declaraţia dată în faţa judecătorului, când a fost prezentat cu propunere de arestare.
La cercetarea judecătorească, inculpatul a prezentat o variantă modificată faţă de ce a susţinut la urmărirea penală. A susţinut că V.C. a sărit în curtea lui, moment în care inculpatul a aruncat cu o bucată de lemn în direcţia acestuia. Nu a recunoscut că l-ar fi lovit partea vătămată însă nici nu a negat această posibilitate. Inculpatul şi-a explicat leziunile pe care Ie-a prezentat partea vătămată prin posibilitatea ca aceasta să fi căzut şi să se fi lovit de o fosă din beton, aflată în acea zonă.
S-a reţinut că ipoteza producerii leziunilor prezentate de partea vătămată prin cădere este exclusă de concluziile raportului de expertiză medico-legală traumatologică, rezultând din aceste concluzii că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice de tipul fracturii cominutive cu înfundare, fronto parietală dreaptă cu traiect iradiat la stânca temporalului, leziuni care s-au putut produce prin lovire activă cu un obiect contondent.
Astfel, susţinerile inculpatului precum că leziunile prezentate de partea vătămată s-ar fi produs prin cădere au fost constatate că sunt fără suport probator.
Din declaraţiile părţii vătămate şi ale martorului V.C. a rezultat că inculpatul a lovit partea vătămată cu un obiect contondent, cu o formă alungită, peste gard şi în zona capului, cauzându-i leziuni care i-au pus în primejdie viaţa.
Instanţa de fond a reţinut că fapta inculpatului C.M., aşa cum a fost expusă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 raportat la art. 174 cu referire la art. 175 lit. i) C. pen., aplicându-i o pedeapsă la individualizarea căreia, în cadrul general, prev. de art. 52 şi 72 C. pen. au fost avute în vedere gradul de pericol social concret al faptei comise, datele privind persoana inculpatului, atitudinea acestuia în timpul procesului penal, precum şi urmările produse.
Împotriva hotărârii primei instanţe inculpatul a declarat apel arătând, în faţa instanţei de apel că îşi recunoaşte fapta în totalitate formulând critici pe planul individualizării pedepsei.
Curtea examinând actele şi lucrările dosarului de fond şi sentinţa criticată, prin prisma motivelor de apel invocate, a reţinut că din analiza coroborată a materialului probator administrat, respectiv declaraţiile martorilor V.C., N.P., declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile inculpatului, a constatării medico-legale, în mod judicios şi temeinic argumentat instanţa de fond a stabilit vinovăţia inculpatului C.M. în săvârşirea faptei, în raport de situaţia de fapt reţinută.
În cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitor la aprecierea probelor, fiind evidenţiate aspecte ce susţin vinovăţia inculpatului şi stabilindu-se corect că fapta acestuia care în seara zilei de 14 februarie 2011 i-a aplicat părţii vătămate C.C. o lovitură peste gard, cu un corp contondent alungit, în partea dreaptă a corpului, cauzându-i leziuni traumatice severe, care i-au pus în primejdie viaţa, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 cu referire la art. 175 lit. i) C. pen.
Instanţa de fond a ţinut cont la stabilirea şi aplicarea pedepsei de dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a aceluiaşi cod, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, stabilind o justă individualizare a pedepsei aplicate, atât sub aspectul cuantumului cât şi ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Faptul că inculpatul a recunoscut fapta în faţa instanţei de apel şi că are probleme cu sănătatea nu a putut duce la micşorarea pedepsei aplicate, având în vedere gradul de pericol social ridicat al infracţiunii de tentativă la omor calificat şi mai ales consecinţa produsă, infirmitate fizică permanentă prin lipsa de substanţă osoasă, a părţii vătămate.
În raport cu cele menţionate, Curtea de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori , prin decizia nr. 16 din 24 ianuarie 2012, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul C.M., împotriva sentinţei penale nr. 201 din 23 noiembrie 2011 a Tribunalului Vaslui, pe care a menţinut-o.
Împotriva deciziei mai sus arătate, a declarat recurs inculpatul C.M. criticând decizia pronunţată în apel pentru greşita individualizare judiciară a pedepsei invocând dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. invocând, de asemenea afecţiunile medicale cu care a fost diagnosticat inculpatul.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 1317/89/2011.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivul de recurs invocat, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că instanţa de apel şi instanţa de fond au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi au stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comise încadrarea juridică corespunzătoare, precum şi o corectă individualizare a pedepsei.
La individualizarea pedepsei stabilită în sarcina inculpatului instanţa de fond a luat în considerare criteriile generale de individualizare prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), aplicând o pedeapsă rezultantă de 9 ani închisoare, pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de textul incriminator, pedeapsă care a fost menţinută şi de instanţa de apel, nefiind însă aplicată pedeapsa cuprinsă între limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată aşa cum prevedea încadrarea juridică dată faptei prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 cu referire la art. 175 lit. i) C. pen., astfel că nu se impune coborârea pedepsei întru-un cuantum mai redus fată de textul incriminator.
În mod corect s-a ţinut cont de ambele instanţe şi de pericolul social la faptei săvârşite de persoana inculpatului şi de împrejurările comiterii faptei respectiv, că în seara zilei de 14 februarie 2011, în jurul orelor 19:00 inculpatul C.M. a aplicat părţii vătămate C.C. o lovitură în partea dreaptă a capului, cu un corp contondent, cauzându-i leziuni traumatice severe care au provocat căderea părţii vătămate pe solul acoperit de zăpadă, producându-i-se o fractură cominutivă cu înfundare fronto-parietală, care a necesitat 50-55 zile de îngrijiri medicale, punându-i viaţa în primejdie. Înalta Curte constată că nu se impune a se acorda o eficienţă mai mare dispoziţiilor generale de reindividualizare, aceste criterii fiind reţinute de instanţa de apel şi instanţa de fond la individualizarea pedepsei stabilite în sarcina inculpatului.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, constată că ambele instanţe au examinat, în mod judicios, aplicarea criteriilor obiective ce caracterizează procesul de individualizare judiciară, concretizat în modul de stabilire a pedepsei de 9 ani închisoare reţinută în sarcina inculpatului, evidenţiind, faptul că dincolo de pericolul social generic al infracţiunii săvârşite, în mod concret acesta s-a accentuat ca urmare a împrejurărilor în care a fost săvârşită, respectiv fiind pusă în primejdie viaţa părţii vătămate prin aplicarea loviturii într-o zonă vitală a corpului, subliniind caracterizările evidenţiate în persoana inculpatului, care este cunoscut în comunitate ca fiind o persoană violentă, manifestând ameninţări chiar şi la adresa organelor judiciare ce au participat la cercetarea penală, astfel că o nouă cenzură cu privire la individualizarea pedepsei nu se mai impune.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte nu poate avea în vedere criticile formulate în recurs de către inculpat, invocând afecţiunile psihice de care suferă inculpatul, acesta având o atitudine de nesinceritate pe parcursul desfăşurării urmăririi penale şi pe parcursul cercetării judecătoreşti în faţa instanţei de fond, acesta încercând chiar să inducă organelor judiciare şi instanţei de judecată reţinerea unei alte stări de fapt prin convingerea pe care acesta i-a indus-o martorului C.R. de a declara o altă situaţie de fapt, acesta din urmă recunoscând ulterior că a fost rugat de inculpat să declare împrejurări care nu au legătură cu realitatea, precizând ulterior, că la momentul săvârşirii faptei martorul se afla în municipiul laşi şi nu la locuinţa inculpatului în satul D., aşa cum în mod neadevărat a declarat, iniţial, în faza de urmărire penală.
Astfel Înalta Curte constată că, întrucât în cauză pedeapsa aplicată, reflectă respectarea principiului proporţionalităţii între gravitatea faptelor comise şi profilul socio-moral şi de personalitate al inculpatului, nu se justifică reducerea pedepsei reţinută deja în sarcina inculpatului, pedeapsă orientată spre, minimul special al pedepsei stabilit de textul incriminator.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul C.M. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva deciziei penale nr. 16 din 24 ianuarie 2012 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 23 februarie 2011 la 23 aprilie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1170/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1258/2012. Penal → |
|---|
