ICCJ. Decizia nr. 1433/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1433/2012
Dosar nr. 993/64/2011
Şedinţa publică din 3 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 139/F din 16 decembrie 2011 Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins plângerea formulată de petentul T.I. împotriva rezoluţiei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov pronunţată la data de 19 septembrie 2011 în Dosarul nr. 647/P/2011, pe care o menţinut-o. A obligat petentul să plătească părţii interesate S.T. suma de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariu de avocat.
A reţinut instanţa că petentul T.I. a formulat plângere împotriva rezoluţiei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov pronunţată la data de 19 septembrie 2011 în Dosarul nr. 647/P/2011 şi a solicitat infirmarea acestei rezoluţii ca netemeinică şi nelegală, arătând, în esenţă, că au fost formulate mai multe plângeri ce au fost reunite în cadrul unui dosar, iar procurorul nu a efectuat niciun act de cercetare şi nu au fost audiaţi martori, deşi s-a solicitat audierea executorului judecătoresc M.M.I. ce nu a mai fost audiat. A mai susţinut că nu s-au efectuat cercetări în vederea stabilirii veridicităţii contractului de închiriere depus şi nu a fost audiată proprietara acelui spaţiu şi că numita T.S. nu este adevărata moştenitoare.
Prin rezoluţia nr. 647/P/2011 din data de 19 septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de S.T., avocat în cadrul Baroului Braşov şi M.M.l., executor judecătoresc, relativ la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, prevăzute de art. 246, art. 288 şi art. 291 C. pen., reţinându-se că faptele reclamate nu există.
În considerentele rezoluţiei, s-a arătat, în esenţă, că prin sentinţa civilă nr. 7587 din 9 iunie 2010 pronunţată de Judecătoria Braşov a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta T.S. împotriva pârâţilor T.I. şi L., s-a dispus efectuarea schimbului obligatoriu de locuinţă, s-a constatat refuzul pârâţilor în acest sens şi s-a hotărât evacuarea acestora din locuinţa situată în Braşov, str. L., dacă nu respectă obligaţia impusă de instanţă.
Deoarece petentul şi soţia acestuia nu s-au conformat hotărârii instanţei, prin încheierea din data de 13 decembrie 2010, Judecătoria Braşov a admis cererea de încuviinţare a executării silite având ca obiect titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă menţionată şi la data de 02 martie 2011 s-a procedat la evacuarea silită a petentului şi soţiei sale din imobil, la inventarierea bunurilor existente în locuinţă şi lăsarea acestora în custodia numitei T. prin mandatar S.T., cu obligaţia pentru petent şi soţia sa de a le ridica în termen de 5 zile, în caz contrar, urmând a fi depozitate într-un alt spaţiu, pe cheltuiala lor.
Petentul a considerat că mandatarul proprietarei, S.T., şi executorul judecătoresc M.M.I. au abuzat de funcţiile lor, fie prin utilizarea unor înscrisuri falsificate cu care au indus în eroare completul de judecată, reuşind să transforme un proces de schimb obligatoriu de locuinţă într-unui de evacuare, că au fost ignorate contestaţiile la executare pe care le-a formulat, au refuzat citirea unor înscrisuri invocate în apărare.
Procurorul a constatat că faptele reclamate nu există, că nu sunt indicii de plăsmuire a unui înscris de către avocatul S.T. şi că celelalte aprecieri reprezintă consideraţi personale ale petentului.
Prin rezoluţia 947/H-2/2011 din data de 26 octombrie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov a constatat că plângerea este neîntemeiată, soluţia dată este conformă cu art. 203 C. proc. pen. şi în mod corect s-a apreciat că în speţă nu sunt incidente textele legale menţionate în cauză.
În considerente, s-a reţinut că din moment ce prin sentinţa civilă nr. 7587/2010 a Judecătoriei Braşov s-a reţinut că numita T.S. este proprietara imobilului situat în Braşov, str. L., nu se impune verificarea autenticităţii presupuşilor moştenitori pe care avocatul S.T. îi reprezintă şi nu este relevantă audierea proprietarei imobilului situat în str. C., de vreme ce prin dispozitivul sentinţei s-a dispus efectuarea schimbului obligatoriu, iar petentul poate exercita folosinţa asupra acestui imobil de îndată, în temeiul contractului de închiriere încheiat în condiţiile legii cu proprietarul acestui spaţiu, numita W.Ş.H., la 20 septembrie 2009.
Instanţa de fond a constatat că raportat la starea de fapt, petentul contestă dreptul de proprietate al numitei T.R. şi moştenitorilor acesteia, a împrejurării că procura judiciară prin care T.H.A. şi S.M.I.L. l-au împuternicit pe avocatul S.T. să-i reprezinte în instanţe este falsă, deoarece nu are număr de înregistrare, data şi numele în clar a persoanei care semnează pentru conformitate, că proprietarii au primit despăgubiri pentru acest imobil şi din România şi din Germania.
Împrejurarea că proprietarii doresc sau nu să locuiască în acest imobil este complet lipsită de relevanţă, fiind o chestiune ce ţine de atributele dreptului de proprietate.
Actele utilizate în cadrul proceselor civile nu pot face obiectul cauze penale, nici calitatea de proprietar a numiţilor T., nici autenticitatea procurii, singura problemă ce poate fi abordată fiind aceea a existenţei indiciilor de comitere a vreunei infracţiuni de fals material în înscrisuri sub semnătură privată referitoare la contractul de închiriere încheiat în favoarea petentului şi soţiei sale privind spaţiul situat în Braşov, str. C., uz de fals cu privire la acest contract şi abuz în serviciu de către executorul judecătoresc.
În acest context, a constatat instanţa de fond că în speţă nu există indicii de comitere a vreunui fals de către avocatul S.T., la dosarul de urmărire penală fiind depus originalul contractului de închiriere încheiat în beneficiul petentului, iar cu privire la executorul judecătoresc, a constatat că activitatea acestuia se circumscrie dispoziţiilor legale în materie, fiind specifică executorului judecătoresc.
Curtea de Apel Braşov constatând că rezoluţia atacată este legală şi temeinică şi, potrivit art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea formulată de petentul T.I.
La data de 03 ianuarie 2012, nemulţumit de această hotărâre, petentul T.I. a formulat recurs împotriva sentinţei menţionate, solicitând, în esenţă, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi admiterea plângerii cu consecinţa trimiterii în judecată a intimaţilor T.S. şi M.M.I., arătând că au fost formulate mai multe plângeri ce au fost reunite în cadrul unui dosar care nu a fost corect soluţionat.
Examinând hotărârea atacată prin prisma admisibilităţii căii de atac a recursului, în faţa Înaltei Curţi, în raport de obiectul cauzei, de prevederile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin art. 18 pct. 39 din Legea nr. 202/2010, privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este inadmisibil.
Astfel, Curtea de Apel Braşov, faţă de noile dispoziţii legale menţionate mai sus, a pronunţat o hotărâre definitivă, decizie ce nu mai poate fi atacată cu recurs.
Dispoziţiile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. au fost modificate prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, în sensul că „hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) C. proc. pen. este definitivă”. Astfel, în noua reglementare a art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. nu se mai poate exercita nicio cale ordinară de atac împotriva sentinţelor pronunţate în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) şi b) C. proc. pen., sentinţa dată fiind definitivă de la momentul pronunţării. Textul modificat, deşi înlătură al doilea grad de jurisdicţie, nu constituie o încălcare a principiului liberului acces la justiţie şi nici o lezare a dreptului la dublul grad de jurisdicţie în materie penală, drept la care se referă art. 2 din Protocolul nr. 7 al Convenţiei Europeane a Drepturilor Omului, câtă vreme dispoziţia menţionată prevede respectarea dublului grad de jurisdicţie în materie penală, dar face referire doar la judecarea infracţiunilor, şi nu la toate chestiunile procesual penale. Faţă de noile modificări, sentinţele întemeiate pe dispoziţiile art. 2781 pronunţate începând cu data de 25 noiembrie 2010, indiferent de data sesizării instanţei, anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, vor fi definitive în momentul pronunţării, nefiind supuse niciunei căi de atac ordinare.
Astfel, faţă de cele menţionate anterior, urmează a fi respins, ca inadmisibil, în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul declarat de petentul T.I., conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., aplicându-se şi prevederile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul T.I. împotriva sentinţei penale nr. 139/F din 16 decembrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petent T.I. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat şi la plata sumei de 408,45 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul S.T.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 03 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1434/2012. Penal. Recuzare (art. 51 C.p.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 1432/2012. Penal. Infracţiuni la alte legi... → |
|---|
