ICCJ. Decizia nr. 1457/2012. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1457/2012
Dosar nr. 12781/121/2011
Şedinţa publică din 8 mai 2012
Deliberând asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 50 din 26 ianuarie 2012 a Tribunalului Galaţi, secţia penală, a fost condamnat inculpatul D.I. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „loviri sau vătămări cauzatoare de moarte”, prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (1) C. proc. pen.
În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii, aferentă zilei de 06 octombrie 2011, precum şi durata arestului preventiv, de la 19 octombrie 2011, până la zi.
În temeiul art. 14 şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la art. 998 şi urm. C. civ., a obligat inculpatul la plata către partea civilă U.I. a sumei de 20.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale.
În temeiul art. 14 şi 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 şi urm. C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.545,81 RON cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale, către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Galaţi.
În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul D.I., în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpatul D.I. la plata sumei de 1.200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 949/P/2011 din 08 decembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului D.I., pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.
În sinteză, conform actului de sesizare a instanţei, s-a reţinut că, la data de 29 mai 2011, pe fondul unui conflict, a aplicat victimei U.C., o lovitură cu pumnul în zona feţei, urmare căreia victima a fost proiectată pe un plan dur (şanţ din beton), producându-i-se un traumatism cranio-cerebral cu hematom subdural stâng, ce a dus, în cele din urmă, la decesul acesteia. Actele de cercetare penală şi probele administrate constau în următoarele:
- proces-verbal de fixare a locului faptei, însoţit de planşă fotografică;
- raport medico-legal de necropsie din 10 iunie 2011;
- declaraţia părţii civile U.I.;
- declaraţiile inculpatului D.I.;
- proces-verbal de reconstituire, însoţit de planşă fotografică;
- declaraţiile martorilor R.C., D.P., P.M., D.A., Ţ.M.M., M.C., C.Z., B.V., Ţ.C. şi S.C.
Având în vedere că inculpatul D.I. a solicitat judecarea prin procedura simplificată, prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. („pledarea vinovat”), în baza probelor administrate la urmărirea penală, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 29 mai 2011, inculpatul D.I. împreună cu martorul M.C. au plecat de la domiciliul inculpatului, înspre domiciliul numitei S.G., pentru ca martorul să-şi ia nişte acte de identitate, deplasarea acestora făcându-se cu ajutorul unui motoscuter. Inculpatul şi martorul M.C. se cunoşteau întrucât martorul lucrase anterior la construcţia unei case aparţinând unui frate de-al inculpatului, D.M.
Inculpatul D.I. şi martorul M.C. au rămas la domiciliul numitei S.G. aproximativ o oră, după care, tot cu ajutorul motoscuterului, s-au întors. Pe drum, inculpatul i-a propus martorului să meargă la un bar pentru a consuma bere, propunere cu care martorul a fost de acord.
În acest scop, în jurul orelor 17-18, cei doi au mers la magazinul aparţinând SC M. SRL, unde la acel moment era de serviciu martorul R.C. Pe terasa localului respectiv se aflau U.C., martorul B.V. şi numitul S.M., care consumau bere. La rândul său, martorul M.C. a comandat trei beri şi a mers la grupul arătat mai sus, unde au continuat să consume bere.
La un moment dat, martorul M.C. şi victima U.C. au plecat de pe terasa localului şi s-au retras pe un podeţ de piatră, situat în faţa porţii locuinţei martorei P.M., situată la o distanţă de circa 100 de metri.
În tot acest timp, inculpatul a rămas singur lângă motoscuter, la o distanţă de circa 2-3 metri de victimă şi de martor. În locul respectiv, inculpatul şi martorul M.C. au rămas aproximativ o oră, după care inculpatul a fost apelat telefonic de către concubina sa, martora Ţ.M.M. Martora i-a cerut inculpatului să vină să o ia de acasă, pentru a o plimba cu motoscuterul, lucru pe care inculpatul l-a şi făcut. În continuare, inculpatul a plecat, a luat-o pe martoră de la domiciliul său şi, după aproximativ o oră s-a întors cu aceasta la localul SC M. SRL, acest lucru întâmplându-se în jurul orelor 20.
Atunci când inculpatul D.I. a revenit la local, victima U.C. şi martorul M.C. se aflau tot în faţa porţii locuinţei martorei P.M., iar în momentul la care inculpatul a trecut prin faţa acestora, victima a adresat cuvinte jignitoare la adresa martorei Ţ.M.M.
După parcurgerea unei distanţe de circa 50 de metri, inculpatul D.I. a întors motoscuterul şi a mers la victimă, pe care a lovit-o cu pumnul, o singură dată, în zona gâtului. În urma loviturii, victima U.C. a căzut, posibil cu faţa în jos, într-un şanţ betonat cu adâncimea de aproximativ 70 cm. În urma proiectării în şanţul respectiv, victima U.C. şi-a pierdut cunoştinţa şi nu mai vorbea, context în care martorul M.C. i-a cerut ajutorul inculpatului pentru a ridica victima din şanţul respectiv, ajutor refuzat de către acesta.
Potrivit declaraţiilor date ulterior, inculpatul D.I. a plecat „de frică” de la locul faptei spre domiciliul său, însoţit de către martora Ţ.M.M. După aproximativ 20 de minute de la sosirea acestora la domiciliul inculpatului, acolo a venit şi martorul M.C., care i-a reproşat inculpatului că a lovit-o pe victimă şi i-a spus inculpatului „hai să mergem să-l ridicăm de acolo”.
De această dată, inculpatul a fost de acord şi, împreună cu martorii M.C. şi Ţ.M.M., s-a întors în locul respectiv, unde victima se afla întinsă lângă marginea drumului. Nici de această dată, aceştia nu au intervenit în ajutorul victimei, plecând pur şi simplu de acolo.
A doua zi, în jurul orelor 07,30, victima U.C. a fost observată căzută la pământ, lângă şanţ, de către martorul R.C., vânzătorul de la SC M. SRL. Acesta nu a dat însă atenţie victimei şi a procedat la deschiderea magazinului. La un interval scurt de timp, martorul R.C. a fost solicitat de martorul D.A. să-i dea un pahar cu apă pentru a acorda primul ajutor victimei. La acel moment victima mai trăia, dar era incoerentă şi nu putea să vorbească.
În continuare, martorul R.C. a anunţat S.N.U.A.U. 112 şi după aproximativ 20 de minute victima U.C. a fost transportată cu o ambulanţă la Spitalul municipal Tecuci şi apoi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Galaţi, unde a fost adusă în stare de comă.
La data de 09 iunie 2011, orele 18,00, s-a înregistrat decesul victimei U.C.
Din concluziile raportului medico-legal de necropsie a rezultat că moartea numitului U.C. a fost violentă secundară şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutive unei tromembolii pulmonare, complicaţie survenită postoperator, după un traumatism cranio-cerebral mediu, cu comă CGS=10/llp, hemiplegie dreapta, disfazie, cu hematom subdural acut emisferic stâng masiv, ce a impus intervenţie chirurgicală de urgenţă pentru cura chirurgicală a hematomului. Traumatismul cranio-cerebral cu hematom subdural acut emisferic stâng, hemoragie subarahnoidiană stânga şi contuzie cerebrală temporală stânga a putut fi produs prin cădere de la acelaşi nivel, prin hetero sau autopropulsie, şi poate data din 29 mai 2011. Dat fiind că la internare nu se consemnează vreo leziune post-traumatică epicraniană recentă, iar în regiunea temporo-parietală stânga s-a intervenit chirurgical şi în protocolul operator nu se menţionează vreun infiltrat hemoragie epicranian, nu s-a putut aprecia de către medicul legist dacă infiltratul hemoragie descris la necropsie este datorat doar intervenţiei neurochirurgicale, ori a existat o marcă traumatică consecutivă unui impact cranian lateral stâng. Lipsa unui alt infiltrat hemoragic epicranian şi timpul scurs între căderea din 29 mai 2011 şi data morţii, în care e posibil ca o contuzie epicraniană minoră să se fi resorbit, nu a permis stabilirea locului impactului cranian în momentul căderii. Cicatricile occipitale prezentate de victimă sunt vechi, fără legătură de cauzalitate cu traumatismul din data de 29 mai 2011. Fractura parietală stânga iradiată din marginea posterioară a craniectomiei, nefiind precizată pe CT cranian sau în protocolul operator, este posibil să fi fost produsă intraoperator, în momentul trepanării craniului.
La necropsie s-au constatat: avulsie recentă a incisivului central superior stâng şi echimoză a buzei inferioare, echimoză laterocervicală dreapta cu infiltrat subiacent, echimoze roşietice la nivelul pumnilor, fracturi costale bilaterale C6-C7 drepte şi C4-C7 stângi, infiltrat hemoragic subcapsular lob hepatic stâng, leziuni ce au putut fi produse pe parcursul internării, în timpul manevrelor de intubare şi de masaj cardiac extern, ca şi prin imobilizarea pacientului. Acestea nu au legătură de cauzalitate cu traumatismul din 29 mai 2011 şi cu decesul. Pe toracele antero-lateral drept s-a constatat o mică echimoză produsă prin lovire cu sau de corp contondent, ori comprimare cu degetul, leziune ce poate data de circa o săptămână, posibil şi din 29 mai 2011.
S-a apreciat de către medicul legist că, între traumatismul cranio-cerebral şi deces există legătură de cauzalitate indirectă, decesul survenind datorită complicaţiei postoperatorii - trombembolie pulmonară. În lipsa acesteia, traumatismul cranio-cerebral ar fi necesitat 65-80 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, cu menţiunea că leziunile cranio-cerebrale au pus în primejdie viaţa victimei.
După sesizarea instanţei, la termenul de judecată din data de 17 ianuarie 2012, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, în prezenţa apărătorului ales, inculpatul D.I. a solicitat instanţei să fie judecat potrivit procedurii simplificate prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. Astfel, inculpatul a arătat că recunoaşte în totalitate faptele, în modalitatea reţinută în actul de sesizare, şi a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte. Instanţa de fond a procedat la audierea inculpatului în acest sens şi, având în vedere poziţia procesuală a acestuia, a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile pentru aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen. (respectiv, din probele administrate în cursul urmăririi penale, rezultă - dincolo de orice dubiu rezonabil - că fapta dedusă judecăţii în prezenta cauză există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat), motiv pentru care a admis cererea formulată de inculpat. În apărare, s-au depus acte în circumstanţiere (referat de anchetă socială întocmit de Serviciul Public de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei com. Corod).
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a constatat că declaraţia de recunoaştere a inculpatului se coroborează - dincolo de orice îndoială rezonabilă - cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
Faţă de împrejurările concrete în care s-a petrecut fapta dedusă judecăţii, astfel cum aceasta a fost descrisă mai sus, în acord cu opinia exprimată de către procuror prin rechizitoriu, instanţa de fond a apreciat că nu se justifică reţinerea circumstanţei atenuante legale prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., cum s-a solicitat de către inculpat, prin apărător ales.
Astfel, reţine instanţa de fond că în faza de început a cercetărilor, inculpatul a declarat că „(...) acesta din urmă (n.n. - victima U.C.) i-a adresat concubinei mele (n.n. - martora Ţ.M.M.) cuvinte jignitoare, iar eu auzind acestea am coborât de pe motoscuter lăsând concubina să-l ţină, am mers la U.C. şi l-am îmbrâncit cu mâna, acesta căzând în şanţul betonat din faţa locuinţei numitei P.M. (...)”. Ulterior, cu prilejul audierii sale de către procuror, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, susţinând însă că, anterior loviturii, victima U.C. ar fi încercat să-l lovească, dar nu a reuşit datorită stării de ebrietate. Acest din urmă aspect relatat de către inculpat cu prilejul audierii sale de către procuror nu a fost confirmat însă de către vreunul dintre martorii oculari M.C. şi Ţ.M.M. Pe de altă parte, în opinia instanţei de fond apare ca fiind dovedit faptul că victima U.C. a adresat cuvinte jignitoare concubinei inculpatului, atât martora Ţ.M.M., cât şi martorul M.C. confirmând declaraţia inculpatului cu privire la acest aspect.
A menţionat instanţa de fond că, întradevăr, potrivit doctrinei şi jurisprudenţei, actul provocator al victimei poate să fie îndreptat nu numai împotriva infractorului, ci şi împotriva altei persoane. Însă, chiar şi într-o atare situaţie, se cere ca actul provocator să fie de o anumită gravitate şi să aibă aptitudinea de a genera singur, fără a intra în concurs cu alte cauze, o stare de tulburare sau emoţie care, la rândul ei, să se constituie în cauza subiectivă (motivaţia) care devine determinantul psihic ce generează infracţiunea.
În prezenta cauză penală însă, arată instanţa de fond, chiar dacă inculpatul era legat afectiv de martora Ţ.M.M. (cu care întreţinea o relaţie de concubinaj, având şi un copil împreună), nu conduita victimei a contribuit în mod decisiv la săvârşirea infracţiunii de către inculpat. Sub acest aspect, relevantă este declaraţia martorului M.C. care a precizat că, la momentul la care l-a întrebat pe inculpatul D.I. de ce a lovit-o pe victimă, acesta a răspuns „...ştie el ...este o treabă mai veche”.
Astfel fiind, în opinia instanţei de fond apare cu evidenţă că, de fapt, ceea ce a determinat riposta violentă a inculpatului nu a fost conduita din ziua respectivă a victimei (aceasta fiind doar ocazia, prilejul), ci preexistenţa unor relaţii de duşmănie, de antipatie între inculpat şi victimă. Or, într-o asemenea situaţie, nu se poate reţine „scuza provocării”. În plus, menţionează instanţa de fond, acţiunea pretins provocatoare din partea victimei nu a fost de natură a aduce o atingere gravă demnităţii inculpatului, în sensul cerut de legiuitor, injuriile adresate de victimă concubinei inculpatului neputând fi luate în serios, dată fiind vădita stare de ebrietate a acesteia. Împrejurările concrete în care au fost adresate respectivele injurii, astfel cum au fost mai sus descrise, nu pot fi apreciate ca fiind de natură să reducă posibilităţile de autocontrol ale inculpatului şi să determine la acesta reacţii care în condiţii normale nu s-ar fi produs.
La individualizarea pedepsei, în conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţa de fond a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei comise de către inculpat, natura şi importanţa valorii sociale căreia i s-a adus atingere, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită [reduse cu o treime ca urmare a aplicării în cauză a dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.], datele ce caracterizează persoana inculpatului, dar şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Dată fiind gravitatea infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, apreciată mai cu seamă prin prisma urmării grave produse, instanţa de fond a înţeles să nu reţină în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., deşi inculpatul a avut o atitudine sinceră, de colaborare cu organele judiciare pe tot parcursul procesului penal, şi nu figurează în evidenţe cu antecedente penale.
Nereţinerea vreunei circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului a fost determinată şi de atitudinea pe care inculpatul a avut-o faţă de victimă în momentele imediat ulterioare comiterii faptei, acesta refuzând să acorde orice ajutor victimei, lăsând-o căzută în şanţ şi favorizând astfel agravarea stării acesteia. Acest comportament relevă o periculozitate sporită în persoana inculpatului, acesta dovedind în momentele respective orice lipsă de regret în legătură cu fapta comisă.
Totuşi, ţinând seama de circumstanţele care caracterizează persoana inculpatului, constatând că acesta a regretat sincer, în cele din urmă, fapta comisă, instanţa de fond a orientat pedeapsa ce a fost aplicată spre minimul special prevăzut de lege, minim determinat ca urmare a reţinerii cauzei de reducere a pedepsei, prevăzută de art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. De asemenea, s-a ţinut seama şi de constatarea medicului legist potrivit căreia, între traumatismul cranio-cerebral şi deces există legătură de cauzalitate indirectă, decesul survenind datorită complicaţiei postoperatorii, fără însă a se acorda acestei împrejurări caracterul unei circumstanţe atenuante sau agravante.
Raportat la modalitatea de săvârşire a faptei deduse judecăţii, dar mai ales la gravitatea deosebită a urmării produse de aceasta, urmare favorizată şi de comportamentul total inuman adoptat de inculpat după comiterea faptei, instanţa de fond a apreciat că scopul şi funcţiile pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului D.I. pot fi atinse numai prin executarea efectivă a acesteia, orice altă modalitate de individualizare judiciară a executării pedepsei nefiind adecvată gradului concret de pericol social al infracţiunii şi, respectiv, periculozităţii dovedite de inculpat.
Sub aspectul laturii civile, instanţa de fond a reţinut că s-a constituit parte civilă U.I., fratele victimei, acesta solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 20.000 RON, cu titlu de despăgubiri materiale, constând în cheltuielile efectuate sau care urmează a fi efectuate cu înmormântarea şi pomenirea victimei. Totodată, s-a constituit parte civilă Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Galaţi, pentru suma de 3.545,81 RON, reprezentând cheltuielile efectuate pentru spitalizarea victimei U.C. în perioada 30 mai-09 iunie 2011 (adresa din 15 noiembrie 2011).
La termenul de judecată din data de 17 ianuarie 2012, întrebat fiind, inculpatul D.I. a arătat că este de acord să despăgubească integral părţile civile, la nivelul sumelor solicitate de acestea.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul D.I., criticând soluţia instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie. Sub aspectul nelegalităţii a arătat inculpatul, prin apărător, că în mod greşit instanţa de fond nu a reţinut dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul special, deoarece victima, anterior conflictului, ar fi insultat şi injuriat pe concubina sa, fapt ce a dus la riposta sa. Sub aspectul netemeiniciei, a arătat că instanţa de fond nu a reţinut dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. şi nu a coborât pedeapsa până la un nivel care să facă aplicabile disp.art. 861 C. pen. (suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei).
Prin Decizia penală nr. 44/A din 27 februarie 2012 Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, a admis apelul declarat de inculpatul D.I., a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi, în rejudecare a redus de la 4 ani închisoare la 3 ani şi 4 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Prin decizie, a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii din data de 06 octombrie 2011 şi durata arestării preventive începând cu 19 octombrie 2011 la zi.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:
În primul rând, s-a apreciat că nu pot fi reţinute dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen. (starea de provocare) deoarece, aşa cum a arătat şi instanţa de fond, la momentul la care victima U.C. a adresat cuvinte jignitoare concubinei inculpatului, acesta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, iar actul provocator, venit din partea unui om în stare avansată de ebrietate nu avea gravitatea şi aptitudinea de a genera, singur, o emoţie atât de puternică încât să justifice actul violent, de o deosebită intensitate, al inculpatului. Pe de altă parte, din declaraţia martorului M.C., rezultă că între inculpat şi victimă exista o relaţie conflictuală mai veche, rezultând indicii că inculpatul a premeditat atacul şi a profitat de starea de ebrietate a victimei.
În al doilea rând, s-a apreciat că nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante judiciare, prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. deoarece, pe de o parte, simpla lipsă a antecedentelor penale nu echivalează cu subzistenţa circumstanţei atenuante judiciare prev. de art. 74 lit. a) C. pen., iar pe de altă parte, prezenţa inculpatului în faţa autorităţilor s-a datorat faptului că acesta a fost cercetat în stare de arest.
În al treilea rând, a reţinut instanţa de apel că inculpatul a avut o atitudine parţial sinceră şi nu a depus eforturi pentru acoperirea pretenţiilor civile ale părţii civile U.I.
Analizând apelul declarat, din oficiu, potrivit prevederilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a apreciat, însă, că este fondat sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, respectiv al cuantumului acesteia, cu următoarea motivare:
Inculpatul este tânăr şi se află la prima confruntare cu legea penală.
Având în vedere şi natura infracţiunii săvârşite, lovituri cauzatoare de moarte (art. 183 C. pen.), care implică existenţa unei praeterintenţii (intenţie depăşită, intenţie grefată pe o culpă), se impune reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului către minimul special rezultat din aplicarea disp. art. 183 C. pen. şi art. 320 C. proc. pen.
Împotriva deciziei, inculpatul D.I. a declarat prezentul recurs, motivele fiind menţionate în partea introductivă a prezentei hotărâri judecătoreşti (în esenţă, fiind reluate criticile cu privire la individualizarea pedepsei aplicate, cuantum şi modalitate de executare, cazul de casare invocat fiind cel prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.). În sinteză, prin apărător ales, potrivit motivelor scrise de recurs (fii.13-15), recurentul-inculpat a criticat cele două hotărâri judecătoreşti pentru greşita nereţinere a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) şi art. 74 lit. a) şi c) din C. pen., precum şi pentru greşita neaplicare a unei modalităţi de executare neprivativă de libertate.
Recursul inculpatului va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta:
În prealabil, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt aceleaşi ca cele de apel şi, totodată, că au fost expuse ca apărări la instanţa de fond, ambele instanţe examinându-le şi, cu argumente convingătoare, justificând netemeinicia lor.
În aceste condiţii - pe de o parte, a neadministrării unor probe noi, iar pe de altă parte, a reluării de către apărare a aceloraşi argumente de fapt şi de drept (deja expuse la cele două niveluri de jurisdicţie - fond şi apel) - Înalta Curte îşi însuşeşte integral consideraţiile menţionate în cele două hotărâri atacate cu privire la nereţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., precum şi la modalitatea de executare a pedepsei (necesitatea executării efective a acesteia), apreciind că nu se impune reluarea acestora, ci numai unele completări, după cum urmează:
Potrivit art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), care prevede criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama: de dispoziţiile părţii generale a Codului penal; de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal; de gradul de pericol social al faptei săvârşite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., este sancţionată cu închisoare de la 5 la 15 ani.
La solicitarea inculpatului, în primă instanţă, acesta a fost judecat potrivit procedurii simplificate prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. conform căreia a beneficiat de reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă [art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.], pedeapsa aplicabilă fiind situată între 3 ani şi 4 luni închisoare şi 10 ani închisoare.
Inculpatului i-a fost aplicată, în primă instanţă, o pedeapsă de 4 ani închisoare, iar în apel pedeapsa a fost redusă la 3 ani şi 4 luni închisoare, adică egală cu limita minimă a pedepsei aplicabile.
În consecinţă, în raport cu criteriile legale de individualizare judiciară a pedepsei, cererea inculpatului pentru reducerea pedepsei nu este întemeiată, gravitatea concretă a faptelor nejustificând convingerea că scopul pedepsei aplicate poate fi atins printr-un cuantum mai redus al acesteia.
Recunoaşterea faptelor şi sinceritatea manifestată în faţa organelor judiciare a primit deja relevanţa juridică prin reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă, aceleaşi împrejurări neputând să producă, simultan, şi alte efecte juridice specifice circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.
Aşa cum au constatat ambele instanţe, nu sunt îndeplinite cerinţele circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., respectiv ale circumstanţei atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. referitoare la „starea de provocare”, dar nici cerinţele referitoare la aplicarea unei modalităţi neprivative de libertate de executare a pedepsei pentru următoarele motive:
Recunoaşterea anumitor împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei, astfel:
- „conduita bună”, în sensul art. 74 lit. a) C. pen., nu se reduce, în mod exclusiv, la absenţa antecedentelor penale. Dacă legiuitorul ar fi intenţionat să identifice simpla împrejurare a „lipsei antecedentelor penale” cu circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. ar fi elaborat textul legal în acest sens;
- „stăruinţa depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau de a repara paguba pricinuită”, în sensul art. 74 lit. b) C. pen., nu se reduce la manifestarea verbală a acordului inculpatului de a plăti sumele de bani cu titlu de despăgubiri.
Celelalte date personale ale inculpatului, aşa cum s-a menţionat anterior, au fost avute în vedere ca şi criterii de individualizare a pedepsei, în condiţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Este neîntemeiată şi critica inculpatului cu privire la nereţinerea circumstanţei atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Potrivit art. 73 lit. b) C. pen. constituie circumstanţă atenuantă „săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă”.
Existenţa tulburării sau emoţiei, în sensul art. 73 lit. b) C. pen., şi intensitatea acestora, nu se pot reţine de organul judiciar pe baza unei prezumţii legale, ci trebuie stabilite în mod concret, pe bază de probe, în principal prin utilizarea unor criterii subiective, însă fără absolutizarea acestora, şi fără a exclude total ipoteza utilizării unor criterii obiective. Astfel, întrucât dispoziţiile art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen. presupun atât examinarea unor împrejurări exterioare care influenţează starea psihică a făptuitorului, cât şi examinarea semnificaţiei acestora asupra comportamentului făptuitorului, pe fondul inexistenţei unor criterii cu valoare absolută (şi, totodată, nesusceptibile de relativizare) referitoare la procesele psihice (criterii exacte pentru a se stabili dacă o anumită tulburare şi-a avut sau nu sorgintea într-un impuls exterior determinant), nu se poate renunţa total la criteriile obiective în aprecierea existenţei sau inexistenţei „stării de provocare”. Pentru reţinerea „stării de provocare”, în sensul art. 73 lit. b) C. pen., nu se poate face abstracţie de unele criterii obiective cum ar fi compararea reacţiei făptuitorului cu reacţia „omului mediu” supus unei provocări similare, cerinţa unei anumite proporţii între actul provocator şi reacţia făptuitorului, inclusiv prin observarea consecinţelor faptei săvârşite ca urmare a actului provocator etc.
În prezenta cauză însă, în acord cu ambele instanţe, Înalta Curte apreciază că nu se poate reţine „starea de provocare”, în sensul art. 73 lit. b) C. pen., nici prin utilizarea criteriilor subiective şi nici a celor obiective.
Probatoriul administrat nu confirmă apărarea inculpatului în sensul că „ar fi fost provocat” prin una din modalităţile prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. („prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă”).
Aşa cum corect au menţionat ambele instanţe, remarcându-se considerentele instanţei de fond, verificarea îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen. - obligatorie pentru reţinerea circumstanţei atenuante - se face în concret, în raport cu fapta şi împrejurările săvârşirii acesteia, precum şi în raport cu persoanele implicate.
Simpla adresare a unor cuvinte jignitoare concubinei inculpatului, de către victima aflată într-o evidentă stare de ebrietate, stare cunoscută recurentului-inculpat, nu îndeplineşte cerinţele anterior menţionate; de altfel, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, în realitate, altul a fost motivul acţiunii violente a inculpatului (existenţa unui conflict mai vechi între inculpat şi victimă, conflict care însă nu îndeplineşte cerinţa unei acţiuni/atitudini imediate, actuale a victimei, acţiune de natură să atragă existenţa unei puternice tulburări sau emoţii).
În final, Înalta Curte - fără a relua argumentele celor două instanţe - apreciază că scopul pedepsei, astfel cum este menţionat în art. 52 C. pen., nu poate fi realizat decât prin executarea efectivă a pedepsei, nu prin modalităţi neprivative de libertate.
Aşa cum s-a reţinut în cele două hotărâri atacate conduita inculpatului exclude categoric convingerea instanţei că acesta a realizat, efectiv, consecinţele grave ale faptei sale şi şi-a asumat, pe deplin, răspunderea pentru aceasta.
În primul rând, pentru a-şi „consolida” apărarea cu privire la „starea de provocare”, inculpatul a afirmat că, în prealabil, el ar fi fost cel lovit de victimă, probele administrate neconfirmând această apărare.
În al doilea rând, este relevantă atitudinea de dezinteres a inculpatului faţă de viaţa victimei. În două etape inculpatul a respins orice demers umanitar care, poate, ar fi fost de natură să salveze viaţa victimei; de asemenea, a văzut că victima, aflată în evidentă stare de ebrietate, în urma loviturii aplicate a căzut într-un şanţ betonat, cu adâncimea de circa 70 cm, împrejurare care, pe de o parte, a făcut posibilă observarea acesteia foarte târziu, abia a doua zi, iar pe de altă parte, a fost de natură să agraveze consecinţele loviturii aplicate, mai ales că victima a fost, practic, abandonată pe timpul nopţii, în luna mai, în stare de inconştienţă, stare constatată de inculpat şi de martori. Acest comportament al inculpatului sugerează rezonabil, în final, ipoteza îndepărtării oricărei şanse de salvare a vieţii victimei.
În concluzie, în acord cu cele două instanţe, Înalta Curte - însuşindu-şi argumentele instanţei de fond şi ale instanţei de apel, expuse în partea expozitivă a hotărârilor atacate, secţiunea referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei - apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului şi modalitatea de executare răspund atât criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cât şi scopului prevăzut de art. 52 C. pen., reflectând principiul proporţionalităţii între gravitatea faptei şi datele personale ale făptuitorului.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte - în temeiul 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
Potrivit art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata măsurilor preventive privative de libertate.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.I. împotriva deciziei penale nr. 44 din 27 februarie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii din data de la 6 octombrie 2011 şi arestării preventive de la 19 octombrie 2011 la 08 mai 2012.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 08 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1458/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1324/2012. Penal → |
|---|
