ICCJ. Decizia nr. 1602/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1602/2012

Dosar nr. 2826/117/2011

Şedinţa publică din 16 mai 2012

Asupra recursurilor de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 193 din 10 mai 2011, pronunţată în Dosar nr. 2826/117/2011 al Tribunalului Cluj, în temeiul art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei comise de inculpatul Z.M. din infracţiunea de dare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplicarea, art. 6 din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de complicitate la dare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.

A fost condamnat inculpatul Z.M., pentru comiterea infracţiunilor de:

- trafic de influenţă prevăzut şi pedepsit de art. 257 alin. (1) C. pen. cu art. 6 Legea nr. 78/2000, la pedeapsa de 3 ani închisoare;

- complicitate la dare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 26 raporatat la art. 255 alin. (1) C. pen. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea acestor pedepse, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplicaţiunea prevederilor art. 64 lit. a), b) şi 71 C. pen.

În temeiul art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de doi ani plus pedeapsa aplicată, potrivit art. 862 C. pen.

În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare, s-au stabilit inculpatului următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte o dată la 6 luni, în ultima zi de vineri a fiecărui semestru, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, conform art. 864 C. pen.

În temeiul art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului Z.M., dacă nu este arestat în altă cauză.

Potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă timpul reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 17 martie 2011 până la data punerii în libertate.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen.

În temeiul art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească 3.000 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Cluj a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, alături de un alt inculpat, inculpatul Z.M., pentru săvârşirea infracţiunii trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

S-a reţinut, în esenţă, faptu că în perioada 10-16 martie 2011, inculpatul Z.M. a pretins şi primit de la denunţătorul A.C.A. suma de 12.000 euro, sumă din care a reţinut pentru sine 8.000 euro, lăsând să se creadă faţă de acesta că are influenţă pe lângă un funcţionar public cu funcţie de conducere din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj, în sensul că-l poate determina să îşi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi, totodată, să intervină pe lângă inspectorii vamali care efectuau un control la SC R.I. SRL, în scopul întocmirii unui act de control favorabil acestei societăţi comerciale.

S-a mai reţinut că la data de 16 martie 2011 inculpatul a remis celuilalt inculpat suma de 4.000 euro, pentru ca acesta din urmă, în calitate de funcţionar vamal, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor sale de serviciu referitoare la urmărirea, controlul şi verificarea lucrărilor şi activităţilor desfăşurate de personalul din subordine, să se implice în încheierea unui act de control favorabil SC R.I. SRL Cluj-Napoca.

La data de 3 mai 2011, inculpatul Z.M., în faţa instanţei, s-a prevalat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., şi a recunoscut săvârşirea în totalitate a faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei, fără a solicita alte probe. Instanţa de fond a încuviinţat cererea inculpatului şi a procedat la judecarea acestuia pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care inculpatul şi Ie-a însuşit. Astfel, faptele fiind stabilite şi existând suficiente date cu privire la persoana inculpatului pentru a permite stabilirea unei pedepse, instanţă a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.

S-a reţinut că starea de fapt şi învinuirea ce i se aduce inculpatului Z.M. sunt probate cu următoarele mijloace de probă: denunţ şi declaraţii A.C.A.; proces verbal de consemnare acte premergătoare; declaraţii inculpat Z.M.; proces verbal de consemnare a seriilor bancnotelor puse la dispoziţie denunţătorului şi planşa foto; proces-verbal de percheziţie domiciliară şi planşa foto; procese verbale de redare a convorbirilor purtate în mediu ambiental la 14 martie 2011 şi 16 martie 2011 şi planşă foto; procese verbale de redare a convorbirilor telefonice; declaraţie martor C.D.M.; declaraţie martor P.I.; declaraţie martor N.M.D.; declaraţie martor M.V.; declaraţie martor S.V.; declaraţie martor C.T.; declaraţie martor P.A.; alte acte.

Aspectul supus discuţiei de către prima instanţă a fost acela privind corecta încadrare juridică a faptelor comise de către inculpatul Z.M.

Instanţa de fond a reţinut că inculpatul Z.M. a comis infracţiunea de trafic de influenţă în concurs real cu infracţiunea de complicitate la dare de mită întrucât a rezultat faptul că acesta a pretins şi primit de la denunţător suma de 12.000 euro pentru pretinsa influenţă asupra inculpatului-funcţionar vamal; faptul că o parte din banii primiţi i-a reţinut pentru sine nu are influenţă asupra încadrării juridice în infracţiunea de trafic de influenţă.

Referitor la acţiunea inculpatului Z.M., încadrată prin rechizitoriu ca fiind infracţiunea de dare de mită, s-a reţinut că acţiunea din infracţiunea prevăzută de art. 255 C. pen. constă în promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase şi poate fi săvârşită direct sau indirect. Astfel, în primul caz, acţiunea este săvârşită chiar de către mituitor, iar în al doilea caz, prin intermediul unei alte persoane, aşa acum s-a întâmplat în speţa de faţă de către inculpatul Z.M. Acest inculpat a fost persoana interpusă şi a înfăptuit prin activitatea sa, chiar acţiunea incriminată, astfel că va răspunde în calitate de complice la infracţiunea de dare de mită, deoarece, dacă potrivit legii autorul poate săvârşi fapta şi în mod direct, intermediarul, care acţionează în numele său şi cu intenţia de a-l ajuta, nu poate avea decât calitatea de complice.

În temeiul art. 334 C. proc. pen., instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei comise de inculpatul Z.M. din infracţiunea de dare de mită, prevăzută şi pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen. cu art. 6 Legea nr. 78/20005 în infracţiunea de complicitate la dare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, fiind reţinute în sarcina inculpatului Z.M. infracţiunile de trafic de influenţă prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi complicitate la dare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, fapte comise în condiţiile art. 33 lit. a) C. pen.

Procedând la individualizarea pedepselor, instanţa de fond a ţinut seama de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi de prevederile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatul Z.M., criticându-se sentinţa penală apelată ca fiind nelegală şi netemeinică.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat desfiinţarea sentinţei instanţei de fond şi pronunţarea unei decizii prin care să se dispună condamnarea inculpatului pentru comiterea infracţiunilor descrise în actul de sesizare şi să se dispună ca executarea pedepsei rezultante să se realizeze prin privare de libertate.

În motivarea apelului s-a arătat că probele administrate în cauză nu reliefează faptul că inculpatul Z.M. i-ar fi înlesnit sau l-ar fi ajutat pe denunţător să îi ofere suma de 4.000 euro lui inculpatului M.A. Sa învederat că inculpatul Z.M. s-a opus categoric unei întâlniri dintre denunţător şi inculpatul M.A., că inculpatul Z.M. şi-a reţinut suma de 8.000 euro, preţul influenţei sale asupra lucrătorului vamal, şi apoi i-a dat suma de 4.000 euro inculpatului M.A. pentru ca acesta să-şi încalce atribuţiile de serviciu, iar sub aspect subiectiv denunţătorul nu a avut reprezentarea faptului că el dă mită inculpatului M.A. În raporturile cu inculpatul M.A., atâta vreme cât inculpatul Z.M. nu a acţionat ca un reprezentant al denunţătorului atâta timp cât susnumitul a fost cel care a stabilit ce sumă de bani va remite funcţionarului cu titlu de mită.

Cu privire la netemeinicia sancţiunii penale rezultante s-a arătat că instituirea controlului judiciar, ca modalitate de executare a pedepsei, nu este de natură să satisfacă scopul şi funcţiile pedepsei aşa cum acestea se regăsesc în reglementarea dată de art. 52 C. pen., forma neprivativă de libertate a executării pedepsei neputând să constituie nici o măsură de constrângere şi nici un mijloc de reeducare a inculpatului.

Inculpatul Z.M. a solicitat desfiinţarea sentinţei instanţei de fond şi pronunţarea unei decizii prin care să se dispună în temeiul art. 11 alin. (2) lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. achitarea sa pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi reindividualizarea pedepsei, prin reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., cu consecinţa aplicării unei sancţiuni sub minimul special al pedepsei.

În motivarea apelului inculpatul a arătat că în speţă, din toate probele existente la dosarul cauzei, nu reiese faptul că inculpatul ar fi solicitat sau primit în vreun moment din partea denunţătorului bani sau alte foloase, pentru sine sau pentru altul, pentru traficarea influenţei sale, ci că suma solicitată de către inculpatul Z.M. de la denunţător era destinată exclusiv inculpatului M.A. S-a afirmat că necondiţionarea exercitării influenţei de primirea unui folos material a fost exclusiv motivată de relaţiile de prietenie existente între inculpat şi tatăl denunţătorului. Faptul că nu a remis în totalitate suma de 12.000 dată de denunţător pentru a fi remisă funcţionarului, reţinându-şi aparent o parte din această sumă pentru sine nu poate să fundamenteze reţinerea infracţiunii de trafic de influenţă, deoarece din perspectiva denunţătorului, suma în integralitatea sa era destinată exclusiv funcţionarului şi, deci, aşa-zisul cumpărător de influenţă nu a cumpărat în nici un moment influenţa traficantului prin remiterea unei sume de bani.

Totodată s-a invocat inexistenţa unui beneficiu pretins sau primit de către inculpat pentru altul deoarece identitatea acestui terţ vizează orice persoană cu excepţia celui asupra căruia urmează să se exercite prezumtiva influenţă deoarece, în cazul în care beneficiul este solicitat chiar pentru funcţionarul care urmează să-şi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu (cum este cazul în speţă), se realizează doar participaţia la dare de mită sau luare de mită (în funcţie de circumstanţele speţei) motivând că nu influenţa este cea care, din perspectiva solicitantului, determină îndeplinirea defectuoasă a atribuţiei de serviciu, ci faptul obţinerii unui folos de către funcţionar. În speţă, influenţa pe care ar fi avut-o asupra inculpatului M.A. consta de fapt în relaţia de prietenie avută cu acesta din urmă care a permis doar crearea unei legături între denunţător şi inculpatul M.A. pentru remiterea sumei de bani, fapta constituind infracţiunea de complicitate la dare de mită.

În ceea ce priveşte netemeinicia hotărârii atacate s-a arătat că în cauză există suficiente date care justifică reţinerea circumstanţelor prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. S-a făcut referire la conduita bună a inculpatului, la vârsta acestuia, la faptul că este căsătorit, are studii superioare efectuate în Germania şi o pregătire profesională temeinică, că a manageriat o firmă cu o cifră de afaceri ridicată, în care a angajat persoane defavorizate sau cu dizabilităţi, că a făcut acte de caritate şi că în referatul de evaluare nu s-a identificat nici un factor care ar putea favoriza o eventuală conduită infracţională. S-a mai arătat, că încă de la momentul descoperirii faptei inculpatul a avut o atitudine sinceră de recunoaştere cu privire la comiterea acesteia.

Prin decizia penală nr. 209/A din 29 noiembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatul Z.M. împotriva sentinţei penale nr. 193 din 10 mai 2011 a Tribunalului Cluj.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv începând cu 17 martie 2011 până la 10 mai 2011.

Pentru a decide astfel s-a reţinut, în esenţă, că instanţa de fond a stabilit o stare de fapt conformă cu realitatea, sprijinită pe analiza şi interpretarea judicioasă a probelor administrate în cauză, că verificând procedura instituită de art. 3201 C. proc. pen. inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunilor pentru care a fost sancţionat penal.

Cu privire la critica vizând încadrarea juridică instanţa de prim control judiciar a reţinut că remiterea a fost realizată în numele denunţătorului, aspect ce rezultă în mod explicit din conţinutul interceptărilor dintre inculpaţi şi denunţător. Denunţătorul urmărea şi avea interesul ca banii să ajungă la funcţionarul public pentru ca acesta să îşi îndeplinească defectuos sarcinile de serviciu, inculpatul fiind acela care avea să îndeplinească acţiunea de remitere pe numele său.

Referitor la infracţiunea de trafic de influenţă, instanţa de apel a reţinut că inculpatul Z.M. se face vinovat de săvârşirea acesteia, probatoriul dovedind că a acţionat în aşa manieră încât a format de denunţătorului convingerea că, în realizarea interesului săi, este determinantă implicarea sa directă şi că în afara demersurilor sale şi relaţiilor personale, funcţionarul public nu ar fi acceptat folosul nejustificat pentru îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicată inculpatului s-a reţinut că s-au respectat toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei atât în ceea ce priveşte cuantumul cât şi modalitatea de executare în sensul unei evaluări corecte a criteriilor statuate de legiuitor în dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Cluj şi inculpatul Z.M. criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Direcţia Naţională Anticorupţie -Serviciul Teritorial Cluj a criticat decizia atacată prin prisma cazurilor de casare prev.de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 14 Cod procedură penală, învederând că încadrarea juridică dată activităţii infracţionale desfăşurate de către inculpatul Z.M. este greşită, fiind rezultatul unor aprecieri eronate a circumstanţelor în care faptele au fost comise, iar modalitatea de executare a pedepselor aplicate nu se circumscrie scopului prev.de art. 52 C. pen..

S-a susţinut că probele administrate în cursul urmăririi penale, reţinute de către prima instanţă ca fiind concludente şi suficiente pentru judecarea inculpatului, la cererea sa, în procedura reglementată de art. 3201 C. proc. pen., au evidenţiat că inculpatul Z.M. a pretins şi primit în perioada 10-16 martie 2011, de la A.C.A. suma totală de 12.000 de euro, lăsându-l pe acesta să creadă că are influenţă pe lângă un funcţionar public cu funcţie de conducere din cadrul A.N.A.F., Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj, pe care îl poate determina să îşi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu, şi să intervină pe lângă inspectorii vamali care derulau un control la SC R.I. SRL, în scopul de a întocmi un act de control favorabil acestei societăţi comerciale.

Din suma de 12.000 euro primită, inculpatul Z.M. şi-a reţinut pentru sine suma de 8.000 euro, iar la data de 16 martie 2011 a remis inculpatului M.A. suma de 4.000 euro, pentru ca acesta, în calitatea sa de şef al Serviciului Inspecţie Fiscală şi Control Ulterior din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj, să se implice în încheierea unui act de control favorabil la SC R.I.I. SRL Cluj-Napoca.

Această stare de fapt, susţinută de probe, se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunilor de trafic de influenţă prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, respectiv dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 .

S-a mai susţinut că probele administrate nu reliefează nici faptul că inculpatul Z.M. i-ar fi înlesnit sau l-ar fi ajutat pe denunţător să îi ofere suma de 4.000 de euro lui M.A., în condiţiile în care inculpatul Z.M. s-a opus categoric unei întâlniri dintre denunţător şi inculpatul M.A.

Mai mult decât atât, pentru a-i întări denunţătorului convingerea că prin relaţia sa cu funcţionarul de la vamă poate să îi rezolve problema controlului la societatea comercială, inculpatul Z.M. a apelat la administratorul unei alte societăţi comerciale, martorul S.V., care a confirmat faptul că inculpatul Z.M. l-a ajutat în trecut şi pe ele într-o situaţie similară, aspect rezultat din conţinutul procesului-verbal de transcriere a convorbirilor purtate în mediu ambiental la data de 14 martie 2011.

Pe de altă parte, inculpatul Z.M. este cel care a stabilit cuantumul sumei de bani cifrată la 12.000 de euro, cu privire la care i-a comunicat denunţătorului că va fi dată, în totalitate, funcţionarului vamal, ceea ce demonstrează faptul că ceea ce a cumpărat A.C.A. a fost influenţa inculpatului faţă de funcţionarul de la vamă, neexistând nici un moment o coeziune psihică între inculpatul Z.M. şi denunţător, necesară pentru existenţa unei complicităţi, cu privire la remiterea unei sume de bani către inculpatul M.A. cu titlu de mită.

Împrejurarea că inculpatul Z.M. şi-a reţinut suma de 8.000 de euro, preţul influenţei sale asupra lucrătorului vamal, şi apoi, i-a dat suma de 4.000 de euro inculpatului M.A., pentru ca acesta să-şi încalce atribuţiile de serviciu, sunt argumente care susţin că încadrarea juridică corectă este cea dată prin rechizitoriu.

Sub aspectul laturii subiective s-a susţinut că denunţătorul a avut reprezentarea faptului că el cumpără influenţa inculpatului Z.M. fără a realiza că dă mită inculpatului M.A.

S-a arătat că în raporturile cu inculpatul M.A., inculpatul Z.M. nu a acţionat ca reprezentant al denunţătorului, cât timp inculpatul Z.M. este cel care a stabilit suma de bani ce urma a fi remisă funcţionarului cu titlu de mită.

În baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi a sentinţei de fond în partea referitoare la încadrarea juridică reţinută în sarcina inculpatului Z.M. şi a modalităţii de executare a pedepsei stabilite în sarcina acestuia şi rejudecând, pronunţarea unei noi hotărâri prin care să se reţină în sarcina inculpatului Z.M. comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., iar ca modalitate de executare a pedepsei stabilite aplicată inculpatului, aceasta să fie privarea de libertate.

Inculpatul Z.M. a criticat decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 14 C. proc. pen., învederând, în esenţă, următoarele aspecte:

- faptei comise i s-a dat o greşită încadrare juridică;

- s-a aplicat o pedeapsă greşit individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Astfel, s-a susţinut că inculpatul nu avea nici un interes să dea mită, iar esenţial în diferenţierea autorului de complice, la dare de mită este de se a determina cine este cel care dă mita şi cine este cel care a facilitat acţiunea de remitere, orice alte elemente fiind nesemnificative.

A mai arătat că este administrator al unei firme cu 200 de angajaţi, are contracte în străinătate şi a ajutat foarte mult comunitatea.

A solicitat schimbarea încadrării juridice, în temeiul art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., în infracţiunea de dare de mită, arătând că nu se poate reţine infracţiunea de trafic de influenţă, întrucât nu există acţiunea de primire, pretindere de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni de daruri, săvârşită de o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar.

A mai arătat că sub aspectul laturii obiective, cât şi subiective, nu se poate reţine infracţiunea de trafic de influenţă nici pentru sine şi nici pentru altul.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului formulat.

Recursurile sunt nefondate.

Examinând hotărârea recurată, actele şi lucrările dosarului, prin prisma tuturor motivelor de recurs formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Cluj şi de inculpatul Z.M. şi a cazurilor de casare invocate, respectiv art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată neîntemeiate criticile formulate în cauză pentru considerentele ce se vor arăta.

Prin rechizitoriul din 8 aprilie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Cluj, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor Z.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi M.A. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În fapt, în sarcina inculpatului Z.M. s-a reţinut, în esenţă, că în perioada 10-16 martie 2011, a pretins şi primit de la denunţătorul A.C.A. suma de 12.000 euro, sumă din care a reţinut pentru sine 8.000 euro, lăsând să se creadă faţă de acesta, că are influenţă pe lângă un funcţionar public cu funcţie de conducere din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj, pe care-l poate determina să îşi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi să intervină pe lângă inspectorii vamali care efectuau un control la SC R.I. SRL, în scopul întocmirii unui act de control favorabil acestei societăţi comerciale.

În sarcina inculpatului Z.M., s-a mai reţinut că la data de 16 martie 2011 acesta a remis inculpatului M.A. suma de 4.000 euro, pentru ca acesta, în calitate de şef al Serviciului Inspecţie Fiscală şi Control Ulterior din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor sale de serviciu referitoare la urmărirea, controlul şi verificarea lucrărilor şi activităţilor desfăşurate de personalul din subordine, să se implice în încheierea unui act de control favorabil SC R.I.I. SRL Cluj Napoca.

În sarcina inculpatului M.A. s-a reţinut că la data de 16 martie 2011, în calitate de şef al Serviciului Inspecţie Fiscală şi Control Ulterior din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj, a primit de la inculpatul Z.M. suma de 4.000 euro, în scopul încălcării atribuţiilor sale de serviciu referitoare la urmărirea, controlul şi verificarea lucrărilor şi activităţilor desfăşurate de personalul din subordine şi, pe cale de consecinţă, a determinării inspectorilor vamali care efectuau un control vamal ulterior la SC R.I.I. SRL Cluj Napoca, să încheie un act de control favorabil acestei societăţi comerciale, control care urma să se finalizeze prin întocmirea unei decizii pentru regularizarea situaţiei ce trebuia avizată şi de inculpat.

În faza cercetării judecătoreşti,la termenul de judecată din 3 mai 2011, inculpatul Z.M. s-a prevalat de dispoziţiile înscrise în procedura reglementată de art. 3201 C. proc. pen., solicitând judecarea sa pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale.

Instanţa fondului a apreciat suficiente probele de la urmărirea penală pentru pronunţarea unei soluţii faţă de acest inculpat şi admiţând cererea inculpatului, prin sentinţa penală nr. 193 din 10 mai 2011 pronunţată în Dosarul nr. 2826/117/2011 al Tribunalului Cluj a dispus în temeiul art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice dată faptelor comise de inculpatul Z.M. din infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de complicitate la dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Astfel, inculpatul Z.M. a fost condamnat pentru comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă prevăzute de art. 257 alin. (1) lit. a) Cod pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, la pedeapsa de 3 ani închisoare şi pentru complicitate la infracţiunea dare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 la pedeapsa de 1 ani şi 6 luni închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 861 C. pen.

Instanţa de fond şi cea de prim control judiciar au reţinut, în mod corect că, la data de 3 mai 2011, inculpatul Z.M. a înţeles să se prevaleze de prevederile art. 3201 C. proc. pen. adică recunoaşterea săvârşirii în totalitate a faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei, fără a solicita alte probe.

În aceste condiţii, instanţa a încuviinţat cererea inculpatului şi judecarea acestuia pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care inculpatul a precizat că le cunoaşte şi le însuşeşte, faptele fiind stabilite şi fiind suficiente date cu privire la persoana inculpatului pentru a permite stabilirea unei pedepse.

Instanţele au circumscris starea de fapt reţinută probatoriului administrat în cauză, respectiv:-denunţul şi declaraţiile martorului A.C.A., procesul-verbal de consemnare a actelor premergătoare, declaraţiile inculpatului Z.M., proces-verbal de consemnare a seriilor bancnotelor puse la dispoziţie denunţătorului şi planşa foto procesul-verbal de percheziţie domiciliară şi planşa foto procese-verbale de redare a convorbirilor purtate în mediu ambiental în datele de 14 martie 2011 şi 16 martie 2011 şi planşa foto procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice declaraţia martorei C.D.M., declaraţia martorului P.I., declaraţia martorului N.M.D., declaraţia martorului M.V., declaraţia martorului S.V., declaraţia martorului C.T., declaraţia martorei P.A.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică însă, atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au apreciat şi reţinut că inculpatul Z.M. a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă în concurs real cu infracţiunea de complicitate la dare de mită.

Sub acest aspect, criticile formulate de Parchet, sunt neîntemeiate, încadrarea juridică dacă activităţii infracţionale desfăşurate de inculpatul Z.M. fiind rezultatul unei aprecieri corecte a circumstanţelor în care faptele au fost comise.

Probele administrate în cursul urmăririi penale, reţinute de către instanţe ca fiind concludente şi suficiente pentru judecarea inculpatului Z.M., la cererea sa, în procedura reglementată de art. 3201 C. proc. pen., au conturat starea de fapt reţinută în expozitivul rechizitoriului prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru faptele săvârşite şi recunoscute de acesta.

În raport de probatoriul administrat în faza de urmărire penală, însuşit de inculpatul Z.M., rezultă neîndoios că acesta a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă în concurs real cu infracţiunea de complicitate la dare de mită, cum în mod corect au reţinute ambele instanţe.

Traficul de influenţă este o infracţiune în legătură cu serviciul şi constă în primirea de bunuri de către o persoană sau pretinderea lor ori acceptarea unor promisiuni în acest sens, pentru a interveni pe lângă un funcţionar competent să îndeplinească un anume act de serviciu, în scopul de a-l determina să facă ori să nu facă acest act.

Este statuat că sub aspectul conţinutului constitutiv al acestei infracţiuni, că elementul material al faptei cuprinde trei modalităţi normative şi anume: primirea, pretinderea, acceptarea de promisiuni.

În speţă, probatoriul administrat în faza de urmărire penală dovedeşte faptul că inculpatul Z.M. a pretins şi primit de la denunţător suma de 12.000 euro pentru pretinsa influenţă asupra inculpatului, funcţionar vamal la acea dată.

În contextul arătat este irelevant, sub aspectul încadrării juridice în infracţiunea de trafic de influenţă, faptul că o parte din banii astfel primiţi de inculpat au fost reţinuţi pentru sine.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a stabilit întemeiat existenta infracţiunii de trafic de influenţă în sarcina inculpatului.

Din probele administrate, judicios analizate şi coroborate în cauză, rezultă că inculpatul a acţionat astfel încât a format denunţătorului convingerea că în realizarea interesului său este determinantă implicarea sa directă şi că în afara demersurilor şi relaţiilor personale, funcţionarul public nu ar fi acceptat folosul nejustificat pentru îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu.

Pe de altă parte, inculpatul a avut de la început reprezentarea faptului că demersul său nu putea fi unul gratuit, deşi, aparent, nu a condiţionat exercitarea influenţei de primirea unui folos.

Astfel, din procesul verbal de redare a convorbirii purtate în mediul ambiental, din data de 14 martie 2011 rezultă că inculpatul a dat asigurări denunţătorului asupra reuşitei demersurilor sale şi implicării personale afirmând „când M. spune că rezolvă, rezolvă”.

Mai mult, pentru a întări convingerea denunţătorului că prin influenta sa îi poate rezolva problema, inculpatul a apelat la o persoană identificată ulterior ca fiind S.V., administratorul unei societăţi comerciale care în acea perioadă era supusă unui control vamal şi care a confirmat că acesta l-a ajutat şi pe el într-o astfel de situaţie (în acest sens procesul verbal de redare a convorbirii purtate în mediul ambiental din data de 14 martie 2011).

Referitor la folosul injust reţinut în favoarea sa (reţinerea sumei de 8.000 euro din suma de 12.000 RON predată de denunţător), Înalta Curte constată pe baza tuturor probelor administrate, că inculpatul Z.M. a stabilit ca denunţătorul să dea toţi banii într-o singură tranşă, în mod aparent aceasta fiind o condiţie ca funcţionarul să îndeplinească defectuos atribuţiile de serviciu, în realitate aceasta reprezentând garanţia faptului că suma respectivă îi va fi remisă integral şi că va avea astfel posibilitatea reţinerii pentru sine a contravalorii prestaţiei sale. Mai mult inculpatul a stabilit ca remiterea să aibă loc la data de 16 martie 2011, la biroul firmei acestuia.

Cu privire la activitatea infracţională a inculpatului Z.M., circumscrisă în rechizitoriu infracţiunii de dare de mită, raportat la probatoriul administrat în cauză, Înalta Curte constată că interpretarea dată de instanţe dispoziţiilor legale menţionate, este corectă.

Darea de mită este o infracţiune corelativă aceleia de luare de mită, însă, spre deosebire de aceasta din urmă, darea de mită este o faptă în legătură cu serviciul adică totdeauna autorul ei este exterior complexului de atribuţii din exercitarea cărora urmăreşte să obţină un avantaj moral sau material, legal sau injust.

Elementul material al faptei este alcătuit din trei modalităţi normative şi alternative: promisiune, oferire, dare de bani sau alte foloase, modalităţi ce pot fi săvârşite direct sau indirect. În cea dintâi situaţie acţiunea este săvârşită chiar de către mituitor iar în cea de-a doua situaţie, prin intermediul unei alte persoane.

În cauza pendinte, inculpatul Z.M. este persoana interpusă care înfăptuieşte, prin activitatea sa, acţiunea incriminată astfel că el răspunde în calitate de complice la infracţiunea de dare de mită.

Dacă autorul poate săvârşi fapta şi în mod direct, intermediarul, care acţionează în numele său şi cu intenţia de a-l ajuta, nu poate avea decât calitatea de complice.

Este unanim recunoscut din punct de vedere doctrinar că elementele care definesc complicitatea materială la o infracţiune, vizează atât existenţa unei legături subiective între autor şi complice cât şi ajutorul efectiv oferit de complice autorului pentru comiterea infracţiunii.

În cazul infracţiunii de dare de mită, acest ajutor specific complicităţii materiale, îmbracă forma ajutorului la remiterea sumei de bani, bunuri de la autorul infracţiunii de date de mită către autorul infracţiunii de luare de mită.

Chiar textul de incriminare acceptă posibilitatea ca darea sau promisiunea, să se facă cu ajutorul altuia, atunci când acesta prevede că actele de executare ale infracţiunii pot fi realizate şi indirect.

Delimitarea unui act de participaţie, în forma intermedierii, de un act de autorat la infracţiunea de dare de mită, trebuie să se facă având în vedere calitatea pe care cel care a dat banii o are raportat la acţiunea de remitere, adică dacă acesta operează pentru altul, în numele şi beneficiul altuia sau dacă acţionează în nume propriu.

Împrejurarea că remiterea este realizată în numele denunţătorului, în speţă, reiese explicit din conţinutul interceptărilor dintre inculpat şi denunţător convorbiri care atestă, în mod clar, faptul că denunţătorul urmărea şi avea interesul ca banii să ajungă la funcţionarul public pentru ca acesta să îşi îndeplinească defectuos sarcinile de serviciu şi că inculpatul era cel care avea să îndeplinească acţiunea de remitere în numele său.

Acest fapt este probat şi cu interceptările din data de 14 martie 2011, efectuate în mediu ambiental.

Înalta Curte reţine că aspecte vizând nedivulgarea identităţii funcţionarului, stabilirea sumei de către inculpat sau altă persoană ori soluţia adoptată faţă de denunţător, nu au relevanţă juridică în stabilirea formei de participaţie.

Pe de altă parte, probele cauzei relevă că inculpatul a oferit suficiente date şi informaţii denunţătorului care au fost de natură şi care au făcut posibilă determinarea identităţii funcţionarului.

În acest sens este de observat faptul că, la un moment dat, inculpatul Z.M. i-a arătat denunţătorului pe telefonul mobil un mesaj în care este menţionat numele funcţionarului, iar în toate discuţiile face referire la „şeful de la vamă”.

Totodată, Înalta Curte consideră că nu prezintă relevanţă cine este persoana care a stabilit în ce constă mita sau cuantumul acesteia atâta timp cât infracţiunea de luare de mită se poate realiza şi prin simpla acceptare care se poate manifesta şi faţă de un intermediar care acţionează ca element de legătură între autorul mituirii şi funcţionarul mituit, cum este în cazul de faţă.

De asemenea, nu se poate reţine faptul că în cauză nu există autor pentru infracţiunea de dare de mită, iar faţă de denunţător s-a adoptat, de către organul de urmărire penală, o soluţie de netrimitere în judecată pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000, deoarece sancţionarea complicelui nu depinde de sancţionarea autorului, ci de existenţa unei fapte principale prevăzută de legea penală, chiar şi dacă aceasta ar fi nesancţionabilă.

Pentru toate considerentele arătate, criticiIe formulate de Parchet referitoare la greşita încadrare juridică dată faptei comise de inculpatul Z.M. ca fiind aceea prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi nu de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 sunt neîntemeiate.

De asemenea, criticile formulate de inculpatul Z.M. cu referire la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi implicit cererea acestuia de achitare în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., sunt neîntemeiate pentru considerentele arătate în considerentele prezentei decizii.

Referitor la motivul de recurs vizând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., invocat atât de Parchet cât şi de inculpat, prin prisma considerentelor fiecărui recurent, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat.

Fiind o parte a activităţii de aplicare a legii penale, individualizarea judicioasă nu se poate realiza decât în condiţiile şi în limitele stabilite de lege, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Individualizarea judiciara constituie o operaţiune prin care pedeapsa trebuie să reflecte evaluarea coroborată a tuturor elementelor care caracterizează o cauză, în acest sens fiind necesară examinarea şi reţinerea aspectelor semnificative din starea de fapt şi încadrarea juridică în mod corect pentru ca pedepsele stabilite să fie într-un cuantum corespunzător criteriilor stabilite de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

La aplicarea pedepselor şi la stabilirea modalităţii de executare trebuie avute în vedere atât împrejurările în care au fost săvârşite faptele cât şi datele care îl caracterizează pe inculpat, iar referitor la acestea, în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea pedepselor, cât şi la executarea lor, instanţa trebuie să ia în considerare atât gradul concret de pericol social al faptelor săvârşite, cât şi datele personale ale inculpatului astfel încât pedeapsa să fie de natură a contribui la realizarea funcţiilor şi a scopului acesteia, prevăzute de art. 52 C. pen., adică prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială, iar executarea pedepsei să nu cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească persoana inculpatului.

Prin prisma acestor considerente, Înalta Curte constată că, în speţă au fost avute în vedere limitele speciale de pedeapsă, reduse cu o treime, gradul de pericol social concret al faptelor comise, care este ridicat având în vedere valoarea socială ocrotită de legea penală şi lezată prin acţiunile antisociale ale inculpatului, împrejurările concrete de săvârşire a faptelor respective, nu în ultimul rând persoana inculpatului care se află la prima confruntare cu legea penală, a colaborat cu organele judiciare, iar la dosar există acte doveditoare ale profilului moral şi social al acestui inculpat.

Aceste elemente au fost avute în vedere de către instanţă atunci când a procedat la stabilirea în concret a cuantumului pedepselor orientat spre limita minimă, potrivit art. 3201 C. proc. pen.

Elementele descrise mai sus şi care au stat la baza aplicării pedepselor menţionate au fost avute în vedere de către instanţă pentru stabilirea unei modalităţi de executare a pedepsei rezultante neprivative de libertate, pentru că în această modalitate (cuantum şi mod de executare a pedepsei), scopul indicat de art. 52 C. pen. poate fi atins în cazul acestui inculpat.

Cererea recurentului inculpat Z.M. de a se face aplicarea dispoziţiilor art. 74 C. pen. este neîntemeiată.

Raţionamentul primei instanţe care a condus la nereţinerea de circumstanţe atenuante facultative în favoarea inculpatului este corect. Aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 74 C. pen. este atributul exclusiv al instanţei de judecată, care la momentul individualizării pedepsei este obligată să se raporteze la toate circumstanţele comiterii faptei şi să aibă în vedere şi consecinţele acesteia.

Pe de altă parte, recunoaşterea anumitor împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare este posibilă numai dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.

Este adevărat că inculpatul a avut un comportament corespunzător pe parcursul procesului penal, iar din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj reiese ca toate aspectele care caracterizează situaţia inculpatului sunt de natură a influenţa şi pe viitor într-un mod pozitiv conduita sa generală. De asemenea, acesta a avut un comportament anterior adecvat, a respectat normele şi valorile sociale, dovedeşte ataşament faţă de familie, a avut o evoluţie profesională bună. În cadrul concluziilor privind perspectivele de reintegrare în societate, în referat se apreciază că inculpatul este bine integrat din punct de vedere social şi că pe viitor acesta va avea o conduită prosocială.

Toate aceste aspecte au fost avute în vedere, însă, de către instanţe care au stabilit sancţiunile orientate spre minimul special şi executarea acestora într-o formă neprivativă de libertate.

Pentru aceste motive se consideră că pedepsele stabilite de către instanţa de fond şi cea de prim control judiciar sunt juste şi proporţionale, în măsură să asigure funcţiile de constrângere şi de reeducare, scopul preventiv al sancţiunii şi că vor contribui la conştientizarea consecinţelor faptelor, în vederea unei reinserţii sociale reale a inculpatului.

Pentru toate considerentele arătate, cum nici din oficiu nu s-au ivit motive de ordine publică care să atragă casarea hotărârii atacate, văzând dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză Z.M. împotriva deciziei penale nr. 209/A din 29 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pe care o menţine ca legală şi temeinică.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. urmează a dispune obligarea recurentului inculpat Z.M. la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Cluj şi de inculpatul Z.M. împotriva deciziei penale nr. 209/A din 29 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile ocazionate cu judecarea recursului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Cluj, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 mai 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 1609/2012. Penal  ICCJ. Decizia nr. 1598/2012. Penal. Menţinere măsură de... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1602/2012. Penal