ICCJ. Decizia nr. 1705/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1705/2012
Dosar nr. 10753/40/2011
Şedinţa publică din 23 mai 2012
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 13 din 16 ianuarie 2012 pronunţată de Tribunalul Botoşani a fost condamnat inculpatul I.I.F., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 174, 175 lit. c) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 15 ani închisoare - din care s-a dedus perioada reţinerii şi arestării preventive de la 1 septembrie 2011 la zi - şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 71 şi art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani.
S-a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 71, 64 lit. a) teza II şi b) C. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dispus confiscarea corpurilor delicte înregistrate la Camera de corpuri delicte a instanţei.
Prin aceeaşi sentinţă, inculpatul a fost obligat să plătească fiecăruia dintre copii minori: I.M.; I.V.; I.P.M.; I.M.I.; I.P.L.; I.N.R.; I.D.; I.L., câte 5.000 RON daune morale.
Totodată, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 3.000 RON cheltuieli judiciare, din care suma de 1296,36 RON contravaloarea expertizei medico-legale se va achita în contul x deschis la Trezoreria Botoşani pentru S.J.U. Botoşani, iar suma de 200 RON onorariu avocat din oficiu se va achita Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul nr. 645/P/2011 din 24 noiembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul I.I.F., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 174, 175 lit. c) şi i) C. pen., reţinându-se în sarcina sa că, în ziua de 30 august 2011, i-a aplicat tatălui său, victima I.F., multiple lovituri peste corp, cu o sapă, cauzându-i leziuni conducând la deces. După săvârşirea faptei, inculpatul, ajutat fiind de mama sa, faptuitoarea I.L., a aruncat într-o fântână din apropierea casei cadavrul victimei.
Învestită cu soluţionarea cauzei la data de 24 noiembrie 2011, prima instanţă a dispus citarea părţilor, inclusiv a părţii vătămate I.N., tatăl victimei, precum şi a numitei I.L., soţia supravieţuitoare a acestuia, care au declarat că nu înţeleg să se constituie părţi civile în cauză, în condiţiile în care din căsătoria victimei cu I.L. au rezultat un număr de 11 copii, dintre care un număr de 8 copii sunt minori, aşa cum rezultă din actele depuse la dosar.
În aceste condiţii, la termenul din 12 ianuarie 2012, când au avut loc dezbaterile, procurorul a exercitat din oficiu acţiunea civilă a cauzei, solicitând ca pentru fiecare dintre cei 8 copii minori, să se dispună obligarea inculpatului, care în fapt este fratele acestora, la plata a câte 5.000 RON daune morale, sume cu care inculpatul a fost de acord, aşa cum a arătat în declaraţia de la dosar.
Inculpatul a fost prezent în instanţă, în stare de arest preventiv, fiind audiat la termenul din 15 decembrie 2011, când a arătat că solicită să fie cercetat şi judecat potrivit procedurii de judecată în cazul recunoaşterii vinovăţiei prevăzute de art. 3201 C. proc. pen., recunoscând săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată şi arătând că, într-adevăr, aşa cum în mod corect se arată în rechizitoriu, la 30 august 2011, l-a lovit pe tatăl său cu o sapă în cap, motiv pentru care acesta a decedat imediat, iar în continuare, ajutat de mama sa, I.L., a aruncat-o pe victimă într-o fântână.
Cererea sa a fost admisă, aşa încât, în baza situaţiei de fapt anterior descrisă, în baza probelor administrate în cauză la urmărirea penală, cât şi a recunoaşterilor inculpatului, instanţa de fond a reţinut vinovăţia acestuia pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată şi a procedat la condamnarea lui potrivit acestor texte de lege, iar la individualizarea judecătorească a pedepsei ce i-a fost aplicată, a reţinut aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., cu coborârea pedepsei în limitele prevăzute de acest text de lege, avându-se în vedere şi situaţia personală a inculpatului, infractor primar, cu o conduită procesuală corectă, fără antecedente penale, provenind dintr-o familie numeroasă, cu o situaţie deosebit de modestă.
Având în vedere criteriile de mai sus, prima instanţă a apreciat totuşi că, pentru condamnarea şi reeducarea inculpatului, dată fiind gravitatea deosebită a infracţiunii săvârşite, se impune aplicarea unei pedepse cu închisoarea cu executare în regim de detenţie, cu aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen., cu menţinerea stării de arest, deducerea duratei arestării la zi şi confiscarea corpurilor delicte aferente cauzei.
În rezolvarea laturii civile a cauzei, aşa cum a fost ea exercitată de parchet, având în vedere şi acordul inculpatului, s-a dispus obligarea acestuia la plata de daune morale fiecăruia dintre copii minori rezultaţi din căsătoria victimei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, inculpatul I.F.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motivele prezentate oral de apărătorul desemnat din oficiu şi cuprinse în partea introductivă a prezentei decizii şi care în esenţă vizează redozarea pedepsei aplicate, apreciată ca fiind foarte mare, în contextul în care pe de o parte victima, pe fondul consumului frecvent de băuturi alcoolice, se manifesta violent faţă de familie, iar pe de altă parte faţă de elementele ce caracterizează persoana sa (vârstă, lipsa antecedentelor penale, lipsa intenţiei directe de a comite fapta, ascunderea acesteia pe fondul fricii că va fi arestat şi a conduitei sale procesuale corect).
Prin Decizia penală nr. 25 din 5 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Suceava s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul I.I.F. împotriva Sentinţei penale nr. 13 din 16 ianuarie 2012 a Tribunalului Botoşani.
S-a dedus, în continuare, din pedeapsa aplicată inculpatului I.I.F. durata arestării preventive de la 16 ianuarie 2012 la zi şi s-a menţinut starea de arest preventiv a acestuia.
A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare din apel, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu (av. V.R.) se va avansa din fondurile M.J. în contul Baroului Suceava.
Procedând la soluţionarea apelului prin prisma motivelor invocate de inculpat şi în baza actelor şi lucrărilor dosarului, în conformitate cu prevederile art. 371 şi 378 C. proc. pen., Curtea de apel a constatat următoarele:
Instanţa de fond a reţinut o stare de fapt conformă cu realitatea şi sprijinită pe interpretarea şi analiza judiciară a probelor administrate în cursul urmăririi penale, în contextul în care inculpatul a înţeles să se prevaleze de procedura prev. de art. 3201 C. proc. pen., dispoziţii referitoare la reducerea cu o treime a limitelor pedepsei în cazul ";pledării vinovat";.
S-a reţinut din ansamblul probator, la care a făcut referire detaliată prima instanţă, că, în contextul unor neînţelegeri familiale mai vechi şi a unor conflicte repetate, pe fondul cărora I.L., mama inculpatului împreună cu copiii săi erau nevoiţi să plece de acasă, la data de 30 august 2011, într-o situaţie similară, aceasta i-a povestit cele întâmplate fiului ei, apelantul I.F.I., ce revenise la domiciliu în jurul orelor 20,00. În aceste condiţii, inculpatul s-a deplasat la domiciliul străbunicii sale pentru a dormi (ce se învecinează cu casa lor), loc unde, conform propriilor susţineri, a venit şi victima cu care a avut iniţial o discuţie contradictorie, după care pentru a se apăra de o eventuală agresiune din partea tatălui său a luat de la colţul casei rudei sale o sapă, s-a dus după victimă şi a lovit-o cu muchia acestui obiect (partea tăioasă, metalică) la tâmplă şi la barbă, motiv pentru care aceasta a căzut. Cu toate acestea, inculpatul a persistat în exercitarea actelor de agresiune la nivelul întregului corp al victimei, până când coada sapei s-a rupt, după care cu bucata de lemn rămasă a continuat să-şi lovească tatăl până în momentul când a realizat că acesta avea faţa plină de sânge şi nu mai mişca. Atunci inculpatul a mers la mama sa, căreia i-a relatat că şi-a omorât tatăl şi a rugat-o să-l ajute să arunce victima în fântâna din aproprierea casei, lucru pe care cei doi l-au făcut, însă a doua zi cadavrul a fost descoperit de martorul I.F., care a anunţat autorităţile.
S-a arătat că în raport de starea de fapt reţinută, s-a stabilit încadrarea juridică legală a infracţiunii comise de inculpat, ce se circumscrie în drept conţinutului constitutiv al infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) şi i) C. pen., iar sancţiunea penală aplicată a fost judicios individualizată în raport de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) - în care sunt enumerate criteriile după care se stabileşte şi întinderea acesteia, respectiv dispoziţiile părţii generale a C. pen., limitele fixate de legiuitor în normele prevăzute în partea specială, împrejurările concrete în care fapta a fost comisă, gravitatea acesteia, urmarea ireversibilă produsă - cât şi persoana inculpatului şi poziţia sa procesuală, anume că a declarat personal în faţa primei instanţe că recunoaşte săvârşirea faptei reţinute în actul de sesizare şi prevalându-se de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, fiind în măsură să răspundă cerinţelor de sancţionare, coerciţie şi reeducare prev. de art. 52 C. pen.
Deşi aparent din expunerea de motive ar reieşi că inculpatul invocă starea de provocare, circumstanţa atenuantă a provocării nu poate fi reţinută în condiţiile în care victima nu a săvârşit în mod real unul din actele cărora, conform art. 73 lit. b) C. pen., li se poate recunoaşte acest caracter.
Contrar punctului de vedere expus de apelant, Curtea a constatat că a fost respectat principiului proporţionalităţii între gravitatea faptei comise şi profilul socio-moral şi de personalitate al inculpatului, în concret ţinându-se seama de limitele de pedeapsă prevăzute de normele legale incriminatoare, şi reduse cu 1/3, potrivit art. 320 alin. (7) C. proc. pen., de gradul de pericol social al faptei comise (cel abstract şi generic, evaluat antefactum de legiuitorul penal prin determinarea regimului de represiune şi prin stabilirea minimului şi maximului posibil de sancţionare, dar în corelaţie cu cel concret ce se stabileşte postfactum de organele judiciare prin analiza datelor privind conţinutul şi condiţiile concrete de realizare a infracţiunii şi cele referitoare la gradul de antisociabilitate al făptuitorului) şi de urmarea produsă, constând în suprimarea vieţii unei persoane.
Având în vedere modalitatea în care a fost săvârşită infracţiunea de către inculpat, care a suprimat viaţa tatălui său prin lovirea cu bestialitate a acestuia, precum şi atitudinea sa după momentul imediat comiterii faptei, descris anterior, ce denotă pe de o parte încercarea sa de a nu fi descoperit şi, dar şi dispreţul total faţă de victimă, cu atât mai mult cu cât victima era tatăl său, s-a reţinut că în mod justificat instanţa de fond nu a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante judiciare, prev. de art. 74 C. pen.
Au avut deopotrivă însemnătate împrejurările şi modalitatea în care inculpatul a acţionat, astfel cum au fost conturate anterior, astfel încât justificat instanţa de fond a aplicat acestuia o pedeapsă cu închisoarea orientată către maximul prevăzut de lege, în contextul în care limita superioară, urmare a reducerii cu 1/3, este de 16 ani şi 8 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie, fiind în măsură să atingă scopul prev. de art. 52 C. pen., de reeducare a inculpatului şi de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni.
În acest context, Curtea a considerat că avertismentul dat de instanţă, prin soluţia de condamnare pronunţată, va fi de natură să-l facă pe inculpat să conştientizeze pe viitor că legiuitorul ocroteşte valorile sociale, că orice atingere adusă acestora este sancţionată în mod corespunzător şi că el, ca destinatar al normelor de drept care îi sunt accesibile, are obligaţia de a le respecta întocmai, de a evita conjuncturile care l-ar putea cantona într-o situaţie contrară legii, în caz contrar, va răspunde ca şi în cazul de faţă.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs inculpatul I.I.F., criticând-o pentru netemeinicie cu privire la individualizarea pedepsei, arătând că faţă de împrejurările în care s-a comis fapta şi circumstanţele personale ale inculpatului, pedeapsa poate fi coborâtă sub minimul special prevăzut de lege.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate de recurentul inculpat, Înalta Curte constată că recursul declarat nu este fondat.
Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul I.I.F. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) şi i) C. pen., constând în aceea că în ziua de 30 august 2011, i-a aplicat tatălui său, victima I.F., multiple lovituri peste corp, cu o sapă, cauzându-i leziuni care au condus la decesul acesteia, iar după săvârşirea faptei, ajutat fiind de mama sa, a aruncat cadavrul victimei într-o fântână din apropierea casei.
Situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţele de fond şi de apel a fost recunoscută de inculpat şi deşi s-a apărat invocând starea de provocare din partea victimei, care l-ar fi agresat verbal sau atitudinea agresivă a victimei faţă de membrii familiei, în cauză nu s-a făcut dovada că victima ar fi săvârşit vreuna din faptele de natură să atragă reţinerea circumstanţei atenuante a provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen.
Din probele dosarului, rezultă însă modalitatea în care inculpatul şi-a ucis tatăl, aplicându-i multiple lovituri, mai întâi în cap cu tăişul unei sape şi apoi peste tot corpul cu coada aceleiaşi sape, până când aceasta s-a rupt.
Pericolul social deosebit al infracţiunii, modalitatea în care s-a săvârşit şi urmările acesteia, comportamentul deosebit de agresiv al inculpatului şi încercarea de a şterge urmele faptei prin aruncarea cadavrului victimei în fântână conduc la concluzia că pedeapsa aplicată de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel nu este exagerată, ci just individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi de natură a-şi atinge scopul educativ-preventiv prevăzut de art. 52 C. pen.
Faţă de cele menţionate, hotărârea instanţei de apel este legală şi temeinică, iar recursul declarat de inculpat este nefondat, urmând ca în temeiul art. 38515 pct. l lit. b) C. proc. pen. să fie respins.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, reţinerea şi arestarea preventivă de la 1 septembrie 2011, la zi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul I.I.F. împotriva Deciziei penale nr. 25 din 5 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, reţinerea şi arestarea preventivă de la 1 septembrie 2011 la 23 mai 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 23 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1700/2012. Penal. Infractiuni la legea privind... | ICCJ. Decizia nr. 1707/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
