ICCJ. Decizia nr. 163/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 163/2012
Dosar nr. 231/321/2011
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2012
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată că, prin sentinţa penală nr. 119 din 19 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, a fost admisă, în temeiul art. 132 din Legea nr. 302/2004, republicată, cererea de recunoaştere a hotărârii penale străine formulată de autoritatea competentă a Republicii Germania şi, în consecinţă, s-a dispus recunoaşterea sentinţei penale a Judecătoriei Halle - Germania, din data de 24 iunie 2009, definitivă la 18 martie 2010, pronunţată în dosarul nr. 322 Ds 820 Js 22745/09 „b”, prin care s-a dispus condamnarea inculpatului S.M., cetăţean român, la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Totodată, în temeiul art. 132 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, republicată, instanţa a substituit pedepsei aplicate de către instanţa germană o pedeapsă de 8 luni închisoare şi a interzis condamnatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen., în condiţiile şi pe durata art. 71 C. pen., cu deducerea din pedeapsă a perioadei de 36 de zile închisoare, executată în arest preventiv.
S-a dispus, de asemenea, emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii şi rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare, conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel Bacău a constatat că, prin hotărârea Judecătoriei Halle, Germania, din data de 24 iunie 2009, definitivă pe 18 martie 2010, pronunţată în cauza penală nr. 322 Ds 820 Js 22745/09 „b”, s-a aplicat condamnatului S.M., cetăţean român, pedeapsa de 8 luni închisoare, conform art. 242 C. pen. german, care reglementează infracţiunea de furt, şi art. 625 din acelaşi cod, privind agravanta săvârşirii faptei de mai multe persoane împreună, reţinându-se, în fapt, că, la data de 20 iulie 2009, împreună cu o altă persoană, acesta a sustras din magazinul G.M. de flacoane de parfum, fiind surprins de către angajaţii magazinului. Din pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată de instanţa germană, condamnatul a executat în arest preventiv 36 de zile de închisoare, după care, fiind eliberat, a plecat din Germania.
Analizând actele însoţitoare ale hotărârii a cărei recunoaştere s-a solicitat, instanţa a considerat ca fiind îndeplinite prevederile art. 132 din Legea nr. 302/2004, hotărârea de condamnare fiind definitivă şi privind un cetăţean român, judecat cu respectarea drepturilor sale. Ca urmare, în temeiul art. 132 din Legea nr. 302/2004, a admis cererea formulată de Ministerul Justiţiei din Germania privind recunoaşterea Hotărârii Judecătoriei Halle din data de 16 ianuarie 2009, pronunţată în cauza penală nr. 322 Ds 820 Js 22745/09 „b” privind pe condamnatul S.M. şi a substituit pedeapsa de 8 luni închisoare cu aceeaşi pedeapsă, potrivit art. 208 – art. 209 C. pen. român, făcând aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. şi deducând din pedeapsă perioada de 36 de zile închisoare, executată în arest preventiv.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, condamnatul S.M., criticând-o pentru netemeinicie şi solicitând, atât în cuprinsul motivelor scrise, cât şi cu ocazia dezbaterilor, când a fost reprezentat de un avocat desemnat din oficiu, admiterea căii de atac promovate, casarea parţială a hotărârii primei instanţe şi, pe fond, suspendarea condiţionată sau sub supraveghere a executării pedepsei aplicate de instanţa germană, având în vedere că a avut o poziţie procesuală de recunoaştere şi regret a faptelor comise.
Verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte apreciază recursul declarat de condamnatul S.M. ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Reglementând procedura de recunoaştere a unei hotărâri penale străine sau a unui act judiciar străin la cererea autorităţii competente a statului străin solicitant, art. 132 din Legea nr. 302/2004, republicată, stabileşte în alin. (4) că instanţa competentă, dacă constată că sunt întrunite condiţiile legale, recunoaşte hotărârea penală străină sau actele judiciare străine, iar, în cazul în care pedeapsa pronunţată prin acea hotărâre nu a fost executată sau a fost executată numai în parte, substituie pedepsei neexecutate sau restului de pedeapsă neexecutat o pedeapsă corespunzătoare potrivit legii penale române.
Chiar dacă legea privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală nu defineşte noţiunea de „substituire”, trebuie avut în vedere sensul comun al termenului, respectiv acela de schimbare ca necorespunzătoare (punând în loc altceva), de înlocuire a pedepsei neexecutate sau a restului de pedeapsă neexecutat în străinătate cu o pedeapsă corespunzătoare potrivit legii penale române, ţinând seama în acest sens şi de finalitatea şi efectele recunoaşterii în România a unei hotărâri penale străine, astfel cum acestea sunt reglementate de art. 137 alin. (2) şi (6) din aceeaşi lege, respectiv dobândirea de către statul român a dreptului la executarea sancţiunii penale pe teritoriul naţional.
Ca urmare, în cadrul procedurii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 302/2004, republicată, instanţa trebuie să analizeze, în primul rând, dacă pedeapsa (neexecutată în tot sau în parte) aplicată în statul solicitant este compatibilă, ca natură şi durată, cu legea română, iar, în situaţia în care constată că nu este îndeplinită această cerinţă, pentru a asigura posibilitatea executării sancţiunii penale pe teritoriul statului român, va substitui, va înlocui pedeapsa neexecutată sau restul de pedeapsă rămas neexecutat cu o pedeapsă corespunzătoare potrivit legii penale române, fără să agraveze situaţia penală a condamnatului.
În ipoteza în care, însă, constată că pedeapsa stabilită prin hotărârea penală străină este compatibilă cu legea română, instanţa, în opinia Înaltei Curţi, nu va putea înlocui sancţiunea penală aplicată în statul solicitant cu o altă pedeapsă şi nici să modifice modalitatea de executare a acesteia stabilită prin hotărârea de condamnare, individualizarea judiciară a sancţiunii penale, atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, fiind atributul exclusiv al instanţelor străine ce au soluţionat în mod definitiv cauza în care s-a pronunţat hotărârea penală a cărei recunoaştere se solicită.
Aşa fiind, instanţa învestită cu soluţionarea cererii de recunoaştere a unei hotărâri penale străine în temeiul art. 132 din Legea nr. 302/2004, republicată, nu are latitudinea de a dispune reducerea pedepsei cu închisoarea ce a fost fixată prin hotărârea de condamnare, dacă aceasta este compatibilă cu legea penală română, şi nici de a modifica modalitatea de executare a respectivei sancţiuni penale, în sensul aplicării dispoziţiilor art. 81 sau art. 861 C. pen. român, căci, a considera altfel, ar însemna să se încalce principiul deplinei suveranităţi a judecătorilor care au soluţionat definitiv cauza şi a însuşi principiul autorităţii de lucru judecat, ceea ce ar fi inadmisibil.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că, în mod legal şi temeinic, instanţa de fond, soluţionând cererea formulată de autoritatea competentă a Republicii Germania în temeiul art. 132 din Legea nr. 302/2004, republicată, a menţinut pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată condamnatului S.M. prin sentinţa penală a Judecătoriei Halle din data de 24 iunie 2009, pronunţată în dosarul nr. 322 Ds 820 Js 22745/09b, precum şi modalitatea de executare a acesteia, sancţiunea penală stabilită în statul solicitant fiind pe deplin compatibilă, ca natură şi durată, cu legea penală română, respectiv art. 208 - art. 209 alin. (1) lit. a) şi e) şi art. 53 pct. 1 lit. b) C. pen., împrejurarea invocată de recurentul condamnat, respectiv atitudinea procesuală sinceră şi cooperantă, a fost avută în vedere de instanţele de judecată germane în procesul de individualizare judiciară a pedepsei ce i-a fost aplicată, instanţa naţională neavând posibilitatea, pentru motivele anterior expuse, să reevalueze acelaşi aspect în procedura de recunoaştere a sentinţei penale de condamnare, cu consecinţa unei eventuale reduceri a pedepsei sau a schimbării modalităţii de executare a acesteia, întrucât ar aduce atingere principiului puterii de lucru judecat de care se bucură orice hotărâre penală rămasă definitivă.
În consecinţă, apreciind soluţia pronunţată de instanţa de fond ca fiind legală şi temeinică, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul S.M. şi, având în vedere că acesta este cel care se află în culpă procesuală, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul S.M. împotriva sentinţei penale nr. 119 din 19 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 520 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 160/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 166/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
