ICCJ. Decizia nr. 1711/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1711/2012
Dosar nr. 31/42/2012
Şedinţa publică din 23 mai 2012
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 608/P/2011 din data de 24 octombrie 2011 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de S.G., avocat în cadrul Baroului Prahova, cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., întrucât fapta nu există.
Pentru a dispune astfel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că, la data de 28 iulie 2011, petentul G.Ş. s-a adresat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti cu o plângere penală, prin care a solicitat efectuarea de cercetări faţă de S.G., avocat în cadrul Baroului Prahova, sub aspectul săvârşirii unor pretinse fapte de natură penală.
În cuprinsul plângerii a învederat că în luna iunie 2009 a apelat la avocat S.G., pentru a asigura asistenţă juridică fiicei sale G.Ş., trimisă în judecată în stare de arest pentru trafic de droguri, sens în care a încheiat contractul de asistenţă achitând un onorariu de 8000 RON.
În concret, persoana vătămată a învederat că avocata S.G., a indus-o în eroare, asigurând-o că problema fiicei sale va fi rezolvată, în sensul că ";îi va face rost de art. 16, care reduce pedeapsa";.
A mai precizat că ar fi primit un plic de la Administraţia Financiară prin care i se comunică obligaţia de plată a sumei de 800 RON cheltuieli de judecată şi atât comunicarea, cât şi suma de bani ar fi înmânat-o făptuitoarei, iar aceasta i-ar fi dat în schimb o chitanţă de 800 RON reprezentând contravaloarea consultaţiei juridice la contractul de asistenţă.
Procurorul a reţinut că în urma efectuării actelor premergătoare nu au rezultat indicii privind săvârşirea faptelor reclamate de petent. Astfel, din declaraţia numitei S.G. rezultă că, după condamnarea în fond a inculpatei G.Ş., a fost contactată de tatăl acesteia G.Ş., pentru a asigura asistenţa juridică fiicei sale în Dosarul nr. 3874/105/2007 al Curţii de Apel Ploieşti, context în care a încheiat cu acesta contractul de asistenţă juridică din 30 iunie 2009. Onorariul fixat de comun acord, în cuantum de 2.000 euro (8000 RON) a fost achitat, faptuitoarea emiţând chitanţa cu acelaşi număr şi aceeaşi dată.
În baza contractului de asistenţă juridică, împreună cu G.Ş. s-a deplasat la Penitenciarul Târgşor, unde era încarcerată G.Ş., şi i-a acordat consultaţii juridice, sfătuind-o să recunoască vinovăţia în săvârşirea faptei, iar pentru a beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă în sensul art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, este necesar să formuleze un denunţ care să aibă ca finalitate identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane.
Nu a făcut referiri la art. 16 din Legea nr. 143/2000, întrucât aceste dispoziţii erau aplicabile numai în faza de urmărire penală şi nu în faza de judecată.
Intimata a mai arătat că a formulat motivele de apel pentru inculpata G.Ş. şi a asistat-o la termenul de judecată din 14 septembrie 2009, când s-a pus în discuţie legalitatea şi temeinicia arestării preventive a acesteia. Prin Încheierea pronunţată la 14 septembrie 2009 de Curtea de Apel Ploieşti, în Dosarul nr. 3784/105/2007, s-a dispus menţinerea arestării preventive a inculpatei, dată după care petentul a renunţat la serviciile sale, angajând un alt avocat.
Procurorul a mai reţinut că, din analiza actelor premergătoare efectuate, nu rezultă că avocata S.G. ar fi exercitat vreo acţiune de inducere în eroare a numitului G.Ş. în modalităţile şi scopul cerut de dispoziţiile art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), respectiv prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust, nici cu prilejul încheierii contractului şi nici pe parcursul executării acestuia. Din conţinutul plângerii formulate, rezultă că petentul este nemulţumit de faptul că soluţia defavorabilă s-a datorat prestaţiei necorespunzătoare a avocatului.
În ce priveşte modul în care avocatul reprezintă clientul său, art. 40 din Legea nr. 51/1995 republicată, prevede că avocatul este dator să studieze temeinic cauzele care i-au fost încredinţate, angajate sau din oficiu, să se prezinte la fiecare termen la instanţele de judecată sau la organele de urmărire penală ori la alte instituţii, conform mandatului încredinţat, să manifeste conştiinciozitate şi probitate profesională, să pledeze cu demnitate faţă de judecători şi de părţile din proces, să depună concluzii scrise sau note de şedinţă ori de câte ori natura sau dificultatea cauzei cere aceasta ori instanţa de judecată dispune în acest sens. Neîndeplinirea corespunzătoare a acestor îndatoriri profesionale ar putea constitui abatere disciplinară, însă competenţa de a aprecia cu privire la existenţa şi sancţionarea unei astfel de abateri revine Baroului Prahova.
Împotriva acestei rezoluţii petentul a formulat plângere, în condiţiile art. 278 C. proc. pen., la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, care, prin rezoluţia nr. 1883/II/2/2011 din data de 23 decembrie 2011, a respins ca neîntemeiată plângerea formulată.
Pentru a pronunţa această soluţie, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că la data de 14 noiembrie 2011 s-a înregistrat la parchet plângerea petentului G.Ş. împotriva soluţiei pronunţate de procuror în Dosarul nr. 608/P/2011, plângere în care s-a arătat că sunt suficiente elemente care să releve vinovăţia penală a intimatei, însă plângerea formulată este neîntemeiată.
Astfel, Procurorul General a reţinut că prin rezoluţia nr. 608/P/2011 din 24 octombrie 2011 procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimata S.G., avocat în cadrul Baroului Prahova, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (3) C. pen., motivat de aspectul că fapta sesizată nu există.
În esenţă, petiţionarul sesizase că avocata intimată l-a indus în eroare cu privire la aplicarea procedurii reglementate de art. 16 din Legea nr. 143/2000 în favoarea fiicei sale, arestată preventiv pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, cauzându-i prin aceasta o pagubă de aproximativ 10.000 RON, ce reprezintă onorariu plătit şi aşa zise taxe.
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a mai reţinut că soluţia dispusă de procuror este justă şi are la bază actele premergătoare efectuate, care sunt concludente şi suficiente, astfel că, în temeiul art. 278 C. proc. pen. şi art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 (republicată şi modificată), a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petent.
Împotriva celor două acte ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, petentul s-a adresat cu plângere, în condiţiile prevăzute de art. 278 C. proc. pen., instanţei de judecată, respectiv Curţii de Apel Ploieşti.
În motivarea plângerii formulate, petentul a arătat, în esenţă, că soluţiile adoptate de procurori sunt netemeinice şi nelegale, întrucât intimata S.G., avocat în cadrul Baroului Prahova, i-a promis că va face posibilă aplicarea art. 16 pentru fiica sa, G.Ş.
A mai arătat petentul că, deşi iniţial nu a fost de acord, după ce fiica sa a fost condamnată a convenit cu intimata să facă demersuri pentru aplicarea art. 19, care prevede posibilitatea reducerii pedepsei. În acest sens s-a deplasat la penitenciarul în care era încarcerată fiica sa împreună cu intimata, care a promis că va rezolva problema în 10 zile, cu acea ocazie fiica petentului predând intimatei trei denunţuri.
Petentul a mai arătat că a încheiat cu intimata un contract de asistenţă juridică, în temeiul căruia i-a achitat un onorariu de 8.000 de RON, dar intimata l-a indus în eroare, instanţa pronunţând faţă de fiica sa o pedeapsă mare, această soluţie fiind consecinţa prestaţiei necorespunzătoare a intimatei avocat.
De asemenea, cele trei denunţuri formulate de fiica sa şi înmânate de aceasta intimatei nu şi-au produs efectele, aşa cum i s-a promis.
În vederea soluţionării plângerii a fost ataşat Dosarul de urmărire penală nr. 608/P/2011 al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Prin Sentinţa penală nr. 21 din 2 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul G.Ş., domiciliat în comuna G.V., judeţul Prahova, împotriva rezoluţiei nr. 608/P/2011 din 24 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi a rezoluţiei nr. 1883/11/2/2011 din 23 decembrie 2011 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în contradictoriu cu intimata S.G.
S-a menţinut soluţia dispusă prin rezoluţiile atacate.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petentul să plătească statului 100 RON cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că intimata S.G. a încheiat un contract de asistenţă juridică cu petentul G.Ş., având ca obiect asistarea şi reprezentarea fiicei petentului, G.Ş., în Dosarul nr. 3784/105/2007 aflat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, dosar în care fiica petentului avea calitatea de inculpată şi era arestată preventiv, fiind trimisă în judecată pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de trafic de droguri.
În temeiul acestui contract petentul i-a achitat intimatei suma de 8000 de RON, iar aceasta din urmă s-a prezentat la Curtea de Apel Ploieşti, unde a asistat-o pe fiica petentului. La termenul din 14 septembrie 2009 de la Curtea de Apel Ploieşti, intimata a solicitat instanţei revocarea măsurii arestării preventive a fiicei petentului, arătând şi că aceasta a formulat denunţuri la Parchetul General şi la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, urmând să beneficieze de prevederile unei legi speciale, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă dată de Curtea de Apel Ploieşti la data de 14 septembrie 2009 în Dosarul penal nr. 3784/105/2007.
Curtea a mai reţinut că nemulţumirea petentului priveşte cuantumul pedepsei aplicate fiicei sale, care s-a datorat, în opinia sa, prestaţiei necorespunzătoare a avocatului angajat, respectiv intimatei S.G.
Potrivit dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, persoana care a comis una dintre infracţiunile prevăzute la art. 2 - 10, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.
Art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor stabileşte că persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 şi 2, şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă sau facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege. În această categorie este inclusă şi persoana care are calitatea de inculpat într-o altă cauză, potrivit art. 2 lit. a) pct. 2 teza finală din Legea nr. 682/2002.
Reglementările legale arătate mai sus sunt avute în vedere de instanţele de judecată atunci când constată că anumite persoane, aflate în situaţiile expres prevăzute de lege, pot beneficia de acestea.
În cauza de faţă, Curtea a apreciat că prestaţia avocatei angajate de petent pentru fiica sa într-un dosar penal, respectiv a intimatei S.G., nu poate constitui infracţiune prin ea însăşi, din probele administrate în cauza de faţă nerezultând indiciile săvârşirii vreunei infracţiuni.
S-a arătat că modalitatea în care acest avocat a înţeles să apere clientul pentru care a fost angajat, poate fi avută în vedere eventual de organele abilitate din cadrul baroului în cadrul căruia acel avocat îşi desfăşoară activitatea, care pot aprecia dacă îndeplinirea îndatoririlor profesionale de către avocat a fost sau nu corespunzătoare şi dacă a fost săvârşită vreo abatere disciplinară.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs petentul cu motivarea că este nemulţumit de soluţia dată.
Examinând hotărârea atacată în raport de actele şi lucrările dosarului şi motivul invocat de petent, Înalta Curte constată că recursul declarat nu este admisibil.
Potrivit art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. ";după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi art. 278, la judecătorul de la instanţa căreia, i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă. Plângerea poate fi făcută şi împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu";.
Conform alin. (8) al aceluiaşi articol ";Judecătorul pronunţă una dintre următoarele soluţii:
a) respinge plângerea, prin sentinţă ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, menţinând rezoluţia sau ordonanţa atacată;
b) admite plângerea, prin sentinţă, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz. Judecătorul este obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin care anume mijloace de probă.
c) Admite plângerea prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi, când probele existente la dosar sunt suficiente, reţine cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispoziţiile privind judecata în primă instanţă şi căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.";
În baza alin. (10) al aceluiaşi text de lege ";hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă.
În cauza de faţă, hotărârea pronunţată de instanţa de fond în temeiul art. 2781 alin. (8) C. proc. pen. este definitivă, deci nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Ca atare, împotriva sentinţei pronunţată în temeiul art. 2781 alin. (8) C. proc. pen. nu mai poate fi exercitată vreo cale de atac, aşa încât recursul declarat de petent este inadmisibil şi urmează a fi respinse în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de petentul G.Ş. împotriva Sentinţei penale nr. 21 din 2 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1709/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1713/2012. Penal → |
|---|
