ICCJ. Decizia nr. 1669/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1669/2012

Dosar nr. 3534/116/2010

Şedinţa publică din 22 mai 2012

Deliberând asupra recursurilor declarate de inculpaţii M.V.G. şi F.M. împotriva deciziei penale nr. 205 din data de 29 iunie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 3534/116/2010, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 136/F din data de 20 decembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 3534/116/2010, Tribunalul Călăraşi a respins cererea de achitare, formulată de inculpatul F.M.

În temeiul art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., a condamnat pe fiecare dintre inculpaţii M.V.G. şi F.M. la pedepsele de câte 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

A făcut aplicarea art. 71 raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru ambii inculpaţi, începând cu data rămânerii definitive a sentinţei şi până la terminarea executării pedepsei principale.

În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus prevenţia inculpaţilor, începând cu data de 11 august 2010 şi până la data de 26 noiembrie 2010.

În temeiul art. 255 alin. (5) C. pen., a dispus restituirea, de la inculpaţi, către denunţătorii T.G. şi T.M., a sumei de 2.000 RON, a două sticle de whisky şi a două pachete de cafea de câte 500 gr.

În temeiul art. 191 C. proc. pen., a obligat pe fiecare inculpat la plata către stat a sumei de câte 4.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a constatat că inculpaţii au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Bucureşti din data de 27 august 2010, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, aceştia fiind acuzaţi că, în calitate de comisari în cadrul Gărzii Financiare, secţia judeţeană Călăraşi, la datele de 16 iunie 2010, 2 august 2010 şi 11 august 2010, cu ocazia unor controale efectuate la PFA T.M. din comuna C., judeţul Călăraşi, au pretins şi primit de la denunţătoarea T.G. suma de 500 RON, iar de la denunţătorul T.M. suma de 1.500 RON, precum şi foloase materiale (whisky şi cafea), pentru a nu lua măsuri legale faţă de aspectele constatate cu prilejul acelor controale.

Astfel, la data de 16 iunie 2010, inculpaţii, cu ocazia unui control efectuat la PFA T.M., au pretins şi primit suma de 500 RON de la denunţătoarea T.G., pentru a nu lua măsurile legale (amendă contravenţională şi suspendarea activităţii) faţă de neregulile constatate, respectiv neemiterea de bonuri fiscale pentru mărfurile comercializate, în sumă totală de 120 RON. La data de 2 august 2010, cu ocazia unui nou control efectuat la aceeaşi PFA, inculpaţii au pretins denunţătorului T.M. suma de 1.500 RON, pentru a nu lua măsurile legale (amendă contravenţională, suspendarea activităţii şi confiscarea bunurilor) faţă de neregulile constatate, respectiv neemiterea de bonuri fiscale pentru suma de 50 RON, provenită din comercializarea unor mărfuri, comercializarea de băuturi alcoolice fără timbru şi comercializarea de cafea fără documente justificative. Din suma pretinsă, cei doi inculpaţi au primit de la denunţător suma de 1.000 RON, urmând ca, ulterior, acesta să le remită şi restul de 500 RON. Cu ocazia aceluiaşi control, în acelaşi scop, inculpaţii au primit de la denunţător şi foloase materiale, constând în câte o sticlă de whisky (în valoare de 60 RON) şi câte un pachet de cafea de 500 gr. (în valoare de 15 RON) pentru fiecare. Ulterior, la data de 11 august 2010, inculpatul M.V.G. a primit de la denunţător suma de 500 RON, constituind restul din suma pretinsă de ambii inculpaţi la data de 2 august 2010, inculpatul respectiv fiind prins în flagrant.

Inculpaţii au fost reţinuţi, pentru 24 de ore, la data de 11 august 2010 şi arestaţi preventiv, începând cu data de 12 august 2010.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Călăraşi la data de 2 septembrie 2010. În timpul cercetării judecătoreşti, inculpatul M.V.G., ascultat la data de 23 septembrie 2010, a recunoscut săvârşirea infracţiunii, în modalitatea descrisă în rechizitoriu şi a precizat că îşi menţine declaraţiile date în faza de urmărire penală, în care a susţinut că a împărţit sumele de bani şi bunurile pretinse şi primite de la denunţători cu inculpatul F.M., care, fiind ascultat la rândul său la data de 14 octombrie 2010, nu a recunoscut comiterea infracţiunii, afirmând că primul inculpat a pretins şi a primit sumele de bani şi bunurile respective fără a-l consulta, cu toate că au constatat împreună nereguli la unitatea controlată şi constituiau o echipă de mai multă vreme. Acelaşi inculpat a mai afirmat că, deşi se afla împreună cu inculpatul M.V.G. în incinta unităţii, nu a auzit discuţiile dintre acesta şi denunţătorul T.M., astfel că nu cunoaşte conţinutul lor şi că nu a primit de la colegul său vreo sumă de bani, ci numai o sacoşă în care se aflau o sticlă de whisky şi un pachet de cafea. Inculpatul F.M. a mai arătat că, la datele de 16 iunie 2010 şi 2 august 2010, el şi colegul său nu au efectuat un control dispus de conducerea Gărzii Financiare şi că, în urma verificărilor efectuate, nu au întocmit un proces-verbale în care să consemneze neregulile constatate.

Denunţătorii T.M., T.G. şi martorul T.L., ascultaţi la data de 14 octombrie 2010, au declarat că, la data de 16 iunie 2010, cu ocazia controlului efectuat de cei doi inculpaţi, aceştia, constatând anumite nereguli, au pretins suma de 500 RON, care le-a fost dată amândurora de către denuntătoarea T.G., pentru a nu întocmi proces-verbal de contravenţie. În concret, iniţial, denuntătoarea i-a dat inculpatului M.V.G. suma de 300 RON, însă acesta a spus că nu este suficientă, i-a mai dat suma de 100 RON, dar inculpatul nu s-a arătat mulţumit, şi apoi suma de încă 100 RON. Suma de bani a fost pusă de denunţătoare pe tejghea, iar inculpatul M.V.G. a luat-o şi a pus-o pe mapa inculpatului F.M., până când cei doi inculpaţi au părăsit incinta unităţii. Cu privire la controlul din data de 2 august 2010, au declarat că denunţătorul T.M. a avut o discuţie cu inculpatul M.V.G., după ce s-au constatat nereguli în procesul de vânzare a bunurilor, ocazie cu care inculpatul i-a pretins denunţătorului suma de 1.500 RON, din care cel din urmă nu a putut plăti decât suma de 1.000 RON, rămânând ca restul de 500 RON să-i fie remis inculpatului M.V.G. la o dată ulterioară. Discuţia a avut loc într-o încăpere separată de magazin, fără a exista însă o uşă între ele, iar, în magazin, se aflau, la acel moment, inculpatul F.M., denunţătoarea T.G. şi martorul T.L., care au auzit acea discuţie, în condiţiile în care, de locul purtării ei, îi despărţeau aproximativ 4,5 m.

În raport cu probatoriul administrat, Tribunalul a constatat că inculpatul M.V.G. a săvârşit faptele pentru care a fost trimis în judecată, pe care acesta le-a recunoscut, cu menţiunea că, într-adevăr, a pretins şi a primit de la cei doi denunţători sumele de bani reţinute în actul de inculpare, pentru a nu se întocmi monetarul sumelor provenite din încasările PFA şi note de constatare în care să se evidenţieze neregulile constatate. Inculpatul a precizat că a adus la cunoştinţa celor doi denunţători că neregulile respective (prevăzute de art. 10 din O.U.G. nr. 28/1999) se sancţionează cu amendă de la 8.000 RON până la 40.000 RON şi cu suspendarea activităţii pe o perioadă de maximum 3 luni. De asemenea, a arătat că, la controlul din luna iunie 2010, denunţătoarea T.G. i-a băgat în buzunar suma de 400 sau 500 RON, cu forţa, pe care nu i-a restituit-o însă, ci a împărţit-o cu inculpatul F.M., amândoi fiind convinşi că acea sumă de bani fusese dată pentru a nu se aplica PFA sancţiunile anterior menţionate. Tribunalul a apreciat că această declaraţie, parţial nesinceră, este contrazisă de denunţătoarea T.G., care a precizat că, văzând cum inculpatul M.V.G. începuse să scrie procesul-verbal de contravenţie, prefigurându-se aplicarea unei amenzi, s-a speriat şi i-a oferit acestuia o sumă de bani, dar inculpatul a spus că nu este suficientă, iar, după ce i-a mai dat încă 100 RON, a afirmat „tot nu e de ajuns, doamnă”. Prin urmare, Tribunalul a reţinut că inculpatul M.V.G. a pretins şi a primit de la denunţătoarea T.G. suma de 500 RON, după ce, iniţial, aceasta îi oferise doar suma de 300 insuficientă pentru cei doi inculpaţi. Denunţătoarea i-a identificat pe cei doi inculpaţi, comisari ai Gărzii Financiare, inculpatul M.V.G. fiind „cel cu mustaţă”, iar inculpatul F.M. „cel grizonat”. Deşi cel din urmă a negat în mod constant comiterea infracţiunii, susţinând că a fost străin de suma de bani luată de colegul său, Tribunalul a apreciat că apărarea acestuia este nereală şi de circumstanţă, în condiţiile în care, potrivit denunţătoarei, suma de 500 RON a fost primită de către „cel cu mustaţă şi băgată în mapa celui grizonat”.

Referitor la fapta din data de 2 august 2010, când s-au evidenţiat încălcări ale art. 10 lit. b), art. ll alin. (3) şi art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 28/1999, inculpatul M.V.G. a recunoscut că a pretins denunţătorului T.M. suma de 1.500 RON, pentru a nu-i aplica o amendă, despre cuantumul căreia inculpatul F.M. i-a făcut cunoscut celui din urmă că este cuprinsă între 20.000 RON şi 100.000 RON, la care urma a se adăuga confiscarea bunurilor, iar denunţătorul i-a dat suma de 1.000 RON şi două plase, conţinând fiecare o sticlă de whisky şi un pachet de cafea, banii şi produsele respective fiind, şi de această dată, împărţite între cei doi inculpaţi. Cu privire la suma de 1.000 RON, probele administrate au pus în evidenţă faptul că inculpatul M.V.G. a insistat ca denunţătorul să-i dea măcar 1.200 RON, din cei 1.500 RON pretinşi, dar acesta a refuzat, după care inculpatul respectiv i-a comunicat numărul său de telefon, dar şi pe cel al inculpatului F.M., pentru a fi contactaţi la momentul când denunţătorul urma să ajungă în municipiul Călăraşi, acesta din urmă fiind convins că trebuia să le dea şi restul de 500 RON, pentru a scăpa de alte controale viitoare, cu atât mai mult cu cât, nici cu ocazia celui de-al doilea control, inculpaţii nu au întocmit un act de constatare.

Prin urmare, Tribunalul a constatat că, din probele administrate în ambele faze procesuale, rezultă că inculpatul M.V.G., în calitate de comisar al Gărzii Financiare Călăraşi, la datele de 16 iunie 2010 şi 2 august 2010, cu ocazia unor controale efectuate la PFA T.M. din comuna C., judeţul Călăraşi (probele au pus în evidenţă şi faptul că cele două controale nu erau dispuse de către conducerea instituţiei), împreună cu inculpatul F.M., precum şi la data de 11 august 2010, a pretins şi a primit de la cei doi denunţători sumele de 500 şi respectiv 1.500 RON, precum şi foloase materiale (două sticle de whisky şi două pachete de cafea), pentru a nu lua măsurile legale (amendă contravenţională, confiscarea bunurilor şi suspendării activităţii), faţă de aspectele constatate cu acel prilej, fapte care, în drept, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Referitor la inculpatul F.M., care a negat în mod constant comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, Tribunalul a constatat că apărările acestuia sunt nereale, nefiind nesusţinute de probatoriul administrat, care a conturat cu claritate împrejurarea că, la controlul din luna iunie 2010, acesta a fost de faţă atunci când inculpatul M.V.G. i-a pretins bani denunţătoarei T.G. şi a „negociat” primirea sumei de 500 RON, în loc de 300 RON, cât oferise aceasta iniţial. Mai mult, inculpatul M.V.G. a luat banii din mâna denunţătoarei şi i-a pus pe mapa inculpatului F.M., condiţii în care este greu de acceptat apărarea acestuia din urmă, în sensul că nu a participat la luarea rezoluţiei infracţionale de către inculpatul M.V.G. Aceeaşi este situaţia şi în cazul controlului din luna august 2010, când ambii inculpaţi au constatat aceleaşi nereguli şi, pentru a nu proceda la aplicarea unei amenzi, la confiscarea bunurilor şi la suspendarea activităţii, inculpatul M.V.G. a pretins şi a primit bani, cu ştirea inculpatului F.M., discutând chiar cu administratorul P.F.A., care cunoştea modul în care a scăpat de amendă în luna iunie şi „preţul” evitării sancţiunii. Deşi inculpatul F.M. a susţinut că, fiind o oarecare distanţă (4-5 metri) între cele două încăperi ale magazinului, nedespărţite printr-o uşă, una în care denunţătorul T.M. discuta cu inculpatul M.V.G. despre modul în care urma să se finalizeze controlul inopinat şi una în care se afla el, Tribunalul a constatat că proba testimonială administrată în ambele faze procesuale a evidenţiat împrejurarea că cele două persoane în compania cărora s-a aflat inculpatul F.M. la acel moment, respectiv denunţătoarea T.G. şi fiul denunţătorului T.M., au auzit fără dificultate discuţia respectivă. Astfel fiind, Tribunalul a apreciat că nu există niciun considerent pentru care inculpatul F.M. să nu fi auzit acea discuţie, neexistând niciun motiv care să-i fi distras atenţia de la discuţia purtată în camera alăturată. Faptul că inculpatul F.M. a cunoscut, fără dubiu, că nesancţionarea neregulilor constatate constituie o încălcare a atribuţiilor sale de serviciu a fost dovedit prin modul în care, la controlul din luna august 2010, s-a procedat în aceeaşi manieră ca la controlul anterior, din luna iunie 2010, prin neîntocmirea unui act de control, neaplicarea amenzii şi neconfiscarea mărfurilor vândute şi neevidenţiate în casa de marcaj. În niciun moment, inculpatul F.M. nu s-a opus felului în care inculpatul M.V.G. a pretins şi a primit bani de la denunţători, deşi, la controlul din luna august 2010, avea toate motivele să treacă la aplicarea sancţiunilor, în condiţiile în care activitatea PFA nu intrase în legalitate, iar clemenţa de care dăduseră dovadă anterior cei doi inculpaţi rămăsese fără niciun rezultat, din punctul de vedere al instaurării legalităţii activităţii de comerţ a acelei unităţi. Mai mult, nu au existat păreri divergente ale inculpaţilor, cu privire la măsurile ce urmau să fie luate împotriva denunţătorului T.M., în condiţiile în care ei formau o echipă de control care se sudase în timp.

Inculpatul F.M. a recunoscut că a primit, de la inculpatul M.V.G., o sacoşă în care se aflau o sticlă de whisky şi un pachet de cafea, pe care acesta o primise de la denunţătorul T.M., situaţie în raport cu care a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen. Tribunalul a considerat că această cerere nu poate fi admisă, având în vedere faptul că valoarea bunurilor respective, de numai 75 RON, modică în aprecierea inculpatului, nu poate fi delimitată şi extrasă din contextul probator ce atestă modul în care s-a desfăşurat activitatea infracţională şi care denotă o periculozitate de necontestat, neîncadrabilă în dispoziţiile invocate. Inexistenţa unei înţelegeri între cei doi inculpaţi, susţinută de inculpatul F.M., nu este reală, câtă vreme inculpatul respectiv nu a intenţionat să sancţioneze P.FA. pentru activitatea comercială defectuoasă, la niciunul dintre cele două controale, cu toate că a văzut cum inculpatul M.V.G. a luat „pentru sine” mai multe sume de bani, iar bunurile în valoare de 75 RON făceau parte, şi ele, din preţul neluării măsurilor legale, amenzile ce ar fi trebuit aplicate ridicându-se la valoarea de maxim 100.000 RON.

Prin urmare, Tribunalul a constatat că probele administrate în cauză (declaraţiile inculpatului M.V.G. şi ale martorilor T.M., T.G. şi T.L.) evidenţiază că inculpatul F.M. a fost prezent, alături de primul inculpat, la sediul P.F.A. T.M., cu ocazia controlului din luna iunie 2010, când a constatat nereguli în activitatea comercială şi când, în schimbul sumei de 500 RON, negociată „strâns” de colegul său, care a pus-o chiar pe mapa lui, nu a încheiat un proces-verbal de contravenţie, pentru ca, la controlul din luna august 2010, deşi nu s-a aflat alături de inculpatul M.V.G., a auzit totuşi când acesta i-a pretins denunţătorului T.M. suma de 1.500 RON, din care a primit suma de 1.000 RON, pentru că, în caz contrar, el ar fi trebuit să aplice amenda contravenţională, indiferent de poziţia colegului său, fapt care nu s-a întâmplat însă, astfel că rezoluţia infracţională luată de către cei doi inculpaţi împreună este dincolo de orice dubiu.

În aceste condiţii, Tribunalul a constatat că faptele inculpatului F.M., care, în calitate de comisar al Gărzii Financiare Călăraşi, la datele de 16 iunie 2010 şi 2 august 2010, cu ocazia unor controale inopinate efectuate la PFA T.M., indirect, prin intermediul colegului său, inculpatul M.V.G. şi împreună cu acesta, a pretins şi a primit de la denunţătoarea T.G. suma de 500 RON şi a pretins de la denunţătorul T.M. suma de 1.500 RON, precum şi foloase materiale, primind de la acesta, prin intermediul aceluiaşi coleg, suma de 750 RON, o sticlă de whisky şi un pachet de cafea, pentru a nu lua măsurile legale (amendă contravenţională, confiscarea bunurilor şi suspendarea activităţii) faţă de aspectele constatate, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Inculpatul F.M. a solicitat să se constate nulitatea transcrierii înregistrării convorbirii telefonice dintre inculpatul M.V.G. şi denunţătorul T.M., pe motiv că nu se evidenţiază modul de plată a restului de 500 RON şi că există o intruziune în text, care deformează realitatea, constituind o „înscenare juridică”. De asemenea, a solicitat să se constate nulitatea absolută a flagrantului, întrucât, în conţinutul procesului-verbal de constituire a echipei operative şi de consemnare a măsurilor criminalistice de pregătire a acestuia, sunt menţionate date neconforme cu realitatea. Tribunalul, examinând suportul electronic al înregistrării convorbirii telefonice dintre inculpatul M.V.G. şi denunţătorul T.M., a constatat că cel din urmă a folosit termenul de „diferenţă”, ca motiv pentru deplasarea sa la Călăraşi, iar inculpatul interlocutor a afirmat „să ne găsim mâine”, această situaţie excluzând posibilitatea unei înscenări din partea organelor de urmărire penală. În privinţa celei de-a doua cereri, Tribunalul a constatat că nu s-au indicat, în concret, pretinsele date nereale din cuprinsul procesului-verbal la care s-a făcut referire.

La individualizarea pedepselor aplicate în temeiul textelor de lege anterior menţionate, Tribunalul a avut în vedere gravitatea infracţiunii deduse judecăţii, dar şi datele personale ale inculpaţilor (lipsa de antecedente penale, comportamentul anterior ireproşabil, copii minori aflaţi în întreţinere, membri de familie cu sănătate precară, atitudinea de regret faţă de urmările faptelor săvârşite), reţinute, în favoarea lor, drept circumstanţe atenuante judiciare, conform art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepselor sub minimul special, potrivit art. 76 alin. (1) lit. c) din acelaşi cod.

În privinţa cererii inculpatului M.V.G. de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 202/2010, Tribunalul a apreciat că acestea nu sunt incidente, faţă de momentul procesual al cauzei la momentul intrării lor în vigoare, când fusese începută cercetarea judecătorească şi administrat tot probatoriul.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel în termenul legal Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie (la data de 22 decembrie 2010) şi inculpaţii M.V.G. şi F.M. (la datele de 21 şi respectiv 23 decembrie 2010, prin intermediul avocaţilor aleşi).

Apelurile astfel declarate au fost înaintate de Tribunal şi înregistrate pe rolul acestei Curţi la data de 21 februarie 2011.

În motivele scrise de apel, Parchetul a criticat sentinţa atacată, pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând următoarele aspecte:

1. încălcarea prevederilor art. 356 şi art. 357 C. proc. pen., prin menţionarea, în dispozitivul sentinţei, a aplicării art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, la care nu se face referire în considerentele acesteia;

2. greşita aplicare a dispoziţiilor art. 348 C. proc. pen. şi art. 255 alin. (5) C. pen., în ceea ce priveşte restituirea către denunţători a sumelor de bani şi bunurilor care au făcut obiectul luării de mită;

3. greşita individualizare a pedepselor principale aplicate inculpaţilor;

4. omisiunea interzicerii, ca pedeapsă accesorie şi respectiv ca pedeapsă complementară, a dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen.

La termenul din data de 18 aprilie 2011, reprezentantul Parchetului a precizat că nu mai susţine primul motiv de apel, a completat al treilea motiv de apel, solicitând înlăturarea, în cazul ambilor inculpaţi, a circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. şi a extins motivele de apel, invocând greşita încadrare juridică a faptelor ce formează obiectul judecăţii, pe de o parte, prin reţinerea eronată a incidenţei dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, iar, pe de altă parte, prin omisiunea aplicării prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), aspecte care au fost consemnate în încheierea de la acel termen.

Cu ocazia dezbaterilor de la termenul din data de 21 iunie 2011 (consemnate în încheierea de amânare a pronunţării), reprezentantul Parchetului a susţinut motivele scrise de apel, astfel cum au fost precizate şi completate.

În motivele scrise de apel, susţinute întocmai cu ocazia dezbaterilor, inculpatul M.V.G., care a beneficiat de asistenţa juridică a avocatului său ales, fără a contesta situaţia de fapt, a solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. b) teza a II-a C. proc. pen., pe motiv că sentinţa atacată este lovită de nulitate absolută, conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen., întrucât dispozitivul acesteia contrazice considerentele sale, iar instanţa de fond a procedat, încălcând prevederile art. 334 C. proc. pen., fără punerea în discuţie, la schimbarea încadrării juridice menţionate atât în rechizitoriu, cât şi în considerentele hotărârii pronunţate, prin reţinerea eronată a incidenţei dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 şi, în subsidiar, rejudecarea cauzei de către instanţa de apel, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., în sensul reindividualizării pedepsei, prin reţinerea în continuare a circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., dar şi a prevederilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., potrivit principiului retroactivităţii legii penale mai favorabile şi respectiv al suspendării executării pedepsei astfel reduse, fie condiţionat, fie sub supraveghere, conform art. 81 sau art. 861 C. pen.

În motivele scrise de apel, inculpatul F.M., care a beneficiat de asistenţa juridică a avocatului său ales, a invocat nelegalitatea sentinţei atacate, susţinând că instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt greşită, ca urmare a aprecierii eronate a unor probe (declaraţiile inculpaţilor şi martorilor audiaţi), dar şi a validării altor probe obţinute în mod ilegal de către organele de urmărire penală (transcriptul înregistrării convorbirii telefonice din data de 10 august 2010, purtată între denunţătorul T.M. şi inculpatul M.V.G. şi procesul verbal de pregătire a flagrantului, realizat prin provocare), precum şi netemeinicia acelei hotărâri, solicitând reducerea pedepsei şi schimbarea modalităţii de executare a acesteia, prin suspendarea ei condiţionată, potrivit art. 81 C. pen.

La termenul din data de 16 mai 2011, inculpatul şi-a completat motivele de apel, invocând omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra cererii sale de achitare, întemeiată pe dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., aspect care a fost consemnat în încheierea de la acel termen.

Cu ocazia dezbaterilor, inculpatul, susţinând întocmai motivele anterior menţionate, a reiterat, şi în faţa instanţei de apel, cererea de achitare, pe acelaşi temei, în raport cu singura faptă pe care a declarat că o recunoaşte (constând în primirea, drept mită, a unei sticle de whisky şi a unui pachet de cafea) şi, în plus, a solicitat, asemenea inculpatului M.V.G., trimiterea cauzei spre rejudecare, pe motiv că sentinţa atacată este lovită de nulitate absolută, întrucât instanţa de fond a pronunţat soluţia de condamnare prin reţinerea unei încadrări juridice diferite de cea menţionată în actul de sesizare, fără a pune în discuţie schimbarea acesteia.

Inculpaţii, fiind întrebaţi în mod explicit de către Curte la termenul din data de 16 mai 2011, au precizat că nu doresc să dea noi declaraţii în faţa instanţei de apel, întrucât îşi menţin declaraţiile anterioare, la care nu au nimic de adăugat sau modificat.

Curtea a încuviinţat şi administrat, la cererea inculpatului M.V.G., proba cu înscrisuri în circumstanţiere.

De asemenea, încuviinţând cererile inculpatului F.M. şi reprezentantului Parchetului, Curtea a procedat nemijlocit, în şedinţa publică din data de 21 iunie 2011, la audierea înregistrării convorbirii telefonice din data de 10 august 2010, conţinută în suportul digital aflat în plicul ataşat şi respectiv la vizionarea şi audierea înregistrării în mediul ambiental din data de 11 august 2010, conţinută în suportul digital aflat în plicul ataşat, despre aceste activităţi întocmindu-se un proces-verbal, care a fost semnat fără obiectiuni de către toţi participanţii la proces.

Inculpatul F.M. a depus la dosar copie de pe decizia penală nr. 74 din data de 8 octombrie 2001, pronunţată de Completul de 9 Judecători al Curţii Supreme de Justiţie în Dosarul nr. 52/2001, la care a făcut referire pentru a combate, asemenea inculpatului M.V.G., cererea Parchetului de schimbare a încadrării juridice a faptelor, în sensul reţinerii incidenţei dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ambii inculpaţi susţinând, prin apărătorii lor, că aplicarea acestor dispoziţii este inadmisibilă direct în apel.

Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 136/F din data de 20 decembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Călăraşi în Dosarul nr. 3534/116/2010.

A desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând:

În temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică, cu privire la ambii inculpaţi, din infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1), (2) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

1. În temeiul art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a), c), art. 76 alin. (1) lit. c) şi art. 80 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.V.G. la pedeapsa principală de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată.

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (2) şi (3) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa închisorii durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 11 august 2010 şi până la data de 26 noiembrie 2010.

2. În temeiul art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. c) şi art. 80 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul F.M. la pedeapsa principală de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată.

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (2) şi (3) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa închisorii durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 11 august 2010 şi până la data de 26 noiembrie 2010.

În temeiul art. 254 alin. (3) C. pen. raportat la art. 19 din Legea nr. 78/2000 cu referire la decizia nr. 59/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispune confiscarea de la fiecare inculpat a sumei de câte 750 RON, a câte unei sticle de whisky şi a câte unui pachet de cafea de 500 gr. sau, în cazul în care aceste bunuri nu se găsesc, a echivalentului lor în bani, în sumă de câte 75 RON.

A constatat că, în numele inculpatului M.V.G., a fost consemnată la Banca R.D., sucursala Dorobanţi, în data de 18 august 2010, suma de 850 RON, la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi dispune realizarea confiscării, în ceea ce îl priveşte, din această sumă.

A dispus restituirea către inculpatul M.V.G., din suma consemnată, a sumei de 100 RON (în cazul confiscării în natură a bunurilor) sau a sumei de 25 RON (în cazul confiscării acestora prin echivalentul lor în bani).

A dispus restituirea către martorul denunţător T.M. a sumei de 500 RON, pusă la dispoziţie de către acesta în vederea realizării flagrantului din data de 11 august 2010.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

II. În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii M.V.G. şi F.M. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

În temeiul art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., a obligat pe apelanţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON fiecare, cheltuieli judiciare către stat.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele anterior menţionate, precum şi din oficiu, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei deduse judecăţii, Curtea constată că apelul Parchetului este fondat (în limitele ce vor fi precizate), în timp ce apelurile inculpaţilor sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:

I. Cu privire la situaţia de fapt, Curtea constată că probatoriul administrat în cauză dovedeşte, mai presus de orice îndoială, existenţa unor acte materiale repetate de luare de mită (în variantele pretinderii şi primirii de bani şi bunuri necuvenite, care vor fi detaliate în continuare), săvârşite de cei doi inculpaţi, în calitatea lor de comisari ai Gărzii Financiare Călăraşi, în scopul de a nu-şi îndeplini îndatoririle de serviciu.

Astfel, este certă împrejurarea (pe care ambii inculpaţi au recunoscut-o) că, prevalându-se de dreptul de a efectua, în exercitarea atribuţiilor de serviciu specifice calităţii anterior menţionate, controale inopinate pentru descoperirea faptelor având ca efect frauda şi evaziunea fiscală (conferit de art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 91/2003 şi menţionat în fişele posturilor ocupate), aceştia s-au deplasat, în datele de 16 iunie 2010 şi 2 august 2010, la acelaşi comerciant (P.F.A. T.M. din comuna C., judeţul Călăraşi), sub pretextul efectuării unor asemenea controale.

De asemenea, este certă împrejurarea (recunoscută de ambii inculpaţi) că, deşi, cu ocazia ambelor controale, au constatat nereguli în activitatea agentului economic verificat, care ar fi trebuit să conducă, în mod legal, la aplicarea unor sancţiuni contravenţionale (amendă şi suspendarea activităţii pe o perioadă determinată), aceştia nu au întocmit note de constatare şi nici acte de sancţionare, fără a putea prezenta o explicaţie plauzibilă pentru acest comportament, contrar îndatoririlor de serviciu.

Cert este şi faptul că, la data de 16 iunie 2010, cu ocazia primului control, martora denunţătoare T.G., concubina asociatului T.M., singura prezentă la efectuarea acelui control, i-a remis inculpatului M.V.G., pe care l-a descris ca fiind „comisarul cu mustaţă”, suma de 500 RON, tocmai pentru a împiedica aplicarea sancţiunilor contravenţionale anterior menţionate.

Faptul remiterii banilor şi scopul acestuia au fost recunoscute de inculpatul M.V.G., care a declarat că a împărţit suma de bani primită de la martora denunţătoare, drept mită, cu colegul său, inculpatul F.M.

Deşi al doilea inculpat a negat în permanenţă acest fapt (primirea, indirectă, prin intermediul colegului său, a unei sume de bani, drept mită), afirmând chiar că nici nu are cunoştinţă ca inculpatul M.V.G. să fi primit de la martora denunţătoare vreo sumă de bani, apărarea lui este contrazisă, în mod categoric, de probatoriul administrat în cauză.

În acest sens, Curtea reţine aspectele faptice evidenţiate în declaraţiile constante ale martorei denunţătoare T.G. şi inculpatului M.V.G., care se coroborează între ele şi sunt confirmate de fapte şi împrejurări pe care chiar inculpatul F.M. le-a recunoscut ca fiind reale.

Astfel, martora denunţătoare a afirmat că inculpatul F.M., pe care l-a descris ca fiind „comisarul grizonat”, este cel care i-a adus la cunoştinţă că, pentru neregulile constatate cu ocazia controlului, se va aplica o amendă de 200.000.000 ROL şi se va dispune „închiderea magazinului pe mai multe luni” (sancţiuni despre care însuşi inculpatul a precizat, în declaraţiile sale, că „era normal” să le aplice, fără a proceda însă în acest mod la momentul respectiv, din motive pe care nu le-a putut preciza), că, după ce i-a dat inculpatului M.V.G., identificat de ea ca fiind „comisarul cu mustaţă”, suma de 500 RON, pentru a împiedica aplicarea sancţiunilor comunicate, acesta a introdus suma de bani astfel remisă în „mapa cu care venise comisarul grizonat” şi că, urmare a acestui fapt, cei doi comisari nu au mai întocmit vreun act de constatare şi sancţionare (împrejurare recunoscută, de altfel, de amândoi), lăsându-i doar o invitaţie pentru concubinul său, în vederea prezentării la sediul Gărzii Financiare Călăraşi, în data de 18 iunie 2010, scrisă de inculpatul F.M. (care a şi recunoscut acest aspect). De asemenea, inculpatul M.V.G. a declarat că, după ce, „din milă” (sentiment neverosimil în contextul dat, cu atât mai puţin având în vedere că, în calitate de funcţionari ai statului, cei doi comisari erau obligaţi să aplice legea), el şi colegul său au renunţat la stabilirea unor sancţiuni, lăsând doar invitaţia anterior menţionată, la plecare, martora denunţătoare a venit spre amândoi, având o sumă de bani în mână, pe care i-a introdus-o în buzunarul pantalonilor (inculpatul a susţinut în faza de urmărire penală că acest fapt s-a petrecut „forţat”), că niciunul dintre ei nu a refuzat acea sumă de bani şi că, în autoturismul cu care s-au deplasat, el i-a dat jumătate din suma respectivă colegului său.

Totodată, faptul indubitabil că ambii inculpaţi au participat la efectuarea controlului care a condus la constatarea unor nereguli în activitatea agentului economic verificat, că, în pofida acestei împrejurări, niciunul dintre ei nu a întreprins demersuri concrete pentru întocmirea unor acte de constatare şi sancţionare a acelor nereguli, dar şi faptul că, aflându-se într-o conivenţă evidentă, s-au completat reciproc, în acţiunile lor de a o determina pe martora denunţătoare să remită o sumă de bani, drept mită, convinsă fiind, după ce i-au fost aduse la cunoştinţă sancţiunile grave prevăzute de lege, că numai astfel putea împiedica întocmirea unor asemenea acte, confirmă, la rândul lor, că inculpatul F.M., în deplină cunoştinţă de cauză, a acceptat primirea, fie şi indirectă, prin intermediul colegului său, a jumătate din suma de bani remisă acestuia de martora denunţătoare, pentru a nu-şi îndeplini îndatoririle de serviciu.

Cert este şi faptul că, în condiţiile în care martorul denunţător T.M. nu a dat curs invitaţiei anterior menţionate, cei doi inculpaţi s-au deplasat din nou împreună, sub pretextul altui control inopinat, efectuat în mai puţin de două luni de la cel anterior, respectiv la data de 2 august 2010, la magazinul aparţinând aceleiaşi P.F.A., ocazie cu care, pentru a nu aplica sancţiunile prevăzute de lege pentru neregulile constatate la acel moment în activitatea agentului economic verificat, inculpatul M.V.G. a pretins de la martorul denunţător suma de 1.500 RON, din care a primit de la acesta suma de 1.000 RON, pe care a împărţit-o ulterior cu colegul său, inculpatul F.M., ambii inculpaţi primind de la martorul denunţător, în acelaşi scop, şi câte o sticlă de whisky, în valoare de 60 RON şi câte un pachet de cafea de 500 gr., în valoare de 15 RON.

Inculpatul M.V.G. a recunoscut întocmai aceste fapte, în timp ce inculpatul F.M. a recunoscut numai primirea, cu titlu de mită, a sticlei de whisky şi pachetului de cafea, negând însă primirea, indirectă, prin intermediul colegului său, cu acelaşi titlu, a vreunei sume de bani.

Apărarea inculpatului F.M., care s-a întemeiat de această dată pe susţinerea faptului că el s-a aflat într-o altă încăpere (magazinul propriu-zis) decât cea unde inculpatul M.V.G. a pretins şi primit bani de la martorul denunţător T.M. (un depozit anexă al acelui magazin), neputând lua astfel cunoştinţă de discuţiile purtate între cei doi şi de faptele petrecute acolo, este infirmată de declaraţiile martorului respectiv, dar şi de declaraţiile martorilor oculari T.G. şi T.L. (concubina şi fiul celui dintâi), din coroborarea cărora rezultă că spaţiile în care se aflau, la momentul faptei, inculpatul M.V.G. şi martorul denunţător, pe de o parte, inculpatul F.M. şi cei doi martori oculari, pe de altă parte, comunicau între ele, neexistând uşă între acestea şi că distanţa dintre cele două grupuri era de numai câţiva metri, astfel că ambii martori oculari au putut auzi şi vedea ce se întâmpla între inculpatul M.V.G. şi martorul denunţător, aceleaşi aspecte putând fi astfel uşor sesizate şi de inculpatul F.M., care se afla împreună cu ei.

De altfel, chiar acceptând ca fiind reală susţinerea inculpatului F.M., Curtea constată că faptul primirii ulterioare de către acesta, în mod indirect, a jumătate din suma de bani remisă de martorul denunţător inculpatului M.V.G., cu titlu de mită, este dovedit mai presus de orice îndoială prin declaraţiile constante ale acestuia din urmă, coroborate cu declaraţiile martorului denunţător şi celor doi martori oculari anterior menţionaţi, dar şi cu fapte şi împrejurări recunoscute chiar de inculpatul F.M.

Astfel, inculpatul M.V.G., după ce a confirmat constatarea, şi cu ocazia celui de-al doilea control, a unor nereguli care ar fi trebuit sancţionate contravenţional cu amendă, confiscarea bunurilor şi suspendarea activităţii pe o perioadă determinată (fapt recunoscut, de altfel, şi de inculpatul F.M., care a declarat că el însuşi a comunicat, la întrebarea martorei T.G., sancţiunile aplicabile, inclusiv cuantumul amenzii, de la 20.000 la 100.000 RON, fără însă ca, ulterior, din motive pe care nu le-a putut indica, el să fi avut măcar iniţiativa întocmirii unor acte de constatare şi sancţionare), a susţinut că, în cadrul discuţiei purtate cu martorul denunţător, i-a spus acestuia că, dacă îi va da suma de 1.500 RON, nu îi va aplica niciun fel de sancţiune, că martorul respectiv i-a comunicat că nu îi poate da decât suma de 1.000 RON, pe care, după ce a mers să o ia din spatele magazinului (trecând astfel prin încăperea unde se afla, conform propriilor declaraţii, inculpatul F.M., care, astfel, contrar apărării formulate, putea observa acţiunea martorului denunţător), i-a introdus-o în buzunar, că acelaşi martor le-a dat lui şi colegului său două plase cu câte o sticlă de whisky şi o pungă de cafea (aspect recunoscut, de altfel, şi de inculpatul F.M.) şi că, plecând de acolo, fără a aplica vreo sancţiune, a împărţit suma de bani primită cu acesta din urmă, fiecare rămânând astfel, pe lângă bunurile anterior menţionate, cu suma de câte 500 RON.

De asemenea, din coroborarea declaraţiilor martorului denunţător T.M. şi martorilor oculari T.G. şi T.L., rezultă evidenta înţelegere dintre cei doi inculpaţi, în vederea obţinerii unei sume de bani, drept mită, chiar dacă a fost pretinsă în mod explicit şi primită în mod direct numai de inculpatul M.V.G., întrucât aceştia s-au completat reciproc în a le comunica neregulile constatate şi sancţiunile aplicabile, fără a întocmi însă, în final, vreun act de constatare şi sancţionare.

Totodată, împrejurările indubitabile că inculpaţii au procedat la efectuarea unui nou control inopinat la aceeaşi unitate, la scurtă vreme după controlul similar anterior, că, în ziua respectivă, aceştia erau planificaţi de conducerea instituţiei să desfăşoare o acţiune de control la un agent economic dintr-o altă localitate (SC A.F. SRL din comuna B.), că s-au deplasat împreună, din proprie iniţiativă, la PFA aparţinând martorului denunţător T.M., folosind autoturismul aflat în proprietatea soţiei inculpatului F.M. (astfel relatat chiar de acesta) şi că, în pofida neregulilor constatate, iciunul dintre ei nu a întreprins demersuri reale pentru aplicarea sancţiunilor legale, invocându-le doar ca ameninţare la adresa reprezentantului unităţii verificate şi membrilor familiei sale, pentru a-l determina să plătească o sumă de bani, tocmai pentru a nu fi sancţionat, confirmă, la rândul lor, că inculpatul F.M., în deplină cunoştinţă de cauză, a acceptat primirea, drept mită, fie şi indirectă, prin intermediul inculpatului M.V.G., a jumătate din suma de bani remisă acestuia de martorul denunţător, pentru a nu-şi îndeplini îndatoririle de serviciu.

De altfel, în contextul tuturor împrejurărilor faptice anterior menţionate, este neverosimil ca inculpatul M.V.G. să fi împărţit cu colegul său numai bunurile necuvenite primite drept mită (sticlele de whisky şi pachetele de cafea), după cum însuşi inculpatul F.M. a recunoscut, iar nu şi suma de bani primită cu acelaşi titlu.

Referitor la fapta din data de 11 august 2010, Curtea constată că inculpatul M.V.G. a recunoscut, în condiţiile surprinderii sale în flagrant, primirea, drept mită, de la martorul denunţător T.M., a sumei de 500 RON, reprezentând diferenţa dintre suma pe care i-a pretins-o acestuia, cu acel titlu, la data de 2 august 2010 (1.500 RON) şi suma primită şi împărţită de el, la acel moment, cu inculpatul F.M. (1.000 RON).

Inculpatul F.M. nu a avut vreo participaţie la săvârşirea acestui ultim act material (nereţinut, de altfel, în sarcina sa, nici prin rechizitoriu, nici prin sentinţa instanţei de fond), nefiind prezent la momentul primirii de către inculpatul M.V.G., de la martorul denunţător anterior menţionat, a sumei de 500 RON şi nedovedindu-se cu certitudine că ar fi avut cunoştinţă de fapta respectivă.

În această situaţie, Curtea a constatat lipsită de pertinenţă contestarea de către inculpatul F.M., ca fiind obţinute în mod ilegal, a unora dintre mijloacele de probă administrate cu privire la acest act material (transcriptul înregistrării convorbirii telefonice din data de 10 august 2010, purtată exclusiv între inculpatul M.V.G. şi martorul denunţător T.M. şi procesul-verbal de pregătire a acţiunii de prindere în flagrant a celui dintâi), pe care niciuna dintre persoanele implicate nu le-a contestat vreodată.

În plus, susţinerea în acest sens a inculpatului F.M. este şi nefondată, apreciază Curtea de Apel, întrucât realizarea interceptării şi înregistrării convorbirii telefonice anterior menţionate s-a efectuat în baza autorizaţiilor din data de 10 august 2010, emise de Tribunalul Bucureşti pentru posturile telefonice utilizate la acel moment de cei doi interlocutori, inculpatul M.V.G. şi martorul denunţător T.M., iar audierea nemijlocită de către Curte, la termenul din data de 21 iunie 2011, a înregistrării convorbirii respective (fixată pe suportul digital aflat în plicul ataşat) a evidenţiat reproducerea întocmai a conţinutului acesteia în procesul-verbal de transcriere, inculpatul M.V.G., prezent la audierea anterior menţionată, necontestând, de altfel, conţinutul acelei convorbiri. împrejurarea că, în cuprinsul rechizitoriului, reproducând conţinutul convorbirii respective, procurorul a inserat, cu privire la expresia „diferenţa aia care e”, folosită de martorul denunţător T.M., observaţia personală că aceasta s-ar referi la restul de 500 RON din suma pretinsă iniţial, este nerelevantă, întrucât calitatea de mijloc de probă aparţine, potrivit art. 64 alin. (1) C. proc. pen., însăşi înregistrării audio (care a fost obţinută în mod legal, după cum s-a evidenţiat anterior), iar nu actului de sesizare în care procurorul a reprodus conţinutul acesteia, prin raportare la restul probatoriului, pentru a susţine acuzarea.

De asemenea, procesul-verbal invocat de inculpatul F.M., de capcanare criminalistică a sumei de 500 RON, folosită la realizarea flagrantului din data de 11 august 2010, despre care a susţinut că ar conţine date nereale cu privire la scopul întâlnirii dintre martorul denunţător T.M. şi inculpatul M.V.G., nu este afectat de vreo cauză de nelegalitate, iar motivaţia consemnată a remiterii de cel dintâi către cel din urmă a sumei respective a fost confirmată de însuşi inculpatul prins în flagrant, care a recunoscut că acea sumă reprezenta chiar diferenţa dintre cea pe care a pretins-o la data de 2 august 2010 şi cea primită la momentul respectiv şi împărţită de el cu inculpatul F.M.

În acelaşi timp, inculpatul M.V.G. nu a susţinut vreodată că ar fi fost provocat în vederea primirii acelei sume de bani de la martorul denunţător (după cum, fără a fi implicat, a afirmat inculpatul F.M.), această afirmaţie fiind, de altfel, lipsită de orice fundament, în condiţiile în care primul inculpat a recunoscut în mod constant că i-a pretins martorului denunţător suma de 1.500 RON, din care a primit iniţial numai suma de 1.000 RON şi că s-a întâlnit cu acesta, conştient fiind că urma să primească de la el diferenţa de 500 RON, fapt confirmat şi de vizionarea şi audierea nemijlocită de către Curte, la termenul din data de 21 iunie 2011, a dialogului ambiental audio-video purtat între inculpatul M.V.G. şi martorul denunţător T.M. la momentul realizării flagrantului (fixat pe suportul digital aflat în plicul ataşat), constatându-se reproducerea întocmai a conţinutului acelui dialog în procesul-verbal de transcriere.

II. Cu privire la încadrarea juridică, Curtea de apel, raportându-se la situaţia de fapt anterior menţionată, constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, pe de o parte, prin reţinerea greşită a incidenţei prevederilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, iar, pe de altă parte, prin omisiunea aplicării dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Sub primul aspect, Curtea reţine că menţiunea din dispozitivul sentinţei apelate privitoare la aplicarea prevederilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 (care se referă la fapta de dare de mită) este lipsită de temei, întrucât inculpaţii nu au fost trimişi în judecată pentru o astfel de faptă şi nici instanţa de fond nu a reţinut, în considerentele hotărârii sale, că ei ar fi săvârşit o faptă de această natură.

De altfel, instanţa de fond nu a dispus, în prealabil, nici extinderea procesului penal pentru alte fapte, conform art. 336 C. proc. pen., nici schimbarea încadrării juridice reţinute în rechizitoriu (în care nu se face referire la prevederile respective), potrivit art. 334 C. proc. pen.

Curtea constată însă nefondată cererea comună a inculpaţilor de a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru motivul anterior menţionat, întrucât, pe de o parte, acesta nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de nulitate absolută prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. (reţinerea eronată, exclusiv în dispozitivul sentinţei, a incidenţei prevederilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 neconstituind o încălcare a dispoziţiilor legale privitoare la sesizarea instanţei), iar, pe de altă parte, dat fiind caracterul integral devolutiv al căii de atac cu care a fost sesizată, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel este îndrituită a remedia, chiar şi din oficiu, orice nelegalitate constatată cu privire la încadrarea juridică.

Sub cel de-al doilea aspect, Curtea reţine că inculpaţii au săvârşit, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, mai multe acte materiale de luare de mită, la datele de 16 iunie, 2 august şi 11 august 2010 (inculpatul M.V.G., în variantele pretinderii şi primirii directe de sume de bani şi bunuri necuvenite) şi respectiv la datele de 16 iunie şi 2 august 2010 (inculpatul F.M., în variantele primirii directe de bunuri necuvenite şi indirecte, prin intermediul primului inculpat, de sume de bani), situaţie care impune reţinerea, în cazul amândurora, a formei continuate a infracţiunii, conform art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Unitatea de rezoluţie infracţională este dovedită, apreciază Curtea de Apel, de faptul că inculpaţii, cu ocazia actelor materiale comise de fiecare, au acţionat în raporturile cu acelaşi agent economic controlat, de la care au pretins şi, după caz, primit, în mod repetat, direct sau indirect, stăruind însă în acest demers, sume de bani şi bunuri necuvenite, pentru a nu întocmi, potrivit îndatoririlor de serviciu, acte de constatare şi sancţionare contravenţională a neregulilor din activitatea acestuia.

Curtea de Apel constată nefondată apărarea comună a celor doi inculpaţi, care, opunându-se motivului de apel al Parchetului privitor la aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), au susţinut că reţinerea incidenţei acestora este inadmisibilă direct în calea de atac.

În acest sens, Curtea menţionează că faptele repetate de luare de mită reţinute în sarcina inculpaţilor, în variantele anterior menţionate, fac obiectul judecăţii, conform art. 317 C. proc. pen., fiind menţionate în actul de sesizare şi că însăşi instanţa de fond a constatat săvârşirea acestora, în materialitatea lor, dându-le însă o încadrare juridică greşită.

De asemenea, Curtea menţionează că apelul Parchetului are un efect de devoluţie integrală a cauzei, în fapt şi în drept, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., astfel că încadrarea juridică din sentinţa atacată poate face obiectul cenzurii instanţei de control judiciar, care este îndrituită a proceda la schimbarea acesteia, chiar în defavoarea inculpaţilor, de vreme ce însăşi calea de atac a Parchetului a fost astfel declarată, acuzarea contestând, prin motivele scrise de apel, individualizarea pedepselor aplicate acestora, în condiţiile în care art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) constituie tocmai o cauză legală de agravare a răspunderii lor penale.

Astfel fiind, Curtea, constatând fondat apelul Parchetului cu privire la încadrarea juridică a actelor materiale de luare de mită reţinute în sarcina inculpaţilor, va dispune, în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea acesteia, în privinţa ambilor inculpaţi, din infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1), (2) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

III. Cu privire la modul de rezolvare a acţiunii penale, Curtea de Apel constată, în aplicarea dispoziţiilor art. 345 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., că se impune pronunţarea unor soluţii de condamnare a inculpaţilor, întrucât, după cum s-a evidenţiat anterior, aceştia au săvârşit fapte care, în cazul fiecăruia dintre ei, constituie infracţiunea de luare de mită, în formă continuată.

În acest context, răspunzând unuia dintre motivele de apel ale inculpatului F.M., Curtea de apel constată, contrar susţinerii apărătorului său, că instanţa de fond s-a pronunţat, în mod explicit, prin dispozitivul sentinţei asupra cererii sale de achitare (întemeiată pe dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen. raportat la art. 181 C. pen.), în sensul respingerii acesteia şi a expus, în considerentele hotărârii respective, motivele avute în vedere la adoptarea acestei soluţii.

La rândul său, Curtea constată că această cerere a inculpatului F.M., reiterată şi în apel, este nefondată, întrucât, după cum s-a evidenţiat cu ocazia analizării situaţiei de fapt, el a săvârşit, în mod repetat, în realizarea aceleiaşi rezoluţii, două acte materiale de luare de mită, primind, cu acest titlu, nu numai o sticlă de whisky şi o pungă de cafea, în valoare totală de 75 RON (astfel cum a afirmat în motivarea cererii respective), ci şi, în mod indirect, prin intermediul celuilalt inculpat, sumele de 250 RON şi respectiv de 500 RON, pentru a nu-şi îndeplini îndatoririle de serviciu, astfel că nu se poate susţine, cu caracter pertinent, că fapta sa nu ar prezenta gradul de pericol social al unei infracţiuni (în accepţiunea art. 181 C. pen.), ci dimpotrivă, cu atât mai mult cu cât acea faptă a fost săvârşită în calitatea sa de funcţionar public, chemat să respecte şi să aplice legea, iar nu să o încalce, în interes propriu.

IV. Cu privire la pedepsele aplicate inculpaţilor, Curtea de Apel constată, referitor la pedeapsa principală a închisorii (singura prevăzută în normele de incriminare incidente), că, având în vedere reţinerea în apel, în sarcina ambilor inculpaţi, a unei cauze legale de agravare a răspunderii penale (forma continuată a infracţiunii), care constituie un criteriu de individualizare, conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), se impune majorarea sa, în privinţa fiecăruia dintre ei, apelul Parchetului fiind considerat astfel fondat, şi sub acest aspect.

De asemenea, Curtea constată că acelaşi apel este fondat şi în ceea ce priveşte reţinerea greşită, de către instanţa de fond, a circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., însă numai în cazul inculpatului F.M., care nu a avut un comportament sincer în cursul procesului penal.

În schimb, Curtea, contrar susţinerilor Parchetului, constată că este justă reţinerea, în favoarea ambilor inculpaţi, a circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., întrucât comportamentul anterior al acestora este caracterizat nu numai prin lipsa antecedentelor penale, ci şi printr-o conduită socială şi familială ireproşabilă, conform înscrisurilor în circumstanţiere prezentate.

Totodată, justă este şi reţinerea, în favoarea inculpatului M.V.G., a circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., întrucât acesta a adoptat, încă din faza de urmărire penală, o atitudine procesuală sinceră, pe care şi-a menţinut-o şi în cursul judecăţii, contribuind chiar, prin declaraţiile sale, la stabilirea participaţiei penale a celuilalt inculpat.

Sub acelaşi aspect, al individualizării pedepsei principale, Curtea apreciază, contrar susţinerii apărătorului inculpatului M.V.G., că acesta nu beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor speciale de pedeapsă, întrucât dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. (introduse prin Legea nr. 202/2010, în vigoare începând cu data cu 25 noiembrie 2010) nu îi sunt aplicabile.

În acest sens, Curtea reţine că declaraţia prin care inculpatul respectiv a afirmat în faţa instanţei de fond, în cursul cercetării judecătoreşti, că recunoaşte săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, în modalitatea descrisă în rechizitoriu, datează din 23 septembrie 2010 (mai înainte de intrarea în vigoare a dispoziţiilor respective).

De asemenea, sub aspect teoretic, Curtea reţine că, în lipsa unor prevederi exprese contrare, legea procesual penală este de imediată aplicare şi nu retroactivează.

Totodată, Curtea de Apel apreciază că dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., deşi conţin, în alin. (7), şi o normă de drept penal substanţial (prevăzând o cauză de reducere a pedepsei), nu reprezintă o lege penală mai favorabilă, în accepţiunea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) Astfel, însuşindu-şi opinia doctrinară conform căreia, în determinarea normei de drept penal substanţial căreia îi este aplicabil principiul legii mai favorabile (mitior lex), trebuie avut în vedere, independent de locul reglementării acelei norme, rezultatul la care aceasta conduce cu privire la răspunderea penală (pe care o poate înlătura, reduce sau agrava), Curtea constată însă că dispoziţiile respective nu acţionează în mod automat, fără nicio condiţie, ci, dimpotrivă, incidenţa lor este condiţionată de efectuarea unor acte procesuale de către inculpat, respectiv recunoaşterea faptei şi, în mod cumulativ, solicitarea de către acesta, până la începerea cercetării judecătoreşti în primă instanţă, ca judecata să se facă exclusiv pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Or, în speţă, întrucât cercetarea judecătorească în primă instanţă a debutat mai înainte de intrarea în vigoare a dispoziţiilor analizate, perioadă din care datează şi declaraţia de recunoaştere a inculpatului, dar şi declaraţiile tuturor martorilor audiaţi pe situaţia de fapt, T.M., T.G. şi T.L. (a căror ascultare s-a realizat de către instanţa de fond la termenul din data de 14 octombrie 2010), ultima condiţie nu este îndeplinită. Dacă s-ar face doar aplicarea alin. (7), fără a se ţine seama de condiţia respectivă, prevăzută în alin. (1), s-ar ajunge la o combinare a dispoziţiilor din legea nouă cu dispoziţiile legii vechi (privitoare la procedura de judecată), creându-se astfel, pe cale de interpretare, o a treia lege (lex tertia), fapt care nu poate fi admis.

Curtea menţionează şi faptul că, în opinia sa, dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. au un caracter indivizibil, astfel că nu este posibilă aplicarea separată a alin. (7) (care instituie cauza de reducere a pedepsei), fără parcurgerea prealabilă a procedurii speciale de judecată (reglementată în alineatele precedente), de care este direct condiţionată. De altfel, din însuşi titlul legii prin care a fost introdus în C. proc. pen. articolul în discuţie („Legea nr. 202/2010, privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor”), rezultă în mod neîndoielnic voinţa legiuitorului de a acorda doar inculpatului care a recunoscut săvârşirea faptei şi, în acelaşi timp, a facilitat o desfăşurare rapidă a procesului penal, prin solicitarea ca judecata să se facă numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, beneficiul reducerii limitelor de pedeapsă.

Având în vedere motivele anterior precizate, Curtea concluzionează, sub acest aspect, că, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor tuturor alineatelor art. 3201 C. proc. pen., rezultă în mod evident că simpla recunoaştere a săvârşirii faptei, în modalitatea reţinută în actul de sesizare, fără ca judecata să se fi desfăşurat potrivit procedurii simplificate, reglementată de acest articol, nu poate determina reducerea limitelor speciale de pedeapsă.

În aceste condiţii, Curtea, reţinând în favoarea inculpatului M.V.G. circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., iar în favoarea inculpatului F.M. circumstanţa de aceeaşi natură prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., a pronunţat condamnarea fiecăruia dintre aceştia la o pedeapsă coborâtă, potrivit art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., sub minimul special de 3 ani închisoare, respectiv de câte 2 ani şi 6 luni închisoare.

În aplicarea acestei pedepse, Curtea a avut în vedere că, deşi, conform art. 80 alin. (2) C. pen., prin reţinerea cumulativă a unei cauze de agravare (în speţă, forma continuată a infracţiunii), coborârea pedepsei sub minimul special nu mai este obligatorie, ci doar facultativă, o astfel de reducere este justă, în cazul ambilor inculpaţi, având în vedere ansamblul circumstanţelor personale care îi caracterizează, dar şi valoarea sumelor de bani şi bunurilor necuvenite primite de fiecare dintre ei, drept mită.

În acelaşi timp, Curtea a avut în vedere, la stabilirea unei pedepse identice pentru ambii inculpaţi, că, deşi inculpatul M.V.G. a adoptat o conduită procesuală sinceră, spre deosebire de celalalt inculpat (ceea ce a şi determinat reţinerea, în favoarea sa, a unei circumstanţe atenuante judiciare suplimentare), acesta a avut totuşi o contribuţie mai mare la săvârşirea infracţiunii, întrucât, de fiecare dată, şi-a asumat chiar iniţiativa pretinderii mitei, pe care a şi primit-o în mod direct, în timp ce inculpatul F.M., pe lângă bunurile necuvenite primite direct, a primit, în mod indirect, prin intermediul său, o parte din sumele de bani care i-au fost remise celui dintâi, cu acest titlu, fapt care, în mod firesc, trebuie să se reflecte în individualizarea pedepsei aplicate.

Referitor la modalitatea de executare a pedepselor aplicate inculpaţilor, Curtea apreciază, contrar apărării comune formulate, că acestora nu le poate fi acordat beneficiul suspendării, nici condiţionate, nici sub supraveghere, conform art. 81 sau art. 861 C. pen.

Curtea are în vedere, în exprimarea acestei aprecieri, faptul că simpla pronunţare a condamnării, neurmată de executarea efectivă a pedepsei, nu poate constitui un avertisment suficient şi serios pentru niciunul dintre inculpaţi.

De asemenea, raportat îndeosebi la forma continuată a infracţiunii săvârşite (care dovedeşte că luarea de mită nu a constituit pentru inculpaţi doar un act izolat), nu se poate considera, cu temei, că scopul legal al pedepsei (astfel cum este definit în art. 52 C. pen.) ar putea fi atins chiar şi fără privarea lor de libertate.

În acelaşi sens, Curtea reţine că buna desfăşurare a activităţilor de interes public, cum sunt şi cele îndeplinite de inculpaţi la momentul comiterii actelor materiale de luare de mită, este incompatibilă cu acreditarea şi acceptarea ideii că funcţionarii publici sunt coruptibili şi pot fi uşor influenţaţi în exercitarea îndatoririlor lor, profitând de dorinţa obţinerii facile, prin chiar folosirea funcţiei, a unor sume de bani sau bunuri care nu li se cuvin conform legii.

De aceea, în situaţia în care funcţionari publici, precum inculpaţii, se plasează, în mod deliberat şi din interes material, într-o asemenea situaţie de ilicitate penală, ei trebuie pedepsiţi în mod corespunzător gravităţii faptelor săvârşite, tocmai pentru a înlătura pericolul la care fapte de acest gen expun însăşi normala funcţionare a societăţii.

Sub acelaşi aspect, Curtea menţionează şi faptul că, prin dispunerea executării efective a pedepselor aplicate, se asigură o justă individualizare a acestora, în raport cu gradul ridicat de pericol social al infracţiunii săvârşite, chiar în situaţia reducerii lor sub minimul special.

Referitor la pedepsele accesorii şi complementare (a căror durată nu a fost contestată), Curtea, considerând fondată critica Parchetului, a reţinut că, în mod greşit, instanţa de fond a omis să interzică inculpaţilor, cu ambele titluri, şi dreptul prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., în condiţiile în care infracţiunea a fost săvârşită de fiecare dintre ei în exercitarea unei funcţii publice şi prin îndeplinirea unor atribuţii specifice unei activităţi de control.

V. Cu privire la sumele de bani şi bunurile necuvenite care au făcut obiectul infracţiunii de luare de mită, Curtea a constatat că apelul Parchetului este, de asemenea fondat, însă pentru un alt motiv decât cel susţinut de acesta (care a solicitat restituirea lor integrală către cei doi martori denunţători, conform art. 255 alin. (5) C. pen., în modalitatea expusă în motivele scrise). Sub acest aspect, Curtea reţine, în prealabil, pe baza situaţiei de fapt expuse la pct. 1, că inculpatul M.V.G. a primit, drept mită, de la martora denunţătoare T.G., suma de 250 RON (la data de 16 iunie 2010), iar, de la martorul denunţător T.M., suma de 500 RON, precum şi o sticlă de whisky şi un pachet de cafea de 500 gr., în valoare totală de 75 RON (la data de 2 august 2010) şi respectiv suma de 500 RON, în bancnote puse la dispoziţie de către martorul respectiv, ridicate din posesia lui de către organele de urmărire penală, cu ocazia realizării acţiunii de prindere în flagrant şi depuse în plicul ataşat (la data de 11 august 2010).

La rândul său, inculpatul F.M. a primit, drept mită, de la martora denunţătoare T.G., suma de 250 RON (la data de 16 iunie 2010), iar, de la martorul denunţător T.M., suma de 500 RON, precum şi o sticlă de whisky şi un pachet de cafea de 500 gr., în valoare totală de 75 RON (la data de 2 august 2010).

De asemenea, Curtea reţine că, prin decizia nr. 59/2007, pronunţată la data de 24 septembrie 2007 într-un recurs în interesul legii şi obligatorie pentru instanţe, în ceea ce priveşte dezlegarea dată problemei de drept judecate, conform art. 4145 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat, între altele, că dispoziţiile art. 255 alin. (5) C. pen. (care prevăd restituirea către mituitorul, ce a denunţat fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat, a banilor şi bunurilor date de acesta) sunt aplicabile numai infracţiunilor încadrate exclusiv conform art. 255 C. pen., nu însă şi infracţiunilor prevăzute în legea specială (Legea nr. 78/2000), în speţă în art. 7 alin. (2) din legea respectivă, în privinţa cărora nu sunt incidente nici dispoziţiile similare ale art. 61 alin. (2) şi (4) din aceeaşi lege, care sunt de strictă interpretare.

În motivarea deciziei anterior menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţionat că „din moment ce dispoziţiile înscrise în art. 255 alin. (5) cu referire la alin. (3) C. pen. constituie excepţia, în materia confiscării speciale, de la regula instituită prin ari. 118 din acelaşi cod, iar reglementarea excepţiei este de strictă interpretare, se impune să se reţină că, atât timp cât, prin art. 19 din Legea nr. 78/2000, au fost preluate dispoziţii de la art. 118 alin. (1) lit. d) şi e) C. pen., fără să se facă nicio distincţie în raport cu bunurile provenind de la mituitorii care au denunţat fapta, nu se poate considera că legiuitorul ar fi acceptat ca noua reglementare, cu caracter special agravat, să mai permită restituirea bunurilor mituitorului care a făcut denunţul”.

În speţă, faptele de dare de mită ale martorilor denunţători T.G. şi T.M., în privinţa cărora procurorul a reţinut, prin rechizitoriu, incidenţa cauzei de impunitate prevăzute de art. 255 alin. (3) C. pen., sunt ambele încadrabile juridic în infracţiunea prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 (chiar dacă procurorul a făcut această raportare numai în cazul celui din urmă, fără ca împrejurarea respectivă să împiedice însă instanţa a constata încadrarea juridică legală), fiind săvârşite faţă de funcţionari cu atribuţii de control, dar şi de constatare şi sancţionare a contravenţiilor.

Astfel fiind, Curtea a constatat, în raport cu decizia anterior citată, că dispoziţiile art. 255 alin. (5) C. pen. (invocate de Parchet) nu sunt aplicabile, astfel că banii şi bunurile care au făcut obiectul faptelor de dare de mită săvârşite de cei doi martori denunţători (cu excepţia sumei de 500 RON, pusă la dispoziţie de martorul denunţător T.M. pentru realizarea flagrantului din data de 11 august 2010, care nu se mai află în posesia inculpatului M.V.G., fiind ridicată de organele de urmărire penală şi depusă la dosar) nu pot fi, în mod legal, restituite acestora, ci trebuie confiscate de la inculpaţii care le-au primit, conform art. 254 alin. (3) C. pen. raportat la art. 19 din Legea nr. 78/2000.

În privinţa bunurilor (câte o sticlă de whisky şi un pachet de cafea de 500 gr.), primite de fiecare dintre cei doi inculpaţi, drept mită, Curtea constată că, potrivit art. 254 alin. (3) C. pen., confiscarea lor trebuie realizată în natură şi, numai dacă bunurile respective nu se mai găsesc, se realizează confiscarea echivalentului în bani al acestora. De altfel, în speţă, inculpatul F.M. a declarat în cursul urmăririi penale că se află în posesia acelor bunuri.

Drept urmare, Curtea va dispune confiscarea de la fiecare inculpat a sumei de câte 750 RON, a câte unei sticle de whisky şi a câte unui pachet de cafea de 500 gr. sau, în cazul în care aceste bunuri nu se găsesc, a echivalentului lor în bani, în sumă de câte 75 RON.

Constatând că, în numele inculpatului M.V.G., a fost consemnată, în cursul urmăririi penale, la Banca R.D., sucursala Dorobanţi, în data de 18 august 2010, suma de 850 RON, la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticoruptie, Curtea a dispus ca, în privinţa acestuia, confiscarea să se realizeze din acea sumă şi să se restituie către acelaşi inculpat, din suma consemnată, a sumei de 100 RON (în cazul confiscării în natură a bunurilor) sau a sumei de 25 RON (în cazul confiscării acestora prin echivalentul lor în bani).

În privinţa sumei de 500 RON, pusă la dispoziţie de martorul denunţător T.M. în vederea realizării flagrantului din data de 11 august 2010, Curtea a dispus să îi fie restituită, întrucât aparţine acestuia.

Împotriva deciziei penale nr. 205 din data de 29 iunie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. 3534/116/2010, au declarat recurs Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticoruptie şi inculpaţii M.V.G. şi F.M.

În recursul declarat de Ministerul Public s-a solicitat admiterea recursului declarat, casarea, în parte, a deciziei penale atacate şi rejudecând să se dispună încetarea procesului penal faţă de inculpatul decedat M.V.G. şi aplicarea unei pedepse corect individualizate inculpatului F.M.

Cazurile de casare invocate sunt prevăzute de art. 3859 pct. 14 şi 15 C. proc. pen.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. s-a arătat că instanţa nu a făcut o corectă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului F.M. În mod greşit a fost reţinută circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. raportat la împrejurările concrete de săvârşire a infracţiunii precum şi la pericolul social al faptei comise. Inculpatul trebuia, conform regulamentului, să se abţină de la săvârşirea oricăror fapte care ar aduce atingere prestigiului justiţiei. Pedeapsa aplicată nu este justificată în condiţiile în care, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Atitudinea şi modul în care inculpatul a înţeles să-şi îndeplinească obligaţiile de serviciu reclamă înlăturarea circumstanţei atenuante şi aplicarea unei pedepse legal individualizate. Totodată s-a cerut aplicarea măsurii confiscării speciale a sumei de 750 RON, a unei sticle de whisky şi a unui pachet de cafea.

În ce priveşte situaţia inculpatului M.V.G., având în vedere că a intervenit decesul acestuia, s-a cerut încetarea procesului penal.

În recursul inculpatului F.M. s-a solicitat admiterea recursului declarat, casarea deciziei penale şi rejudecând să se dispună, în principal, achitarea inculpatului pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., cazul de casare invocat fiind art. 3859 pct. 12 teza I C. proc. pen. În subsidiar, dacă se va aprecia că inculpatul a săvârşit fapta, să se înlăture sporul de 6 luni aplicat de instanţa de apel, iar modalitatea de executare a pedepsei să fie cea prevăzută de art. 81 C. pen.

S-a arătat că instanţa a apreciat eronat materialul probator existent la dosar. În derularea activităţii infracţionale au existat două momente, primul la data de 16 iulie 2011 constând în discuţia dintre inculpatul M.V.G. şi concubina denunţătorului, discuţie la care inculpatul F.M. nu a participat, iar al doilea la data de 2 august 2010 când inculpaţii au pretins bani şi bunuri de la denunţători.

S-a mai arătat că declaraţia inculpatului M.V.G. îl dezincriminează pe inculpatul F.M. care nu cunoştea detaliile discuţiei pe care, primul inculpat, o avusese cu denunţătorii.

S-a mai arătat că inculpatul M.V.G. este autorul infracţiunii de luare de mită, inculpatul F.M. necunoscând că bunurile primite de la colegul său sunt de fapt produsul acestei infracţiuni.

În recursul inculpatului M.V.G. apărătorul a solicitat să se dispună încetarea procesului penal prin decesul recurentului.

Analizând recursurile declarate în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie le găseşte fondate în următoarele limite:

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 15 C. proc. pen.

La dosarul cauzei a fost depus la termenul de la 17 ianuarie 2012 certificatul de deces al recurentului M.V.G. eliberat de Primăria municipiului Călăraşi la 12 decembrie 2011. În raport de actele depuse la dosarul cauzei în copie legalizată instanţa va înceta procesul penal dat fiind decesul inculpatului M.V.G. cu privire la săvârşirea de către acesta a infracţiunii prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.

Recurentul F.M. a criticat soluţiile pronunţate anterior pentru greşita reţinere a vinovăţiei sale şi a elementelor constitutive a infracţiunii de luare de mită. În acord cu instanţa de apel, în recurs se constată că, în calitate de comisar al Gărzii Financiare Călăraşi, inculpatul a pretins şi primit în mod repetat bani şi bunuri necuvenite. Astfel, la 16 iunie 2010 şi 2 august 2010 inculpaţii F.M. şi M.V.G. au efectuat un control aceluiaşi comerciant PFA T.M. Deşi în cauză, astfel cum au recunoscut ambii inculpaţi, au constatat nereguli în activitatea agentului economic verificat, care ar fi trebuit să conducă la aplicarea de sancţiuni contravenţionale, cei doi nu au întocmit notă de constatare şi nici acte de sancţionare.

O primă critică invocată de apărare a avut în vedere faptul că în cauză lipseşte vinovăţia inculpatului F.M. care nu a putut cunoaşte acţiunile desfăşurate de M.V.G.

Motivul de recurs este infirmat de declaraţia dată în cauză de F.M. Inculpatul a recunoscut faptul că a primit sticla de whisky şi pachetul de cafea, arătând că nu a primit nicio sumă de bani. Referitor la primirea bunurilor respective, în mod corect, instanţa a avut în vedere contextul în care acestea au fost primite, respectiv întocmirea controlului de către cei doi inculpaţi şi constatarea de nereguli, fără ca să se dispună sancţiuni sau să se întocmească actele prevăzute de lege în acest sens.

În declaraţiile date, F.M. nu a oferit o explicaţie plauzibilă pentru faptul că nu s-au întocmit notele de constatare şi respectiv actele de sancţionare.

De asemenea în mod corect instanţa de fond şi de apel au constatat în cauză dovedită vinovăţia şi în raport de actele care nu au fost recunoscute, respectiv primirea banilor.

La 16 iunie 2010, martora denunţătoare T.G. prezentă la efectuarea controlului i-a dat lui M.V.G. suma de 500 RON pentru a împiedica aplicarea sancţiunilor contravenţionale. Deşi inculpatul F.M. nu a recunoscut primirea banilor, susţinerile sale sunt infirmate de declaraţiile coinculpatului M.V.G. şi ale martorei denunţătoare.

Astfel, în declaraţia dată în faţa instanţei M.V.G. a declarat că a împărţit suma primită de la denunţătoare cu colegul său.

Referitor la faptul că inculpatul F.M. nu a avut cunoştinţă de primirea banilor, instanţa reţine afirmaţiile coroborate ale denunţătoarei care afirmă că M.V.G. a introdus banii primiţi de la ea în mapa cu care venise celălalt comisar (F.M.) precum şi cu declaraţia M.V.G. care a afirmat că a împărţit banii cu colegul său.

M.V.G. a arătat că, deşi denunţătoarea i-a dat banii „forţat” fără ca el să solicite suma de bani, niciunul dintre recurenţii din prezenta cauză nu a refuzat suma, iar în autoturismul cu care s-au întors i-a dat jumătate din bani lui F.M.

Cei doi inculpaţi s-au întors, la 2 august 2010, la respectivul comerciant având în vedere că acesta nu dăduse curs invitaţiei de a se prezenta la sediul Gărzii Financiare Călăraşi. Referitor la acuzaţiile cu privire la faptele din 2 august 2010 când Ministerul Public afirmă că M.V.G. a pretins de la denunţător suma de 1.500 RON din care a primit doar 1.000 de RON pe care a împărţit-o cu colegul său şi o sticlă de whisky de 700 ml şi câte un pachet de cafea. F.M. a recunoscut cu titlu de mită sticla de whisky şi un pachet de cafea.

La 11 august 2010 cei doi inculpaţi s-au întors la denunţător, M.V.G. fiind surprins în flagrant primind suma de 500 RON, sumă ce reprezenta diferenţa dintre suma pretinsă la 2 august 2010 şi cea efectiv primită.

Acest din urmă act material nu este reţinut însă în sarcina inculpatului F.M. care nu era prezent la momentul primirii banilor operând astfel prezumţia de nevinovăţie cu privire la faptul că ar fi cunoscut primirea acelei sume.

În acord cu instanţa de apel, în recurs de constată că vinovăţia inculpatului F.M. rezultă din coroborarea probelor atât cu privire la actul material din 16 iunie, cât şi la cel din 2 august 2010.

Probele pe care se bazează acuzarea sunt legate de declaraţiile denunţătorului şi ale inculpatului M.V.G. pe care recurentul F.M. le-a cunoscut şi a avut posibilitatea să le conteste atât la fond, cât şi în apel.

Starea de fapt a fost corect reţinută de către instanţa de apel care a motivat în mod pertinent reţinerea probelor pe care se fundamentează soluţia de condamnare.

Încadrarea juridică dată faptei inculpatului corespunde situaţiei de fapt expusă de către Curtea de Apel.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. invocat în recursul inculpatului F.M. dar şi în recursul Ministerului Public instanţa de recurs constată următoarele:

Motivarea instanţei de apel cu privire la cuantumul pedepsei aplicată inculpatului F.M. este corectă şi a luat în considerare contribuţia pe care inculpatul a avut-o la săvârşirea faptei. Astfel F.M. a primit sumele de bani şi bunurile prin intermediul lui M.V.G., iar atitudinea procesuală în cursul audierii sale a fost aceea doar de primire a bunurilor.

În mod corect instanţa de apel a reţinut aplicarea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. şi a constatat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., având în vedere că procedura nu a avut un caracter simplificat în faţa instanţei de fond.

Deşi instanţa de recurs este de acord cu instanţa de apel în ceea ce priveşte faptul că forma continuată a infracţiunii imprimă faptei un caracter mai grav, precum şi cu faptul că buna desfăşurare a activităţilor de interes public cum era şi cea îndeplinită de inculpat la momentul comiterii actelor de luare de mită este incompatibilă cu acceptarea ideii că funcţionarii publici sunt coruptibili şi pot fi uşor influenţaţi, apreciază că analiza posibilităţii atingerii scopului educativ al pedepsei fără privare de libertate trebuie să se bazeze pe analiza în concret a pericolului faptei şi împrejurărilor în care au fost comise.

Instanţa de recurs constată că anterior comiterii faptelor din prezenta cauză recurentul F.M. nu a mai fost condamnat sau pedepsit. Totodată, în ceea ce priveşte contribuţia acestuia la săvârşirea acestuia de luare de mită, instanţa constată că nu el a fost cel care a pretins sumele de bani şi bunurile, vinovăţia sa fiind reţinută de către instanţele anterioare prin faptul că a acceptat sumele şi bunurile prin intermediul colegului său, în scopul de a nu aplica sancţiuni pentru neregulile constatate.

Faţă de faptul că inculpatul nu a avut iniţiativa solicitării sumelor de bani, acceptând însă banii şi bunurile solicitate de celălalt inculpat, în raport de lipsa unor sancţiuni în cursul exercitării atribuţiilor de serviciu anterior, instanţa apreciază că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere asigură scopul educativ al pedepsei.

În ceea ce priveşte termenul de încercare, instanţa urmează să stabilească o perioadă orientată către maximul şi să impună măsuri de supraveghere, astfel încât să se asigure că inculpatul va avea un loc de muncă şi în viitor, iar mijloacele sale de existenţă vor fi obţinute licit.

Totodată, instanţa va atrage atenţie asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere sau săvârşirii unei noi infracţiuni care conduc la executarea integrală a pedepsei stabilită în prezenta cauză.

Faţă de considerentele anterioare, va casa , în parte, decizia penală recurată şi, rejudecând:

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. va înceta procesul penal faţă de inculpatul M.V.G. ca urmare a decesului acestuia, cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

În baza art. 861 C. pen. va dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, pe durata unui termen de încercare de 5 ani şi 6 luni.

Va încredinţa supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa.

În temeiul art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa;

b) să anunţe, în prealabil, Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa schimbarea locului de muncă;

d) să comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Va atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. şi art. 865 C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare se va suspenda executarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) şi c) C. pen.

Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

Va face aplicarea art. 192 C. proc. pen. cu privire la cheltuielile judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticoruptie şi de inculpaţii M.V.G. şi F.M. împotriva deciziei penale nr. 205/A din 29 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Casează, în parte, decizia penală recurată şi, rejudecând:

1. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. încetează procesul penal faţă de inculpatul M.V.G. ca urmare a decesului acestuia, cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

2. În baza art. 861 C. pen. dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, pe durata unui termen de încercare de 5 ani şi 6 luni.

Încredinţează supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa.

În temeiul art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa;

b) să anunţe, în prealabil, Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa schimbarea locului de muncă;

d) să comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. şi art. 865 C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare se suspendă executarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi c) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

Cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.

Onorariul pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat M.V.G., în sumă de 300 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul parţial pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat F.M., în sumă de 75 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 22 mai 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 1671/2012. Penal  ICCJ. Decizia nr. 1640/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1669/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs