ICCJ. Decizia nr. 147/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 147/2012
Dosar nr. 385/1/2012
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, prin încheierea din 13 ianuarie 2012, în temeiul art. 160b raportat la art. 3002 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului şi a respins cererea de revocare a măsurii arestării cât şi cererea de înlocuire a acestei măsuri cu cea a obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea.
Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa a reţinut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, ce constă în esenţă că în perioada februarie-aprilie 2011 a pretins de la denunţătoarea M.D. şi D.E. suma de 10.000 Euro, sumă pretinsă la 2 mai 2011 pentru ca prin influenţa de care se prevala că se bucură asupra magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să obţină pentru denunţătoare o soluţie favorabilă în dosarul nr. 1945/1/2011.
Inculpatul a fost arestat, în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen., prin încheierea penală nr. 59 din 3 mai 2011 a Curţii de Apel Cluj pe o durată de 29 de zile începând cu 3 mai 2011 până la 31 mai 2011, definitivă prin încheierea nr. 1902 din 10 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La termenul din 13 ianuarie 2012, fiind pe rolul instanţei soluţionarea cauzei, instanţa a verificat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, inculpatul solicitând revocarea acestei măsuri şi înlocuirea măsurii arestării cu o măsură neprivativă de libertate.
Instanţa de fond, reţinând că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, pericolul pentru ordinea publică, gravitatea deosebită a faptei, reacţia publică la săvârşirea unor anumite infracţiuni pot să suscite o tulburare socială cât şi intervalul de timp trecut de la data arestării şi până în prezent care nu a diminuat pericolul social reglementat de art. 148 lit. f) C. proc. pen. precum şi rezonanţa socială negativă, lăsarea în libertate la momentul procesului penal nu este justificată, riscul zădărnicirii aflării adevărului neputând fi eliminat.
Împotriva încheierii, inculpatul a formulat în termen legal recurs, motivele căii de atac fiind menţionate în prezenta şi în concluziile scrise.
Recursul nu este fondat pentru considerentele ce se vor dezvolta.
Conform art. 160b alin. (2) şi (3) C. proc. pen. „dacă instanţa constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului. Când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive".
Or, argumentele de fapt şi de drept expuse în încheierea recurată au existat inclusiv şi la data de 29 decembrie 2011 când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca de altfel şi la alte date anterioare recursurile inculpatului, apreciind insuficiente motivele pentru a justifica soluţia înlocuirii măsurii arestării.
Ca atare, presupusele fapte săvârşite şi în contextul faptic al cauzei, justifică aprecierea că lăsarea în libertate constituie pericol, fiind oportună în continuare cercetarea în stare de arest preventiv a inculpatului şi în consecinţă corect s-a apreciat că nu se impune înlocuirea acestei măsuri cu o măsură neprivativă de libertate.
Pentru considerentele expuse, încheierea fiind legală şi temeinică, recursul declarat de inculpat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.A.C. împotriva încheierii din 13 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în dosarul nr. 689/33/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 20 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 149/2012. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1449/2012. Penal → |
|---|
