ICCJ. Decizia nr. 1948/2012. Penal
Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 80 din 17 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș a fost condamnat inculpatul N.I., pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 3201alin. (7) C. proc. pen. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.
în baza art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen.
în temeiul art. 350 C. proc. pen. s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia reținerea și arestarea preventivă începând cu 31 octombrie 2011 la zi.
în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b), art. 10 lit. h) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (1) C. pen. în temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus, după rămânerea definitivă a hotărârii, prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în S.N.D.G.J.
Inculpatul a fost obligat să plătească părții civile N.G., suma de 3.000 lei reprezentând despăgubiri civile pentru daune morale.
Inculpatul a fost obligat să plătească părții civile Spitalul Județean de Urgență "Dr. Constantin Opriș" Baia Mare despăgubiri civile în sumă de 5.235,11 lei, cu dobânda legală de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la achitarea sumei, iar părții civile Serviciul de Ambulanță Județean Maramureș despăgubiri civile în sumă de 1.271,24 lei cu dobânda legală de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la achitarea sumei.
în temeiul art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a obligat partea civilă N.G. să plătească statului 50 lei cheltuieli judiciare.
în temeiul art. 191,art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a obligat inculpatul să plătească statului 1.800 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că între inculpatul N.I. și partea vătămată N.G. exista o stare conflictuală care dura de mai multe luni, generată de conduita părții vătămate față de soacra inculpatului - martora V.I. (care îi este vecină) și față de fiica acesteia N.I. (soția inculpatului).
Pe fondul afecțiunilor psihice pe care partea vătămată le prezenta (confirmate de actele dosarului, respectiv probațiunea testimonială și relațiile de la Spitalul municipal Sighetu Marmației - fila 85 din dosarul de urmărire penală), precum și al consumului de băuturi alcoolice, aceasta a avut pe parcursul anului 2011 numeroase incidente cu cele două femei, constând în proferarea de cuvinte și expresii jignitoare la adresa lor, fapte ce Ie-a determinat să sesizeze organele de poliție. Ca urmare, partea vătămată a fost sancționată de mai multe ori pentru contravenții prevăzute de Legea nr. 61/1991, ultima dată la 27 octombrie 2011 (procese-verbale filele 87-95 din dosarul de urmărire penală)
La data de 29 octombrie 2011, în jurul orelor 16:00, trecând pe lângă locuința părții vătămate situată în comuna Vișeu de Jos, inculpatul a văzut-o pe aceasta în curte, lângă lemnărie. Fără să fie invitat, inculpatul a intrat pe portiță în curtea împrejmuită și apropiindu-se de partea vătămată a început să o lovească cu picioarele și să o strângă de gât, acțiune care a continuat și după căderea victimei la pământ.
Strigătele de ajutor ale părții vătămate au fost auzite de martorul M.G. din curtea locuinței sale, acesta fiind vecin cu victima. Deplasându-se imediat în curtea părții vătămate, martorul l-a văzut pe inculpat ridicându-se de lângă victimă. întrebându-l ce i-a făcut acesteia, inculpatul nu a dat nici o explicație, ci a părăsit curtea în grabă.
în continuare, martorul a ajutat-o pe partea vătămată să se spele de urmele de sânge de pe față, context în care aceasta i-a relatat cu dificultate, că a fost lovită și strânsă de gât de către inculpat. Sesizând starea gravă în care se afla partea vătămată, întrucât nu putea să respire, martorul M.G. a anunțat-o pe A.M. - verișoara părții vătămate, care locuiește în apropiere. Deplasându-se la locuința părții vătămate, martora a solicitat telefonic prin numărul de urgență 112 intervenția organelor de poliție și a unei ambulanțe, partea vătămată fiind transportată în aceeași seară cu ambulanța inițial la Spitalul Orășenesc Vișeu de Sus, iar apoi la Spitalul Județean de Urgență "Dr. Constantin Opriș" Baia Mare, fiind internată la secția A.T.I.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul N.I., solicitând reducerea pedepsei.
Prin decizia penală nr. 53/A din 19 martie 2012 a Curții de Apel Cluj - secția penală și de minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
A fost menținută starea de arest preventiv a acestuia și s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata arestului preventiv, începând cu data de 31 octombrie 2011 la zi.
Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate și executarea acesteia în condițiile art. 861C. pen., prin acordarea unei mai mari eficiente circumstanțelor personale ale inculpatului, care nu are antecedente penale, are o soție și trei copii care îl pot ajuta.
Examinând cauza în raport cu motivele de recurs invocate de inculpat, înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanțele au reținut corect fapta și vinovăția inculpatului, i-au dat o încadrare juridică corespunzătoare dispozițiilor legale și au individualizat în mod just pedeapsa aplicată, făcând în mod corect aplicarea prevederilor art. 3201C. proc. pen.
în ce privește cuantumul pedepsei aplicate, înalta Curte constată că a fost just individualizat, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanțele având în vedere gradul ridicat de pericol social al tentativei la omor, reflectat de modul în care inculpatul a conceput și realizat infracțiunea (pe fondul unor relații conflictuale, a pătruns în curtea părții vătămate, a strâns-o de gât, punându-i viața în primejdie prin insuficiența respiratorie acută cauzată, supraviețuirea datorându-se tratamentului administrat imediat după agresiune), precum și datele ce caracterizează persoana acestuia.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanțele au dat eficiență prevederilor art. 3201C. proc. pen., însă, în mod corect au apreciat că nu se impune reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante, dată fiind gravitatea faptei săvârșite.
Neexistând nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, recursul declarat de recurentul inculpat N.I. împotriva deciziei penale nr. 53/A din 19 martie 2012 a Curții de Apel Cluj - secția penală și de minori, a fost respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
← ICCJ. Decizia nr. 1930/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1924/2012. Penal → |
---|