ICCJ. Decizia nr. 1257/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1257/2012

Dosar nr. 11631/30/2010

Şedinţa publică din 23 aprilie 2012

Deliberând asupra recursurilor de faţă pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, constată următoarele:

1. Tribunalul Timiş, secţia penală în baza sentinţei penale nr. 325 din 15 iulie 2011, pronunţată în dosarul nr. 11631/30/2010 s-a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin actul de inculpare după cum urmează:

- în ceea ce îl priveşte pe inculpatul D.F. din infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.;

- în ceea ce îl priveşte pe inculpatul G.C. din infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. în infracţiunea prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.;

- în ceea ce îl priveşte pe inculpatul D.C. din infr. prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. în aceeaşi infracţiune, însă fără aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.

În baza art. 180 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. raportat la art. 63 C. pen., a fost condamnat inculpatul D.F., la o pedeapsă de 600 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violente.

S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 631 C. pen.

În baza art. 180 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. raportat la art. 63 C. pen. a fost condamnat inculpatul G.C., la o pedeapsă de 300 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violente.

S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 631 C. pen.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. şi cu aplicarea art. 21 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.C., la o pedeapsă de:

- 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.

În baza art. 65 alin. (1) şi (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe o perioada de 7 ani, termen stabilit în condiţiile art. 862 C. pen.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş, căruia i se încredinţează supravegherea;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea.

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 864 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare.

În baza art. 14 şi art. 161 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. şi cu aplicarea art. 998, 999 C. civ. a fost obligat inculpatul D.C. la plata sumei de 9000 lei cu titlu de daune materiale şi 11.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă P.D.

În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, a fost obligat inculpatul D.C. la plata sumei de 4.186,87 lei despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara.

S-au respins pretenţiile civile formulate raportat la inculpaţii D.F. şi G.C. că nefondate.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea parului din material lemnos în lungime totală de 127 cm, formă ovală cu dimensiuni stânga 16/6 şi dreapta 13/8 cm, în greutate totală de 5,1 kg, obiect folosit la săvârşirea infracţiunii.

În baza art. 191 alin. (1), (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul D.C. la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli judiciare către stat, inculpatul D.F. la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat şi inculpatul G.C. la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat.

Instanţa a fost sesizată prin rechizitoriul nr. 455/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, înregistrat la 20 decembrie 2010 sub nr. 11631/30/2010, consecutiv căruia, potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a şi investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor D.C. şi D.F., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor prev. şi ped. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi a inculpatului G.C. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) cu art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), constând în esenţă, în aceea că inculpatul a lovit în mod repetat cu pumnii şi picioarele pe partea vătămată P.D., creându-i condiţii inculpatului D.C. de a o lovi cu un par în cap, provocându-i acestuia leziuni ce au necesitat 65 zile îngrijiri medicale pentru vindecare şi care i-au pus în pericol viaţa.

Hotărând soluţionarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu disp. art. 345 alin. (2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătoreşti, în condiţiile art. 288 - art. 291 C. proc. pen., în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală şi alte probe noi, declaraţiile inculpaţilor, martori, referate evaluare inculpaţi - instanţa a examinat şi apreciat materialul administrat, confirmând existenţa faptelor într-o nouă încadrare juridică, însă pentru 2 dintre inculpaţi – şi vinovăţia penală a autorilor acestora, sens în care a reţinut următoarele:

Inculpaţii D.C., D.F. şi G.C. sunt fraţi, provenind dintr-o familie extrem de numeroasă compusă din 13 copii de vârste diferite. Mama inculpaţilor a locuit în Bencecu de Jos, jud. Timiş, iar inculpaţii au locuit atât cu aceasta, cât şi în diverse alte locuri, pe unde au muncit sau locuit părinţii concubinelor lor. În aceeaşi localitate, a locuit una dintre surorile inculpaţilor – G.N. – împreună cu concubinul – B.L. -, şi cu fiica să – A.C. Această nepoată a inculpaţilor a fost într-o relaţie de concubinaj cu partea vătămată P.D.

În data de 02 aprilie 2010, partea vătămată a fost găsită la domiciliul sus-numitei.

Spre seară, inculpatul D.C. a mers până la aceasta pentru a-i cere împrumut o cană de zahar. Întrucât sora sa nu avea, martorul S.C., un ginere de-al acesteia, care se afla şi el acolo, a luat cana şi a plecat să-i aducă inculpatului zahăr de la el de acasă. Imediat acestui moment, partea vătămată, care era aşezată pe un pat, fără vreun motiv, s-a ridicat şi i-a aplicat inculpatului o lovitură cu pumnul în zona feţei, acesta căzând la pământ. Conflictul a fost aplanat de intervenţia celor din locuinţă, partea vătămată a ieşit în curte cu concubina sa, iar inculpatul a plecat acasă cu zaharul. Ajuns acasă, inculpatul D.C. a povestit fraţilor săi ce s-a întâmplat, iar inculpatul D.F. a hotărât să meargă să aibă o discuţie cu partea vătămată P.D. despre acest incident, care nu era unul singular, existând o atmosferă tensionată între inculpaţi şi partea vătămată. Astfel, inculpaţii D.C. şi D.F. au plecat spre imobilul surorii lor, după ei a venit imediat şi inculpatul G.C.

În momentul în care i-a văzut venind, partea vătămată a ieşit în curte împreună cu concubina sa A.C., după ei au ieşit şi martorul S.C., iar ulterior şi B.L.

Între inculpaţi şi partea vătămată a existat un schimb de replici legat de incident, atât inculpaţii, cât şi partea vătămată manifestând o atitudine ostilă, fiind arţăgoşi şi porniţi pe scandal, partea vătămată a început să se împingă cu inculpatul D.F., s-au lovit reciproc, moment în care au intervenit şi ceilalţi doi inculpaţi şi s-a iscat o încăierare. În cadrul acesteia, inculpatul G.C. i-a aplicat două-trei lovituri cu piciorul părţii vătămate, pe corp, şi l-a tras de tricou, rupându-l, iar ceilalţi doi inculpaţi l-au lovit şi ei cu pumnul în zona corpului. Martorul S.C. a intervenit pentru a aplana conflictul, reuşind la un moment dat să-i separe pe inculpaţii G.C. şi D.F. de ceilalţi doi, însă conflictul a continuat între partea vătămată şi inculpatul D.C., acesta din urmă, în toiul luptei, a luat un par de lemn dintr-o grămadă aflată în curte şi l-a lovit cu acesta pe partea vătămată în zona capului. Urmare a acestei lovituri, partea vătămată a căzut la pământ, intrând în stare de inconştienţă. Cei prezenţi la faţa locului s-au speriat şi au început să strige că partea vătămată a fost omorâtă, iar inculpaţii au fugit la locuinţa lor. A fost apelat serviciul 112, iar partea vătămată a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Timişoara, unde a fost internat cu diagnosticul de contuzie cerebrală gravă cu fracturi temporale stânga şi dreapta şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Leziunile suferite i-au pus viata în primejdie şi au necesitat 65 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

La stabilirea acestei situaţii de fapt, instanţa a avut în vedere în primul rând declaraţiile martorilor S.C., A.C. şi B.L., persoane care au asistat, integral sau parţial, la incidentul dintre părţi.

Astfel, martorul S.C. a arătat că în seara respectivă s-a aflat în vizită la soacra sa, în locuinţă fiind şi partea vătămată P.D. şi prietena acestuia. Inculpatul D.C. a venit acolo cerând nişte zahăr şi, fiindcă soacra sa nu avea, a plecat să-i aducă de la domiciliul său, iar când s-a întors a aflat că inculpatul a fost lovit de către partea vătămată cu pumnul în faţă fără motiv. La scurt timp, a observat pe geam că vin spre locuinţa soacrei sale cei trei inculpaţi, iar partea vătămată a ieşit imediat în curte, el urmându-l, În curte, între inculpatul D.F. şi partea vătămată a existat un schimb de replici legate de faptul că acesta l-a lovit pe D.C., toţi manifestând un comportament arţăgos, au început să se îmbrâncească, iar apoi să se lovească reciproc. Martorul a intervenit între ei, reuşind la un moment dat să-i despartă pe inculpaţii D.F. şi G.C. de ceilalţi doi, iar apoi a văzut cum inculpatul D.C. a luat un par din curte şi a lovit pe partea vătămată în cap, aceasta căzând la pământ, inconştient.

De asemenea, martorul B.L. a arătat că inculpatul D.C. a fost lovit în seara respectivă cu pumnul de către partea vătămată, fără motiv, iar după vreo 15 minute, a ieşit în curte, alertat de martora A.C. şi a văzut că a fost o bătaie între cei trei inculpaţi şi partea vătămată, în cadrul căreia inculpatul D.C. a lovit partea vătămată în cap cu un par luat din curte, acesta căzând la pământ. În ceea ce îi priveşte pe inculpaţii D.F. şi G.C., martorul a precizat că se aflau la câţiva metri distanţă de partea vătămată şi nu îl ţineau pe acesta când a fost lovit.

Totodată, martora A.C., concubina părţii vătămate, a arătat că, la scurt timp după ce partea vătămată l-a lovit pe inculpatul D.C. cu pumnul, acesta a revenit împreună cu ceilalţi doi inculpaţi, fraţii lui, în curtea imobilului, iar partea vătămată a ieşit la ei, fiind arţăgos şi întrebându-i dacă vor să se bată. Apoi a văzut că partea vătămată şi inculpaţii au început să se împingă şi să se lovească, moment în care a intrat în imobil, ieşind doar după ce partea vătămată a căzut la pământ.

Declaraţiile acestor martori s-au coroborat cu plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, care a arătat că în seara respectivă, când inculpatul D.C. a venit la locuinţa mamei prietenei sale pentru a cere nişte zahăr, el l-a lovit pe acesta cu pumnul, fără vreun motiv, fiind scos de prietena sa în curte. La scurt timp, acolo au venit toţi cei trei inculpaţi, care i-au cerut socoteală cu privire la lovirea lui C., apoi au început toţi să se lovească. A precizat că el şi inculpaţii s-au lovit reciproc cu pumnii şi picioarele, între ei intervenind C. pentru a-i despărţi. La un moment dat, în timp ce s-a aflat între căruţă şi gard, a fost lovit cu un par în cap, pierzându-şi cunoştinţa. Referitor la împrejurările în care a fost aplicată lovitura, deşi în declaraţia dată în faza de urmărire penală, a arătat că ar fi fost ţinut de D.C. de gât în acele momente, aspect care nu a fost susţinut de nicio altă probă administrată în cauză, ulterior a revenit asupra acestor aspecte, precizând că de fapt nu a fost ţinut de niciunul dintre inculpaţi, precum şi că nu a văzut cine l-a lovit, aflând ulterior că a fost inculpatul D.C.

Totodată, toate aceste declaraţii s-au coroborat cu înscrisurile medicale, precum şi cu raportul de constatare medico-legală din 28 aprilie 2010, din care a rezultat că în momentul examinării numitul P.D. a prezentat leziuni de violenţă ce au putut fi produse prin lovire cu sau de un corpuri dure (hematom subdural fronto-temporo-parietal stang, fractura temporo-parietala dreapta, fractură cominutivă fronto-temporo-parietal stânga cu înfundare osoasă fronto-parietală, fractură arc zigomatic stâng, hematoame epicraniene fronto-parietale bilateral), leziunile putând data din ziua de 02 aprilie 2010, punând viaţa victimei în primejdie şi necesitând pentru vindecare 65 de zile de îngrijiri medicale.

Nu în ultimul rând, instanţa a constatat că toate aceste mijloace de probă s-au coroborat cu declaraţiile inculpatului G.C., care a recunoscut atât în declaraţiile date în faza de urmărire penală, cât şi în cea dată în faţa instanţei, că a avut loc o altercaţie între ei şi partea vătămată, în cadrul căreia acesta din urmă a fost lovit cu un par în cap de către D.C. Astfel, inculpatul a arătat că, după ce D.C. le-a povestit că fusese lovit de partea vătămată, D.F. a plecat împreună cu C. să discute despre incident cu acesta, iar el a plecat după ei. În curtea imobilului surorii lor, F. şi partea vătămată s-au luat la harţă, apoi au început să se lovească moment în care a intervenit şi el şi C. El a lovit partea vătămată cu piciorul în zona genitală şi l-a tras de tricou, iar fraţii lui l-au lovit cu pumnul, la fel lovindu-i şi partea vătămată pe ei. În timpul altercaţiei, în timp ce el s-a aflat la câţiva metri distanţă, fiind tras de S.C., iar F. s-a aflat căzut, C. a luat un lemn din curte şi l-a lovit pe partea vătămată în cap, aceasta căzând la pământ.

Totodată, toate aceste mijloace de probă s-au coroborat parţial şi cu declaraţiile celorlalţi doi inculpaţi, ambii au recunoscut bătaia dintre ei şi partea vătămată şi lovirea acestuia de către inculpatul D.C. cu un par în cap, însă încercând să-şi atenueze răspunderea prin aceea că partea vătămată ar fi fost singurul responsabil de declanşarea conflictului (inculpatul D.F.), precum şi prin aceea că lovitura cu parul ar fi fost aplicată din greşeală, în încercarea de a se ridica, fără a exista intenţia de a lovi (inculpatul D.C.).

Instanţa nu a avut în vedere însă la soluţionarea cauzei aceste susţineri ale inculpatului D.C., formulate pentru prima oară în cadrul declaraţiei date în faţa instanţei de judecată, în condiţiile în care nu sunt susţinute de niciunul dintre mijloacele de probă administrate în cauză, fiind contrazise atât de declaraţiile martorilor şi ale inculpatului G.C., cât şi, inclusiv, de declaraţia sa din faza de urmărire penală.

Totodată, în condiţiile în care materialul probatoriu administrat în cauză a reliefat că altercaţia dintre inculpaţi şi partea vătămată a fost generată de atitudinea concordantă a tuturor acestora, inculpaţii fiind cei care au venit în curtea surorii lor pentru a avea „o discuţie” cu partea vătămată şi alegând varianta unei bătăi cu partea vătămată, deşi puteau părăsi imobilul în momentul în care au văzut că acesta este agresiv, toţi manifestându-se de fapt agresiv, îmbrâncindu-se reciproc, înjurându-se, lovindu-se cu pumnii şi picioarele, trântindu-se la pământ, neîncetând încăierarea nici măcar în momentul intervenţiei martorilor, instanţa a apreciat că nu se poate vorbi de îndeplinirea condiţiilor prev. de art. 44 C. pen. pentru a se reţine existenţa stării de legitimă apărare, şi nici de cele prev. de art. 73 C. pen. pentru a se putea reţine circumstanţa atenuantă a depăşirii limitelor legitimei apărări, sau a provocării.

De asemenea, s-a avut în vedere intervalul de timp scurs între actul de lovire al inculpatului D.C. cu pumnul de către partea vătămată în timp ce se aflau în imobilul lui G.N. şi reacţia inculpatului, instanţa a apreciat că nu s-a putut retine în favoarea acestuia nici existenţa unei tulburări sau emoţii de o asemenea intensitate nici să justifice aplicarea circumstanţei atenuante a provocării conform art. 73 lit. b) C. pen. însă a reprezentat un aspect care a fost totuşi avut în vedere la individualizarea judiciară a pedepsei.

Conform disp. art. 174 alin. (1) C. pen., infracţiunea de omor s-a realizat prin uciderea unei persoane, adică prin orice activitate materială care a avut ca rezultat moartea unei persoane.

Potrivit dispoziţiilor art. 144 C. pen., prin săvârşirea unei infracţiuni s-a înţeles săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte că infracţiune consumată sau ca tentativă.

Tentativa nefiind altceva decât o formă a activităţii infracţionale, situată în faza de executare a infracţiunii, între începutul executării acţiunii ce constituie elementul material al laturii obiective şi producerea rezultatului socialmente periculos, având în vedere probele administrate în cauză, instanţa a constatat că fapta inculpatului D.C. de a aplica părţii vătămate P.D. o lovitură cu un par de lemn în zona capului a întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen., inculpatul a pus în executare hotărârea de a săvârşi infracţiunea, executarea a fost realizată în întregime, dar neproducându-se rezultatul datorită unor motive independente de voinţa inculpatului.

Din punct de vedere al laturii obiective, instanţa a apreciat că acţiunea inculpatului D.C. a constituit elementul material al infracţiunii de tentativă de omor în condiţiile în care acesta a lovit victima cu un par de lemn – instrument apt să provoace decesul unei persoane, cu intensitate, în zona capului – zonă în care se află creierul, a cărui lezare este apt să conducă la deces, rezultatul, respectiv decesul, neproducându-se doar datorită unor motive exterioare.

Între activitatea desfăşurată de inculpat şi leziunile cauzate victimei a existat în mod evident o legătură de cauzalitate, legătură ce a fost evidenţiată în mod clar de concluziile raportului de constatare medico-legală din 28 aprilie 2010, conform cărora în momentul examinării medico-legale numitul P.D. a prezentat leziuni de violenţă ce au putut fi produse prin lovire cu sau de un corp dur, leziunile putând data din ziua de 02 aprilie 2010, punând viata victimei în primejdie şi necesitând pentru vindecare 65 de zile de îngrijiri medicale.

În opinia instanţei, sub aspectul laturii subiective, inculpatul D.C. a acţionat cu intenţie indirectă. Este evident că inculpatul a avut reprezentarea socialmente periculoasă a faptei sale, în condiţiile în care a lovit cu un par din lemn o persoană într-o zonă vitală a corpului. În acest sens, inculpatul a cunoscut împrejurarea că prin actele sale poate provoca moartea victimei şi chiar dacă este posibil să nu fi urmărit producerea acestui rezultat, totuşi el a acceptat posibilitatea apariţiei sale, motiv pentru care instanţa a reţinut intenţia indirectă că modalitate a vinovăţiei.

În ceea ce îi priveşte pe ceilalţi doi inculpaţi, D.F. şi G.C., instanţa a constatat însă, contrar susţinerilor procurorului, că nu s-a putut reţine că faptele acestora de a lovi partea vătămată cu pumnii şi picioarele ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen., nefiind realizate nici latura obiectivă, şi nici cea subiectivă a respectivei infracţiuni.

Nu s-a putut vorbi de o acţiune concordantă a acestora, care să fi creat condiţiile aplicării de către inculpatul D.C. a loviturii cu parul în cap părţii vătămate, în condiţiile în care întreg materialul probatoriu administrat în cauză a evidenţiat faptul că în momentul în care victima a fost lovită de către inculpatul D.C. cu parul în cap, aceşti doi inculpaţi nu au lovit şi nici nu au imobilizat victima, ci, mai mult, se aflau la o distanţă de câţiva metri de victima şi inculpatul D.C., fiind traşi din încăierare de către martorul S.C.

În acelaşi timp, nu a existat nici o dovadă în sensul că aceşti doi inculpaţi ar fi avut vreo contribuţie efectivă în generarea leziunilor suferite de partea vătămată la nivelul capului care au pus viata acestuia în primejdie, niciunul dintre martori şi nici măcar partea vătămată neconfirmând aceste aspecte, ci toţi au susţinut că cei doi inculpaţi au lovit victima pe corp, inculpatul D.C. fiind singurul care a lovit-o în zona capului.

Totodată, în ceea ce priveşte latura subiectivă, instanţa a constatat că nu se poate vorbi de existenţa unei intenţii a acestor inculpaţi de a ucide victima, nici măcar indirectă, de existenţa unei rezoluţii infracţionale concordante cu cea a inculpatului D.C., în condiţiile în care materialul probatoriu a evidenţiat cu claritate că lovirea victimei cu parul de către inculpatul D.C. a fost un act spontan, care nu ar fi putut fi prevăzut de către ceilalţi doi inculpaţi, iar actele de lovire exercitate de către aceştia, chiar daca s-ar reţine şi o eventuală lovire cu pumnul în zona feţei, nu sunt de natură a evidenţia o asemenea intenţie.

Pentru aceste considerente, s-a avut în vedere şi faptul că nu a existat nicio dovadă referitoare la împrejurarea că faptele acestor inculpaţi de lovire a părţii vătămate ar fi generat acesteia leziuni care au necesitat zile de îngrijiri medicale, raportul de constatare medico-legală întocmit în cauza nefăcând referire la vreo leziune de pe corpul părţii vătămate, ci s-a raportat doar la leziunile suferite de aceasta ca urmare a loviturii cu parul în zona capului, instanţa a apreciat că faptele inculpaţilor D.F. şi G.C. de a lovi partea vătămată cu pumnii şi picioarele în zona corpului a întrunit elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 180 alin. (1) C. pen., considerente pentru care, în baza art. 334 C. proc. pen., a procedat la schimbarea încadrării juridice în ceea ce îl priveşte pe inculpatul D.F.: din infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., iar în ceea ce îl priveşte pe inculpatul G.C. din infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. în infracţiunea prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen.

Totodată, întrucât nu s-a putut reţine participarea inculpatului minor G.C. nici sub forma coautoratului şi nici a instigării sau a complicităţii la săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, s-a procedat, în baza art. 334 C. proc. pen. la schimbarea încadrării juridice şi în ceea ce îl priveşte pe inculpatul D.C., din infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. în aceeaşi infracţiune, însă fără aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.

Instanţa a dispus condamnarea inculpaţilor pentru aceste infracţiuni, urmând că la individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate să ţină seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social al faptei comise, persoana inculpatului, împrejurările care au atenuat sau agravat răspunderea penală.

În ceea ce l-a privit pe inculpatul D.C., instanţa a reţinut că fapta săvârşită de acesta a prezentat un grad de pericol social deosebit, prin actele sale inculpatul a adus o atingere gravă relaţiilor sociale referitoare la ocrotirea dreptului oricărei persoane la viaţă.

În ceea ce priveşte persoana inculpatului, instanţa a reţinut că acesta s-a aflat la primul contact cu legea penală, nefiind cunoscut cu antecedente penale. De asemenea, instanţa a reţinut că a manifestat o atitudine procesuală parţial corectă, prezentându-se la toate termenele de judecată, recunoscând parţial fapta reţinută în sarcina sa şi a fost de acord să achite integral despăgubirile solicitate de partea civilă. Totodată, din referatul de evaluare, instanţa a reţinut că acesta provine dintr-o familie dezorganizată, în care părinţii s-au sustras constant de la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, inculpatul asumându-şi responsabilitatea întreţinerii fraţilor mai mici, împărţindu-şi timpul între munca în gospodăriile consătenilor şi şcoală. De la vârsta de 14 ani a lucrat la o ferma, iar de doi ani a fost într-o relaţie de concubinaj, a avut doi copii minori, de care s-a ocupat în mod activ. Conform concluziilor acestui referat, inculpatul a prezentat şanse de reintegrare în societate, care au putut fi sporite prin intermediul programelor de consiliere psihologică.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa a ţinut seama şi de împrejurările în care fapta a fost comisă, victima l-a lovit pe inculpat cu pumnul, fără vreun motiv evident, în cursul aceleiaşi seri şi a manifestat o atitudine arţăgoasă şi ulterior, când inculpatul a venit împreună cu fraţii săi să discute.

Or, instanţa a apreciat că aceste împrejurări în care a fost săvârşită fapta, precum şi cele care au caracterizat persoana inculpatului, pot şi s-au impus a fi reţinute drept circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, conform art. 74 alin. (2) C. pen. şi că, în vederea atingerii scopului pedepsei aşa cum acesta a fost stabilit prin dispoziţiile art. 52 C. pen., observând şi prevederile art. 21 alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost suficientă aplicarea unei sancţiuni privative de libertate coborâtă sub minimul special, respectiv 4 ani închisoare.

Instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. referitoare la pedeapsa accesorie, urmând că inculpatului să-i fie interzisă, pe durata executării pedepsei, exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. Instanţa a apreciat că interzicerea dreptului electoral de a fi ales, precum şi a dreptului de a ocupa o funcţie ce a implicat exerciţiul autorităţii de stat, a fost justificată în privinţa inculpatului întrucât acesta, atâta timp cât nu a fost în măsură să aprecieze valoarea unuia din drepturile fundamentale prin care se exprimă personalitatea umană, respectiv dreptul la viaţă al oricărei persoane, l-a făcut nedemn de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi nu a putut fi compatibilă cu ocuparea unei funcţii ce a implicat exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 65 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 66 C. pen. instanţa a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale, motivele fiind identice cu cele prezentate în cazul pedepsei accesorii.

În ceea ce priveşte individualizarea modalităţii de executare a pedepsei aplicate inculpatului, s-a ţinut seama de vârsta acestuia, de împrejurarea că nu a fost cunoscut cu antecedente penale, aflându-se la prima abatere de acest gen, că şi-a câştigat existenţa prin muncă, a avut în întreţinere doi minori, de conduita adoptată pe parcursul procesului, prezentându-se la toate termenele de judecată, a recunoscut fapta comisă cu anumite nuanţări şi a fost de acord să achite despăgubirile civile, precum şi de concluziile referatului de evaluare, care a atestat faptul că inculpatul a avut şanse de reintegrare în societate care au putut fi sporite prin intermediul programelor de consiliere psihologică, constatând că şi celelalte condiţii prevăzute de art. 861 C. pen. au fost îndeplinite, instanţa a considerat că scopul pedepsei a putut fi atins şi fără executarea acesteia, motiv pentru care a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o perioadă de 7 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile prevăzute de art. 862 C. pen., condamnarea în sine, condiţiile impuse la suspendarea sub supraveghere, măsurile cărora a trebuit să se supună şi consecinţele unei eventuale revocări a suspendării, a îndeplinit scopul pedepsei de a constrânge şi a-l reeduca pe condamnat.

Supravegherea inculpatului a fost încredinţată Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş, iar pe durata termenului de încercare inculpatul a fost obligat să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 359 C. proc. pen., instanţa a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 864 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

În ceea ce i-a privit pe inculpaţii G.C. şi D.F., instanţa a reţinut că şi faptele acestora a prezentat pericol social, prin faptele lor inculpaţii au adus atingere dreptului la integritate corporală şi sănătate al oricărei persoane.

În ceea ce a privit persoana inculpaţilor, instanţa a reţinut că inculpatul G.C. a săvârşit fapta în stare de minoritate, considerent pentru care în favoarea acestuia au fost reţinute disp. art. 99 şi urm. C. pen. Totodată, instanţa a avut în vedere că acesta nu a fost cunoscut cu antecedente penale, şi-a câştigat existenţa prin muncă, ajutându-şi financiar şi familia şi a adoptat un comportament sincer pe parcursul procesului, prezentându-se la termenele de judecată, a recunoscut şi a regretat fapta comisa.

În ceea ce l-a privit pe inculpatul D.F., instanţa a avut în vedere că nici acesta nu a fost cunoscut cu antecedente penale, însă nu s-a aflat la primul contact cu legea penală, în cursul anului 2010, fiindu-i aplicată o amendă cu caracter administrativ sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni de înşelăciune, prev. de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) Totodată, s-a avut în vedere atitudinea parţial corectă adoptată pe parcursul desfăşurării procesului, prezentându-se la termenele de judecată şi recunoscând, cu anumite nuanţări, fapta săvârşită. Nu în ultimul rând, instanţa a avut în vedere vârsta tânără a acestuia, faptul că are minori în întreţinere şi a avut asigurată existenţa prin muncă, însă şi faptul că a săvârşit fapta împreună cu un inculpat minor, fapt ce a determinat reţinerea în sarcina sa a circumstanţei agravante prev. de art. 75 lit. c) C. pen.

Pentru aceste considerente, s-a avut în vedere inclusiv împrejurările concrete ale săvârşirii faptelor, instanţa a apreciat că, în vederea atingerii scopului pedepsei aşa cum acesta a fost stabilit prin dispoziţiile art. 52 C. pen., a luat în considerare şi dispoziţiile art. 99 şi urm. C. pen. (în ceea ce l-a privit pe inculpatul G.C.) şi art. 75 lit. c) C. pen. (în ceea ce l-a privit pe inculpatul D.F.), au fost adecvate şi suficiente aplicarea unor pedepse cu amendă, respectiv: 300 lei amendă penală în ceea ce l-a privit pe inculpatul G.C. şi 600 lei amendă penală în ceea ce l-a privit pe inculpatul D.F.

S-au pus în vedere inculpaţilor dispoziţiile art. 631 C. pen.

În ceea ce priveşte latura civila a cauzei, instanţa a constatat că partea vătămată P.D. s-a constituit parte civilă în cauza cu sumele de 9000 lei daune materiale (4000 lei contravaloarea tratamentului medical suportat pentru vindecarea leziunilor şi 5000 lei contravaloarea plăcuţei de protecţie care a urmat să-i fie montată pe calota craniană) şi 11.000 lei daune morale pentru suferinţele pricinuite de leziunile suferite.

Totodată, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara s-a constituit parte civilă cu suma de 4.186,87 lei, contravaloarea tratamentului medical acordat părţii vătămate P.D.

Potrivit dispoziţiilor art. 998 C. civ. orice faptă a omului care a cauzat altuia un prejudiciu, a obligat pe cel din vina căruia s-a ocazionat, a-l repara.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006, persoanele care prin faptele lor au adus daune sănătăţii altei persoane, au răspuns potrivit legii şi au avut obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată.

Faţă de aceste dispoziţii legale, de înscrisurile medicale depuse în probaţiune de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara pentru a face dovada pretenţiilor materiale, precum şi de declaraţia inculpatului D.C., care a arătat că a fost de acord să achite sumele solicitate de partea civilă P.D., această declaraţie a reprezentat o recunoaştere a acestor pretenţii, instanţa a dispus obligarea acestui inculpat, în baza art. 14 şi art. 161 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. şi cu aplicarea art. 998, 999 C. civ., la plata sumei de 9000 lei cu titlu de daune materiale şi 11.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă P.D., şi în baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, la plata sumei de 4.186,87 lei despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara.

În ceea ce i-a privit pe ceilalţi doi inculpaţi, D.F. şi G.C., s-a avut în vedere că, raportat la încadrarea juridică reţinută în sarcina acestora, nu s-a putut reţine existenta vreunei legături de cauzalitate între faptele acestora şi daunele suportate de părţile civile, pretins a fi reparate, instanţa a respins pretenţiile civile formulate raportat la aceştia ca nefondate.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. a dispus confiscarea parului din material lemnos în lungime totală de 127 cm, formă ovală cu dimensiuni stânga 16/6 şi dreapta 13/8 cm, în greutate totală de 5,1 kg, obiect folosit la săvârşirea infracţiunii.

În baza art. 191 alin. (1), (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul D.C. la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli judiciare către stat, pe inculpatul D.F. la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat şi pe inculpatul G.C. la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat.

2. Împotriva hotărârii amintite au declarat apel în termen legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi partea vătămată P.D.

Parchetul a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie pe motiv că în mod greşit s-a dispus schimbarea de încadrare juridică a faptelor în ce-i priveşte pe inculpaţii D.F. şi G.C. din infracţiunea de tentativă la infracţiunea de omor în infracţiunea de loviri sau alte violenţe, întrucât leziunile pe care partea vătămată le-a suferit au fost urmare eforturilor conjugate ale celor trei inculpaţi, fiecare au avut o contribuţie mai mare sau mai mică la producerea rezultatului socialmente periculos.

S-a mai susţinut că au fost reţinute în mod nejustificat circumstanţele atenuante prev. de art. 74 alin. (2) C. pen., în favoarea inculpatului D.C. având în vedere pericolul social al infracţiunii comise de inculpat şi a consecinţelor nefaste asupra relaţiilor sociale ocrotite de legea penală.

Partea civilă a criticat sentinţa pentru netemeinicie şi nelegalitate sub aspectul laturii civile şi a laturii penale.

Sub aspectul laturii penale s-a susţinut că toţi inculpaţii sunt coautori la săvârşirea infracţiunii întrucât toţi au acţionat violent asupra sa cu obiectele pe care le aveau asupra lor şi au avut reprezentarea faptelor, iar vătămarea sa s-a produs ca urmare a acţiunii conjugate a inculpaţilor.

În ce priveşte latura civilă a cauzei s-a solicitat obligarea inculpaţilor la plata integrală a pretenţiilor solicitate şi în special al daunelor morale având în vedere leziunile şi suferinţele cauzate. Suma de 20.000 lei cu titlul de daună morală nu a acoperit costul intervenţiei chirurgicale pe care a trebuit să o suporte.

Examinând cauza în raport cu motivele invocate, precum şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform prev. art. 371 alin. (2) C. proc. pen., s-a constatat că sentinţa apelată a fost temeinică şi legală şi nu a existat nici un motiv de casare a acesteia.

Din actele de la dosar s-a reţinut că instanţa de fond a reţinut o stare de fapt în conformitate cu probele administrate în cursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti dispunând schimbarea de încadrare juridică din art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., în art. 180 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. în ce priveşte pe inculpatul D.F. şi în infracţiunea prev. de art. 180 alin. (1), cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), în ce priveşte pe inculpatul G.C.

Chiar din actul de sesizare a instanţei a rezultat că între partea vătămată şi cei trei inculpaţi a avut loc o altercaţie generată de o ceartă care a avut loc iniţial între partea vătămată şi inculpatul D.C., în urma căreia partea vătămată a lovit inculpatul cu pumnul. În scurt timp inculpatul a revenit împreună cu inculpaţii D.F. şi G.C., fraţii săi şi împreună s-au năpustit asupra părţii vătămate pe care au lovit-o cu pumnii şi picioarele. În timpul acestei agresiuni inculpatul D.C. a luat un par din curte şi a aplicat părţii vătămate o lovitură în cap, care s-a prăbuşit la pământ şi a rămas în stare de inconştienţă.

Această stare de fapt rezultă atât din declaraţia părţii vătămate care a susţinut că toţi inculpaţii l-au agresat şi că a fost lovit cu un par în cap, aflând ulterior că inculpatul D.C. a fost cel care l-a lovit, cât şi a martorului S.C. care i-a văzut pe cei trei inculpaţi lovind partea vătămată şi că la un moment dat a reuşit să-i îndepărteze pe inculpaţii D.F. şi G.C., în încercarea de a aplana conflictul, după care doar inculpatul D.C. a luat un par şi a lovit partea vătămată în cap.

Având în vedere împrejurările şi condiţiile în care a avut loc agresarea părţii vătămate şi, în opinia curţii a existat o legătură de cauzalitate între leziunile constatate în raportul de constatare medico legal şi activitatea desfăşurată de inculpatul D.C., respectiv lovirea părţii vătămate cu un par în zona capului.

Cele mai multe leziuni prezentate în actul de constatare medico legal nu au putut fi produse cu pumnii sau picioarele având în vedere natura acestor leziuni, respectiv hematom subdural fronto tempor parietal, fractură tempor-parietală dreapta, fractură cominutivă fronto temporo parietală stânga cu înfundare osoasă fronto parietală, etc. care au putut rezulta doar din lovirea cu un corp dur.

În condiţiile prezentate s-a reţinut în mod întemeiat vinovăţia pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor doar a inculpatului D.C., iar faţă de ceilalţi inculpaţi s-a reţinut vinovăţia pentru infracţiunea de loviri sau alte violenţe.

În ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor s-a constatat că instanţa de fond a ţinut seama la aplicarea pedepselor de toate criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), a avut în vedere pericolul social al infracţiunilor, împrejurărilor şi condiţiilor în care faptele au fost comise, precum şi circumstanţelor personale a inculpaţilor.

Cu privire la inculpatul D.C. s-a susţinut că au fost reţinute în mod întemeiat circumstanţele atenuante prev. de art. 74 alin. (2) C. pen., având în vedere toate criteriile luate în considerare de instanţa de fond, respectiv lipsa antecedentelor penale, conduita procesuală a inculpatului care a fost de acord să despăgubească partea civilă, concluziile referatului de evaluare care a atestat faptul că inculpatul are şanse de integrare în societate. De asemenea, s-a impus a se avea în vedere împrejurările în care avut loc conflictul dintre partea vătămată şi inculpat şi rolul determinant pe care l-a avut partea vătămată în declanşarea acestuia întrucât, fără un motiv serios, l-a lovit pe inculpat cu pumnul.

Sub aspectul laturii civile s-a constatat că instanţa de fond a obligat pe inculpatul D.C. să plătească părţii civile P.D. suma de 20.000 lei din care suma de 9000 lei daune materiale stabilite pe baza unor înscrisuri depuse la dosar şi a declaraţiei inculpatului care a fost de acord cu plata acestor despăgubiri.

În ce priveşte daunele morale acordate, Curtea a apreciat că suma de 11.000 lei acordată cu titlu de daună morală a fost în măsură să acopere prejudiciul moral cauzat părţii vătămate, a avut în vedere suferinţele psihice şi fizice la care aceasta a fost supusă în urma agresării de către inculpat.

Susţinerile părţii vătămate că a urmat să fie supusă unor operaţii pentru viitor nu au putut fi analizate în acest moment, întrucât nu s-a putut anticipa natura acestor operaţii şi implicaţiile pe care le-a avut pentru ameliorarea stării de sănătate, însă eventualele cheltuieli ocazionate de efectuarea acestor operaţii au fost solicitate ulterior, după ce acestea au avut loc, prilej cu care s-a putut face o evaluare mai exactă a prejudiciului cauzat.

În consecinţă, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza deciziei penale nr. 188/A din 21 noiembrie 2011 a respins, ca nefondate apelurile declarate, dispunând obligarea părţii vătămate P.D. la plata sumei de 1300 lei cheltuieli judiciare către stat şi plata din fondul Ministerului Justiţiei a sumei de 1200 lei onorariu avocat din oficiu către Baroul Timiş.

3. Împotriva acestei decizii au formulat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi partea civilă P.D.

Procurorul a criticat hotărârea pronunţată în cauză, solicitând Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, casarea acesteia şi, în rejudecare, menţinerea încadrării juridice reţinută în sarcina inculpaţilor D.F. şi G.C. prin actul de inculpare, respectiv infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) C. pen., precum şi reindividualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului D.C., prin înlăturarea circumstanţei atenuante reţinute în favoarea acestuia şi stabilirea unei modalităţi de executare a pedepsei adecvată gravităţii faptei comise.

Criticile avansate se circumscriu cazurilor de casare reglementate de art. 3859 pct. 17, respectiv 14 C. proc. pen.

În dezvoltarea motivelor scrise de recurs, procurorul, în raport cu primul caz de casare invocat arată că potrivit jurisprudenţei în cazul săvârşirii omorului cu participaţie, dacă acţiunile participanţilor sunt conjugate, atât sub aspect rezolutiv cât şi material, există coautorat, chiar şi atunci când numai acţiunea unuia dintre ei a produs acel rezultat.

Raportat la starea de fapt existentă în cauză se apreciază că este dovedită participaţia inculpaţilor D.F. şi G.C., sub forma coautoratului, la săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor şi sunt evocate în acest sens raportul de constatare medico – legală din 28 aprilie 2010, întocmit de IML Timişoara, dar şi declaraţia martorului ocular S.C., care a arătat că partea vătămată a fost lovită cu pumnii şi picioarele de cei trei inculpaţi, după care în momentul în care încerca să se ridice a fost lovită cu un par în zona capului de inculpatul D.C.

Decizia Curţii a fost considerată ca netemeinică şi sub aspectul menţinerii în favoarea inculpatului D.C., a circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 alin. (2) C. pen., reţinute de instanţă şi a modalităţii de individualizare a pedepsei, încadrată în raport cu pericolul social al faptei.

Se arată, în acest sens că în procesul de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului D.C., instanţele au ignorat împrejurările care atribuie faptei comise un pericol social accentuat şi au dat eficienţă unilateral circumstanţelor personale ale inculpatului, fără a ţine seama de importanţa valorii sociale lezate prin acţiunea inculpatului.

În cauza de faţă, procurorul apreciază că lipsa antecedentelor penale şi adoptarea unei poziţii procesuale adecvate pe parcursul procesului penal de către inculpaţi se impune a fi considerate de instanţă ca o stare de normalitate, nefiind notabil faptul că o persoană nu a mai fost condamnată în trecut.

În virtutea acestor argumente s-a solicitat aplicarea unei pedepse mai ferme, fără reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatului D.C. şi cu executare efectivă.

Cu ocazia dezbaterilor, procurorul a precizat că înţelege să susţină numai al doilea motiv de recurs, anume cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., privind pe inculpatul D.C., renunţând la criticile circumscrise cazului de casare reglementat de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., cu referire la greşita încadrarea a faptei reţinută în sarcina inculpaţilor D.F. şi G.C., precizându-se că se apreciază că partea vătămată a fost lovită de inculpatul D.C., cu un par în cap, fără însă ca ceilalţi 2 inculpaţi să participe la agresiune.

Recurenta parte civilă P.D. a criticat hotărârile pronunţate, învederând Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie că prima instanţă nu a luat în considerare faptul că toţi inculpaţii sunt coautori la săvârşirea infracţiunii îndreptate împotriva sa, fapt rezultat din probele administrate în cauză, în împrejurarea în care toţi au acţionat violent, folosindu-se de obiectele ce le-au avut asupra lor şi având reprezentarea acţiunilor lor şi a consecinţelor acestora.

Criticile formulate în acest sens se înscriu cazului de casare reglementat de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.

Într-o altă critică, se susţine că în planul cuantumului dispoziţiilor acordate cu titlu de daune morale şi materiale, instanţele au admis, în mod nejustificat, în parte, acţiunea sa civilă.

Se apreciază de către partea civilă că dovezile depuse la dosarul cauzei în dovedirea pretenţiilor formulate, precum şi traumele cauzate prin săvârşirea infracţiunii, impuneau acordarea despăgubirilor materiale şi morale în cuantumul solicitat.

Se susţine că partea civilă a fost victima unei heteroagresiuni ce i-a pus în pericol viaţa, iar în urma intervenţiei chirurgicale o porţiune din craniu (1 cm.) nu a mai putut fi reconstituită, dispărând simţul gustului şi al mirosului. Tratamentul medicamentos a fost foarte costisitor, pe perioada concediului medical, drepturile salariale au fost diminuate şi, de asemenea, capacitatea de muncă, iar la reluarea activităţii partea civilă a fost declarată inaptă pentru muncă la înălţime, cu consecinţa plafonării câştigurilor.

O altă critică formulată de recurenta parte civilă vizează greşita obligare la plata integrală a cheltuielilor judiciare către stat de către instanţa de apel, în împrejurarea în care în cauză exercitase apel şi procurorul.

În fine, recurenta parte civilă se declară nemulţumită şi de maniera în care instanţele au realizat individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpaţilor, prin stabilirea unor pedepse mult prea blânde, atât sub aspectul naturii, cuantumului cât şi al modalităţii de executare.

Examinând hotărârile recurate prin prisma cazurilor de cazurilor de casare invocate, a criticilor aduse, dar şi în conformitate cu prevederile art. 3859 alin. (2), (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie expune:

Situaţia de fapt a fost corect stabilită de instanţa fondului în urma analizei coroborate, a întregului ansamblu probator administrat atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptelor comise de inculpaţi, fiind justă şi corespunzătoare situaţiei de fapt constatate.

Astfel, criticile formulate de recurenta parte civilă P.D., cu privire la greşita încadrare juridică a faptei săvârşită de inculpaţii D.F. şi G.C., sunt nefondate în cauză, neputându-se susţine în mod fundamentat că aceşti inculpaţi ar fi avut o contribuţie efectivă în generarea leziunilor suferite de partea vătămată la nivelul capului cu punerea în primejdie a vieţii, în împrejurarea în care probele cauzei nu au relevat o acţiune concordantă a celor 3 inculpaţi, manevre ale inculpaţilor D.F. şi G.C., care să fi creat ori facilitat condiţiile aplicării de către cel de-al treilea inculpat D.C., a loviturii cu parul în cap a părţii vătămate.

Prin urmare, în contextul în care atât în planul laturii obiective, cât şi al celei subiective nu sunt întrunite cerinţele legii, în mod corect s-a apreciat de către instanţe, că nu există nicio dovadă referitoare la împrejurarea că faptele inculpaţilor D.F. şi G.C., ar fi generat părţii vătămate leziunile respective.

În virtutea considerentelor expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră că în cauză nu este incident cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., faţă de modalitatea şi contextul comiterii faptelor de către cei trei inculpaţi, încadrarea juridică reţinută de instanţă, fiind legală, temeinică şi adecvată întregului material probator administrat în cauză.

O critică, având caracter comun, a fost formulată atât de procuror, cât şi de recurenta parte civilă şi vizează greşita individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului D.C., partea civilă solicitând reindividualizarea judiciară a pedepsei aplicate celor trei inculpaţi.

Efectuând propriul examen cu privire la operaţiunea de individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpaţilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră, contrar susţinerilor recurenţilor, că instanţele au ţinut seama de prevederile art. 72-52 C. pen., în concret de împrejurările în care faptele au fost comise, de gradul de pericol social al infracţiunii, dar şi de elementele ce caracterizează persoanele inculpaţilor.

În mod justificat s-au reţinut în favoarea inculpatului D.C. circumstanţe atenuante judiciare, instanţa acordându-le eficienţa juridică cuvenită, în împrejurarea în care inculpatul se află la primul contact cu legea penală, a manifestat de-a lungul procesului penal o conduită procesuală corespunzătoare, în sensul recunoaşterii parţiale a faptei şi a manifestării disponibilităţii de a achita integral despăgubirile solicitate de partea civilă. De asemenea, s-a apreciat întemeiat, că referatul de evaluare întocmit în cauză oferă date suficiente de natură a garanta reinserţia socială a inculpatului.

În consecinţă, pedeapsa aplicată inculpatului D.C., prin natura, cuantumul şi modalitatea de executare asigură îndeplinirea funcţiilor şi scopului penal, reglementând gradul de pericol social al faptei.

Şi în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii D.F. şi G.C., instanţele au procedat la o operaţiune de individualizare judiciară a pedepsei în conformitate cu cerinţele art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinând seama de circumstanţele reale ale cauzei, dar şi de cele personale ale inculpaţilor, asigurând astfel, reeducarea inculpaţilor, dar şi restabilirea ordinii de drept.

Se mai reţine că hotărârile pronunţate au fost criticate din perspectiva modalităţii de soluţionare a acţiunii civile cu care au fost investite, susţinându-se că, deşi la dosarul cauzei existau probe cu privire la crearea unei prejudiciu material şi moral al cărui cuantum se situa la nivelul pretenţiilor formulate în mod nejustificat, acţiunea civilă a fost admisă în parte.

Obiecţiunile avansate nu pot fi examinate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în condiţiile în care nu se circumscriu niciunui caz de casare potrivit art. 3859 C. proc. pen.

În fine, recursul formulat de recurenta parte civilă P.D. este fondat însă, sub aspectul greşitei aplicări a legii prin obligarea acesteia de către instanţa de apel la plata integrală a cheltuielilor judiciare în favoarea statului, în împrejurarea în care apel în cauză a exercitat şi procurorul.

Astfel, prin Decizia penală nr. 188/A din 21 noiembrie 2011 Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, dispunând cu privire la plata cheltuielilor judiciare conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat partea vătămată P.D. la suma de 1300 lei cu acest titlu, fără a ţine seama că această cale de atac, fusese exercitată în cauză şi de către procuror pentru soluţionarea căreia parte din cheltuielile judiciare cuvenite statului s-ar fi impus să rămână în sarcina statului.

În consecinţă, în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. se va admite recursul formulat de recurenta parte civilă P.D. împotriva deciziei penale nr. 188/A din 21 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Se va casa, în parte, Decizia penală atacată numai în ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei în apel, şi la care a fost obligată partea civilă şi, rejudecând:

Se va reduce cuantumul cheltuielilor judiciare stabilite în sarcina părţii civile P.D. de la 1200 lei la 600 lei.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

Se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva aceleiaşi decizii.

Sumele de câte 300 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi D.C., D.F. şi G.C., se vor suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de partea civilă P.D. împotriva deciziei penale nr. 188/A din 21 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Casează, în parte, Decizia penală atacată numai în ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei în apel, şi la care a fost obligată partea civilă şi, rejudecând:

Reduce cuantumul cheltuielilor judiciare stabilite în sarcina părţii civile P.D. de la 1200 lei la 600 lei.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

Respinge, că nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva aceleiaşi decizii.

Sumele de câte 300 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi D.C., D.F. şi G.C., se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 aprilie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 126/2012. Penal. Plângere împotriva...  ICCJ. Decizia nr. 1237/2012. Penal. Traficul de influenţă... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1257/2012. Penal