ICCJ. Decizia nr. 127/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 127/2012
Dosar nr. 6518/1/2011
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2012
Asupra plângerii de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin rezoluţia nr. 112/P/2011 din 01 august 2011 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Parchetelor Militare, a dispus începerea urmăririi penale faţă de procurorul militar, general-maior magistrat I.V., sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) si nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, prevăzută de art. 271 C. pen.
Pentru a dispune astfel, s-au reţinut următoarele:
La data de 22 iulie 2011, înregistrată cu nr. 112/P/2011, petiţionarul A.I. a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva procurorului militar şef al Secţiei Parchetelor Militare, general-maior magistrat I.V. pe care l-a acuzat de „corupţie şi complicitate la tentativă de omor" , de infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, prevăzută de art. 171 C. pen.
În fundamentarea acuzaţiilor sale, petiţionarul a invocat faptul că generalul-maior magistrat I.V., cu ocazia soluţionării plângerii împotriva rezoluţiei adoptata pentru cauza din dosarul nr. 93/P/2011 al Secţiei Parchetelor Militare de la Ministerul Public, a încălcat toate prevederile legale excluzând actele probatorii prin acesta a încălcat brutal prevederile art. 62 C. proc. pen. şi a adoptat rezoluţia cu nerespectarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi executorii pronunţate prin încheierea nr. 63/2003 a Curţii Supreme de Justiţie şi nr. 224/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, infracţiune ce îndeplineşte conţinutul dispoziţiilor art. 271 C. pen.
S-a mai susţinut că „a fost emis un act fals şi abuziv împotriva actelor probatorii cu nerespectarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi executorii, infracţiune precizata la art. 271 C. pen.".
Toate aceste presupuse fapte ar fi, în accepţiunea petentului, „corupţie şi complicitate la tentativele de omor".
Cercetarea faptelor invocate de petent s-a făcut atât prin studierea şi verificarea celor declarate de acesta, cât şi prin examinarea altor lucrări cu caracter asemănător sau identic, pe care sus-numitul Ie-a iniţiat în decursul anilor precedenţi împotriva unor judecători militari şi a tuturor procurorilor din cadrul Secţiei Parchetelor Militare, iar în ultima perioadă, cu precădere împotriva şefului secţiei, explicaţia constând în faptul că şeful secţiei este procurorul competent a soluţiona plângerile formulate în temeiul art. 278 C. proc. pen.
Din studierea sesizărilor petentului în decursul anilor, identificat în arhiva secţiei, coroborat cu plângerea penală ce a generat prezenta lucrare, Parchetul de pe lângă Înalta curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Parchetelor Militare, a reţinut că rezultă fără dubiu caracterul subiectiv al acuzaţiilor formulate de A.I., inexistenţa faptelor invocate de acesta şi o tendinţă accentuată de mistificare a realităţii şi de distorsionare a adevărului, grefate pe o nemulţumire patologică, întreţinută de respingerea tuturor demersurilor sale adresate succesiv şi în cascadă mai multor instituţii şi autorităţi publice locale şi centrale, parte din ele remise ulterior spre competentă soluţionare Secţiei Parchetelor Militare şi unor instanţe de judecată, devenind astfel notorie predispoziţia justiţiabilă a sus-numitului.
S-a mai reţinut că această plângere este asemănătoare cu cele anterioare şi fusese precedată de dosarul penal nr. 85/P/2009, nr. 60/P/2009, nr. 21 /P/2009, 8/P/2008, nr. 9/P/2008, nr. 17/P/2008, 18/P/2008, nr. 30/P/2008, 22/P/2007, 69/P/2009, 97/P/2011 şi alte câteva zeci soluţionate de Secţia Parchetelor Militare, precum şi cu rezoluţia nr. 79/VI11-1/2009 din 27 februarie 2009 a procurorului general, toate petiţiile petentului aflându-se într-o înlănţuire psihogenă cauză-efect, soluţia dată într-o lucrare şi comunicarea acesteia iniţiind un nou demers justiţiabil într-un ciclu oniric fără sfârşit, consumator de timp, efort uman şi resurse financiare publice.
Acuzele petiţionarului l-au vizat pe procurorul militar I.V., care, în calitatea sa de şef al Secţiei Parchetelor Militare, a soluţionat, în temeiul dispoziţiilor art. 278 C. proc. pen., plângerea formulată de petent împotriva rezoluţiei nr. 93/P/2011 a Secţiei Parchetelor Militare.
Deşi petentul putea să se adreseze instanţei competente, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., a formulat din nou plângere împotriva şefului secţiei, reluând aceleaşi acuze şi fraze prezente în majoritatea demersurilor sale, fără nici un fel de argumente raţionale în susţinerea celor invocate.
S-a mai reţinut că din reexaminarea actelor şi lucrărilor precizate mai sus rezultă fără dubiu că respingerea plângerilor formulate anterior de către petent s-a făcut în condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală şi în urma unor motivări temeinice, concluzionându-se încă o dată, în mod justificat, că susţinerile sale sunt nefondate. Mai mult decât atât, la data pronunţării hotărârilor instanţei supreme, la care face trimitere petentul, magistratul nici măcar nu-şi desfăşura activitatea la Secţia Parchetelor Militare şi nu avea nici un fel de cunoştinţă despre existenţa lor.
În concluzie s-a reţinut că modul în care numitul A.I. înţelege să-şi exercite drepturile conferite de prevederile legale, conduită procesuală care s-ar putea încadra în sfera abuzului de drept şi, totodată, s-a reţinut că nu au fost identificate aspecte penale de natura celor invocate în plângerea formulată de către petent, din materialul probator administrat în cauză rezultând fără echivoc caracterul subiectiv şi nefondat al acuzaţiilor formulate de A.I., care prin această plângere continuă şirul neîntrerupt al mai multor demersuri penale, netemeinice.
Împotriva acestei rezoluţii petiţionarul a formulat plângere direct la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, plângere care a fost soluţionată iniţial prin încheierea nr. 30 din 17 ianuarie 2012 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, înregistrată sub nr. 6519/1/2011.
Petiţionarul A.I. a mai formulat o a doua plângere împotriva aceleiaşi rezoluţii care a fost înregistrată la data de 9 august 2011, pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 6518/1/2011, respectiv cauza de faţă.
În plângerea prezentă petiţionarul, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., a arătat că înţelege să formuleze plângere împotriva domnului procuror M.I. de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dar şi împotriva rezoluţiei nr. 112/P/2011 din 01 august 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Parchetelor Militare.
În motivarea plângerii, petiţionarul a susţinut că procurorul M.I. a refuzat să cerceteze plângerea formulată de petiţionar deşi, apreciază petiţionarului, a adus la cunoştinţă procurorului că are indicii de existenţa unui grup infracţional pentru crimă organizată împotriva petiţionarului şi a soţiei sale, grup la care a aderat şi domnul procuror M.I. prin rezoluţiile date şi refuzul de a cerceta tentativele de omor dovedite cu probe materiale şi acte probatorii.
Petiţionarul a adus toate aceste critici împotriva procurorului M.I., nefăcând însă precizarea sub ce număr a fot înregistrată plângerea la Parchet despre care a făcut vorbire în criticile menţionate anterior.
În subsidiar, a precizat că ataşează la prezenta plângere „cele zece file conexate la adresa nr. 1493/VIII/l/2011 a Ministerului Public spre a fi transmisă la registratura Generală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", împrejurare care nu s-a materializat.
Printr-un alt capăt de cerere ce a format plângerea petiţionarului A.I., a arătat că înţelege să critice şi rezoluţia nr. 112/P/2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Parchetelor Militare, însă nu a precizat motivele pentru care este nemulţumit de soluţia dată în această rezoluţie.
În subsidiar, a solicitat ca Înalta Curte să-i transmită copiile mai multor sentinţe pronunţate de către această instanţă.
Examinând plângerea petiţionarului A.I., Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 2781 alin. (13) . proc. pen.
Înalta Curte constată că prezenta cauză întră în sfera de atribuţii pe care le are de îndeplinit în cadrul procesului penal, procurorul ierarhic superior, în sensul dispoziţiilor art. 78 C. proc. pen., dispoziţii care prevăd că:"plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie".
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.: „după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi art. 278, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă. Plângerea poate fi făcută şi împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu".
Din conţinutul dispoziţiilor precizate anterior rezultă că introducerea plângerii, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, se face la procurorul ierarhic superior ori, după caz, la procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, constituind o condiţie prealabilă şi imperativă pentru exercitarea procedurii reglementate de textul de lege arătat.
Astfel, prin competenţa materială se stabileşte sfera atribuţiilor unui anumit organ jurisdicţional, sferă care-i delimitează competenţa în raport cu organele inferioare sau superioare în grad, după caz, competenţă care este determinată de natura cadrului procesual instituit de dispoziţiile art. 2781C. proc. pen.
Înalta Curte constată că pentru buna desfăşurare a activităţii organelor judiciare se impune respectarea fermă a competenţei lor materiale, nerespectarea nomelor legale privind competenţa producând o vătămare care constă în nefuncţionarea sistemului jurisdicţional, or, în prezenta cauză petiţionarul nu s-a conformat obligaţiei procedurale susmenţionate, preferând să sesizeze direct instanţa de judecată.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 2781 alin. (13) C. proc. pen., va trimite plângerea penală formulată de petiţionarul A.I. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, spre competentă soluţionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂREŞTE
Trimite plângerea penală formulată de petiţionarul A.I. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, spre competentă soluţionare.
Definitivă.
Pronunţata în şedinţa publica, azi 25 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 129/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 126/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
