ICCJ. Decizia nr. 171/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 171/2012
Dosar nr. 7416/1/2011
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 632/ R din 23 august 2011, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 5244/296/2009*, a admis contestaţia în anulare formulată de către condamnatul L.V., împotriva deciziei penale nr. 428 din 17 mai 2011 a Curţii de Apel Oradea.
A dispus desfiinţarea în totalitate a deciziei penale nr. 428/ R din 17 mai 2011 a Curţii de Apel Oradea şi a sentinţei penale nr. 1241 din 21 decembrie 2010 a Judecătoriei Satu Mare şi, pe cale de consecinţă:
În baza art. ll pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. j) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului L.V., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj în forma prevăzută de art. 239 alin. (2) C. pen.
A înlăturat obligarea condamnatului L.V. de la plata către partea civilă L.D.C. a sumei de 50.000 lei despăgubiri civile, reprezentând daune morale, a sumei de 6000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în fond şi a sumei de 6306 lei, cheltuieli judiciare în recurs, precum şi obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în fond şi recurs.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Pentru a pronunţa această hotărâre Curtea de Apel a constatat următoarele:
Prin ordonanţa din 18 octombrie 2004 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare, în dosarul nr. 1391/P/2001, s-a dispus, în baza art. ll pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi văzând şi prevederile art. 249 C. proc. pen. şi ale art. 285 C. proc. pen., scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului L.V., administratorul SC U. SRL Vetiş, fără antecedente penale, de sub învinuirea comiterii infracţiunii prevăzută de art. 239 C. pen.
Prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus ca un exemplar al acesteia, împreună cu tot dosarul cauzei, să fie trimis Judecătoriei Satu Mare în vederea sesizării cu fapta prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., potrivit art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.
A reţinut că, procurorul, prin rezoluţia din 1 iunie 2004 s-a dispus de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare începerea urmăririi penale faţă de L.V. pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 239 C. pen.
În fapt, s-a reţinut că, în data de 9 aprilie 2004, numitul L.D.C., medic veterinar, angajat la D.S.V. Satu Mare a sesizat parchetul cu o plângere împotriva lui L.V., patronul SC U. SRL Vetiş, deoarece acesta l-ar fi insultat şi calomniat în data de 30 martie 2004, în timp ce se afla la serviciu ca medic veterinar în cadrul acestei societăţi, unde se execută tăieri de animale.
S-a reţinut că petentul a arătat în plângere că a fost „apostrofat” de patronul L.V., care i-ar fi spus că este beţiv şi fumător şi că în societate este interzis fumatul. La fel, a precizat petentul că, în data de 6 aprilie 2004, a ridicat în vederea confiscării circa 180 kg pulmon, ficat, slung şi inimă de porc, fapt ce l-a iritat pe L.V., care a venit în încăperea rezervată medicului veterinar, unde l-a jignit, adresându-i cuvinte injurioase, după care l-a bătut.
S-a arătat că, din cercetările efectuate în cauză şi din depoziţiile martorilor solicitat de partea vătămată, rezultă că L.V. s-a deplasat în locul unde se aflau medicii veterinari L.D.C. şi M.M., unde s-au purtat discuţii aprinse între L.V. şi L.D.C., cu privire la măsura confiscării organelor de porc.
S-a mai reţinut că, atât învinuitul cât şi partea vătămată s-au enervat reciproc, după care L.D.C. s-a ridicat de pe scaun şi s-a îndreptat spre L.V., ce se afla lângă uşă, s-a prins reciproc de haine şi s-au împins prin încăpere.
Din cercetările efectuare nu a rezultat că medicul veterinar a fost ultragiat şi s-a reţinut că învinuitul susţine că nu a avut nici intenţia de a face acest lucru, ci doar a o atenţiona pe partea vătămată să nu mai fumeze şi să-i dea explicaţii cu privire la măsura confiscării.
S-a arătat că partea vătămată a susţinut că a fost lovită cu pumnii şi palmele de către învinuit, lucru care nu a putut fi dovedit, reţinându-se că zgârieturile cu unghiile de pe corpul părţii vătămate s-au produs în timp ce cei doi s-au prins de haine şi s-au împins prin încăpere, iar martorul ocular, medicul veterinar M.M. nu a văzut ca învinuitul să-l fi bătut pe colegul său.
A apreciat procurorul de caz că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., deoarece lipseşte latura subiectivă, patronul societăţii neavând intenţia de a-l ultragia pe medicul veterinar, ci doar de a i se da explicaţii privind motivul măsurii de confiscare a acestor organe în cantitate atât de mare, moment în care partea vătămată s-a ridicat nervos de pe scaun şi l-a prins de piept pe învinuit.
S-a reţinut că partea vătămată susţine că pe urmă învinuitul l-a lovit cu pumnii şi picioarele şi a solicitat că învinuitul să fie judecat şi pentru fapta prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
Această ordonanţă, respectiv scoaterea de sub urmărire penală a intimatului a fost atacată de către petentul L.D.C., plângere ce a format obiectul dosarului penal nr. 1959/2005 al Judecătoriei Satu Mare, dosar soluţionat prin sentinţa penală nr. 826 din 27 aprilie 2005, prin care s-a respins ca tardiv introdusă plângerea.
Prin decizia penală nr. 252/ R din 21 octombrie 2005, Tribunalul Satu Mare a respins, ca nefundat, recursul declarat de partea vătămată L.D.C. împotriva deciziei penale mai sus arătate.
Cât priveşte infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., ordonanţa a fost înregistrată la Judecătoria Satu Mare sub dosarul nr. 8090/2004, dosar în care, prin sentinţa penală nr. 1075 din 19 mai 2005, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de partea vătămată L.D.C. din infracţiunile de lovire, prevăzute şi pedepsite de art. 180 C. pen., insultă, prevăzute şi pedepsite de art. 205 C. pen. şi ameninţare, prevăzute şi pedepsite de art. 193 C. pen., în infracţiunea de ultraj, prevăzută şi pedepsită de art. 239 C. proc. pen. şi, în consecinţă, în baza art. 285 C. proc. pen. (în vigoare la acea dată), s-a dispus trimiterea plângerii formulată de L.D.C. împotriva lui L.V. la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare, în vederea efectuării cuvenitelor cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, prevăzută şi pedepsită de art. 239 C. pen.
Recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare şi de inculpatul L.V. împotriva acestei sentinţe au fost respinse, ca inadmisibile, de Tribunalul Satu Mare, prin decizia penală nr. 271/ R din 18 noiembrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 3549/2005.
Drept urmare, dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare sub dosarul nr. 346/P/2006, dosar în care, prin rechizitoriul din 15 iunie 2009, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului L.V. pentru comiterea faptei de ultraj, prevăzută şi pedepsită de art. 239 alin. (2) C. pen.
La Judecătoria Satu Mare dosarul a fost înregistrat sub nr. 5244/296/2009, dosar în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 1241 din 21 decembrie 2010, prin care, în baza art. 239 alin. (2) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului L.V. la o pedeapsă de 8 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 8 luni.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că, în data de 29 martie 2004, partea vătămata L.D.C. si-a început activitatea la SC U. SRL, iar la data de 30 martie 2004, între partea vătămata şi inculpat a avut loc un incident în incinta sălii de taiere unde inculpatul l-a apostrofat pe partea vătămata reproşându-i ca este beţiv si fumător si ca fumează în incinta unităţii.
La câteva zile după acest prim incident, mai precis la 6 aprilie 2004, partea vătămata împreuna cu medicul veterinar M.M., după examinarea cărnii si a organelor de porci introduşi la sacrificare, au ridicat în vederea confiscării şi îngropării la puţul sec al unităţii cantitatea de cea 180 kg de organe, care erau improprii consumului uman.
S-a arătat că partea vătămată, în plângerea formulata a precizat că organele au fost depozitate în lăzi de plastic pentru ca, după cântărirea în prezenta reprezentantului societăţii sa fie îngropate la puţul sec.
La scurt timp, în cabinetul de lucru al medicilor veterinar s-a prezentat inculpatul, care a adresat părţii vătămate cuvinte jignitoare după care l-ar fi prins de gât şi i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi palmele în zona feţei provocându-i suferinţe fizice.
Partea vătămata a arătat ca înţelege sa se constituie parte civila în cadrul procesului penal cu suma de 50.000 lei reprezentând daune morale.
S-a reţinut că, din probe administrate în cauză rezultă că în data de 6 aprilie 2004, după ce partea vătămata a dispus confiscarea unui lot de organe ce nu corespundea din punct de vedere organoleptic consumului uman, la biroul medicilor veterinari, aflat in spatele abatorului s-a prezentat inculpatul însoţit de martorul M.P., angajat al SC U. SRL.
Inculpatul, în prezenta martorului M.M.L., a adresat părţii vătămate cuvinte injurioase, la care parte vătămata a răspuns în aceeaşi manieră, discuţiile fiind determinate de faptul că anterior venirii în unitate a părţii vătămate organele ce se constatată că sunt improprii consumului uman erau comercializate la poarta societăţii ca hrană pentru animalele de companie, practica întrerupta la sosirea părţii vătămate in unitatea administrata de inculpat.
Recursul declarat de inculpatul L.V. împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Oradea prin decizia penală nr. 428/ R din 17 mai 2011.
Prin contestaţia în anulare înregistrată la Curtea de Apel în data de 15 iulie 2011 sub dosarul cu numărul de mai sus, L.V. a solicitat anularea deciziei penale nr. 428/ R din 15 mai 2011, arătând că, în fapt, împotriva sa s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă, respectiv decizia penală nr. 252/R/2005 a Tribunalului Satu Mare şi decizia penală nr. 428/R/2011 a Curţii de Apel Oradea.
Contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. d) C. proc. pen. şi s-a precizat că, potrivit art. 2781 alin. (11) C. proc. pen., în situaţia prevăzută în art. 8 lit. a), persoana în privinţa căreia judecătorul, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală nu mai poate fi urmărită pentru aceeaşi faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală şi nu a intervenit unul din cazurile prevăzute în art. 10. S-a subliniat totodată faptul că, dacă se examinează situaţia prevăzută de art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., la care face trimitere alin. (11), se observă cu uşurinţă că textul nu pretinde ca judecătorul să se pronunţe pe fondul plângerii, ci are în vedere oricare din următoarele motive pe care se întemeiază respingerea plângerii, ci are în vedere oricare din următoarele motive pe care se întemeiază respingerea plângerii: „respingerea plângerii prin sentinţă ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată”.
Examinând contestaţia în anulare pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Curtea de Apel a constat că aceasta este întemeiată şi a admis-o ca atare.
S-a reţinut că, faţă de contestator s-a pronunţat iniţial de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare ordonanţa 18 octombrie 2004 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare în dosarul nr. 1391/P/2001 şi s-a dispus, în baza art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., scoaterea de sub urmărire penală cu privire la comiterea infracţiunii prevăzută de art. 239 C. pen.
Plângerea formulată de partea civilă L.D.C. împotriva acestei soluţii de scoatere de sub urmărire penală a fost respinsă ca şi tardivă de Judecătoria Satu Mare, prin sentinţa penală nr. 826 din 27 aprilie 2005 a Judecătoriei Satu Mare, rămasă definitivă prin decizia penală nr. nr. 252/ R din 21 octombrie 2005 a Tribunalului Satu Mare, ca urmare a respingerii recursului declarat de partea civilă.
Cum, prin ordonanţa prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului L.V., s-a dispus şi sesizarea Judecătoriei Satu Mare sub aspectul comiterii de către acesta a infracţiunii de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., dosarul cauzei a fost trimis acestei instanţe care, prin sentinţa penală nr. 1075 din 19 mai 2005, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunile de lovire, prevăzute şi pedepsite de art. 180 C. pen., insultă, prevăzută şi pedepsită de art. 205 C. pen. şi ameninţare, prevăzută şi pedepsită de art. 193 C. pen., în infracţiunea de ultraj, prevăzută şi pedepsită de art. 239 C. proc. pen. şi, în consecinţă, în baza art. 285 C. proc. pen. (în vigoare la acea dată), a dispus trimiterea plângerii formulată de L.D.C. împotriva lui L.V. la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare, în vederea efectuării cuvenitelor cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, prevăzută şi pedepsită de art. 239 C. pen.
Ulterior, prin rechizitoriul din 15 iunie 2009 dat în dosarul nr. 346/P/2006, Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului L.V. pentru comiterea infracţiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (2) C. pen.
Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Satu Mare sub nr. 5244/296/2009 şi, aşa cum s-a arătat mai sus, prin sentinţa penală nr. 1241 din 21 decembrie 2010, s-a dispus condamnarea inculpatului L.V., pentru comiterea infracţiunii de ultraj, prevăzută şi pedepsită de art. 239 alin. (2) C. pen., la o pedeapsă de 8 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 8 luni, dispunându-se totodată, în baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., obligarea inculpatului L.V. la plata către partea civilă L.D.C. a sumei de 50.000 lei, despăgubiri civile cu titlul de daune morale.
Or, în raport cu cele mai sus arătate, precum şi din considerentele ordonanţei din 18 octombrie 2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare şi ale sentinţei penale nr. 1241 din 21 decembrie 2010 a Judecătoriei Satu Mare rezultă, fără dubiu că într-adevăr, faţă de inculpatul L.V., s-au pronunţat două soluţii cu privire la aceeaşi faptă, respectiv cea din 6 aprilie 2004.
Astfel, în speţă suntem în prezenţa unei ordonanţe de scoatere de sub urmărire penală şi a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare a aceleiaşi persoane pentru aceeaşi faptă.
Or, în raport de dispoziţiile art. 2781 alin. (11) C. proc. pen., rezoluţia sau ordonanţa prin care procurorul dispune neînceperea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire penală, în situaţia în care este atacată cu plângere împotriva actelor procurorului, potrivit dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., iar prin hotărâre definitivă se dispune potrivit art. 2781 alin. (8) lit. a) respingerea plângerii, capătă caracter definitiv şi împiedică o nouă urmărire şi o nouă judecată pentru aceeaşi faţă şi împotriva aceleaşi persoane.
Astfel fiind, cum ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem), Curtea de Apel a constatat că în speţă, ordonanţa procurorului din 18 octombrie 2004, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a contestatorului L.V. de sub învinuirea comiterii infracţiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 C. pen., a căpătat autoritate de lucru judecat prin respingerea de către Judecătoria Satu Mare ca tardivă a plângerii formulată de partea civilă L.D.C., sentinţă ce a rămas definitivă prin decizia penală nr. 252/ R din 21 octombrie 2005 a Tribunalului Satu Mare.
În aceste condiţii, cum în cauză nu s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală, inculpatul L.V. nu mai putea fi urmărit pentru aceeaşi faptă, decât cu încălcarea principiului non bis in idem. Acesta este o consecinţă logică a principiului legalităţii incriminării şi pedepsei care guvernează dreptul penal şi este în concordanţă cu principiile generale de echitate (nemo debet bis puniri pro uno delicto, nimeni nu trebuie să fie pedepsit de două ori pentru o singură infracţiune).
În raport de cele mai sus arătate, decizia penală nr. 482/ R din 17 mai 2011 a acestei curţi de apel, prin care s-a menţinut sentinţa penală nr. 1241 din 21 decembrie 2010 a Judecătoriei Satu Mare, prin care s-a dispus condamnarea contestatorului L.V. pentru aceeaşi faptă cu privire la care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală este nelegală, fiind dată cu încălcarea principiului non bis in idem.
Constatând că într-adevăr în cauză împotriva contestatorului L.V. s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă, în baza art. 386 lit. d) C. proc. pen., combinat cu art. 392 C. proc. pen., a admis contestaţia în anulare formulată de acesta şi a desfiinţat în totalitate decizia penală nr. 482/ R din 17 mai 2011 a acestei curţi de apel şi sentinţa penală nr. 1241 din 21 decembrie 2010 a Judecătoriei Satu Mare şi, pe cale de consecinţă, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. j) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului L.V., născut la 25 mai 1956 sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj în forma prevăzută de art. 239 alin. (2) C. pen. şi a înlăturat obligarea condamnatului L.V. de la plata către partea civilă L.D.C. a sumei de 50.000 lei despăgubiri civile, reprezentând daune morale, a sumei de 6000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în fond şi a sumei de 6306 lei, cheltuieli judiciare în recurs, precum şi obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în fond şi recurs.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs partea civilă L.D.C. arătând că în mod nejustificat s-a considerat că există autoritate de lucru judecat precum şi faptul că judecătorul intern poate să facă aplicarea directă a art. 6 alin. 1 din C.E.D.O. constatând că nu a beneficiat de un proces echitabil.
Examinând hotărârea recurată, astfel cum impun dispoziţiile art. 3856 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (l) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de partea civilă este inadmisibil, având în vedere că decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, e definitivă.
Înalta Curte reţine că, inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.
Dispoziţiile art. 385] C. proc. pen., enumera hotărârile, care pot fi atacate cu recurs, respectiv:
a) sentinţele pronunţate de judecătorii în cazurile prevăzute de lege;
b) sentinţele pronunţate de tribunalele militare în cazul infracţiunilor contra ordinii şi disciplinei militare, sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani;
c) sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel;
d) sentinţele pronunţate de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
dAl) sentinţele privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;
deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curţi de apel şi Curtea Militară de Apel;
sentinţele pronunţate în materia executării hotărârilor penale, afară de cazul când legea prevede altfel, precum şi cele privind reabilitare”.
Având în vedere dispoziţiile mai sus arătate, care arată în mod limitativ care sunt hotărârile ce pot fi atacate cu recurs, văzând că hotărârea atacată nu face parte dintre aceste hotărâri, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea civilă L.D.C. împotriva deciziei penale nr. 632/ R din 23 august 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 5244/296/2009*, obligându-o la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea civilă L.D.C. împotriva deciziei penale nr. 632/ R din 23 august 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 5244/296/2009*.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat L.V., se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 170/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 172/2012. Penal → |
|---|
