ICCJ. Decizia nr. 1640/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1640/2012
Dosar nr. 9952/2/2011
Şedinţa publică din 17 mai 2012
Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
La data de 22 noiembrie 2011, s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, sub numărul de dosar 9952/2/2011, solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti de a se recunoaşte, la cererea Ministerului Federal al Justiţiei din Republica Austria din 1 septembrie 2011, sentinţa penală din 9 noiembrie 2010 dată în Dosarul nr. 11 Hv 143/10f al Tribunalului pentru cauze penale Graz, modificată prin sentinţa penală din 16 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Graz, privindu-l pe cetăţeanul român B.A.
Prin susmenţionata sentinţă, rămasă definitivă, numitul B.A., cetăţean român, a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 127, art. 129 cif 1, 2 şi art. 87 alin. (1) C. pen. austriac, similară ca încadrare în drept, cu art. 211 alin. (1) raportat la alin. 21 lit. e) C. pen. român.
S-a arătat ca în sarcina inculpatului s-a reţinut că la data de 14 august 2009 a pătruns, prin spargerea unui zid în localul „E.B.” din Graz, unde prin forţarea unui sertar a sustras suma de 380 euro. În timpul săvârşirii faptei, B.A. a fost surprins de partea vătămată K.P., căreia i-a aplicat mai multe lovituri în zona capului, producându-i fracturi ale oaselor feţei şi un hematom subdural, având semnificaţia unei vătămări corporale grave.
S-a solicitat transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 4 ani închisoare.
S-a precizat ca persoana transferabilă s-a aflat în arest preventiv de la 28 februarie 2010 la 16 februarie 2011 şi ulterior în executarea pedepsei şi că nu şi-a exprimat acordul de a fi transferat, însă autorităţile austriece i-au aplicat interdicţia de a rămâne pe teritoriul Republicii Austria pe termen nelimitat.
La dosarul cauzei s-au depus în copie xerox traduse în limba română, normele legale incidente în cauză, extrase din hotărârile judecătoreşti şi cele corespondente în limba română, corespondenţa dintre autorităţile române şi cele austriece, sentinţele penale a căror recunoaştere se solicită, alte înscrisuri.
Prin sentinţa penală nr. 574/F din 15 decembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Il-a penală, a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în numele Ministerului Federal al Justiţiei din Republica Austria, privind transferul persoanei condamnate B.A. în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani închisoare într-un penitenciar din România.
A recunoscut sentinţa penală dată la data de 9 noiembrie 2010 în Dosarul nr. 11 Hv 143/10f al Tribunalului pentru cauze penale Graz, modificată prin sentinţa penală din 16 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Graz, privindu-l pe B.A. condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de furt prin efracţie şi vătămare corporală gravă prevăzute de art. 127, 129 cif 1, 2 şi art. 87 alin. (1) C. pen. austriac care îşi găseşte corespondenţa în C. pen. român, în infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) cu referire la alin. (21) lit. e) C. pen.
A dispus transferul persoanei condamnate pentru continuarea executării pedepsei aplicate într-un penitenciar din România.
A dedus prevenţia persoanei transferabile de la 28 februarie 2010 la zi.
Pentru a hotărî astfel a constatat că sunt întrunite dispoziţiile art. 143 din Legea nr. 302/2004 republicată privind cetăţenia persoanei transferabile, existenţa unei sentinţe definitive de condamnare, începerea executării pedepsei aplicate într-un penitenciar din ţara solicitantă şi pronunţarea unei hotărâri administrative prin care s-a decis expulzarea persoanei după ispăşirea pedepsei, care este în măsură, în condiţiile art. 3 din Protocolul adiţional la Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptat la Strasbourg la 18 decembrie 1997 să suplinească lipsa consimţământului celui vizat.
S-a mai reţinut că persoana transferabilă a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 127, 129 cif 1, 2 şi art. 87 alin. (1) C. pen. austriac care-şi găseşte corespondenţa în prevederile legale prevăzute de art. 211 alin. (1) cu referire la art. 21 lit. e) C. pen. român.
Fiind îndeplinite condiţiile pentru recunoaşterea hotărârii conform art. 131 din Legea nr. 302/2004 modificată şi efectuată procedura instituită prin art. 132 din Legea nr. 302/2004 republicată, Curtea de Apel Bucureşti a recunoscut sentinţa penala din 9 noiembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 11 Hv 143/10f de Tribunalul pentru cauze penale Graz şi rămasă definitivă prin sentinţa penală din 16 februarie 2011 a Curţii de Apel Graz.
S-a luat act că persoana transferabilă este condamnată la o pedeapsă de 4 ani închisoare, că se află în arest de la 28 februarie 2010 într-un penitenciar din Republica Austria, că infracţiunea comisă îşi are corespondenţa în dispoziţiile legale ale C. pen. român.
A făcut în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 143 lit. d) din aceeaşi lege în condiţiile în care persoana transferabilă nu şi-a dat consimţământul la transfer, dar există o hotărâre administrativă prin care s-a dispus interdicţia rămânerii în ţara condamnatoare la data terminării executării pedepsei, făcându-se aplicarea normelor internaţionale în materie.
În consecinţă, Curtea a dispus transferarea persoanei condamnate B.A. pentru continuarea executării pedepsei aplicate într-un penitenciar în România.
Împotriva acestei sentinţe nr. 574/F din 15 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală a declarat recurs persoana condamnată B.A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. 9952/2/2011.
În cererea de recurs, scrisă, transmisă prin Ministerul Justiţiei recurentul B.A. a arătat că refuză transferul în România pentru a executa restul de pedeapsă aplicată de autorităţile austriece, arătând că doreşte să execute restul de pedeapsă în penitenciarul din Austria deoarece sunt condiţii mai bune în acest penitenciar şi că a executat deja o mare parte din pedeapsa aplicată.
Apărătorul din oficiu al recurentului persoană condamnată, a arătat în concluziile orale formulate în faţa instanţei de recurs că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute în Legea nr. 302/2004 pentru a fi transferat într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei.
Examinând recursul declarat de recurentul condamnat B.A. împotriva sentinţei penale nr. 574/F din 15 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în raport şi de dispoziţiile Legii nr. 302/2004, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Legiuitorul român a prevăzut expres în conţinutul dispoziţiilor art. 143 lit. a)-f) din Legea nr. 302/2004, republicată în 31 mai 2011, condiţiile transferării persoanelor condamnate, condiţii care au fost îndeplinite în prezenta cauză.
Condamnatul B.A. este cetăţean român, potrivit adresei din 9 noiembrie 2011 emisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor, Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date.
Potrivit adresei din 10 octombrie 2011 emisă de Ministerul Justiţiei, Serviciul de Cooperare Judiciară Internaţională în materie penală, hotărârea prin care B.A. a fost condamnat este definită, respectiv sentinţa penală nr. 11 Hv 143/10f din data de 9 noiembrie 2010 a Tribunalului pentru cauze penale Graz, coroborată cu decizia nr. 8 Bs21/11s din data de 16 februarie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Graz.
La data emiterii cererii 1 septembrie 2011 înaintată de Ministerul Federal al Justiţiei când a solicitat autorităţilor române transferul deţinutului în vederea executării restului de pedeapsă a condamnatului, acesta mai avea de executat cel puţin 6 luni din durata pedepsei privative de libertate de 4 ani închisoare, inculpatul fiind arestat din data de 28 februarie 2010 urmând ca pedeapsa să fie considerată executată la data de 27 februarie 2014 potrivit raportului privind începerea executării pedepsei eliberat de tribunalul pentru cauze penale Graz în Dosar nr. 11 Hv 143/10f.
În contextul cauzei nu există consimţământul de transfer al condamnatului de a reprezenta manifestarea unilaterală de voinţă prin care să-şi dea acordul de a fi transferat din Republica Austria în România pentru a executa restul pedepsei.
Însă potrivit deciziei nr. 1-1055662/FR/11 din 28 februarie 2011 pronunţată de Direcţia de Poliţie Federală Graz s-a dispus, pe termen nelimitat, expulzarea inculpatului B.A.
Potrivit art. 3 pct. 1 din Protocolul la Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la 18 decembrie 1997, statul de executare poate, la cererea statului de condamnare, sub rezerva aplicării prevederilor acestui articol, să îşi dea acordul pentru transferarea unei persoane condamnate fără consimţământul acesteia din urmă, atunci când condamnarea pronunţată împotriva acesteia sau o hotărâre administrativă luată ca urmare a acestei condamnări conţine o măsură de expulzare ori de conducere la frontieră sau orice altă măsură, în virtutea căreia acestei persoane, o dată pusă în libertate, nu îi va mai fi permis să rămână pe teritoriul statului de condamnare.
Chiar dacă nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 143 lit. d) din Legea nr. 302/2004, modificată, în raport de dispoziţiile Protocolului la Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la 18 decembrie 1997, solicitarea autorităţilor judiciare din Republica Austria, cu privire la recunoaşterea sentinţei din 11 Hv 143/10f din 9 noiembrie 2010 a Tribunalului pentru cauze penale Graz şi punerea acesteia în executare este admisibilă.
Faptele care au atras condamnarea recurentului B.A. au realizat conţinutul constitutiv al infracţiunii de furt comis prin efracţie şi de vătămare corporal gravă săvârşită cu intenţie, potrivit legii statului de executare respectiv, dispoziţiile art. 211 alin. (1), alin. (21) lit. e) C. pen. român, pedepsită cu închisoare de la 7 la 20 de ani astfel este îndeplinită şi condiţia prevăzută de dispoziţiile art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată la data de 31 mai 2011.
Există un acord asupra transferării condamnatului B.A. între România şi Austria respectiv, sentinţa penală nr. 574/F din 15 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, şi adresa formulată de Ministerul Federal al Justiţiei al Republicii Austria, prin care se solicită Ministerului Justiţiei din România continuarea executării penale a pedepselor dispuse împotriva lui B.A.
Pentru toate aceste considerente în mod corect s-a dispus de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, prin sentinţa penală nr. 574/F din 15 decembrie 2011 transferarea condamnatului B.A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani închisoare.
Înalta Curte constată că sentinţa atacată este temeinică şi legală, şi în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de B.A. ca nefondat.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare potrivit dispozitivului prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă B.A. împotriva sentinţei penale nr. 574/F din 15 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul condamnat persoană transferabilă la plata sumei de 420 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică, azi 17 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1669/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 1639/2012. Penal → |
|---|
