ICCJ. Decizia nr. 145/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 145/2012
Dosar nr. 324/1/2012
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 10 ianuarie 2012, pronunţată în dosarul nr. 578/85/2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, investită cu judecarea cauzei în calea de atac a apelului, în baza art. 3002 rap. la art. 160b C. proc. pen., s-a dispus menţinerea stării de arest a inculpatului C.F.M. (fiul lui I. şi al M.).
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, existând în continuare probe că inculpatul a săvârşit faptele pentru care este cercetat şi pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de patru ani închisoare.
De la data când s-a verificat ultima dată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive nu au intervenit elemente noi, care să conducă la concluzia că s-ar fi schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii.
Având în vedere natura şi gravitatea faptelor pentru care este trimis în judecată inculpatul, valorile sociale pretins a fi încălcate, este justificată ideea că, dacă inculpatul s-ar afla în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul C.F.M., solicitând punerea în libertate, întrucât nu există pericolul concret pentru ordinea publică, iar instanţa trebuie să aprecieze acest pericol în raport de persoana inculpatului şi împrejurările comiterii faptei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul, în conformitate cu disp. art. 38514 C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei constată, că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Analizând actele şi lucrările dosarului se constată că temeiurile care au determinat arestarea iniţială a inculpatului C.F.M. se menţin, fiind îndeplinită una din condiţiile alternative prevăzute de art. 160b alin. (3) C. proc. pen.
Sub aspectul disp. art. 160b alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 681 C. proc. pen., se constată că probatoriul administrat până în prezent nu a făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracţiunile pentru care a fost arestat şi, ulterior, trimis în judecată.
Referitor la disp. art. 148 lit. f) C. proc. pen., se constată că şi acestea sunt întrunite, în sensul că infracţiunile de săvârşirea cărora este acuzat recurentul inculpat (art. 174 alin. (1) combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1), (2) C. pen. combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată) sunt sancţionate cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică.
În acest context, se impune sublinierea că în jurisprudenţa CEDO, în special cu referire la unele cauze împotriva Franţei (Letellier v. France) s-a admis că, prin gravitatea deosebită şi prin reacţia particulară a opiniei publice, anumite infracţiuni pot suscita o tulburare a societăţii de natură să justifice o detenţie preventivă.
Timpul scurs de la momentul luării măsurii arestării preventive nu este de natură a atenua în mod semnificativ, impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice judecarea inculpatului în stare de libertate pentru infracţiuni de o asemenea gravitate, existând riscul săvârşirii unor noi asemenea fapte.
Pe de altă parte, acest interval de timp nu are nici caracter nerezonabil faţă de particularităţile cauzei şi de diligenţele sporite cu care au acţionat organele judiciare, în prezent cauza aflându-se în faţa instanţei de apel.
CEDO stipulează în art. 5 paragraf.1 lit. c), necesitatea existenţei unor motive rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate a comis o infracţiune, garantând astfel temeinicia luării măsurii privative de libertate şi caracterul său nearbitrar.
Prin hotărârea Calejja vs. Malta, Curtea a apreciat că faptele probatorii care ar putea da naştere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de acelaşi nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare.
În speţa dedusă judecăţii se are în vedere nu numai conformitatea cu dispoziţiile procedurale ale dreptului intern, ci şi caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus la menţinerea măsurii privative de libertate, precum şi legitimitatea scopului urmărit de măsura luată.
La acest moment procesual, Curtea nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză, menţionat prin sentinţa penală nr. 210 din 27 octombrie 2010, de condamnare, impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen.
Tot astfel, se apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi menţinută şi prin raportare la exigenţele art. 5 paragraf 3 din CEDO care protejează dreptul la libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente şi suficiente a o justifica.
Pertinenţa şi suficienţa acestor motive se apreciază de instanţă în ansamblul circumstanţelor particulare ale cauzei prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen., privarea de libertate a inculpatului fiind necesară şi pentru buna desfăşurare a procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanţiile procesuale de care acesta se bucură confirm legislaţiei în vigoare.
În consecinţă, în baza disp. art. 3002 C. proc. pen. rap. la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., Curtea va constata legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului şi va menţine starea de arest preventiv a acestuia.
Pe cale de consecinţă, se constată că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea prevederilor legale şi că nu sau schimbat temeiurile avute în vedere la momentul arestării preventive, în acord cu art. 139 alin. (1) şi (3) C. proc. pen.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.F.M.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.F.M. împotriva încheierii din 10 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 578/85/2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1444/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 2007/2012. Penal → |
|---|
