ICCJ. Decizia nr. 1395/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1395/2012
Dosar nr.7946/62/2010/a2
Şedinţa publică din 30 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 27 martie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 7946/62/2010, printre altele, a fost respinsă cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul M.I.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Braşov a reţinut, în esenţă, că prin încheierea de şedinţă din 10 decembrie 2010, Tribunalul Braşov, admiţând propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, a dispus arestarea în lipsă a inculpatului M.I. în temeiul dispoziţiilor art. 136 alin. (5) rap. la art. 143 şi art. 148 lit. a) şi f) C. proc. pen., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 şi de art. 25 din Legea nr. 365/2002, apreciind că subzistă indiciile temeinice cu privire la imputabilitatea faptelor reclamate, inculpatul fiind acuzat că a constituit împreună cu alţi inculpaţi o grupare infracţională, la care au aderat şi alţi inculpaţi, trimişi în judecată într-un dosar separat, cooperând cu vinovăţie la comiterea infracţiunilor privind comerţul electronic, constând în deţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, respectiv s-a deplasat din Anglia în România şi a planificat împreună cu alţi membri ai grupării scoaterea din ţară a unui skimmer care îi aparţinea, iar în noaptea de 19/20 iulie 2009, l-a însoţit pe G.M. la Aeroportul Băneasa Bucureşti, ocazie cu care i-a remis dispozitivul şi i-a dat indicaţii cu privire la modalitatea scoaterii acestuia din ţară. La arestarea numitului G.M. la aeroport, inculpatul se îmbarcase deja într-un alt avion cu care a părăsit teritoriul ţării. S-a reţinut că, deşi s-a încercat citarea lui prin intermediul unei cereri de asistenţă judiciară internaţională, inculpatul nu a putut fi găsit nici la adresa pe care şi-a dat-o în Canada, deoarece şi-a schimbat domiciliul şi, cu toate că a avut apărător ales în faza de urmărire penală, fapt din care rezultă că avea cunoştinţă de cercetările penale efectuate împotriva sa, inculpatul M.I. nu s-a prezentat niciodată pentru a fi audiat. Din toate aceste elemente a rezultat intenţia inculpatului M.I. de a se sustrage urmăririi penale şi judecăţii, fapt care se încadrează în opinia Curţii de apel în motivul de arestare preventivă prevăzut de art. 148 lit. a) C. proc. pen.
Totodată, s-a constatat că ambele infracţiuni imputate inculpatului sunt sancţionate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi că el este cel care i-a determinat pe numiţii M.A. şi G.M. să participe la acţiunea de transportare a skimmerului pe care îl deţinea, în scopul scoaterii acestuia din ţară. De asemenea, din declaraţiile celorlalte persoane implicate a rezultat că inculpatul M.I. le-a dat acestora din urmă indicaţii cu privire la modul de săvârşire a acestei acţiuni şi a făcut rezervările la avion, luându-şi totodată măsuri de precauţie pentru a nu putea fi depistat el personal, de organele de urmărire, ceea ce denotă un mod periculos de acţiune, care impune potrivit primei instanţe luarea unei măsuri privative de libertate faţă de inculpat. În plus, a fost avută în vedere şi împrejurarea că inculpatul M.I. este acuzat că a săvârşit aceste infracţiuni după ce a fost pus în libertate dintr-un alt mandat de arestare preventivă, fapt ce denotă o personalitate periculoasă. Din actele de la dosar a rezultat că inculpatul a fost implicat în activităţi ilicite şi pe teritoriul S.U.A., fapt ce i-a atras îmbarcarea lui într-un avion cu destinaţia Frankfurt, Germania.
Toate acestea au demonstrat, în optica Curţii de apel, existenţa pericolului concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului, singura măsură ce ar putea răspunde pentru moment necesităţii asigurării ordinii publice fiind arestarea preventivă. Având în vedere că inculpatul se sustrage de la judecată, fiind plecat din ţară, s-a apreciat că orice altă măsură neprivativă de libertate ar fi ineficientă.
Curtea de Apel Braşov, sesizând că astfel de cereri au fost formulate de inculpat şi în faţa instanţei de fond, că inculpatul a fost arestat în lipsă încât mandatul de executare nu a fost niciodată pus în executare, necunoscându-se localizarea sa, acesta sustrăgându-se cercetării judecătoreşti, a apreciat că temeiul prevăzut la art. 148 lit. a) este actual, iar cel de la lit. f) se află în conexiune cu primul temei menţionat. Constatând că cererea se bazează pe aceleaşi date avute în vedere anterior, că în speţă sunt indicii temeinice că inculpatul a săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina sa, că acesta şi-a indicat un domiciliu inexistent, sustrăgându-se în orice mod de la urmărirea penală şi de la judecată, date fiind şi limitele de pedeapsă aferente infracţiunilor comise, starea de insecuritate creată în rândul opiniei publice prin derularea unor astfel de infracţiuni, perseverenţa infracţională a inculpatului implicat în activităţi ilicite şi pe teritoriul altor state, declaraţiile celorlalţi participanţi relative la natura contribuţiei acestuia, la rolul jucat în procesul desăvârşirii faptelor penale, Curtea de apel a respins, ca nefondată, cererea dedusă judecăţii, constatând a fi justificată măsura preventivă contestată.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.I., fără a indica motivele care stau la baza promovării căii de atac.
La termenul de judecată din data de 30 aprilie 2012, din oficiu, Înalta Curte a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac promovate în cauză.
Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului şi de apărătorul recurentului-inculpat au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este inadmisibil pentru considerentele care urmează:
Dispoziţiile art. 141 C. proc. pen. prevăd că încheierea prin care prima instanţă sau instanţa de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac.
În prezenta cauză, Înalta Curte constată că instanţa de apel, respectiv Curtea de Apel Braşov, a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul M.I., încheierea pronunţată fiind definitivă, astfel că împotriva acesteia nu mai putea fi promovată calea de atac a recursului,, aşa cum rezultă din conţinutul dispoziţiilor legale anterior menţionate.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.
Codul de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. prevăd că sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti nedefinitive, fiind indicate expres şi limitativ hotărârile care sunt supuse recursului.
În speţă, inculpatul M.I. a declarat recurs împotriva încheierii din 27 martie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, încheiere care, însă, este definitivă.
Astfel, dacă s-ar recunoaşte promovarea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalităţii căilor de atac consfinţit prin art. 129 din Constituţie, ceea ce este inadmisibil.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul M.I.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva încheierii din 27 martie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 7946/62/2010.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1410/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1391/2012. Penal → |
|---|
