ICCJ. Decizia nr. 1391/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1391/2012
Dosar nr. 46747/3/2011
Şedinţa publică din 30 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 555/F din data de 23 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 46747/3/2011, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul P.G., cu obligarea acestuia la 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin cererea înregistrată sub nr. 64/III-6/2011 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi sub nr. 46747/3/2011 la instanţă, petentul P.G. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 190 din 10 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 30947/3/2009, prin care a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 -175 lit. i) şi art. 176 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 8 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În motivarea cererii, petentul a susţinut că a recunoscut săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 190 din 10 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 30947/3/2009, însă modalitatea de comitere a infracţiunii aşa cum a fost reţinută în rechizitoriu nu este reală şi a arătat că, pentru stabilirea adevărului cu privire la cele întâmplate, solicită administrarea probei cu martorul B.F.
Analizând actele dosarului, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa penală nr. 190 din 10 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. 30947/3/2009 s-a dispus condamnarea inculpatului în baza art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i), art. 176 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 8 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., hotărârea rămânând definitivă prin Decizia penală nr. 3317 din 24 septembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
S-a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire, reţinându-se că revizuirea este un remediu procesual împotriva erorilor judiciare care pot fi cuprinse în hotărârile penale definitive şi, cum pe această cale nu se poate efectua o readministrare, o reinterpretare sau o prelungire a probatoriului, motivele invocate de condamnat nu se înscriu în niciunul dintre cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen., reţinându-se în acest sens şi Decizia penală nr. 60/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, prin care s-a stabilit că o astfel de cerere de revizuire, întemeiată pe alte motive decât cele prevăzute de art. 394 alin. (1) C. proc. pen., este inadmisibilă.
De asemenea, s-a reţinut că susţinerile invocate în apărare nu constituie fapte sau împrejurări noi, aspect distinct care se regăseşte în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (punct de vedere adoptat şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Decizia penală nr. 3155 din 19 iunie 2002).
În plus, Tribunalul a mai reţinut că revizuentul recunoaşte săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat, ori pentru a fi admisă cererea de revizuire se impune a fi realizată şi condiţia impusă de art. 394 alin. (2) C. proc. pen., respectiv să se dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuentul P.G., solicitând desfiinţarea hotărârii apelate şi, rejudecând în fond, admiterea cererii de revizuire. A mai solicitat a se avea în vedere şi faptul că are trei copii minori, că a recunoscut fapta comisă, iar pedeapsa aplicată este prea severă, în raport cu datele personale anterior menţionate şi de atitudinea sa procesuală.
Prin Decizia penală nr. 317/A din 24 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefandat, apelul declarat derevzuentul P.G. împotriva sentinţei penale nr. 555/F din 23 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul-revizuent la plata sumei de 200 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, urmând a fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei.
Examinând actele dosarului, Curtea de apel a constatat că prima instanţă, în mod corect a apreciat că cererea de revizuire formulată de P.G. este inadmisibilă, întrucât motivele invocate de condamnat nu se circumscriu niciunui caz de revizuire dintre cele menţionate în art. 394 alin. (1) lit. a)-e) C. proc. pen., iar modul în care instanţele au apreciat cu privire la administrarea probelor, la interpretarea acestora şi la individualizarea pedepsei nu mai poate face obiectul controlului judiciar, în calea de atac a revizuirii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul P.G., pe această cale înţelegând să reia criticile formulate în apel.
Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul-revizuent şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Examinând recursul declarat în cauză, respectiv actele şi lucrările din dosar, Înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat pentru considerentele care urmează:
Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:
- s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
- un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
- un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
- un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
- când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
În prezenta cauză, pe calea revizuirii, condamnatul a solicitat administrarea probei testimoniale, în completarea probatoriului, apreciind totodată că pedeapsa ce i-a fost aplicată este prea aspră, tinzând astfel către o redozare a acesteia.
Verificând cererea de revizuire, prima instanţă a apreciat că motivele invocate de revizuent nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanţei şi care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Din analiza textului legal menţionat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanţei în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar putea continua probaţiunea.
Dimpotrivă, în calea extraordinară de atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie şi nu mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada existenţei unei fapte probatorii necunoscută de instanţă la momentul judecăţii.
În prezenta cauză, se constată că recurentul-revizuent urmăreşte, de fapt, redozarea pedepsei aplicate, făcând referire la împrejurări ce au fost supuse analizei instanţelor, acesta făcând confuzie între faptele probatorii - care, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie noi pentru a justifica admisibilitatea cererii de revizuire formulată în baza acestui temei - şi mijloacele de probă care servesc la aflarea adevărului.
Ca atare, în mod corect a fost respinsă cererea de revizuire, deoarece susţinerile recurentului-revizuent nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 alin. (1) C. proc. pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite, soluţia de respingere a cererii de revizuire fiind temeinică şi legală.
Având în vedere că în cauză nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul, ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul P.G. împotriva deciziei penale nr. 317/A din 24 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul-revizuent la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1395/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1381/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
