ICCJ. Încheierea nr. 1267/2012. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheierea nr. 1267/2012
Dosar nr. 6224/197/2008
Şedinţa publică din 21 septembrie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Legea nr. 202/2010 infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005 au fost trecute din competenţa de judecată în primă instanţă a judecătoriei în competenţa de judecată în primă instanţă a Tribunalului.
Din interpretarea dispoziţiilor art. XXIV alin. (2) şi (3) din Legea nr. 202/2010 rezultă că sentinţele privind infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005 pronunţate după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 sunt supuse apelului la Tribunal şi recursului la Curtea de Apel, aspect evidenţiat în cuprinsul deciziei penale nr. 61/Ap din 10 mai 2012 a Curţii de Apel Braşov, de faţă.
În speţă, prima instanţă, respectiv Judecătoria Braşov în Dosarul nr. 6224/197/2008 a fost învestită la data de 30 aprilie 2008, iar prin Legea nr. 202/2010 nu a operat nicio modificare referitoare la numărul căilor de atac în cazul sentinţelor privind infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005.
Astfel, atât înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, cât şi după intrarea în vigoare a acestei legi sentinţele privind infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005 sunt supuse apelului şi recursului.
Pentru unificarea practicii judiciare, în acest sens este şi nota Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 03 mai 2012.
Având în vedere această situaţie, Înalta Curte urmează să stabilească competenţa materială de soluţionare a cauzei, în sensul de judecare a apelurilor declarate în cauză, în favoarea Tribunalului Braşov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpaţii D.M., S.S., N.C., A.A., B.C.C., C.D., C.I., C.S., M.E., M.M.C., N.R.D., P.C., P.I., P.G.S., P.N., T.V., V.V.D., V.N., M.G., în favoarea Tribunalului Braşov, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii D.M., S.S., A.A., B.C.C., C.D., C.I., C.S., M.E., M.M.C., N.R.D., P.C., P.I., T.V., V.V.D., V.N., M.G. în sume de câte 100 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 21 septembrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 1223/2012. Penal. Prelungirea duratei... | ICCJ. Decizia nr. 1269/2012. Penal. Conflict de competenţă... → |
---|