ICCJ. Decizia nr. 1639/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1639/2012
Dosar nr. 39202/3/2010
Şedinţa publică din 17 mai 2012
Deliberând asupra recursului de faţă pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei constată următoarele:
1) Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa penală nr. 549 din 23 iunie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 39202/3/2010 a respins ca neîntemeiată, cererea de aplicare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. formulată de inculpatul A.K.
A respins, ca neîntemeiată, cererea inculpatului A.K. de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 293 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 293 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
1. În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 80 alin. (2) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul A.K. la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru săvârşirea complicităţii la trafic internaţional de droguri de mare risc în formă continuată.
În baza art. 65 C. pen. i-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 71 C. pen. i-a interzis inculpatului, pe perioada executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 39 alin. (2) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. a contopit pedeapsa de 3.291 zile închisoare rămasă de executat din pedeapsa de 19 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 835 din 5 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 5372 din 9 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, cu pedeapsa stabilită prin prezenta şi i-a aplicat inculpatului spre executare pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 71 C. pen. i-a interzis inculpatului, pe perioada executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
2. În baza art. 293 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. şi art. 80 alin. (2) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul A.K. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea.
În baza art. 71 C. pen. i-a interzis inculpatului, pe perioada executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 39 alin. (2) C. pen. a contopit pedeapsa de 3.206 zile închisoare rămasă de executat din pedeapsa de 19 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 835 din 5 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 5372 din 9 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, cu pedeapsa stabilită prin prezenta şi i-a aplicat inculpatului spre executare pedeapsa cea mai grea de 3.291 de zile închisoare.
3. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. cu aplicarea art. 124 C. pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A.K. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., întrucât a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. a contopit pedepsele anterior stabilite şi a aplicat inculpatului spre executare pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, pe perioada executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 36 alin. (3) C. pen. a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată de la 9 decembrie 2009 la zi.
A constatat că inculpatul se află deţinut în executarea pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 835/2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
A anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinţei penale nr. 835/2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus emiterea unui nou mandat de executare la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În baza art. 118 lit. e) C. pen. raportat la art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a confiscat de la inculpat suma de 100.000 euro dobândiţi prin săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a confiscat de la inculpat telefonul mobil marca N. având cartela SIM C. şi opt cartele SIM depuse la Camera de Corpuri Delicte din cadrul I.G.P.R., Direcţia cazier Judiciar şi Evidenţă Operativă, conform dovezilor din data de 12 ianuarie 2010.
În baza art. 117 C. pen. a dispus expulzarea inculpatului după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 15.000 RON cheltuieli judiciare către stat.
Instanţa a fost sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. din 17 august 2010 consecutiv căruia potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a şi investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului A.K. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc în formă continuată, în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen., instigare la fals material în înscrisuri oficiale în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi fals privind identitatea în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 293 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând, în esenţă, în aceea că în perioada 2008-2009 inculpatul a ajutat persoane neidentificate din Turcia, precum şi pe S.F. şi D.G. să vândă heroină şi să cumpere pe teritoriul României; de asemenea, inculpatul şi-a atribuit o identitate falsă în faţa autorităţilor judiciare române.
Hotărând soluţionarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu dispoziţiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen., dar şi prin încetarea procesului penal conform art. 345 alin. (3) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătoreşti în condiţiile art. 288-art. 291 C. proc. pen. în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală şi alte probe noi, instanţa a examinat şi apreciat materialul probator, confirmând existenţa faptelor ilicite deduse judecăţii şi vinovăţia penală a autorului acestora, în care sens a reţinut următoarele:
Din luna august 2009 şi până la data transportului de heroină, din data de 9 decembrie 2009, inculpatul A.K., şi S.F. şi D.G., au avut mai multe convorbiri şi schimburi de mesaje tip SMS, prin care au stabilit detaliile organizării mai multor transporturi de heroină, din Turcia în România.
S-a stabilit că în urma solicitărilor telefonice formulate de S.F., după ce acesta epuiza vânzarea heroinei la gram, obţinută dintr-un transport anterior, inculpatul A.K. să ia legătura telefonic cu persoane din Turcia sau Iran (neidentificate în cursul urmăririi penale), care să trimită heroina din Iran în Turcia şi în final în România, ambalată în colete, în cantităţi cuprinse între unul şi cinci kilograme. Coletele erau predate unui transportator şi apoi, inculpatul, după ce avea confirmarea predării coletului către şoferul unui autovehicul de tip autocar, cu destinaţia România, îi transmitea lui S.F. numărul pachetului, numele expeditorului şi numele destinatarului, destinatar care nici nu exista în realitate.
S.F., întotdeauna însoţit de către D.G., se deplasau în cursul nopţii la autogara P.T., situată în Bucureşti, sector 5, pentru a verifica dacă coletul era sosit, însă, pentru a se asigura că nu se aflau sub urmărirea organelor de urmărire penală, cei doi preluau pachetul în dimineaţa zilei următoare.
Ulterior, inculpatul A.K. primea o parte din preţul heroinei valorificată în România, de la S.F. şi D.G., prin intermediul martorei M.S.F., căreia S.F. şi D.G. îi remiteau constant sume de bani, în euro, în cuantum de până la 5.000 euro, uneori şi săptămânal, diferenţa contravalorii heroinei fiind trimisă de cei doi martori furnizorului turc.
1. Astfel, în modalitatea descrisă, în noaptea de 26 din 27 septembrie 2009, în jurul orelor 02:30, S.F. şi D.G., s-au deplasat cu autoturismul marca M., aparţinând numitei D.G., condus de S.F., la autogara P.T., situată în Bucureşti, sector 5, ajungând în jurul orelor 02:50.
Din autoturism a coborât numai D.G. care a supravegheat operaţiunea de descărcare a bagajelor şi coletelor, apoi a revenit în autoturism şi, împreună cu S.F., au plecat la locuinţa comună.
Cu privire la acest transport, au fost realizate interceptări ale convorbirilor telefonice purtate între inculpat şi S.F. la data de 23 septembrie 2009, ora 21:36:32, din cuprinsul cărora a reieşit că au stabilit să mai realizeze un transport de heroină.
Conform înţelegerii, transportul urma să aibă ca obiect 2-3 kg. heroină, ceea ce, de altfel, s-a şi realizat ulterior, în noaptea de 8 din 9 decembrie 2009, când S.F. şi D.G. au fost opriţi de către lucrătorii de poliţie în timp ce transportau cantitatea de 2.024,2 gr. substanţă conţinând heroină.
În noaptea de 26 din 27 septembrie 2009 la ora 02:46:55, S.F. a verificat telefonic sosirea din Turcia a autocarelor în autogara P.T., pentru a prelua pachetul cu heroină.
Succesiunea mesajelor tip SMS dintre inculpatul A.K. şi S.F., confirmate de declaraţia inculpatului A.K., a relevat cronologia acţiunilor derulate în noaptea respectivă, privind preluarea pachetului cu heroină, trimis din Turcia în România, ca urmare a demersurilor făcute de către inculpatul A.K., după cum urmează: la orele 08:26:53 şi 08:31:56, S.F. îi confirmă inculpatului că a plecat spre autotogară, urmare a solicitării inculpatului A.K. de la ora 08:23:54. De menţionat că la data respectivă, 26 din 27 septembrie 2009 inculpatul A.K. era deţinut în penitenciar, fiind condamnat la 18 ani închisoare pentru trafic de droguri.
La cererea lui S.F., inculpatul îi transmite, la ora 08:46:35, numărul coletului cu heroină, numele expeditorului şi numele destinatarului („A trimis A.H. Cel ce primeşte. P.G.”), iar la ora 11:54:06, S.F. îi comunică inculpatului A.K. despre faptul că a preluat coletul conţinând heroină.
2. Împrejurarea că anterior acestui transport de 1 kg. heroină, din data de 26 din 27 septembrie 2009, au mai fost realizate şi altele, în perioada 2008-2009, a reieşit din discuţiile purtate între inculpat şi S.F., interceptate pe baza de autorizaţii emise de instanţa competentă, coroborate cu declaraţiile inculpatului A.K., acesta precizând că primul colet cu heroină l-a trimis martorului S.F., în cursul anului 2008, iniţial pentru suma de 16.000 euro/kg, iar apoi, 14.000 euro/kg, frecvenţa coletelor fiind uneori chiar săptămânală, precum şi cu declaraţiile martorului M.S.F., care a confirmat că a primit de la S.F. şi D.G., începând cu vara anului 2008, sume de bani în euro, curprinse între 1.000 şi 5.000 euro, uneori săptămânal, pentru a le folosi apoi în interesul inculpatului A.K. ori pentru sine, ca o contravaloare a comisioanelor pe care le realiza în folosul inculpatului A.K. sau pentru alte persoane indicate de către acesta.
Împrejurarea că au mai existat şi alte transporturi de heroină, anterior celor din 26 din 27 septembrie 2009 şi 8 din 9 decembrie 2009, derulate în modalitatea prezentată anterior, s-a evidenţiat din discuţiile telefonice interceptate şi înregistrate în temeiul autorizaţiilor emise de instanţa competentă, coroborate cu celelalte mijloace de probă administrate.
S-a constatat că inculpatul, precum şi martorii S.F. şi D.G. au utilizat mai multe cartele SIM, unele dintre acestea fiind găsite asupra martorilor S.F. şi D.G. (A1 - în telefonul mobil marca N., aflat asupra lui S.F., la data de 9 decembrie 2009; A2 - în telefonul mobil marca M., aflat asupra lui S.F., la data de 9 decembrie 2009; A3 - în telefonul mobil marca N., aflat asupra lui S.F., la data de 9 decembrie 2009; A4 - în telefonul mobil marca L., de culoare albă, aflat asupra martorei D.G., la data de 9 decembrie 2009) din Penitenciarul P.A., unde se afla încarcerat şi inculpatul A.K. (A5, A6, A7 şi A8).
3. Primirea coletului conţinând 2.024,2 gr. heroină, din data de 8 din 9 decembrie 2009, de către S.F. şi D.G. a fost precedată de numeroase convorbiri telefonice purtate între inculpatul A.K. şi S.F., în legătură cu livrarea heroinei, plata acesteia şi cu modalitatea în care, la rândul său, S.F. urma să vândă heroina unor consumatori sau altor traficanţi de droguri.
În discuţia purtată de inculpatul A.K. cu martorul S.F. la data de 8 decembrie 2009, ora 16:34:22, după ce inculpatul îi comunică că urmează a primi 2 kg. de heroină, S.F. îi relevă inculpatului intenţia de a schimba modalitatea de valorificare a heroinei primită din Turcia.
În noaptea de 8 din 9 decembrie 2009, S.F. împreună cu concubina sa, D.G., s-au deplasat cu autoturismul marca G.C., la autogara P.T., din Bucureşti, sector 5. D.G. a intrat în clădirea autogării, interesându-se de programul de sosire al autocarelor.
În jurul orelor 05:00-06:00, cei doi au revenit la locuinţa situată în P., judeţul Ilfov, de unde au plecat spre autogara, la data de 9 decembrie 2009, în jurul orelor 09:00. S.F. a intrat în clădirea autogării şi a ridicat un pachet pe care l-a pus în portbagajul autoturismului cu care se deplasaseră.
S.F. şi D.G. au fost opriţi de lucrători de poliţie, iar în urma percheziţiei efectuate s-a constatat că în colet se aflau şi patru pachete conţinând o substanţă pulverulentă de culoare închisă.
În urma analizării conţinutului pachetului preluat de către cei doi, s-a stabilit că acesta conţinea cantitatea de 2.024,2 gr. heroină (conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 9 decembrie 2009 al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române).
S.F., audiat în calitate de inculpat în Dosarul nr. 226/D/P/2009, a refuzat să dea declaraţii cu privire la activitatea de trafic ilicit de heroină realizat împreună cu concubina sa, martora D.G. şi cu inculpatul A.K. în perioada 2008-2009, pentru ca ulterior în cursul cercetării judecătoreşti să precizeze că din vara anului 2006, urmare a dispoziţiilor date de inculpat din penitenciar, acesta fiind deţinut în executarea unei pedepse, erau trimise din Turcia importante cantităţi de heroină, ultima tranzacţie fiind realizată în noaptea de 8 din 9 decembrie 2009, când a şi fost prins de organele de poliţie.
Cât priveşte pe martora D.G., aceasta a declarat în Dosarul nr. 226/D/P/2009, în care a fost audiată în calitate de inculpată, dispunându-se trimiterea sa în judecată, că nu a vândut niciodată droguri vreunei persoane şi nu ştia dacă concubinul său, S.F., se ocupă cu o astfel de activitate infracţională.
Totodată, martora D.G. a precizat că nu cunoaşte nicio persoană cu numele de M.O. (aşa cum era cunoscut la vremea respectivă inculpatul A.K.) şi, de altfel, nicio altă persoană aflată în stare de deţinere cu care să fi luat legătura telefonic.
A susţinut, de asemenea, că nu o cunoaşte pe martora M.S.F., nu s-a întâlnit cu aceasta şi nu i-a dat nicio sumă de bani, vreodată.
Cât priveşte noaptea de 8 din 9 decembrie 2009, D.G. a relatat că, la solicitarea concubinului său, S.F., s-au deplasat împreună la autogara P.T., în jurul orelor 02:00-03:00, conducând autoturismul marca G.C. Motivul deplasării l-a constituit ridicarea unui pachet sau a unei sume de bani, la rugămintea unui prieten de-al concubinului său, prieten pe care de altfel nici nu îl cunoaşte. A intrat în autogara şi a revenit la maşină având asupra sa un pachet, fără a-i cunoaşte conţinutul şi l-a pus în portbagaj.
Din ansamblul probator administrat, s-a stabilit că S.F. şi D.G. vindeau la gram heroina, atât consumatorilor, cât şi traficanţilor care, la rândul lor livrau heroina în doze mai mici unor consumatori.
Una dintre cumpărătoarele de heroină de la S.F. şi D.G. era L.G., trimisă în judecată în stare de arest preventiv pentru comiterea infracţiunilor de trafic ilicit de heroină în formă continuată şi deţinere fără drept de droguri de mare risc în vederea consumului propriu în formă continuată, prin rechizitoriul acestui parchet din 15 martie 2010.
Din discuţiile telefonice purtate, a reieşit că D.G. avea cunoştinţă despre activitatea de trafic de heroină realizată de către concubinul său, S.F., dar şi că remitea heroină consumatorilor şi altor traficanţi de heroină şi, de asemenea, efectua şi plăţi reprezentând contravaloarea heroinei către inculpatul A.K., prin intermediul martorei M.S.F., care a precizat că s-a întâlnit în repetate rânduri cu S.F. şi D.G., de la care primea sume cuprinse între 1.000 şi 5.000 euro, pentru inculpatul A.K.
Faptul că D.G. s-a întâlnit cu martora M.S.F., deşi a susţinut că nici nu o cunoaşte, a rezultat şi din discuţii telefonice purtate între cele două martore sau din convorbiri telefonice purtate între D.G. şi concubinul său, S.F.
Astfel, la data de 16 august 2009, ora 19:31:35, D.G. a luat legătura telefonic cu martora M.S.F. şi îi cere să se întâlnească, în apropierea secţiei X Poliţie, pentru a-i remite „ceva”.
La ora 19:44:26, D.G. îi comunică lui S.F. că a schimbat o sumă de bani din RON în euro, cumpărând 5.000 euro, că se va întâlni cu martora M.S.F., iar la ora 22:34:22, D.G. discutând cu inculpatul A.K. şi confirmându-i că s-a întâlnit cu M.S.F. şi i-a dat suma de 5.000 euro.
În cauză au fost interceptate şi înregistrate mai multe discuţii telefonice în limba turcă şi în limba kurdă realizate de către inculpatul A.K. cu persoane neidentificate aflate în afara teritoriului României, care procurau, ambalau şi expediau pachetele cu heroină din Turcia.
Relevante în acest sens au fost apreciate cele din 21 septembrie 2009, ora 20:29:39, 1 noiembrie 2009, ora 15:48:05, 1 noiembrie 2009, ora 16:01:06, 1 noiembrie 2009, ora 16:15:13, 1 noiembrie 2009, ora 16:20:43, 6 noiembrie 2009, ora 00:28:09, 22 noiembrie 2009, ora 16:25:14, 5 decembrie 2009, ora 16:08:15, 5 decembrie 2009, ora 23:12:05, 6 decembrie 2009, ora 16:04:09, 7 decembrie 2009, ora 21:41:33, 8 decembrie 2009, ora 23:01:43, 9 decembrie 2009, ora 20:47:25, 10 decembrie 2009, ora 16:15:43 şi 10 decembrie 2009, ora 22:10:27, inculpatul A.K. stabilind cu interlocutorii săi detalii privind furnizorii de heroină, modalitatea de transport şi de ambalare a pachetelor, preţul drogurilor, precum şi măsurile de prevedere pentru a nu fi identificaţi.
De asemenea, tot prin comunicările telefonice, expeditorul heroinei din Turcia transmitea datele de identificare ale pachetelor, astfel cum s-a întâmplat la data de 8 decembrie 2009, când utilizatorul postului telefonic cu numărul apelabil A9, la ora 23:01:43, a precizat numele destinatarului şi cel al expeditorului pachetului în care se afla heroina („I.” şi, respectiv, „P.G.”), iar inculpatul A.K., la rândul său, le-a transmis martorilor S.F. şi D.G., aceste date fiind, de altfel, menţionate şi pe eticheta pachetului ridicat de cei doi martori la data de 9 decembrie 2009, din autogara P.T.
În declaraţia sa din data de 3 martie 2010 inculpatul A.K. a susţinut că identitatea sub care era cunoscut până la acea dată, respectiv M.O., nu este reală, numele şi datele sale de identitate fiind în fapt A.K.
Inculpatul a mai precizat că datele numitului M.O. sunt reale, însă nu au nicio legătură cu persoana sa.
Faţă de cele relevate, a fost solicitată autorităţilor judiciare din Turcia, prin cerere de comisie rogatorie, verificarea în bazele de date ale autorităţilor naţionale conţinând amprente digitale sau prelevarea acestora, în situaţia în care datele nu sunt stocate şi transmiterea către autorităţile judiciare române a amprentelor digitale ale cetăţenilor turci M.O., şi A.K.
Prin adresa din 27 mai 2010, autorităţile judiciare din Turcia au trimis organelor de urmărire penală fişa dactiloscopică a numitului A.K., precum şi o declaraţie a numitului M.O., consemnată în faţa unui judecător al Tribunalului Istanbul, secţia a X-a penală, la data de 30 martie 2010, în cuprinsul căreia acesta preciza că nu are nicio legătură cu A.K. pe care de altfel nici nu îl cunoaşte, dar şi faptul că nu a fost niciodată condamnat penal.
S-a procedat la amprentarea inculpatului A.K. (aflat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă G., sub numele M.O.) şi la compararea acestui set de amprente digitale cu cele transmise de autorităţile judiciare din Turcia şi care aparţin numitului A.K., iar prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică dactiloscopică din 9 iulie 2010 al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti, Serviciul Criminalistic, s-a stabilit că impresiunile digitale prelevate inculpatului cunoscut sub numele M.O. sunt identice cu impresiunile digitale din fişa dactiloscopică pusă la dispoziţie de către autorităţile judiciare din Turcia, aparţinând lui A.K.
S-a considerat că împrejurările relevate confirmă susţinerile inculpatului A.K., în sensul că identitatea sub care a fost cunoscut până în prezent aparţine în fapt altei persoane, pe numele căreia se deţinea şi paşaport, emis de autorităţile turce, aflat în prezent în dosarul întocmit inculpatului la Penitenciarul de Maximă Siguranţă G. şi a cărui copie conformă cu originalul a fost ataşată la dosar.
Au fost ataşate şi depoziţiile inculpatului din Dosarul nr. 6449/2002 al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, precum şi din dosarul de urmărire penală, ataşat la dosarul de cercetare judecătorească, constatându-se că inculpatul A.K. şi-a atribuit o identitate falsă, în faţa autorităţilor judiciare române (organe de urmărire penală şi instanţă de judecată), în mai multe dosare penale, în perioada 1998-2010, prezentând şi un paşaport cu respectiva identitate, astfel încât a determinat pronunţarea unei condamnări penale faţă de o altă persoană, care, în realitate, nu a comis fapte penale, nu a fost urmărită penal, judecată, condamnată şi încarcerată pe teritoriul României, situaţie de natură a produce consecinţe juridice pentru respectiva persoană (M.O.).
Cu privire la paşaportul falsificat, inculpatul A.K. a declarat că l-a primit în anul 1997 de la un cetăţean turc, care, la solicitarea sa, l-a falsificat prin aplicarea fotografiei sale.
În legătură cu cele întâmplate, inculpatul A.K. a recunoscut săvârşirea infracţiunilor, precizând că la fiecare transport de heroină în România obţinea sume cuprinse între 2.000 şi 3.000 de euro, suma total obţinută fiind de 100.000 euro. La fiecare tranzacţie lua legătura telefonic cu distribuitorul de heroină din Iran, iar coletul era ridicat de S.F. de la autogara F., heroina fiind distribuită de acesta la diverse persoane. În această modalitate, în perioada 2007-2009 au fost introduse în România importante cantităţi de heroină.
Cererea inculpatului de aplicare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen, Tribunalul a apreciat-o neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare. În acest sens, s-a avut în vedere împrejurarea că dispoziţiile procesual penale nu erau în vigoare la data ascultării inculpatului, 7 octombrie 2010, când s-a dat citire şi actului de sesizare, Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor fiind publicată în M. Of. la 26 octombrie 2010, şi intrată în vigoare la 30 zile de la publicare.
Situaţia de fapt a fost reţinută din declaraţiile inculpatului A.K. date pe tot parcursul procesului penal, prin care a recunoscut şi descris modalitatea de săvârşire a faptelor, care se coroborează, conform art. 69 C. proc. pen., cu raportul de constatare tehnico-ştiinţifică dactiloscopică din 9 iulie 2010 al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Serviciul Criminalistic; procese-verbale de investigaţii şi verificări, din 30 iulie 2009, 20 august 2009, 25 august 2009, 1 septembrie 2009, 25 septembrie 2009, 28 septembrie 2009, 5 octombrie 2009, 8 octombrie 2009, 19 ianuarie 2009, 21 octombrie 2009, 10 noiembrie 2009, 17 noiembrie 2009, 25 noiembrie 2009 şi 26 noiembrie 2009, procese-verbale de supraveghere operativă (filaj), din 28 septembrie 2009 şi 25 octombrie 2009, proces-verbal, din 9 decembrie 2009, privind constatarea comiterii infracţiunii flagrante de trafic ilicit de droguri de mare risc (heroină), planşe foto şi fotocopia etichetei care însoţea pachetul ridicat de către inculpaţii S.F. şi D.G., proces-verbal de consemnare a declaraţiei numitului T.I., din 9 decembrie 2009, declaraţii martori asistenţi L.M. şi R.M., din 9 decembrie 2009, adrese emise de SC P.T. SRL, din 22 decembrie 2009 şi 18 ianuarie 2010, declaraţii ale numitului T.I., din 22 decembrie 2009, adrese, procese-verbale şi rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică ale Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul I.G.P.R., declaraţiile martorei M.S.F., procese-verbale de recunoaştere a inculpaţilor S.F. şi D.G. realizate de către martora M.S.F., după planşe fotografice, din 27 mai 2010, declaraţiile inculpatului S.F., declaraţiile inculpatei D.G., procese-verbale de redare a unor comunicări telefonice interceptate şi înregistrate, toate acestea constituindu-se totodată în probe indubitabile de vinovăţie a inculpatului sub forma intenţiei directe.
În drept, faptele inculpatului A.K., care în perioada 2008-2009, cu intenţie, prin intermediul contactelor telefonice, a înlesnit şi a ajutat persoane neidentificate din Turcia, precum şi pe S.F. şi D.G., să vândă heroină pe teritoriul României celor din urmă şi, respectiv, să cumpere heroină trimisă în colete transportate de autovehicule tip autocar, şi care şi-a atribuit o identitate falsă în faţa autorităţilor judiciare române (organe de urmărire penală şi instanţă de judecată) şi a altor instituţii, în perioada 1998-2010 (până la data declaraţiei din cursul urmăririi penale realizată în această cauză, din 3 martie 2010, când a precizat adevărata sa identitate), prezentând şi un paşaport cu respectiva identitate, falsificat la solicitarea sa de către o altă persoană, prin aplicarea fotografiei sale, determinând pronunţarea unei condamnări penale faţă de o altă persoană, care, în realitate, nu a comis fapte penale, nu a fost urmărită penal, judecată, condamnată şi încarcerată pe teritoriul României, situaţia fiind de natură a produce consecinţe juridice pentru respectiva persoană (M.O.), s-a apreciat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de complicitate la trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc în formă continuată, în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen., instigare la fals material în înscrisuri oficiale în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzut de art. 25 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi fals privind identitatea în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzut de 293 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea inculpatului A.K., de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 293 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 293 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Referitor la încadrarea juridică reţinută pentru activitatea de prezentare a inculpatului sub o identitate falsă în faţa unor organizaţii dintre cele prevăzute în art. 145 C. pen., în doctrină s-a stabilit că în ipoteza în care subiectul activ al infracţiunii, periodic, se prezintă sub o identitate falsă, pentru a menţine în eroare organizaţiile respective, infracţiunea de fals privind identitatea devine una continuă şi se epuizează la data încetării acţiunii, intervenţia autorităţii sau a altei persoane.
În ceea ce priveşte infracţiunea de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, întrucât a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale, fapta fiind săvârşită în anul 1997, s-a dispus încetarea procesului penal şi din acest motiv s-a apreciat că nu se mai impune schimbarea încadrării juridice prin înlăturarea dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen.
Referitor la infracţiunea de complicitate la trafic internaţional de droguri de mare risc săvârşită continuat, s-a apreciat că nu se impune reţinerea dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) întrucât a fost comisă de inculpat în perioada executării unei pedepse, fiind incidente dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen. Din relaţiile comunicate de Administraţia Naţională a Penitenciarelor a reieşit că inculpatul a fost încarcerat în perioadele 5 iunie 1998-23 mai 2001, 3 iunie 2002-29 septembrie 2005, 30 martie 2006-3 martie 2010, în executarea unei pedepse de 19 ani închisoare, iar în perioada 30 septembrie 2005-29 martie 2006 în executarea unei pedepse de 6 luni închisoare dispusă de Judecătoria Giurgiu prin sentinţa penală nr. 1668/2001.
În procesul de individualizare, instanţa a aplicat inculpatului pedepse cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) respectiv dispoziţiile din partea generală a C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, gravitatea faptelor, respectiv fapte cu un grad ridicat de pericol social concret, împrejurările în care au fost comise şi modalitatea de săvârşire, în formă continuată, cantitatea mare de droguri destinată traficării, cauzele de agravare sau de atenuare a pedepsei, urmările care se pot produce prin punerea în circulaţie de droguri de mare risc, datele care circumstanţiază persoana inculpatului. Sub acest ultim aspect s-a reţinut că inculpatul este recidivist, în modalitatea recidivei postcondamnatorii prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. săvârşind faptele deduse judecăţii în timpul executării pedepsei de 19 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 835 din 5 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 5372 din 9 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie. Inculpatul a avut o atitudine constant sinceră de recunoaştere şi regret a faptelor comise, aspect ce a determinat instanţa să reţină în favoarea sa circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen.
Tribunalul a aplicat inculpatului câte două pedepse cu închisoarea orientate spre minimul special pentru infracţiunile de complicitate la trafic internaţional de droguri de mare risc şi fals privind identitatea, pedepse de natură să conducă la atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
Totodată, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, de complicitate la trafic internaţional de droguri, Tribunalul a apreciat că se impune şi aplicarea unei pedepse complementare astfel că în baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată limitată după executarea pedepsei închisorii, precum şi aplicarea de pedepse accesorii, conform dispoziţiilor art. 71 C. pen, respectiv a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei ce-i va fi aplicată, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În stabilirea pedepsei accesorii, precum şi a celei complementare, Tribunalul a avut în vedere natura, modalitatea săvârşirii faptelor, ansamblul circumstanţelor personale ale inculpatului care au condus la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), motiv pentru care a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen.
2). Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, în termen legal, aducând critici de nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele de apel depuse în scris la dosarul cauzei, precum şi în cadrul dezbaterilor, apărătorul ales al apelantului inculpat a susţinut că pentru o bună înfăptuire a justiţiei, instanţa ar fi trebuit ca în temeiul art. 335 alin. (2) C. proc. pen. să dispună reunirea cauzelor ce au făcut obiectul condamnărilor suferite în România de către numitul M.O., respectiv a Dosarului penal nr. 1733/1998 al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, dosarul penal nr. 6389/2001 al Judecătoriei Giurgiu, Dosarul penal nr. 1353/2002 al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, Dosarul penal nr. 4471/2002 al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a Dosarului penal nr. 3994/3/2007 al Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, desfiinţarea în parte a sentinţelor penale pronunţate şi constatarea că acele condamnări privesc pe numitul A.K. şi nu pe numitul M.O.
Din această perspectivă apărarea a învederat Curţii că până în prezent împotriva inculpatului A.K. nu s-a pronunţat vreo hotărâre judecătorească de condamnare de către o instanţă de judecată din România, condiţii în care certificatul de cazier judiciar pe numele inculpatului A.K. este un document fals care încalcă în mod flagrant dispoziţiile Legii nr. 290/2004 republicată.
Pentru ca instanţa de judecată să constate existenţa unei stări de recidivă postcondamnatorie sau postexecutorie a unui inculpat este absolut necesar să existe la dosar hotărârile definitive de condamnare pronunţate împotriva persoanei respective, or în cauza de faţă, s-a susţinut de apărare, se impune schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârşite de inculpat fără reţinerea art. 37 lit. a) C. pen.
O altă critică avansată de apelantul inculpat a vizat greşita rezolvare a acţiunii penale cu referire la regimul sancţionator al infracţiunii continue şi continuate.
În acest sens s-a arătat că prima instanţă nu a respectat decizia de îndrumare din 20 iunie 1987 a Plenului Tribunalului Suprem, ce statua că, în vederea stabilirii stării de recidivă în cazul infracţiunii continue sau continuate, consecinţa juridică se produce din momentul în care elementele constitutive ale infracţiunii sunt întrunite şi potrivit legii, făptuitorul poate fi tras la răspundere penală.
Astfel, prin sentinţa penală nr. 549 din 23 iunie 2011 s-a dispus, între altele, condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an închisoare pentru fals privind identitatea în stare de recidivă postcondamnatorie. Se opinează că atâta timp cât potrivit art. 33 şi art. 36 C. pen., clarificarea unei atari situaţii juridice viza data săvârşirii faptei pentru infracţiunea continuă şi aceea a condamnărilor definitive suferite de inculpat, faţă de îndrumările Instanţei supreme, s-ar fi impus cu prioritate stabilirea efectelor juridice ale infracţiunii de fals privind identitatea, infracţiune săvârşită în perioada 1998-2010.
S-a apreciat astfel că fapta de fals privind identitatea este concurentă real cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv prin hotărârile evocate, iar verificarea sentinţei apelate conduce la concluzia că s-a greşit în reţinerea stării de recidivă pentru infracţiunea de fals privind identitatea chiar şi în formă continuă.
În sensul celor invocate, apelantul inculpat a solicitat instanţei de prim control judiciar să constate că hotărârea este afectată de nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea, verificând sentinţa atacată pe baza materialului probator aflat la dosar în raport de motivele de netemeinicie şi nelegalitate invocate, dar şi din oficiu cu privire la toate celelalte aspecte de fapt şi de drept deduse judecăţii, în conformitate cu art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat următoarele:
1.1. Pentru a exista dispoziţiile art. 197 alin. (1) şi (4) C. proc. pen. privitoare la nulitatea relativă a sentinţei penale atacate era necesar ca inculpatului A.K. să i se fi adus o vătămate procesuală care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.
Or, faptul că instanţa de fond nu a dispus schimbarea încadrării juridice prin înlăturarea dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen. cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., săvârşită în anul 1997, nu constituia un motiv de casare a hotărârii, în sensul dispoziţiilor art. 197 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., mai sus invocate.
Mai mult, inculpatul A.K. prin apărător nu a solicitat instanţei de judecată în conformitate cu art. 13 C. proc. pen. continuarea procesului penal cu privire la infracţiunea de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, care într-adevăr a fost reţinută greşit prin rechizitoriu ca fiind săvârşită în condiţiile prevăzute de art. 37 lit. a) C. pen.
Dar, astfel cum s-a arătat, nefiind incidente dispoziţiile referitoare la nulitatea relativă, Curtea a respins acest motiv de apel invocat de către apărare.
2. Potrivit art. 37 C. pen. primul termen al recidivei este atras de existenţa unei condamnări definitive pentru una sau mai multe infracţiuni săvârşite mai înainte de comiterea noii infracţiuni.
Astfel cum a rezultat din sentinţa penală nr. 42 din 20 ianuarie 2000 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 2630 din 23 mai 2001 de Curtea Supremă de Justiţie, pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare a constituit primul termen al recidivei noii infracţiuni prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În aceste condiţii, atâta timp cât prin sentinţa penală nr. 220/F din 22 februarie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin decizia penală nr. 53 din 9 ianuarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus în conformitate cu art. 39 alin. (2) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., contopirea restului de 1 an închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 42 din 20 ianuarie 2000 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 2630 din 23 mai 2001 de Curtea Supremă de Justiţie, cu pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea săvârşită ulterior în stare de recidivă postcondamnatorie, solicitarea apărării, cu încălcarea totodată a prevederilor art. 372 C. proc. pen., a fost apreciată ca fiind cu totul nefondată.
S-a precizat că primul termen al recidivei în ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la trafic de droguri de mare risc şi de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, îl constituie, cum în mod corect s-a reţinut prin rechizitoriu şi pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 81 din 25 ianuarie 2005, definitivă prin decizia penală nr. 7329 din 18 decembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Apărarea a mai susţinut că întreaga activitate infracţională a inculpatului A.K. s-a desfăşurat în perioada 2006-2009 şi nu între 2008-2009, cum în mod greşit s-a reţinut prin rechizitoriu, cât şi prin hotărârea de condamnare.
De fapt această susţinere a apărării viza confiscarea sumei de 100.000 euro de către instanţa de fond în baza art. 118 lit. e) raportat la art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, care s-a întemeiat în mod exclusiv pe declaraţia inculpatului A.K.
Astfel, în declaraţia dată în şedinţa publică din 7 octombrie 2010, inculpatul A.K. a arătat următoarele: „în perioada 2007-2009 din Iran au fost aduse prin Turcia în România importante cantităţi de heroină, periodic la intervale de o săptămână uneori, alteori chiar şi de 6 luni, la fiecare transport fiind aduse 2 kg. de heroină. Procedeul era acelaşi în sensul că eu luam legătura telefonic cu distribuitorul de heroină din Iran, iar S.F. se ducea la Gara F. de unde lua coletul cu heroină.
La fiecare transport obţineam şi eu sume cuprinse între 2.000-3.000 euro. Banii care mi-au revenit din efectuarea acestor transporturi de heroină, în perioada 2006-2009 a fost de aproximativ 100.000 euro”.
Este adevărat că în declaraţia din data de 4 noiembrie 2010 martorul S.F. a susţinut că: „din primăvara anului 2006 şi până în toamna anului 2006 când am fost mutat în altă cameră au fost realizate un nr. de 10-15 transporturi de heroină din Turcia în România”.
Însă Curtea, fiind ţinută de dispoziţiile art. 372 C. proc. pen., în condiţiile în care numai inculpatul a declarat apel împotriva sentinţei atacate nu a putut să constate existenţa unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de către instanţa de fond, pe baza coroborării întregului material existent la dosarul cauzei.
Potrivit art. 17 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 se confiscă banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite prin valorificarea drogurilor şi a altor bunuri care au făcut obiectul unei infracţiuni prevăzute de art. 2-10 din aceeaşi lege.
În raport de aceste dispoziţii, suma de 100.000 euro şi în situaţia în care ar fi fost dobândită prin săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic internaţional de droguri de mare risc începând cu anul 2006, trebuie să fie supusă confiscării atâta timp cât ultimul act material a avut loc la data de 9 decembrie 2009, când a fost capturată de către organele de poliţie cantitatea de 2.024,2 gr.
3. Atât în doctrină cât şi în practica judiciară s-a statuat că infracţiunea continuă se caracterizează prin prelungirea în chip natural a acţiunii sau inacţiunii ce constituie elementul material al laturii obiective, după consumare, până la intervenirea unei fapte contrare.
Astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond inculpatul A.K. în faţa organelor judiciare s-a prezentat sub o identitate falsă, respectiv aceea de M.O.
Conform actelor şi lucrărilor dosarului inculpatul A.K. a fost condamnat sub identitatea falsă de M.O. nu numai prin sentinţa penală nr. 42 din 20 ianuarie 2000 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 2630 din 23 mai 2001 de Curtea Supremă de Justiţie şi sentinţa penală nr. 220/F din 22 februarie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin decizia penală nr. 53 din 9 ianuarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi prin sentinţa penală nr. 81 din 25 ianuarie 2005, definitivă prin decizia penală nr. 7329 din 18 decembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la pedeapsa rezultantă de 18 ani închisoare pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a), b), d) şi alin. (3) C. pen., art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Ulterior, prin sentinţa penală nr. 835 din 5 iunie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 3994/3/2007, definitivă prin decizia penală nr. 5372 din 9 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în conformitate cu art. 37 C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a admis cererea de contopire a pedepselor formulată de inculpatul A.K. sub numele fals de M.O., urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 19 ani închisoare.
În raport de această situaţie prezentată, Curtea a apreciat că infracţiunea de fals privind identitatea săvârşită de inculpatul A.K. are caracterul unei infracţiuni permanente şi succesive şi nicidecum al unei infracţiuni continuate cum a susţinut apărarea.
Pentru a exista infracţiunea continuată prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), este necesar ca pluralitatea actelor de executare (acţiuni şi inacţiuni) să fie săvârşite la intervale scurte de timp.
O altă condiţie a existenţei infracţiunii continuate priveşte unitate de rezoluţie infracţională.
Se consideră atât în doctrină cât şi în practică că este îndeplinită această condiţie atunci când infractorul ia o nouă hotărâre infracţională ce intră în conţinutul constitutiv al aceleiaşi infracţiuni.
De asemenea, s-a constatat că momentul epuizării infracţiunii prevăzută de art. 293 C. pen. a avut loc la data de 3 martie 2010, când inculpatul A.K. a prezentat organelor de urmărire penală adevărata sa identitate, aşa încât în mod corect au fost reţinute şi dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen., de către instanţa de fond.
II. Nefondat a fost apreciat şi motivul de apel al inculpatului A.K. privitor la respingerea cererii de extindere a acţiunii penale pentru alte acte materiale conform art. 335 alin. (2) C. proc. pen.
Potrivit acestor dispoziţii, dacă cu privire la unele din actele care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni s-a pronunţat anterior o hotărâre definitivă, instanţa reuneşte cauza cu aceea în care s-a dat hotărârea definitivă, pronunţând o nouă hotărâre în raport cu toate actele care intră în conţinutul infracţiunii şi desfiinţează hotărârea anterioară.
Or, prin sentinţa penală nr. 42 din 20 ianuarie 2000 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 2630 din 23 mai 2001 de Curtea Supremă de Justiţie şi-a declarat o altă identitate falsă, fiind condamnat sub numele de M.O. ca şi prin sentinţele penale nr. 220/F din 22 februarie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin decizia penală nr. 53 din 9 ianuarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sentinţa penală nr. 81 din 25 ianuarie 2005, definitivă prin decizia penală nr. 7329 din 18 decembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi sentinţa penală nr. 835 din 5 iunie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 3994/3/2007, definitivă prin decizia penală nr. 5372 din 9 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, aşa încât nu se poate vorbi de o reunire a cauzelor în faţa primei instanţe, cum cu totul greşit a susţinut apărarea.
De asemenea, în mod cu totul inexplicabil apărarea a solicitat instanţei de apel să deducă perioadele executate de către inculpatul A.K. începând cu anul 1998, în condiţiile în care această dispoziţie ar putea fi luată numai în condiţiile existenţei art. 36 alin. (2) C. pen.
III. Inculpatul A.K., prin apărător, a solicitat instanţei de apel coborârea pedepselor mai mult sub minimul special prevăzut de lege prin acordarea unei mai mari eficiente circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.
Din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea a constatat că instanţa de fond a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepselor de 15 ani închisoare şi respectiv 1 an închisoare, aplicate pentru săvârşirea în concurs real a infracţiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 80 alin. (2) C. pen. şi art. 293 C. pen. cu aplcarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 80 alin. (2) C. pen.
Critica apărării în sensul coborârii pedepsei aplicate pentru complicitate la trafic internaţional de droguri de mare risc la 1 an închisoare a fost apreciată ca fiind mai mult decât nefondată faţă de gravitatea deosebită a faptei, cât şi a periculozităţii inculpatului A.K., ce rezultă din antecedenţa sa penală, conform actelor de la dosar.
În conformitate cu art. 52 C. pen., Curtea a apreciat că scopul pedepselor poate fi atins numai în cuantumul stabilit de instanţa de fond, având în vedere şi situaţia de fapt rezultată din probele administrate, în sensul că în perioada 1998-2010 inculpatul A.K. şi-a atribuit o identitate falsă, respectiv aceea de M.O.
Instanţa de control judiciar a arătat că, astfel cum în mod corect a reţinut şi procurorul de şedinţă, sentinţa pronunţată de instanţa de fond este lovită de nulitate relativă, atâta timp cât instanţa de fond în temeiul art. 39 alin. (2) C. pen., a contopit pedeapsa de 3.206 zile închisoare rămasă de executat din pedeapsa de 19 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 835 din 5 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 5372 din 9 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, cu pedeapsa stabilită prin sentinţa penală şi a aplicat inculpatului spre executare pedeapsa cea mai grea de 3.291 de zile închisoare.
Conform referatului întocmit de Penitenciarul G., M.O. (A.K.) a fost încarcerat la data de 3 iunie 2002.
În ceea ce priveşte pedeapsa de 19 ani închisoare s-au reţinut următoarele:
Inculpatul M.O. (A.K.) a executat următoarele perioade:
- 5 iunie 1998-23 mai 2001 = 1.084 zile;
- 3 iunie 2002-29 septembrie 2005 = 1.215 zile;
- 30 martie 2006-3 martie 2010 = 1.435 zile, rezultând un total de 3.734 zile.
A rezultat că din totalul pedepsei de 19 ani închisoare s-a scăzut şi perioada cuprinsă între 30 septembrie 2005-29 martie 2006 când inculpatul, M.O. (A.K.) s-a aflat în executarea pedepsei stabilită prin sentinţa penală nr. 1668/2001 a Judecătoriei Giurgiu.
De asemenea, a reieşit că de la data de 3 martie 2010 şi până la expirarea în termen a pedepsei de 19 ani închisoare a rămas un rest de executat de 3.206 zile şi nu de 3.291 zile, cum în mod greşit a constatat instanţa de fond.
Prin urmare, în baza deciziei penale 348 din 8 decembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelul declarat de inculpatul A.K. (arestat în altă cauză sub numele de M.O.), împotriva sentinţei penale nr. 549 din 23 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.
În baza art. 39 alin. (2) C. pen. a contopit pedeapsa de 3.206 zile închisoare rămasă de executat din pedeapsa de 19 ani închisoare aplicată inculpatului A.K. (M.O.) prin sentinţa penală nr. 835 din 5 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 5372 din 9 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 549 din 23 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, urmând ca inculpatul A.K. să execute pedeapsa cea mai grea de 3.206 zile închisoare.
În conformitate cu art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. a contopit pedeapsa de 15 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei, cu pedeapsa de 3.206 zile aplicată prin prezenta, urmând ca inculpatul A.K. să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 36 alin. (3) C. pen. a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată de la 9 decembrie 2009 la zi.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
În conformitate cu art. 192 alin. (3) C. pen. s-a dispus ca cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului şi ca onorariul interpret limbă turcă reprezentând contravaloarea a 4 ore să se suporte din fondul Ministerului Justiţiei.
3). Împotriva deciziei penale amintite a formulat în termen legal recurs inculpatul A.K., solicitând Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, sub incidenţa cazului de casare reglementat în art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.
S-a susţinut că în pronunţarea hotărârii atacate s-au reţinut şi însuşit numai concluziile din rechizitoriu, fără a se da eficienţă solicitărilor apărării, instanţa fondului omiţând a se pronunţa asupra unei cereri esenţiale formulată în scris de inculpat, respectiv aceea de schimbare a încadrării juridice dată faptelor reţinute în sarcina inculpatului.
Asemenea omisiune a făcut şi instanţa de apel în faţa căreia inculpatul a reiterat cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptelor, context în care se poate aprecia că instanţa nu s-a pronunţat asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului, cu atât mai mult cu cât la data judecării apelului era în vigoare şi obligatorie pentru toate instanţele de judecată, decizia nr. 9/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 6 iunie 2011 privind recursul în interesul legii care stabilea procedura în cazul hotărârilor definitive prin care o persoană a fost condamnată sub o identitate nereală.
O altă critică formulată de recurentul inculpat prin apărătorul său a vizat nemotivarea deciziei atacate, în împrejurarea în care instanţa de prim control judiciar avea obligaţia de a se exprima explicit cu privire la toate motivele invocate, de a trata implicit criticile avansate. Se susţine că practic hotărârea este nemotivată.
Cel de-al doilea motiv de recurs se referă la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., context în care se pretinde de către apărare că în examinarea şi judecarea cauzei cu care a fost investită, prima instanţă şi instanţa de apel erau datoare să se supună deciziei de îndrumare din 20 iunie 1987 a Plenului Tribunalului Suprem, decizie pronunţată în vederea asigurării unei practici unitare privind regimul sancţionator al infracţiunilor continue şi continuate.
Sub acest aspect, se arată că Instanţa supremă a decis ca în cazurile în care legea prevede că anumite efecte juridice se produc în raport de data săvârşirii infracţiunii, prin această expresie trebuie înţeleasă data actului de executare ce caracterizează latura obiectivă a infracţiunii, iar nu data consumării acesteia prin producerea rezultatului.
Astfel, potrivit interpretării Instanţei supreme, s-a statuat că în cazul infracţiunii continue sau continuate, consecinţele juridice se produc din momentul în care elementele constitutive ale infracţiunii sunt întrunite şi, potrivit legii, făptuitorul poate fi tras la răspundere penală.
În cauză, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea în formă continuă în perioada 1998-2010, infracţiunea întrunind elementele constitutive încă din 1998, dată la care acesta nu fusese condamnat sub nicio identitate, ceea ce în opinia apărării determină concluzia că această infracţiune nu a fost săvârşită în stare de recidivă, cum greşit s-a reţinut.
Un alt motiv de recurs se circumscrie cazului de casare reglementat în art. 3859 pct. 20 C. proc. pen., sens în care se invocă aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., fiind obligatorie în speţă aplicarea legii penale mai favorabile, în condiţiile în care la momentul sesizării instanţei nu intrase în vigoare Legea nr. 202/2010 privind accelerarea soluţionării proceselor.
Referitor la cel de-al patrulea motiv de casare, cel prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., recurentul inculpat prin apărătorul său a precizat că în cursul judecării în fond a cauzei a solicitat chiar şi în subsidiar, condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., ceea ce echivalează cu aplicarea art. 13 C. proc. pen. privind continuarea procesului penal.
Examinând hotărârile atacate, actele şi lucrările dosarului prin prisma cazurilor de casare invocate, dar şi din oficiu în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (2), (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie expune:
Atât în faţa instanţei de fond, cât şi cu ocazia soluţionării apelului, inculpatul a invocat greşita încadrare juridică a faptelor reţinute în sarcina sa, solicitând aplicarea art. 334 C. proc. pen., în sensul schimbării încadrării juridice, astfel: din infracţiunea prevăzută de art. 293 C. pen. cu art. 37 lit. a) C. pen. - în infracţiunea prevăzută de art. 293 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 3 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a), b) C. pen. şi din infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. cu art. 37 lit. a) C. pen. în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen.
S-a arătat în sensul celor solicitate că în urma verificării antecedentelor penale ale inculpatului A.K., pe parcursul cercetării judecătoreşti la prima instanţă, când s-au cerut certificatele de cazier judiciar, atât pentru M.O., cât şi pentru A.K., s-a comunicat instanţei doar certificatul de cazier judiciar al numitului A.K., în care în mod inexplicabil se menţionau condamnările suferite în România de către M.O. (identitate sub care în mod fals se prezentase inculpatul în cauză).
S-a susţinut de către apărare că menţiunile privind condamnările anterioare s-ar fi impus a fi operate în fişa cazierului judiciar a inculpatului A.K. doar printr-o hotărâre judecătorească a instanţei, şi nu ca rezultat al interpretării date de organisme care nu au atributul de a stabili statutul juridic al unei persoane decât în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive.
Aceleaşi critici au fost reiterate în faţa instanţei de prim control judiciar în împrejurarea în care instanţa fondului nu se pronunţase în mod motivat cu privire la cererea inculpatului privind schimbarea încadrării în raport cu aspectele învederate, ci doar stabilise, în cuprinsul considerentelor sentinţei penale nr. 549 din 23 iunie 2011 că va respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului A.K. de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 293 C. pen., cu art. 37 lit. a) în infracţiunea prevăzută de art. 293 alin. (1) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Instanţa de prim control judiciar, în examinarea cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept, a omis însă a se pronunţa cu privire la solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A.K. şi a răspunde criticilor formulate de acesta, atrăgând astfel casarea deciziei pronunţate sub incidenţa cazului de casare reglementat în art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.
Observând decizia nr. 348 din 8 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală se poate constata că în demersul instanţei de control judiciar de a răspunde motivelor de apel invocate şi, de altfel, amplu argumentate de apărare, nu a procedat, aşa cum s-ar fi impus, la o analiză judicioasă şi nu a motivat suficient şi convingător soluţia dispusă, omiţând a se pronunţa asupra unor cereri esenţiale ale inculpatului de natură a garanta drepturile sale şi de a produce consecinţe în modul de rezolvare a cauzei.
În mod neîndoielnic, constituie astfel de cereri esenţiale motivele de apel formulate de inculpat şi prin urmare, omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unui motiv de apel atrage casarea deciziei.
Pe de altă parte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că instanţele au obligaţia de a-şi motiva hotărârile în vederea garantării bunei administrări a justiţiei, dar şi a dreptului părţilor la un proces echitabil, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care impune obligaţia de motivare a hotărârilor judecătoreşti, astfel ca justiţiabilul să poată observa care dintre argumentele sale au fost acceptate şi motivele pentru care unele apărări i s-au respins (cauza Burg şi alţii contra Franţei, cauza Suominen contra Finlandei).
Această obligaţie rezultă şi din interpretarea art. 356 C. proc. pen.
Motivarea soluţiei pronunţate de instanţa de judecată constituie o îndatorire care înlătură orice aspect discreţionar în realizarea justiţiei, dând posibilitatea părţilor din proces şi opiniei publice să-şi formeze convingerea cu privire la legalitatea şi temeinicia soluţiei adoptate, iar instanţei de control judiciar, elementele necesare pentru exercitarea controlului judecătoresc.
De aceea, în cazul lipsei, insuficienţei sau neclarităţii, se impune anularea hotărârii, întrucât, în aceste condiţii, obligaţia de a controla, cenzura hotărârea instanţei de apel, devine dificil ori imposibil de realizat.
Dintr-o asemenea perspectivă, efectuând propriul examen cu privire la modalitatea în care, în cauză, instanţa de prim control judiciar a înţeles să rezolve motivele de apel, să motiveze soluţia dispusă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată neîntrunirea exigenţelor cerute.
În concret, evaluând considerentele deciziei atacate, se observă că instanţa de control a apreciat că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile referitoare la nulitatea relativă, arătând că prin faptul că instanţa de fond nu a dispus schimbarea încadrării juridice prin înlăturarea art. 37 lit. a) C. pen. cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. nu constituie motiv de casare în sensul art. 197 alin. (1), (4) C. proc. pen.
Referitor la statutul de recidivist al inculpatului, instanţa de apel a invocat o serie de hotărâri judecătoreşti în baza cărora inculpatul A.K. fusese condamnat, reţinând că în acord cu dispoziţiile art. 372 C. proc. pen., în condiţiile în care numai inculpatul a declarat apel, nu se poate constata existenţa unei alte situaţii de fapt decât cea constatată de către instanţa fondului. De altfel, răspunzând motivului de apel vizând greşita reţinere a dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen., instanţa de control procedează la o analiză extinsă, în plan factual, a activităţii infracţionale, referindu-se totodată şi la măsura confiscării.
În ceea ce priveşte critica avansată de către apelantul inculpat în legătură cu regimul sancţionator în cazul infracţiunii continue şi continuate, instanţa de control, după ce arată că infracţiunea continuă se caracterizează prin prelungirea în chip natural a acţiunii sau inacţiunii ce constituie elementul material al laturii obiective, după consumare, până la intervenirea unei fapte contrare, invocă hotărârea prin care inculpatul a fost condamnat în antecedenţă, concluzionând că infracţiunea de fals privind identitatea săvârşită de inculpatul A.K. are caracterul unei infracţiuni permanente şi succesive şi nicidecum al unei infracţiuni continuate.
În fine, nici aprecierea ca nefondat a motivului de apel privind cererea de extindere a acţiunii penale şi pentru alte acte materiale conform art. 335 alin. (2) C. proc. pen. nu se fundamentează pe o motivare corespunzătoare.
În virtutea considerentelor expuse în precedent, luând în considerare în mod prioritar cazul de casare reglementat în art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. cu referirile ce privesc şi aspectele de nemotivare a deciziei penale atacate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că se impune casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, fără a mai examina motivele de recurs substanţiale susţinute de inculpat, motive şi critici ce urmează a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c), Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul A.K. (M.O.) împotriva deciziei penale nr. 348 din 8 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Va casa decizia penală atacată şi va trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe.
Va constata că recurentul inculpat A.K. (M.O.) se află în executarea unei alte pedepse.
Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul A.K. (M.O.) împotriva deciziei penale nr. 348 din 8 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează decizia penală atacată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe.
Constată că recurentul inculpat A.K. (M.O.) se află în executarea unei alte pedepse.
Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
Onorariul interpretului de limbă turcă se suportă din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1640/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... | ICCJ. Decizia nr. 1638/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
