ICCJ. Decizia nr. 1441/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1441/2012
Dosar nr. 3709/103/2011
Şedinţa publică din 7 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ nr. 348/P/2011 din 09 august 2011, înregistrat la Tribunalul Neamţ cu nr. 3709/103/2011 din 09 august 2011, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.R., cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat, prev. de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prev. de art. 279 alin. (1) şi (2) C. pen., rap. la art. 136 din Legea nr. 295/2004.
S-a reţinut prin rechizitoriu în esenţă că inculpatul a tras cu o armă de vânătoare, letală cu glonţ, pe care nu o deţinea în mod legal, asupra victimei M.E. şi i-a cauzat leziuni care au condus la deces.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele probe: procesul verbal de cercetare la faţa locului, planşa foto, constatarea medico-legală, raportul de expertiză criminalistică a armei, buletinul de analiză a alcoolemiei, copia dosarului întocmit în vederea obţinerii permisului de portarmă, adresa I.P.J. Neamţ nr. 184864 din 18 iunie 2011, urme biologice prelevate de la locul faptei, corpuri delicte, declaraţiile martorilor C.A., V.M., V.V.S., declaraţiile părţilor civile C.A.C., M.V. şi M.VA. şi declaraţiile inculpatului.
În cauză, s-au constituit părţi civile moştenitorii victimei, respectiv M.V., soţul acesteia, C.A.C. şi M.VA., fiicele victimei.
În faza cercetării judecătoreşti, inculpatul a declarat că recunoaşte vinovăţia aşa cum a fost reţinută în rechizitoriu şi a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Tribunalul Neamţ a constatat că inculpatul a făcut declaraţia până la începerea cercetării judecătoreşti, că a recunoscut în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare, că are cunoştinţă şi îşi însuşeşte probele administrate în faza de urmărire penală şi că nu a solicitat administrarea de probe noi. În baza art. 3201 C. proc. pen., a admis cererea de judecare după procedura arătată în acest text.
Prin sentinţa penală nr. 96/P din 21 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Neamţ în Dosarul nr. 3709/103/2011 în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor din infracţiunile de omor calificat, prev. de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prev. de art. 279 alin. (1), (2) C. pen., rap. la art. 136 din Legea nr. 295/2004, în infracţiunile de omor, prev. de art. 174 C. pen., nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prev. de art. 279 alin. (1) C. pen. şi uzul de armă letală, fără drept, prevăzută de art. 136 din Legea nr.295/2004.
Tribunalul Neamţ l-a condamnat pe inculpatul C.R. pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prev. de art. 174 C. pen., cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 9 (nouă) ani închisoare şi interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe o durată de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale.
A fost condamnat acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prev. de art. 279 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare.
Tribunalul Neamţ l-a condamnat pe acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de armă letală, fără drept, prev. de art. 136 din Legea nr. 295/2004, cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa de 9 (nouă) ani închisoare şi interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a-II-a şi b) C. pen., pe o durată de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 357 alin. (3) C. proc. pen., i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost scăzută din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii şi al arestării preventive, de la 18 iunie 2011 la zi.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a unei arme de foc inscripţionată „Baikal" 5,6 x 39 mm, cu ţeava în lungime de 75 cm, un tub cartuş calibru 5,6 x 39 mm, un cartuş nepercutat calibru 5,6 x 39 mm, cu lungimea de4,7 cm, un tub cartuş 5,6 x 39 mm, cinci tuburi cartuş calibru 5,6 x 39 mm, cinci cartuşe şi un tub cartuş calibru 5,6 x 39 mm, aflate la camera de corpuri delicte a Tribunalului Neamţ, coletele nr. 9, 1, 3, 4, 5, 6 şi 9.
În baza art. 109 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus ca mijloacele materiale de probă să fie conservate până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri – coletele nr. 2, 7, 8, 10, 11, şi 12.
În baza art. 161 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească:
- părţilor civile M.V., C.A.C. şi M.VA., suma de 12.000 RON despăgubiri civile;
- câte 100.000 RON daune morale fiecăreia dintre părţile civile M.V., C.A.C. şi M.VA.;
Tribunalul a constatat că inculpatul a fost asistat de apărător ales, iar în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., obligă inculpatul să plătească statului 3.000 RON, cheltuieli judiciare avansate.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul C.R. este soţul părţii civile C.A.C., fiica victimei M.E., iar în prezent, cei doi soţi sunt în divorţ.
Între soţi, mai ales după naşterea minorei C.A.S., au apărut neînţelegeri cauzate de locuinţa soţilor şi de gelozia inculpatului, iar pe fondul acestor neînţelegeri, partea civilă C.A.C. s-a mutat, împreună cu minora, la părinţii săi, M.V. şi victima M.E., într-un apartament situat în Municipiul Piatra Neamţ, judeţul Neamţ.
După separarea în fapt a soţilor, neînţelegerile dintre ei s-au intensificat. Inculpatul, uneori sub influenţa alcoolului, dorea să-şi viziteze fiica fără a anunţa în prealabil şi la ore nepotrivite.
A mai reţinut Tribunalul Neamţ că în după-amiaza zilei de 17 iunie 2011, victima M.E., împreună cu soţul ei M.V., fiica lor C.A.C. şi copilul acesteia au mers la restaurantul „P." din municipiul Piatra Neamţ. Inculpatul i-a telefonat soţiei sale, cerându-i să-şi viziteze fiica. Au convenit să se întâlnească în faţa locuinţei victimei.
În jurul orei 2030, când victima şi părţile civile au ajuns în faţa blocului unde locuiesc, au sesizat prezenţa inculpatului într-un autoturism marca „Hyundai", după care inculpatul a luat minora în autoturismul său şi a încercat să plece. Partea civilă, observând că inculpatul se află sub influenţa băuturilor alcoolice, a luat copilul, după care, între inculpat, soţia şi socrii săi a avut loc o discuţie contradictorie. Din buletinul de analiză toxicologică nr. 849 din 19 iunie 2011, rezultă că la ora 0000, inculpatul avea în sânge o alcoolemie de 1,00 gr./%.
A arătat judecătorul fondului că partea civilă M.V. a telefonat la poliţie şi a mers la colţul blocului pentru a-i aştepta pe poliţişti. Partea civilă C.A.C. a urcat, împreună cu copilul, în apartamentul în care locuiesc, iar victima M.E. a rămas în scara blocului, pentru a-l determina pe M.V. să vină în casă.
Inculpatul a luat de pe bancheta din spate a autoturismului său o armă de vânătoare, letală, marca „Baikal", calibru 5,6x39 mm, care fusese achiziţionată de inculpat în mod legal însă nu a obţinut dreptul de a o deţine.
După ce a descărcat-o în interiorul autoturismului, apăsând din greşeală pe trăgaci, inculpatul a mers în scara blocului şi a tras cu arma în victima M.E., de două ori.
Văzând că victima a căzut, inculpatul s-a întors în autoturismul său şi a încercat să se sinucidă prin împuşcare, iar între timp, partea civilă C.A.C., auzind focurile de armă, a coborât din apartament şi a găsit-o pe mama sa căzută. Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piatra Neamţ, iar la scurt timp a decedat.
A mai reţinut prima instanţă că din raportul de necropsie întocmit de Serviciul de Medicină Legală Piatra Neamţ, rezultă că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat plăgii toracice împuşcate având drept consecinţă leziuni grave ale organelor toracice cu insuficienţă cardio-respiratorie acută consecutivă. Topografia şi morfologia leziunilor tanatogeneratoare pledează pentru producerea lor prin împuşcare cu armă cu glonţ metalic, de aproape, victima şi agresorul aflându-se faţă în faţă. Între plaga împuşcată şi deces există legătură de cauzalitate, iar în momentul decesului victima nu avea alcool în sânge.
Situaţia de fapt reţinută rezultă din coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale respectiv declaraţiile părţilor civile, coroborate cu fişa dosarului de divorţ al inculpatului, cu declaraţiile martorilor C.A., V.M. şi V.V.S., cu planşele fotografice şi procesul verbal de cercetare la faţa locului, probează că inculpatul a ucis victima cu arma de vânătoare letală pe care o deţinea.
Aceste probe se coroborează şi cu declaraţiile date de inculpat în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei, în care a recunoscut săvârşirea faptelor, aşa cum au fost descrise mai sus.
Raportul de expertiză criminalistică întocmit în cadrul I.P.J. Neamţ probează că arma folosită de inculpat la săvârşirea faptelor este o armă letală şi că aceasta nu se putea declanşa accidental, aşa cum a susţinut inculpatul în primele declaraţii.
A arătat judecătorul fondului că faptele inculpatului, aşa cum au fost reţinute şi dovedite, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de omor, prev. de art. 174 C. pen., nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prev. de art. 279 alin. (1) C. pen. şi uzul de armă letală, fără drept, prev. de art. 136 din Legea nr. 295/2004 şi întrucât prin rechizitoriu inculpatul a fost trimis în judecată sub o altă încadrare, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice.
Pentru a dispune schimbarea încadrării juridice sub aspectul infracţiunii de omor, Tribunalul Neamţ a reţinut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 174, 175 lit. i) C. pen., calificarea omorului fiind determinată de săvârşirea lui în public şi s-a considerat în rechizitoriu că omorul săvârşit în scara unui bloc este un omor săvârşit în public.
Înţelesul expresiei „faptă săvârşită în public" este explicat prin dispoziţia cuprinsă în art. 152 C. pen., prin enumerarea descriptivă a cazurilor în care fapta este considerată ca fiind săvârşită în public. Astfel, potrivit acestei dispoziţii, fapta se consideră săvârşită în public atunci când a fost comisă: a) într-un loc care prin natura sau destinaţia lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nicio persoană; b) în orice alt loc accesibil publicului, dacă sunt de faţă două sau mai multe persoane; c) într-un loc neaccesibil publicului, cu intenţia însă ca fapta să fie auzită şi dacă acest rezultat s-a produs faţă de două sau mai multe persoane; d) într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepţia reuniunilor care pot fi considerate că au caracter de familie, datorită naturii relaţiilor dintre persoanele participante; şi e) prin orice mijloc cu privire la care făptuitorul şi-a dat seama că fapta ar putea ajunge la cunoştinţa publicului.
În cauză, inculpatul a săvârşit omorul în scara unui bloc, de faţă nefiind prezentă nicio persoană. Din adresa nr. 16 din 01 septembrie 2011 a Asociaţiei de proprietari – Piatra Neamţ, rezultă că toate apartamentele situate pe scara blocului în care s-a săvârşit fapta sunt proprietate privată, iar uşa de la intrarea în scara blocului este prevăzută cu interfon.
Săvârşită în asemenea împrejurări, fapta inculpatului nu se încadrează în niciunul din cazurile descrise în art. 152 C. pen., pentru a fi considerată săvârşită în public.
A reţinut prima instanţă că primul caz prevăzut în art. 152 C. pen. se referă la un loc care este totdeauna accesibil publicului, datorită naturii sau destinaţiei lui. Este vorba despre gări, porturi, parcuri, pieţe, străzi, etc. Ori, scara unui bloc de locuinţe, a cărei uşă de acces este prevăzută cu interfon, nu face parte din această categorie datorită sistemului de siguranţă cu care este prevăzută. Numai în situaţia în care scara blocului nu ar fi fost prevăzută cu un sistem de siguranţă cum este interfonul, ar fi fost vorba de un loc accesibil totdeauna publicului.
Fiind săvârşită într-un loc care nu este accesibil totdeauna publicului, pentru a se încadra în cazul prevăzut la lit. b) a art. 152 C. pen., este necesar ca la săvârşirea faptei să fi fost de faţă două sau mai multe persoane. Ori, în scara blocului, în momentul în care inculpatul a săvârşit fapta, nu era de faţă nicio persoană.
A reţinut prima instanţă că martora V.M. l-a văzut, de la fereastra apartamentului în care locuieşte, pe inculpat intrând în scara blocului cu puşca în mână, că a auzit focurile de armă, că a deschis apoi uşa şi a văzut, printre scări, victima căzută, iar apoi l-a văzut, tot de la fereastra apartamentului, pe inculpat mergând cu arma spre maşina sa, însă, aceasta nu înseamnă că a fost de faţă la săvârşirea infracţiunii. Prin săvârşirea unei infracţiuni se înţelege, potrivit dispoziţiilor art. 144 C. pen., săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă, precum şi participarea la comiterea acestora ca autor, instigator sau complice, în cazul de faţă fiind vorba despre uciderea unei persoane. Ori, martora a fost de faţă doar în momentele anterioare şi ulterioare săvârşirii faptei, nu şi în momentul săvârşirii ei, respectiv acţiunea de ucidere a victimei. Chiar martora a declarat că nu a văzut ce s-a întâmplat deoarece totul s-a petrecut în casa scărilor, la intrarea în bloc.
Din acelaşi motiv, nici prezenţa martorei C.A. în scara blocului, după ce inculpatul a împuşcat victima şi după ce acesta a părăsit locul faptei, nu poate conduce la concluzia că a fost de faţă la săvârşirea faptei, chiar dacă a fost prezentă în momentele imediat ulterioare uciderii victimei.
În consecinţă, în opinia tribunalului de faţă la săvârşirea faptei nu a fost prezentă nici o persoană, astfel că nu poate fi reţinută nici lit. b) a art. 152 C. pen.
Nici cazul descris la lit. c) a art. 152 C. pen. nu poate fi reţinut, iar potrivit acestui text, fapta se consideră săvârşită în public când a fost comisă într-un loc neaccesibil publicului, cu intenţia însă ca fapta să fie auzită şi dacă acest rezultat s-a produs faţă de două sau mai multe persoane. Nici o probă din cele administrate nu conduce la concluzia că inculpatul a avut intenţia ca fapta să să fie auzită, adică a urmărit producerea acestui rezultat, iar scara blocului a cărei uşă este prevăzută cu interfon nu este un loc neaccesibil publicului.
Evidentă este şi inexistenţa cazului prevăzut la lit. d) a art. 152 C. pen., deoarece inculpatul nu a săvârşit fapta într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane.
Cât priveşte cazul descris la lit. e) a art. 152, Tribunalul Neamţ a constatat că de asemenea, că nu există. În acest caz nu interesează locul în care fapta a fost săvârşită, ci este necesar ca făptuitorul să-şi fi dat seama că fapta ar putea ajunge la cunoştinţa publicului, datorită mijlocului folosit. În acest sens, legiuitorul a avut în vedere mijloacele de comunicare care pot informa publicul (comunicarea orală sau scrisă), focul de armă neintrând în această categorie.
Din aceste motive, prima instanţă a reţinut că încadrarea juridică dată în rechizitoriu faptei inculpatului de ucidere a victimei, respectiv infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 174, 175 lit. i) C. pen., este greşită. Inculpatul nu a săvârşit fapta în public, în înţelesul art. 152 C. pen. şi nu există nici o altă cauză de agravare a omorului, astfel că fapta să constituie infracţiunea de omor, prev. de art. 174 C. pen.
Tot referitor la încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul este judecat, Tribunalul Neamţ a constatat că e greşită încadrare a faptelor de deţinere fără drept de armă şi uz de armă letală, fără drept. Prin rechizitoriu, inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prev. de art. 279 alin. (1), (2) C. pen., rap. la art. 136 din Legea nr. 295/2004.
În primul rând, este greşită raportarea dispoziţiilor art. 279 C. pen. la cele ale art. 136 din Legea nr. 295/2004. Cele două texte incriminează fapte distincte, deţinerea armelor şi muniţiilor şi nedepunerea lor la organul competent în termenul fixat de lege, respectiv uzul de armă letală, fără drept. Prin urmare, este vorba de infracţiuni distincte şi nu de o singură infracţiune.
În al doilea rând, pentru a exista infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor în forma prevăzută în art. 279 alin. (2) C. pen., este necesar ca făptuitorul să nu depună arma sau muniţia, în termenul fixat de lege, la organul competent, în situaţia în care i s-a respins cererea pentru prelungirea valabilităţii permisului. Aceasta înseamnă că făptuitorul a fost posesorul unui permis de armă, că valabilitatea permisului său nu a fost prelungită şi că, ulterior, nu a depus arma şi muniţia.
În cauză, inculpatul nu a fost niciodată posesorul unui permis de armă, astfel că deţinerea armei şi a muniţiei constituie infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prev. de art. 279 alin. (1) C. pen., nefiind incidente şi dispoziţiile alin. (2).
În consecinţă, Tribunalul Neamţ a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor în rechizitoriu, din infracţiunea de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prev. de art. 279 alin. (1), (2) C. pen., rap. la art. 136 din Legea nr. 295/2004, în infracţiunile de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prev. de art. 279 alin. (1) C. pen. şi uzul de armă letală, fără drept, prev. de art. 136 din Legea nr. 295/2004.
Prin urmare, în opinia judecătorului fondului faptele săvârşite de inculpat, astfel cum au fost descrise, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de omor, prev. de art. 174 C. pen., nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prev. de art. 279 alin. (1) C. pen. şi uzul de armă letală, fără drept, prev. de art. 136 din Legea nr. 295/2004. Infracţiunea de uz de armă letală, fără drept, prev. de art. 136 din Legea nr. 295/2004 nu este absorbită de infracţiunea de omor, prev. de art. 174 C. pen. deoarece, pe de o parte, prima este o infracţiune de pericol care priveşte regimul armelor şi muniţiilor, pe când a doua este o infracţiune de rezultat care priveşte viaţa persoanei, iar, pe de altă parte, pentru ca o infracţiune să o absoarbă pe alta, este necesar ca infracţiunea absorbită să fie prevăzută ca element constitutiv sau circumstanţial în conţinutul infracţiunii care absoarbe, această situaţie neexistând în cazul omorului.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal au declarat apel inculpatul C.R. şi partea civilă M.V., care au criticat-o pentru nelegalitate şi neteminicie.
În motivarea apelului partea civilă M.V., a arătat că în mod greşit instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat, prevăzut de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., iar la individualizarea pedepsei nu a reţinut o serie de împrejurări ce ţin de tabloul faptic al infracţiunii.
Astfel, în opinia părţii civile apelante prima instanţa a aplicat o pedeapsă mult prea mică în raport de modul şi mijloacele săvârşirii faptei, împrejurările în care a fost săvârşită, scopul urmărit, urmarea produsă, persoana şi conduita inculpatului.
Mai arată partea civilă în motivele de critică că fapta a fost săvârşită prin împuşcarea victimei, folosindu-se o armă letală, o puşcă de vânătoare, deţinută fără autorizaţie şi purtată pe bancheta din spate a maşinii, ceea ce poate duce la concluzia că inculpatul avea reprezentarea de a o utiliza la un eventual conflict şi în plus fapta a fost săvârşită pe fondul consumului de alcool.
Inculpatul C.R. a arătat că apelul vizează nereţinerea în favoarea sa a circumstanţelor atenuante personale, prevăzute de art. 74 C. pen., printre care se pot enumera: conduita bună a inculpatului înainte de săvârşirea infracţiunii, lipsa antecedentelor penale, atitudinea acestuia după acest moment, comportamentul în cursul procesului.
Astfel, apelantul a arătat că a regretat profund gestul său necugetat, pe care nu şi-l poate explica nici în momentul de faţă, iar la venirea organelor de poliţie a predat arma şi a relatat ceea ce s-a întâmplat.
De asemenea, apelantul, prin apărător a invocat bună comportare în timpul procesului penal şi a achiesat la despăgubirile civile solicitate, atât sub aspect material cât şi în ceea ce priveşte daunele morale.
În opinia inculpatului lipsa antecedentelor penale, comportamentul social avut anterior, precum şi implicarea sa în sprijinirea unor acţiuni social-culturale şi sportive, duc la concluzia că în cauză se pot reţine circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. şi astfel se impune admiterea apelului şi reducerea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 152 din 13 decembrie 2011, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, a dispus, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul C.R., împotriva sentinţei penale nr. 96/P din 21 septembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Neamţ în Dosarul nr. 3709/103/2011.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 400 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
A constatat că inculpatul a fost asistat de apărător ales.
În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de partea civilă M.V., împotriva sentinţei penale nr. 96/P din 21 septembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Neamţ în Dosarul nr. 3709/103/2011 cu privire la cuantumul pedepsei principale şi a pedepsei complementare aplicate inculpatului C.R.
S-a desfiinţat în parte sentinţa apelată sub aceste aspecte, reţine cauza spre rejudecare şi, în fond:
În baza art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul C.R pentru săvârşirea infracţiunii de omor, la pedeapsa de 12 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 279 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a condamnat acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 136 din Legea nr. 295/2004, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de armă letală, fără drept, la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 33 lit. a) în referire la art. 34 lit. b) şi 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa principală de 12 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 383 alin. (11) C. proc. pen. în referire la art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului C.R.
În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., s-a dedus în continuare arestarea preventivă a inculpatului de la 21 septembrie 2011 la zi.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare efectuate cu apelul părţii civile au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpatul şi partea civilă pentru motivele pe larg expuse în partea introductivă (încheierea de amânare a pronunţării).
Recursul părţii civile este fondat pentru următoarele considerente:
Analizând hotărârile atacate, se constată că urmare probatoriului administrat, declaraţiile inculpatului date la urmărirea penală şi în faţa instanţei, în care a recunoscut săvârşirea faptei, astfel cum a fost descrisă coroborat cu declaraţiile părţilor civile, declaraţiile martorilor, planşele fotografice, procesul verbal de cercetare la faţa locului, raportul de necropsie, probează că inculpatul a ucis cu arma de vânătoare letală pe care o deţinea.
Reţinându-se însă că, inculpatul nu a săvârşit fapta într-un loc public şi condamnându-l pe acesta pentru infracţiunea prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., instanţele au dat o greşită încadrare juridică faptei.
Potrivit art. 152 C. pen., s-a precizat că fapta se consideră săvârşită în loc public, printre altele, atunci când aceasta a fost comisă într-un loc care, prin natura sau destinaţia lui, este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nicio persoană.
Definiţia sintagmei „în public" prin textul legal menţionat, prezintă relevanţă juridică, în raport de împrejurarea că, săvârşirea în aceste condiţii a unei fapte intrând sub incidenţa legii penale, duce la încadrarea acesteia în cazurile determinate de Partea Specială a Codului penal, în forma agravantă a infracţiunii de bază.
Ori, „locul public" se defineşte prin cele două trăsături - natura şi destinaţia lui, textul menţionat având în vedere, pe de o parte caracterul specific, însuşirea caracteristică, calitatea unui loc, iar pe de altă parte numirea locului aceea de a fi accesibil publicului.
Totodată, pentru limitarea oricărui dubiu prin apelarea la cele două trăsături, acelaşi text are în vedere caracterul public al locului chiar dacă nu este prezentă nicio persoană la momentul comiterii infracţiunii în acel loc.
Prin urmare, orice restricţionare, de orice natură, care nu are drept consecinţă, modificarea trăsăturilor de bază, astfel cum stabileşte legiuitorul, nu poate conduce la schimbarea caracterului public al locului.
Sub acest aspect, ambele instanţe au reţinut că fapta a fost săvârşită în scara blocului, prevăzută cu interfon, deci într-un loc neaccesibil publicului.
Ori, existenţa interfonului la uşa de intrare în scara blocului, nu poate conduce la modificarea „naturii şi destinaţiei", scării de bloc, aceea de a fi accesibilă, totdeauna publicului, ci de a întări sentimentul de siguranţă pentru locatarii blocului, o siguranţă în plus faţă de uşa de intrare.
În unele împrejurări însă, chiar şi cu acest interfon, prin utilizarea defectuoasă a acestuia sau folosirea unor tehnici de deblocare, acest sentiment de siguranţă este mult diminuat ajungând la cel asigurat de o uşă.
Sub acest aspect trebuie subliniat că existenţa interfonului nu l-a împiedicat pe inculpat să pătrundă în scara blocului unde a tras cu arma două focuri în victimă şi în acest caz, cerinţa accesului public fiind îndeplinită.
Aşa fiind, Înalta Curte, va admite recursul părţii civile, va casa hotărârile atacate, numai cu privire la încadrarea juridică a faptei de omor.
În consecinţă, în temeiul art. 334 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică din infracţiunea de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. în infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen.
Cu privire la recursul inculpatului, care se circumscrie cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi care vizează reducerea pedepsei prin reţinerea circumstanţelor atenuante, Înalta Curte reţine următoarele:
- în raport de gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, de împrejurările în care a fost comisă împuşcarea victimei în zona pieptului cu o puşcă de vânătoare deţinută ilegal, pe fondul consumului de alcool, de starea tensionată creată tocmai de gelozia inculpatului - consecinţele grave – moartea victimei, chiar în condiţiile în care a recunoscut în totalitate faptele reţinute în actul de acuzare însuşindu-şi probele administrate în instanţă, prevalându-se de disp. art. 3201 C. proc. pen., se apreciază că nu se justifică reţinerea circumstanţelor atenuante.
- ori, aşa cum s-a arătat raportat la gravitatea faptei şi circumstanţele reale şi personale un urma aplicării disp. art. 3201 C. proc. pen., pedeapsa de 12 ani închisoare corespunde criteriilor de individualizare a pedepsei.
Ca atare, reţinând critica părţii civile dar şi a inculpatului cu privire la greşita individualizare a pedepselor, care circumscriu cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., este nefondată.
Pe cale de consecinţă Înalta Curte, în temeiul disp. art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
Va deduce din pedeapsă timpul reţinerii şi arestării preventive de la 18 mai 2011 la zi.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de partea civilă M.V. împotriva deciziei penale nr. 152 din 13 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, privind pe inculpatul C.R.
Casează Decizia penală sus-menţionată şi sentinţa penală nr. 96/P din 21 septembrie 2011 a Tribunalului Neamţ numai cu privire la încadrarea juridică a faptei de omor.
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează:
- 12 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani pentru infracţiunea de omor prev. de art. 174 C. pen. cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
- 2 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 279 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
- 1 an închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 136 din Legea nr. 295/2004 cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
În baza disp. art. 334 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei de omor, din infracţiunea de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. în infracţiunea de omor calificat prev. de art. 174 – 175 lit. i) C. pen., astfel cum a fost fapta încadrată juridic prin rechizitoriu.
În baza disp. art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. condamnă pe inculpatul C.R. la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru infracţiunea de omor calificat.
În baza disp. art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (2) C. pen. contopeşte pedepsele stabilite şi aplică pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul C.R. să execute pedeapsa de 12 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul C.R. împotriva deciziei penale nr. 152 din 13 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 18 iunie 2011 la 7 mai 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales al inculpatului, în sumă de 50 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului părţii civile rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1450/2012. Penal. înlocuirea măsurii... | ICCJ. Decizia nr. 1436/2012. Penal → |
|---|
