ICCJ. Decizia nr. 1449/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1449/2012
Dosar nr. 3324/1/2012
Şedinţa publică din 7 mai 2012
Asuprea recursurilor de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 26 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia penală, în dosarul nr. 960/57/2011 s-a dispus admiterea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţii S.M.I. şi I.D.I.
A dispus punerea în libertate provizorie a inculpaţilor S.M.I. şi I.D.I.
Pe timpul liberării provizorii, fiecare inculpat a fost obligat să respecte următoarele obligaţii:
a) să nu depăşească limita teritorială a localităţii Lancrăm pentru inculpatul S.M.I. şi a oraşului Cugir pentru inculpatul I.D.I., decât în condiţiile stabilite de instanţă;
b) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de instanţă, respectiv Poliţia Mun. Sebeş pentru S.M.I. şi Poliţia oraşului Cugir pentru inculpatul I.D.I., conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
d) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;
e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme;
f) să nu se apropie de persoanele împreună cu care a comis fapta, martori, experţi şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect.
A atras atenţia fiecărui inculpat că, în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor care-i revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive.
A dispus punerea de îndată în libertate a inculpaţilor:
1. S.M.I. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 12 din 12 mai 2011 emis de Curtea de Apel Alba-Iulia în dosarul nr. 626/57/2011.
I.D.I. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 13 din 12 mai 2011 emis de Curtea de Apel Alba-Iulia în dosarul nr. 626/57/2011, dacă nu sunt arestaţi în altă cauză.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas in sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut în esenţă că, prin încheierea penală nr. 6/MP din 12 mai 2011 pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia în dosar nr. 626/57/2011 a fost admisă propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor S.M.I. şi I.D.I. formulată de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba-Iulia şi s-a dispus arestarea acestora pe o durată de 29 de zile.
Inculpatul S.M.I. a fost arestat în temeiul art. 148 alin. (1) lit. b) şi f) C. proc. pen., iar inculpatul I.D.I. în temeiul art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Referitor la inculpatul S. s-a reţinut că din discuţiile purtate cu J.R., privind neconcordanţa datelor din rapoartele de control efectuate de către inculpat, împreună cu inculpatul I. şi contabilitatea firmei, rezultă că acesta a sfătuit-o pe J.R. să ascundă această neconcordanţa faţă de echipa de control trimisă de D.I.I.C.O.T. (vol. 9 fila 185-188, 189-194).
S-a apreciat că, raportat la gravitatea faptei, la tulburarea produsă în funcţionarea instituţiilor statului, lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Măsura arestării preventive a fost prelungită şi menţinută succesiv.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba-Iulia din 03 august 2011 din în dosarul nr. 114/D/P/2010 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest a inculpaţilor:
2. S.M.I. pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- sprijinire a unui grup infracţional nestructurat prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 rap. la art. 9 alin. (1) lit. b), d) din Legea nr. 241/2005 (referitor la redevenţele calculate la SC P.P.O. SA şi activităţile derulate prin SC E.E.X. SRL), conflict de interese prev. de art. 253/1 C. pen. (sume de bani şi alte foloase primite de la L.A.), favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen., omisiunea sesizării organelor judiciare prev. de art. 263 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (constatările de la SC E.E.X. ARL şi SC P.P.O. SA), fals în declaraţii prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (declaraţiile de avere şi interese), totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
2. I.D.I. - pentru săvârşirea infracţiunilor de;
- sprijinire a unui grup infracţional nestructurat prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 (referitor la redevenţele calculate la SC P.P.O. SA şi activităţile derulate prin SC E.E.X. SRL), conflict de interese prev. de art. 253/1 C. pen., favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen., omisiunea sesizării organelor judiciare prev. de art. 263 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (constatările de la SC E.E.X. SRL şi SC P.P.O. SA), fals în declaraţii prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (declaraţiile de avere şi interese), totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Pe parcursul procedurilor inculpaţii au formulat cereri de înlocuire a măsurii arestării preventive şi cereri de liberare provizorie sub control judiciar, care au fost respinse de instanţa de fond sau de instanţa de recurs.
Curtea de Apel a apreciat că cererile de liberare provizorie sub control judiciar îndeplinesc condiţiile de formă şi de fond pentru admiterea în principiu a acestora, infracţiunile de care sunt acuzaţi inculpaţii fiind sancţionate cu pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani, luând în considerare şi Decizia nr. 7/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -SECŢIILE UNITEprin care a fost admis recursul în interesul legii.
A mai reţinut că temeiurile care au stat la baza arestării preventive subzistă. Acordarea liberării provizorii reprezintă o vocaţie şi nu un drept al inculpatului, iar instanţa trebuie să se pronunţe asupra oportunităţii acestei măsuri pe baza unui examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea, calitatea acestuia, modul de săvârşire al faptei, natura acesteia şi persoana inculpatului.
Din actele şi lucrările aflate la dosarul cauzei nu există date din care să rezulte necesitatea de a-i împiedica pe inculpaţi să săvârşească alte infracţiuni sau că aceştia vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă.
Caracterul inculpaţilor, pregătirea superioară a acestora, domiciliul, resursele şi legăturile familiale constituie împrejurări din care rezultă presupunerea rezonabilă că buna desfăşurare a procesului penal nu va fi împiedicată de punerea în libertate sub control judiciar a inculpaţilor.
La examinarea temeiniciei cererilor instanţa a avut în vedere şi împrejurarea că o parte din autori, care au solicitat judecarea în temeiul art. 3201 C. proc. pen., nu au fost arestaţi, fiind condamnaţi la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiţionată a executării acesteia, precum şi faptul că inculpaţii sunt arestaţi de aproape 1 an de zile (care se împlineşte 8 mai 2012).
Pericolul concret pentru ordinea publică s-a diminuat prin trecerea timpului, iar pericolul pentru influenţarea anchetei nu mai subzistă, prin luarea depoziţiilor persoanelor implicate şi realizarea tuturor verificărilor cerute de circumstanţele cauzei, neexistând în realitate un risc de ascundere a dovezilor şi influenţarea martorilor în acest moment.
După un anumit timp existenţa motivelor plauzibile de a bănui persoanele arestate de comiterea infracţiunii nu mai sunt suficiente pentru a justifica detenţia preventivă a acesteia.
Inculpaţii sunt în detenţie preventivă din luna mai 2011, de aproximativ 1 an.
Ţinând cont de complexitatea cauzei, de diligenta specială a organelor judiciare, de stadiul procedurilor, instanţa apreciază că durata rezonabilă a arestării preventive a fost depăşită, iar motivele invocate de autorităţi pentru menţinerea detenţiei preventive nu au fost completate cu elemente factuale concrete, convingătoare şi pertinente referitoare la necesitatea menţinerii măsurii arestării preventive.
Când se decide cu privire la menţinerea arestării preventive, instanţele sunt obligate să ia în considerare posibilitatea luării unor măsuri alternative pentru a asigura prezenţa persoanei respective la proces (CEDO cauza Vrencev.contra Serbiei), această posibilitate putând fi evaluată încă din primele faze ale arestării (CEDO cauza Mc.Kay contra Regatului Unit).
La menţinerea unei persoane în stare de detenţie, instanţele nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor, ci şi la alte circumstanţe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea sa, la domiciliul sau profesia sa, resursele materiale şi legăturile cu familia (cauza Neumeister vs. Austria).
În aprecierea pericolului de influenţare a bunei desfăşurări a procesului penal trebuie indicate fapte concrete care să arate că riscul ascunderii dovezilor şi influenţarea martorilor există în realitate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba-Iulia prin care a solicitat, admiterea recursului cu consecinţa admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar şi cercetarea în stare de libertate.
Recursul declarat nu este fondat.
Potrivit art. 23 alin. (10) din Constituţie şi art. 5 alin. (5) C. proc. pen., liberarea provizorie reprezintă o formă de garantare a libertăţii persoanei pe tot parcursul desfăşurării activităţii judiciare de natură penală.
Potrivit art. 1601 C. proc. pen. în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
Analizând recursul inculpatului, prin prisma condiţiilor prevăzute de art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., privitoare la admisibilitatea cererii de liberare provizorie, Înalta Curte constată că sub acest aspect, prima instanţă a apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea în principiu a cererii inculpaţilor, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile pentru care inculpaţii sunt cercetaţi nu depăşesc limita maximă de 18 ani închisoare.
Potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-1 împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În ce priveşte această a doua condiţie prevăzută de textul de lege, referitoare la temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar şi oportunitatea admiterii acesteia, în raport de datele care caracterizează persoana inculpatului, stadiul procesului şi complexitatea cauzei, Înalta Curte constată următoarele:
Analizând temeinicia cererii, prin prisma criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc. pen., se constată că în mod corect a apreciat Curtea de Apel că buna desfăşurare a procesului penal nu va fi împiedicată de punerea în libertate sub control judiciar a inculpaţilor în raport de caracterul inculpaţilor, pregătirea superioară a acestora, domiciliul, resursele şi legăturile familiale, precum şi faptul că inculpaţii sunt arestaţi de aproape 1 an de zile (din mai 2011).
Drept urmare, se constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de textul de lege care conduc la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în cursul procesului penal, în condiţiile art.1602 alin. (1) şi 2 C. proc. pen., şi sub aspectul oportunităţii cererile sunt întemeiate, în raport de prevederile art. 136 alin. (2) şi (8) C. proc. pen.
Înalta Curte se raportează atât la elementele care privesc faptele presupus comise de inculpaţi (gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptelor, calitatea inculpaţilor), cât şi la cele care privesc persoana inculpaţilor, pentru a aprecia în concret dacă scopul măsurii preventive poate fi atins şi prin liberarea provizorie a acesteia.
Examinarea gradului de pericol social al faptei şi a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpaţilor într-adevăr nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în acest sens pronunţându-se în mod constant şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Dar sub acest aspect prin hotărârea atacată s-a reţinut, în mod corect că pericolul concret pentru ordinea publică s-a diminuat prin trecerea timpului, iar pericolul pentru influenţarea cercetărilor nu mai subzistă, având în vedere că au fost audiate toate persoanele implicate în cauză, neexistând în realitate un risc de ascundere a dovezilor şi influenţarea martorilor în acest moment.
De asemenea, după un anumit timp existenţa motivelor plauzibile de a bănui persoanele arestate de comiterea infracţiunii nu mai sunt suficiente pentru a justifica detenţia preventivă a acesteia. De aceea, în raport de complexitatea cauzei, de stadiul procedurilor, de faptul că inculpaţii sunt în detenţie preventivă din luna mai 2011,deci de aproximativ 1 an, durata rezonabilă a arestării preventive a fost depăşită.
Totodată, potrivit practicii C.E.D.O. (cauza Vrencev vs. Serbia), instanţele sunt obligate să ia în considerare posibilitatea luării unor măsuri alternative şi nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor, ci şi caracterul persoanei în cauză, la moralitatea sa, la domiciliul sau profesia sa, resursele materiale şi legăturile cu familia (cauza Neumeister vs. Austria).
În consecinţă, criticile din recurs şi solicitarea de respingere a cererilor de liberare provizorie sub control judiciar nu sunt întemeiate.
Faţă de circumstanţele ce preced, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva încheierii din 26 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în dosarul nr. 960/57/2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva încheierii din 26 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în dosarul nr. 960/57/2011 privind pe inculpaţii S.M.I. şi I.D.I.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia, rămân în sarcina statului.
Onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru intimaţii inculpaţi, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 25 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 147/2012. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1425/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
