ICCJ. Decizia nr. 1434/2012. Penal. Recuzare (art. 51 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1434/2012
Dosar nr.10286/1/2011
Şedinţa publică din 3 mai 2012
Asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin plângerea adresată Curţii de Apel Suceava înregistrată sub nr. 596/39/2011 petentul D.C. a formulat plângere împotriva rezoluţiei nr. 461/P/2010 din data de 30 mai 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
La data de 09 decembrie 2011, petentul D.C. a solicitat recuzarea doamnei judecător A.T.L., investită cu soluţionarea Dosarului nr. 596/39/2011 Curţii de Apel Suceava.
În motivarea cererii, acesta a arătat că doamna judecător i-a respins, la un termen anterior, o cerere privind ataşarea unor dosare civile în legătură cu cauză şi că acelaşi complet de judecată s-a pronunţat şi în alte dosare în care avea calitatea de parte, iar soluţiile pronunţate au fost de respingere a cererilor.
Prin încheierea din 9 decembrie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 596/311/2011 Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondată, cererea de recuzare formulată de petentul D.C., în Dosar nr. 596/39/2011 al Curţii de Apel Suceava şi a obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare.
A constatat că motivele invocate nu circumscriu cazului de incompatibilitate prev. de art. 48 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., având în vedere că potrivit art. 48 alin. (1) lit. d) şi art. 49 alin. (2) C. proc. pen. judecătorul este incompatibil de a judeca dacă în cauza respectivă „există împrejurări din care rezultă că este interesat sub orice formă, el, soţul sau vreo rudă apropiată”.
A mai constatat că nu se poate reţine că, pronunţându-se asupra admisibilităţii cererii de probe formulată de petent sau participând la soluţionarea altor cauze în care acesta a avut calitatea de parte, şi în lipsa oricăror dovezi produse în sprijinul afirmaţiilor făcute, magistratul ar avea vreun interes în cauză, actele procedurale efectuate circumscriindu-se exercitării normale a atribuţiilor de serviciu în limitele competenţelor prevăzute de lege.
Împotriva acestei încheieri la data de 9 decembrie 2011 petentul D.C. a formulat recurs.
Analizând recursul declarat, sub aspectele invocate precum şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, Înalta Curte constată că recursul declarat de petentul D.C. este inadmisibil pentru considerentele se vor arăta în continuare:
Dispoziţiile art. 3851 alin. (2) C. proc. pen. prevăd că „încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentinţa sau Decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs”. Pentru ca o încheiere să poată fi atacată separat cu recurs, prin derogare de la regula stabilită prin textul menţionat, această excepţie trebuie să fie prevăzută expres de lege.
În urma abrogării art. 52 alin. (7) C. proc. pen. prin OUG nr. 55/2004, cu privire la încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare, pronunţată ulterior datei de 01 iulie 2004, legea procesuală nu mai prevede posibilitatea atacării acesteia separat cu recurs.
O altă interpretare cu privire la controlul judiciar al încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, în sensul posibilităţii de a exercita calea de atac a recursului separat împotriva acestei încheieri, prin interpretarea per a contrario a prevederilor art. 52 alin. (6) C. proc. pen., nu poate fî admisă, întrucât recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii.
Astfel, Înalta Curte constată că, recurentul-petent a formulat recurs împotriva unei încheieri definitive, ce nu este susceptibilă de a fi atacată separat cu recurs.
În consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de petentul D.C. ca fiind inadmisibil şi faţă de dispoziţiile art. 192 C. proc. pen. va obliga recurentul-petent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul D.C. împotriva încheierii din 09 decembrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 596/39/2011.
Obligă recurentul-petent la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 03 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2008/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1433/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
