ICCJ. Decizia nr. 1512/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1512/2012
Dosar nr. 5807/91/2010
Şedinţa publică din 10 mai 2012
Asupra recursului penal de faţă;
Prin Sentinţa penală nr. 94 din 4 mai 2011 a Tribunalului Vrancea, inculpatul L.G. a fost condamnat la:
- o pedeapsă de 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. d) C. pen.;
- o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. d) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., s-a contopit pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare cu pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prev. de art. 82 C. pen., respectiv pe o durată de 3 ani şi 8 luni.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) în ref. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul L.G. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005.
În temeiul art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul L.G. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.G. SRL - Lărgăşeni, judeţul Vrancea la plata sumei de 7.960,91 RON cu dobânda legală aferentă, calculată până la data efectuării plăţii cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vrancea.
În baza art. 191 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
SC A.G. SRL Lărgăşeni este înmatriculată la registrul comerţului din anul 2006, având ca obiect comerţul cu ridicata al cărnii şi produselor din carne, administratorul acestei societăţi fiind inculpatul L.G. care este asociat unic.
Ca urmare a solicitării organelor de poliţie, la data de 18 februarie 2008, lucrătorii din cadrul ANAF Vrancea au efectuat o inspecţie fiscală la societatea menţionată, rezultatul verificării fiind consemnat în procesul-verbal din 18 februarie 2008.
S-a constatat că, în perioada ianuarie 2007 - septembrie 2007, SC A.G. SRL Lărgăşeni a înregistrat aprovizionări cu carne carcasă de bovină pe bază de facturi fiscale în cantitate de 12.648 Kg şi piei bovină în cantitate de 8.151 Kg.
Din consultarea certificatelor de sănătate publică veterinară emise de Direcţia Sanitară Vrancea la abatorul din Adjud, aparţinând SC M. SRL pentru SC A.G. SRL Lărgăşeni a rezultat că societatea a sacrificat la abatorul din Adjud un număr de 88 capete bovină, rezultând cantitatea de 17.490 Kg carcasă bovină şi cantitatea de 488 Kg organe bovină.
Conform documentelor financiar contabile verificate, s-a constatat că intrările de produse abatorizate nu sunt înregistrate ca fiind obţinute din sacrificarea animalelor proprii, ci sunt înregistrate ca fiind aprovizionate de la diverse societăţi comerciale, respectiv: SC G. SRL Homocea, SC L.I. SRL Vaslui, SC D.V. SRL Bacău şi SC C.T.I. SRL laşi.
Din analiza datelor existente la DGFP Vrancea şi Vaslui s-a constatat că SC G. SRL Homocea şi SC L.I. SRL Vaslui sunt societăţi comerciale care au ca obiect de activitate sacrificarea de animale şi comerţul cu produse din came, având depuse declaraţiile fiscale la zi.
Referitor la SC D.V. SRL Bacău şi SC C.T.I. SRL laşi s-au efectuat verificări prin DGFP de la locurile de domiciliu ale societăţilor, rezultând că SC D.V. SRL Bacău nu funcţionează la sediul social declarat şi este în dizolvare din data de 10 aprilie 2006, iar la SC C.T.I. SRL laşi obligaţiile către bugetul de stat au fost stabilite prin estimare, iar administratorul nu a putut fi contactat şi nu a dat curs celor trei invitaţii transmise de organul fiscal, motiv pentru care a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria laşi.
Pe baza acestor verificări, organul fiscal a concluzionat că doar operaţiunile economice de aprovizionare de carcasă de la SC G. SRL Homocea şi SC L.I. SRL Vaslui îndeplinesc condiţiile impuse de art. 146 alin. (1) lit. e) pct. 2 şi art. 155 din Legea nr. 571/2003, pentru a fi înregistrate în contabilitate, iar operaţiunile privitoare la aprovizionări de la SC D.V. SRL Bacău şi SC C.T.I. SRL Iaşi nu s-au derulat în realitate, fiind operaţiuni fictive.
Înregistrarea de aprovizionări de carne carcasă ca fiind efectuate de la societăţi comerciale care au figurat la Oficiul registrului Comerţului ca fiind plătitoare de TVA şi pe bază de facturi fiscale a avut ca scop atât creearea de provenienţă pentru carnea obţinută de la animalele în viu sacrificate la abatorul din Adjud cât şi introducerea în procedura de determinare a TVA de plată pe care societatea o datora, a unei TVA deductibil care se dovedeşte că nu are corespondent în TVA colectată, declarată şi achitată de furnizori, dar care are ca efect diminuarea TVA de plată la SC A.G. SRL, urmărindu-se sustragerea de la plata TVA.
Potrivit raportului de expertiză judiciară contabilă, SC A.G. SRL, prin administratorul L.G., a înregistrat în contabilitate, în perioada ianuarie 2007 - septembrie 2007, achiziţii de la SC D.V. SRL Bacău concretizate într-un număr de 12 facturi fiscale din care reiese că s-a achiziţionat cantitatea de 4198 Kg carcasă de bovină şi 4.671 Kg piei bovină, în valoare totală de 45.995 RON, din care TVA 7.344 RON.
SC D.V. SRL Bacău, este conform Sentinţei civile nr. 152, emisă de Tribunalul Bacău în dizolvare începând cu data de 10 aprilie 2006. Prin Încheierea nr. 7.184 a fost numit lichidator dl. A.G. În această situaţie, singurul reprezentant legal al societăţii era lichidatorul şi din documentele existente rezultă că firma nu a desfăşurat activitate sub conducerea acestuia.
În consecinţă facturile emise de către SC D.V. SRL Bacău în perioada ianuarie 2007 - septembrie 2007, nu au fost emise de către reprezentantul legal al societăţii şi nu pot fi considerate documente justificative ale tranzacţiilor. De aici rezultă faptul că TVA dedusă la înregistrarea în contabilitate devine nedeductibilă iar cheltuielile înregistrate în contabilitate sunt nedeductibile fiscal în conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003.
În legătură cu achiziţiile de la SC C.T.I. SRL laşi, expertul a concluzionat că tranzacţiile nu pot fi reţinute ca nereale întrucât aceasta este înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului ca fiind plătitoare de TVA pe bază de facturi ce au corespondent în TVA-ul colectat şi declarat (urmare a actului de control încheiat de DGFP laşi).
În cauză s-au efectuat verificări la Serviciul Public Comunitar Judeţean de Evidenţă Informatizată a Persoanei a numelor menţionate ca delegaţi în facturile de achiziţii al SC A.G. SRL, respectiv C.V., C.V. şi P.I., ocazie în care s-a constatat că acestea nu figurează în evidenţe.
S-a reţinut că înregistrarea în contabilitate SC A.G. SRL a celor 12 facturi fictive emise SC D.V. SRL Bacău şi care atestau operaţiuni comerciale nereale a avut ca efect sustragerea de la plata sumei de 7.342,74 RON reprezentând TVA şi a sumei de 618,20 RON reprezentând impozit pe venit.
În drept, s-a reţinut că faptele inculpatului L.G., care în calitate de administrator al SC A.G. SRL, în perioada ianuarie 2007 - septembrie 2007, a înregistrat în contabilitate cele 12 facturi fiscale de aprovizionare fictive sustrăgându-se de la plata către bugetul de stat a sumei de 7.342,74 RON, reprezentând TVA şi a sumei de 618,20 RON reprezentând impozit pe profit aferent cheltuielilor nedeductibile întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi ale infracţiunii prev. de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În ceea ce priveşte fapta de a omite în tot sau în parte evidenţierea în actele contabile ori în alte documente legale a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate că această faptă nu există şi mai mult inculpatul a înregistrat în contabilitate şi operaţiunii fictive, motiv pentru care, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) în ref. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 421/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
La individualizarea pedepselor, instanţa a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, modul şi împrejurările concrete în care inculpatul a săvârşit faptele, gradul de pericol social al faptelor săvârşite şi circumstanţele personale ale inculpatului.
Având în vedere că inculpatul nu are antecedente penale şi conduita bună avută înainte de comiterea infracţiunilor deduse judecăţii, s-a reţinut că acesta poate beneficia de circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen.
Împotriva Sentinţei penale nr. 94 din 4 mai 2011 a Tribunalului Vrancea au declarat apel, în termen legal, inculpatul L.G. şi partea civilă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vrancea.
Inculpatul L.G. a criticat hotărârea pe motive de netemeinicie şi nelegalitate, solicitând, în principal, achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. - întrucât fapta nu există şi în subsidiar, achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. - întrucât lipseşte un element constitutiv al infracţiunii.
A apreciat că în mod eronat instanţa de fond în considerentele sentinţei a reţinut că nu a fost în măsură să releve condiţiile în care a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de carne de bovină, în sensul că trebuia să fie în măsură să indice persoanele cu care a contractat în numele firmei respective şi locul de unde se făcea furnizarea produselor.
A susţinut că există probe în dosar, respectiv contractul încheiat în data de 1 ianuarie 2007, din care rezultă că a avut contract de furnizare încheiat cu SC D.V. SRL Bacău, contract semnat din partea furnizorului de numitul C.V., locul de furnizare a produselor fiind stabilit la A. Adjud.
Faptul că livrările au fost reale rezultă şi din certificatele de sănătate publică veterinară emise de Direcţia Sanitară Veterinară Vrancea, acte existente în original în dosarul de urmărire penală, din care rezultă că aceste tranzacţii au avut loc efectiv la A.M. şi nu într-un apartament, cum s-a reţinut în mod eronat în sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
Un alt aspect pe care înţelege să îl critice se referă la faptul că instanţa de fond nu a luat în considerare raportul de expertiză contabilă întocmit de expert C.Va., raport din concluziile căruia rezultă cu certitudine că operaţiunile comerciale din perioada ianuarie - septembrie, din cele 12 facturi fiscale emise de SC D.V. către A. sunt operaţiuni comerciale reale, şi nu fictive, cum se afirmă în rechizitoriu şi cum în mod eronat s-a reţinut şi de către instanţa de fond.
A susţinut că aceste operaţiuni au existat în realitate prin faptul că între marfa achiziţionată şi marfa livrată există corespondenţă cantitativă.
Mai mult, expertul spune că aceste operaţiuni, aşa cum sunt ele în contabilitatea societăţii inculpatului, îndeplinesc condiţiile prev. de art. 155 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi pot fi înregistrate în contabilitate, situaţie care, exista deja în contabilitatea societăţii.
De asemenea a susţinut că expertul a arătat că operaţiunile comerciale efectuate de SC D.V. către SC A. îndeplinesc condiţiile de deducerea TVA-ului şi că nu există nici un prejudiciu faţă de partea civilă Ministerul Finanţelor.
A susţinut că nu a fost stabilită reaua-credinţă deoarece nu a cunoscut că cele 12 facturi nu au fost semnate de reprezentantul legal al societăţii.
Partea civilă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vrancea a criticat hotărârea pe motive de nelegalitate şi netemeinicie susţinând ca valoarea reală a prejudiciul cauzat este de 92.565 RON şi nu de 7.960,91 RON.
A susţinut că acest prejudiciu a fost stabilit prin procesul-verbal de control din 19 februarie 2009 şi Decizia de impunere din 18 februarie 2009, acte administrative fiscale care i-au fost comunicate inculpatului şi care nu au fost contestate în procedura prealabilă prevăzută de art. 205 şi următoarele C. proc. fisc.
Prin Decizia penală nr. 229/A din 12 octombrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate în cauză.
Analizând sentinţa penală apelată, prin prisma motivelor invocate de inculpatul L.G. şi partea civilă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vrancea, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat că prima instanţă pe baza unei analize ample şi judicioase a probelor administrate în cauză, a reţinut, în mod corect, faptele săvârşite de inculpat cu vinovăţie şi a dat acestora încadrarea juridică corespunzătoare.
Astfel din procesul-verbal de control, înregistrat la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vrancea din 18 februarie 2008, adresa din 14 ianuarie a ANAF Bacău, raportul de expertiză contabilă judiciară, adresele din 15 iulie 2008 ale Serviciului Public Comunitar Judeţean de Evidenţă a Persoanelor Vrancea şi documentele de aprovizionare cu carne de bovină, rezultă cu certitudine că, în perioada ianuarie 2007 - septembrie 2007, inculpatul L.G., în calitate de administrator al SC A.G. SRL Lărgăşeni a stabilit cu rea-credinţă TVA datorată bugetului de stat prin înregistrarea în evidenţele contabile a unui număr de 12 facturi fiscale de achiziţii marfă emise de SC D.V. SRL Bacău, ce atestă operaţiuni comerciale nereale, sustrăgându-se astfel de la plata sumei de 7.342,74 RON reprezentând TVA nedeductibil conform art. 146 alin. (1) lit. b) pct. 2 din Legea nr. 571/2003 şi a sumei de 618,20 RON reprezentând impozit pe profit aferent cheltuielilor nedeductibile conform dispoziţiilor art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003.
Apărările inculpatului L.G., în sensul că operaţiunile comerciale menţionate în cele 12 facturi fiscale emise de SC D.V. SRL Bacău au existat în realitate sunt nefondate, fiind contrazise de probele administrate în cauză.
Astfel, din verificările efectuate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bacău a rezultat că SC D.V. SRL Bacău, cu codul de identificare fiscală RO 7354412 este în dizolvare din data de 10 aprilie 2006 conform Sentinţei nr. 152 a Tribunalului Bacău, astfel că, în ianuarie 2007, această societate nu avea cum să încheie un contract de furnizare de produse cu societatea administrată de inculpat.
De asemenea, a rezultat că prin încheierea nr. X a fost numit lichidator dl. A.G. şi din discuţiile purtate cu acesta şi documentele existente la dosar rezultă că firma nu a desfăşurat activitate sub conducerea lichidatorului.
Mai mult, din contractul de colaborare depus la dosar de către inculpat rezultă că la rubrica furnizor contractul este semnat de numitul C.V., ori din verificările efectuate de serviciul Public Comunitar Judeţean de Evidenţă a Persoanelor Vrancea rezultă că această persoană nu există.
Este evident că înregistrările în contabilitatea SC A.G. Lărgăşeni a cheltuielilor efectuate cu aprovizionarea cu carcasă de bovină de la SC D.V. SRL Bacău sunt fictive, atâta timp cât acestea nu au avut la bază documente justificative, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operaţiunii sau intrării în gestiune.
Sub acest aspect se constată că deşi cele 12 facturi emise de SC D.V. SRL Bacău au fost înregistrate în contabilitate, inculpatul nu a putut prezenta organelor de control aceste facturi pentru a se putea verifica dacă conţin elementele prevăzute de art. 3 din Ordinul MFP nr. 29 din 14 ianuarie 2003 - privind aplicarea prevederilor H.G. nr. 831/1197, respectiv locul de expediere, denumirea sucursalei, punctul de lucru, localitatea strada şi numărul, judeţul, numele şi prenumele persoanei care a efectuat livrarea, seria şi numărului actului de identitate, codul numeric personal.
Concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul C.Va. nu pot fi reţinute atâta timp cât acestea nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cază.
Sub acest aspect considerăm suficient să arătăm că din raport rezultă că pentru SC A.G. SRL cumpărările au fost stabilite pe baza menţiunilor din jurnalul de cumpărări, ori în cauză nu s-a contestat că cele 12 tranzacţii nu au fost înregistrate ci, dimpotrivă s-a contestat că aceste facturi au fost înregistrate deşi nu au la bază operaţiuni reale.
Nici susţinerile părţii civile Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vrancea, în sensul că valoarea reală a prejudiciul cauzat este de 92.565 RON, aşa cum stabilit prin procesul-verbal de control din 19 februarie 2009 şi nu de 7.960,91 RON nu sunt fondate.
Sub acest aspect este de observat că prin procesul-verbal de control din 19 februarie 2009 la stabilirea prejudiciului au fost avute în vedere şi tranzacţiile efectuate cu SC C.I. SRL laşi, ori prin raportul de expertiză contabilă judiciară s-a stabilit că după efectuarea controlului, s-au efectuat verificări încrucişate şi s-a stabilit că facturile respective au fost înregistrate şi DGFP laşi a calculat taxele şi impozitele datorate de SC C.I. SRL, situaţie în care tranzacţiile respective fiind înregistrate atât în contabilitatea furnizorului cât şi în contabilitatea beneficiarului şi nu pot fi reţinute ca nereale.
Mai mult prin rechizitoriu, inculpatul a fost trimis în judecată doar pentru cele 12 facturi emise de SC D.V. SRL, ori pentru aceste facturi prin expertiza contabilă judiciară s-a reţinut că prejudiciul constă în suma de 7342,74 RON, reprezentând TVA şi în suma de 618,20 RON reprezentând impozit pe profit aferent cheltuielilor nedeductibile.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul L.G., invocând cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 10 şi 18 C. proc. pen.
S-a arătat astfel că instanţa de fond eronat a reţinut că inculpatul nu a fost în măsură să releve condiţiile în care a fost încheiat contractul de vânzare de carne de bovină, omiţând să se pronunţe asupra înscrisurilor aflate la dosar (contractul de colaborare, certificatele de sănătate publică, facturile fiscale).
De asemenea, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra raportului de expertiză tehnico-contabilă şi nu a menţionat care sunt probele care dovedesc reaua-credinţă a inculpatului, reţinând în mod eronat că inculpatul nu a putut prezenta organelor de control cele 12 facturi fiscale, deşi acestea sunt depuse ca probe la dosar.
În ce priveşte grava eroare de fapt, ambele instanţe confundă operaţiunea comercială cu înscrisul constatator al acestei operaţiuni şi nu au avut în vedere raportul de expertiză contabilă, potrivit căruia operaţiunile comerciale au existat în realitate şi dădeau dreptul de a deduce taxa prev. de art. 145 şi 146 din C. fisc.
Referitor la infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 241/2005, nu există o probă care să dovedească reaua-credinţă a inculpatului, iar pentru infracţiunea prev. de art. 9 lit. c) din aceeaşi lege, nu s-a avut în vedere că operaţiunile comerciale au fost reale, iar nu fictive.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.
În ce priveşte cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., Curtea reţine că acesta nu este incident în speţă.
Astfel, referitor la principala probă invocată de inculpat în apărarea sa, respectiv raportul de expertiză contabilă efectuat în cursul judecăţii (faza apelului, în primul ciclu procesual), Curtea constată că instanţa de control judiciar s-a pronunţat asupra acestuia, dar în mod corect a constatat că nu pot fi reţinute concluziile sale, întrucât nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
Împrejurarea că acest raport de expertiză nu a fost valorificat de instanţele de fond şi apel nu poate fi cenzurată prin prisma cazului de casare invocat, căci acesta sancţionează nepronunţarea asupra unei probe administrate în cauză, iar nu concluziile la care instanţele au ajuns în urma analizării acesteia.
În privinţa celor 12 facturi fiscale, instanţa de apel a constatat că inculpatul nu Ie-a prezentat organelor de control, împrejurare dedusă din conţinutul dosarului de urmărire penală, în cuprinsul căruia aceste înscrisuri nu se regăsesc.
Pe de altă parte, este de observat că în mod inexplicabil aceste înscrisuri, considerate de inculpat extrem de relevante pentru stabilirea nevinovăţiei sale, au fost depuse de acesta la dosar abia în faţa instanţei de fond, în al doilea ciclu procesual, ceea ce ridică din start suspiciuni cu privire la veridicitatea lor.
Aceste suspiciuni sunt întărite mai apoi în urma unei analize atente a acestora, constatându-se de pildă că persoanele menţionate ca şi delegaţi la rubrica "date privind expediţia", respectiv C.V. şi C.V., au semnături diferite pe cele 12 facturi. Mai mult, în cazul numitului C.V., aceste semnături nu sunt identice în toate cazurile cu semnătura sa de pe alt înscris invocat în apărare de inculpat (şi depus de asemenea abia în cursul judecăţii în apel, în primul ciclu procesual), respectiv contractul de colaborare încheiat între societatea inculpatului şi S.C. D.V. S.R.L.
Pe de altă parte, ceea ce interesează în cauză nu este dacă s-au întocmit sau nu nişte facturi şi nici măcar dacă acestea au fost înscrise în contabilitate, ci dacă operaţiunile comerciale consemnate în aceste documente justificative au avut sau nu corespondent în realitate.
Din această perspectivă, instanţa de apel a analizat probatoriul administrat în cauză, inclusiv înscrisurile menţionate de inculpat în motivele scrise de recurs, aşa încât nu se poate vorbi despre incidenţa primului caz de casare invocat de inculpat.
În ce priveşte cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., Curtea constată că inculpatul nu a fost în măsură să indice mijloacele de probă reflectate denaturat în hotărârile pronunţate în cauză.
În realitate, prin susţinerile făcute, inculpatul contestă elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care a fost condamnat, aspecte care urmează a fi cenzurate din perspectiva altui caz de casare decât cel invocat, respectiv cel prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.
În acest context, Curtea constată că problema esenţială care se pune în speţă (şi de care depinde stabilirea vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului) este aceea de a statua dacă operaţiunile comerciale consemnate în cele 12 facturi emise de S.C. D.V. S.R.L. au fost sau nu reale.
Or, aşa cum o dovedesc probele administrate în cauză, deşi inculpatul a pretins că aceste raporturi comerciale s-au derulat în realitate, invocând în acest sens un aşa-zis contract de colaborare valabil pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 1 ianuarie 2008, din actele aflate la dosar a rezultat că S.C. D.V. S.R.L. nu funcţiona la sediul social declarat şi se afla în procedură de dizolvare încă din 10 aprilie 2006.
Mai mult, numitul C.V., semnatarul contractului din partea S.C. D.V. S.R.L., este o persoană care nu figurează în evidenţele oficiale cu datele indicate (seria şi nr. actului de identitate), nu avea vreo calitate în această societate (asociat, administrator), iar semnăturile sale pe actele depuse de inculpat la dosar (contract, chitanţe, facturi) nu sunt identice.
Pe de altă parte, facturile invocate de inculpat prezintă numeroase vicii: nu cuprind datele complete ale delegatului, semnătura acestuia şi chiar semnătura de primire a cumpărătorului; nu menţionează nimic despre data la care au fost livrate bunurile, ceea ce contravine disp. art. 155 alin. (5) lit. l) din C. fisc.
De asemenea, din aşa zisul contract de colaborare nu rezultă care este data la care a fost încheiat, care este obiectul său, care sunt drepturile şi obligaţiile părţilor. De altfel, acest contract este semnat de către numitul C.V. în calitate de "persoană de contact furnizor".
De altfel, în declaraţiile date în cauză, inculpatul nu a oferit detalii legate de această relaţie contractuală, susţinând doar faptul că achiziţiile de la S.C. D.V. S.R.L. au fost reale.
Certificatele de sănătate publică veterinară nu reprezintă o probă că aceste relaţii comerciale s-au derulat în realitate, cu atât mai mult cu cât aceste certificate atestă că au fost abatorizate animale vii achiziţionate de societatea inculpatului, fapt negat constant de acesta, care a susţinut că ar fi achiziţionat carne carcasă bovină şi piei bovină de la diferite societăţi, inclusiv S.C. D.V. S.R.L.
În ce priveşte raportul de expertiză contabilă întocmit în cursul judecăţii, aşa cum însuşi expertul a arătat în răspunsul la obiecţiuni (dosar fond rejudecare), fictivitatea facturilor nu poate fi stabilită decât de organele în drept, nefiind un aspect de competenţa sa.
În consecinţă, Curtea constată că, fiind vorba despre operaţiuni comerciale nereale, facturile care le consemnează nu pot fi considerate documente justificative, ceea ce înseamnă că taxa pe valoarea adăugată dedusă la înregistrarea în contabilitate devine nedeductibilă, aceeaşi fiind situaţia şi în cazul cheltuielilor înregistrate în contabilitate.
Pentru toate aceste motive, Curtea constată că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care a fost condamnat, astfel încât criticile sale nu sunt întemeiate.
Prin urmare, recursul inculpatului este nefondat şi va fi respins conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat L.G. împotriva Deciziei penale nr. 229/A din 12 octombrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2482/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2536/2012. Penal → |
|---|
