ICCJ. Decizia nr. 1260/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1260/2012
Dosar nr. 4270/102/2011
Şedinţa publică din 23 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 102 din 11.07.2011 pronunţată de Tribunalul Mureş în Dosarul nr. 4270/102/2011 a fost condamnat inculpatul M.C., la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la viol prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., cu reţinerea dispoziţiilor art. 74 lit. a), c) C. pen. şi art. 76 lit. c) C. pen., art. 65 alin. (2), (3) C. pen.
I s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen.
S-a dispus, conform prevederilor art. 861 C. pen., suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, pe durata termenului de încercare de 3 ani calculat conform prevederilor art. 82 C. pen. şi atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., privind condiţiile şi consecinţele revocării suspendării executării pedepsei.
S-a dispus în baza dispoziţiilor art. 863 alin. (1), (3) C. pen., ca pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune la datele fixate conform programului de supraveghere ce va fi stabilit de această instituţie;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă;
e) să nu intre în legătură cu partea vătămată Sorlea llie Alexandru.
În baza dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b1) C. pen., pe durata termenului de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
În baza dispoziţiilor art. 864 C. pen., s-a atras atenţia inculpatului că, în caz de sustragere de la îndeplinire a obligaţiilor ori de neîndeplinire a măsurilor de supraveghere dispuse sau a obligaţiilor care îi revin, se va dispune revocarea suspendării şi executarea în întregime a pedepsei.
În baza dispoziţiilor art. 350 alin. (3) lit. b), alin. (4) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă din data de 25 mai 2011, emis de Tribunalul Mureş în baza încheierii penale nr. 31/C/2011, măsură executorie.
S-a dedus din durata pedepsei închisorii timpul reţinerii şi al arestării preventive a inculpatului, de la 24 mai 2011 la zi, conform prevederilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP)
A fost admisă în parte, conform prevederilor art. 17 C. proc. pen. şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen., acţiunea civilă exercitată din oficiu de reprezentantul Ministerului Public, pentru victima minoră S.I.A. (cu domiciliul în corn. V., sat. D., jud. Mureş, prin reprezentantul său legal S.V.) şi a fost obligat inculpatul să îi plătească acesteia suma de 1.500 RON daune morale; au fost respinse restul pretenţiilor civile.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 750 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî în acest sens instanţa de fond a avut în vedere următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 524/P/2011 din data de 17 iunie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, inculpatul M.C. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de viol prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1), alin. (3) C. pen.
În considerentele rechizitoriului s-a reţinut că, la data de 17 mai 2011 numita S.V. din satul D. a formulat o plângere la Postul de Poliţie Vătava, arătând că în data de 15 mai 2011 fiul ei S.I.A. - în vârstă de 10 ani, i-a povestit că numitul M.C. ar fi întreţinut relaţii sexuale cu el, în locuinţa făptuitorului.
În urma cercetărilor penale în faza de urmărire penală, s-a stabilit că în ziua de 15 mai 2011, în jurul orei 16:00, victima s-a întâlnit cu inculpatul M.C. în faţa bufetului din sat. Acesta i-a propus să meargă la el acasă, pentru a-i dărui un aparat radio, iar minorul a fost de acord, astfel că cei doi au mers acasă la inculpat. Ajunşi la locuinţa în care inculpatul locuia singur, acesta a pus în priză un aparat radio, după care a încuiat uşa cu un zăvor, blocând-o din interior. Imediat după aceea, i-a cerut minorului să se dezbrace, iar la refuzul acestuia, inculaptul a strigat „foarte tare"; la copil, după care acesta speriindu-se s-a dezbrăcat şi descălţat. După acest moment, inculpatul s-a dezbrăcat şi a încercat să ântreţină rfaporturi sexuale anale cu minorul, activitate care a fost întreruptă ca urmare a împrejurrării că mama minorului a bătut la uşă.
În aceste momente inculpatul M.C. i-a cerut victimei să se îmbrace imediat, s-a îmbrăcat şi el, dar înainte de a deschide uşa, i-a cerut să nu spună nimănui ce s-a întâmplat, mamei sale să-i spună că a făcut pipi într-o găleată. După ce inculpatul a deschis uşa, M.C. i-a dat victimei radioul, copilul nespunându-i nimic mamei sale.
Atât victima, cât şi mama sa au plecat de la locuinţa inculpatului, femeia s-a dus la magazin să cumpere pâine, iar minorul s-a îndreptat către casă, dar pe drum a fost ajuns de inculpat care i-a cerut din nou să nu povestească nimic. în cursul aceleiaşi zile, inculpatul I-a căutat din nou pe minor, nu I-a găsit acasă, vorbind doar cu mama acestuia. La insistenţele mamei sale, victima i-a povestit ce s-a întâmplat în locuinţa lui M.C.
Fapta inculpatului M.C. de a încerca să întreţină - prin constrângere - un raport sexual anal, cu minorul S.I.A., persoană în vârstă de 10 ani, s-a apreciat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol, rămasă în forma tentativei, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1), (3) C. pen.
Inculpatul M.C. a arătat în faţa instanţei de judecată că înţelege să se prevaleze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., în sensul recunoaşterii faptei sale aşa cum a fost ea descrisă în rechizitoriul care i s-a prezentat pe scurt, declarând că doreşte să fie judecat pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, că nu solicită alte probe şi că este şi de acord cu pretenţiile civile ale părţii civile.
Instanţa a apreciat că procedura recunoaşterii vinovăţiei de care s-a prevalat inculpatul este admisibilă, în prezenta speţă, raportat la acuza adusă inculpatului prin rechizitoriu - aceea de tentativă la omor prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1), (3) C. pen.
În drept, fapta inculpatului M.C. de a încerca să întreţină raporturi sexuale cu partea vătămată S.A.I. - minor în vârstă de 10 ani, inculpatul cunoscând vârsta minorului, împotriva voinţei acestuia şi profitând de imposibilitatea sa de a se apăra ori a-şi exprima voinţa, imposibilitate evidenţiată de vârsta şi lipsa de dezvoltare intelectuală a acestuia, s-a apreciat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la viol, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1), (3) C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei care i-a fost aplicată inculpatului, în condiţiile în care s-a stabilit pe bază de probe că acesta este autorul infracţiunii pe care a comis-o cu vinovăţie, dar şi că el răspunde din punct de vedere penal, instanţa a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Astfel, s-a reţinut gradul de pericol social concret, ilustrat de împrejurările care compun conţinutul constitutiv al infracţiunii de tentativă la viol, dar şi extrinseci acesteia, cum sunt, în esenţă, acţiunea inculpatului asupra unei minor, natura intenţiei sale şi manoperele folosite în realizarea rezultatului dorit şi urmărit, faptul că a profitat de vârsta fragedă şi capacităţile intelectuale reduse ale minorului pe care I-a atras în locuinţa sa sub promisiunea unui radio pe care i-l va da, de neştiinţa victimei, locul şi timpul comiterii activităţii infracţionale, urmările cauzate, concretizate în lezarea unor drepturi fundamentale ale părţii vătămate - dreptul la integritate corporală şi la libertatea vieţii sexuale, dar şi dreptul la o dezvoltare normală, armonioasă a victimei sub toate aspectele. Ţinând cont de vârsta fragedă a minorului, de doar zece ani la acea dată, de împrejurarea că inculpatul i-a cerut victimei, sub ameninţare chiar, să nu spună nimănui ce s-a întâmplat între ei doi în locuinţă, s-a apreciat că acţiunea inculpatului are un grad relativ ridicat de pericol social.
De asemenea, s-a ţinut cont şi de persoana inculpatului care a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, de vârsta acestuia, dar şi de statutul său social, de condiţiile sale de viaţă de până acum, inculpatul fiind abandonat de părinţii săi încă de la naştere, el crescând în mediu instituţionalizat, cu o slabă pregătire şcolară, intelectuală şi chiar de viaţă. De asemenea, pe lângă aceste aspecte relevate de referatul de evaluare a inculpatului, s-a ţinut seama şi de mediul social în care inculpatul trăieşte, de împrejurarea că a fost acceptat de o comunitate în care s-a integrat până la un anumit punct şi care şi-a exprimat chiar interesul în a-l primi înapoi, în condiţii asemănătoare, comunitate care nu I-a perceput ca pe un pericol şi care nu îl percepe nici acum în acest fel.
Relevantă s-a apreciat ca fiind şi evaluarea psihologică a părţii vătămate, procedură în cadrul căreia deşi s-a conturat, din relatările constante ale victimei, existenţa infracţiunii, totuşi s-a concluzionat că datorită modului inocent, de o intensitate redusă, în care a fost perceput evenimentul prin care a trecut, acesta nu a influenţat dezvoltarea sa psihoemoţională, minorul neprezentând indicatorii tipici ai unei traume de tip sexual care să îi pună în pericol chiar dezvoltarea sa ulterioară sub toate aspectele: fizică, emoţională, comportamentală.
Totodată, relevantă a fost şi atitudinea inculpatului în raport de infracţiunea săvârşită, de recunoaştere a acuzaţiei aduse; relevant este şi comportamentul său de pe parcursul desfăşurării procesului penal în sensul că a arătat că recunoaşte şi regretă cele petrecute, fiind de acord şi cu plata daunelor pretinse de partea civilă şi obligându-se să aibă pe viitor, un comportament corespunzător.
În procesul individualizării judiciare a pedepsei, instanţa a apreciat că, chiar dacă infracţiunea pentru care inculpatul a fost deferit justiţiei, prezintă o gravitate ridicată, prin prisma existenţei acestor circumstanţe mai sus-amintite, se poate pronunţa şi o pedeapsă orientată spre minimul special, după aplicarea prevederilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Instanţa a avut în vedere - cu titlu de circumstanţe atenuate judiciare din cele prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. - şi împrejurarea că inculpatul este o persoană aflată la o vârstă tânără, că până la acest moment nu a mai avut nici un contact cu legea penală şi că, datorită modului inocent, de o intensitate redusă, în care a fost perceput de către partea vătămată evenimentul prin care a trecut, acesta nu a influenţat dezvoltarea psihoemoţională a sa, minorul neprezentând indicatorii tipici ai unei traume de tip sexual care să îi pună în pericol chiar dezvoltarea sa ulterioară sub toate aspectele: fizică, emoţională, comportamentală. Toate aceste aspecte s-a apreciat că ar justifica reducerea sub minimul special, a pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, prin reţinerea în favoarea sa a unor circumstanţe atenuante judiciare, date de art. 74 alin. (2) C. pen.
De asemenea, în raport de întregul ansamblu de probe care conturează fapta şi persoana inculpatului şi ţinând cont de considerentele mai-sus expuse, instanţa a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea propriu-zisă a acesteia, suspendarea condiţionată a executării ei fiind necesară şi suficientă pentru reeducare inculpatului.
În atare situaţie, s-a apreciat ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 861 C. pen. şi ca modalitate de executare a pedepsei astfel stabilite.
Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat în termen legal apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş care a criticat sentinţa sub aspectul pedepsei aplicate şi a modalităţii de executare a acesteia, apreciindu-se că o pedeapsă mai mare cu executare în detenţie ar fi mai eficientă în cauză.
Analizând sentinţa atacată, prin prisma motivelor de apel invocate, precum şi din oficiu, pe baza materialului şi lucrărilor din dosarul cauzei, conform art. 378 C. proc. pen. se reţin următoarele:
Inculpatul a înţeles să se prevaleze de disp. art. 3201 C. proc. pen., recunoscând săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa în rechizitoriu şi solicitând ca judecata să se facă pe baza probelor administrate la urmărirea penală.
Analizând aceste probe, respectiv declaraţiile de parte vătămată, proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, declaraţiile de învinuit/inculpat, raportul de constatare medico-legală, declaraţiile de martori B.D., V.A.l., H.A.T., V.F.P. şi C.C.A., procesul-verbal, procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală şi copia certificatului de naştere al minorului, precum şi de raportul de evaluare a inculpatul întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lîngă Tribunalul Mureş, instanţa de apel a apreciat că instanţa de fond a reţinut corect starea de fapt în cauză.
În ceea ce prieşte încadrarea juridică a faptei s-a apreciat că şi aceasta a fost corect încadrată de către instanţa de fond, fapta sa întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la viol, prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen.
De fapt, în apelul promovat de parchet starea de fapt şi încadrarea juridică a faptei nu au fost contestate, fiind criticată doar pedeapsa aplicată inculpatului şi modalitatea de executare a acesteia.
Cu privire la aceste aspecte s-a apreciat că în cauză corect au fost aplicate prev. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., instanţa de fond corect reducând limitele de pedeapsă pentru infracţiunea comisă cu o treime, constatându-se că acestea sunt situate, după ce s-a reţinut, prev. art. 20 C. pen. între 5 ani închisoare şi 8 ani şi 4 luni închisoare.
În ceea ce priveşte aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen. s-a apreciat că acestea pot fi reţinute în sarcina inculpatului deoarece înainte de comiterea acestei fapte inculpatul nu a avut alte condamnări iar după comiterea faptei s-a prezentat în faţa autorităţilor ori de câte ori a fost nevoie, în vederea clarificării situaţiei.
Instanţa de apel nu putut reţine modalitatea de executare a pedepsei spre care s-a orientat instanţa de fond, apreciind că aplicarea art. 861 C. pen. şi următoarele nu asigură pe deplin reeducarea inculpatului.
Astfel, fapta comisă de inculpat, chiar şi în forma tentativei, este deosebit de periculoasă deoarece a fost comisă asupra unui minor şi profitând de naivitatea acestuia.
Chiar dacă inculpatul a conştientizat ce a făcut, deoarece a încercat să-l determine pe minor să nu spună nimănui despre cele întâmplate, iar mai apoi s-a prezentat în faţa instanţei recunoscând fapta, acest aspect nu este de natură a forma convingerea că o pedeapsă fără executare în detenţie este suficientă şi de natură a duce la reeducarea inculpatului.
În opinia instanţei de apel o pedeapsă cu executarea în detenţie este mai oportună a se aplica în această situaţie şi de natură să ducă mai eficient la reeducarea inculpatului.
Prin decizia penală nr. 84/A din 2 decembrie 2011 Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul parchetului şi admite apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş împotriva sentinţei penale nr. 102 din 11 iulie 2011 pronunţată de Tribunalul Mureş în Dosarul nr. 4270/102/2011.
A desfiinţat parţial sentinţa atacată şi în urma rejudecării cauzei a schimbat modalitatea de executare a pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului M.C., pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. pen. şi art. 74 lit. a), c) C. pen., în sensul reţinerii prevederilor art. 71-64 C. pen. şi executării pedepsei în detenţie.
A eliminat din sentinţa penală prevederile art. 861 C. pen., 863 alin. (1), (3) C. pen., 864 C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen.
A menţinut restul dispoziţiilor din sentinţa atacată.
Împotriva deciziei pronunţată de instanţa de apel a declarat recurs inculpatul M.C., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală sub nr. 4270/102/2011.
Recurentul inculpat a invocat motivul de casare prevăzut de dispziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. criticând decizia pronunţată de instanţa de apel pentru greşita modalitate de executare a pedepsei în regim de detenţie, modalitate reţinută de această instanţă.
1. Cu privire la excepţia admisibilităţii recursului invocată, din oficiu, de Înalta Curte, instanţa reţine că dispoziţiile art. 3851 alin. (4) teza a ll-a C. proc. pen. prevăd că persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, chiar dacă nu a folosit apelul, dacă prin decizia pronunţată în apel a fost modificată soluţia din sentinţă şi numai cu privire la această modificare.
Sentinţa primei instanţe a fost modificată ca urmare a apelului declarat de Parchet modificând situaţia juridică a inculpatului în sensul că s-a dispus reindividualizarea judiciară a pedepsei şi s-a schimbat modalitatea de executare a pedepsei din modalitate neprivativă de libertate în modalitatea privativă de libertate, astfel că inculpatul M.C. putea promova calea de atac a recursului cu privire la dispoziţia instanţei de apel în raport cu această modificare.
Faţă de aceste împrejurări, având în vedere că inculpatul M.C. nu a declarat apel dar i-a fost modificată situaţia juridică stabilită de instanţa de fond ca urmare a pronunţării deciziei de instanţa de apel, Înalta Curte constată că inculpatului îi sunt incidente dispoziţiile art. 3851 alin. (4) teza a ll-a C. proc. pen., recursul său fiind admisibil.
2. Înalta Curte analizând motivul de casare invocat de recurent, hotărârea atacată, dar şi cauza sub toate aspectele, conform dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursurile sunt fondate, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Înalta Curte constată că instanţa de fond a dat eficienţă maximă criteriilor generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi anume dispoziţiile părţii generale ale C. pen. reţinându-se pericolul social al faptei comise şi conduita inculpatului anterior comiterii faptei, inculpatul fiind la primul contact cu legea penală, şi conduita acestuia după comiterea faptei, limitele speciale prevăzute în partea specială a C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1), (3) C. pen., cu consecinţa stabilirii unei pedepse sub minimul special prevăzut de textul incriminator. De asemenea, în baza art. 861 C. pen. şi 862 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare, pe timp de 3 ani termen de încercare, soluţie care nu a fost adoptată de instanţa de apel.
De asemenea, s-a reţinut în cadrul individualizării pedepsei pentru infracţiunea săvârşită de inculpat şi atitudinea inculpatului înainte de săvârşirea faptei dar şi atitudinea procesuală constant sinceră a inculpatului adoptată pe parcursul procesului penal.
Înalta Curte reţine că, conduita bună a inculpatului presupune nu numai lipsa antecedentelor penale ci şi atitudinea corectă şi firească faţă de familie, relaţii de muncă şi în general, privită şi în raport cu întreg contextul relaţiilor sociale pe care inculpaţii le-au dovedit.
Toate aceste împrejurări reţinute de instanţa de fond urmează a fi luate în considerare şi de Înalta Curte, întrucât în ansamblul lor contribuie la aprecierea instanţei de recurs că individualizarea judiciară a pedepsei inculpatului în ceea ce priveşte modalitatea de executare, satisface pe deplin justa aplicare a unei pedepse cu suspendare sub supraveghere neimpunându-se o reindividualizare cu privire la această modalitate, pedeapsa deja stabilită fiind menită să satisfacă şi scopul acesteia instituit de dispoziţiile art. 52 C. pen.
Împrejurarea că infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1), (3) C. pen. are un pericol social ridicat prin prisma faptului că inculpatul a săvârşit această faptă în formă continuată, asupra unui minor în vârstă de 10 ani, aşa încât legiuitorul a manifestat severitate atunci când a stabilit limitele pedepsei dar, care nu exclud însă, ca în procesul de individualizare judecătorească a executării pedepsei, ţinându-se cont de gravitatea concretă a faptei, de condiţiile de comitere, de persoana infractorului şi de posibilităţile sale de reeducare, să se dispună chiar şi suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, atâta vreme cât sunt îndeplinite toate condiţiile aplicării acestei instituţii, astfel că în mod corect i s-a aplicat inculpatului, de instanţa de fond dispoziţiile legale privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aşa cum sunt prevăzute la art. 861 C. pen.
Înalta Curte constată totodată, că instanţa de apel în mod greşit a dispus înlăturarea disp. art. 861 C. pen., art. 864 C. pen., art. 863 alin. (1), (3) şi art. 71 alin. (5) C. pen., reţinând că fapta comisă de inculpat chiar şi în forma tentativei este deosebit de periculoasă, deoarece a fost comisă asupra unui minor profitând de naivitatea acestuia iar atitudinea ulterioară a inculpatului de a se prezenta în faţa instanţei adoptând un comportament care dovedeşte faptul că a conştientizat gravitatea faptei pe care a săvârşit-o, aspecte care nu au fost de natură a crea convingerea instanţei de apel că scopul pedepsei poate fi realizat fără aplicarea unei pedepse în regim de detenţie.
Aceste argumente reţinute de instanţa de apel nu pot fi primite de instanţa de recurs, inculpatul fiind prezent pe parcursul desfăşurării procesului penal, atât în faţa instanţei de fond cât şi în faţa instanţei de recurs, inculpatul nu a avut antecedente penale, activitatea sa infracţională fiind recunoscută de inculpat solicitând în acest context aplicarea disp. art. 3201 C. pen., poziţia sa fiind una de regret, având în vedere, totodată, şi referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş în faţa instanţei de fond.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, constată că instanţa de fond a examinat, în mod judicios, aplicarea criteriilor obiective ce caracterizează procesul de individualizare judiciară, concretizat în modul de stabilire a pedepsei de 1 an închisoare şi a modului de executare a pedepsei respectiv, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei prin aplicarea disp. art. 861 C. pen., reţinute în sarcina inculpatului, faptul că dincolo de pericolul social generic al infracţiunii săvârşite, în mod concret acesta s-a putut atenua ca urmare a împrejurărilor în care fapta a fost săvârşită, atitudinea inculpatului înainte de săvârşirea faptei raportate la circumstanţele personale ale inculpatului, circumstanţe care au fost avute în vedere în mod corect, subliniind o caracterizare corespunzătoare evidenţiată în persoana inculpatului faţă de comunitatea în rândul căreia trăieşte, astfel că se impune o nouă cenzură cu privire la individualizarea modalităţii de executarea pedepsei.
În baza art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul M.C. împotriva deciziei penale nr. 84/A din 2 decembrie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Va casa decizia penală atacată şi va menţine în totalitate sentinţa penală nr. 102 din 11 iulie 2011 a Tribunalului Mureş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul M.C. împotriva deciziei penale nr. 84/A din 2 decembrie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia penală atacată şi menţine în totalitate sentinţa penală nr. 102 din 11 iulie 2011 a Tribunalului Mureş.
Suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1258/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1262/2012. Penal → |
|---|
