ICCJ. Decizia nr. 1425/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1425/2012
Dosar nr. 447/117/2011
Şedinţa publică din 3 mai 2012
Deliberând asupra recursului de faţă pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, constată următoarele:
1. Tribunalul Cluj, secţia penală, prin sentinţa penală nr. 185 din 5 mai 2011, pronunţată în dosarul nr. 447/117/2011 a dispus condamnarea inculpatului G.E..
În temeiul art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi (3) C. pen., la pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, înlăturând pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.
În baza art.71 alin. (1) şi (2) C. pen. s-a interzis inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.
În temeiul art. 346 alin. (1) rap. la art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., şi la art. 998 C. civ. a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă SC A.I. SRL, cu sediul în jud. Cluj, şi în consecinţă a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părţii civile suma de 570.115,37 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art. 189 C. proc. pen. s-a stabilit onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat în sumă de 200 lei, care s-a avansat din Fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, în favoarea Baroului Cluj - av. A.D.I.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 1.000 lei, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu.
Instanţa a fost investită prin rechizitoriul nr. 1467/P/2006 din 12 ianuarie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj consecutiv căruia, potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a şi investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului G.E. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. şi ped. de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen., respectiv a infracţiunii prev. şi ped. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi a art. 33 lit. a) C. pen., constând în esenţă, în aceea că în cursul lunilor septembrie - octombrie 2006, în calitate de reprezentant al SC „F.T." SRL Craiova, a indus în eroare reprezentanţii SC „A.I." SRL Floreşti, judeţul Cluj, încheind un contract de vânzare-cumpărare, achiziţionând în mod repetat marfă în valoare de 570.115,37 lei, emiţând 5 file CEC pentru achitare, deşi nu exista provizia sau acoperirea necesară pentru plată.
Hotărând soluţionarea în fond a cauzei penale prin condamnarea în conformitate cu disp. art. 345 alin. (2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătoreşti în condiţiile art. 288 - art. 291 C. proc. pen., în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală şi alte probe, audiere martori – instanţa fondului a examinat şi apreciat materialul administrat, confirmând existenţa faptei ilicite deduse judecăţii [respectiv infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen.] şi vinovăţia penală a autorului acesteia în care sens a reţinut următoarele:
Conform declaraţiei martorei B.F. (f.341 vol.I u.p.), în cursul anului 2001 martora împreună cu soţul său B.V. au înfiinţat SC F.B.V.T. SRL, Această societate a fost înregistrată la Camera de Comerţ şi Industrie conform certificatului de înregistrare seria A 189714 (f.24 vol.I u.p.).Potrivit aceleiaşi declaraţii în luna mai 2006, printr-o procură specială notarială, autentificată la data de 9 mai 2006 (f.25 vol.I u.p.), martora B.F. l-a împuternicit pe inculpatul G.E. să reprezinte SC F.B.V.T. SRL Craiova în relaţiile cu terţii. La data de 16 octombrie 2006 asociaţii B.F. şi B.V. s-au retras din societate şi au cesionat toate părţile sociale ale firmei mai sus amintite, inculpatului G.E. De asemenea, martora B.F. a declarat că la data de 9 mai 2006 aceasta a predat inculpatului toate documentele financiar-contabile ale societăţii, inclusiv carnetul de CEC-uri, astfel cum a rezultat din procesul verbal aflat în vol.I de u.p. la fila 192.
Aşa cum a reieşit din declaraţiile martorei C.J.G. (f. 334-335 vol.I u.p. şi respectiv 35), anul 2006 a fost primul an în care S.C. „A.I." SRL Floreşti, judeţul Cluj, şi-a extins afacerile şi în domeniul abatorizării şi comercializării cărnii de pasăre, sens în care în cursul lunii septembrie, la sfatul unui furnizor de furaje, un mai vechi colaborator al firmei S.C. „A.I." SRL, a trimis oferte de preţ pentru marfa comercializată, respectiv carne de pasăre, mai multor firme printre care şi SC F.B.V.T. SRL Craiova.
Inculpatul G.E., în calitate de reprezentant al SC F.B.V.T. SRL Craiova a contactat telefonic firma ofertantă, s-a căzut de acord asupra colaborării între cele două societăţi, ca urmare inculpatul s-a deplasat la sediul SC „A.I." SRL Floreşti.
În data de 21 septembrie 2006 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 219 între SC „A.I." SRL Floreşti, reprezentată de numita V.C., în calitate de vânzător şi SC F.B.V.T. SRL Craiova reprezentată, în temeiul procurii speciale, de către inculpatul G.E., în calitate de cumpărător (f.20-23 vol.I u.p.). Conform înţelegerii dintre părţile co-contractante, vânzătorul a urmat să livreze cumpărătorului 50.000 kg. de carne pasăre congelată, lunar. Plata mărfii a urmat să fie efectuată prin filă CEC la ridicarea mărfii, cu scadenţă la un termen negociat de 20-30 zile.
În perioada 21 septembrie - 19 octombrie 2006 s-au efectuat şase livrări de carne de pasăre congelată, astfel.
- conform facturii CJ YDQ 3984728 din 21 septembrie 2006 în valoare de 95.895, 95 lei;
- conform facturii CJ YDQ 3984752 din 29 septembrie 2006 în valoare de 117.709,65 lei;
- conform facturii CJ YDQ 3984773 din 9 octombrie 2006 în valoare de 120.647,20 lei;
- conform facturii CJ YDQ 3984804 din 13 octombrie 2006 în valoare de 112.973,16 lei;
- conform facturii CJ YDQ 3984826 din 19 octombrie 2006 în valoare de 122.889,41 lei, valoarea totală a mărfii livrate a fost de 570.115,37 lei (v. vol. I, f. 26-30).
Inculpatul G.E. a fost prezent la sediul SC „A.I." SRL Floreşti la fiecare livrare de marfă, a emis şi a înmânat martorei C.J.G. câte o filă CEC, în total 5 file CEC. Parte din filele CEC au fost semnate, ştampilate şi completate la toate rubricile de către inculpat, parte au fost doar semnate şi ştampilate de inculpat, celelalte rubrici au fost completate de martora C.J.G. Conform înţelegerii dintre părţi la data emiterii filei CEC nu a fost trecută data emiterii efective a filei ci o dată ulterioară, la care a urmat ca fila CEC să fie introdusă în bancă pentru decontare. Astfel prima filă CEC a fost emisă efectiv în data de 21 septembrie 2009 la prima livrare, iar la rubrica emiterii a fost trecută data de 20 octombrie 2006.
Au fost emise de către inculpat, conform celor mai sus-arătate, 5 file CEC :
- fila BA 303 0123 5402 emisă la 21 septembrie 2006 şi datată 20 octombrie 2006;
- fila BA 303 0123 5401 emisă la 29 septembrie 2006 şi datată 27 octombrie 2006;
- fila BA 303 0123 5403 emisă la 9 octombrie 2006 şi datată 9 noiembrie 2006;
- fila BA 303 0123 5424 emisă la 13 octombrie 2006 şi datată 24 octombrie 2006;
- fila BA 303 0123 5404 emisă la 19 octombrie 2006 şi datată 20 noiembrie 2006 (v.vol.I f. 31,33,35, 37,39).
În data de 20 octombrie 2006 SC „A.I." SRL Floreşti a depus în bancă şi anume: BRD - Groupe Societe Generale SA, pentru decontare, prima filă CEC care a fost refuzată la plată pentru lipsă totală disponibil în cont (v. vol. I, f. 31-32).
Aşa cum a reieşit din declaraţia martorei C.J.G., după refuzul la plată a primei file CEC, inculpatul nu a mai putut fi contactat de reprezentanţii SC „A.I." SRL Floreşti. La împlinirea termenelor au fost introduse în bancă pentru decontare şi celelalte patru file CEC, toate au fost refuzate la plată din acelaşi motiv - lipsă totală disponibil în cont (v. vol. I, f. 33-40).
Aşa cum a rezultat din întreg materialul probator aflat la dosarul cauzei, inculpatul a întreprins activitate de inducere în eroare a reprezentanţilor SC „A.I." SRL a organizat astfel manoperele încât întreaga cantitate de marfă contractată a fost livrată până la scadenţa filei CEC, după care inculpatul nu a mai dat nici un semn de viaţă, cu toate că până atunci, aşa cum a relatat martora C.J.G., a fost extrem de activ în relaţia contractuală dintre părţi.
Corelativ activităţii desfăşurate în Floreşti, judeţul Cluj, deosebit de relevantă sub aspectul evidenţierii intenţiei infracţionale a inculpatului, a fost activitatea desfăşurată de acesta în municipiul Craiova.
Astfel, în data de 19 septembrie 2006, inculpatul, în calitate de reprezentant al SC F.B.V.T. SRL Craiova, a subînchiriat un depozit frigorific situat în mun. Craiova, de la SC „A. & V.T." SRL Craiova, reprezentată de G.V.
SC F.B.V.T. SRL Craiova, prin inculpatul G.E., a revândut întreaga cantitate de carne congelată de pasăre achiziţionată de la SC A.I." SRL Floreşti către alte firme, cum ar fi SC „A. & V.T." SRL Craiova, SC R.I. SRL Craiova, SC A.E. SRL Craiova, SC Z. SRL Craiova, care au revândut carnea cu amănuntul către populaţie.
A trebuit menţionat că, inculpatul a vândut acestor firme carnea de pasăre congelată sub preţul cu care a fost achiziţionată de la SC „A.I." SRL Floreşti, respectiv că a încasat contravaloarea facturilor în numerar.
Toate aceste aspecte au fost constatate de către Garda Financiară - Comisariatul Regional Dolj în urma controlului şi verificărilor încrucişate efectuate referitor la SC F.B.V.T. SRL Craiova şi la firmele mai sus menţionate (v. vol. I, f. 48-51, vol. II, f. 13-17, 47-240).
Din informaţiile comunicate şi actele puse la dispoziţie de către BRD -Sucursala Dolj, în speţă, din extrasul de cont al SC F.B.V.T. SRL Craiova a rezultat că în perioada 1 ianuarie 2006 - 7 februarie 2007 singurele operaţiuni efectuate prin bancă au fost cele privind încasarea prin ordine de plată a contravalorii mărfii achiziţionate de la SC „A.I." SRL Floreşti şi revândută firmelor din Craiova. Sumele au fost ridicate în numerar personal de inculpat, imediat după încasare.
SC F.B.V.T. SRL Craiova a intrat în interdicţie bancară în data de 23 octombrie 2006 cu prima filă CEC emisă către SC „A.I." SRL Floreşti.
Carnetul de file CEC din care fac parte filele CEC emise către SC „A.I." SRL Floreşti, refuzate la plată, a fost ridicat personal de la bancă de inculpat în data de 06 septembrie 2006 (vol. I, f. 231-259).
Toate aspectele mai sus analizate au fost confirmate şi de A.N.A.F., D.G.F.P. Dolj - Activitatea de Inspecţie Fiscală, Serviciul Control Fiscal în urma efectuării inspecţiei fiscale referitor la activitatea SC F.B.V.T. SRL Craiova (vol. II, f 6-7).
Administraţia Finanţelor Publice Craiova, Serviciul Gestiune Registru Contribuabili şi Declaraţii Fiscale Persoane Juridice a comunicat că SC F.B.V.T. SRL Craiova nu a depus pentru lunile septembrie şi octombrie 2006 deconturile TVA şi nici declaraţia de impozit pe profit aferentă trimestrului trei al anului 2006 (vol. I f. 5-4).
În drept, fapta inculpatului G.E. care în cursul lunilor septembrie - octombrie 2006, în calitate de reprezentant al SC F.B.V.T. SRL Craiova, a indus în eroare reprezentanţii SC „A.I." SRL Floreşti, judeţul Cluj, a încheiat un contract de vânzare-cumpărare, achiziţionând în mod repetat marfa în valoare de 570.115,37 lei, emiţând 5 file CEC pentru achitare, deşi nu a existat provizia sau acoperirea necesară pentru plata filelor CEC, încă de la început inculpatul neintenţionând să achite contravaloarea mărfii achiziţionate, a întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prev. şi ped. de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen.
Faptele au fost săvârşite de către inculpat în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, fiind aşadar aplicabile prevederile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
La dozarea pedepsei aplicabile instanţa a luat în considerare criteriile stabilite de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de Codul penal în vigoare, şi anume închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, gradul de pericol social al faptei concretizat în modul în care inculpatul a plănuit comiterea infracţiunii şi şi-a asigurat însuşirea produsului acesteia, urmarea de rezultat a faptei sale, extrem de însemnată şi de natură a crea dificultăţi financiare firmei parte vătămată pe termen lung. A luat în considerare persoana inculpatului care nu a fost cunoscut cu antecedente penale (f.343 vol.I u.p.), dar s-a sustras urmăririi penale şi judecăţii.
Lipsa antecedentelor penale ale inculpatului instanţa a considerat-o ca o circumstanţă atenuantă judiciară în sensul prev. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., şi i-a dat eficienţa prev. de art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., cu raportare la alin. (2) şi (3) ale art. 76 C. pen. La eficientizarea circumstanţei atenuante reţinute instanţa a luat în considerare şi noile dispoziţii din viitorul C. pen. potrivit cărora infracţiuni similare vor fi sancţionate cu maxim 5 ani de închisoare.
Prin urmare, instanţa a aplicat inculpatului pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen.
În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., instanţa a interzis inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.
În cauză, partea vătămată SC „A.I." SRL s-a constituit parte civilă cu suma de 570.115,37 lei reprezentând contravaloarea mărfii livrată către firma reprezentată de inculpat şi care nu a mai fost achitată de către acesta.
Văzând facturile emise de partea vătămată, instanţa a apreciat că întinderea prejudiciului suferit de aceasta este probată, astfel că, în temeiul art. 346 alin. (1) rap. la art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., şi la art. 998 C. civ. a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. „A.I." S.R.L, şi în consecinţă a obligat inculpatul să plătească în favoarea părţii civile suma de 570.115,37 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
2. Împotriva hotărârii amintite a formulat apel în termen legal inculpatul G.E., solicitând desfiinţarea sa şi pronunţarea unei decizii prin care să se reducă cuantumul pedepsei şi reţinerea de circumstanţe atenuante judiciare cu motivarea că a preluat firma prin intermediul numitului C., că nu a cunoscut în ce consta modalitatea de plată cu file CEC şi invocând circumstanţe personale favorabile.
Procedând la soluţionarea apelurilor prin prisma motivelor invocate şi pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea a constatat următoarele:
Instanţa de fond a reţinut o stare de fapt conformă cu realitatea şi sprijinită pe interpretarea şi analiza judicioasă a unui probatoriu complet, administrat atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa primei instanţe, probatoriu pe baza căruia s-a stabilit întemeiat că inculpaţii s-au făcut vinovaţi de comiterea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată.
Fără a relua argumentaţia extrem de detaliată a stării de fapt, redată în considerentele hotărârii atacate, argumentaţie pe care tribunalul şi-a însuşit-o în întregime, astfel cum această posibilitate a fost conferită de practica CEDO şi potrivit căreia a putut constitui o motivare preluarea motivelor instanţei inferioare (Helle împotriva Finlandei), s-au adus în completare următoarele:
Potrivit art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) a constituit infracţiune de înşelăciune inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă. La fel, a existat înşelăciune prin inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, precum şi emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu exista provizia sau acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. (1), dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului.
Pentru a fi în prezenţa infracţiunii de înşelăciune a fost necesară intenţia directă, a cărei existenţă trebuie stabilită cu certitudine, respectiv făptuitorul şi-a dat seama că desfăşoară o activitate de inducere în eroare şi că prin aceasta a pricinuit o pagubă, urmare a cărei producere a dorit-o; totodată, în varianta prevăzută de alin. (4) al textului legal, nu a fost suficient ca fila CEC emisă să fie refuzată la plată pentru lipsă disponibil şi a fost necesară dovedirea activităţilor dolosive ale inculpatului în scopul inducerii în eroare a părţii vătămate.
În speţă, această componentă a laturii subiective a infracţiunii a fost dovedită indubitabil, deoarece inculpatul a indus în eroare partea civilă asupra unui aspect fundamental în formarea conştiinţei şi voinţei acesteia de a contracta, atât la momentul încheierii contractului, cât şi pe parcursul executării acestuia, prin declaraţii mincinoase privind bonitatea firmei, emiterea cecurilor fără acoperire şi prin susţineri nereale că a fost în măsură să onoreze obligaţiile contractuale.
În acest sens, s-a observat că inculpatul a devenit reprezentant al SC F.B.V.T. SRL şi că singura activitate desfăşurată a constatat în raporturile derulate cu partea civilă din dosar, fiind evident că raţiunea pentru care inculpatul a devenit mandatar al susnumitei societăţi a fost aceea de a crea aparenţa unui comerciant real, onest şi credibil.
Această împrejurare, coroborată cu faptul că inculpatul a urmărit ca toate livrările de marfă să se efectueze anterior datei introducerii în bancă a primei file cec, cu vânzarea produselor sub preţul pieţei şi încasarea imediată a acestuia de către inculpat fără a asigura provizionul a demonstrat că inculpatul a conceput activitatea infracţională anterior stabilirii raporturilor contractuale şi a urmărit inducerea în eroare a părţii civile şi crearea prejudiciului.
Apoi, a mai rezultat din probele cauzei că între inculpat şi partea civilă, au fost încheiate contracte comerciale având ca obiect livrarea de bunuri, stabilindu-se ca plata să se facă la un anumit termen de la livrare cu CEC. Conform înţelegerii părţilor, filele CEC ce au fost emise de inculpat reprezentau o garanţie a faptului că până la data scadentă a achitat contravaloarea mărfii livrate, iar numai în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii respectivele file CEC au urmat a reprezenta instrumente de plată, putând a fi introduse spre decontare.
În cauză nu s-a putut vorbi însă de existenţa unei garanţii valabile, atâta timp cât firma s-a aflat în interdicţie bancară şi niciodată nu a existat provizionul necesar în cont. Or, în literatura de specialitate s-a susţinut constant că prezentarea intenţionată ca fiind garanţie a unei file CEC care nu a îndeplinit, în realitate, condiţiile legale a constituit element al înşelăciunii. În acest sens au fost şi dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 59/1934 care au statuat expres asupra obligativităţii existenţei disponibilului anterior emiterii cecului: „Cecul nu poate fi emis decât dacă trăgătorul are disponibil la tras". Aceste dispoziţii au fost completate de art. 29 din aceeaşi lege potrivit căruia „Cecul este plătibil la vedere" şi că „Cecul prezentat înaintea zilei arătate ca dată a emiterii este plătibil în ziua prezentării".
La fel, dispoziţiile pct. 34 alin. (1) şi (2)‚ din Normele Cadru ale BNR: „trăgătorul poate emite un cec numai în condiţiile existenţei la tras a unor fonduri proprii, disponibile în momentul emiterii instrumentului care să facă posibilă trasului efectuarea plăţii" şi „disponibilul trebuie constituit prealabil emiterii cecului şi de valoare mai mare sau egală cu cea a cecului". Mai mult, alin. (4) a pct. 34 din aceleaşi norme a prevăzut că „disponibilul trebuie să fie lichid, cert şi exigibil, adică să nu existe nici un impediment de ordin juridic sau material care să împiedece efectuare plăţii cecului".
Aşa fiind, atâta timp cât inculpatul a emis mai multe file CEC ştiind că societatea era în interdicţie bancară şi că nu avea disponibil în cont pentru acoperirea debitelor, nu s-a putut vorbi că susnumitul a acţionat cu bună credinţă; dimpotrivă, acest procedeu, coroborat cu preluarea unei societăţi pentru o perioadă extrem de scurtă de timp, a avut scopul de a crea aparenţa solvabilităţii şi a bonităţii lui financiare, precum şi aparenţa eforturilor depuse pentru plata datoriilor, în realitate a urmărit inducerea şi menţinerea în eroare a părţii civile, precum şi prejudicierea acesteia, corelativ cu obţinerea unui folos material injust.
Cu privire la critica vizând individualizarea pedepsei aplicate în cauză, atât sub aspectul cuantumului, cât şi a modalităţii de executare, Curtea a considerat că reflectă în mod just gradul de pericol social concret al faptei comise.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) la stabilirea şi aplicarea pedepselor s-a ţinut seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care au atenuat sau agravat răspunderea penală.
Chiar dacă individualizarea pedepsei a fost un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu a fost totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el a trebuit să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei a însemnat consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, aşa încât respectarea acestuia a fost obligatorie pentru instanţă.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa a trebuit să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care l-a prezentat, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
S-a arătat că în primul rând, raţionamentul primei instanţe care a condus la reţinerea de circumstanţe atenuante facultative este corect. Aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 74 C. pen. a fost atributul exclusiv al instanţei de judecată, care la momentul individualizării pedepsei a fost obligată să se raporteze la toate circumstanţele comiterii faptei şi să fi avut în vedere şi consecinţele acesteia.
Pe de altă parte, recunoaşterea anumitor împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare a fost însă posibilă dacă împrejurările luate în considerare au redus în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau a caracterizat favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special s-a învederat a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. În acest context, instanţa de fond nu a putut ignora atitudinea de recunoaştere a conduitei infracţionale şi regretul manifestat, după cum nu s-a putut face abstracţie de lipsa antecedentelor penale.
Curtea a observat că aspectele invocate de inculpat au fost avute în vedere în procesul de individualizare, ceea ce a condus la coborârea sancţiunii mult sub minimul special prevăzut de lege.
Cu toate acestea, nu a putut fi ignorat faptul că prin acţiunea sa, inculpatul a adus o atingere gravă relaţiilor sociale care a vizat corectitudinea şi încrederea care a trebuit să guverneze raporturile comerciale şi mediul de afaceri, dar şi că a cauzat un prejudiciu foarte ridicat.
Din această perspectivă, concluzia care s-a desprins a fost aceea că s-a acordat suficientă şi echilibrată importanţă gradului de pericol social al infracţiunii comise, condiţiilor concrete în care s-a produs, dar şi urmărilor faptei, concluzia fiind că pedeapsa stabilită de către instanţa de fond a fost justă şi proporţională, în măsură să asigure atât exemplaritatea, cât şi finalitatea acesteia, respectiv prevenţia specială şi generală înscrise în art. 52 C. pen., dar şi funcţiile de constrângere şi de reeducare, contribuind la conştientizarea consecinţelor faptei, în vederea unei reinserţii sociale reale a inculpatului.
În consecinţă, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, prin Decizia nr. 182/A din 18 octombrie 2011 a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul G.E. împotriva sentinţei penale nr. 185/D din 5 mai 2011 a Tribunalului Cluj, dispunând obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.
3. Împotriva deciziei evocate a declarat recurs în termen legal inculpatul G.E., invocând aspecte de nelegalitate şi netemeinicie.
Apărătorul desemnat din oficiu recurentului inculpat a invocat cazurile de casare reglementate de art. 3859 pct. 10, 14 şi 21 C. proc. pen.
Într-o primă critică avansată s-a susţinut că, deşi inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a două infracţiuni în concurs real, anume infracţiunea prev. şi ped. de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen. şi cea sancţionată prin art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, instanţele s-au pronunţat numai cu privire la infracţiunea de înşelăciune.
S-a apreciat că procedând astfel, instanţele de fond şi apel au omis să se pronunţe asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului, prin actul de sesizare, atrăgând astfel incidenţa cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.
O a doua critică s-a referit la faptul că judecata în primă instanţă a avut loc fără citarea legală a inculpatului.
În fine, s-a solicitat reindividualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, invocându-se prev. art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., în contextul în care, în opinia apărării, se impune acordarea unei mai largi eficienţe circumstanţelor atenuante judiciare reţinute în favoarea inculpatului, motivat de aspectul că acesta a manifestat o bună conduită anterior săvârşirii infracţiunilor, a depus stăruinţă pentru repararea pagubei cauzate prin infracţiune, s-a comportat sincer în cursul procesului penal, nu prezintă antecedente penale.
Examinând hotărârile recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, a criticilor avansate, dar şi din oficiu, potrivit disp. art. 3859 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie expune:
În raport cu cazul de casare reglementat în art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. – analizat cu prioritate – se constată că prin rechizitoriul nr. 1467 din 12 ianuarie 2011, instanţa fondului a fost sesizată, conform art. 317 C. proc. pen., cu persoana inculpatului G.E. şi faptele, astfel cum au fost descrise şi încadrate juridic în disp. art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen. şi, respectiv, art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 33 lit. a) C. pen.
Prin urmare, obiectul judecăţii, astfel cum a înţeles să-l reglementeze legiuitorul în art. 317 C. proc. pen., viza (în cauza de faţă) mărginirea judecăţii la persoana inculpatului G.E. şi la cele două infracţiuni evocate în precedent, infracţiuni pentru care aşa cum reiese din dispozitivul rechizitoriului, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului.
Procedând la soluţionarea cauzei în rezolvarea acţiunii penale exercitate în cauză, instanţa fondului a înţeles să concluzioneze cu privire la întrunirea cerinţelor răspunderii penale a inculpatului cu privire la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, fără însă a se pronunţa şi cu privire la cea de-a doua infracţiune – incriminată prin prevederile art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Investită cu efectuarea controlului judiciar asupra sentinţei penale nr. 185 din 5 mai 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, urmare a apelului formulat de inculpatul G.E., deşi avea obligaţia ca, în afară de temeiurile invocate şi de cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept - conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., ce statuează cu privire la caracterul devolutiv al apelului şi limitele sale – a menţinut ca legală şi temeinică soluţia instanţei de fond, mărginindu-se a examina cauza din perspectiva operaţiunii de individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpaţilor.
Procedând într-o asemenea manieră, instanţa de prim control judiciar a omis să se pronunţe asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, încălcând astfel disp. art. 317 C. proc. pen., împrejurare în care cazul de casare reglementat în art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., devine incident în cauză.
În atare împrejurări, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că nu se mai impune examinarea celorlalte motive de casare invocate, prevalând necesitatea trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de prim control judiciar, instanţă care urmează a evalua şi criticile avansate de către inculpat cu referire la nelegala sa citare în faţa instanţei de fond şi cu privire la greşita individualizare judiciară a pedepsei aplicate.
Desigur, astfel cum arătam în precedent, instanţei de apel îi revine obligaţia ca, în temeiul efectului devolutiv integral al acestei căi de atac – să devolueze cauza şi cu privire la fapta cu care fusese sesizată instanţa fondului, dar cu privire la care aceasta a omis a se pronunţa.
În raport cu principiile ce guvernează materia căilor ordinare de atac, a titularului ce a exercitat calea de atac şi a criticilor formulate, instanţa de prim control judiciar urmează a aprecia cu privire la soluţia ce se impune, desigur cu respectarea principiului neagravării situaţiei inculpatului în propria cale de atac. De asemenea, instanţa va trebui să ţină seama, în planul dreptului substanţial, de distincţia cuvenită între infracţiunea de înşelăciune şi cea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea cecului, în raport cu obiectul juridic şi cu cele statuate de jurisprudenţa Instanţei supreme în această problematică.
În virtutea considerentelor ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. c) C. proc. pen. va admite recursul declarat de inculpatul G.E. împotriva deciziei penale nr. 182/A din 18 octombrie2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Va casa Decizia penală atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul G.E. împotriva deciziei penale nr. 182/A din 18 octombrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Casează Decizia penală atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 03 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1449/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 141/2012. Penal → |
|---|
