ICCJ. Decizia nr. 149/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 149/2012
Dosar nr.392/1/2012
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 10 ianuarie 2012 instanţa de apel, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, verificând legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, printre alţii şi a inculpatului P.M.M. a dispus în temeiul art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. raportat la art. 3002 C. proc. pen., menţinerea stării de arest.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a constatat că există indicii temeinice din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul e posibil să fi săvârşit infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată şi condiţiile impuse de art. 148 lit. f) C. proc. pen. sunt îndeplinite, acesta fiind condamnat prin sentinţa penală nr. 164 din 30 noiembrie 2011 de Tribunalul Călăraşi la o pedeapsă rezultantă de 8 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 197 alin. (1) şi (3) teza I cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP) şi art. 3201 C. proc. pen. şi art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen.
Împotriva încheierii atacate inculpatul a declarat recurs pentru motivele arătate în partea introductivă.
Recursul inculpatului este nefondat pentru motivele ce se vor arăta:
Potrivit art. 3002 cu referire la art. 160b C. proc. pen., în cursul judecăţii, instanţa verifică periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive. Dacă instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune menţinerea arestării preventive.
Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanţa de apel, motivat, a dispus legal şi temeinic menţinerea stării de arest deoarece, pe de o parte, niciunul dintre temeiurile iniţiale care au determinat arestarea nu a dispărut (art. 143 şi art. 148 C. proc. pen.) şi acestea impun în continuare privarea de libertate, iar pe de altă parte, în cauza a intervenit o hotărâre condamnatorie la pedeapsa închisorii, hotărâre care, chiar nedefinitivă fiind ca urmare a apelării de către inculpat, este de natură să justifice continuarea privării de libertate în condiţiile art. 5 paragraful 1 lit. a) din C.E.D.O., astfel cum acesta a fost interpretat de C.E.D.O. în cauza W. contra Germaniei.
În raport de gravitatea faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, dar mai ales a împrejurărilor concrete, corect instanţa de apel a reţinut că se impune continuarea privării de libertate, iar Înalta Curte apreciază încheierea atacată legală şi temeinică, iar motivele de recurs neîntemeiate.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M.M. împotriva încheierii din 10 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 3277/116/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 20 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1196/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 147/2012. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
